Părintele Filippo Aliani: de la Sighet la Akhaltsikhe Georgia – un vis ale cărui aripi freamătă neîncetat! (autor, Camelia Pesek)

„Când visăm de unii singuri, nu este nimic altceva decât un vis. Când visăm împreună cu alţii, începe să se întrevadă o realitate.” (Dom Helder Camara)

După o activitate remarcabilă de mai bine de 10 ani la Sighet, concretizată în realizări precum Oratoriul pentru tineri „Sfântul Francisc”, Casa familială „Sfânta Clara”, Centrul de Zi „Micul Prinț”, „Casa Speranța Don Bosco 18+”, părintele franciscan Filippo Aliani a plecat pe meleagurile îndepărtate ale Georgiei pentru a contribui la înfăptuirea a ceea ce deseori îi place să viseze: „civilizația iubirii și frăției pe pământ”.

M-am gândit că pentru cititorii site-ului „Salut, Sighet!”, ar fi interesant de aflat noutăți privind viața lui de acolo precum și proiectele pe care le desfășoară. Profităm de acest moment pentru a-i transmite un salut cald, toată aprecierea noastră precum și îndemnul de a persevera în acest minunat drum care a „încălzit” atâtea suflete nevoiașe.

Camelia Pesek: Cum ai caracteriza contextul social și religios din Georgia?
Filippo Aliani: De 4 ani a început prezenţa noastră, a capucinilor, aici, în Georgia. A existat o prezență catolică importantă, dar odată cu anul 1845 contextul politic a făcut ca aceasta să dispară. Momentan, suntem doi călugări şi avem responsabilitatea unei parohii din sud-vestul ţării, la vama cu Turcia. Orașul se cheamă Akhaltsikhe, și are aproximativ 25.000 de locuitori.

Viaţa e simplă, în sensul că sunt puține locuri de muncă și salariile sunt foarte mici. Economia se bazează pe agricultură, iar oamenii trăiesc cu multă demnitate. Sunt foarte apropiaţi de tradiţiile si identitatea lor. Familia e destul de stabilă și copiii sunt, în general, destul de îngrijiți.

Majoritatea populației este ortodoxă, dar de fapt, comunismul a îndepărtat foarte mult oamenii de viaţa spirituală. Noi suntem într-o zonă în care sunt multe sate catolice și astfel, aici, este concentrația cea mai mare a catolicilor din ţară. În oraşul nostru nu a fost o prezenţă stabilă a preoţilor aşa că, încet, încet trebuie reconstruită comunitatea. Acesta este lucrul cel mai important pe care îl avem în vedere.

Camelia Pesek: Ne poți spune câteva cuvinte despre activitatea începută acolo?
Filippo Aliani: Activitatea noastră principală e aceea de a închega comunitatea catolică, de a ține liturghiile şi cateheza, şi de a organiza întâlniri cu familiile. Bineînţeles, în primul rând, am pus bazele unui oratoriu (loc de întâlnire și rugăciune) aşa cum a fost la Sighet pentru a-i aduna pe copii şi tineri. În fiecare sâmbătă avem întâlnirea de cateheză și jocuri, iar în vară, programul e intens datorită taberei pentru copii organizată împreună cu voluntari italieni timp de două săptămâni. La această tabără, participă de regulă 70-80 de copii. La activităţi participă copii catolici, ortodocși şi armeni. Existând mare tensiune între etnii şi religii, drept scop principal, ne-am propus să creăm un climat senin, fratern între oameni, începând cu copiii, ştiind că în spatele lor sunt familiile care îi încurajează să participe! Toţi suntem creştini, însă, de multe ori nu dăm dovadă! Dimpotrivă, tensiunile sunt puternice şi se simte nevoia dialogului, a toleranţei, a integrării. Astfel că, e mare nevoie în câmpul formării de strategii educative, de socializare și incluziune, pentru a oferi perspective de viaţă și valori. Acest lucru încercăm să-l facem şi cu tinerii, în același timp cooptând voluntari din rândul georgienilor ca educatori, care să se implice în formarea copiilor. Dar, aici e mai greu şi pentru că e un lucru nou.

Camelia Pesek: Ce dificultăți ai intâlnit în Georgia?
Filippo Aliani: Dificultatea cea mai mare e limba! Mamma mia, cât de grea e, şi, la o anumită vârstă, e şi mai greu! E o limită mare pentru ca ne împiedică să comunicăm bine şi să construim relaţii cu oamenii. Astfel că, din cauza limbii, nu reuşim să cunoaștem bine situaţia reală a persoanelor şi să ne apropiem de ele. La Sighet am reuşit să creăm legături mult mai repede şi mult mai bine cu oamenii şi cu instituţiile.

Camelia Pesek: Cum reusesti sa „împaci” cele trei țări: Italia, România și Georgia?
Filippo Aliani: Cum să împac cele trei ţări, Italia, România şi Georgia? Eu cred că nevoile omului sunt aceleaşi! Comuniune, pace, frăție şi un scop „înalt” al vieţii. Chiar şi liniştea economică, dar şi aici înțelegi văzând oamenii că nu trebuie mare lucru pentru a trăi binişor, ci mai ales cu demnitate. Şi cred că noi, franciscanii, suntem norocoși, deoarece mesajul nostru fratern este valabil în orice cultură şi vârstă pentru că e o dorinţă adâncă a omului. Aşa că, încercăm să propunem în general experienţa trăită la Sighet, dar ținând cont de diferențele legate de cultură şi context. Cred că la Sighet a fost o experienţă deosebită care a lăsat un semn în sufletul şi în viaţa mea!

Camelia Pesek:  În loc de încheiere, vrei să transmiți un mesaj sighetenilor și, implicit, responsabililor activităților  pe care le-ai început la Sighet?
Filippo Aliani: Mă bucur enorm văzând că iniţiativele începute merg înainte bine şi persoanele cu care am împărtaşit timp îndelungat valori şi idealuri, încă se implică pentru a susţine şi anima aceste proiecte prin care dorim să transmitem şi implementăm o cultură a frăţiei, a solidarităţii, a comuniunii, care e unica și adevărata cale care ne conduce la plinătatea vieţii: calea lui Isus care s-a dat cu totul pentru noi şi ne-a învăţat adevărul pe noi, oamenii. Vă salut şi vă doresc numai bine! 

Autor, Camelia Pesek