Vrei să te implici activ în viața comunităţii sighetene? Îți place să îi ajuți pe cei din jurul tău? Îți surâde ideea de a face parte dintr-o echipă de adolescenți deschiși și sufletiști? Dacă răspunsul e DA la oricare dintre întrebările de mai sus, hai la noi!

Asociația SZMISZ se adresează tuturor tinerilor care doresc să facă voluntariat într-un mediu acreditat și bine organizat. Activitaţile pe care le desfășurăm sunt diverse, de la strângeri de fonduri și până la campanii de informare în școli și licee. Totuși, cea mai mare parte a timpului o dedicăm copiilor defavorizați, ajutându-i să țină pasul cu școala, oferindu-le timp, răbdare și înțelegere. În același timp, ne oferim nouă, voluntarilor, ocazia să redescoperim bucuria de a oferi puțin din puținul nostru.

Mai mult, ca membri ai asociației, voluntarilor noștri li se deschide ușa către nenumărate proiecte interculturale. În cadrul acestora, ei intră în contact cu oameni de diverse naționalități, leagă prietenii, încrederea lor în sine crescând considerabil, iar timiditatea fiind înfrântă.

Voluntariatul are nenumărate beneficii în viaţa unui adolescent, ajutându-l să renunţe la prejudecăţi, să dea frâu liber imaginaţiei, să fie încrezător în propriile forţe, mai sociabil şi mai deschis la idei noi.

Din păcate, prea puţini sunt cei care ştiu de această oportunitate pe care o au chiar în oraşul lor. De aceea, timp de două săptămani, desfăşurăm o campanie de recrutare, încurajând ținerii sigheteni să se alăture în demersul nostru de a sprijini și îmbunătăţi viața celor defavorizaţi. Dacă te-am convins, tot ce trebuie să faci este să trimiți un email la adresa [email protected], iar unul dintre membri echipei te va contacta în scurt timp. Te așteptăm!

Alexandra Nistor,
coordonator comunicare

Sfârşit şi de la capăt

Voi cum vă beţi cafeaua? Cu zahăr sau cu lapte, încet sau repede, dimineaţa sau seara? Dar finalurile cum vă plac? Triste? Nostalgice? Exuberante? Eu le prefer senine, cu zâmbete şi la obiect. «Drum bun, ai grijă de tine, ne vedem la anu’!» Şi dacă nu ne mai vedem? Ei, asta-i altă poveste.

Finalurile pot părea lungi. Eternitatea clipei în care întorci spatele şi te strădui stângaci să aşezi un picior în faţa celuilalt. Finalurile pot fi grele, căci implică o sinceritate crasă faţă de propria persoană. Povestea nu e niciodată gata până nu te-ai aşezat în faţa ta la o masă şi nu ai scos din traistă toată povestea. Nu e gata nici atunci, căci ai de adunat şi de scăzut, de împărţit cu tine şi cu alţii, ca să poţi trage linie. Ai ieşit pe plus? Înseamnă că a fost bine. Dar ce faci când ştii de dinainte că ai ieşit pe minus? Nu-ţi vine să te aşezi la masa aia, nu-ţi vine nici măcar să fii în apropierea ei. Şi uite aşa, te trezeşti peste 10 ani cu de două ori mai multe mese care încă te aşteaptă şi pe care le porţi în spate zi de zi.

Mai mult, ce faci când presiunea socială îţi scoate în cale o masă mare cât 12 luni de zile? Când tu ştii că ai prea multe poveşti pe minus, pe care le-ai îngrămădit tot anul în fundul minţii tale? De asta fugiţi voi, nu? De asta vă refugiaţi în cozi interminabile, oale cu sarmale şi mesaje pline de dragoste adresate unor oameni pe care, accidental, i-aţi uitat în restul anului. De asta propovăduiţi bunătatea şi necesitatea rezoluţiilor, gândindu-vă că, poate, dacă alţii se aşează la mesele lor, masa voastră va uita de voi.

Finalurile cer timp, iar cozonacii nu se fac singuri. Fugim de noi pentru că ştim că am greşit, că nu am fost nici cei mai buni, nici cei mai frumoşi în ultimele luni. Fugim crezând că asta e tot ce am adunat pe masă, dar nu putem fi siguri, nu? Doar după ce te aşezi poţi să aduni faptele bune pe care le-ai facut şi doar atunci poţi să scazi ce nu a mers cum ar fi trebuit. Adică să priveşti în ochi ce a fost rău, să-i spui „mulţumesc” şi să îl arunci la gunoi. Pe tot, ca să nu-l mai porţi după tine încă un an de zile.

Finalurile sunt despre curaj. Curajul de a-ţi spune mai întâi ţie „Iartă-mă !” şi după aceea celor în faţa cărora ai călcat strâmb. Finalurile sunt frumoase. Când ai rămas cu o masă plină de bine în faţa ta, când poţi să îl sărbătoreşti pe tot şi pe toţi cei care ţi-au fost alături pe drum.

Final fericit şi sincer, scurt şi la obiect !

Autor, Alexandra Nistor

(elevă, clasa a XII-a B, C.N. „Dragoș Vodă”)