Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici

București, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța… România nu doarme chiar dacă luni începe o nouă săptămână de muncă. Chiar dacă de la 01.02.2017, crește salariul minim brut pe economie… Nu e un motiv să închizi ochii, să te faci că nu vezi, chiar dacă asta s-ar dori. Oamenii ies în stradă pentru a protesta față de amnistie și grațiere sau, mai degrabă, pentru a-și arăta revolta față de încercarea unui guvern croit peste noapte, de a scoate de după gratii gulerele albe, pentru a continua să sfideze mai departe o țară întreagă, pentru a arăta că legea se aplică doar unora. Cele două ordonanțe au menirea de a ignora munca judiciariștilor, a procurorilor și judecătorilor care au reușit să demonstreze faptele de corupție ale unora care păreau foarte bine prinși de scaunul puterii și să pronunțe decizii de condamnare. Justiția se aplică tuturor. Legea este pentru toți… Nimeni nu e mai presus de lege? Oare?

Așa zisele dezbateri legate de cele două ordonanțe sunt consultative… Adică așa, de ochii lumii, oricum nu se va ține cont decât de părerile „avizate”, de condamnările și condamnații care trebuie să beneficieze de aceste binefaceri ale noii puteri. Guvernul se substituie Parlamentului și lucrează prin ordonanțe de urgență… Dar românii își doresc ca statul lor să fie guvernat de lege, adoptată de cei pe care i-a votat în 11 decembrie și nu de acte emise prin „delegare legislativă”.

Sunt oare amnistia și grațierea urmărite de cele două propuneri legislative situații extraordinare a căror reglementare nu poată fi amânată, astfel încât să se recurgă la această modalitate de legiferare? E oare Parlamentul României, ales pe criterii democrate, doar o marionetă, mai putem vorbi în România, la doar o lună de la alegeri, de separația reală a puterilor în stat?

România nu are buget de stat pe anul 2017. Dar asta nu e, oricum, o prioritate, merge și așa . Cu atât mai mult cu cât propunerea și în acest caz, e de reducere a sumelor și unde? La învățământ, lucru sesizat până și de copiii de clasa a VI – a . „Mama, uite că reduc bugetul pentru învățământ. Cred că ne vor proști, de aia. Cine poate face școală fără bani? Va mai fi cineva interesat să învețe?”. Vom avea amnistii și grațieri, asta pentru că unii sau alții nu mai pot scrie cărți, ce să le aducă reducerea pedepselor.

Vorba lui Lăpușneanu „Proști dar mulți” e mai actuală decât oricând, pentru a nu mai vorbi că, întreaga imagine a lumii politice românești nu e departe de vremea lui nenea Iancu. Oare chiar nu am evoluat ca națiune? Oare își va bate joc de noi o mână de oameni care trag niște sfori? Poate că nu, dacă nu va dormi, alături de București, Iași, Cluj, nici Bistrița, nici Severinu, nici Sighetu. Poate dacă se va înțelege, chiar și în ceasul al 12-lea , că această țară nu este a noastră, că trebuie să o lăsăm celor ce vin după noi, copiilor noștri, care au menirea de a o da și ei mai departe.

Vor mai rămâne copiii într-un loc unde criteriile de promovare și valorile în viață nu sunt inteligența și competența? Am putea noi, ca părinți, să-i oprim să-și ia zborul către locuri unde sunt apreciați pentru ceea ce sunt ei ca indivizi, nu pentru funcțiile părinților lor, îi vom putea opri noi, cei ce nu reușim acum să ne trezim, să ducă România cu ei doar în gând, doar în amintire? Ne asumăm acest risc? Doar pentru ca unii să beneficieze de prerogativele Guvernului de a emite ordonanțe.

Roxana Pontoș

sursă foto: Attila Biro

Un fel de «marş ». Depinde cine.
(De ce ies oamenii în stradă)

Zeci de mii de români au ieşit azi în stradă. În Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, în cam toate oraşele mari din ţară dar şi la Londra, Paris, Milano ori Copenhaga. Ei protestează împotriva amnistiei şi graţierii. Unii cred că sunt nişte marionete, că totul e politic, că nu are nimic de-a face cu bunul simţ şi cu dorinţa omului simplu de a nu fi prostit pe faţă.

Şi eu sunt acolo. Sunt în stradă, cu ei, virtual, cu miile de oameni lângă care nu pot fi real pentru că în oraşul meu e linişte. Şi înţeleg, nu mă supăr, e un oraş mic, cu oameni cuminţi. Dar eu aş vrea să fiu cu totul acolo, m-aş teleporta dacă aş putea, aş face o pancartă mare de tot şi aş scrie şi eu pe ea ceva care să-mi confirme « Je me révolte, donc je suis» a lui Camus, o revoltă pe care o consider de bun simţ și bună creştere. Remarci de genul « Ce treabă avem noi, ei oricum fac ce vor. », « Sunt hoţi iar noi suntem oameni simpli, nu avem putere», «Nu-i chiar aşa de rău, nu ai citit cu atenţie tot textul ordonanţei » şi « ……………… » ca şi cum am locui în Elveţia şi am mânca cea mai buna ciocolată, îmi dau frisoane. Ca să nu mai spun de altele gen « lovitură de stat », «bani şi instigare în stradă » ….

Aş fi acolo pentru Colectiv, pentru Bamboo, pentru oamenii simpli care nu ştiu cât e exact 200.000 de lei, pentru oameni care lucrează pe brânci un an ca să-şi permită un concediu de 7 zile şi se întreabă cât ar trebui să muncească să-și permită unul de 14, pentru dreptul meu de a nu fi prostit indiferent ce am votat. M-aş duce din punctul A până în punctul B cu cei care ar fi toţi prietenii mei indiferent de vârsta lor, preocupări, postul de televiziune preferat sau partidul preferat. Pentru copiii noştri care să nu trebuiască să întrebe la intrarea într-un club «Aveți aviz de funcționare ?» Pentru ţara mea în care vreau să trăiesc şi eu, să muncesc cinstit, să nu fiu iertat dacă fur, dacă fac abuz în serviciu sau dacă sunt corupt. Pentru dreptul meu de a vorbi şi de a gândi liber.

Autor, Crina Voinaghi

sursă foto: Attila Biro