De Ziua Națională a Tineretului „vorbește” prin muzică elevul sighetean Tudor Boboșan! | VIDEO

Foarte tânărul sighetean Tudor Boboșan, actualmente în clasa a V-a la Școala Generală „George Coșbuc” este și elev al Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet. Este elev al profesorului Alexandru Gavaller, la clasa de vioară. Tudor a participat la diverse concursuri naționale și internaționale de vioară și este deținătorul unor premii care-i confirmă valoarea și potențiala asccensiune.

Azi îl vom asculta interpretând un fragment din Concertul nr. 2 în Re major pentru vioară și pian de W. A. Mozart.

Tudor este acompaniat la pian de prof. Uliana Yurkuts.

Salut, Sighet!




„Exercițiu” muzical propus de doi tineri profesori ai Școlii de Muzică Sighet! | VIDEO

Doi tineri profesori ai Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet, plini de entuziasm și impulsionați de dorința de-a consolida renumele școlii sighetene, ne propun un mic „

exercițiu” muzical informal în aceste zile pandemice.

Cei doi muzicieni fac parte, începând cu anul 2019, din echipa întinerită a Școlii de Muzică din municipiul nostru, școală ce a avut o pleiadă de profesori dedicați profesiei, care au menținut un nivel înalt de pregătire, cu rezultate deosebite, pentru cei mai talentați dintre elevi. Raluca Michnea a fost un elev de excepție al profesorului Alexandru Gavaller. Prin căsătorie, Raluca a revenit acasă, la Sighet, alături de soțul ei, tot absolvent de Conservator și violonist.

Vom asculta – deocamdată online! – un aranjament pentru vioară și violă, Partea I din lucrarea „Primăvara” din „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, interpretat de soții Raluca și Arnold László.

Raluca Michnea László s-a născut la Sighet. A fost elevă a Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din localitate din clasa a I – a până în clasa a VIII – a, vioară, urmând apoi Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj – Napoca (clasele IX – XII). Din anul 2015 a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca iar după licență a revenit acasă, la Sighet, în anul 2019, alături de soțul ei Arnold László.

Raluca a obținut numeroase premii pe parcursul studiilor, dintre care amintim: Premiul I – Concursul de interpretare instrumentală de la Sighet (2006, 2007), Premiul I la Olimpiada națională de interpretare instrumentală (2009), Premiul III – Olimpiada națională de interpretare instrumentală (2013), Premiul I – Concursul „Tinere talente” Oradea (2013). A participat la Masterclass-uri de orchestră cât și de muzică de cameră în Germania și Italia și la turnee în Dusseldorf, alături de Filarmonicile din Satu Mare și Târgu Mureș. A susținut concerte alături de cele mai reprezentative filarmonici din țară (Sibiu, Brașov, Ploiești, Satu Mare, etc). Este și în prezent colaborator al Filarmonicilor de Stat din Sibiu și „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Este fondatoare – în anul 2019 – a cvartetului Noblesse, alături de alte tinere prietene, absolvente de conservator.

Arnold László s-a născut la Târgu Mureș. A fost elev la Liceul de Artă din Târgu Mureș, din clasa a I-a până în clasa a XII-a iar din clasa a X-a a fost colaborator permanent al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș. Și-a continuat studiile la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Și în timpul facultății a colaborat cu Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica de Stat Satu Mare, Filarmonica de Stat Sibiu.

După terminarea studiilor de licență a fost angajat timp de doi ani la Filarmonica de Stat Oradea.
În anul 2019 se căsătorește cu sigheteanca Raluca Michnea și se stabilesc amândoi în Sighetu Marmatiei unde sunt, în prezent, profesori la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din localitate.

Salut, Sighet




Sergej iubește Sighetul, „Polul Nordic” al muzicii clasice!

La Școala de Muzică și Arte Plastice (Sala „Monica Chifor”), joi, 14 noiembrie 2019, a rezonat cu publicul cea mai elevată muzică: cea clasică. Tânărul violonist Sergej Skeledzija a parcurs un drum de aproape 1.000 de km pentru a reveni în orașul în care a câștigat locul I în urmă cu un an (2018, secțiunea vioară).

Excelentul virtuoz violonist, acompaniat la pian de mama sa, Nera Skeledzija, ne-a demonstrat că laurii concursului sighetean sunt o garanție pentru performanțe interpretative internaționale.

A captivat sala aproape plină de la Școala de Muzică, în care s-au aflat mulți spectatori tineri (bănuim că din pură pasiune pentru muzică!), cu piese din repertoriul internațional (G. Fr. Telemann, H. Wieniawski, P. Sarasate, J. Massenet).

Aplauzele sincere și binemeritate l-au readus pe Sergej pe scenă pentru a ne oferi un bonus muzical (video).

Spre norocul sighetenilor, Rotary Sighet se implică în activitatea culturală de calitate, acest Recital Extraordinar a fost facilitat de rotarianul, profesorul  de vioară Alexandru Gavaller.

Acest eveniment cultural este încă un argument pentru „existența” și funcționarea de sine stătătoare a Școlii de Muzică și Arte Plastice Sighet care, pe lângă talentele pe care le crește și le formează, atrage un număr important de tineri muzicieni la deja cunoscutul Concurs de Interpretare Instrumentală și Arte Vizuale, ajuns, anul acesta, la ediția a XXVII-a.

Felicitări familiei Skeledzija! Felicitări organizatorilor! Mulțumiri spectatorilor!

Mult succes, Sergej!

Salut, Sighet!

foto & video: Brîndușa Oanță

 




Concertul a trecut, dar doamna Monica Chifor rămâne cu noi… (autor, Marius Vișovan)

Suntem cu toții (cei care am fost acolo… dar și cei conectați spiritual de la distanță) sub impactul atmosferei emoționante a concertului de miercuri, 28 februarie, închinat memoriei doamnei profesoare Monica Chifor (atmosferă redată admirabil în articolul Roxanei Pontoș). A fost un eveniment memorabil pentru orașul nostru, un act de cultură, o dovadă de dragoste, o afirmare a spiritului sighetean. Prezența publicului a fost impresionantă fiind reprezentate toate vârstele, etniile, confesiunile, (eventual) orientările politice, toată bogăția diversității umane a orașului nostru (dar și persoane din Vadu Izei, Sarasău, Giulești etc) coagulată de dragostea pentru muzică și respectul pentru minunata noastră profesoară, colegă, prietenă, concitadină.

Concertul a trecut, publicul s-a împrăștiat, interpreții se întorc la studii sau pe scenele Europei, orașul își reia ritmul cotidian, în bună măsura cenușiu… dar amintirea vie a doamnei Monica rămâne cu noi și în noi.

Deși nu sunt (nici pe departe) cel mai îndreptățit să vorbesc despre dânsa, simt nevoia să exprim câteva gânduri subiective (dar poate unele vor fi și de folos cititorilor care ar dori s-o cunoască mai bine). În primul rând, trebuie să spun că eu o cunosc de mult, să tot fie 40 de ani…. Eram elev al Școlii de Muzică, prin clasa a V-a cred… când am auzit prima dată de numele dânsei, ca fiind profesoara de pian a unor colegi de-ai mei. Dar atât, eu fiind la vioară, elevul domnului profesor Paraschiv timp de opt ani.

Aveam să o cunosc mai bine în anii ’80 când familia Chifor a ajuns vecină de bloc cu unchiul meu, Alexandru Chindriș (fratele mamei mele, cunoscut în oraș având funcții de conducere la mai multe întreprinderi timp de peste două decenii). Acolo, la masa unchiului meu am purtat primele discuții personale cu distinșii soți Chifor pe teme atât muzicale și medicale, cât și generale. De fapt, dânșii vorbeau mai mult cu părinții mei… dar eram și eu de față. Pe măsură ce și statutul meu evolua, de la elev la student apoi profesor de matematică, și implicarea mea în discuții creștea. Din păcate, starea de sănătate a unchiului meu s-a agravat și a plecat dintre noi în decembrie 1995 la doar 56 de ani (după ce doctorul Chifor îl salvase in extremis de câteva ori).

O nouă linie de colaborare cu doamna Chifor a apărut după Revoluție când Biserica Greco Catolică renăscută la Sighet și-a organizat corul, doamna Monica fiind alături de profesoara Rodica Gheorghiu piesele principale ale unui minunat “mecanism” care are deja aproape 3 decenii de frumoase realizări îmbinând armonios profesionalismul muzical cu un fior hieratic emoționant (trebuie menționat că în perioada liturghiei la Casa de Cultură a mai funcționat și un alt cor greco-catolic condus de regretatul profesor Teodor Borca). Din acest cor al doamnelor Rodica și Monica am făcut parte și eu cu soția mea în perioada 1991-1994 (după hirotonire și numirea la Șugău nu am mai putut participa la liturghiile din Sighet). Avem amintiri foarte frumoase de atunci.

Dar, de departe momentul cel mai important care ne-a apropiat decisiv și definitiv de familia Chifor, a fost când fiica mea Aurelia (Reluța) în vârstă de 5 ani a început să studieze pianul la Școala de Muzică. Cu o intuiție specifică marilor mentori, doamna Chifor a observat repede la fetiță un talent deosebit și s-a înhămat alături de ea la o muncă imensă pe durata a șapte ani făcând-o să deprindă repede meșteșugul instrumentului la un nivel de perfecțiune mereu mai înalt. Și rezultatele n-au întârziat să apară – zeci de premii și distincții la concursuri interjudețene, naționale și internaționale care au făcut cinste școlii și Sighetului. Dar asta a presupus mii și mii de ore de pregătire (mult peste programul de la școală), drumuri și iar drumuri, vara și iarna, cu trenul sau cu mașina personală a familiei Chifor: București, Cluj, Bistrița, Piatra Neamț, Oradea, Nyiregyhaza (Ungaria) și iar de la început… Noi, părinții, eram liniștiți știind că fetița e cu “tanti Monica” , și cu acest nume a rămas în familia noastră mai ales că apoi au mai studiat cu dânsa și Cristina, Liviu și Aurel (n-au continuat pe linie muzicală, dar se mai așează din când în când la pian…).

Efortul doamnei profesoare din acei ani (timp, bani, oboseală…) în beneficiul direct al Aureliei nu poate fi recompensat în valori pământești ci doar prin rugăciune și un profund respect. Munca dânsei a fost pentru Aurelia treapta fundamentală a devenirii ca artist. Și tot dânsa a îndrumat-o spre următoarea treaptă – distinsa profesoară Gerda Türk de la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj (plecată și dânsa dintre noi prematur în 2008). Reluța a fost preluată apoi de alți profesori renumiți, la Cluj și Viena, dar pe “tanti Monica” o căuta mereu când venea prin Sighet pentru a-i cere un sfat și a-i împărtăși bucuria performanțelor adunate în Europa și pe alte continente. Între timp, doamna Monica a mai “stors” din Sighet câteva mari talente (Cadmiel Boțac e exemplul cel mai bun, dar mai sunt și alții) făcând ca peste tot în țară la concursuri Sighetul să fie respectat și admirat. Succeselor de la pian li se adăugau mai mereu cele de la vioară ale elevilor profesorului Alexandru Gavaller, cu care doamna Monica făcea o echipă perfectă.

În ambianța caldă în care eram totdeauna primit în familia Chifor am aflat multe lucruri interesante: tatăl doamnei Monica a fost deținut politic în perioada comunistă, iar mama dânsei s-a născut în… SUA, familia s-a întors însă în Maramureș după câțiva ani (iată că acum fiul Bogdan “închide bucla” și locuiește în țara natală a bunicii…). În ce privește marile drame ale familiei mele în timpul comunismului, soții Chifor și-au exprimat constant un deosebit respect față de tatăl meu, Aurel Vișovan, pe care l-au cunoscut foarte bine. O altă temă frecventă a fost nașterea ultimului lor nepoțel, mult așteptat. Am fost fericit să fiu părtaș la marea bucurie a familiei Chifor, participând la botez la Cluj în iunie 2016.

Un subiect mereu prezent în discuțiile mele cu doamna Monica a fost situația Bisericii Greco – Catolice (în general, și a parohiei Sighet, în special) și importanța menținerii unei atmosfere deschise în spirit catolic, un element esențial fiind celebrarea liturghiei cu fața spre popor. Fiind un suflet care s-a dăruit Bisericii în mod constant (alături de soțul dânsei) în aceste trei decenii, doamna Monica era foarte preocupată de prezentul și viitorul comunității.

…După terminarea concertului de miercuri, am urcat câteva clipe în sala de pian a doamnei Monica. Aveam emoții, o lacrimă discretă mi s-a prelins la colțul ochilor. Nu-mi pot imagina locul acela făra dânsa… Sunt convins că Monica Chifor se odihnește în împărăția lui Dumnezeu și cântă în corul îngerilor. Dar pe pământ ce rămâne după dânsa? Rămâne iubirea pe care a oferit-o și care continuă să rodească. Și de fiecare dată când elevii ei (și elevii elevilor ei ) vor cânta la pian, ne va zâmbi de sus…

Preot prof. Marius Vișovan