Pe 23 martie 2023, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu, președintele Asociaţiei „Firul Vieţii” – Sighet, scria câteva rânduri pline de recunoṣtinţă la adresa profesorului de fizica reactorilor nucleari Alexandru Berinde, care pe 5 martie 2023 a plecat într-o (cum spunea Ioan Petru Culianu) „Călătorie în lumea de dincolo”.

Citez aici o parte din elogiul adus de Ioan Ardeleanu-Pruncu pentru marele om de știinţă  român: „Alexandru a fost un eminent elev al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet, iar după terminarea studiilor superioare s-a dedicat carierei științifice în domeniul fizicii nucleare, căreia i-a dedicat tot restul vieții sale, și cărțile pe care și-a pus numele rămân cea mai trainică dovadă: „Fizica reactorilor nucleari”, „Elemente de fizica și calculul reactorilor nucleari”, „Probleme rezolvate de tehnica nucleară” și altele.

„Fizica reactorilor nucleari”… cum mi-a scris un coleg de facultate, Eugen Bancheṣ, „… acest curs ne-a schimbat viziunea despre posibilităţile noastre de a explica natura…”. A fost frumos pentru c-a fost greu? A fost ṣi frumos ṣi greu?…

Unii oameni se ridică mult deasupra celoralţi prin realizări, prin  gândire. Unii îi admiră, alţii nici măcar nu știu câte aspecte poate avea lumea în care trăim. Pun în acest articol două poze din „Elemente de fizica și calculul reactorilor nucleari”. Una dintre ele poate face ca cititorii acestor rânduri să înţeleagă mai bine cine a fost Alexandru Berinde.

Absolvent al Liceului „Dragoṣ – Vodă” din Sighetu Marmaţiei, „Alexandru Berinde s-a născut la Dragomirești, ca fiu al învățătorului Ion Berinde, originar din Budești, unul dintre cei mai activi ziariști maramureșeni și un dascăl iubit și prețuit de foștii săi școlari″. (am citat din nou din comunicatul pus de Ioan Ardeleanu-Pruncu pe www.salutsighet.ro)

Apoi, Alexandru Berinde a intrat în lumea reactorilor nucleari și a deschis, prin cursurile și cărţile sale, porţi spre cunoaṣtere pentru multe generaţii de studenţi, de cercetători.

Asociaţia „Firul Vieţii” îṣi ia angajamentul ca de fiecare dată când Ion Berinde, tatăl lui Alexandru va fi comemorat în cimitirul din Sighetu Marmaţiei, să aprindă o lumânare și pentru Alexandru.

„Două lumânări și două flori – tot ce mai putem face, din când în când, în amintirea a doi maramureșeni, care prin viața și munca lor au asigurat nemurirea numelui Berinde de Budești – Maramureș”- spunea Ioan Adeleanu-Pruncu.

La comemorări voi participa și eu. Am amintiri despre un om pe care l-am cunoscut prin cărţile sale. A fost greu, a fost frumos…

Sunt, în scurta viaţă a omului, unele momente pe care nu are cum să le uite, iar amintirile acelor momente „plutesc” întotdeauna deasupra celorlalte.

Horia Picu

„Pe 5 martie 2023 ne-a părăsit Alexandru Berinde, o personalitate a fizicii de pe Platforma Măgurele. Profesorul Berinde este unul dintre ultimii reprezentanți ai „promotiei de aur” pe care Horia Hulubei s-a bazat în structurarea Institutului de Fizică Atomică după 1956 și a fizicii nucleare experimentale din țară. A fost șef de secție în IFA, apoi director științific al IFIN din 1977 pâna în anii ’90 – poziție în care a urmărit tot timpul cultivarea și promovarea cercetărilor științifice de calitate.
A obținut rezultate remarcabile în domeniul interacției particulelor nucleare cu solidul, apoi și-a dedicat toată energia fizicii neutronilor și reactorilor nucleari. Cursul lui de fizica reactorilor nuclear ținut la Facultatea de Fizică de la Măgurele este și acum în memoria celor care l-au urmărit.
A fost un fizician riguros, cu viziune știintifică și cu deschidere către cariera tinerilor fizicieni pe care i-a ajutat cu toată abnegația. În semn de înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă la crearea și dezvoltarea Școlii de Fizică Nucleară din România, Institutul de Fizică Atomică i-a decernat, în anul 2011, Diploma de Onoare și Medalia IFA.
Dumnezeu să îl odinească în pace! Amintirea lui va rămâne permanent în memoria noastră colectivă.” (Institutul de Fizică Atomică – Măgurele)

***

Am găsit această tristă știre pe internet și pentru că regretatul om de știință este fiu al Maramureșului, este de datoria noastră să-i aducem un ultim omagiu, amintindu-ne și amintind cititorilor noștri că Alexandru Berinde s-a născut la Dragomirești, ca fiu al învățătorului Ion Berinde, originar din Budești, unul dintre cei mai activi ziariști maramureșeni și un dascăl iubit și prețuit de foștii săi școlari.

Alexandru a fost un eminent elev al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet, iar după terminarea studiilor superioare s-a dedicat carierei științifice în domeniul fizicii nucleare, căreia i-a dedicat  tot restul vieții sale, și cărțile pe care și-a pus numele rămân cea mai trainică dovadă: „Fizica reactorilor nucleari”, „Elemente de fizică și calculul reactorilor nucleari”, „Probleme rezolvate de tehnica nucleară” și altele.

Asociația „Firul Vieții” promite ca de fiecare dată când va aprinde o lumânare la mormântul dascălului drag nouă, Ion Berinde, din cimitirul orașului nostru, va aprinde una și în memoria fiului său Alexandru. Două lumânări și două flori – tot ce mai putem face, din când în când, în amintirea a doi maramureșeni, care prin viața și munca lor au asigurat nemurirea numelui Berinde de Budești – Maramureș.

                                                                   Ioan Ardeleanu-Pruncu
(președinte Asociația Firul Vieții – Sighet)

Bine – venite și considerate firești sunt, în general, onorurile și recunoașterile oficiale aduse post-mortem unor personalități. Atunci când motivele pentru care nu au putut fi acordate în timpul vieții sunt de ordin obiectiv. Când însă aceste motive țin de alte rațiuni, gestul de recunoștință pierde substanțial din valoarea sa. Rândurile care urmează își propun să aducă (pentru unii să readucă) în actualitatea atenției noastre atât de bulversată de tot ce se întâmplă în jur, chipul și viața unui maramureșean, unul care ar putea fi considerat drept model de urmat, un martor (încă) viu al unui veac de istorie și care leagă, în povestea vieții sale, satul maramureșean Strâmtura, de pe Valea Izei de… Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, al cărui director a fost prin anii 1993-1995 și în cadrul căruia a lucrat din 1957, de la absolvirea facultății și până la pensionare, ocupându-se, cum el însuși mărturisește, „timp de 55 de ani de studiul stării condensate: magnetism, semiconductori clasici, supraconductori de temperatură înaltă, biofizică și biologie”.

Dintr-o relatare cu caracter autobiografic, aflăm că Alexandru Glodeanu s-a născut în 15 nov. 1931, la Strâmtura, în familia unor țărani gospodari dar neștiutori de carte și a urmat primele 6 clase primare cu învățătorul Ion Brumaru, „căruia îi datorez tot ce am învățat în școala din sat”. Au urmat câțiva ani în care „am fost permanent cioban la oile noastre, cu excepția sărbătorilor de Crăciun și de Paști. În toamna anului 1946, la dorința fierbinte a mamei, ca măcar un copil din familie să învețe carte, m-am înscris în clasa întâi la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet. Tata nu s-a opus. Mi-a spu doar: Du-te, da să nu ne faci de rușine! Și vorbele lui m-au urmărit toată viața. Aveam 15 ani și colegii mei doar 11 dar, cu aprobarea Ministerului Învățământului, am putut urma și absolvi câte două clase într-un an, absolvind cele 8 clase în 1951. În toți anii de liceu am fost îmbrăcat în haine țărănești și, în primii ani chiar încălțat cu opinci”.

În toamna anului 1951 a intrat la Facultatea de matematică-fizică a Universității București, absolvită în 1955, printre profesorii săi numărându-se nume de referință precum: Miron Niculescu, Horia Hulubei, Șerban Țițeica. „Pentru mine, anii studenției au fost cei mai grei și mai neplăcuți din viața mea. Părinții mei au fost declarați chiaburi și, în consecință, n-am fost primit la cămin și nici la cantină, trebuind să-mi găsesc locuință în oraș. Dar lemnele de foc fiind pe cartelă, 4 ani am dormit fără foc și nu aveam nici unde să mănânc. Masa de prânz o mai mâncam pe la o cantină, dimineața nu mâncam nimic, iar seara un sfert de pâine cu zahăr. La facultate eram izolat de frica de a nu fi exmatriculat; de aceea am avut puțini prieteni. Hainele, mai ales cele de iarnă, erau tot cele de acasă, făcute de Ion Luca, croitorul din sat și prietenul meu.

După absolvire, din cauza originii „nesănătoase”, tânărul Alexandru Glodeanu a fost repartizat profesor de fizică la o școală profesională din Hunedoara, dar, la intervenția fericită a profesorului Hulubei, a ajuns la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, la care acesta era director. Originea „nesănătoasă” l-a urmărit și aici și după doi ani de muncă i se spune de către securistul de la serviciul de cadre că se poate transfera oriunde, dar la Măgurele nu mai poate rămâne. S-a transferat la Institutul de Fizică al Academiei, care tocmai se desprinsese din cel de la Măgurele, rămânând însă într-o strânsă colaborare.

Primele rezultate remarcabile le-a obținut în 1960, cu o lucrare publicată în „Physical Review Letters”, din SUA. „Era prima lucrare de fizică experimentală din România, care se publica în prima revistă de fizică din lume”. În 1965 și-a luat doctoratul. Au urmat alte studii și articole publicate (Physics Letters (Olanda), Physica Status Solidi (Germania) etc) și alte colaborări de mare nivel și prestigiu științific, stagii de lucru și specializare în Franța, la Centrul de Cercetări de la Orsay – Paris și SUA, la Universitatea Stanford din California, timp de un an de zile. A avansat parcurgând toate treptele, de la cercetător stagiar, la principal, director științific, director adjunct, director general, cadru universitar și conducător de doctorate.

În relatarea mai sus amintită Alexandru Glodeanu remarcă faptul că din rândul pruncilor de țărani asemeni lui s-au ridicat mulți dintre cercetătorii de frunte ai fizicii românești și dă o serie de exemple demne de cunoscut, de admirat și de ținut minte, încheind înșiruirea cu Alexandru Berinde, „unul dintre cei mai buni fizicieni nucleariști… omul din România care cunoaște cel mai bine fizica reactoarelor nucleare, indiferent de tip”. Dar nu uită să amintească și de consăteanul lui, Petru Botizan, ajuns specialist de talie internațională în domeniul construcțiilor civile, care a proiectat și construit Facultatea de Construcții din Oran (Algeria), al cărei decan a fost apoi mulți ani, dar și expert UNESCO pentru Africa, chiar dacă, după ce a ajuns la internatul liceului și pedagogul i-a spus să stingă lumina, Petrică s-a urcat pe masă și, spre deliciul colegilor de dormitor, a început să sufle în becul de deasupra sa, care nu voia nicidecum să se stingă. Dintre profesori l-a avut ca model pe „profesorul (părintele greco-catolic) Grigore Balea, care mi-a călăuzit primii pași în matematică. A fost un strălucit profesor și un pedagog cum rar întâlnești. M-a ajutat să înțeleg logica matematicii, m-a încurajat tot timpul și m-a îndemnat să-mi îmbogățesc cunoștințele. Influența Domniei sale asupra mea a făcut să rămânem toată viața în legătură, să ne vizităm, să ne consultăm, să ne împărtășim gândurile și preocupările. Dumnezeu să-l odihnească acolo unde este!”.

Alexandru Glodeanu, căsătorit cu brașoveanca Doina, născută Banciu, cu ambii părinți deținuți politic, doctor în fizică și specializată în meteorologie, nu are urmași direcți, dar se mândrește cu nepoata Ioana, „fiica fratelui Ștefan, țăran cu 3 clase primare, un exemplu excelent de copil născut la sat și cu un parcurs de succes. A devenit doctor în biochimie la doar 25 de ani, iar în prezent este profesor-asistent la Universitatea Emory din Atlanta (SUA), unde implementează în farmaceutică și agricultură brevetele sale de invenții”.

În ceea ce ne privește, ne-am străduit ca acest text să fie cât mai scurt și concis cu putință, chiar dacă cei peste 90 de ani de viață și de muncă ai domnului Alexandru Glodeanu puteau fi un motiv suficient pentru a nu recurge la acest lucru și portretul pe care am încercat să-l schițăm acestui Fiu al Maramureșului, rămas cu sufletul pe Valea Izei, la Strâmtura natală, ar putea fi un model pentru tânăra noastră generație și, de ce nu!, ar putea onora lista cetățenilor de onoare ai Maramureșului. La mulți ani, Domnule Alexandru Glodeanu și mulțumirile noastre pentru lecția de viață predată!

Ioan Ardeleanu-Pruncu