Sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 10.30, Fundația Academia Civică, Fundația Hanns Seidel și Cercul de Istorie GEMINA al Colegiului Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației au organizat, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, o întâlnire cu tema „ARTA CA FORMĂ DE JUSTIȚIE. PERPETUAREA MEMORIEI PRIN ARTĂ”.

​Au luat cuvântul: Ana Blandiana, președinte al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței; Pierre Gairret, istoric de artă (Franța); Thierry Wolton, scriitor și istoric (Franța); Marta Chrzanowska-Foltzer, istoric de artă (Franța); Cosmin Budeancă, reprezentant al Fundației Culturale Memoria; precum și prof. Marius Voinaghi, de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet. Moderatorii întâlnirii au fost Ion Andrei Gherasim, președinte al Fundației Corneliu Coposu, și Andrea Dobeș, muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

​La finalul întâlnirii a fost inaugurată expoziția „ULTIMA PRIVIRE: SUB GLOANȚELE COMUNISMULUI” care reunește 25 de portrete ale unor condamnați la moarte în timpul Marii Terori din URSS (1937–1938), realizate de artista franceză Madeleine Melot. (https://madeleine-melot-peintre.fr/).

​„Expoziția Ultima privire: sub gloanțele comunismului a artistei franceze Madeleine Melot prezintă 25 de portrete ale unor victime ale Marii Terori din URSS, din perioada 1937–1938. Lucrările, realizate în ulei pe lemn, sunt inspirate din fotografiile descoperite în arhivele de la Moscova de jurnalistul și fotograful polonez Tomasz Kizny și publicate în albumul Marea teroare din URSS (1937–1938), apărut în 2013 la editura Noir sur Blanc. Expoziția a fost deschisă în anul 2021 ca un omagiu adus de Madeleine Melot prietenului său franco-polonez, Jacques Rossi, supraviețuitor al Gulagului sovietic (20 de ani de detenție), dar și tuturor victimelor Marii Terori din URSS.

​Seria de portrete a fost donată de Madeleine Melot, în decembrie 2024, Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, îmbogățind astfel colecția de artă plastică a Memorialului, care mai cuprinde lucrări semnate de Camilian Demetrescu, Ovidiu Maitec, Peter Jacobi, Christian Paraschiv, Aurel Vlad, Silvia Radu, Mariana Macri, Șerbana Drăgoescu, Victor Cupșa, Mircea Hristescu și Oana Hril.” (Madeleine Melot (1936-2025), în Revista MEMORIA, Fundația Culturală Memoria, nr. 132 (3/2025), pagina 4)

​Pentru cititorii www.salutsighet.ro redau intervenția mea, în numele Cercului de Istorie GEMINA:

​Din capul locului, țin să mulțumesc Fundației Academia Civică pentru faptul că, pentru prima dată, Cercul de Istorie GEMINA din cadrul Colegiului Național „Dragoș-Vodă” se regăsește printre organizatorii unui astfel de eveniment.

​Doresc să pornesc discuția de la o realitate îngrijorătoare: în sistemul educațional românesc, aflat într-un proces vizibil de dezintegrare și suprasaturat de testări standardizate, au fost raportate procente alarmante în rândul elevilor. ​Conform testelor internaționale PISA (OECD), peste 40% dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență în citire și înțelegerea textului, fiind considerați analfabeți funcțional. Totodată, analize și studii psihopedagogice recente semnalează o creștere accentuată a dificultăților de atenție în rândul elevilor, unele estimări indicând că aproximativ o treime dintre aceștia se confruntă cu astfel de probleme. În ceea ce privește abandonul școlar, datele Eurostat arată că România se situează constant peste media Uniunii Europene în privința părăsirii timpurii a școlii, cu valori de peste 16%.

​Analfabetismul funcțional și lipsa autonomiei personale nu sunt simple eșecuri tehnice, ci simptome ale unei memorii colective amputate. Memoria nu este doar ceea ce ne amintim, ci și ceea ce refuzăm să integrăm; iar ceea ce nu este integrat revine, fie sub forma traumei istorice, fie ca apatie civică.

​Aici, într-un spațiu precum Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, memoria nu se mai rezumă la discurs: ea devine experiență simbolică, iar arta devine, poate, ultimul limbaj capabil să transmită ceea ce istoria evenimențială nu mai reușește să comunice. Astăzi, la Sighet, nu este vorba doar despre arhive sau date istorice, ci despre un loc în care aceste figuri arhetipale pot fi privite direct, fără a mai fi proiectate inconștient în prezent – un soi de vindecare prin acceptare, dacă vreți.

​Există, oare, un prag dincolo de care doar arta, și nu istoria, mai poate transmite experiența autentică a traumei colective? Dincolo de istoria documentată, totalitarismele par să reactiveze mereu aceleași figuri recurente: victima, călăul, salvatorul, martorul tăcut, ca și cum societățile ar repeta același scenariu, sub alte costume.

​Dificultatea societăților post-totalitare de a-și asuma trecutul vine, poate, și din refuzul de a recunoaște că aceste roluri nu sunt doar istorice, ci pot exista, într-o formă latentă, în fiecare dintre noi – de aici, inevitabil, gândul la umbră. Există o umbră a istoriei care nu dispare odată cu schimbarea regimurilor: ceea ce o societate știe despre sine, dar nu poate sau nu vrea să recunoască.

​Întâlniri precum cea de astăzi sunt incomode tocmai pentru că nu permit proiectarea umbrei în altă parte. Ea trebuie privită în față, fără alibiuri. Dar ce se întâmplă cu umbra unei societăți după prăbușirea unui regim totalitar? Este ea integrată sau, mai frecvent, împinsă în uitare, pentru a reapărea ulterior sub forme aparent democratice?

​Are, oare, arta uneori mai mult curaj decât discursul istoric, tocmai pentru că poate arăta umbra fără a fi obligată să o explice sau să o justifice? Sunt ferm convins că elevii mei vor găsi propriile răspunsuri după ce vor privi această expoziție. Pentru că, nu-i așa, există expoziții care vin exact la timp, pentru a umple golul lăsat de dezintegrarea educațională contemporană.

Vă mulțumesc tuturor!

Prof. Marius Voinaghi

Miercuri, 13 noiembrie 2024, sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a fost gazda conferinței DESPRE LIBERTATE. La 35 de ani de la căderea comunismului , avându-l ca invitat special pe profesorul de la École Supérieure Commerce din Paris, istoricul, scriitorul și ziaristul Thierry Wolton.

Acesta a publicat mai multe cărți dedicate Războiului Rece, influenței sovietice în Occident și în special istoriei regimurilor comuniste: KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992, Roșu – brun: Răul secolului, Fundația Academia Civică, 2001, KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol.1 Călăii, 2018, vol.2 Victimele, 2019, vol.3 Complicii, 2020, Reflecții despre comunism, Humanitas 2022 etc.

La evenimentul organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel au participat Ioana Boca, director executiv, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Andrea Dobeș Furtos, muzeograf șef, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Ion Andrei Gherasim, președinte executiv, Fundația Corneliu Coposu, precum și elevi și profesori ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă” și ai Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Întrebările elevilor au vizat rolul avut de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în educația tinerei generații, „uitarea colectivă” a crimelor comunismului în Occident, unele tendințe actuale de reinterpretare a istoriei sau traumele ignorate ori îngropate din unele societăți ex-comuniste. La finalul dezbaterii elevii au primit un autograf din partea istoricului francez pe lucrarea editată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Wolton la Sighet, Editura Fundației Academia Civică, 2023, iar mie mi-a prilejuit ocazia unui scurt interviu cu „profesorul de istorie și profesorul de entuziasm al Școlii de Vară de la Sighet”, așa cum îi place doamnei Ana Blandiana să-l numească pe Thierry Wolton, mai degrabă o discuție mediată de către inimosul domn Ion Andrei Gherasim. Le mulțumesc amândurora pentru aceasta.

M. V.: În O istorie mondială a comunismului explorați ideea de „complicitate tăcută” a populației în fața represiunii. Cum credeți că ar trebui tratat acest aspect sensibil în procesul de educare a generațiilor actuale și viitoare? E necesară o reconciliere între această complicitate și dorința de a onora memoria victimelor, precum cele de la Sighet?
T.W.: Complicat. Vorbim despre niște oameni care n-au luptat împotriva sistemului. Nu pot eu să-i acuz, deoarece nu știu ce aș fi făcut eu. Nu pot fi eu judecătorul lor. Și în plus, depinde de context: dacă au avut familie, dacă au pactizat din oportunism, doar și aceasta este o trăsătură umană. Cunosc cazuri de opozanți în Rusia sovietică care au tăcut, n-au protestat niciodată. Nu-i ușor să reziști unui sistem totalitar. Nu-i judec și nu-i condamn, dar în același timp să-i onorăm pe cei care au făcut-o! Am mai zis, îți trebuie mult curaj să te ridici împotriva sistemului. Cum putem să legăm memoria celor două categorii? Unii trebuie să se reconcilieze cu ei înșiși, trebuie cumva să se proiecteze într-un fel în mecanismele sistemului comunist. Nu-i constructiv să-i acuzăm, ci e constructiv să-i amintim pe cei care au făcut ceva în sensul ăsta. O societate deschisă e formată din toți.

M.V.: Credeți că se va ajunge vreodată la un consens internațional asupra trecutului comunist, la fel cum s-a întâmplat cu fascismul? Ce factori ar putea facilita sau bloca acest proces?
T.W.: Timpul! Timpul și să nu uităm un lucru esențial, fundamental, trebuie să nu mai existe martori.

M. V.: Acum doi ani, la Timișoara, ați declarat că judecata asupra istoriei nu se poate face cât timp vinovații trăiesc.
T.W.: Exact. Nu m-am răzgândit, așa cred și acum. Dar nu o s-o pot demonstra, deoarece nu o să fiu acolo, să văd. Au trecut 35 de ani de la căderea comunismului. Există totuși, un progres, lent ce e drept, dar am avansat.

I.A.G.: Vă gândiți la țările din Est sau din Vestul Europei?
T.W.: Nu, mă gândesc la umanitate. Pentru ca crimele să fie recunoscute, pentru ca vinovații să fie judecați, trebuie să nu fie niciun martor. Vezi cazul Centenarului Primului Război Mondial (2018). În Franța au fost editate foarte multe cărți. Ce era surprinzător este că foarte multe au criticat felul în care a fost organizat războiul. Asta era ideea dominantă, față de ce învățasem la școală, glorificarea generalilor, onoarea militară etc. Totul a luat sfârșit din momentul în care nu mai exista niciun supraviețuitor care să spună „nu așa s-a petrecut”. Din punctul meu de vedere am asistat la deschiderea barbariei umane.

M.V.: Și așa am ajuns la infantilizarea umanității după spusele lui Umberto Eco.
T.W.: Hai să-l luăm pe Napoleon, care e un criminal, are pe conștiință 1, 8 milioane de morți. Hai să-l luăm pe Robespierre. El a fost condamnat și-n Franța, doar comunismul l-a glorificat. Timpul e esențial în istorie. Deci , soluția e timpul!

M.V.: Cum vedeți anticomunismul în viitor?
T.W.: Este foarte rău văzut acum. Aceasta este consecința comunismului. În Franța sunt considerat un anticomunist și sunt mândru de asta. Mă consider foarte democrat, foarte liberal, dar eticheta îmi rămâne lipită de piele. O să închei spunându-vă doar atât: ziarul de centru-stânga, Le Monde, nu a scris niciun singur rând despre lucrarea mea în trei volume, O istorie mondială a comunismului. Și aceasta este o dovadă.

M.V.: Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

În această lună, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, continuă proiectul educațional interactiv, prin care tinerii pasionați de istorie (și nu numai) își pot descoperi aptitudinile de cercetători în acest domeniu.

În 30 aprilie, la orele 14.00, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței vă invită la o ALTFEL de oră de istorie.

După o discuție pornintă de la tema lunii – Brătienii în istorie. 70 ani de la moartea lui Gheorghe I. Brătianu – va urma o „vânătoare” de
informații istorice prin expozițiile noastre, cu scopul completării cu succes a unui chestionar tematic. Drept premii, vor fi acordate cărți publicate sub egida Memorialului Sighet. Istoria poate fi domeniul vostru preferat!

Echipa de proiect:
Gabriela Kadar și Anna Linzenbold
educatori muzeali

Elevii Colegiului Național „Dragoș-Vodă” au participat saptămâna aceasta, în zilele de 20 și 21 aprilie, la workshop-ul „Învățând din istoria secolului 20 – Tineri de azi faţă în faţă cu tineri de ieri”, ocazie perfectă pentru a-și îmbogăți cunoștințele de istorie, a afla cum își trăiau viața de zi cu zi copiii din secolul trecut, și a cunoaște persoane cu povești de viață impresionante.

Acest workshop, parte a proiectului „În spatele ușilor închise – Copilărie sub regimuri totalitare/ Copilărie în vreme de război” este finanțat de Uniunea Europeană prin programul „Europa pentru Cetăţeni – Memoria Europei” și derulat printr-un parteneriat între Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (România), Asociaţia URBAN (Bosnia şi Herţegovina), Asociaţia ATRIUM (Italia) şi Post Bellum (Cehia), cu scopul de a-i determina pe tineri să reflecteze asupra modului în care regimurile totalitare şi conflictele armate au afectat viaţa copiilor, pentru a înţelege şi aprecia beneficiile şi drepturile pe care le oferă o Europă non-beligerantă şi democratică, dar şi pentru a comemora şi a transmite mai departe poveştile victimelor.

Am rămas plăcut surprinsă de disponibilitatea, interesul şi extraordinara implicare a elevilor în proiect. Sincer, eram oarecum sceptică, întrucât, din cauza situaţiei speciale în care ne aflăm – neputând invita participanţii la muzeu (partenerii din proiect, elevii şi mai ales martorii) – nu îmi dădeam seama în ce măsură vor reuşi să interacţioneze cu toţii, să se transmită prin intermediul ecranului acele sentimente, trăiri, pe care evident le percepem altfel stând de vorbă – faţă în faţă – cu cineva. Aşa cum le-am spus şi elevilor, sper ca în urma mărturiilor audiate, a dialogului inter-generaţii, să îşi fi găsit un posibil model de urmat în viaţa lor cotidiană, fie că e vorba de consecvenţa faţă de un crez, de puterea de a lupta pentru un ideal, fie că ne referim la spiritul de sacrificiu, spune Andrea Dobeș, muzeograf în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței și gazdă a întâlnirii.

În prima zi a evenimentului, desfășurat pe platforma on-line Zoom, scriitoarea italiană Marisa Fabbri, autoarea cărții „Non ho mai avuto una bambola”, a vorbit despre povestea Antoniei Laghi, mesager al partizanilor italieni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și a răspuns numeroaselor întrebări și curiozități ale elevilor în legătură cu viața curajoasei „Tonnina”. A doua zi, a fost consacrată prezentării, de către elevi, a unor proiecte despre copilăria sub regimuri totalitare sau în vreme de război, urmate de discuții pe baza mărturiilor lui Carlo Flamigni (Italia), Jarmila Krockova (Cehia), Voica Potârcă (România) și Sead Vrana (Bosnia-Herțegovina).

„Tinerii de azi”, elevii CNDV-iști, coordonați de prof. Claudia Dura, care au luat parte la acest workshop, dornici să învețe din experiența „tinerilor de ieri”, au fost:

• Proiectul „Communism trough children’s eyes”: Crina Andreca, Carolina Burcuș, Sonia Duma, Patricia Furtos, Anastasia Herbil, Maria Moiș
• Proiectul „Childhood during fascism in Italy”: Diana Alina Dolca, Nicola Colopelnic, Larisa Pașca, Izabela Tivadar, Antonia Ștețiu
• Proiectul „Childhood in the Czechoslovak Socialist Republic”: Ariana Onișa, Andreea Petrar, Mihaela Ioana Trifoi, Silviu Pontoș
• Proiectul „Childhood during the Bosnian War”: Daria Bococi, Cristian Hera, Cosmin Rusneac, Hannah Utan, Vasile Gabriel Vouciuc.

Cred că este un proiect extrem de util pentru noi, cei născuți după ‘89. Mărturiile pe care le-am ascultat sau le-am prelucrat, completează informațiile dobândite la orele de istorie, despre un capitol tragic al istoriei recente. Faptul că a trebuit să lucrăm în limba engleză a fost un motiv în plus să ne mobilizăm. Mă bucur că ne-am implicat într-un număr așa de mare, reușind să înțelegem o parte a trecutului nostru, văzută prin ochii celor care au trăit în acele vremuri – Patricia Furtos, clasa a IX-a B.

*
Am prezentat, alături de colegele mele, un proiect despre cum a afectat comunismul viețile tinerilor din România. Cred că prin intermediul acestei activități am reușit să înțeleg cu adevărat diferențele dintre modul în care trăim noi acum și modul în care trăiau cei cărora le-au fost spulberate visele de comunism. Am avut oportunitatea să văd ce a însemnat să crești într-o lume filtrată de conducere și să trăiești după cum spun ei, prin ședințele on-line în care am vorbit cu martori – Carolina Burcuș, clasa a IX-a E.

*
A fost o experiență cu adevărat unică şi valoroasă. Am fost profund impresionată de mărturiile invitaților şi sunt foarte recunoscătoare pentru această ocazie de a-mi îmbogăți cunoştințele istorice şi de a auzi poveştile de viață ale celor care au trăit în vremuri atât de tulburi – Larisa Pașca, clasa a X-a B.

*
Această activitate mi-a deschis ochii spre realitatea trecutului înfiorător. Invitații din diferite țări au avut povești tulburătoare care m-au ținut cu sufletul la gură. Mi-a făcut plăcere să particip împreună cu colegii mei și pot spune că am învățat multe lucruri din această experiență emoționantă – Nicola Colopelnic, clasa a X-a B.

*
Totul afectează totul. O simplă privire la un fluture în grădină sau doar o secundă în plus privind la stelele nopții ne schimbă viața pentru totdeauna. Dacă aceste lucruri au puterea de a face o diferență între cine suntem și cum va fi viața noastr, imaginați-vă ce poate face războiul unui copil. Pe durata războiului jocurile devin realitate. De-a v-ați asunselea îți  poate salva viața pentru că te ascunzi de inamic și bombardamente. Șahul se transformă în strategia părinților tăi de a împărți mâncarea pentru a ajunge toată luna. Nu mai sari jucând șotron, sari pentru a evita gropile făcute de bombardamente. Copilăria pe durata războiului, nu este doar o traumă, este puterea de a zâmbi în orice circumstanță și speranța că zile mai bune, cu pace, vor veni. Aceia care au trăit pe durata războiului sunt notificări vii că dacă uităm și nu învățăm despre o istorie atât de recentă, s-ar putea repeta – Daria Bococi, clasa a X-a E.

*
Există atât de multe filme despre războaie și despre regimuri politice înfiorătoare ce au răpit libertatea din viața oamenilor. Deși transmit anumite mesaje, par lucruri foarte îndepărtate, aflându-se la granița dintre realitate și închipuire. Dar apoi, apar oameni care deși au trecut prin atâtea orori, reușesc încă să zâmbească. Oameni ce au înțeles că una dintre misiunile lor este să-i oprească pe cei tineri din a repeta greșelile trecutului. Oameni în a căror voce se aude suferința și teroarea experiențelor, în a căror privire se citește hotărârea pe care au avut-o luptând cu nedreptatea și a căror chip dezvăluie satisfacția reușitei lor. Acest eveniment le-a oferit o voce tuturor celor ce au fost amuțiți de regimul politic și i-a ajutat să imprime în sufletele noastre mesajul „Aduceți pace. Nu-i lăsați să înceapă alte războaie. Nu-i lăsați să vă suprime libertatea. Aveți grijă de viitor. Aveți grijă ca istoria să nu se repete.” – Mihaela Ioana Trifoi, clasa a X-a B.

*
Pentru mine, participarea la această activitate a fost o experiență plăcută, având oportunitatea de a asculta și învăța din mărturiile unor oameni (din Bosnia și Herțegovina, Italia, România și Cehia) care au trecut prin perioade grele ale istoriei. A fost o experiență minunată de învățare care, sper să se mai repete. – Silviu Andrei Pontoș, clasa a X-a B

*
Am avut deosebita plăcere de a participa la acest eveniment, unde tinerii din ziua de azi au avut onoarea de a discuta cu tinerii de altădată, prezentându-ne perioada în care au trăit, dar și regimurile politice impuse de societate, precum și modul în care acestea au reușit să le schimbe copilăria și adolescența. Pentru mine, această experiență a fost unică întrucât, ascultând mărturiile celor prezenți am realizat cât de norocoasă sunt să trăiesc într-un prezent în care am o copilărie lipsită de griji, libertatea de a-mi alege propriul drum în viață, de a-mi exprima opiniile și dorințele public, fără să simt frica războiului, și teama că lumea din jurul meu s-ar destrăma din cauza exploziei unei bombe. Cred că este foarte important ca tinerii de azi să participe la astfel de activități, întrucât doar așa putem deveni oameni mai buni, învățând din greșelile trecutului. – Onișa Ariana Ionela, clasa a X-a B

*
Consider că discuțiile active din cadrul workshop-ului au relevat o față necunoscută  a trecutului istoric. Pe parcursul activităților, elevii au demonstrat abilitatea de comunicare în limba engleză, analiza și gândirea critică. În calitate de profesor, a fost o onoare să lucrez cu elevi pasionați de istorie. Sper ca și în viitor să colaborăm în cadrul unor proiecte în care istoria prinde viață. – prof. Claudia Dura

Noi, tinerii din ziua de azi, avem șansa să conștientizăm unde pot duce răutatea, prostia și inconștiența. Și avem, în același timp, obligația să ne asigurăm că astfel de orori, ca cele petrecute in timpul fascismului din Italia, comunismului din Cehia și România, și al războiului civil din Bosnia-Herțegovina, să nu se mai întâmple niciodată. Fie ca istoria să nu fie niciodată uitată, și nici repetată!

Vasile Gabriel VOUCIUC
clasa a X-a E
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

Sâmbătă, 17 Noiembrie 2018, la Pensiunea Perla Sigheteană a avut loc evenimentul Moștenirea Mihai Pop, organizat de Asociația Academician Mihai Pop și finanțat de Consiliul Județean Maramureș. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea rezultatelor proiectului de recuperare și organizare a arhivei personale a profesorului Mihai Pop, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Născut în 1907 la Glod, cu o formare europeană la intersecția mai multor discipline – lingvistică, teoria literaturii, sociologie, etnografie și folclor, Mihai Pop a devenit pasionat la maturitate de semiotică și antropologie culturală și a fost printre cei care au importat idei din aceste discipline în mediul academic românesc. Pop a fost o personalitate socratică, cu o deosebită abilitate de a intra în dialog cu oameni din toate mediile sociale și de a influența destinele celor cu care intra în contact.

Mihai Pop a făcut parte din generația de intelectuali români care s-a afirmat între cele două războaie mondiale și este unul dintre interbelicii rămași în umbră. Recent descoperite, documentele lăsate în urmă de Mihai Pop vor fi puse la dispoziția publicului larg în cadrul Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului Român. Prelucrarea arhivei de către o echipă de cercetători printre care și Rucsandra Pop, nepoata profesorului, este un exercițiu de creativitate colectivă care completează portretul lui Mihai Pop așa cum era cunoscut. Fondul ascunde o bogată corespondență cu cercetători români și străini (printre care Harry Brauner, Constantin Brăiloiu, George Călinescu, Roman Jakobson, Piotr Bogatyrev, Julien Greimas, Allan Dundes, Margaret Mead sau Katherine), caietele de teren ale lui Mihai Pop din campaniile școlii de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, lucrarea lui de doctorat care încă nu a fost publicată, documente legate de participări la congrese naționale și internaționale, telegrame, bilete de avion, notițe ale cursurilor pe care le-a audiat sau pe care le-a predat, liste de cărți, documente legate de activitatea lui la Institutul de Folclor și multe altele. Fiecare bucată din arhivă se poate transforma într-o carte.

Materialul documentar cercetat în cadrul proiectului cultural Moștenirea Mihai Pop, care s-a desfășurat pe parcursul unui an, a fost pus în valoare printr-o instalație performativă prezentată și la Sighet. Instalația este o combinație de materiale video realizate de colectiva Black Horse Mansion și intervenții ale actriței Grațiela Bădescu care recompune performativ portretul personal al academicianului pornind de la bucăți de corespondență și jurnale.

La eveniment au participat doamna Delia Suiogan, prodecanul Facultății de Litere Baia Mare, doamna profesoară Otilia Crăciun, domnul Mihai Dăncuș – apropiat al profesorului Pop, preotul Sorin Ferenț din Botiza, istoricul Andrea Dobes – Fürtös, muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet, Iris Șerban de la Arhiva de Imagine din cadrul Muzeului Țăranului Român și din echipa de proiect: specialistul video Ana Banu, actrița Grațiela Bădescu, Alexandru Iorga, de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București.

Evenimentul a inclus și o vizită la Glod, satul unde s-a născut Mihai Pop și s-a desfășurat în preajma zilei în care faimosul cercetător maramureșean ar fi împlinit 111 ani.

Asociația Academician Mihai Pop este o organizație înființată în mai, 2017 de preotul Dan Ioan Sidău și Rucsandra Pop, care au fost și organizatorii evenimentului, pentru a oferi un cadru instituțional demersurilor legate de valorificarea moștenirii culturale a etnologului și folcloristului Mihai Pop.

Scopurile principale ale asociației sunt stimularea gândirii critice legate de moștenirea culturală lăsată de profesorul Mihai Pop, valorificarea acesteia și derularea de programe de cercetare în domeniul folclorului, antropologiei, sociologiei și istoriei, precum și în domenii conexe.

Rucsandra POP