NOI CU A NOȘTI – O AVENTURĂ LA MUZEU. Educație muzeală și patrimoniu maramureșean la Nisa (Franța)

Activitățile educaționale dedicate copiilor români din sudul Franței din cadrul proiectului România în povești vii – Limbă, Tradiție și Dialog Cultural au continuat săptămâna trecută printr-o întâlnire cu patrimoniul cultural al Maramureșului, organizată în colaborare cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.

Desfășurată înaintea vernisajului expoziției de fotografie MARAMUREȘ – Une terre, mille histoires (Un ținut, o mie de povești), activitatea de educație muzeală a fost susținută de Anamaria Pop, educator muzeal la Muzeul Maramureșan, venită din România special pentru această întâlnire cu copiii comunității românești de pe Coasta de Azur.

Demersul a pornit de la cartea de benzi desenate Noi cu a Noști O aventură SF la muzeu, ce propune o modalitate atractivă de familiarizare a copiilor cu Muzeul Satului Maramureșean, carte din care fiecare participant a primit câte un exemplar.

Prin intermediul personajelor și al poveștii ilustrate, copiii au descoperit arhitectura satului tradițional, casele de lemn, ocupațiile, obiectele de patrimoniu și obiceiurile comunităților maramureșene. Experiența a continuat cu fișe de lucru, quiz-uri despre arhitectura, gastronomia și portul tradițional, puzzle-uri cu imagini ale unor obiecte din patrimoniul muzeului, jocuri și un atelier de confecționare a brățărilor.

La finalul atelierului, copiii au vizitat expoziția MARAMUREȘ – Une terre, mille histoires, realizată pe baza fondului fotografic al Muzeului Maramureșan. Imaginile au completat informațiile și experiențele din atelier, oferindu-le ocazia să descopere, într-un alt registru, arhitectura, peisajul și universul cultural al Maramureșului. Aici au avut ocazia să se întâlnească și cu consulul general al României la Marsilia, doamna Aurelia Grosu și cu consulul onorific al României la Nisa, domnul Ștefan DeFay.

Mulțumim Muzeului Maramureșan, managerului Mirela Barz, pentru materialele puse la dispoziție și doamnei Anamaria Pop pentru activitatea frumoasă realizată împreună cu copiii!

Mulțumim părinților și copiilor, care au venit nu doar din Nisa, ci și din localitățile învecinate și Elenei Ioniță pentru facilitarea organizării acestei activități de educație muzeală!

Anuța Pop




„Un ținut, o mie de povești” – Fotografi sigheteni expun la Nisa (Franța)!

Joi, 29 octombrie 2026, la Biserica Ortodoxă Română din Nisa a avut loc  vernisajul expoziției de fotografie „Maramureș – Une terre, mille histoires (Un ținut, o mie de povești)”, în prezența consulului general al României la Marsilia, doamna Aurelia Grosu, a consulului onorific al României la Nisa, domnul Ștefan DeFay și a unui public numeros.

Evenimentul a fost realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în colaborare cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, în cadrul proiectului România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural, derulat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa și Consulatul General al României la Marsilia și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Prin fotografii din fondul său documentar, semnate de Vasile Timur Chiș, Mark Varga și Petru Sîngeorzan, Muzeul Maramureșan a propus o incursiune, pe direcții tematice, în universul cultural al Maramureșului. De la bisericile de lemn, repere ale spiritualității și ale arhitecturii tradiționale, la Tânjaua Hotenarilor – sărbătoarea gospodarului care a ieșit primul la arat, de la călăreții de nuntă, la copiii și bătrânii satelor în momente de bucurie ori de tristețe, selecția realizată a oferit publicului român și francez acces la mărturii vizuale despre viața și identitatea comunității maramureșene.

Imaginile expuse „vorbesc” despre religie și spiritualitate, despre obiceiuri și tradiții, arhitectură și patrimoniu material, despre felul în care oamenii au construit și au păstrat o lume cu o identitate aparte. Iar dincolo de imagini, sunt poveștile oamenilor care au dat viață acestei lumi și ale celor care continuă să le păstreze memoria.
Publicul a descoperit, cu ocazia vernisajului, câteva dintre cele o mie de povești ale Maramureșului chiar de la managerul muzeului, dr. Mirela Barz, care, împreună cu Anamaria Pop, specialist în educație muzeală, a dialogat apoi cu toți cei interesați să afle mai multe despre sensul din spatele imaginilor.

Expoziția, ce se înscrie în componenta de identitate culturală a proiectului coordonat de dr. Anuța Pop, rămâne deschisă spre vizitare la Centrul cultural al Bisericii.

Mulțumim Muzeului Maramureșean, doamnei dr. Mirela Barz și doamnei Anamaria Pop pentru deschidere și colaborare, părintelui Radu Totelecan și întregii echipe a bisericii pentru contribuția deosebită la reușita acestui eveniment dedicat promovării patrimoniului românesc!

Anuța POP