Sighetul a fost ocolit – în ultimii ani – de evenimente culturale majore. Cauzele le cunoaștem, în general este de vină… infrastructura. Pandemia a contribuit suplimentar la plasarea Sighetului într-un con de umbră (aproape) permanentă. Unele evenimente locale sunt făcute doar pentru a justifica – nuanțat – existența unor programe „tradiționale”, menite să consume bugete sărace dar cu încărcătură organizațională… stufoasă.

Și totuși, mai există locuitori ai Sighetului care își doresc să antreneze cetățenii municipiului într-o mișcare de reconfigurare a unui prezent mai… optimist.

Profesoara Andreea Biro este implicată activ în organizarea unui concert care încearcă să aducă o schimbare în vara liniară a Sighetului (și a localităților învecinate) și ne face o ofertă artistică interesantă: un concert marca Eugen Doga. Concertul va avea loc Miercuri, 18 august 2021, ora 18:00, locația – Ballroom Miraj.
Cred că avem nevoie de câteva detalii!

Ion Mariș (IM): Ce rol are sigheteanca Andreea Biro în această… „schemă”?
Andreea Biro (AB): Pe scurt, de organizator. Pe la începutul anului 2020, înainte ca pandemia să lovească nu doar trupuri, ci şi spirite, prin limitarea accesului la, practic, orice evenimente culturale, am organizat un Bal al debutanţilor, pentru a sărbători primul pas în lumea adulţilor făcut de absolvenţii Liceului Teoretic Leowey Klara, unde lucrez. Balul a avut tema Spărgătorul de nuci şi am avut atunci onoarea de a-i avea oaspeţi pe minunaţii artişti de la Opera Vox, interpretând actul II din celebrul balet, aducând, pentru prima oară după mai mult de trei decenii, acest gen de artă în oraşul nostru. Am colaborat atunci perfect cu proprietarii Ballroom Miraj, care mi-au fost parteneri în această superbă nebunie, astfel încât acum, când am primit din partea dumnealor propunerea de a-l aduce pe Maestrul Eugen Doga la Sighet, nu am avut nicio ezitare în a accepta.

IM: Ce propune acest concert? Prin ce ne va… surprinde?
AB: Este vorba de un concert al orchestrei Opera Vox, intitulat Simfonia iubirii – Eugen Doga şi muzica sa, care ne va purta în universul creaţiei celui considerat a fi cel mai mare compozitor român în viaţă, cu 2 piese incluse în patrimoniul cultural UNESCO, cu participarea extraordinară a Maestrului Doga. Vor fi alături de publicul sighetean soprana Diana Birta, tenorul Marius Boroş, violonistul Cătălin Advahov şi acordeonistul Vitalie Advahov (un titan al acestui instrument). Spectacolul va aduce în faţa sighetenilor dansatorii ansambului de balet al Opera Vox, pe o coregrafie semnată Vlad Sebastian, care este deja un prieten de nădejde al strădaniilor mele de a aduce cultură clasică aici, la Sighet, totul sub bagheta dirijorului Matei Pop. Prin ce ne va surprinde acest concert? Cu siguranţă prin complexitatea actului artistic: trăiesc în Sighet de aproape 50 de ani şi nu-mi aduc aminte să fi fost martoră, aici, la o asemenea… desfăşurare de forţe! Am avut concerte ale unor orchestre filarmonice, am avut solişti de operă, anul trecut am avut balet (şi mă închin pios în faţa celor care au reuşit să ne bucure spiritul în toate acele ocazii, aducând acele evenimente la Sighet!), dar cred că este pentru prima oară când le avem pe toate în acelaşi spectacol.

IM: De ce se desfășoară concertul la Sarasău și nu la Sighet?
AB: Din motive… logistice. Un asemenea spectacol necesită o sală adecvată: chiar dacă Sala Viorel Costin ar fi fost deja restaurată, tot nu puteam să o utilizăm, întrucât scena este neîncăpătoare pentru a acomoda orchestra, soliştii şi aria necesară pentru balerini. În plus, ambientul sălii de bal mi se pare adecvat, având în vedere că vorbim de muzică, de artă clasică.

IM: Dacă despre maestrul Eugen Doga cunoaștem multe lucruri, despre Orchestra și Ansamblul de Balet Opera Vox din Cluj avem mai puține informații. Care sunt „atuurile” lor?
AB: Vorbim despre prima şi singura companie privată de operă din România, fondată pe la începutul deceniului trecut de solistul de opera Ioan Vrăsmaş, care pune în scenă spectacole integrale de operă, da capo al fine, şi care includ: cor, orchestră, ansamblu de balet, figuranţi, scenografie, costume, lumini, recuzită – un spectacol complex, care poate ajunge până la 100 de oameni angrenaţi în realizarea sa. Dar poate mai multe detalii despre ce înseamnă proiectul Opera Vox le veţi putea afla de la Ioan Vrăsmaş însuşi, pe 18 august.

IM: Programarea concertului în luna august are vreo semnificație?
AB: Spectacolul este în turneu, deci a trebuit să mă pliez pe disponibilitatea dumnealor de a ajunge la noi, în plus, după cum ştiţi, e o perioadă destul de aglomerată pentru proprietarii de locaţii de acest gen. Am dorit să evităm weekendurile, când mulţi dintre concitadinii noştri sunt fie plecaţi, fie ocupaţi cu alte evenimente.

IM: Achiziționarea unui bilet include – din câte am aflat – și niște surprize?
AB: Aşa este! Am conceput evenimentul în format spectacol plus socializare post spectacol, adică un soi de mică petrecere, cu gustări, cu un spectaculos taur la proţap şi deserturi răcoritoare, precum şi un bar de cocktailuri (acestea din urmă nefiind incluse în preţ).

IM: Cât de pregătit este Sighetul (și împrejurimile), mai precis populația zonei, pentru o muzică „puțin” mai… elevată?
AB: Parte dintre sigheteni sunt mai mult decât pregătiţi şi dornici de asemenea evenimente, iar pe restul sper să îi putem convinge să încerce, să… deguste acest gen! Este o falsă premisă că lumea nu doreşte, sau nu e pregătită pentru aşa ceva: dacă le oferi ocazia, se vor educa întru asemenea muzică mai elevată, cum spuneaţi, dar nu ne putem aştepta ca lumea, şi în primul rând tinerii, să achieseze la cultura clasică dacă nu găsim modalităţi de a-i expune la ea. Ca şi profesor, nu cred că am dreptul să rămân indiferentă la scăderea apetitului cultural al educabililor, nu acum, când avem nevoie, poate mai mult ca oricând, de repere, de ancore, de rădăcini, de identitate.

IM: Ce mesaj – imbold – argument suplimentar aveți pentru a ne convinge să participăm la acest concert?
AB: Dacă m-aţi limita la două vorbe, aş spune Eugen Doga. Mi se pare un lucru fantastic să primim vizita Maestrului, să îi percepem şi savurăm arta în interpretare proprie, să ne delectăm cu creaţii care ne-au bucurat auzul, chiar dacă, poate, nu am ştiut mereu că sunt semnate Eugen Doga. Maestrul Doga are o vârstă venerabilă şi face acest efort de a ne oferi muzica sa. Cred cu tărie că este una din acele ocazii de neratat! În plus, seara de 18 august poate fi privită şi ca o oportunitate de a petrece câteva ore de calitate în compania prietenilor, sau de a oferi în dar cuiva această şansă, dată fiind apropierea de sărbătoarea Adormirii Maicii Domului. În cadrul petrecerii vor mai fi surprize, dar nu le voi divulga acum, pentru că îşi pierd calitatea de surprize şi pentru că acele persoane care le vor furniza doresc deocamdată să păstreze misterul.

IM: Cât de normală este doar implicarea privată în animarea unui municipiu cu… ștaif?
AB: Nu aş merge aşa departe… eu nu mi-am propus să acţionez lăsând pe dinafară autoritatea locală sau de orice fel, de altfel veţi observa prezenţa multora dintre cei care conduc destinele oraşului în sală şi vă mărturisesc sincer că aşa a fost mereu la evenimentele pe care le-am organizat. Pur şi simplu de data aceasta aşa se întâmplă. Dar asta nu înseamnă că exclud colaborări pe viitor. Cât priveşte ştaiful, acesta e dat de felul în care ştim să ne respectăm tradiţia citadină (să nu uităm ca Sighetul este de aproape 700 de ani oraş!).

IM: Mulțumesc pentru această discuție și așteptăm un public numeros pentru a se delecta cu/ la un concert de o înaltă ținută artistică!
AB: Eu vă mulţumesc pentru oportunitatea de a-mi expune ideile şi proiectul! Simfonia iubirii vine la Sighet şi, personal, promit, alături de colaboratorii mei, că nu ne vom opri aici! Vă aşteptăm la spectacol, vă aşteptăm să vă lăsaţi învăluiţi în muzică şi dans, în artă la cel mai înalt nivel, în frumos, în optimism. Biletele se pot achiziţiona până pe data de 17 august, direct sau online.

Ion Mariș

Pentru noi, părinţii, totul a început ca un vis mititel, timid, plin de speranţă şi emoţie – atunci, demult, când puii noştri îşi croiau drum prin ultimul an de grădiniţă, urzind planuri despre ce vor face ei la şcoală: or să scrie, or să socotească, or să afle despre lumea mare şi (ceea ce mulţi din colegii lor nici nu voiau să audă) or să danseze!

A fost o promisiune cu greutate de legământ pe care şi-au făcut-o unul altuia şi fiecare în parte către “Doamna”.

Cine e Doamna? Unii o ştiau din vedere – acea “lady” care degaja o eleganţă naturală la fiecare gest sau cuvânt. Mai târziu a devenit pentru ei “Profa” şi – într-o viaţă şcolară trăită mereu în viteză, cu zeci de chipuri de dascăli care s-au perindat prin faţa lor, lăsând fiecare din ei o amprentă, mai difuză sau mai clară – ea, Profa, a fost timp de 10 ani pentru unii, o constantă. Ca acel ţărm familiar la care te întorci mereu, deşi poate ai spus că n-o vei mai face nicicând.

Mii de amintiri, milioane de emoţii, ore nesfârşite de muncă, un efort comun realizat de dascăl alături de elevi, pas cu pas – sau poate ar trebui să spunem pas de dans cu pas de dans!

Fiorul aşteptării, bucuria succesului a stat alături de laurii gloriei, dar şi lacrima gâtuită a neîmplinirii uneori! Ceea ce rămâne peste timp e realitatea indubitabilă că au rămas împreună! Legăturile care s-au clădit în aceşti ani sunt pe cât de durabile, pe atât de preţioase, căci ele s-au născut în cel mai firesc mod, aceşti copii asumându-şi prezenţa lor în sala de antrenament, efortul şi oboseala, în timp ce alţii erau la joacă!

“Cine nu cunoaşte setea şi truda ascunse într-un bulgăre de sare, să stea de-o parte!”

Mentorii lor – căci trebuie spus şi faptul că, alături de Profa, copiii au fost antrenaţi în ultimii ani şi de Profu, omul pe care cei mai mulţi îl identificau cu un coleg mai mare la început! – au modelat traseul micilor şi apoi mai marilor dansatori cu perseverenţă şi răbdare, iar rezultatul muncii lor nu se vede doar pe ringul de dans, pe parchetul perfect lustruit al marilor concursuri, ci şi în viaţa de zi cu zi. Da! I-au făcut mai verticali, cu toate implicaţiile cuvântului, i-au făcut mai dârzi, i-au făcut mai curtenitori.

“Mereu i-am admirat pe dansatorii de la Mini-Maxi D.C., par să iasă în evidenţă oriunde ar fi, chiar dacă nu sunt în ţinute specifice, ei pur şi simplu au acea alură, acea atitudine care întoarce capetele celor din jur!”

Când Profa a propus să organizăm un bal al absolvenţilor clasei de coregrafie din cadrul Şcolii de Artă pentru promoţia 2018, am vrut iniţial să-i dăm anvergura pe care efortul de atâţia ani al acestor copii o impune! Nu ne lipseau nici ideile, nici capacitatea de a le pune în practică. Apoi, tot rostogolind problema pe toate părţile, ne-am dat seama că o locaţie prea “glamour”, eventual un meniu sofisticat şi ţinute şi coafuri elaborate din zona părinţilor, ar muta centrul de interes de pe ceea ce se dorea a fi, de fapt, acest eveniment: o încununare a realizărilor acestor copii în lumea dansului.

Astfel încât, pe 14 decembrie, ne-am adunat în sala de antrenament pentru a asista la un cadril pregătit cu maxim profesionalism şi executat cu infinită eleganţă, precum şi la o serie de show-uri individuale, care au demonstrat capacitatea absolvenţilor de a-şi construi singuri magia.

Au lăsat doar arta lor să vorbească – fără falsă modestie, dar şi fără alte zorzoane inutile – doar ARTA! Şi a fost suficient! Ar fi meritat milioane de aplauze, dar le-au avut pe cele mai sincere, cele ale mâinilor ce i-au alintat şi îndrumat în drumul lor dansând prin viaţă, adică ale părinţilor, bunicilor şi tuturor celor dragi.

Pentru unii, balul a fost momentul când au pus pantofii de dans în cui; dar ştim cu certitudine că nu vor rămâne străini de sala de antrenament, de profesorii lor, şi mai cu seamă unii de alţii. “Once a dancer, always a dancer”.

Dansul, artă şi sport în egală măsură, ne-a marcat viaţa şi nouă, familiilor acestor copii; s-au creat punţi, legături greu de frânt, amintiri şi zâmbete. S-a generat atâta emoţie şi energie pozitivă, încât cred cu tărie că ar putea lumina lumea! De fapt, ştiu că a făcut-o!

Autor, Andreea BIRO, un părinte emoţionat

În urmă cu vreo două săptămâni, am avut șansa de a lua parte la un eveniment cultural inedit: un spectacol de teatru contemporan pus în scenă de Teatrul Maladype, de la Budapesta, împreună cu membrii orchestrei Qaartsiluni.

Spectacolul “Great Sound in the Rush” are la bază opera cu același nume a compozitorului maghiar Laszlo Sary – o superbă alăturare de cuvinte și muzica. Înainte de Sary, nimeni nu s-ar fi gândit să folosească poemul lui Sandor Weores, “Theme and Variation” ca libret pentru operă! Potrivit definiției genului, într-o operă semi-serioasă, totul se întâmplă altfel decât suntem obișnuiți, totuși, toate exigențele unei opere de cameră sunt îndeplinite: uvertura, 12 acte, arii, recitative, coruri și “finale”. Părțile de final sunt jocuri bazate pe colecția lui Sary, “Creative Musical Exercises”, în vreme ce postludiul e o parodie a mai multor finaluri ale unor opera clasice.

Spectacolul e pus în scenă de regizorul Zoltan Balazs, a cărui colaborare cu Sary a început în 2003.

Conceput ca un eveniment interactiv, “Great Sounds in the Rush” a adus în fața publicului sighetean o experiență inedită, grație unei realități inedite: Zoltan Balazs s-a nascut în orașul nostru, mutându-se cu familia la Budapesta la vârsta de 12 ani, fapt care îl determină să-și aducă fiecare creație și aici, acasă.

Ceea ce rupe barierele în acest spectacol e, printre altele, faptul că instrumentiști de muzică clasică își ies din zona de confort și – într-o împletire de sunet și mișcare – execută elemente aproape acrobatice, împletindu-și arta cu actorii, apelează la obiecte precum pietre, bețe de lemn ori scaunele pe care sunt așezati pentru a defini și creiona imaginea pe care ne-o pun înainte.

La final, într-o discuție liberă cu toți acorii și muzicienii, publicul a fost întrebat de către regizor ce duc cu ei acasă din ceea ce au vazut. Răspunsurile au fost extrem de diverse – muzicalitate, ritm, dans, ludicul, imprevizibilul, decorul neconvențional.

“A fost ca și când aș fi privit un Picasso de aproape, pentru prima dată.” (M.B.)

“Nu m-a deranjat deloc faptul că nu înțeleg limba maghiară. Ineditul experienței a constat, pentru mine, tocmai în aceea că m-am concentrat 100% pe zona non- verbală a comunicării. Excepțional!”. (M. O.)

“Nu înțeleg cum reușesc să facă totul să pară atât de ușor, de natural, aproape am simțit că sunt și eu acolo pe scenă alături de ei, performând acele mișcări cathartice.” (D.B.)

Cuvântul de încheiere i-a aparținut lui Zoltan Balazs: “Dacă mâine veți vorbi încă despre acest spectacol, înseamnă că noi ne-am făcut treaba. Aceasta e misiunea teatrului: să vă aducă împreună pentru a vorbi, a dezbate, a schimba idei și impresii despre ceea ce ați simțit în fața unui act artistitc.”

Așteptăm cu nerăbdare și emoție următoarea producție Maladype Theatre pe scena sigheteană!

Autor, prof. Andreea Biro