La o oră târzie din noaptea de 5 februarie 1953, raportai, Ciolpanule, superiorilor tăi din capitală că ”În celula nr… s-a stins LUMINA. Da, avansatule în grad, în două rânduri, de către nepotul lui Vasili Ivanovici și ”crucificat” de către cel pe care l-au îngenuncheat ”structurile”, sunt sigur că acesta a fost momentul vieții tale. Ai scăpat țara de încă un ”burghezo-moșier”, ți-ai asigurat un loc la masa acelora care te-au numit comandant al acestei temute ”instituții de reeducare”. Cu toate acestea, te-ai lăudat că le asigurai celor aduși aici câte 4 mese pe zi, că hrana era foarte diversificată, iar caloriile depășeau cu mult numărul prescris.

Și totuși, Ciolpane, cum se face că după moartea SFINXULUI din Bădăcin i-ați ascuns trupul de nici în ziua de azi nu-i de găsit? Pentru a ne lămuri, trebuie să facem câțiva pași înapoi, în trecutul nu prea luminos al acestui ,,guguștiuc”comunist. Trimis pe front, în vara lui 1943, să lupte împotriva URSS, va cădea, un an mai târziu prizonier la Armata Roșie. Într-unul din lagărele sovietice are ocazia s-o cunoască pe viitoarea ”Împărăteasă Roșie”, Ana Pauker. Iată ce le spunea celor înscriși în divizia ”Horia, Cloșca și Crișan” (al cărei membru ai fost, Ciolpanule): ”Vom face din soldați ofițeri, care vor fi la fel de buni ca cei de acum”. Atât divizia ”Horia, Cloșca și Crișan”, cât și ”Tudor Vladimirescu” nu reprezentau decât pepinierele viitoarelor cadre ale PCR.

Numai așa ne putem explica faptul că Ciolpanul a fost răsplătit pentru devotamentul său cu funcția de comandant al penitenciarului din Sighetul Marmației. Să credem că Ciolpănel a plecat la București, așa, de capul lui, iar după 5 luni s-a întors în uniforma cu petlițe albastre, primind și gradul de locotenent? Oare n-a fost mâna aceleia pe care bâlbâitul din Scornicești a reabilitat-o în 1965?

În sfârșit, vine și Marea Revoluție din Decembrie 1989. Speriați nițel la începutul ei, ”fostele organe” se regrupează în jurul ”emanatului-șef ” și câștigă la… puncte. Unii, care nu aveau voie să vorbească prea mult la vreo aniversare sau la vreo comemorare, au fost ”invitați” la centru și răsplătiți. Cine crede, în ziua de azi, că Ciolpanul n-a știut unde a fost înmormântat Iuliu Maniu? Crede cineva că dacă, într-adevăr, nu ar fi știut, ar fi fost avansat în grad, în două rânduri, de către însuși liber-cugetătorul nostru? În 1991 e avansat la gradul de căpitan, iar în 1995, a doua avansare, la gradul de maior, desigur, cu toate beneficiile ce au decurs de aici. Nimeni nu poate însă uita gestul fostului președinte Emil Constantinescu care, chiar la locul crimelor sale, i-a înmânat decorația CRUCEA COMEMORATIVĂ a CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. Era ziua de 25 octombrie 1998!

prof., Vasile POP

PS1: Acum cred că ați înteles de ce nici în ziua de azi nu știm unde se află mormântul ÎNTREGITORULUI DE NEAM ȘI ȚARĂ.
PS2: Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viață pentru înaltă trădare și abia în noiembrie 1998 Curtea Supremă a anulat sentința din 1947.
PS3: Conform DEX, cuvântul ,,CIOLPAN” înseamnă: a) trunchi de arbore fără crengi, rămas în pământ și b) arbore rupt de vânt.

sursă foto: www.memorialsighet.ro

Partidul Comunist Român (doar cu numele…) a cucerit treptat puterea în țară începând cu 23 august 1944 ajungând, prin presiunea armatei sovietice, la o dominație totală după falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și eliminarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947. Nimic nu mai stătea în calea arestărilor, confiscărilor, falsificărilor și abuzului instituționalizat iar Partidul părea un monolit indestructibil… Și totuși, după câțiva ani, în interiorul puterii comuniste se produce un veritabil cutremur – trei lideri de mare greutate: Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca sunt acuzați de abateri doctrinare și înlăturați de la putere. Greu de crezut… și totuși, din această “furtună” de la București o pală de vânt m-a „suflat” și pe mine…

Era în iunie 1952… ultima zi din anul I de facultate la Cluj, aveam bagajul făcut, deşi trenul de Sighet era doar seara, în mod surprinzător ni se cer carnetele U.T.C… aparent, pentru verificarea cotizaţiilor… şi se anunţă o şedinţă fulger pentru ora 13. Prezenţi – fără murmur – priveam prezidiul. Într-o tăcere de gheaţă, în amfiteatrul „Nicolae Iorga” se dă citire unui adevărat rechizitoriu:

– Tovarăşi, partidul nostru se întăreşte purificându-şi rândurile. În Comitetul Central, „deviaţioniştii de dreapta” Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca au fost demascaţi şi excluşi din P.C.R.! U.T.C.-ul, ca rezervă de cadre a partidului, se va întări procedând la fel. Printre noi s-au strecurat fii de duşmani ai poporului. Propun excluderea lor. Cine-i pentru, cine-i împotrivă, cine se abţine? Vom vota în bloc!

Frazele mi se păreau cunoscute, când deodată aud: „Cetăţeana Chindriş Aurelia, rude chiaburi, tatăl condamnat politic…” (termenul “cetățeană” semnifica faptul că nu mai eram „tovarășă” cu ei…). Eram mai mulţi în această situație. Ne-au cerut să părăsim imediat sala. Eu, fiind ultima, am coborât trecând prin fața prezidiului și le-am strigat într-o limbă „imperialistă”: Good bye, domnilor! și am trântit ușa cu toată puterea.

Așa am fost dată afară din U.T.C., o organizație în care nu cerusem eu să intru, doar că U.A.E.R. (Uniunea Asociațiilor de Elevi din România) fusese înghițită la un moment dat de U.T.C., ca acesta să capete așa numitul „caracter de masă”…

Deci, pe verticala politică, de la Ana Pauker până la mine, „purificarea” s-a realizat !

Prof. Aurelia VIȘOVAN

Sursă foto: wikipedia