Dragii mei prieteni, azi, vreau să vă povestesc despre un frumos eveniment care îmi va rămâne mereu în suflet. Mereu am spus că o carte este cel mai bun prieten al omului, un obiect prețios în care găsești răspunsuri la orice întrebări la care te gândești, în viață. Nu pot decât să mă mândresc că am participat la acest eveniment și anume la „Lecturiada online”, organizată de catedra de Limba și literatura română de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației, care s-a desfășurat pe platforma „Go to meeting”.

Cred că oamenii, în general, au nevoie de astfel de evenimente în viața lor, atât pentru sufletul lor, cât și pentru mintea și gândirea lor. Am învățat că lectura este conexiunea dintre oameni frumoși, oameni cu suflet bogat, cu inima curată, oameni de la care mereu vei avea ceva de învățat. Și ceea ce nu am învățat, dar știu, este că lectura și cărțile mereu vor lega prietenii. Acesta a fost și farmecul întâlnirii noastre. Alături de noi, elevii sigheteni și de profesoarele noastre minunate de limba română, am avut plăcerea să ne împărtășim ideile, gândurile și impresiile cu prietenii noștri de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, alături de profesoara lor de limba română, prof. Geanina Oprea, care ne-au arătat cât de multe cărți frumoase și interesante citesc. A fost o întâlnire de suflet, din care am învățat că lectura unește, bucură și împlinește suflete pentru mult timp. Aceste momente sunt amintiri pe care nu le uiți niciodată pentru că au presărat asupra ta sentimente de care mereu vei dori să îți aduci aminte. Pentru mine, a fost o lecturiadă foarte specială, deoarece am observat că nu contează vârsta sau statutul pentru a recomanda cărți, dovadă că, întâmplarea de la această lecturiadă m-a uimit profund. Acum ceva vreme, am scris o recenzie la cartea „Malakai” de A. Stephanie. A fost o recenzie scurtă, publicată pe pagina oficială de facebook „Lecturiada 2020. Istoria unui posibil viitor”. Am fost foarte surprinsă când domnișoara Anca Tibil, care este profesoară de limba și literatura română la noi la colegiu, a spus că și-a comandat cartea „Malakai” la recomandarea mea, în urma citirii recenziei pe care am publicat-o. Cred că, acesta este cel mai important lucru atunci când scrii o recenzie sau îți spui părerea despre o carte, să știi cum să o scrii astfel încât să reușești să faci acea carte prietena măcar unui singur om. M-am bucurat foarte tare că domnișoara profesoară a crezut în cele spuse de mine și, chiar dacă volumul era unul pentru adolescenți, nu a ezitat să-l comande și să-l citească. Este important pentru noi, ca profesorii să știe și ce citim și mai mult de atât să și citească cărțile pe care le citim noi. Așa dau dovadă că ne înțeleg și apreciază cărțile pentru adolescenți, care de multe ori ajută sau își pun amprenta și peste cei mari. Așadar, sub monitorizarea doamnei prof. Odarca Bout, diriginta mea, care m-a introdus în tainele cărților și m-a învățat că citind o carte nu voi pierde nimic, ci voi acumula atât informații noi, cât și senimente, impresii, lecții de viață și multe altele, s-a desfășurat lecturiada noastră minunată. Am auzit atât de multe tiltluri, am simțit atâtea senimente care au venit spre mine la auzul recenziilor și părerilor despre cărți. Cred că sentimentul predominand al acestei lecturiade a fost bucuria, bucuria de a fi împreună și a ne împărtăși cărți bune, cărți folositoare pentru existența noastră.

Consider că fiecare trebuie să audă titlurile prezentate în cadrul lecturiadei și, sper ca măcar una, să vă trezească interesul. Așadar, la lecturiada noastră s-a discutat despre următoarele cărți minunate: „Ochi-de-pisică” de Margeret Atwood, „Marțianul” de Andy Weir, „Leac pentru o lume banală” de Christian McKay Heidicker, „Povestea Faridei” de Farida Khalaf & Andrea C. Hoffmann, „Ceva în apă” de Catherine Steadman, „Drako” de Kiera Aslog, „ Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose, „Aleea cu licurici” de Kristian Hannah, „Malakai” de A. Stephanie, „Maus” de Art Spiegelman, „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon, „Bufnița vânează toată noaptea” de Samuel Bjork, „Când ți se pune pata” de Wendelin Van Daanen, „Genul ăla de fată” de Tanaz Bhathena, „Banda celor șase ciori” de Leigh Bardugo, „Întoarce-te la mine” de Simona Lungu, „Nu există copii răi” de Janet Lansbury, „Cartea nunții” de George Călinescu, „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt, „Cum să ne purtăm cu personalități dificile” de Francois Lelord & Christophe Andre, „Invitație la vals” de Mihail Drumes, „Maitrey” de Mircea Eliade.

În final, lăsând aceste titluri aici, la vederea tuturor, cred că am făcut o faptă bună, am lăsat un bagaj de cunoaștere și sper ca aceste cărți să atragă spre ele cât mai mulți cititori. Pentru mine, acestă lecturiadă a fost necesară și vă spun sincer că m-a umplut de energie pozitivă. De fapt, văzând atâția cititori cum aș putea să mă simt, altfel decât fericită.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au făcut ziua mai bună, în special cadrelor didactie de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” și de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” care ne stimulează spre citit și spre cunoaștere, cât și tuturor elevilor fără de care această lecturiadă nu era posibilă.

Anca Maria CORNEȘTEAN
clasa a XI-a
C. N. Pedagogic „Regele Ferdinand”  Sighet

Salut, tuturor!
Iată că au trecut 3 săptămâni de când în țara noastră s-a declarat stare de urgență, 3 săptămâni în care oamenii au încercat să fie mai responsabili, să se protejeze, să stea în case, să se gândească la alții și să aducă prin puținul lor efort, un bine mare pentru omenire. Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge aici sau că se va întâmpla ceva de genul acesta în secolul XXI, când totul este atât de dezvoltat. Într-o zi am avut marea bucurie de a ieși din casă pentru a cumpăra o pâine. Cu această ocazie am observat cât de gol era Sighetul nostru, cât de trist și fără farmec era orășelul acesta frumos, care acum o lună era atât de viu prin prezența oamenilor care se plimbau de colo-colo. Singurul care popula orașul era vântul și părea cumva sinistră această atmosferă de tăcere totală. Totuși, m-am bucurat să văd că nu era nimeni pe stradă, deoarece așa mi-am dat seama că Sighetul are oameni responsabili și conștienți care se gândesc la ei, la familia lor și la cei din jurul lor. În trecut plimbările mi se păreau un lucru obișnuit, având în vedere că toată ziua aveam de umblat, dar acum plimbarea până la colțul străzii mi s-a părut cel mai frumos lucru. Se pare că această perioadă de stat în casă ne învață să apreciem mai mult lucrurile care ni se păreau normale înainte. M-am gândit să scriu acest articol acum, pentru că tuturor le este mai greu să reziste după 3 săptămâni, decât în primele zile de stat în casă. Este acea perioadă în care intervine plictiseala mare, când începem să devenim mai nervoși și să ne dorim să ieșim afară cu orice preț. Este greu să ne obișnuim cu această perioadă dificilă, pentru că trăim cu gândul zilnic că nu știm ce va urma, când se va termina și cum va fi după ce va trece. Pe toți ne stăpânește un sentiment de tristețe adâncă, de melancolie, un sentiment de dor față de viața noastră de acum o lună. Nu este ușor, dar sunt sigură că atunci când va trece, vom aprecia mai mult lucrurile simple, vom deveni mai buni și mai raționali, făcând mai mult bine decât rău celor din jur.
Ce pot eu să vă spun? Pe mine statul în casă mă face fericită pentru că îmi petrec timpul cu familia mea. Mereu am fost ocupată cu preocupările zilnice și nu am fost atentă la cei din jurul meu, iar acum am tot timpul din lume să fac asta, deci pentru mine este un avantaj. Nu îmi place situația, bineînțeles, dar cu acest gând reușesc să trec de la o zi la alta. Clipele petrecute cu familia sunt cele mai importante, amintirile comune vor rămâne pentru totdeauna întipărite în minte. Pandemia aceasta ne-a afectat mult. Atât din punct de vedere mintal, cât și afectiv, ne-a afectat școala, locurile de muncă unora, rutinele, practic ne-a ucis tot ce ne era necesar. Chiar dacă situația de acum e rea, chiar dacă nu putem fi cu prietenii noștri, în parcuri sau la muncă, chiar dacă nu mai este ce a fost, uitați-vă la părinții voștri, la copiii voștri, la frați și surori și zâmbiți pentru că sunteți cei mai norocoși dacă îi puteți privi și avea alături. Așadar primul meu sfat pentru voi, în izolare este să petreceți timp cu familia voastră. Nu veți regreta. Am câteva idei pentru voi pentru a vă face statul în casă mai ușor.

Citiți! Oricât de supărați vă simțiți, cu siguranță o carte o să vă ridice starea de spirit și nu veți avea nimic de pierdut. Citind o carte devii mai cultivat, mai moral și bineînțeles, mai fericit.
Faceți sport! Sportul vă pune în mișcare toți mușchii, vă scoate din starea de amorțeală acumulată de la statul în pat, pe fotoliu, canapea etc. Cu siguranță pe internet veți găsi o mulțime de antrenori care vă oferă în mod gratuit video-uri cu exerciții specifice pentru fiecare parte a corpului. Astfel, veți ieși din casă cu un corp sănătos și arătos.
Gătiți! Gătitul vă lasă imaginația să zboare și uneori pot ieși niște capodopere culinare minunate și delicioase, important este să gătiți ceea ce vă place pentru că acest lucu vă va face să vă simțiti grozav.
Pictați, desenați, colorați! Aceste activități lasă creierul liber să creeze ceea ce își dorește și astfel veți uita de ce se întâmplă în exterior, fiind preocupați să vă iasă cât mai bine creația. Ascultați muzică și dansați! Muzica aduce liniște, există melodii pentru orice stare a omului. Așa că dacă ascultați melodia voastră preferată automat ziua voastră va deveni mult mai bună. Dansul este o descărcare a energiei negative din corp, o eliberare a părții negre din creier, o relaxare mintală. După ce dansați o să vă simțiți liberi, calmi, liniștiți și plini de energie pozitivă.
Meditați! Gândiți-vă la faptele voastre, la ce ați dori să schimbați la comportamentul dumneavoastră, cercetați-vă gândurile rele, analizați-le și îndepărtați-le, iar atunci când veți ieși afară veți vedea rezultatele bune pe care le aduce meditația în viața unui om. Totul va deveni mult mai frumos, vă garantez.
În ultimul rând, vreau să vă recomand, să nu folosiți în exces telefonul, calculatorul, laptopul, tableta și nici să vă petreceți toată ziua pe rețelele de socializare, pentru că așa vom uita de ce se întâmplă în jurul nostru și vom deveni mult mai stresați decât suntem deja. Cu siguranță veți găsi ceva de lucrat în loc să vă refugiați cu ochii în telefon. Folosiți telefonul doar pentru a vă suna prietenii, rudele, ca să vedeți ce mai fac, cum se simt și cum își ocupă timpul în această perioadă. Mereu o conversație cu cineva drag ne va face fericiți. Știindu-l pe cel de lângă tine în aceeași situație, parcă e mai ușor de suportat această nebunie.
Așadar, dragii mei, chiar dacă trăim vremuri mai puțin plăcute, încercați să rămâneți veseli, plini de speranță, cu inima plină de iubire, încercați să vă rugați pentru cei care se luptă cu această boală, dar și pentru cei care salvează vieți și se duc la muncă pentru a ne aduce din nou în starea în care eram acum ceva timp. Rămâneți pozitivi și trimiteți gânduri bune Universului. Într-o zi, când totul se va termina, ne vom bucura că am procedat așa. Până data viitoare, vă doresc sănătate, liniște și multă, dar foarte multă bucurie.
Eu am atât de multă bucurie pusă deoparte că vă pot împrumuta și vouă, dacă doriți!

Anca Maria Corneștean
Clasa a XI – a
Colegiul Național  Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației

Salutare, dragi cititori!
Azi, vreau să vă vorbesc despre ceva foarte important, ceva despre care doar am menționat vag în articolul precedent și anume, despre școala online. Nu credeam vreodată că voi spune asta, mai ales pentru că mie îmi place enorm de mult să merg la școală, dar consider că școala online e ceva nemaipomenit. Când am fost anunțați că vom face cursuri online, nu mă așteptam la mari rezultate, având în vedere că fiecare era acasă la el, în confortul său și nu aveam siguranța că vom realiza ceva. În seara când am aflat că vom desfășura ore online la limba și literatura română cu diriginta mea, doamna Odarca Bout, am încercat să căutăm diverse platforme care să ne ajute să ne desfășurăm lecțiile organizat, fără întreruperi de rețea. Fiind 29 de elevi în clasă și cu diriginta noastră 30, a fost destul de greu să găsim o platformă care să corespundă cerințelor noastre. După lungi căutări, în care fiecare a depus efort pentru a găsi o soluție cât mai bună, am găsit o platformă excelentă și anume „Go to meeting” unde „încăpeam” toți cei 30, așa încât să ne și vedem, dar să ne și auzim. Să creezi un „meeting” pe această platformă este foarte ușor, nu e nevoie decât să faci un cont, să creezi un meeting, să distribui link-ul meeting-ului persoanelor cu care vrei să te întâlnești și astfel vă conectați și luați parte la o conferință care poate dura cât doriți.

Uite așa și noi, marți în 17.03.2020, la ora 12:00 am luat parte la prima lecție de limba și literatura română online. Pot să spun că a fost un real succes și reflecțiile colegilor mei au fost incredibile. Cel mai interesant lucru, care nu credeam că se va întampla, a fost faptul că am învățat multe lucruri noi și totuși eram acasă, unii în pat, alții la birou, unii pe fotoliu, deci fiecare învăța ceva în mediul său și se simțea bine. În această primă oră, am vorbit despre realism și naturalism, având ca exemplu nuvela „În vreme de război” de I. L. Caragiale care se află la granița dintre aceste două curente literare. Am dezbătut nuvela, fiecare intervenind atunci când doamna dirigintă l-a solicitat. Un sfat pe care vreau să vi-l ofer în cazul în care doriți să folosiți această platformă: atunci când cineva vorbește, restul ar fi bine să își închidă microfoanele pentru a-l auzi mult mai bine pe cel care vorbește. La finalul lecției, știam deja o mulțime de lucruri noi, părându-ne cumva rău că a trecut atât de repede ora. Doamna dirigintă ne-a oferit tema pentru următoarea oră online și astfel s-a încheiat prima noastră întâlnire. Să nu uit faptul că, tot la final, doamna dirigintă a fost interesată să vadă reflecțiile fiecăruia și bineînteles că nu am părăsit conferința până nu ne-am trimis pupici.

A doua întâlnire a fost în aceeași săptămână, joi, în data de 19.03.2020. La început am citit tema, am dezbătut-o, diriginta ne-a oferit diferite sfaturi, am comparat ideile, a fost perfect. Am discutat părțile argumentării pe care am avut-o de făcut, fiecare elev a citit, ne-am implicat și am învățat din nou o mulțime de lucruri. Fiecare a pregătit 10 întrebări legate de nuvela despre care v-am spus mai sus și aproape de finalul lecției ni le-am adresat între noi, realizând astfel, un test de lectură. Ne-am descurcat de minune și totul a decurs precum ne-am propus. Diriginta ne-a oferit din nou tema și ne-a spus că următoarea întâlnire va fi marți în 24.03.2020, când ne așteaptă cu drag și cu tema bineînțeles… făcută. De asemenea, la matematică doamna profesoară ne trimite materiale cu care putem lucra și asta ne ajută foarte mult. Fiind un profil pedagogic, pedagogia este o materie importantă, așa că profesoara, urmează să ne trimită lecții pe care să le transcriem în caiet, astfel încât să nu pierdem nimic.

Ce părere am eu de școala online? Mi se pare o idee absolut folositoare, cu scopul de a nu pierde materia și a ne fi mult mai ușor să recuperăm atunci când ne vom întoarce la școală, sperând că acest lucru se va întâmpla cât de repede. Cu toată nebunia aceasta, mă gândeam într-o zi, cum ar fi dacă am face școala online pentru totdeauna. Cred că atât mie cât și multor elevi ne-ar fi plăcut această idee atunci când mergeam la școală, dar cum suntem „închiși” în casă pentru o perioadă, începe să ne fie dor să ne trezim dimineața și să mergem la școală. Ei, ce să facem? Nu învățăm să prețuim un lucru până nu îl pierdem. În orice caz, nimic nu ne poate liniști mai mult, pe noi, elevii, decât să știm că suntem pe drumul cel bun, că încet-încet recuperăm și atunci când ne vom întoarce la școală, totul va fi bine. Mulțumesc profesorilor pentru această inițiativă, pentru că ne arată că le pasă de noi și de cunoștințele noastre, că nu își pierd speranța, în ciuda vremurilor în care ne aflăm. Am auzit și de alte platforme pe care profesorii și elevii le utilizează, cum ar fi: Google classroom, Zoom meeting, Discord, Skype (dacă sunt 25 cu tot cu profesor sau mai puțin de 25) și multe altele. Deci se poate, important este să îți dorești!

Eu sunt foarte mulțumită de ce s-a realizat până acum în clasa mea, nu suntem stresați, devenim din ce în ce mai dornici să învățăm și acest lucru nu poate fi decât extraordinar pentru toată lumea. Acum vă las, mai am și de citit pe lângă scris, da, marți am oră… online. Ce tare sună!…

Anca Maria CORNEȘTEAN
Clasa a XI – a
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației

Astăzi, pot să vă spun că am realizat ce înseamnă cu adevărat Crăciunul și de ce este important să sărbătorim Nașterea Domnului și nu pe Moș Crăciun, petrecerile, mâncarea sau lucrurile materiale. În ziua Nașterii Domnului Isus Cristos, am ascultat o simplă predică, o simplă povestioară spusă de un preot și un om exceptional și anume Tancău Anton, un om de la care am învățat multe, un om de la care oricine învață câte ceva, indiferent de cât de mult sau puțin timp petrece în preajma lui.

Vă fac o prezentare scurtă. Eu sunt voluntar în grupul „Speranța”, un grup de voluntari care ajută fără doar și poate pe oricine are nevoie, fără să aștepte nimic în schimb. Părintele Anton Tancău și părintele Mihail sunt cei care ne coordonează, cei care ne îndrumă spre bine, cei care ne fac fericiți și ne motivează să ajutăm, căci ajutorul este mereu răsplătit. În ziua nașterii Domnului, am participat la sfânta liturghie, la Oratoriul Sf. Francisc din Sighet, unde voluntarii ne adunăm duminică de duminică pentru a petrece timp împreună și a ne organiza pentru diferitele activități. La această liturghie, am ascultat o predică minunată din care am învățat foarte multe și vreau să vedeți și voi câtă bunătate și înțelepciune poate avea un simplu om. După părerea mea, dacă ar fi să dau un nume acestei predici i-aș pune „Ce-ar fi Crăciunul fără Isus?”

„Astăzi este ziua lui Isus Cristos, un om atât de important. O lume întreagă, tot pământul îl sărbătorește pe Isus Cristos. Cât de important poate sa fie Isus pentru această omenire? Cu siguranță în mintea multor gânditori intelectuali, Isus ar fi trebuit să coboare într-un palat regesc, să fie învelit în pânze scumpe, catifea, mătase, dar așa cum știm de când suntem mici, Isus a ales să se nască într-o iesle. De ce a ales El acest lucru? A ales să fie un exemplu de umilință și iubire pentru noi. EL vrea ca noi toți să fim la pieptul său pentru că, cu siguranță Isus cunoaște străfundul fiecăruia în parte. El știe totul despre noi. Ei bine, așa cum se cuvine, atunci când cineva are ziua de naștere, de obicei ne prezentăm cu un cadou. Dacă stăm puțin și ne autoevaluăm, noi, ce cadou i-am oferit lui Isus din punct de vedere personal? Avem noi oare în sufletul nostru o iesle cât de cât curată? Avem noi fân proaspăt, un loc înflorat și aerisit în sufletul nostru? Cu siguranță fiecare avem păcatele noastre, problemele și grijile noastre, însă acel micuț loc din sufletul nostru am putea să îl aranjăm puțin, să pregătim un locaș plăcut pruncușorului Isus, să lăsăm deschisă poarta inimii noastre ca El să poată intra. Cred că aici este cheia acestei mari sărbători. Să simțim că Isus s-a născut si pentru noi. Această cheie ne ajută să mai facem un pas, să mergem mai departe, să avansăm în a fi mai buni, să facem bine în jurul nostru. De aceea să cerem, cu ocazia Nașterii Domnului Isus Cristos, să ne ofere din traista lui plină de bunătate, ceea ce avem noi nevoie. Cu siguranță, El știe de ce avem noi nevoie și cu siguranță ne va oferi dacă cerem din suflet. Să încercăm să îi fim pe plac pruncului Isus, atât cât suntem pe această lume pentru că nu știm cât vom trăi, dar cât trăim, să fim în comuniune cu Isus Cristos.”

Ce-aș mai putea spune? Singura frază pe care o am în minte și care cred că e importantă este cea în care părintele Anton ne întreabă: Noi ce i-am oferit lui Isus de ziua lui? Ce cadouri personale i-am făcut? Consider, că aceste cuvinte sunt esențiale pentru a ne da seama despre ce e Crăciunul. Ce sărbătorim noi? Mesele îmbelșugate, cadourile, bradul, pe Moș Crăciun sau nașterea unui om fără de care toate acestea n-ar fi existat? Ar trebui să ne gândim de două ori înainte să lăsăm bisericile goale în noaptea Nașterii Domnului Isus Cristos, să ne gândim, că acest om sfânt, a creat tot ce vedem noi acum, iar în data de 25 decembrie este ziua nașterii Lui. După părerea mea, singurul dar pe care trebuie să i-L oferim este iubirea față de orice om. El ne iubește pe noi necondiționat, așa că nu cred că nouă ne este greu să iubim mai mult în jurul nostru, să oferim ajutor, să dăruim și să facem fapte bune. Cuvintele sunt de prisos, căci predica părintelui Anton cuprinde tot ce ar trebui să simțim noi cu ocazia acestei mari sărbători. Tot ce pot să vă mai spun este că am lângă mine oameni minunați care mereu mă surprind și mă învață o mulțime de lucruri. Cu așa oameni, nu pot să devin decât un om bun, inimos, la care poți apela oricând pentru un sfat, o îmbrățișare sau un ajutor.

Vă urez să fiți cât mai fericiți de sărbători și fie ca intrarea în noul an să ne facă să gândim mai „sănătos”, mai curat și să fim mai atenți la oameni, la suflete și nu la lucrurile materiale.

Anca CORNEȘTEAN

C. N. Pedagogic „Regele Ferdinand”

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, la Galeria de Artă Vassiliev, și-au dat întâlnire iubitorii de poezie și proză din Sighetul Marmației, într-un triptic cultural: aniversarea a trei ani de existență a revistei electronice „Salut, Sighet!”, semnalarea unui grup numeros de sigheteni publicați în revista culturală „Mantaua lui Gogol” și lansarea volumului de poezii „Bolnav de drum” (autor, Mihai Hafia Traista).

La întâlnirea culturală de weekend a participat poetul, scriitorul, dramaturgul Mihai Hafia Traista, redactor-șef al revistei trimestriale de cultură și atitudine „Mantaua lui Gogol”, directorul editurii cu același nume.

În prezența unei echipe de la Televiziunea Română, membrii echipei de redacție ai siteului www.salutsighet.ro, împreună cu valoroșii invitați, au contribuit la crearea unei atmosfere destinse și distinse. Fără niciun fel de constrângeri și fără „inhibiții”, s-a vorbit despre fenomenul cultural sighetean în context național, „probat” și prin publicarea poeților și prozatorilor maramureșeni în „Mantaua lui Gogol”, în acest ultim număr fiind incluși poeții Echim Vancea, Marin Slujeru, Mihai Hafia Traista, Mihai Romaniuc, Ion Mariș, Marius Voinaghi, Sebastiana Joicaliuc și Mădălina Danci etc. și prozatorii Oana Țînțaș, Crina Voinaghi, Stepan C. D. Traista etc.

Au vorbit despre „itemii” weekend-ului: Brîndușa Oanță, Oana Țînțaș, Marin Slujeru, Mădălina Danci, Anca Maria Corneștean, Gheorghe Mihai Bârlea, Odarca Bout și invitatul zilei, Mihai Hafia Traista. Evenimentul a fost moderat de Ion Mariș. „Colindul gutuii din geam”, interpretat de Anca Maria Corneștean, ne-a apropiat sufletește de Sărbătoarea Crăciunului.

Redăm și câteva mesaje primite de la colaboratorii „Salut, Sighet!” aflați departe de casă, prin care și-au dorit să transmită gândurile lor:

„Salut, Sighet!” este pentru mine un loc de întâlnire cu oameni frumoși, a căror adâncime se reflectă în cuvintele lor. O revenire acasă cu un simplu click. „Salut, Sighet!” este cel mai rapid și accesibil drum către casa orașului sufletului meu. Un tablou pictat în cuvinte alese de oameni aleși, un privilegiu să fii acasă chiar și de departe. La mulți ani întru întregirea hărții sighetenilor de pretutindeni! La mulți ani, „Salut, Sighet!” (Antonia Luiza Dubovici, poetă, SUA)

Poate pentru voi, „Salut, Sighet!” nu este decât un site de unde recoltați informații și știri. Ei bine, pentru unii dintre noi poate fi un start pentru a ne da seama cine suntem. De a publica articole și opinii, de a ne face utili și totodată de a ne descoperi pe sine pentru că: majoritatea persoanelor care scriu probabil că o să aibă cândva un site al lor, iar majoritatea poeziilor publicate o să-și aibă sălașul într-o carte… Vedeți voi… „Salut, Sighet!” e un „Frate mai mare” care îți dă un hint în viață, îți dă o mână de ajutor de a te descoperi și, mai mult decât evident, este faptul că toți ne simțim ca într-o familie mare și primitoare atunci când scriem, respectiv postăm ceva. (Liana Bârsan, studentă, Cluj-Napoca)

Când spun „Salut, Sighet!” spun modalitatea prin care pot comunica cu oamenii, printre câteva rânduri ascunzându-se atâtea adevăruri pe care, subtil, fiecare dintre noi vrea să le scoată în evidență. (Ioana Trifoi, elevă CNDV, Sighet)

Echipa „Salut, Sighet!” mulțumește colaboratorilor site-ului nostru, tuturor participanților prezenți la întâlnirea culturală de weekend și gazdelor evenimentului, Ileana și Cyril Vassiliev!

Salut, Sighet!

Foto & video: Mara Țînțaș

De mic copil, am fost lăsată să fac ce îmi doresc în ceea ce privește activitățile extrașcolare. Am făcut șah, tenis, volei, dans, nici nu mai știu câte, dar, bineînțeles, muzică am făcut de mică și nu m-am oprit niciodată. Părinții mei m-au lăsat să merg peste tot, nu m-au descurajat niciodată, deși nu am fost perseverentă decât în muzică. Presupun că fiecare activitate m-a învățat câte ceva și nu regret nimic din tot ce am făcut. Chiar și în prezent, orice alegere aș face, părinții m-ar susține și m-ar lăsa să mă dezvolt frumos în acel domeniu.

Ei bine, acum nedumerirea mea este, de ce unii părinți își forțează copiii să facă o anumită activitate, doar pentru că ei nu au avut parte de ea și acum își revarsă dorința asupra copiilor? Când am intrat la liceu, unde am visat să ajung și anume la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la profilul învățători-educatori, m-am simțit împlinită, deoarece mi-am dorit să ajung acolo și am primit sprijin de la părinți. În schimb, am o grămadă de colegi care au fost obligați de părinți să vină aici. De ce? Poate colegii mei nu sunt deschiși în fața copiilor, poate că nu vor fi pedagogi buni, poate își doresc sa fie informaticieni, constructori, ingineri etc. și aveau nevoie de alt profil pentru asta. Dar nu, dacă mama și tata au decis, acolo trebuie să meargă.

Trecând mai departe, la studiile superioare, adică la facultate, ne trezim cu aceeași problemă. Toți copiii să fie medici, polițiști și avocați, că doar se câștigă bine. Stați liniștiți, că dacă faci ce îți place ai de câștigat și financiar și sufletește. Degeaba ai bani, dacă zilnic trebuie să te trezești îmbufnat că vai, iar trebuie să merg la muncă și nu am chef. Odată ce faci ceea ce îți place, nu te saturi niciodată și în fiecare zi ți se pare și mai frumoasă meseria ta. Eu, una, nu înțeleg… cu ce sunt mai împliniți părinții când copilul lor a mers unde i s-a dictat, dacă toată viața li se va reproșa ca nu l-a lăsat să meargă unde și-a dorit. Văd atât la mine în clasă cât și în alte părți, fețe triste, suflete neîmplinite și chinuite. Și pentru ce? Credeți că avem nevoie doar de medici, polițiști, avocați ș.a.m.d? NU! Avem nevoie și de artiști, arhitecți, design-eri, pictori, poeți, preoți, profesori etc. Fiecare meserie e frumoasă în felul ei și dacă ești făcut pentru o meserie anume și nu ești lăsat să i te dedici, toată viață vei simți că nu te-ai împlinit sufetește. Eu mereu am fost întrebată de părinții mei ce vreau să fac și, de fiecare dată, mi-au spus doar că-și doresc să fiu fericită, să fac orice, dar bine și de calitate. O singură viață avem și,, din păcate e așa de scurtă, de ce să o trăim obligați să ne târâm printr-o rutină urâtă care ne va măcina sufletul.

Pentru părinți: deschideți aripile copiilor și permiteți-le să se dezvolte în ce domeniu își doresc! Credeți-mă că veți fi mult mai împliniți văzând fericirea de pe chipul copiilor, decât să știți că fix din cauza voastră nu sunt fericiți. Fiecare are scopul său pe lume și ce îi este scris, aceea va face. Fiecare e bun la ceva și are o sămânță coaptă în el, doar că trebuie descoperită și când o găsește trebuie semănată, îngrijită, plivită, până când din ea se va face un arbore mare cu un frunziș imens din care toată lumea va culege roadele.

Nu vă temeți să faceți ceea ce vă place și nu renunțați niciodată la visele voastre, căci doar așa veți fi cu adevărat fericiți. Atât eu, cât și frații mei am fost deschiși la orice activitate și fiecare ne-am realizat făcând ceea ce ne place. Pentru asta le suntem recunoscători părinților, căci nu ne-au tăiat aripile niciodată și așa am avut un zbor frumos. Atâta timp cât faci ceea ce îți place, ai motivație zilnică și totul în jurul tău radiază a bucurie. Dacă vrei ca viața ta să fie o poveste minunată, înțelege că tu ești autorul și în fiecare zi ai posibilitatea de a scrie o nouă pagină. Nu uita niciodată de ce își dorește sufletul tău și fii pozitiv! Viața a rezervat pentru tine ceva minunat!

Anca Corneștean
Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”

De multe ori în viață căutăm liniște, bucurie, pace și momente care ne binedispun. Ei bine, dragii mei, după câteva luni, vin să vă spun că eu am găsit aceste lucruri în Poienile de sub Munte.

În perioada 01-05 iulie 2019 am participat ca voluntar la o tabără de vară, organizată de Frații Minori Capucini (Centrul de Zi „Micul Prinț”) și SOS Bambini, special pentru copiii din Poieni. Până în 1 iulie nu mai fusesem niciodată acolo, așa că am acceptat provocarea deși, de-a lungul timpului, am auzit de la lume că la Poieni e destul de urât, că oamenii sunt săraci, că nu sunt resurse, că drumul e rău și multe altele. Am spus că vreau să văd cu ochii mei, căci merita să cunosc și acea zonă.

Ce vă pot spune acum, după 5 zile petrecute acolo, este că niciodată nu am văzut un loc mai frumos din toate punctele de vedere. Într-adevăr, satul Poieni e departe de Sighet, nu are cele mai bune drumuri, dar merită să mergi și prin nămol pentru a întâlni oamenii de acolo. Am fost voluntar doar 5 zile în care am auzit râsete de copii, care mi-au umplut sufletul cu emoție. Am dat peste niște copii sinceri, frumoși, educați, cum rar mai vezi. Sunt copii cu suflet curat, care dăruiesc iubire din tot ce au, fără remușcări. Mi s-au oferit îmbrățișări sincere, zâmbete calde, vorbe frumoase și o mulțime de brățări ale prieteniei. M-am simțit minunat și parcă peisajul, școala și tot ce am văzut în aceste zile mi s-au părut splendide pentru un sătuc necunoscut mie. Din punctul meu de vedere nu contează unde stai sau câți bani ai, ce mașini sau case deții, ci contează cum ești tu ca om, ca personalitate, iar copiii de acolo mi-au arătat că au bun simț, că se iubesc între ei, se ajută și se sprijină unul pe celălalt.

Pot să spun că, fiind prinsă în lumea urbană, am uitat cum e să oferi un zâmbet sincer, o îmbrățișare dată din tot sufletul sau cum să mă gândesc să îi fie bine celui de lângă mine, însă copiii mi-au adus aminte și m-au făcut să îmi dau seamna cât de mult contează aceste lucruri. Țin minte că în prima zi, chiar dacă nu par foarte matură, mi s-au adresat cu dumneavoastră, deoarece ei chiar primesc educație de acasă. Să nu mai spun că au fost extrem de activi la jocurile pe care le-am organizat și prin fericirea lor, noi am devenit și mai fericiți. Mie pur și simplu mi s-a umplut inima când am văzut că prin lucruri atât de simple, am putut să aducem atât de multă fericire. Pentru unii, fericirea se găsește în lucruri mici și după mine aceasta este esența vieții, cu asta rămâi mereu, cu momentele în care ai fost fericit.

Nu pot să vă descriu exact sentimentele și trăirile pe care le-am simțit, pentru că ce e în suflet nu poți să redai exact pe hârtie, dar vă pot spune că o parte din inima mea a rămas acolo, la Poieni, la copilașii frumoși, simpli, educați, oameni de la sat, copii de care are nevoie lumea de azi. Sunt mândră de mine că am ajuns acolo și nu voi mai ezita niciodată să merg.

Atât eu cât și ceilalți voluntari ne-am încărcat cu energie pozitivă și acum vom avea subiect de discuție o perioadă lungă de timp. Vreau să vă împărtășesc câteva impresii ale colegilor mei despre această tabără: “Copiii de la Poieni sunt copiii mei. Pe viitor îmi voi deschide un ONG și mă voi ocupa de ei mereu, indiferent de anotimp”, spunea un coleg. O altă colegă spunea: “Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie experiența de la Poieni! Faptul că, anul acesta am revenit pentru al treilea an consecutiv spune totul! M-am întors cu același dor și cu aceeași nerăbdare să-i revăd pe toți. M-a impresionat faptul că cei mici erau foarte deschiși la activitățile pe care le-am propus, nu oboseau deloc, se bucurau de fiecare activitate și erau mereu cu zâmbetul pe buze. Ce poți să-ți dorești mai mult decât să vezi fericirea din ochii unui copil! Cel mai frumos dar, cum spune si Maica Tereza, este să fii util”. Alți colegilor au spus că experiența din tabăra de la Poieni le-a adus doar bucurie și împlinire și cu siguranță vor reveni mereu cu mare dragoste în suflete pentru a-și dedica puțin din timpul lor în favoarea copiilor. Eu, tot ce vă pot spune este că, tabăra de la Poieni a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, pe care nu o voi uita niciodată și care m-a învățat că mai există oameni buni în adevăratul sens al cuvântului, doar trebuie să îi cauți, iar atunci când îi găsești să profiți de prezența lor, căci doar ei te pot face cu adevărat fericit. De acum în colo, voi merge anual în această tabără și mă voi dedica din tot sufletul meu, căci acei copii chiar merită.

Aș vrea să rămâneți cu imaginea că acolo, în Poieni, mai găsești copii fără telefoane, copii care se joacă până seara pe uliță, copii care se distrează non-stop și care nu găsesc fericirea în facebook, snapchat și instagram, ci în timpul petrecut unul cu celălalt. De mult nu am mai auzit: “Mamă, pot să mai stau 5 minute afară, te rog?”și asta a fost spusă din gura unui băiețel ce avea o bicicletă aproape distrusă, dar care pentru el, era cel mai de preț obiect.

Voi încheia cu un citat scurt, dar cu un mesaj mare: “Dăruind, vei dobândi”. Eu asta am făcut la tabără, am dăruit din sufletul meu și cu siguranță am dobândit, întrucât la finalul taberei, abia i-am dezlipit pe copilași de pe noi.

Anca Maria CORNEȘTEAN
Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”

După lungi călătorii prin Italia, Israel, Polonia și Ucraina, fac un popas în Germania. Poate vă întrebați de ce. Ei bine, vreau să vă împărtășesc faptul că Germania e țara mea de suflet. În perioada martie-august 2018, în cadrul Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand” s-a desfășurat un schimb de experiență între Germania și România. Anul acesta, cinci eleve din Germania au venit în România respectiv, cinci eleve de la noi au plecat în Germania, iar una dintre norocoase am fost eu. Mulțumesc școlii pentru că mi-a oferit această oportunitate!

Ei bine, acum să vă povestesc despre impresiile mele. Germania e o țară educată și disciplinată din toate punctele de vedere. Ceea ce am apreciat la ei este mentalitatea care diferă enorm față de cea a noastră. În cele două săptămâni în care am stat acolo am primit câte un mare „șoc” în fiecare zi. Dacă ar fi să încep cu școala și cu condițiile de acolo, aș spune că sunt perfecte. Condițiile lor sunt la cele mai înalte standarde. O săptămână am avut oportunitatea de a participa la orele de curs, însă ceea ce m-a impresionat este faptul că profesorilor le pasă de elevi și îi pun pe ei pe primul loc. Ceea ce am observat și admirat este faptul că la începutul fiecărei ore, profesorii îi întrebau cum se simt, ce mai fac, dacă totul le merge bine, ceea ce un lucru minunat. Profesorii le sunt prieteni, nu oameni de care să le fie frică. Ei au cursuri pentru tot ce e legat de viață, ei fac teste de logică în timpul orelor, ei pur și simplu se dezvoltă în toate domeniile. Toți sunt buni la toate materiile. Într-adevăr, fiecăruia îi place altceva, de aceea din clasa a unsprezecea, fiecare învață doar materiile pe care și le alege, ceea ce e extraordinar. De ce să învăț chimie și fizică, dacă mie îmi place româna și engleza și vreau să mă specializez în acest domeniu? Din punctul acesta de vedere, nota 10. Nu mai vorbesc de laboratoarele lor ultra moderne, de sala lor de muzică plină de instrumente, de terenul de sport cu pistă de alergare și biblioteca cât 5 clase de la noi. Cu toții le putem avea, dar nu vrem. Am rămas blocați pe un sistem de acum 50 de ani și nu îl mai abandonăm. Degeaba cumpărăm video-proiectoare, că le folosim în pauze ca să ascultăm muzică, sau ne uităm la filme. La noi, totul pe caiet, tocit, răspuns și… gata, ai luat nota. Pentru două săpămâni, în care am văzut ce înseamnă Germania, m-aș fi mutat acolo fără doar și poate. Copiii merg cu dragoste la școală, își iubesc profesorii și profesorii îi iubesc pe ei. Vreau să văd și aici așa ceva. Să văd când profesorii nu vor mai fi controlați de elevi. Sunt sigură că la noi nu va fi niciodată disciplină.

Pe lângă acestea, vreau să vă mai spun că, dacă elevii au autobuz la ora 13:20 si e ora 12:00, își lasă ghiozdanele cu bani și telefoane acolo și pleacă să se plimbe în curtea școlii. Am fost șocată să văd că nimeni nu se atinge de ele. Nimeni nu fură nimic. Sunt niște oameni foarte calculați, iar la ei cuvântul e cuvânt. Se respectă reciproc, se ajută enorm și sunt uniți. Nu se mânâncă între ei, ba mai mult, dacă cineva are o problemă, îi sar în ajutor o mulțime de oameni. Sunt oameni veseli. Când am fost în Nürnberg, oamenii cântau pe stradă, iar unii dintre ei erau plătiți de primărie ca să înveselească lumea în timp ce mergeau prin căldura mare de afară. Îmi place că le pasă de cei din jur. Din punct de vedere al curățeniei, în Germania nu vei găsi deloc mizerie pe jos. Dacă nu este un coș de gunoi în preajma ta, iar tu ai o mizerie, o pui în geantă și nu pe jos. Sunt foarte ordonați. Animalele nu sunt folosite pentru lucru. Caii nu sunt legați la căruțe, caii sunt pentru călărit. Dacă un câine poposește la casa ta ești obligat să îl iei acasă și să îi fii stăpân, drept pentru care, nu vezi un câine vagabond de care să te temi noaptea că te atacă.

Până să merg acolo nu am realizat câte lipsuri are România. Da, nu contest, e o țară frumoasă, plină de tradiții, dar ne lipsește mentalitatea, educația pentru a ne face viața mai frumoasă. Mi-a fost dor de casă, dar nu aș fi vrut să vin acasă, ci mai degrabă să îi duc pe toți cei dragi acolo și să îmi reconstruiesc viața până nu e prea târziu. Acum înțeleg de ce foarte mulți tineri aleg să studieze în străinătate și nu se mai întorc, realizăndu-se extrem de bine în domeniile preferate. Nu vreau să credeți că nu sunt patriotă. Nu. Îmi iubesc țara, dar știu că putem mai mult și nu o facem. Din punctul meu de vedere ar trebui să fim mai cinstiți și să dăm startul modernizării, începând de la spitale până la școli, grădinițe, cămine de bătrâni etc. Sincer, îmi pare rău că elevii români nu pot beneficia de acele lucruri minunate. Sunt extrem de norocoasă că timp de o săptămână am fost elevă acolo!

Așadar, Germania e o țară pe care vă recomand din tot sufletul să o vedeți. Vă veți umple de energie pozitivă din momentul în care veți intra în prima biserica, primul tren, primul oraș, pentru că atât oamenii, cât si locurile sunt extraordinare. Mulțumesc Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand”, dar și familiei care m-a găzduit și care s-a ocupat de mine ca și cum aș fi fost fiica lor, pentru cele mai frumoase două săptămâni din viața mea!

Anca Maria Corneștean,
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Salut tuturor! La începutul verii, vreau să abordez o temă importantă pentru societate. V-ați întrebat vreodată de ce suntem așa distanți? De ce trecem pe stradă și, poate, nu ne mai salutăm? De ce puștoaicele de 15-16 ani au iubiți de 35? Sau de ce suntem atât de antisociali? Stând de vorbă cu părinții mei, am aflat că pe vremea lor nu existau smart-phonuri și tablete de ultimă generație. Oamenii comunicau față în față, își scriau scrisori, aveau contact vizual. Ei bine, acum, dragii mei, să îmi spuneți și mie ce se întamplă cu noi? Nu contest, ne este mult mai simplu să trimitem un mesaj virtual deoarece ajunge mai repede la destinatar. Da, tehnologia are avantejele ei, însă ceea ce mă deranjează cel mai mult la noua generație este că efectiv se “droghează” cu tehnologie, pur și simplu uită cine sunt, uită cum arată prietenii lor în realitate, nu se mai cunosc pe stradă, dar, cel mai rău, se folosesc de acel facebook pentru a-și arăta calitățile, virtual.

Nu pot să înțeleg de ce nu putem interacționa în realitate. Cunoști o persoană pe facebook, iar pe stradă nici nu o bagi în seamă. Avem peste 1000 de prieteni pe facebook, dar pe câți dintre ei îi cunoaștem? De unde știm ce ascunde fiecare dintre ei? De când cu aceste rețele de socializare, ne încredem în oricine, fără să știm ce e în spatele lor. O mulțime de conturi anonime ne cer prietenia și acceptăm crezând că totul e în regulă, dar nu este. Sunt prea multe tinere care se încred în așa ceva. Își creează relații și iluzii virtuale, iar când întâlnesc persoana în realitate, se dovedește a fi… altcineva. Ne-am pierdut curajul de a comunica față în față. Nu mai oferim zâmbete, doar emoji-uri. Nu mai ieșim nicăieri fără să dăm check-in. Sincer vorbind, cred că nu suntem ceea ce ar trebui să fim. Vreau să trag un semnal de alarmă. Vreau să se schimbe ceva. Mi-aș dori să nu mai fim controlați de un aparat cu butoane, să nu ne mai ascundem sentimentele în spatele unui telefon. Tehnologia are rolul ei, dar hai să nu uităm de umanitate, să nu uităm de frumusețea vieții, crezând că totul e mai nașpa în viața reală. Nu un telefon ne oferă iubirea, fericirea și împlinirea, ci viața. Urăsc să văd persoane care pe stradă sunt cu ochii nedezlipiți de telefon, nevăzând ce se petrece în jur.

Oferiți iubire și nu una viruală. Priviți în jur, comunicați, legați prietenii pentru că doar așa viața va deveni frumoasă. Nu vă lăsați “înghițiți” de tehnologie. Folosiți-o cu măsură: să nu lăsăm ca tehnologia să ne “acapareze” viețile! Să nu creăm o societate fără viață, o societate rigidă, unde lipsește comunicarea face to face. Jucați-vă și în parc cu copiii. Nu le dați telefoane copiilor. Eu, în clasa a doua, mă jucam “elastic” în fața casei. Acum, copiii se joacă pe iphone-uri. Sunt antisociali și nici nu vor să audă de ieșitul pe afară. Voi, părinți, încercați să vă ocupați mai mult de copii. Dacă le dați telefoane doar ca să aveți câteva ore de liniște, greșiți. Așa nu își vor dezvolta niciodată capacitățile de comunicare. Nu își vor face prieteni adevărați. Cele mai multe rele se întâmplă din cauza tehnologiei folosite în exces. Accidente provocate din cauza live-urilor pe facebook, fete ucise de „prietenii” de pe facebook. Haideți să creăm o societate frumoasă, veselă, controlată de sentimente, nu de telefoane. Haideți să ne salutăm pe stradă, să ne oferim o îmbrățișare și să fim prieteni. Lăsați să vă conducă inima, nu tehnologia! Încercați să cunoașteți oamenii în realitate, nu virtual. Fiți comunicativi, spuneți-vă părerea în realitate, nu prin reacțiile de pe facebook. Nu mai judecați oamenii, dacă nu ați cunoscut acele persoane în realitate. Sunt de acord, tehnologia e ceva util, ceva ingenios. Până la urmă, fără ea nu puteam publica acest articol, dar haideți să o facem să ne ajute, să o utilizăm în folosul nostru pentru a face o lume mai bună, nu una în care devenim niște roboți.

Și, nu uitați să fiți oameni!

Anca Maria Corneștean
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Salut, tuturor! Mă bucur să vă scriu deși a trecut un pic de timp. Azi voi atinge o temă frumoasă. O temă despre care nu prea vorbesc… adulții! Acest articol este despre copilărie. Până acum câteva zile consideram copilăria o perioadă în viața omului de care el dorește să se debaraseze, pentru ca să-și asume maturitatea cât mai rapid, pentru ca să devină cât mai repede… responsabil. Ei bine, ieri mi s-a schimbat percepția. Nepoțica mea, în vârstă de 5 ani, mi-a arătat ce frumoasă este de fapt copilăria. Am ieșit cu ea în grădină ca să ne jucăm. Monitorizând-o atent, la un moment dat, văd cum începe să sufle peste păpădii cu putere. Eu consider păpădiile ca fiind ceva deranjant, mai ales când acel puf ți se așează în păr sau pe gene.

Ei bine, ea mi-a spus însă: „Hei, Anca, uite ce frumoase păpădii. Parcă sunt niște umbreluțe care zboară și ajung încet pe pământ”. Atunci mi-am dat seama că există o diferență între ce gândeam eu și ce gândea ea. Așa am realizat de fapt că această perioadă, copilăria, este fără nicio grijă. Fără probleme și fără stres. E perioada când poți gândi orice fără a fi judecat, când nu depinzi de nimeni și când ai libertatea de a-ți imagina că totul e frumos. Copilăria te face să vezi totul într-un mod mai simplu. Stând cu ea, mi-am amintit de anii când eram mai mică și ieșeam afară să mă joc cu copiii, fără să mă gândesc că mâine am teză sau examene… Atunci, tot ce făceam era impregnat de libertate și armonie. Acum înțeleg de ce oamenii mari spun: „Ce n-aș da să fiu din nou copil”. Da. Chiar și eu aș vrea să fiu copil din nou. Sunt și acum, dar în acest articol mă refer strict la perioada grădiniței și cea a claselor primare. Sunt foarte bucuroasă când petrec timpul cu copiii, deoarece ei emană sinceritate. Dacă ar fi să fac o listă cu “atuurile” copilăriei, mi-ar lua pagini întregi, dar cred că cele mai importante sunt sinceritatea, puritatea și frumusețea. Pentru mine, copiii sunt îngerii care îți arată că viața trebuie privită frumos, chiar dacă există și rele în ea. Mereu exită o rezolvare, uneori… copilărească!

Așadar, dacă aș propune o definiție pentru copilărie, aceea ar fi: cea mai frumoasă perioadă a vieții, iar dacă viața noastră ar fi o plajă plină de scoici în care susură marea, cele mai bine fixate în nisip ar însemna copilăria, pentru că ea, copilăria, este fundamentul vieții noastre, pe care ni se clădește întregul destin.

Anca Maria Corneștean
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”