Sunt studentă. Locuiesc în Cluj-Napoca, orașul în care în fiecare minut al zilei ai ceva de făcut. De la parcuri la baruri, de la teatru la operă, evenimente în aer liber sau seri cu bere și jocuri de societate prin căminele studențești. E, am revenit acasă, la Sighet, unde lucrurile nu stau chiar așa. Pe lângă că nu se întâmplă mare lucru prin municipiul nostru, am mai primit și vestea că trebuie să #stămacasă.

Supărată, evident, îmi încep prima zi de auto-izolare la domiciliu. Netflix este un bun prieten de-al nostru, nu ne lasă la greu, iar tocmai de aceea i-am acordat multă atenție în prima zi. L-am răsfoit și am urmărit câteva filme interesante, apoi am început să mă plictsesc de ecranul laptopului și am decis să o stresez puțin pe sora mea mai mică. Surpriză! Avem multe în comun! La 16 ani ai ei este interesată de subiecte grele, precum religia și spiritualitatea, sistemul de învățământ, are o cultură generală bine pusă la punct pentru un copil de liceu și am fost șocată de logica argumentelor în discuțiile puțin mai aprinse. Copilul ăsta chiar are ceva de spus. Câștigul mi-a fost clar în prima zi de stat acasă.

Serile le petrecem în familie, vorbim mult despre noi și despre ce simțim, ce știm. Ne mai și certăm, dar virusul ăsta nu ne lasă să plecăm, să renunțăm la ideea finalității. Discuția trebuie să se termine undeva. Suntem nevoiți să ne rezolvăm problemele! Ce dezastru, nu? Mama are niște super-povești din copilărie, iar tata chiar e foarte amuzant. Ce de realizări! Virusul ăsta ne obligă să fim adevărați, să comunicăm real, să ne chinuim puțin ca să acceptăm că omul de lângă noi e diferit și are propriile opinii, idei, reguli de viață și valori. De asemenea, am avut timp să povestesc cu prietenii mei plecați în alte orașe sau țări, prieteni cu care nu m-am întâlnit de multă vreme, iar din cauza agitației de pană acum, nu am prea povestit. M-am uitat la multe documentare pe care am vrut să le urmăresc, am început o carte despre pictorul meu preferat, Vincent van Gogh, am ascultat muzică și am făcut yoga intens, nu o dată pe săptămână.

Când aveam ocazia să fac toate acestea dacă nu stăteam acasă? Până să fie nevoie să ne izolăm puțin, mergeam la facultate, munceam, activam într-un ONG și se presupune că mai aveam și viață socială. Eram mereu prinsă între cursuri, deconturi și postări pe Facebook. Odată cu asumarea responsabilității de a avea grijă de mine și de semeneii mei, a venit și doza de timp petrecut cu mine. M-am bucurat de fiecare minut de liniște. Mi-am băut cafeaua cu mama.. M-am reapucat de pictat. Am privit apusul de pe balcon și am dansat prin casă.

Sigur că îmi pare rău pentru ce se întâmplă la nivel mondial. Sunt o fire empatică, care suferă și pentru oamenii pe care nu îi cunoaște. Am tot respectul și toată admirația pentru cadrele medicale, armată, poliție, pentru oricine este la datorie și care are mare grijă de noi și de securitatea noastră. Îmi imaginez câte ore de nesomn s-au acumulat până acum, cât stres, câtă responsabilitate. Ei își fac treaba cât de bine le stă în putință și cred că cel mai bine îi putem ajuta stând acasă, cu familia. Dacă ei nu pot face asta, măcar să se bucure prin intermediul nostru. Faceți-o de dragul lor!

V-am spus multe despre mine și despre cum îmi petrec timpul. Știu că nu asta vă interesează, dar doresc să transmit pe această cale că în tot acest haos este și ceva pozitiv. Într-o lume fără timp, dintr-o dată am reușit să căpătăm prea mult. Îl putem valorifica, prin diferite metode care depind de interesele și nevoile fiecăruia.
Îndemn pe toată lumea să profite de această perioadă făcând tot ce nu a avut timp să facă până la hashtag-ul #stauacasă. Să ne bucurăm că ne numărăm printre cei sănătoși, care nu sunt în spitale, cu psihicul la pământ. Să citim, să ne uităm la filme și seriale, să gătim, să facem tot ce ne pică bine. Avem o mulțime de variante.

Planeta ia o pauză. Hai să luăm și noi!

Oana M. MARIȘ

Într-o atmosferă de sărbătoare, vineri, 24 februarie, în restaurantul sighetean „Grădina Morii”, ospătarii au făcut un bacşiş de 2.000 de lei! Desigur că nu se câştigă chiar atât de bine în această meserie, însă această seară a fost una specială.

Ospătarii au fost tinerii din Clubul Rotaract Sighet care, pentru câteva ore, şi-au pus şorţul de ospătar, ancărul pe mână, s-au înarmat cu carneţel şi pixul şi s-au apucat de servit, în cadrul proiectului ”De Dragobete, Rotaract Servește!”. Cauza a fost una nobilă. Rotaractienii au pus accent pe tombola cu premii-surpriză şi pe tipsul lăsat de clienţi. Astfel, au strâns la final de seară, suma de 2.000 de lei. Banii vor fi folosiţi în proiectul ”De ziua femeilor uitate”, când, pe 8 martie, împreună cu seniorii clubului Rotary Sighet vor oferi un spectacol locatarilor Căminului de Bătrâni din Sighet. De asemenea, se vor cumpăra articole vestimentare şi fructe, iar doamnele vor avea parte de un moment de răsfăţ.

Suma de bani strânsă la proiectul ”De Dragobete, Rotaract Serveşte!” a fost un record pentru club, fiind cea mai mare sumă adunată până acum în cadrul celor trei ediții ale acestui proiect. Pe lângă bucate şi băuturi alese, cei peste 50 de clienţi au avut parte de un recital de pian oferit de Hodor Alexandru, chitară de Buftea Nemeş Alexandru, iar momentele vocale au aparţinut domnişoarelor Andreea Mariş şi Andreea Chiş. Cei 4 fac parte din Clubul Interact Sighetu-Marmaţiei.

”Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în proiect, de la ospătari, gazde, clienţi şi presă. A fost un proiect frumos, o seară deosebită şi un adevărat succes pentru club”, declară coordonatorii proiectului.

Diana Mariana Apopi