Nu am uitat – și nu cred că o să pot uita vreodată – discursul electoral de acum trei – patru ani, al unei doamne, cadru didactic, care enunța cu emfază că unul dintre punctele forte ale programului său era combaterea plecării din oraș a tinerilor valoroși, stimularea întoarcerii lor în urbea natală pentru… citez… „a-i folosi în folosul comunității”. Nu o cunosc și nu am nimic personal cu persoana sau partidul din care face parte, dar reprezintă un exemplu grăitor. Scârba pe care mi-a provocat-o premiza greșită din start a îngustei viziuni de a „folosi” acei copii, cu subînțelesurile de rigoare, a rămas prezentă și mă tulbură de fiecare dată când văd energia, entuziasmul curat și lipsa de inhibiții cu care sufletele astea tinere se avântă în a inova, a găsi soluții inteligente ieșite din tipar, a relaționa cu cei ca ei, veniți din toate colțurile țării, înlăturând bariere făcute din diferența de resurse, de orgolii, inhibiții și distanțe, dăruind și câștigând respect, ajutând dezinteresat, și astfel minimizându-si poate șansele de câștig dar demonstrând că altruismul, prietenia și setea de cunoaștere sunt niște valori vii și puternice și nu doar niște vorbe în vânt, omniprezente în limbajul de lemn al adulților. Mă tulbură pentru că îmi dau seama ce prăpastie există între aceste două lumi.

Am ales să spun aceste lucruri pentru că acum nu mai am statutul de părinte de membru deplin al echipei și nu mai pot fi acuzat că am vreun interes direct ca să fac lobby echipei. Silviu, fost lider al echipei, ca și alți foști colegi, a ales să sprijine echipa în continuare ca mentor și voluntar, ca parte a comunității alumni a acestui club. Iar ce trebuie să spun este doar părerea mea strict personală și nu reprezintă în mod intenționat părerile altor persoane.

Și în acest an copiii – TECH-X de la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” – au un robot bun, foarte bine construit, poate cel mai bine construit din cele prezente la regională. Mulți alții au avut dificultăți de funcționare, cu toate că veneau de la licee și orașe „cu stare” cu resurse semnificativ mai mari. Copii noștri au compensat acest handicap cu munca lor, cu inteligență, seriozitate și implicare. Și un profesionalism pe care… serios… mi-aș dori să îl văd în multe instituții și societăți. Dar nu-l văd.
Deși concursul național de robotică implică o concurență acerbă, oferind participanților oportunități care ar părea inimaginabile la nivelul unui oraș de provincie – posibilitatea de a fi remarcați de sponsori, potențiali angajatori mai târziu, de a ajunge la instituții prestigioase de învățământ sau de a concura la etapa mondială, totuși, atmosfera de cordialitate nu lasă să se împartă concurenții în învingători și învinși. Asta în condițiile în care competiția în sine e de-a dreptul spectaculoasă și odată ce îi înțelegi regulile și dedesubturile acesteia, îți dai seama că este mult mai captivantă decât sporturi cu vizibilitate serioasă la TV 😊 Au fost întâmplări incredibile, momente dramatice cu trecere de la agonie la extaz și niște exemple neașteptate de ajutor dezinteresat, de noblețe rară, cred că s-ar putea scrie un mic roman despre asta.

Însă o împărțire tot există, și am constatat-o în afara clădirii în care s-a desfășurat concursul. Și ca să o spun pe șleau, în modul cel mai elementar și mai ușor de înțeles… erau echipele care au avut logistica asigurată de autoritățile lor locale, de școlile lor sau de sponsori… și echipele care… nu. Parcul de microbuze și autocare, unele inscripționate cu numele cluburilor, ale școlilor sau primăriilor, era de-a dreptul intimidant pentru cei care au făcut eforturi personale de a fi prezenți la acest fenomen, care au venit cu mașinile părinților și ale profesorilor sau cu transportul în comun pentru a-și arăta valoarea și a-și juca sansa. Dar pentru ei mesajul era clar – iată cu cine ne «batem»… ehe, la ce autocar au ăștia, în mod clar nu au avut probleme în a-și procura piese performanțe pentru robot.
Dar subînțelesul era mult mai dureros. Asta arată că unele echipe chiar erau apreciate și iubite de comunitățile de unde au plecat, nu doar de rude, profesori și colegi. Că acele comunități au avut grija ca acei copii să aibă condițiile pentru a performa, să rămână doar cu grija de a avea parcursul cel mai frumos posibil în cadrul competiției. Și să știe că atunci când se întorc acasă vor avea siguranța că vor putea continua și că rezultatele bune obținute nu pot fi blocate de lipsa sprijinului de care au nevoie. Și că sunt ajutați cuvenit și dezinteresat, că nu sunt așteptați cu scopul de a fi «folosiți».

Musai să dau un exemplu, este vorba de orașul meu natal, Mediaș. Și am urmărit echipele de acolo din fireasca simpatie și mândrie a unui om născut și format în Mediaș. Este un oraș similar cu Sighetul ca dimensiuni și populație. Habar nu am cum au fost sprijiniți, ce resurse au avut, în mod sigur nu a fost totul perfect nici la ei. Dar au avut patru echipe, patru! Două dintre ele, din liceul absolvit de mine, dintre care una a fost prima din clasamentul general. Toate patru au câștigat câte un premiu și trei dintre ele s-au calificat la etapa națională. TechX are șanse reale să îi devanseze la naționale, căci eu sunt convins că are șanse reale chiar să câștige naționalele dar nu pot să nu mă întreb care e motivul pentru diferența atât de mare în participare. Să fie faptul că acolo comunitatea locală îi iubește mai mult, fără să aibă neaparat așteptari în a-i «folosi» mai târziu?

Copiii o să facă o treabă excelentă, vor fi încă o data eroi, vor fi din nou în postura lui David cel care îl învinge pe Goliath-ul reprezentat de echipele mari, sponsorizate de multinaționale cu fonduri substanțiale și know how greu de înlocuit doar cu setea de cunoaștere, dar am văzut că acești copii au construcția psihologică de învingători, au încredere și sunt deschiși să înfrunte orice provocări.

Ah… și după aceeea o să curgă like-urile. Da, o să îi bucure pe copii, este firesc să îi bucure aprecierea tuturor pentru rezultatele extraordinare. Ahhh, dar o să vină și discursurile personalităților locale… de felicitare, și se va face din nou un apel pentru sprijinirea acestor copii. Imediat! Sau dacă nu imediat… măcar mâine… sau săptămâna viitoare…. aaa, stai… e problema aia la buget??? Mno, las’ că facem ceva dar la anul sigur îi ajutăm…. dar cam greu, că nah… trebuie să promoveze echipa de fotbal în liga superioară.

Se vor descurca… este școala, sunt profesori inimoși, părinți, câteva firme care, în ciuda greutăților lor reușesc să dea o mână de ajutor. Copiii sunt fantastici, fără excepție, sunt isteți, spirituali, inimoși, mă minunez cum pot să rezolve problemele cu maxim de seriozitate și să se distreze pe cinste în același timp. Ei se vor descurca… dar nu uitați că sunt greu de prostit, recunosc și detestă ipocrizia și o sancționează ca atare. Sunt inteligenți, peste media electoratului standard, această inteligență i-a adus în mod firesc unde sunt acum și o să îi ducă mai departe. Departe de cei care fac apel de formă, dar vor să îi «folosească».

Echipa are nevoie de ajutor constant, dar mai ales acum. Acum este un moment bun să fie sprijiniți, urmează naționalele la Iași, e o logistică întreagă, cu robot, scule, bannere, standuri și alte bagaje, e nevoie de deplasare, cazare, o sumedenie de nevoi elementare pentru o competiție departe de casă. Dacă ce ai citit aici îți dă o idee și o motivație să te implici, nu ezita, în mod sigur există un mod prin care poți să îi ajuți. EI nu au nici timpul, nici profilul și nici lipsa de verticalitate ca să colinde după sponsorizări, să se înjosescă bătând insistent și așteptând la uși pentru finanțare. Mai bine aleg să se descurce ca pânaă acum, cu lipsuri asumate 😊

Am o captură de ecran,  e cea mai grăitoare, este dintr-un reportaj de la televiziunea locală, nimic special, laboratorul era același ca în toate zilele în care s-au pregătit pentru concurs. Unii vor da vina pe școală, dar școala oricum a dat tot ce a fost posibil să dea. Mulți au văzut, puțini au priceput… ce au pe masă, în mijloc… Se pare că acea căldură cu care au fost felicitați și apelurile înflăcărate nu au fost de ajuns? Și au trebuit să facă performanță încălzindu-se cu un calorifer amărât în mijlocul mesei de lucru? Voi vă dați seama de ironia situației, cât de izbitoare este imaginea asta, ce potențial de memă are și de ce rămâne gustul amar???

Așa vrei să îi convingi… alesule… să revină în comunitatea care i-a lăsat să se încălzească la caloriferul adus de acasă?

Alin PONTOȘ

N.R: La Cluj – Napoca – în perioada – 08 – 11 februarie 2024 – a avut loc la Innovation Park, etapa regională a competiției FTC, cea mai mare competiție de robotică din România. TECH X este singura echipă din Maramureș care s-a calificat la etapa națională (22 – 24 martie), unde vor concura cele mai bune 60 de echipe din țară.

O relație specială, de  prietenie și înfrățire, s-a stabilit cu mai mulți ani în urmă între orașul nostru, Sighetu Marmației și Lugnano in Teverina – Italia. Cel puțin o dată pe an, grupuri formate din reprezentanți ai comunităților din cele două localități participă la schimburile de experiență ce apropie și perpetuează buna relație stabilită pe traseul România – Italia. În acest sfârșit de an, în perioada 23-28 noiembrie 2017, a fost rândul sighetenilor să răspundă invitației oficiale a prietenilor din Lugnano. Pentru a afla detalii suplimentare despre vizita delegației sighetene, am stat de vorbă cu doi membri ai grupului oficial, dl. Alin Pontoș – consilier local și dl. Marin Ilieș – directorul UBB – Extensiunea Sighet.

Salut Sighet: Cum s-a format echipa ce s-a deplasat la Lugnano in Teverina – Italia, domnule Alin Pontoș?
Alin Pontoș: Am primit cu surprindere propunerea care mi-a fost adresată de domnul primar Horia Scubli de a face parte din echipa care a reprezentat municipiul nostru la evenimentul „Maratonul Uleiului” organizat de primăria din Lugnano in Teverina, localitate înfrățită cu Sighetu Marmației, orașe între care există  o relație de lungă durată. Reprezentanții Sighetului au vizitat Lugnano in Teverina de cel puțin patru ori, primind, de asemenea, de mai multe ori, vizita omologilor lor italieni.

De această dată, a fost vorba de un eveniment major al anului pentru comunitatea din Lugnano, despre „Maratonul uleiului 2017”, un festival al uleiului de măsline, un simbol extrem de important – nu numai în cultura locală ci și în cea națională. Acest festival este numit maraton datorită faptului că evenimentul este găzduit  în fiecare an de câte o citadelă din Umbria, întărind astfel legăturile dintre aceste burguri și promovând valorile comune.

Reprezentanții municipiului și ai administrației locale au fost dl. Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșului, dl. Marin Ilieș – directorul extensiei Sighet a Universității Babeș Bolyai, d-na Ileana Nemeș-Pop – Centrul Cultural Sighet, iar din cadrul funcționarilor din primărie d-na Mirela Buftea, d-na Ioana Bologa și dl. Sorin Alexandru Rednic pentru ca, din rândul consilierilor locali, să participe d-na Mara Mateș, d-na Liliana Vârsta, dl. Nicolae Iuga, dl. Ioan Mihalca, dl. Găvrilă Mihali, dl. Petru Moiș Stoica și… eu, Șerban Alin Pontoș.

Pentru că mai bine de jumătate din membrii delegației vizitau pentru prima oară Lugnano in Teverina, amfitrionii și adevărați prieteni ai Sighetului, consilierii locali Alessandro Dimiziani și Claudio Finistauri au ținut să ne prezinte în primul rând mica lor citadelă, astfel încât am avut privilegiul de a vizita primăria orașului, unde am fost întâmpinați de primarul Gianluca Filiberti, și am putut vizita vechiul edificiu. Am reținut câteva aspecte interesante, în primul rând, grija cu care s-au conservat toate vechile detalii și picturi din clădirea extrem de veche, cu toate că aceasta a necesitat intervenții drastice de consolidare. De asemenea, de remarcat a fost și mulțimea de lucrări ale copiilor din localitate, picturi și fotografii, prezentate în majoritatea sălilor, inclusiv în sala Consiliului Local, cu referire, bineînțeles, la “sărbătoritul” momentului – măslinul. Domnul primar și consilierii locali ne-au prezentat problemele cu care se confruntă, proiectele implementate și cele aflate în derulare la nivel local, realitățile cotidiene ale comunității și ale zonei.

Salut Sighet: Ce ați vizitat/ văzut în mod special în Lugnano in Teverina?
Alin Pontoș: Am văzut un muzeu  interesant, care avea ca subiect principal Primul Război Mondial, cu neașteptat de multe exponate inedite. Ce mi s-a părut însă, remarcabil, a fost modul în care comunitatea a înțeles să transforme și să adapteze un spațiu industrial – o veche fabrică de ulei de măsline – într-un spațiu cultural admirabil, cu sală de teatru și spectacole, spații expoziționale și muzeu.

Un alt pol al comunității îl reprezintă basilica Santa Maria Assunta –  clădire din secolul XI – unde, pe lângă sfânta liturghie, se organizează și concerte. Tot aici a avut loc și festivitatea de închidere a „Maratonului Uleiului de Măslin” și a înmânării certificatelor de adopție a măslinilor –  basilica reprezintă pentru comunitate un spațiu deschis, care nu este destinat exclusiv activității bisericești, ci un loc unde sunt găzduite cu succes activități ale  comunității. De asemenea, piața din fața bisericii a fost spațiul în care fermierii locali și-au expus produsele spre degustare și vânzare – ulei de măsline, dar și alte produse tradiționale din zonă – un adevărat târg tradițional unde fiecare dintre expozanți a fost bucuros să explice caracteristicile fiecărui produs, acele particularități care îl fac deosebit, calitatea și multele beneficii ale specialităților expuse. Modul de prezentare, precum și dezinvoltura și bucuria de a comunica manifestate de expozanți s-au dovedit a fi o experiență inedită, și am convingerea că și în Maramureș ne putem ridica cel puțin la același nivel dacă producătorii noștri vor dori să învețe să își prezinte produsele așa cum acestea o merită.

Tot parcursul delegației sighetene a urmat îndeaproape programul organizatorilor și a culminat cu ceremonia de înmânare a certificatelor de adopție, ținută, așa cum am precizat anterior,  în basilica Santa Maria Assunta.

Între cele 42 de personalități publice care au adoptat câte un arbust s-au numărat: doamna Roberta Angelilli, fost vicepreședinte al Parlamentului European, doamna Margarita Blanca, Consul al Republicii Mexic în Umbria, domnul Ivan Vassallo, Consul al Republicii Malta, ​primarul localității Giove, doamna Elisabetta Pevarello, precum și primarii localităților învecinate și partenere la maraton. De asemenea, am fost și eu în rândul acestor persoane în calitate de reprezentant al domnului primar Horia Scubli, în numele căruia am acceptat certificatul de adopție din partea amfitrionilor – oficialitățile din Lugnano in Teverina: primar Gianluca Filiberti, viceprimar Giancarlo Santacroce, consilieri locali și vechi prieteni ai Sighetului, Alessandro Dimiziani și Claudio Finistauri.

Salut Sighet: Ați reușit să promovați Țara Maramureșului în Lugnano?
Alin Pontoș: În cursul evenimentului am considerat oportună purtarea unor discuții cu persoanele de mai sus, ca o buna ocazie să ne prezentăm atât pe noi cât și locul de unde venim. Am profitat de această ocazie pentru a înmâna personalităților prezente lucrări și materiale informative deosebite, o combinație reușită de elemente artistice și știintifice pe care le-am avut asigurate în mare parte de la Muzeul Maramureșului și UBB Extensia Sighet, cu care am convingerea că am reușit să facem  cunoscute într-un fel special Maramureșul și Sighetu Marmației. Am astfel un motiv întemeiat să fiu recunoscător acestor instituții pentru albumele și cărțile oferite cu această ocazie, unele chiar elaborate la Sighet – cum ar fi Atlasul Geografic al Țării Maramureșului, cu o bogăție de fotografii, planșe și informații.

Prin urmare, efectele benefice ale vizitei noastre au constat în a promova Sighetu Marmației în mediile oficiale și de afaceri din regiunea Umbria și nu numai, de a face cunoștință noi înșine cu localitatea înfrățită și oamenii acesteia, de a aduna un bagaj de experiențe și inspirație pentru activitățile noastre viitoare în administrația locală și, de ce nu, o ocazie propice unei comunicări non-formale, dar productive, între participanți, și aici trebuie să îmi exprim plăcuta impresie pe care am avut-o în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu colegii mei – bineînțeles, având ca subiect Lugnano in Teverina, dar mai ales Sighetul. Întotdeauna este prilej de bucurie descoperirea unei comuniuni de idei și viziuni.

Însă, cea mai de seamă reușită a deplasării noastre este că am onorat obligația morală și fraternă de a fi alături de prietenii Sighetului din Lugnano in Teverina și de a menține vie o legătură frumoasă, care sper să se consolideze și în viitor.

Și… e important să nu uităm semnificația măslinului.

***

Dezbatem și cu profesorul Marin Ilieș, directorul UBB Extensiunea Sighet, câteva aspecte legate de vizita în regiunea Umbriei.

Salut Sighet: Ce resurse „exploatează”, din punct de vedere turistic o localitate mică, italiană, de genul celei vizitate de delegația sigheteană?
Marin Ilieș: Imaginea care se formează la primul contact este una comună ruralului italian, adică de aşezare fortificată cu ziduri înalte din piatră, amplasată sus pe o colină. Prin poziţia sa, Lugnano in Teverina oferă o panoramă largă spre un teritoriu complex pe care pare să îl domine. Atractivitatea turistică  a localităţii  se bazează pe un peisaj rural liniştitor, compus din plantaţii de măslin şi viţă – de – vie, toate conectate la un aer de aşezare foarte veche cu o poveste care merită ascultată. Conform celor spuse de autorităţi şi localnici, turismul este sectorul de activitate prin care aceştia speră să-şi revigoreze în viitor comunitatea, astăzi aflată într-un proces accentuat de îmbătrânire demografică şi puţin atractivă pentru tineri.

Salut Sighet: Ce aspecte speciale/ inedite  ați observat acolo, demne de a fi „copiate” la Sighet?
Marin Ilieș: Ceea ce poate fi implementat şi extins de acolo la Sighet ţine mai mult de stilul de viaţă în comunitatea locală şi mai puţin de turism. În acest context mă refer la activităţi care pot diversifica şi anima viaţa oamenilor din comunitatea noastră, având posibilitatea participării active la o mare varietate de acţiuni inspirate din specificificul locului, cum ar fi  cluburile  tematice orientate spre artă, sport sau pasiuni comune, asociaţiile de petrecere a timpului liber, atelierele de creaţie, fanfarele, orchestrele de diverse tipuri, trupele de dans, reenactori şi teatru, corurile etc. Dar, pe lângă existenţa acestora este absolut necesară conceperea momentelor şi locurilor în care aceşti oameni interacţionează şi întăresc sentimentul de apartenenţă la comunitatea în care trăiesc. Membrii comunităţii trebuie să fie părţi din acţiunile şi evenimentele oraşului, transformându-i astfel din simpli spectatori şi consumatori în oameni care creează, simt şi trăiesc evenimentul. O idee foarte bună mi s-a părut reînvierea unor vechi obiceiuri comune câtorva localităţi învecinate cu Lugnano in Teverina, între care amintesc Amelia şi Orvieto. Pot să spun că baza de pornire la noi există şi este una importantă. Cred că această conexiune a omului cu teritoriul este un pilon solid în Maramureş, într-un mediu natural de excepţie, la care se adaugă hărnicia, flexibilitatea şi inteligenţa nativă a maramureşeanului.

Salut Sighet: Cum, concret, s-ar putea colabora – pe palierul turistic – cu prietenii italieni?
Marin Ilieș: Deşi cele două localităţi înfrăţite sunt de dimensiuni diferite, colaborarea poate fi intensificată bazându-ne în special pe complementaritate, pe conceperea unor programe de promovare turistică şi economică în care valorile din cele două comunităţi sunt puse în comun, formând întreguri tematice profitabile pentru ambele părţi. Ce ar însemna să combinăm în acţiuni comune măslinele lor cu merele noastre, vinul lor cu horinca noastră, arta cioplitului pietrei de la ei cu arta cioplitului în lemn de la noi, viaţa într-o aşezare pe coline (specifică lor) cu viaţa într-o localitate de pe vale de la noi?

Salut Sighet: Vă mulțumim stimați domni pentru timpul pe care ni l-ați alocat pentru a răspunde întrebărilor noastre și vă dorim să vă implicați… constructiv în dezvoltarea orașului nostru.

Autor, „Salut, Sighet!”