Dragi prieteni, ştiţi cum se spune! Ce îi e dat omului, se va întâmpla oricum…
Cam aşa mă raportez şi eu la întâlnirea cu Julia Szeremi şi Dragoş Georgescu: trebuia să fie! Invitată să iau cuvântul la o expoziţie vernisată la Castelul Károlyi din Carei, am avut onoarea să-i cunosc şi – după doar câteva minute – aveam impresia că ne ştim de o viaţă!
Şi cum, spre sfârşitul verii sighetenii vor avea ocazia să le admire arta, în cadrul expoziţiei „Între cer şi pământ”, m-am gândit să dezvălui publicului câte ceva despre omul din spatele camerei foto, despre ochiul care vede, simte şi desluşeşte pentru noi minuni pe care altfel, poate, le-am trece cu vederea.

Andreea Biro: Cine e Julia Szeremi… şi cum reuşeşti să ai mereu zâmbetul pe buze?
Julia Szeremi: Julia Szeremi este un profesor în culori. Refuz să mă transform într-un personaj gri (cum e imaginea generală a unui cadru didactic) și asta mă face să zâmbesc și să gândesc pozitiv de câte ori am posibilitatea.

Andreea Biro: Dragoş, la prima noastră întâlnire m-a frapat pofta de viaţă care radiază din toată fiinţa ta! Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Dragoş Georgescu: E greu să mă descriu pe mine, fiind perfecționist îmi văd în mare parte părțile negative, la care lucrez pentru a le elimina din viața asta, care oricum e scurtă. Încerc să mă înconjur de oameni pozitivi de la care am ce învăța și rezonez cu ei.

Andreea Biro: Julia, ştiu că ai experimentat o paletă largă de domenii artistice. Există vreun… number one în preferinţele tale?
Julia Szeremi: Nu am un number one. Îmi place să creez și să mă exprim prin artă. Fiecare creație de a mea este rezultatul unei emoții și am observat că fiecare emoție are un „leac” mai la îndemână, dacă te exprimi prin arte diferite.

Andreea Biro: Dragoş, spune-ne cum se împacă rigoarea funcţiei administrative cu sufletul liber al artistului?
Dragoş Georgescu: Se împacă extraordinar, dacă găsești calea de mijloc. Totul stă în balans. Și arta are nevoie de o disciplină (mai mult interioară) cum și administrarea unui patrimoniu cultural are nevoie de o viziune artistică.

Andreea Biro: Înapoi la tine, Julia! Care este crezul tău artistic? Ce speri să transmiţi prin artă?
Julia Szeremi: Eu nu vreau în mod cert să transmit. Vreau să ajut prin lucrările mele, să pornesc un sentiment în sufletul, inima și mintea privitorilor.

Andreea Biro: Ce îl inspiră pe artistul Dragoş Georgescu? La ce vibrează eul tău?
Dragoş Georgescu: Eul meu vibrează cu libertatea și cu sentimentele. Și acestea le găsesc în ochii necuvântătoarelor și fețele oamenilor.

Andreea Biro: Am avut bucuria să vă am oaspeţi la o importantă aniversare de familie în luna mai, ocazie cu care am primit de la voi un cadou fabulos, care are, în sine, o poveste fabuloasă. Te rog, Julia, să o dezvălui pentru publicul nostru!
Julia Szeremi: Da. E lucrarea mea preferată și e la sufletul meu. Nu pentru că este prima lucrare în comun cu Dragoș, ci și pentru că el a demonstrat că două stiluri diferite de fotografi se pot completa reciproc, într-un tot unitar, rezultând o a treia viziune care e total diferită. Mai exact, e vorba de o combinație dintre un corp celest și niște spini de cactus acoperiți de picuri de ploaie. Și cum artele sunt interconectate această imagine are și un citat dintr-o poezie care, eu zic că o completează. [„Too see a world in a grain of sand and a Heaven in a wild flower” (W. Blake) – Să vezi lumea într-un grăunte de nisip şi Raiul într-o floare sălbatică – nota reporterului]

Andreea Biro: Ştiu că, în afară de expoziţia pe care o pregăteşti pentru finalul verii la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, mai ai şi alte planuri la Sighet. Ce te atrage aici, la noi, Dragoş?
Dragoş Georgescu: În primul rând mă atrag oamenii de aici și, cum omul sfințește locul, Sighetul a devenit un loc extraordinar, mulțumită oamenilor extraordinari. Colaborarea mea cu Sighetul nu a început aici și nici nu se va termina aici.

Andreea Biro:  Care este locaţia, galeria, muzeul unde ţi-ai dori cel mai mult să îţi expui arta şi, mai ales, de ce?
Julia Szeremi: Îmi place să expun afară. În aer liber. Eu creez pentru toată lumea, nu doar pentru vizitatorii de galerii. Toți trecătorii au dreptul la un moment „de-al lor”. Se opresc, privesc și, pentru preț de câteva secunde, uită de problemele cotidiene. În acele secunde, ei sunt liberi și fericiți.

Andreea Biro: Fiecare artist are, sau îşi trasează limite. Care e compromisul pe care nu l-ai face niciodată în numele artei?
Dragoş Georgescu: AU! Asta doare, pentru că e vorba de concepte și percepții foarte personale. E o întrebare foarte simplă, dar tot pe atât complicată, sau mai exact complexă. În fotografie nu prea fac compromisuri, fotografiile le fac cum vreau eu, cum și când simt eu. În momentul în care trebuie să fac compromisuri, mai multe decât cele minim necesare, în acel moment îmi transform fotografia în poză.

Andreea Biro: Julia, un mesaj pentru publicul sighetean, te rog!
Julia Szeremi: Nu vă îngrădiți imaginația. Creați și voi! Sunteți liberi cât timp creați!

Andreea Biro: „Microfonul” merge spre tine, acum, la final, Dragoş! Câteva cuvinte pentru cei care se vor bucura de arta voastră, aici, la Sighet, în mai puţin de două luni.
Dragoş Georgescu: Învățați-vă ochii să perceapă libertatea. Să vadă frumosul în urât, să empatizeze cu emoțiile. Cu alte cuvinte să înțeleagă. Și cum a zis și Julia: creați! Toți avem un sâmbure de creație în noi, toți avem sentimente care abia așteaptă să răbufnească. Udați aceste semințe prin studiu. Acordați-vă timp ca, prin cultivarea culturii și a artei, să vă eliberați sufletul.

Andreea Biro: În numele cititorilor „Salut, Sighet!” vă mulţumesc amândurora pentru timpul acordat şi vă aşteptăm cu drag!

Cultura Gratia Urbis invită publicul sighetean să-şi răsfeţe papilele artistice la finalul lunii august, la vernisarea expoziţiei „Între cer şi pământ”, semnată Julia Szeremi şi Dragoş Georgescu.

Andreea BIRO

Asociația Cultura Gratia Urbis – deși înființată cu doar trei ani în urmă – este un „actor” important în peisajul cultural sighetean. Pentru a cunoaște mai bine activitatea asociației de până acum dar și din dorința de-a  afla ce proiecte are în stand-by, pentru anul în curs, am avut o discuție cu doamna Andreea Biro, președinta ONG-ului sighetean.

Ion Mariș (I.M.): Doamnă prof. Andreea Biro, știu că ați implementat câteva proiecte interesante în orașul nostru. Pentru cititorii noștri v-aș ruga să menționați cele mai importante activități/ proiecte pe care le considerați de… succes.
Andreea Biro (A. B.):  Eu le consider pe toate de succes! Pentru că din fiecare am învăţat şi prin fiecare mi-am apropiat oameni: tot mai mulţi, minunaţi cu toţii, din diferite bresle, de vârste variate (de la 2 la 85 de ani!). Un uriaş succes şi o imensă emoţie a fost atunci când am reuşit să aducem un spectacol de balet clasic la Sighet, pentru prima oară după 35 de ani (Spărgătorul de Nuci, la Ballroom Miraj, în februarie 2020), dar şi când, în vara aceluiaşi an, în aceeaşi locaţie, l-am avut oaspete pe titanul Eugen Doga, în spectacolul, Simfonia Iubirii – moment care marchează şi primul proiect de anvergură cu cel mai important partener al nostru, Opera Vox; sau fabulosul spectacol de balet Carmen, în regia bunului nostru prieten Vlad Sebastian, apoi cele deja două spectacole Trei Tenori Italieni care ne-au trecut pragul, dezbaterile găzduite, ori expoziţiile de artă vernisate din postura de amfitrion!

I.M.: Ce impact considerați că are Asociația dumneavoastră pe „scena” culturală sigheteană?
A. B.: Impact…? Nu urmărim neapărat să fim de impact, pentru că prea mulţi fac lucruri în oraşul ăsta al nostru, cu ochii pe câştigul de imagine! Eu am decis, alături de sora şi soţul meu, în urmă cu vreo 4 ani, că trebuie să facem ceva, atât ca tribut faţă de memoria părinţilor noştri, cât şi ca reacţie la scăderea alarmantă a standardelor de valori, a aşteptărilor omului obişnuit din Sighet. Vorba aia, dacă îi oferi constant omului non-valoare, va ajunge s-o aplaude extatic. Nu mi se pare normal să ne comportăm ca un… oraş rural: să avem un muzeu etnografic cu două locaţii, dar să ignorăm constant primenirea edificiilor monument aparţinând celor aproape 700 de ani de istorie locală! Să avem de 5 ori mai multe magazine de straie populare, decât suma bibliotecilor, galeriilor de artă, librăriilor şi sălilor de spectacole! Să promovăm, la nivel de autoritate locală, aproape exclusiv manifestări din sfera folclorică, sub falsa premisă că, dacă nu porţi năframă eşti… mai puţin român.
Ne-am asumat să facem cultură urbană, printr-un management privat 100%, iar dacă evenimente cu sute de oaspeţi plătitori de fiecare dată, fără un leu de la buget, dacă o carte de vizită ca actanţi serioşi, care nu-şi bat joc nici de public, nici de artişti se numeşte impact, atunci – da, aş zice că asociaţia Cultura Gratia Urbis are unul considerabil!

I.M.: Cât de „interesată” de cultură credeți că este comunitatea locală?
A.B.: Prin excelenţă interesată! Am avut la un moment dat un sondaj pe pagina de social media a asociaţiei; întrebam atunci ce evenimente îşi doresc cei care ne urmăresc. Ei bine numărul de răspunsuri, diversitatea lor, alături de numărul în constantă creştere a publicului la evenimentele noastre, ne îndreptăţeşte să fim extrem de încrezători în viitorul demersului nostru! De asemenea feedback-ul pozitiv al onoratului nostru public!

I.M.: Ce/ cum credeți că trebuie „ajustat” contextul socio-cultural local pentru a apropia mai mult comunitatea locală de diversitatea „exprimărilor” artistice?
A.B.: Omului… trebuie să-i oferi! Să-l expui, să-l inviţi să testeze, să experimenteze. Să-i dai un motiv de mândrie locală, o flacără a apartenenţei – un proiect, o… stare! Ne trebuie o idee în jurul căreia să ne adunăm! Şi sincer, idei există! Noi le avem, urmează să vedeţi tot mai mult din concepţia noastră în perioada care urmează. Avem nevoie, ca şi comunitate, să ieşim din amorţeală, să înviem un oraş care are o istorie şi o tradiţie de 7 veacuri! Iar dacă autorităţile vor eşua în a identifica ajustările de care vorbeaţi, va rămâne în sarcina ONG-urilor să aprindă flacăra de care pomeneam, apoi să o vegheze, spre a rămâne veşnic vie – precum cea olimpică.

I.M.: Cum vă susțineți activitățile/ proiectele sau altfel spus care sunt (re)sursele dvs. financiare?
A.B.: Activitatea asociaţiei Cultura Gratia Urbis este complet autofinanţată. Nu am beneficiat niciodată de sponsorizări sau subvenţii, dar nu o spun critic! Atunci când s-a putut, am avut evenimente gratuite, sau cu preţ moderat. Recunosc, unele sunt scumpe, dacă judecăm bugetul unei familii obişnuite; însă dacă punem preţul respectiv în balanţă cu valoarea artiştilor prezenţi pe scenă, paradigma se schimbă. În ce priveşte banii de pornire, ei au provenit din moştenirea lăsată de părinţi.

I.M.: Ce activități/ proiecte pregătește Asociația Cultura Gratia Urbis pentru a doua jumătate a anului 2024?
A.B.: De ceva vreme ne-am extins activitatea, printr-o colaborare cu două prietene speciale – coregraful Cristina Kövy Cincu şi artistul vestimentar Lia Stan – pe zona evenimentelor medievale. Producţiile noastre cuprind parade fastuoase, dansuri medievale autentice, scenete, cântări medievale şi prezentări de personaj istoric. Cu acest superb buchet cultural – artistic ţintim câteva festivaluri de profil din ţară – desigur, unul dintre ele este cel de acasă! – iar începând cu primăvara viitoare, chiar din afara graniţelor României!
Recomandăm cu multă căldură cele două vernisaje găzduite de Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, în organizarea noastră: „Între pământ şi cer”, o expoziţie fotografică semnată de doi artişti foarte dragi nouă – Szeremi Julia şi Dragoş Georgescu – care va putea fi admirată pe parcursul lunii septembrie şi prima expoziţie personală de anvergură a tânărului Arnold Antal Hegedűs  – un pictor tămăduitor, sau un medic care pictează – care va avea vernisajul pe 7 octombrie, rămânând deschisă pe tot parcursul lunii.
Încununarea activităţii noastre din acest an se va săvârşi pe 21 decembrie, când, la ora 18, la Cinema Mara, sighetenii se vor bucura, în premieră, de cunoscutul deja Regal Vienez, un concept original aparţinând Opera Vox: orchestră, cor, balet şi solişti care ţin capul de afiş al marilor teatre de operă din Europa. Trebuie să vă mărturisesc, la doar zece zile de la punerea în vânzare a biletelor, peste 60% dintre ele s-au epuizat!

Ion Mariș: Mulțumesc doamna Andreea Biro pentru discuția noastră interesantă și… succes durabil în continuare!

Ion Mariș

În urmă cu 20 de ani am cunoscut un puşti – era pe atunci la începutul clasei a V-a, un prag important în definirea oricărui tânăr.
De altfel, era şi pentru mine un început de drum: tocmai primisem numirea ca profesor de limba engleză la cel mai nou liceu din oraş, Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei.
Ce mi-a atras atenţia atunci a fost, în primul rând, o curiozitate avidă – ochii plini de întrebări – bucuria sinceră a fiecărui mic succes, a fiecărei descoperiri pe tărâmul atât de vast al cunoaşterii.
„E pe ştiinţe, indiscutabil! E sclipitor la mate! În plus, desenează extraordinar – deci arhitect!” – spuneau colegii mei.
Parcursul tânărului Arnold Hegedűs avea însă multe necunoscute!
Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă, el urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István-Ştefan Hegedűs.
Desena constant, uneori şi în pauze, totul părea să-l inspire, era o adevărată încântare să-l obsevi… la lucru! Pe atunci, în epoca gimnaziu-liceu, era mai mult grafică şi pictură abstractă.
Crezul tatălui său – „să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză la terminarea liceului, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări.
Totuşi, destinul a zis nu ideii de uniformă militară, iar Arnold şi-a îndreptat atenţia şi energiile spre o carieră dedicată protejării şi salvării vieţii, absolvind în 2018 Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

În clipa de faţă Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane, toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.

Andreea Biro (A.B.): Tu, eu, interviu? Sper că nu te simţi ca şi când te-ar fi scos, din nou, diriga la răspuns! Povesteşte-ne despre primele întâlniri cu arta!
Arnold Hegedűs (A.H.): Primele întâlniri au fost… de mic copil. În fiecare zi trăită, mă trezeam imersat în ea. Cum tatăl meu picta, eram înconjurat de pânzele lui, prezente peste tot, pe pereţii casei sau pe şevalet – cele în lucru.

A.B: A existat vreun moment anume în care ţi-ai spus, în mod conştient, „da, e clar, am să pictez câte zile voi avea!”, şi dacă da, ce anume l-a determinat?
A.H: Da! Asta a fost în timpul pandemiei, prin 2021, când am fost mai tot timpul izolat în Marea Britanie şi am realizat câteva lucrări. Am înţeles atunci că relaţia mea cu arta este una pe viaţă.

A.B: Care sunt cele mai importante surse de inspiraţie, ce te motivează să te aşezi în faţa şevaletului?
A.H: Motivaţia cea mai mare este tatăl meu, atelierul lui, pânzele lui. Deoarece, cum am precizat, am mai pictat şi în Marea Britanie, unde practic medicina veterinară, dar nu e la fel ca acasă. Aici, pare că totul în atelier îmi vorbeşte, mă inspiră, mă cheamă, mă provoacă să-mi depăşesc limitele.

A.B: Un top al pictorilor pe care îi admiri, îi studiezi? De la locul 2, te rog, pentru că ştiu că primul loc este ocupat de tatăl tău, cunoscutul István-Ştefan Hegedűs.
A.H: Primul nume care-mi vine în minte ar fi Bob Ross (Robert Norman Ross) – pictor American de peisaje şi munţi. Şi mai mult ca orice motto-ul lui: “Gotta have opposites dark and light, light and dark in the painting. It’s like in life. Gotta have a little sadness once in a while, so you know when the good times come. I’m waiting on a good times. [„Trebuie să ai nişte antagonisme, întuneric şi lumină, lumină şi întuneric în pictură. Ca şi în viaţă: Trebuie să ai parte de un pic de tristeţe din când în când, ca să ştii când vin vremurile bune. Eu încă aştept vremurile bune” – traducerea reporterului]

A.B: Canalul tău de YouTube ne poartă, literalmente, pe cele mai înalte culmi! Sportul extrem, emoţia vibrantă, pericolul poate! – toate sunt elemente constitutive ale artistului care eşti azi. Te invit să dezvălui publicului cititor câteva dintre expediţiile tale şi să ne spui cu ce te-au îmbogăţit ele.
A.H: Din toate călătoriile am învăţat ceva. Dar cea mai importantă lecţie am primit-o când am făcut ascensiunea pe Mont Blanc. Deoarece la primele două încercări a trebui să zicem nu – din cauza vremii nu era vizibilitate destulă şi am ales să ne întoarcem la refugiul Gouter. Dar a treia oară, când era cât pe ce să coborâm, să renunţăm de tot, am întâlnit un grup de români, care ne-au motivat să mai stăm o noapte şi să facem o ultimă încercare. Care a şi fost încercarea norocoasă. Deci ca şi lecţie, în viaţă, sau mai ales pe munte, trebuie să ştii când să te opreşti, dar niciodată să nu te dai bătut, să perseverezi, până reuşeşti. Deoarece dacă nici nu încerci, deja ai pierdut o imensă oportunitate.

A.B: Vorbeşte-ne despre expoziţiile de artă la care ai participat de-a lungul anilor!
A.H: Am participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Pastoral Sf. losif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Iar ultima expoziţie, personală, a fost la Breb, unde lucrările pot să zic că au prins viaţă.

A.B: Anul 2024 a fost – deja! – unul bogat în evenimente la care lumea ţi-a putut admira creaţiile. Ce pregăteşti pentru toamnă-iarnă?
A.H: Urmeazã o expoziţie personală în luna octombrie la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, iar în decembrie, alături de tatăl meu, la Turnul Croitorilor, în Cluj – Napoca.

A.B: Câteva cuvinte despre inovaţia pe care o aduce în artă medicul veterinar Arnold Hegedűs!
A.H: Inovația ar fi pictatul pe cranii – de bovine, cabaline etc. Totul a început prin 2018, când în drumeţiile mele am început să dau peste cranii, rezultate în urma deceselor naturale. Prin urmare mi-am propus să le re-aduc la viaţă, prin artă. Să evit, sau să împiedic alunecarea lor în uitare.

A.B: Unde te vezi peste 10 ani? Care sunt proiectele tale de medie şi lungă durată?
A.H: În 10 ani – dar poate şi mai repede – mă văd într-o casă de tip Hobbit, cu privelişte spre Breb şi Creasta Cocoşului, pictând peisajele pitoreşti, unice, aşa cum doar Maramureşul reuşeşte să-mi ofere!

A.B: Am o mărturisire! Păstrez acasă, cu sfinţenie aproape, printre comorile adunate în 30 de ani ca dascăl, o lucrare grafică semnată de tine. E vorba – şi sunt sigură că ştii! – despre vechea poartă a conacului Haller, care azi găzduieşte liceul pe care l-ai absolvit, realizată de tine în primăvara lui 2012 şi care a reprezentat piesa centrală a tabloului de absolvire a generaţiei tale şi a sonetelor. Ne-am dorit atunci, noi ca şi grup, un element de unicitate. Iar arta a încrustat în veşnicie dorinţa noastră, prin talentul tău! Îţi doresc să continui să generezi bucurie, emoţie şi eternitate, să dai lumii acea parte a ta pe care toţi cei care te cunosc şi te iubesc o admiră. Mult succes pe cărările vieţii, Arnold!
A.H: Mulţumesc! Mulţumesc, „Salut, Sighet!”, pentru oportunitatea de a-mi expune gândurile şi proiectele!

Asociaţia Cultura Gratia Urbis, în calitate de gazdă a evenimentului, vă aşteaptă cu drag să ne fiţi alături pe 7 octombrie 2024, la vernisajul expoziţiei lui Arnold Hegedűs, un tânăr artist care mai are multe de spus în peisajul artei maramureşene.

Andreea BIRO
Iulie, 2024 – Sighet

Trei artiști sigheteni, Lia Stan, István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs, au participat joi, 04 aprilie 2024, la Castelul Károlyi din Carei, la un atractiv eveniment unde și-au expus creațiile.
Cei doi artiști vizuali (István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs) au fost prezentați tot de o sigheteancă, prof. Andreea Biro, iar impresiile post-factum sunt consemnate de Lia Stan, reprezentanta feminină și feministă din trio-ul care a „cucerit” Castelul.

* * *

István – Ştefan Hegedűs – omul şi arta sa 

István – Ștefan Hegedűs s-a născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei. În adolescenţă, pe parcursul gimnaziului, urmat la Şcoala Generală Nr. 2, începând cu vârsta de 13 ani, a frecventat cursurile de pictură ale profesorului András Csaba, temele iniţial abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. Mărturiseşte că raiul terestru în care ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspiraţie, pe tot parcursul celor 50 de ani de când pictează. De asemenea, conexiunea cu înaintaşii, nevoia de conservare a acesteia – un ceas de perete de la străbunicul, un ceainic, o farfurie ţărănească – memoria vie a legăturii ancestrale cu cei ce au fost, cultura şi obiceiul locului.
A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. Artistul este căsătorit şi mândrul tată al unui fiu, care i-a îmbrăţişat pasiunea pentru aşternerea frumosului pe pânză. A lucrat timp de 33 de ani în cadrul Serviciului de Aprovizionare din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului din oraşul natal (1978-2011).
După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, flori, natură statică, imaginea umană – portrete, nuduri, dar şi lucrări din sfera post modernistă.
Mentor şi sponsor i-a fost, începând cu anul 1975, Dr. Kővesdi Páll, care l-a îndrumat şi nu a permis niciodată ca artistul să se îndepărteze de pictură.
A avut patru expoziţii personale în oraşul natal (1996, 2002, 2016, 2022) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria) şi este laureatul anului 2017 al Concursului Naţional de Artă Plastică “Gheorghe Chivu”.
Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.
Talentatul pictor sighetean participă de mulţi ani la tabăra internațională de pictură de la Vaja, Ungaria, unde nici măcar a… treisprezecea oară nu a fost „purtătoare” de ghinion, cu toate că, în acel moment omenirea se pregătea de un sumbru lockdown, din pricina pandemiei din urmă cu câţiva ani! Căci arta urmează viaţa şi, la fel ca şi aceasta, ori timpul, nu se poate opri sau zăvorî.
La capitolul inspiraţie, artistul bifează, desigur, Şcoala Băimăreană, precum şi nume mari ca Van Gogh, Rembrandt, Dali, sau Picasso.
Fidel crezului că omul trebuie să lase ceva în urma sa, István – Ștefan Hegedűs mărturiseşte că va picta şi la 90 de ani, dacă Creatorul îi va da zile şi, desigur sănătate. Subliniază însă că misia artistului nu e una uşoară şi că în absenţa sprijinului celor dragi, a familiei în primul rând, dar şi a celor care îi savurează arta, ar fi aproape imposibilă!
A fost extrem de emoţionant să… împărţim scena cu doi artişti aparţinând aceleaşi familii – tată şi fiu mai exact; să observăm şi simţim conexiunea extraordinară care există între cei doi şi care s-a revărsat asupra tuturor participanţilor, făcându-ne parte integrantă dintr-un fior artistic copleşitor.

Arnold Antal Hegedűs – artist în secolul XXI

Arnold- Antal Hegedűs s-a născut pe 21 februarie, 1993 la Sighetu Marmaţiei. Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă tânărul urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István -Ştefan Hegedűs.
A absolvit Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei, în anul 2012.
În perioada adolescenţei se dedică predilect artei grafice, pentru ca în 2011, în clasa a XII-a, să treacă la ulei pe pânză, îmbrăţişând pentru o vreme pictura abstractă.
Crezul tatălui său – “să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări. István – Ştefan Hegedűs
Ulterior, în perioada studenţiei, urmând cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, alunecă treptat către un stil realist, cu accent pe peisaj, canalizând mai apoi importante energii pe “inovaţia picturii în ulei pe cranii”- majoritatea găsite în drumeţiile prin Munţii Maramureşului, adesea consecinţă a unor decese naturale, prilej de reflecţie asupra efemerului existenţei speciilor şi indivizilor, comparativ cu eternitatea artei. Era modalitatea aleasă de artist pentru a reda viaţă unor suflete, ori existenţe stinse.
Lucrările tânărului artist reflectă pasiunea pentru natură, peisaj, dragostea pentru necuvântătoare şi atracţia abstractului.
Este distins cu premiul al II-lea la Concursul de Artă Plastică Gh. Chivu din Sighetu Marmaţiei, in 2019, respectiv 2020.
A participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Sf. Iosif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Urmează o expoziţie în luna decembrie, alături de tatăl său, la Turnul Croitorilor, Cluj – Napoca.
În clipa de faţă, Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane(vârfurile Omu, Moldoveanu, Negoiu – în ţară, precum şi Mont Blanc, Dolomiţi, Ararat, Grand Canyon, Islanda – în lumea largă; urmează, pe o listă scurtă, Kilimanjaro şi Everest – base camp ), toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.
Are lucrări în colecţii private din România, Ungaria, Austria şi Marea Britanie.
O scurtă privire asupra palmaresului, lucrărilor sale şi, desigur, vârstei artistului, ne îndreptăţeşte să afirmăm că este un tânăr care mai are încă multe de spus în pictura cu sorginte maramureşeană.

Andreea Biro

* * *

Redivivus… Sighet via Carei

Am avut şansa zilele trecute să particip la o veritabilă la sărbătoare a artei, în cele mai nobile forme ale sale, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, ce poartă amprenta a secole de istorie remarcabilă – castelul Károlyi din Carei.
Pentru orice om care îşi trăieşte viaţa conectat la fenomenul artistic, pentru mine personal, ca promotor cultural, reprezentant al trupei de reenacting Redivivus, din Sighetu Marmaţiei, a fost o deosebită onoare să mă aflu acolo, în acel cadru somptuos. M-a făcut să mă simt parte din istoria locului, dar şi din creaţia minunaţilor artişti care au expus.
Fascinaţia întunecatului Ev Mediu… care însă a revărsat şi lăsat în urmă şi copleşitor de multă… lumină, manifestată plenar în artă, în toate formele sale disponibile la acea vreme – şi aş îndrăzni să spun că, la Carei, era suficient să privim în jur pentru a avea dovada veridicităţii acestei afirmaţii! – pare să aibă rădăcini puternice la Sighetu Marmaţiei, un oraş cu o istorie documentată de 700 de ani. În acel colţ de ţară pe care noi, cu mândrie, îl numim acasă, ne-am format, ca oameni şi ca artişti, noi, cei care am făcut să vibreze şi să… răsune de culoare într-o zi de joi timid primăvăratică, castelul Károlyi.

Trupa „Redivivus” s-a născut din pasiunea iniţiatoarei pentru ceea ce îmi place să numesc straie împărăteşti. În urmă cu 6 ani, primeam propunerea de a mă alătura echipei care a conceput şi realizat decorul şi parte din costumele admirate de public în filmul În umbra lui Shakespeare, după romanul omonim al scriitorului băimărean Walter Übelhart. Nevoia de acurateţe istorică mi-a îndrumat paşii către numeroasele informaţii disponibile pe internet, dar cele câteva incursiuni la Biblioteca Centrală din Bristol, U.K au reprezentat, ultimativ, sursa cea mai consistentă. Totuşi, după încheierea colaborării cu echipa de producţie a filmului, „microbul” a rămas, astfel încât, la ultimele câteva ediţii ale Festivalului Medieval Eternul Maramureş, oamenii minunaţi care îmi împărtăşesc pasiunea au devenit trupa care azi are în portofoliu o reprezentaţie constând din două scenete, mai multe cântece medievale şi, desigur, o grandioasă paradă a costumelor.
Despre perioada de documentare aş mai adăuga că am început să privesc tablourile cu alţi ochi, am studiat detaliile, m-am întors cu o colecţie bogată de manuale ce conţineau tipare făcute din deconstrucţia pieselor aflate prin muzee, şi am remarcat termenul de „acurateţe istorică” ce m-a intrigat si mi-a plăcut cum suna şi mi-am dat seama că exact asta doresc să respect în lucrările cărora urma să le dau naştere.
Dacă materiale care să corespundă perioadei istorice specifice mai existau pe piaţa locală, la capitolul accesorii, bijuterii si furnituri am fost nevoită să improvizez. Astfel, am reuşit să creez un număr de 10 costume doar pentru film.

Pentru că de mică am fost fascinată de materiale şi rochii (păpuşa mea era cea mai îmbrăcată de pe stradă!) obişnuită fiind cu acul şi aţa, până am crescut suficient ca să ajung la pedala maşinii de cusut, mi-a fost destul de uşor să fac din cusut un hobby. Mai târziu a devenit un mod de a-mi câştiga existenţa, specializându-mă pe decoraţiuni interioare, un business ce mi-a adus multe satisfacţii şi titlul de Regina Perdelelor. Spaţiul destinat magazinului tip galerie/ atelier cuprindea şi lucrări de artă ale actanţilor locali, deoarece, pe lângă stocul de materiale aveam expuse picturi, sculpturi, împletituri, ceramică, etc. Astfel, am reuşit să cunosc artiştii din zonă şi să le fac puţină promovare. Între timp, cochetez şi cu ideea de pictură, sunt în primul an de studiu la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighet, clasa profesorului Robert Zolopcsuk.

Onoraţii oaspeţi, oamenii frumoşi care iubesc frumosul, şi-au înnobilat sufletele cu arta pe care le-am oferit-o împreună cu un crâmpei dintr-al nostru, pentru ca mai apoi să-şi îngăduie un prilej de socializare la degustarea pregătită cu drag pentru Domniile lor.
În numele artiştilor expozanţi, al membrilor trupei Redivivus şi al meu personal, respectuoasă plecăciune în faţa lor şi a gazdelor generoase care au făcut ziua de 4 aprilie 2024 posibilă!

Lia Stan
(Artist vestimentar)

Foto: Dragoș Georgescu

24 martie 2023, Baia Mare – Etapa judeţeană a concursului naţional de limbă engleză Speak Out.

120 de participanţi, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani.

Liceul Teoretic Leőwey Klára a fost reprezentat cu cinste de o delegaţie formată din şapte persoane – două dintre ele obţinând menţiune la secţiunea B (scriere creativă), iar cinci luând startul, cu mult curaj, la secţiunea A (monolog).

Elevii mai mari, şi îi includ aici chiar şi pe cei de clasa a VII-a, erau deja obişnuiţi cu scena, fiind, fiecare în parte, membri ai Clubului de Artă Dramatică STAGE din cadrul Arts’ Club LK. Distincţiile obţinute (un premiu II şi 2 menţiuni!) sunt onorante şi de natură a-i responsabiliza şi mai mult pe viitor!

Surpriza absolută a… etapei a venit însă din partea mezinei trupei, Keresztes Zsanett Hela, din clasa a V-a, care a obţinut premiul I şi calificarea la faza naţională, fiind singura persoană din Maramureşul istoric cu această performanţă!

Zsani, cum o alintă prietenii, e o tânără pasionată de pictură; acest fapt  a fost evident în monologul său pe tema „Life is a daring adventure, or nothing at all!”, în care, cu o dezinvoltură ce a impresionat comisia, aşezată în faţa unui şevalet, cu pensula în mână, şi-a susţinut punctul de vedere, exemplificând cu momente din viaţa lui Van Gogh şi relaţia controversată a acestuia cu Gaugain!

Comisia i-a acordat 100 de puncte, adică maximul posibil în structura şi regulamentul concursului, la categoria destinată claselor a V-a şi a VI-a.

Etapa naţională se va desfăşura în cursul lunii mai, tot la Baia Mare – context în care se cuvine să adresăm felicitări şi mulţumiri EDAR Maramureş şi doamnei profesoare Rodica Elza Mureşan pentru eforul de organizare!

Asemenea concursuri sunt necesare. Sunt vitale! Copiii trebuie expuşi la cât mai multe situaţii care să depăşească un cadru clasic al competiţiilor tradiţionale, pentru o dezvoltare a potenţialului lor ancorată în secolul XXI.

Felicitări tuturor participanţilor! Am văzut la ei atâta energie pozitivă, un asemenea potenţial creativ, încât pot să spun, cu mâna pe inimă, că viitorul arată bine. Bine de tot!

Andreea Biro
Prof. coordonator Arts’ Club LK

Ei se văd importanți precum baobabii. Îi veți sfătui atunci să facă un calcul. Ei adoră cifrele: asta le va place. De exemplu vor zice: în 15.12.2022, la ora 19:00, dar 19 fix fix a avut loc, la Cinema Mara din Sighet, un spectacol inedit de teatru care i-a avut „răspunzători” pe cei de la Red Nose Society.

3 persoane care au reușit să umple sala, 3 persoane care și-au luat angajamentul să ne ducă pe cel puțin șapte planete în doar câteva zeci de minute: niciun om mare nu s-a împotrivit.

Actorii au avut o prestație excelentă, jonglând cu personajele și fiind o dată la câteva minute cu totul altă ființă, asta în timp ce au colorat spectacolul și cu talentul lor muzical.

Din nou, oamenii mari, destul de ciudați, au reușit să fie extaziați.

Micul Prinț mi-a arătat că ori de câte ori aș reciti cartea sau pur și simplu m-aș izbi puțin de tot ce înseamnă povestea micului-mare Prinț, de atâtea ori aș gândi altfel, aș crea noi perspective asupra fiecărui rând prețios dar și asupra mea. Mereu m-a fascinat cum poate să vorbească autorul despre atâtea problematici de natură psihologică, chiar filosofică și totuși cartea să îndeplinească statutul de „carte pentru copii”. O fi oare fiindcă copiii înțeleg mai bine lumea decât adulții? Sau poate pentru că fiecare adult a fost cândva (sau este) copil? Nu pot să mă pronunț!

Cert este că spectacolul acesta a fost cu siguranță pentru toate vârstele: fiecare copil, mare sau mic, fiecare adult, mare sau mic, reușind  să dobândească câte ceva la finalul lui. Cert este că sala a fost plină, chiar dacă cu doar o zi în urmă, la dezbaterea despre condiția femeii în societatea contemporană, sighetenii nu au fost atât de prompți în a veni. Or fi fost ocupați cu cifrele… 🙂
Și mai cert este că oamenii mari sunt cele mai ciudate ființe și nici măcar oamenii mici nu pot schimba asta! Terminați cu prostioarele, oamenilor mari! Fiți copii!

Mulțumim Cultura Gratia Urbis și doamnei Andreea Biro pentru aceste evenimente minunate! De aici de jos se văd niște lucruri mari în zare!

Text: Nicoleta Giurgi

Foto: dr. Sorin MARKUS

20 de ani în slujba educaţiei – O discuţie cu dl. Szilard Zoltan Pesek, directorul Liceului Teoretic „Leöwey Klára”

Pe 1 septembrie 2002, Liceul cu predare în limba maghiară Leöwey Klára din Sighetu Marmaţiei îşi deschidea porţile, în urma unui efort conjugat al comunităţii maghiare, autorităţilor locale şi naţionale. Azi, la ceas aniversar, încercăm să aflăm de la actualul director, dl. prof. Szilard Pesek, care a fost parcursul ultimelor două decenii pentru cel mai tânăr liceu de stat din oraş.

Andreea Biro (A.B.): Sunteţi, de mai bine de un an, managerul Liceului Leöwey Klára. Ce înseamnă, în opinia Dvs, învăţământul în limbă maternă pentru un oraş multicultural ca Sighetul? Ce beneficii aduce el cetăţenilor, indiferent de etnia lor?
Szilard Pesek (S.P.): Poți să studiezi în orice limbă a lumii, dar învățarea se realizează cel mai bine în limba maternă. Multiculturalitatea orașului nostru chiar în acest lucru se reflectă cel mai bine: pe lângă limba română și alte limbi moderne, poți să îți lărgești orizontul prin cunoașterea culturii și istoriei națiunii din care provine familia ta, asigurându-ți unicitatea în diversitate.

A.B: Cât de… lin a fost parcursul instituţiei şcolare pe care o conduceţi azi, de la clădirea în paragină pe care au preluat-o predecesorii Dvs, la spaţiul modern şi primitor pe care îl vedem azi?
S.P: Pe parcursul anilor, școala a avut la conducere persoane care s-au implicat cu dăruire în modernizarea clădirii, astfel beneficiem de o clădire frumoasă, îngrijită, la dispoziția noastră și a elevilor. Pot să spun, că am beneficiat și de susținerea nemijlocită a părinților, a sponsorilor, organizațiilor non-guvernamentale, autorităților locale și naționale, cărora le mulțumim pentru acest lucru.

A.B: Vorbiţi-ne puţin despre oferta educaţională a liceului! Ce atuuri are viaţa de elev la Leöwey Klára?
S.P: Cred că cel mai puternic sentiment pe care îl poți avea, ca elev la Leöwey, este că aparții unei comunități, unde cunoști pe toți și toți te cunosc. Fiind o comunitatea mai mică, acordăm o atenție și grijă deosebită fiecărui elev în parte. Oferta educațională propusă de noi conține pe lângă o clasă de științele naturii și foarte multe activități extracurriculare, dintre care amintesc: club de artă dramatică, laborator de robotică, trupă de dans, cursuri de înot, cursuri de chitară, fotbal, atletism, tenis de masă, excursii tematice etc.

A.B: Într-o cultură tot mai răspândită a căii mai uşoare, numărul de elevi ai liceului a scăzut uşor în decursul anilor. Considerente de genul de ce să-mi expun copilul la o materie în plus la examene , fie că vorbim de Evaluarea Naţională sau de Bacalaureat, au îndreptat unii tineri de etnie maghiară spre şcolile cu predare în limba română. Care este mesajul Dvs pentru ei? Pentru părinţii lor.
S.P: Sunt de părere că o dezvoltare completă a personalității unui tânăr se poate realiza cel mai bine in limba maternă, într-o școală cu predare în limba maternă. Liceul nostru oferă cu succes această posibilitate care nu trebuie privită ca un ”examen în plus”, ci mai degrabă ca o șansă în plus în afirmarea profesională.

A.B: Realitatea zilelor noastre, acest secol XXI tot mai complicat, aduce în prim plan imperative noi, între care, poate cel mai important, acela de a oferi elevilor o pregătire complexă, care excede cadrul clasic al învăţării în sala de clasă. Cât de pregătiţi sunteţi pentru a face faţă acestor provocări şi care sunt mecanismele pe care le utilizaţi pentru a vă forma elevii?
S.P: Școala dispune de dotări moderne,(calculatoare, proiectoare, tablă inteligentă și interactivă), laboratoare bine echipate pentru a asigura progresul elevilor noștri. Toate acestea, alături de un corp profesoral competent și mereu preocupat de bunăstarea elevilor, converg spre un act educațional de calitate și încurajarea talentelor școlarilor noștri. Pe lângă acestea, avem și sală de sport, sală festivă și o cantină proprie.

A.B: Triunghiul elev-părinte-profesor, stabilitatea sa, are o importanţă covârşitoare pentru succesul actului educaţional. Cum este relaţia dvs, ca manager, şi a comunităţii dascălilor de la Leöwey Klára cu structurile organizaţionale ale părinţilor, respectiv ale elevilor?
S.P: Cred cu tărie în munca de echipă, de aceea consider că relația elev-profesor-părinte are o importanță deosebită în cadrul unei școli. Mereu mi-a plăcut să fiu în preajma elevilor, să le ascult poveștile, dorințele, să îi sprijin în luarea deciziilor. Avem un consiliul al elevilor foarte activ pe care punem mare preț și un consiliu al părinților cu care avem o foarte bună colaborare. Unii dintre acești părinți au fost la vremea lor absolvenții noștri, iar acum ne încredințează copiii nouă, foștilor lor dascăli. Apreciem acest lucru și ne mândrim cu el.

A.B: Deşi în postura de director de relativ puţină vreme, sunteţi profesor la Leöwey Klára de la începuturi. Care a fost, în opinia Dvs, cel mai dificil moment din evoluţia acestei şcoli?
S.P: Perioada de început, când a avut loc înființarea liceului și momentul transformării clădirii în instituție școlară a fost poate cel mai dificil, însă și cel mai emoționant. Îmi amintesc și acum de munca depusă atunci, alături de profesori, părinți, elevi, întreaga comunitate maghiară și autorități. A fost o muncă susținută, de ale cărei rezultate ne bucurăm acum.

A.B: Reducerile dramatice de personal din perioadele de criză pe care le-a traversat ţara au lovit puternic multe şcoli. Cum staţi la acest capitol, în acest moment? Atât în ceea ce priveşte personalul didactic, cât şi cel nedidactic.
S.P: Personalul didactic de care dispunem este unul competent, cu cadre didactice bine pregătite, implicate în actul instructiv-educativ. De asemenea, beneficiem de un personal nedidactic foarte bun, preocupat de bunăstarea elevilor.

A.B: Vă pregătiţi intens pentru aniversarea a 20 de ani de la înfiinţare. Cum va arăta sărbătoarea liceului? Ce le pregătiţi elevilor, părinţilor lor, colegilor şi – de ce nu? – comunităţii sighetene?
S.P: Pentru acest eveniment deosebit pregătim un program foarte variat care sperăm să fie pe placul tuturor. Săptămâna 19-23 septembrie 2022 aduce multe activități și surprize pentru elevi, părinți și profesori, dintre care aș aminti: – Plantarea arborilor comemorativi, îngroparea capsulei timpului, Flashmob- trupa de street dance a şcolii, teatru de păpuşi, activităţi recreative în aer liber pentru preșcolari (tobogane gonflabile, face paint), spectacol muzical, dezbatere pe teme de carieră, concurs de proiecte sociale “Major for a day”, spectacol de teatru în limbile engleză şi maghiară, prezentat de membrii clubului de artă dramatică (STAGE) a liceului nostru, ziua sporturilor, întâlnirea foştilor elevi din toate generaţiile cu dascălii care i-au format și lansarea cărții omagiale Leowey Klara 20. Ultima zi a festivităților este dedicată Galei „L.K. 20” – un eveniment care adună împreună actuali şi foşti elevi, părinţi, cadre didactice foste şi actuale, invitaţi, în cadrul căruia se va face o trecere în revistă a celor 20 de ani care s-au scurs de la înfiinţarea liceului. Încununarea şi punctul final al manifestărilor prilejuite de aniversarea liceului o reprezintă Balul Aniversar „L.K. 20”- o seară festivă, cu program artistic.
Invităm și așteptam doritorii cu mult drag!

A.B: Moto-ul liceului „Fii credincios până la moarte şi ţie îţi voi da cununa vieţii” este un bun prilej de reflecţie, la final de interviu. Vă invit, aşadar, dle director, să ne dezvăluiţi gândurile dvs., în lumina principiului etern şi universal cuprins în cuvintele ce stau pe drapelul Liceului Leöwey Klára.
S.P: Oricărui alergător îi este mai ușor să-și ducă la capăt alergarea dacă se uită spre linia de sosire. Cred că și noi trebuie să trecem prin viață cu o credință nestrămutată în Dumnezeu și în valorile, educația primită de la strămoșii noștri. Acestea ne definesc identitatea și apartenența, conducând la încununarea vieții noastre.

A.B: Mult succes în tot ceea ce întreprindeţi în scopul educării şi formării tinerilor!

Andreea BIRO

Sursă foto: Facebook

Semnalăm o nouă apariție la Editura „Valea Verde” din Sighet (editor – Ion Mariș): volumul (album foto) bilingv (română – engleză) „Rădăcini – Simboluri peste timp/ Roots – Symbols across time”, autor Mariana SCUBLI.

Prefața volumului este semnată de prof. univ. dr. Dorel Ștefan Găină (alias G+G), traducerea textului în limba engleză – prof. Andreea Biro, lector de carte (română) – prof. dr. Odarca Bout.

Volumul va fi prezentat sâmbătă, 17 septembrie 2022, la Călinești (în cadrul unui eveniment rotarian), urmând ca până la sfârșitul lunii septembrie să fie lansat și la Sighet (la Muzeul Etnografic al Maramureșului). Vom reveni cu data exactă a lansării de la Sighet.

Salut, Sighet!

Opera Vox este un nume deja cunoscut nu doar în străinătate ci și în țară. Vorbim despre prima şi singura companie privată de operă din România, fondată pe la începutul deceniului trecut de solistul de operă Ioan Vrăsmaş. „Compania” (nu vă gândiți strict la segmentul comercial!) pune în scenă spectacole integrale, complete, de operă, care includ toate „ingredientele”: cor, orchestră, ansamblu de balet, figuranţi, scenografie, costume, lumini, recuzită – un astfel de spectacol poate integra până la 100 de profesioniști ai domeniului.
Joi, 19 mai 2022, de la ora 19:00, avem ocazia să ne reîntâlnim cu Opera Vox cu un spectacol complex, care se va desfășura într-o locație deja cunoscută sighetenilor: Ballroom Miraj.

La „Salut, Sighet” am mai discutat pe această temă doar cu prof. Andreea Biro, co-organizator local al unor reprezentații VOX-iste.
Azi voi extinde aria discuțiilor încercând să „perturb” zona de confort a celui mai important reprezentant al… companiei!

Ion Mariș (IM): Domnule Ioan Vrăsmaș sunteți implicat managerial dar și pe latura artistică în compania privată Opera VOX. Ne puteți, vă rog, detalia rolul dvs în această „structură” artistică!
Ioan Vrăsmaș (IV): „Rolul” pe care-l joc în aceasta companie nu este, dupa cum poate v-ați aștepta, unul eminamente artistic și, este unul dintre cele mai complexe roluri care mi-au fost date în toată cariera mea internațională. Rolul presupune, în fapt, îmbinarea celor două componente de baza în funcționarea unei structuri teatrale, cea artistică dar și cea administrativă, așa cum foarte bine ați punctat. Continuând răspunsul, este un rol complex și în premieră, atât pentru mine cât și pentru viața artistică națională, nimeni până acum nu s-a „înhămat” la o asemenea responsabilitate, să înființeze în România o primă companie privată de operă, dar mai ales să o mențină în topul instituțiilor de spectacole din țară și străinătate și să obțină cu ea premii naționale și internaționale.

IM: Ați câștigat un loc important și pe scena artistică națională. Cum sunteți… percepuți?
Ioan Vrăsmaș: Diferit! De către spectatorii și publicul nostru ca o companie serioasă, care nu face rabat de la calitatea artistică și care ține foarte strâns legătura cu publicul, pentru un feedback constant și constructiv, un teatru cu un brand foarte bine conturat și care nu se limitează și nu se hrănește doar din succese, căutând să crească de la o reprezentație la alta. De către critica de specialitate, consider că nici aici nu stăm rău, dacă ne referim la multele premii naționale și internationale, iar aici nu mă pot abține să nu menționez Marele Premiu Național la Secțiunea Muzică la Galele Premiilor Naționale Radio România Cultural. De către celelalte teatre din România, suntem receptați ca un contracandidat puternic în ceea ce privește oferta culturală și artistică pe care o oferim, iar alteori, din păcate, chiar ca adversari. Oricum am fi percepuți până la urmă, toți acești factori care vin din mediul extern și ne influențează, ne obligă la o strategie culturală și artistică care să se armonizeze cu managementul și cu marketingul cultural European dar care să se adapteze condițiilor de la noi.

IM: Bănuiesc că ați avut și momente (mai) dificile. Vă mai amintiți ceva din această „categorie”?
Ioan Vrăsmaș: Sunt destul de multe încât să nu trebuiască să fac un efort de memorie. Momente dificile au fost cele de la început, când a trebuit să ne asumăm riscuri imense, riscul de a duce 80-100 de oameni în Germania, Austria, Elveția, de a-i caza, de a-i plăti, de a-i hrăni, de a-i convinge că într-o operă privată nu există rivalități și dușmani ca în instituțiile publice și că aici toți mănâncă la aceeași masă și aceași mâncare, merg cu același transport, dorm în același hotel, trag pentru același interes artistic, deci sunt obligați să devină prieteni. Momente nu tocmai plăcute au fost la începuturi și când instituțiile de stat de spectacole nu puteau să accepte că și piața culturală și artistică se poate liberaliza și că nu există un monopol în ceea ce privește cultura și arta, fiind o chestiune de timp până se va alinia și țara noastră politicilor culturale din occident, lucru care se întâmplă, mai timid, dar sigur!

IM: Cât de atrași sunt spectatorii români de „oferta” companiei dumneavoastră?
Ioan Vrăsmaș: Desigur, interesul nostru este acela de a oferi experiențe artistice memorabile unui segment foarte vast de public. Ne-am propus să ne adresăm nu numai publicului meloman ci, mai ales, să atragem prin oferta noastră cultural-artistică un segment de public numeros, pe care să-l apropiem de muzica clasică, de operă, de operetă, de balet, de musical și să-l expunem în mod direct actului artistic, chiar dacă încă nu a avut posibilitatea unei astfel de experiențe artistice până acum. Aceasta este și rațiunea pentru care facem eforturi să ajungem și în orașele mai mici, unde publicul nu este expus unor astfel de experiențe. Dar, ca să vă răspund concret la întrebare, cât de atrași sunt spectatorii, răspunsul îl găsiți în faptul că reprezentațiile noastre se joacă tot timpul cu sălile pline!

IM: O întrebare oarecum în „prelungire”: cum rezistați pe acest segment de „piață”, ce „secrete” aveți?
Ioan Vrăsmaș: Răspunsul este poate unul la care nu vă așteptați, cu o echipă foarte solidă și sudată în timp, unde toți artiștii înainte de toate sunt/ au devenit foarte buni prieteni. Vă spuneam, atunci când vorbeam de începuturi, că una dintre pietrele de temelie puse la construcția Operei Vox a fost aceea de a crea atmosfera unei familii, unde toți se implică și pun umărul și nu urmăresc doar beneficiile materiale.

IM: Din nou în Sighet peste câteva zile (19 mai). La precedentele apariții în zona noastră a vibrat „satisfăcător” Sighetul cu/ pentru dumneavoastră?
Ioan Vrăsmaș: Și cu noi și pentru noi! Important este că a vibrat și că a trăit experiențe artistice de care-și va aminti cu plăcere. Acesta este singurul nostru scop și unica noastră bucurie, să știm că muzica noastră a ajuns la inimile lor!

IM: De ce… Carmen? Asocierea Georges Bizet – Rodion Shcedrin este o „rețetă” de succes?
Ioan Vrăsmaș: Da! Odată, pentru că romanul lui Prosper Merimee este unul celebru, apoi pentru că muzica lui Bizet este într-atât de cunoscută, încât o recunoaște toată lumea, iar mai apoi, pentru că adaptarea celebrei muzici a lui Bizet pentru un scenariu de balet și pentru a reda prin forța dansului, prin pasiunea trupului și prin expresivitatea gestului, caracterul și trăirile personajului principal, este realizată la superlativ! Baletul Carmen are același fir narativ și dramaturgic ca și spectacolul de operă cu același nume, recunoscând ușor temele melodice ale lui Georges Bizet, teme melodice și efecte sonore dezvoltate și adaptate de Rodion Shcedrin pentru balet, un titlu de balet care ține capul de afiș al marilor case de operă din lume, un titlu ce va fascina întotdeauna publicul spectator prin iubire și forța ei, prin pasiune, prin intrigi, trădări dar și răzbunări crunte, sentimente puternice dar și contradictorii în aceelași timp.

IM: Care sunt provocările cărora trebuie să la faceți față în această perioadă nefastă (post pandemie, război la granița noastră, criză economică, etc)?
Ioan Vrăsmaș: Întâi de toate, vă reamintesc că noi nu ne-am dat bătuți nici în pandemie, socotind că sunt mult prea grele vremurile încât să stăm departe și să nu aducem o mică bucurie artistică oamenilor, așa încât, când legile ne-au permis am organizat concerte și spectacole, chiar la Dvs., anul trecut, Sighetul s-a înscris în istoria muzicii contemporane, avându-l invitat pe cel mai mare compozitor roman în viață, Eugen Doga, chiar daca mulți s-au îndoit până în ultima zi că Maestrul Eugen Doga va ajunge vreodată la Sighet. Dar, asta ni se datorează nouă într-o mică măsură, vectorul principal în această reușită fiind doamna prof. Andreea Biro, pe care eu personal o apreciez tare mult pentru ceea ce face ca și acest oraș mic să redevină cultural ceea ce a fost cândva, dar mai ales, sper ca pe lângă publicul din Sighet care o iubește să înceapă să o aprecieze și să o susțină și autoritățile locale.

IM: Vă invit să transmiteți un mesaj, un „promo”, pentru publicul maramureșean!
Ioan Vrăsmaș: Titlul spectacolului, povestea cărții, muzica spectacolului și ansamblul nostru de balet sunt atât de celebre încât nu voi da un mesaj de promovare. Mesajul meu NU va fi unul de promovare ci unul de conștientizare, pe de o parte a publicului din Sighet, care are șansa de a vedea în orașul lor un spectacol – premieră națională, de a vedea un ansamblu de balet profesionist și de a asculta muzica celebră a lui Bizet/ Shcedrin, iar pe de altă parte, mesajul meu se îndreaptă către cei care vremelnic coordonează administrația orașului, amintindu-le că un oraș care nu își dezvoltă componenta culturală, rămâne un oraș mic, indiferent câte progrese administrative va face; un oraș dezvoltat înseamnă nu doar infrastructura ci și cultura!

IM: Vă așteptăm cu drag în inima Țării Maramureșului! Mult succes în tot ceea ce faceți!
Ioan Vrăsmaș: Vom veni, negreșit, pe 19 Mai! Vă mulțumim și noi!

Ion Mariș

O premieră naţională, un spectacol grandios, poposeşte pe 19 mai la Sighet, în cadrul unui turneu ce cuprinde oraşe precum Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Baia Mare.

Propulsarea urbei pe lista locaţiilor care găzduiesc asemenea regaluri culturale este ceea ce îşi doresc organizatorii, alături de educarea gustului publicului, în special al publicului tânăr.

Fie că ai citit cu sufletul la gură nuvela Carmen a lui Prosper Merimee, fie că te-ai îndrăgostit de ritmurile spaniole şi muzica lui Georges Bizet, când auzi de personajul CARMEN nu poţi rămâne indiferent, fie că-ţi inspiră pasiune, trăiri intense, tandreţe şi dramatism deopotrivă, sentimente dintr-o altă epocă! N-ai auzit de TOREADOR, de coride, luptele cu tauri? Nu-i nimic, îţi spunem noi toată povestea, în paşi de muzică şi dans la superlativ! Trebuie doar să vii în sala de spectacol, pregătit să te laşi cuprins de povestea balerinilor noştri şi de frumoasa muzică a lui Georges Bizet şi Rodion Shchedrin!

Andreea BIRO