În data de 04 august 2023, ora 10:00, va avea loc la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației vernisajul expoziției Etică. Război și Storytelling urmat de conferința de presă de la ora 11:00 privind implementarea proiectului: Concursul de artă și scriere creativă „Elie Wiesel”, finanțat de Alumni Engagement Innovation Fund prin Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.

La eveniment vor participa atașatul cultural al Misiunii Diplomatice S.U.A. în România – Peter H. Brown, primarul orașului – Vasile Moldovan, managerul Muzeului Maramureșan – Mirela Ana Barz și Alina Marincean – coordonator al proiectului, alături partenerii de proiect, de reprezentanți ai organizațiilor partenere: Asociația ForumApulum, Comunitatea evreilor Sighetu Marmației și finaliști ai concursului de etică și scriere creativă, participanții la tabăra de vară organizată în cadrul proiectului.

Scopul proiectului Concursul de artă și scriere creativă Elie Wiesel este acela de a promova standardele euro-atlantice de democrație, statul de drept și incluziunea minorităților prin problematizarea temelor etice ale democrației și incluziunii minorităților printr-un apel la un concurs național de eseuri folosind exemplul lui Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului, activist pentru drepturile omului și Laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Proiectul a început la data de 1 octombrie 2022 și are o durată de 12 luni. Beneficiarul acestui proiect este Muzeul Maramureșan, Casa Memorială Elie Wiesel (Sighetu Marmației, Romania) și are un buget total de 27000 de dolari.

Biroul de comunicare al proiectului Muzeul Maramureșan

Disclaimer: “This project was funded in part by a grant from the United States Department of State.” “Acest proiect este finanțat parțial printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A.”

Am o prietenă în Canada, o regizoare de teatru, care mă tot întreabă când facem o piesă de teatru pe străzile Sighetului. Și avem noi o idee superavangardistă. Mi se întâmplă să-mi imaginez câteva locații în care un Dybbuk, un spirit rătăcitor își tot caută un loc de întrupare însă nu găsește pe nimeni în Sighetul plin de ruine de toate felurile. Găsim destule ruine la Sighet și nu mă refer deloc la ziduri deși și ele creează un context scenografic perfect. Sunt câteva locuri suspendate în timp, curți interioare cu picturi murale superbe pe care fac piș cățeii și stăpânii lor. Un exemplu relevant e clădirea redevenită celebră în care un fost aspirant primar ,,călare pe situație” și alți aspiranți burghezi călare pe mașini de cusut, se înstăpânesc cu încredere și deconstruiesc regatul romantic al trecutului. Un trecut devenit parcă din ce în ce mai nesemnificativ.

Sunt subiectivă și idealistă știu, însă nu mă pot abține să nu îmi imaginez la modul cel mai plastic cum crăpăturile Sighetului pe ici pe colo se pot umple. Uneori poate nu ne convine, cum și când. Însă dreptul la reparații ale memorie nu este un lucru de contestat. Fiecare face ce poate, ce știe sau ce-i spune tradiția.

Aud zilele astea pe stradă remarci cât se poate de inconștiente, mi-e și jenă să le reproduc; de la copii cu trotinete, de la moși cu cujme, de la ospătari pe care-i văd mirați de ,,Marele Alb” (expresia lor), referindu-se la unul dintre oaspeții Sighetului din zilele astea. Pot să înțeleg mirarea. Este o trăsătură a filosofiei. O spune Noica al nostru. Dar mirarea fără curiozitate și cercetare se transformă ușor în ignoranță.

Pentru cei care au rămas mirați și doar atât, zilele astea la Sighet se întâlnesc câteva sute de tineri, toți din Europa și câțiva din Israel, alături de îndrumătorii lor pentru că la Sighet se comemorează, așa cum cere tradiția iudaică, unul dintre rabinii deschizători de drumuri și de orizonturi în educația religioasă, unul dintre cei mai influenți rabini ai Sighetului (deși această clasificare a rabinilor nu e chiar koșer, îndrăznesc eu prea mult azi, pentru că ierarhia rabinilor nu ține de judecata noastră). De asta evenimentul de la Sighet este adresat în primul rând tinerilor care frecventează Ieșiva, școala superioară religioasă.

Rabinul Yekutiel Yehuda Teitelbaum (1808-1883) sau Yetev Lev (în traducere nepretențioasă Inimă Bună, nume dat după una dintre scrierile sale) a servit comunitatea din Sighet timp de 25 de ani.  Este înmormântat în cimitirul evreiesc de la Sighet și pe piatra lui tombală, la cerera lui, unul dintre rânduri trebuia să-l descrie ca fiind formator al unor descendenți drepți, referindu-se la studenții lui. A fost foarte mândru de Ieșiva lui. Până la el comunitatea din Sighet era una destul de retrasă și puțin dezvoltată din punct de vedere al educației religioase. Ba mai mult, tatăl lui, Reb Eliezer Nison Teitelbaum era recunoscut prin faptul că îndepărta adepții și nu era un tip foarte sociabil. De aceea deschiderea fiului său a fost atât de pozitiv primită și cu un impact atât de mare. El este printre primii rabini hasidici care deschide o Ieșiva, și nu oriunde, la Sighet. Pentru că el a mai fost rabin și în alte părți și una dintre povești spune că la un moment dat i s-a cerut în una dintre comunitățile pe care le servea, care nu era hasidică, să nu primească kvitlach, un obicei practicat și azi de comunitățile hasidice (bilețele nominale cu rugăciuni pe care rabinul le citește și binecuvintează pe cei scriși pe ele);  al doilea lucru cerut a fost să nu țină o Ieșiva. Rabinul nostru s-a resemnat în ce privește kvitlach însă peste interdicția de a organiza o Ieșiva nu a putut trece. A deschis-o la Sighet și pentru asta, azi, ieri și mâine tineri studenți dintr-un alt mileniu îi onorează memoria. Și nu doar atât.

Foto & text: Alina Marincean

Deși e cunoscută drept o sărbătoare iudaică, Rosh Hashana este mai mult de atât – este o celebrare cosmică. Se celebrează ziua de naștere a lui Adam și a Evei și totodată avem o oportunitate de a ne conecta la energia primordială care era disponibilă doar în acele prime momente ale Genezei.

Rosh Hashana în traducere înseamnă Capul anului, concept care ne duce cu gândul că această zi dă imboldul energetic al următoarelor 365 zile, în pofida faptului că din punct de vedere al calendarului lunar nu e începutul unui an, ci ne aflăm în a 7 -a lună a anului. Simbolul de bază al acestei celebrări cosmice îl reprezintă suflatul din Shofar care disipează energiile negative aduse în anul precedent. După suflatul din Shofar, cele 3 elemente (viață, familie și bunăstare) ale fiecărei ființe și al omenirii în ansamblu sunt decise pentru anul care începe, semnătura finală fiind primită peste 10 zile, de Yom Kipur. Adam și Eva de la apariția lor pînă la păcatul din Grădina Eden (care a fost de fapt o decădere energetică) s-au aflat la un nivel energetic metafizic inimaginabil nouă azi, nivel la care din seara aceasta timp de 10 zile până la Yom Kipur ne putem conecta.

Iată mesajul Președintelui Comunității evreilor din Sighet, Lieberman David, de Rosh Hashana și programul evenimentelor din perioada 26-30 septembrie organizate de Muzeul Elie Wiesel, program prezentat de muzeograful Alina Marincean:

Autor (foto, video & text), dr. Sorin MARKUS

O casă istorică pentru o temă contemporană. Protejarea moștenirii culturale evreiești și a valorilor umane în Casa Memorială Elie Wiesel.
A historical house for a contemporary topic: fostering Jewish Heritage and promoting Human Values in Elie Wiesel Museum.

Ambasada SUA la București și Muzeul Maramureșan din Sighetul Marmației organizează luni, 22 august, ceremonia de prezentare a proiectului de restaurare a Casei Memoriale Elie Wiesel, finanțare acordată prin Fondul Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale (Ambassadors Fund for Cultural Preservation – AFCP) al guvernului Statelor Unite ale Americii.

Pentru restaurarea casei unde s-a născut câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, a fost alocată suma de 78.495 USD.

La ceremonie vor participa adjunctul Misiunii Diplomatice S.U.A. în România, Shane Dixon, primarul orașului, Vasile Moldovan, managerul Muzeului Maramureșan, Mirela Ana Barz, și Alina Marincean, coordonator al proiectului.

Evenimentul va avea loc luni, 22 august, începând cu ora 9:00, la Casa Memorială Elie Wiesel (Str. Tudor Vladimirescu, nr.1).

Accesul pentru reprezentanții mass-media se va face pe baza legitimației de presă.

Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale a fost înființat în anul 2000 și este unul dintre programele administrate de Centrul Cultural pentru Patrimoniu, o divizie a Biroului pentru Afaceri Culturale și Educaționale din cadrul Departamentului de Stat al S.U.A.

Prin AFCP, Departamentul de Stat al S.U.A ajută țările eligibile de pe întreg mapamondul să restaureze situri istorice, colecții muzeale, forme tradiționale de expresie din domeniul muzicii, dansului etc.

De la inaugurarea AFCP în 2000, România a fost aproape anual printre câștigatorii acestui program. Printre proiectele de succes se numeră restaurarea bisericii medievală fortificată din satul Alma Vii, pentru care au fost alocate fonduri de 500,000 USD, cea mai mare sumă din lume prin AFCP în 2019.

Restaurarea Casei Elie Wiesel prezintă contextul cultural general al comunității evreiești pline de viață și dinamism de odinioară și reprezintă un puternic potențial cultural și artistic pentru oraș, fiind unul dintre cele mai relevante și importante locuri memoriale din România.

În mod specific, proiectul presupune lucrări care constau în consolidarea structurii casei, repararea și renovarea interiorului astfel încât să corespundă perioadei interbelice, organizarea unei camere media pentru proiecte educaționale, crearea unei arhive și a unui spațiu de depozitarea obiectelor muzeale, documentelor și artefactelor, și crearea unui centru de cercetare a istoriei evreilor.

Persoane de contact:
Alina Marincean: 0740 904 135
Isabella Alexandrescu: 0721 288 797

Muzeul Maramureșului

Proiectul ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, a continuat, miercuri, 18 august 2021, la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighet, cu un alt workshop interesant: muzica evreiască.
O activitate firească după „lecția” de gastronomie din ziua anterioară!

Haideți să ascultăm!

Foto & video: dr. Sorin Markus

Marți, 27 iulie 2021 ora 12:00 a avut loc în Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmației „conferința de presă” despre lansarea proiectulu ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA.

La prezentarea proiectului, făcută de Alina Marincean, muzeograf la Muzeul Maramureșului Sighet, a participat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighet, David Lieberman, președintele Comunității Evreiești din Sighet, Mirela Barz, managerul Muzeului Maramureșean, Peninah Zilberman, președinta Fundației Tarbut, reprezentanții presei locale, membrii ai comunității evreiești locale, invitați din Elveția, angajați ai Muzeului etc.

Prezentarea proiectului a surprins câteva informații generale. Am aflat astfel că obiectivul general al proiectului, care se va desfăşura pe o perioadă de 12 de luni, îl reprezintă creșterea competitivității în zona de frontieră a Uniunii Europene în apropierea orașelor Ivano-Frankivsk și Sighetu Marmației, pe principiile cooperării și bunei vecinătăți prin identificarea capitalizării comune a turismului, păstrării și promovării moștenirii culturale evreiești ca parte importantă din istoria locală, adică – în termeni specifici – obiectivul tematic al programului de finanțare fiind păstrarea și promovarea patrimoniului cultural local.

Rolul activităților proiectului este de-a crește gradul de conștientizare a locuitorilor, vizitatorilor și turiștilor cu privire la patrimoniul multicultural din zonă și a toleranței reciproce prin descoperirea, conservarea și promovarea patrimoniului evreiesc ca parte semnificativă a istoriei locale.

În cadrul proiectului două noi produse turistice – Casa Memorială Elie Wiesel – Muzeul culturii evreiești din Maramureș și Sinagoga din Ivano-Frankivsk vor fi renovate și îmbunătățite prin utilizarea tehnologiilor moderne. Promovarea culturii comune tangibile și intangibile, a patrimoniului prin crearea de festivaluri transfrontaliere, workshop-uri, schimburi de tururi, vizite locale etc, vor contribui la creșterea semnificativă a numărului de turiști care vizitează regiunea transfrontalieră.

Se dorește ca întreaga comunitatea transfrontalieră (autorități locale, instituții, ONG-uri care activează în domeniul culturiiși minorităților, minoritate evreiască, massmedia, agenți economici în domeniul ospitalității etc) să beneficieze de pe urma creării unui obiectiv turistic modern, atractiv și a unei oferte turistice îmbogățite printr-un tur evreiesc al orașului Sighetu Marmației și Ivano-Frankivsk semnalizat prin panouri stradale și printr-o aplicație online.

Suma totală investită este de 287,745.20 Euro din care grantul (contribuția europeană) este de 258,970.67 Euro.

Liderul de proiect este Departamentul de Investiții, Proiecte, Relații Internaționale Turism și Promovare a Consiliului Local Ivano-Frankivsk (Ucraina) iar partener este Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației (România).

Mult succes în implementarea proiectului și așteptăm să ne bucurăm – comunitatea sigheteană – de rezultatele previzionate!

Salut, Sighet!

Video: dr. Sorin Markus

Foto: Ion Mariș

De când mă știu revenită la Sighet un constant sentiment de inapartenență socială mă urmărește și o profundă contradicție mă încearcă ori de câte ori încerc să definesc acest spațiu extins al Maramureșului. Cu toate acestea trebuie să recunosc că locurile acestea nu numai că mă inspiră însă îmi oferă și cea mai sigură și tihnită experiență de viață, o familiaritate ancestrală pe care cu greu o mai regăsesc recunosc, poate doar în hoinărelile de pe dealuri, la umbra caselor de lemn și în peisajului așezat al căpițelor de fân. Dimensiunea socială îmi crează însă un profund disconfort, cu toată înțelegerea de care poate da dovadă un un om care iubește filosofia.

În una dintre recentele mele lecturi, Sandu Frunză – Philosophical Counciling and Communication (adică consiliere filosofică și comunicare) am întâlnit termenul de barbarism tehnologic în contextul în care Sandu Frunză, care este filosof și practician în consiliere filosofică, ne propune filosofia ca o soluție pentru eliberarea noastră de diverse forme de barbarism inclusiv cel tehnologic. Acest fapt a declanșat o dilemă față de care încă încerc să conturez o poziție în cel mai sensibil mod cu putință, purtând mereu o grijă celor printre care trăiesc și eu.

Sighetul este încă un oraș liber. Etichetele de orice tip și-au dizolvat valoarea și orașul acesta este liber să-și poarte autenticitatea la cel mai înalt grad. Între magazinul de baticuri și sumne vintage la expoziția pro Rusia de pe bulevardul central (asta ca să numesc doar câteva vârfuri), Sighetul rămâne o sursă constantă de inspirație. Personaje de toate tipurile ne propun spre mirare viața lor, cu o dezinvoltură dezarmantă.

În această realitate mă lovesc din ce în ce mai des de unul dintre cele mai fascinante fenomene locale de interacțiune: surprize la domiciliu – Maramureș (de fiecare dată această completare – Maramureș, mă trimite cu gândul la ceva direcții administrative sau silvice din Maramureș). Oricum, un domn văzut mereu din spate, cu o dicție care trădează o profundă inteligență lingvistică, invocând când un tu când un dumăta, le face surprize unor maramureșeni. Sociologi, antropologi, istorici, etnografi și chiar filosofi ar putea dezbate îndelung acest fenomen în toată complexitatea lui deși el durează preț de o melodie, după care se recită teatral un mesaj, ce uneori pare cel al unui ultim drum. Nu e de mirare de ce, de cele mai multe ori momentul care trebuie să lumineze și să însenineze o zi specială, se transformă într-o experiență aproape dramatică, în care fie oamenii sunt paralizați de această expunere, fie plâng în hohote răpuși de sensibilitatea și atenția celor care vor să le arate nu numai cât de mult îi prețuiesc dar să vadă și ceilalți acest lucru, primind astfel validarea definitivă a gestului lor.

Minoritarii așteaptă în gura dimineții îngroziți (sau nu) că poate azi va fi ziua în care și ei vor avea parte de asemenea surprize și, bazați pe multitudinea exemplelor deja vizualizate și șeruite, se pregătesc mereu: preșuri persane, curate, la intrare, dacă se poate două, cel mai ponosit protejându-l pe cel bun, perdele pentru muște și țânțari, că e vară, bluze nepătate de la uleiul chiftelelor, cățelul ori închis ori tăcut, geamurile șterse, șlapii de la chinez sau de la oșancă de bună calitate, curtea măturată, florile inviorate și nu în ultimul rând așteptarea activată a melodiei primite. Această melodie e foarte importantă. O dată pentru că e generatoarea unor valuri de emoție și apoi pentru că, în funcție de această melodie, ceilalți vor ști din ce categorie faci parte: cântec aniversar în tonuri maneliste pentru cei cărora le place viața, bănățene pentru melomani sofisticați, moroșenești pentru cei tradiționaliști, stilul rock sau piese din repertoriul clasic pentru cei emancipați deja.

Apoi se conturează tipologiile: prima (că-s și eu un fel de feministă) e moroșanca stăpână pe ea și pe viața ei – nu se emoționează, nu plânge, schimbă două vorbe, poate mai face și o glumă și primește florile, tortul și melodia cu toată încrederea că toate acestea i se cuvin; matuși împăcate cu viața invocă ferirea de Dumnezeu pentru așa momente; familii adorabile de moșulici ce-și țin soațele încă de mână primesc politicoși, în tandem, moda vremii; unguroaice tunse scurt și rujate regulamentar chicotesc cu prietenele venite la un lichior; familiști cu mulți musafiri sunt pregătiți cu telefoane scumpe pentru imortalizarea momentului și nu în ultimul rând năcăjiți, bătuți de soartă cărora viața asta nedreaptă le oferă un dram de atenție care-i copleșește, înmărmurindu-i. Aniversații trebuie să stea țepeni, până când camera este redirecționată de pe burta lor pe chipul confuz, să țină flori și un tort frumos în mână. Uneori se cere ajutorul altor membri ai familiei pentru că unii mai primesc baloane, cutii cu diverse atenții, ursuleți din flori de săpun, seturi de pahare cu sticle pline de horincă sau șampanii scumpe de la sofisticatele rude din occident și toate trebuie cuprinse de un singur cadru.

Cu toate că este ceva deosebit de nobil în toate aceste încercări, cumva reprezentarea lor în acest spațiu devenit barbar pe alocuri, cel al tehnologiei, le face să-și piardă din sensibilitate, din forță și esență astfel încât pentru unii dintre noi să nu fie decât un spectacol trist, chiar dureros, pe alocuri patetic, al confuziei și deznădejdii acestor oameni surprinși în intimitatea lor cu prețul șubrezirii uneori a ultimei lor fărâme de demnitate.

Mă întreb dacă acest concept comercial până la urmă, are la bază ceva studii care să demonstreze rezultatele constructive ale unui asemenea exerciuțiu care fără îndoială (re)prezintă una dintre cele mai reale radiografii a societății maramureșene contemporane.

Surprize, surprize?

Alina MARINCEAN

P. S. Am primit și eu surprize la domiciliu și nu o dată, însă erau de alt fel și n-aș schimba cu nimic în lume emoția și bucuria acelui moment ferit de consumul maselor. Folosesc acest prilej să le mulțumesc colegilor mei de la clubul de box pentru surprize și familiei Iuga care le pune în scenă cu o deosebită sensibilitate și candoare.

Sâmbătă, 12 iunie 2021, sighetenii au avut azi ocazia de a viziona filmul intitulat „Hédi Fried-Frica mea” la Casa Elie Wiesel. Evenimentul a fost coordonat de muzeograful Alina Marincean.

Scriitoarea Hédi Fried s-a născut la Sighet în 15 iunie 1924 şi trăieşte în Suedia, fiind supravieţuitoare a Holocaustului. În anul 2017 a primit  prestigiosul premiu Olof Palme, împreună cu un alt supravieţuitor al lagărelor de exterminare, Emerich Roth (născut şi el în acelaşi an nu departe de aici, la Vinogradov, în Ucraina de azi).

Hedi Fried, autoare a cinci cărţi, este una dintre cele mai puternice voci ale memoriei evreieşti, meritele sale fiind recunoscute şi în 1997, atunci când a primit titlul onorific de Europeanul Anului.

Dr. Sorin Markus o intervievează pe Alina Marincean:

Autor, Sorin MARKUS

Marți, 27 octombrie 2020, ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa David Saranga, și-a continuat vizita demarată în ziua precedentă în Maramureș cu un „popas”  oficial la Sighet. Excelența Sa a fost oaspetele primarului proaspăt instalat la Sighet, av. Vasile Moldovan, care – la debutul mandatului – s-a bucurat de o întâlnire cu adânci semnificații.

Deși era programată inițial o vizită – fulger, „popasul” domnului ambasador la Sighet s-a prelungit la mai multe ore. După o scurtă primire la Primăria Sighet, traseul oaspetelui a inclus opriri la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Monumentul Victimelor Holocaustului (unde a fost depusă o coroană de flori), Gara, Sinagoga Sefardă și, spre finalul timpului petrecut în municipiul nostru, vizita la Casa Memorială Elie Wiesel.

În cadrul discuțiilor de la Primărie a fost subliniată contribuția comunității evreiești la viața socio – economică de pe aceste meleaguri dar, au fost atinse și aspecte ale potențialei colaborări strategice, pe palierele economic și cultural. S-a convenit să se finalizeze demersurile inițiate în anii precedenți cu o înfrățire oficializată, conform legislației în vigoare, a Sighetului cu orașe din Israel.

La Casa Memorială Elie Wiesel, ambasadorul Israelului și primarul Sighetului, însoțiți de dl. David Lieberman (președintele Comunității Evreilor din Sighet) au fost primiți de reprezentanții Muzeului Maramureșului (Mirela Barz – manager interimar și Alina Marincean – muzeograf), fiind ghidați profesionist, expunându-li-se detalii despre viața laureatului Premiului Nobel pentru Pace dar și a conexiunilor acestuia cu orașul în care s-a născut.

Excelența Sa a promis să faciliteze colaborări ale Muzeului Elie Wiesel cu instituții similare din Israel (avansându-se chiar numele Muzeului Beit Lohamei HaGetaot – Luptătorii Ghetourilor) și o eventuală înfrățire a Sighetului cu o localitate importantă – Netanya – primarul acesteia având origini românești.

Plăcut impresionat de această prima vizită la Sighet, Excelența Sa David Saranga a promis să revină pe meleagurile noastre din dorința de-a asigura continuitate acestei întâlniri preliminare.

Ion MARIȘ

Foto&Video: I. Mariș

N-am fost niciodată o împătimită a socializării. Cu cât trece vremea mă văd tot mai des pusă în postura fericirii de a rămâne eu cu mine. Perioada solitudinii și a distanțării virale pe mine nu m-a speriat. A fost liniște și curățenie și poate s-au mai limpezit cu clor și cei mai puțin igienici dintre suferinzii cu ,,lungul nasului”. Iar acum că se relansează economia și văd o adresabilitate mărită spre segmentul feminin, mă gândesc unde să-mi redirecționez banii: aștept prima carte cu bancuri. Cu și despre femei în timpul pandemiei. Nimic nu pare mai atrăgător decât acest umor absurd. O astfel de investiție va fi prima mea achiziție feministă de după relaxare.

A fost foarte interesant să urmăresc unele manifestări feminine din timpul izolării. Share gen (ca să parafrazez exprimări adolescentine) Rețete-ingeniozitate și imaginație (dacă nu, s-a reglat din editare). Pozele din tinerețe-gingașe ridiculizări pe care le îndrăgim. Amintirile-fiecare unică în unicitatea unică a unicității sale unice. Cărțile citite pe bandă rulantă-no comment. Kilometri alergați – oare cui îi pasăăăă?… Nasul sus, nasul jos, nasul la soare, nasul la umbră-analiza de portret poate? Cafeau mică, cafeaua mare – e versatilă. Mai puține poze cu soț (deja insuportabil), mai multe în intimitatea unui pahar de vin-rafinament absolut! Yoga străpunge cerul și mâncare sănătoasă că deh pentru noi ne îngrijim. O concluzie feministă? Femeile sunt niște influențeri! Cele frumoase postează despre ele și cele urâte despre mâncare și despre alții. Și tot așa…. (Concluzia nu-mi aparține).

Și mă uit și eu la mine și zic (același gen): prietena mea mă critică mereu (îi forțez pe oameni să nu-mi mai zică Alinuța) lăsănd să mi se vadă tâmplele argintii; avocat cunoscut, prieten cu ai mei mă mustră că nu port destulă culoare la haine (probabil ca nevastă-sa, o fi vrând să zică, etalon roz că alte modele de dame au dispărut), coleg singur către finalul emoțiilor observă și insistă că ar trebui să arăt ce se unduiește sub hainele largi de in șifonat; misogin declarat oferă cu gratuitate ori de câte ori poate aluzii răutăcioase (și) la figura mea nemachiată și părul nevopsit care îi aduce aminte probabil de feministele activiste (pe care le urăște, tot probabil) ale anilor polenizați de generația flower power.

Se găsesc destui să-și dea cu părerea despre cum ar trebui să apărem eu/ noi în lume pentru ei, că doar n-o să traumatizăm omu’ încercînd să spunem că putem sau vrem să fim altfel decât… Decât ce oare? Ce trebuie sau ce vrem? Sau mai bine, putem să vrem să fim oare?

Am înțeles că nu corespund tiparului feminin contemporan de când mă sfătuia mama ce și cum se poartă. De asta n-am știut niciodată ce vreau să mă fac când voi fi mare ca atare cum să și arăt când voi fi mare și m-am lăsat așa doar să cresc și incomodez bărbați și pe unele femei că-mi las părul nevopsit, n-am parfumuri asortate și dressing cu păpuci stiletto, port plase de cârpă și plec uneori cu săptămânile de acasă pe la tot felul de întâlniri cu oameni șterși și îngândurați, ignorând, ba mai mult îngropând cu nerușinare simțul maternal și esența feminității!! Și nu mă mustră conștiința??!!

Noroc cu izolarea asta că odată reevaluată m-am luminat! Acum văd clar ce pot să fac și încep să plănuiesc ofertele gândite să mă salveze de stigmatizare. Așadar începem cu capul, pe dinafară, că pe dinăuntru e bine, gol, se poartă lejer. O femeie frumoasă e frumoasă și cu pălărie și fără, nu?

Tuns/ vopsit, timp utilizat 90 minute, preț, depinde de vopsea și de frizer/ stilist. Tratament facial 60 minute, cost, depinde de produs de la 20 lei din farmacie la sute de lei la expertă, cel puțin. Pensat/ vopsit gene sprâncene 30 minute poți să le și tatuezi, sa le împletești să le faci moațe și câte și mai câte, preț variabil. Manichiura 30 minute, aici e cu gel, praf sau simplu pentru modeste sau cu sarmale finuț conturate, pentru gurmande. Pedichiura 30 minute cost minimal dacă-ți faci pachet. Epilat 60 de minute (sau este din ăla definitoriu sau definit, indefinit sau nedefinit ? oare?) e de sute de lei oricum ai alege. Și lista poate continua cu fel de fel de servicii care ne ajută să ne selectăm/ rezervăm spațiul convivial. Un minim de investiție: câte cinci – șase ore pe lună cel puțin, chin uneori, povești despre altele mult și cam 6000 de lei pe an. Toate procedurile sunt recomandate cel putin o dată la trei săptămâni dacă vrei să fii și cu, și fără pălărie.
IOI….

Deznădăjduită, întoarsă la sensul vieții mele mici, abandonând dezarmată încă o dată pe bază de fonduri (de toate felurile) insuficiente, răsfoiesc printre cele șterse și necolorate ale mele și găsesc cum alți oameni pot să aibă și alte preocupări:
– Avînd în vedere fragilitatea, neliniștea, însingurarea, disperarea în fața izolării, care au pătruns în casele și în sufletele noastre în această perioadă de criză, aș dori să ne spuneți: Cum poate filosofia feministă să contribuie la diminuarea vulnerabilității, a discriminării, a propagării practicilor sociale și politice negative? Cum ar putea consultanța etică și consilierea filosofică de inspirație feministă să aducă un plus în îmbunătățirea calității vieții noastre în perioada crizei pandemice?

Și iar un ioi dar un altfel de ioi …

Mihaela Miroiu: Filosofia feministă înseamnă multe feluri de filosofare. În acest sens, există perspective filosofice diferite în feminism. Perspectiva pe care o îmbrățișez este o combinație interesantă între feminismul liberal și cel ecologist, păstrând fundamentele eticii grijii. Numele pe care i l-am dat este cel de teorie a convenabilității. Convenabilitatea (venire împreună, con-venire, inter-simțire) combină ceva din modul contractualist de gândire (convenția), cu trăirea ei, cu felul în care o resimțim. Pe scurt, este o îmbinare între empatie și alegere rațională […] Ce vreau să spun cu asta, foarte pe scurt: 1. Femeile nu au de ce să se rușineze că sunt femei, ca experiențe naturale, și nu au de ce să nu facă o veritabilă cultură, inclusiv filosofică, din asta. 2. Dacă își depășesc complexele induse cultural, anume că experiențele lor naturale le apropie de animalitate, deci le depărtează de cultură și spirit, atunci pot avea deplină încredere în identitatea lor de femei și în demnitatea lor deplină. 3. Dacă au încredere, nu au de ce să se mai umilească. Pot să își asume autenticitatea, să aibă curaj, să trăiască pe deplin. Când sunt într-un asemenea stadiu pot să pună capăt șirului de dependențe, cele mai multe imaginare, față de bărbați și să le convertească în independență sau, mai bine, interdependențe.

Și cum? Nimic de gene smocuri???

Pentru alte răspunsuri consultați cu încredere:  Gândul umbrei și Convenio. Despre natură, femei și morală de Mihaela Miroiu.

Cred că m-am hotărât. Când voi fi mare vreau să mă fac Mihaela Miroiu.

Alina MARINCEAN