Ioan ARDELEANU – PRUNCU la 8 decenii de viață. LA MULȚI ANI! |VIDEO|

Stimate Domnule Profesor Ioan Ardeleanu – Pruncu,
La ceas aniversar, când darul vieții celor 80 de ani se împlinesc în mulțumirea adusă Celui Preaînalt, dorim a Vă felicita cordial, urându-Vă mulți și sfinți ani, cu haruri îmbelșugate, multe împliniri alături de cei dragi ai Dumneavoastră.
Vă suntem recunoscători pentru implicarea generoasă în proiectele culturale de cultivare a memoriei personalităților din Maramureș și, de asemenea, pentru susținerea activităților Bisericii noastre.
Maica Domnului să Vă ocrotească și să Vă însoțească pe mai departe pentru o viață împlinită în pace și sănătate!
Cu arhierească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos Domnul,

† Vasile
Episcop de  Maramureș
(Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică, de Maramureș – Baia Mare)

* * *

Evocându-l în aceste puține cuvinte pe Ioan Ardeleanu – Pruncu gândul mă duce spre o scenă dintr-un timp mitic, cea în care Mântuitorul îi răspunde lui Pilat din Ponțiu – „Împărăția mea nu este din lumea aceasta!”. Poate părea stranie asocierea făcută, dar ea se deslușește, sper, spunând că octogenarul omagiat aici face parte dintr-o stirpe rară, pe care eu o credeam demult apusă, în acord cu vremurile ce au generat-o, anume aceea a dascălului-cărturar. Cineva remarca, pe cuvenită dreptate, că „libertatea se plătește cu singurătate”. Nimic mai natural pentru un intelectual autentic, cel ce-și croiește destinul prin cărți posibile numai prin prețul plătit la vămile singurătății, acele vămi ce-ți deschid orizontul unei libertăți austere, aflată mereu între chingile datoriei. Față de tine și față de cei în mijlocul cărora trăiești. Or, Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a dovedit cu prisosință vocația, și-a onorat-o și a înnobilat-o cu câteva cărți ce s-au dovedit a fi tot atâtea incursiuni în trecutul Maramureșului Voievodal.

În ce mă privește, am fost onorat să public în Revista Familia o cronică la masivul volum dedicat istoriei presei – Maramureșul: ziare și ziariști de la începuturi până în 1945. M-a încântat să constat acuratețea analizelor, bogăția informațiilor și mai cu seamă să admir generozitatea unui om ce-și sacrifica timpul vieții în contul patrimonial al Timpului celor ce nu mai sunt.

Am petrecut doar câteva ore împreună, în urmă cu patru ani, la Sighetul Marmației, dar a fost suficient pentru a constata apartenența la aceeași Iluzie – cea a spiritului obosit de deambulările prin cețurile altor veacuri, ușor vexat de un prezent mai degrabă pedestru și vag ridicol, dar nutrit de speranța de-a mai avea răgazul unei viitoare cărți. A fost o întâlnire pe care Memoria a consemnat-o, ceea ce dovedește că n-a fost pură risipă.

Hilary Mentel spunea că „istoria nu este trecutul, ci ceea ce rămâne în ciur după ce veacurile au trecut prin el”. Fiecare avem un ciur cu care ademenim aducerea aminte. O facem în speranța de-a constata, asemenea căutătorilor unei pepite de aur, că în ciurul nostru s-a adunat ceva, anume acel ceva care dă expresie efortului de-a exista în condițiile nemiloase, trasate fără echivoc de către Eclesiast. Căci numai Iluzia poate domoli vanitățile deșertăciunii. În ce îl privește, Ioan Ardeleanu-Pruncu, ca dascăl-cărturar, a sfidat normalitatea fadă, pentru a risca totul pe spiritul întrupat în cărți.

La mulți ani!… Și bucuria celui ce a apucat să vă cunoască!

 Florin Ardelean
(membru al Uniunii Scriitorilor din România, Oradea)

* * *

Un buchet de cuvinte alese la o sărbătoare binecuvântată constituie cea mai potrivită formulă de îmbărbătare, mulțumire și recunoștință. IOAN ARDELEANU-PRUNCU, „fratele” meu (mai mare cu 8 ani) de la Sighet se prezintă la Raportul timpului, fie el cronologic, fie (mai ales) kayrotic, cu un bilanț fenomenal. Și asta este posibil deoarece chiar El este un om de o asemenea structură și factură, prin toată viețuirea sa puternic algoritmizată în formulele Binelui și cu Sinele său mereu deschis spre ceilalți. Un dascăl căruia, văzându-i performanțele, poți să-i construiești seturi de asemănare cu marii exponenți din istoria noastră, începând cu providențiala instituție numită Școala Ardeleană, de la care domnul profesor s-ar putea revendica oricând și prin tot ceea ce face a demonstrat-o deja că este un fapt adevărat.

Dacă ar fi să slobozesc cuvinte mari, aș zice că tropismele sale au fost mereu înclinate spre cardinalitățile noastre materiale. Dar dacă dascăli buni găsim mai mulți prin perimetrele noastre de educație, I. Ardeleanu-Pruncu a găsit de cuviință să se împărtășească de o soartă metodică aparte, aducând prin cercetările sale genialitățile și verticalitățile timpului anterior, spre a ne putea fi modele și pârghii de formare nouă celor de astăzi. Antropologii numesc asta „cosapiențialitate” și „congenialitate”, iar pedagogia socială a acceptat de mai multă vreme că fără chipurile ilustre aduse „din veac”, greu putem răzbate mai sus, emancipativ, evadând de sub platoșa unui prezent mereu presant și condamnat la platitudine.

Îi mulțumesc domnului profesor I. Ardeleanu-Pruncu că prin forța sa de cercetare și sclipirile sale de investigare ne-a lăsat un atât de mare dar și, în plus, îi sunt recunoscător că, prin El și felul Lui de a fi, putem vedea în zilele noastre, plimbându-se aievea prin cetate, concret, sădind și recoltând, lucrând și iluminând, chiar un Om cu chipul și metoda marilor noștri îndrumători, fie ei mitropoliți, preoți, dascăli, istorici etc.

La mulți ani, cu sănătate și multe rodnicii pe mai departe!

Teodor Ardelean
(Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare)

* * *

Aniversările prietenilor, indiferent de pragul existențial, sunt fericite ocazii de a rememora momente semnificative din biografia comună ce luminează în rama memoriei fiecăruia. Ca sentiment și atitudine în viață, prietenia exprimă calitatea și intensitatea relațiilor inter-umane, măsura în care simți nevoia sinceră de a comunica/ colabora cu persoane în care investești încredere și afecțiune, ți se răspunde pe măsură și te protejează de tentația uneori periculoasă a însingurării.

Mă număr printre cei bogați prin numărul mare de prieteni cu care mi-am înnobilat viața din pruncie până azi. Este capitalul cel mai prețios cu care mă identific. Printre ei, indiscutabil, Ion Ardelean – Pruncu, profesor, ziarist, poet, om de cultură de înaltă ținută intelectuală și morală, cu dovedite competențe manageriale la importante instituții din Sighetul lui și al nostru. Altfel zis, un adevărat om al cetății, în multiple ipostaze de persoană publică implicată încă din tinerețe în tot ce a fost semnificativ în viața socială și culturală. Creator de proiecte culturale, multe dintre ele devenite repere pentru istoria municipiului și nu doar, pe  Ioan Ardeleanu – Pruncu îl cunosc încă din adolescență, în ambianța Cenaclului literar „George Coșbuc”, ulterior „Alexandru Ivasiuc”, unde, poetul și pictorul Gheorghe Chivu era maestrul tuturor, lângă care el și Ion Ardelean – Mecena, unul dintre cei mai împătimiți cititori pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc în viață, au devenit repede prietenii noștri, al meu, al lui Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Marin Slujeru, Rândunica Petrulescu și alții. Aici ne-am logodit cu poezia, de care nu ne-am mai vindecat. Mi-a fost dat apoi să devenim colegi, el devenind director al Casei de cultură și ulterior al Școlii Populare de Artă. Și-a lăsat o puternică amprentă în viața acestor instituții, prin vocația, rigoarea și respectul lui pentru viața culturală a orașului. Acesta a fost „firul vieții” lui, sintagmă devenită titlul unei piese de teatru și în prezent numele unei asociații culturale ce-și asumă rolul de a proteja personalități exponențiale din istoria Maramureșului de o prematură și nedreaptă uitare; prin opere de for public, precum bustul preotului greco-catolic Tit Bud și a mitropolitului greco-catolic Victor Mihaly de Apșa. La inițiativa lui și a poetului Echim Vancea, Festivalul de Poezie de la Sighet este pus sub patronajul regretatului nostru prieten, criticul literar Laurențiu Ulici și devine astfel unul dintre cele mai importante festivaluri naționale de poezie în ultimii 50 de ani.

Nu-mi propun un inventar exhaustiv al responsabilităților și meritelor pe care le-a avut și le are Ioan Ardeleanu – Pruncu în acest moment festiv al vieții lui, dar cu siguranță intelectualii și cetățenii orașului îi poartă respect. Amintesc, totuși, și impresionantul volum „Maramureșul. Ziare și reviste de la începuturi până la 1945”, apărută la Editura „Valea Verde” din Sighet, în 2021, o veritabilă istorie nu doar a presei maramureșene ci implicit a Maramureșului ca ținut voievodal și spațiu cultural. Se subînțelege că această carte a implicat un uriaș efort de documentare, iar valoarea lui este recunoscută prin prefața excepțională semnată de academicianul Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române și prin marele premiu al Uniunii Ziariștilor din România, onoruri binemeritate de autor. Preocuparea pentru istoricul presei maramureșene se explică și prin faptul că a fost un ziarist redutabil, curajos la fostul cotidian județean „Pentru socialism” în anii ’70. În ipostazele instituționale amintite, a fost pentru mine mereu o sursă de inspirație și de satisfacții de a colabora cu el de pe pozițiile publice pe care le-am avut, începând cu Biblioteca Municipală din Sighet, de care se leagă aproape un sfert de secol din viața mea. Știu că în prezent are în lucru studii și cercetări la fel de importante care îi legitimează vocația și dedicația pentru lucrări de sinteză extrem de necesare și importante.

Dragule prieten, îți doresc să adaugi încă mulți ani celor 8 decenii de viață, cu sănătate și succes în tot ceea ce faci pentru cultura și comunitatea în care trăiești!

Gheorghe Mihai Bârlea
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Un impunător cărturar, un istoric sighetean/maramureşean – aş mai spune, în limba locului nostru legendar, – un om măreţ, semeţ şi maiestuos, Ioan Ardeleanu-Pruncu (mă mândresc nespus cu colegul meu din clasa de Liceu ,,Dragoş – Vodă” a împlinit, din frumoasa fericire, a noastră, a tuturora, binemeritaţii optzeci de ani.

La Mulţi Ani Ioane! (ne spuneam atunci Nelu, ne spuneam Relu). Să întreci, prin urmare,  încă tot atâţia ani, ceea ce ţi-ai mai propus –  în scris şi în lucrare!

A.I. Brumaru
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Pe prietenul meu Ioan Ardeleanu-Pruncu l-am întâlnit, pentru prima data în viață, în primăvara anului 1973, adică în urmă cu mai bine de 50 de ani, la o sesiune de comunicări științifice, în Sighetul Marmației. M-a impresionat de la început prezența sa fizică, chipul său plăcut, cu fruntea foarte înaltă, de genul celor despre care un poet din vechime spunea că sunt „boltite ca marginile cerului”. Văzându-l atunci, nu știu de ce mi-a venit în minte imaginea celui de al treilea „ins”, din poezia Baladă pentru miez de noapte, scrisă de poetul Radu Gyr, citită de mine în timpul claselor de liceu, închipuit de poet ca un individ cu „obrajii de lut, frunte de stea” dăruit de Providență, dacă nu cu genialitate, cel puțin cu talent și aspirații înalte.

A fost de fapt atunci pentru mine o plăcere de a cunoaște, în „carne și oase”, cum se spune, pe cel care, alături de alți literați, ca Augustin Ioan Cozmuța, Vasile Radu Ghenceanu, Vasile Veleneciuc, Mihai Cupcea, Bogdan Iuga și ceva mai tânărul și talentatul Gheorghe Pârja, publicase în periodicele băimărene poezii și articole pe teme de literatură.

Ioan Ardeleanu-Pruncu avea și are un fel de vorbire cu subiacente promisiuni de nemărginită toleranță, un râs confesiv, integrator și plăcut, căruia, dacă „emitentul” ar fi trăit în vremea filosofului Bergson, acesta i-ar fi interpretat, la mod superlativ, valențele de spiritualitate. Mai târziu, mult mai târziu, aveam să descopăr în Ioan Ardeleanu-Pruncu, ajuns aproape de vârsta senescenței, cum numea psihiatrul Eduard Pamfil senectutea, spre a o purga, în închipuirea lui, desigur, de relele inerente, un ins cu fire molcomă, iertător cu răutățile celorlalți, chiar dacă acestea îl păgubiseră cu câte ceva, un intelectual harnic, cu o putere de muncă de invidiat, îmbrățișând nu doar aria creației literare, ci și domeniul istoriei. În acesta din urmă, de altfel, a creat, după opinia noastră, două capodopere, una despre istoria unei instituții școlare de eminență, și cealaltă, de-a dreptul fabuloasă, despre cea a presei maramureșene, neegalată, pe cât știm, de operate similare și „laureată”, în urmă cu câțiva ani, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Pe lângă acestea, el se implică, cu aplomb tineresc, în activități cultural-obștești, dar și în reactualizarea creațiilor unor intelectuali maramureșeni, scriitori, oameni politici sau reprezentanți ai instituției ecclesiale. Și mai trebuie să remarcăm aici că, în aceste „intreprinderi”, cel pe care-l encomiem acum s-a distins, în ultima vreme, și prin apărarea unor personaje ilustre ale culturii locale și naționale, în fața loviturilor venite din partea stângismului de factură negativistă, promovat de personaje irelevante din punct de vedere cultural și moral.

De aceea, în acest frumos moment aniversar, trăit de Ioan Ardeleanu-Pruncu, îndrăznim să rostim, în acord, credem, cu alții, desigur, că este o mare  fericire pentru orașele unde trăiesc oameni asemenea lui,  care împlinește acum opt decenii de viață.

Dumnezeu să te țină mulți ani de aici înainte, prieten drag!

Blaga Mihoc
(Prof. univ. dr., Oradea)

* * *

Este omul, profesorul, directorul, omul de la catedră, formatorul de caractere – Ioan Ardeleanu – Pruncu. Peste ani aveam să aflu că s-a mișcat uneori într-un mediu contrar crezului, ținta fiindu-i succesul, performanța, dar încadrat în standarde contrare vremurilor, răzbătând printre „mărăcinișuri”greu de străbătut. A reușit și și-a lăsat amprenta definitiv încrustată în cultura sigheteană și nu numai, în gloria Ansamblului Folcloric MARA, ce a atins un vârf de neatins cândva, nici înainte, nici după.
E zâmbetul discret bine controlat și motivat ce ascunde împliniri, aprecieri, satisfacții ale atingerii țintelor.
Dacă te „plimbi” prin doinele dumnealui, doine nedoinite acum, te duci în străfunduri, în autarhicul local, zonal, strict mărginit în măreția orgoliului și mândriei de a defini locul.
N-a iertat nici jocul motivat prin ancestralul lui, ce tinde să se destrame, să se dilueze de dragul țâfrășagului unora, alterându-l cu intruziuni din zone ce n-au nici o legătură cu ce-i pe aici, pe la noi.

Țintește și micile „modernisme” din jocul perioadei de glorie, dar cu toată reacția, au pătruns în scenă, însă, fără a denatura esența, și fără a ne da seama chiar și noi, dansatorii. Descoperim acum după ce s-au produs, cu o altă ocazie, recentă, în care domnul director ne dezvăluie detalii, mici adaosuri ce n-au știrbit esențial dansul de Maramureș, poate i-au dat strălucire, și da, asta putem să o numim modernizare a dansului. Acum, pintenii din dansul de Maramureș ne aparțin, altceva ce se încearcă, nu.

Și cum să vă mai zic, stimate domnule director al gloriei noastre, că în perioada cea mare a parcursului cu noi, ne-ați transmis sobrietatea, eleganța, și prin schițare de zâmbet ne-ați făcut să-l amplificăm, acolo în scenă, dând culoare și conturând succesul. De fapt, toate laolaltă au întregit profilul marelui Ansamblul folcloric MARA pe care l-ați „moșit”acum 55 de ani, devenind strălucitor. Cel mai strălucitor. Atunci, și numai atunci.  Știu, aveți alte rosturi acum, pe care vă grăbiți să le împliniți. Sunteți restricționat de timp. Așa vi se pare. Nu vă grăbiți, mergeți în tandem sau treceți prin el fără grabă. Sigur o să răzbiți, ca de atâtea ori. Discreția, modestia, zâmbetul schițat, optimismul transmis și altora, admirația de dincolo de dumneavoastră vă sunt sprijin și bază de a vă desăvârși ce v-ați propus.

Stimate domnule director al gloriei, vă doresc să doiniți măcar în gând, și să tropotiți măcar prin zâmbet, mulți ani frumoși și sănătoși, întru împlinire! La mulți Ani!

  Gheorghe Mihăiescu
(un fost dansator al Ansamblului Folcloric Mara)

* * *

Ieșind din crisalida satului, cu rânduiala lui bine tocmită, am nimerit în valurile altei lumi, cu alte dimensiuni. Începea pentru mine marea călătorie. Aveam nevoie de borne sigure, de oameni care știau drumul vieții și tâlcurile vremilor. Eram elev la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației și încercam să descojesc misterul unui cosmos inedit. Să învăț a citi sufletul celor din preajmă. Am avut parte de dascăli minunați. Pe care-i aveam la catedră, dar și în viața de toate zilele.

Printre dascălii fără catalog s-a numărat Ioan Ardeleanu-Pruncu, un tânăr, pe atunci, cu care mi-am armonizat bucuria descoperirii multor taine, care se lăsau deslușite. Fiind cu șapte ani mai în vârstă, Ion Ardeleanu-Pruncu devenise un om cu experiență. Era omul de la care aveai ce învăța. Așa am aflat despre ceasul de veghe al cuvintelor. Cum să fiu părtaș la sărbătoarea rostirii, să am curajul exprimării personale.

Acolo, în Palatul de vânătoare, s-au plămădit tinerii zei ai poemului, unde domnul Ardeleanu ne lustruia cărările necunoscute. Rămân recunoscător pentru acele vremi de inițiere întru cuvânt și viață. Cadența sigură a gândirii lui, grija de a răspândi în jur liniște și adorație, bucuria de a dărui, sinceritatea de a împărtăși izbânda aproapelui sunt însușirile unui om cu destin propriu în vuietul anilor.

Prin vreme, am devenit prieteni, cultivând acest sentiment prin respect pentru reușite reciproce. Am petrecut dimpreună momente de referință pentru destinul cultural al Maramureșului Istoric. A inițiat Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Nu uit cât bine a făcut folclorului autentic maramureșean. Ioan Ardeleanu-Pruncu este un bun cunoscător al obârșiilor românești, un devotat interpret al rânduielilor istorice pe aceste meleaguri.

Și-a dovedit cu prisosință harul, priceperea, iubirea față de trecutul ziditor în cărți de referință. Cum este îngrijirea ediției „Tit BUD – Scrieri istorice”. În peste o jumătate de veac de când ne cunoaștem, am putut decanta calități emblematice ale profesorului, scriitorului, omului de mare energie intelectuală, jurnalistului cu virtuți dovedite, prietenului nedezmințit. Și multe ar mai fi de spus despre nobila aventură a vieții acestui om.

Apoi căldura familiei și ocrotirea sufletului prin credință le-am regăsit în acest om de excepție. Un om al creației și al bucuriei. Un om bun și de omenie! Scris-am acest text în contul zilei de 7 septembrie, când bunul meu prieten rotunjește 80 de ani de viață! Sănătate și curaj, Ioane! Și întrebarea mea consacrată: ce-ți mai fac albinele? Că Ion are sufletul polenizat cu lumină și rigoare de om ales.

Ani buni și sănătate, Ioane!

Gheorghe PÂRJA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Profesorul Ioan Ardeleanu-Pruncu împlinește zilele acestea 80 de ani. Ani pe care i-a încărcat cu înfăptuiri alese, devotat familiei, culturii maramureșene, cu precădere celei populare.

A contribuit la afirmarea unor mari artiști populari ai Maramureșului, precum și a neprețuitului Ansamblu „Mara”. A știut să îndrume și să coordoneze cu artă Casa de Cultură și Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, precum și cenaclurile literare sighetene „George Coșbuc” și „Alexandru Ivasiuc”, cu toate activitățile conexe.

Prezență activă în publicațiile locale, în prezent la „Salut, Sighet!”, ne-a uimit în anii din urmă cu cel puțin două lucrări monumentale – una închinată Școlii Populare de Artă „Gheorghe Chivu” și alta publiciștilor din Maramureșul interbelic.

A fost consilier local din partea PNL și lucrează azi întru neuitarea personalităților maramureșene sighetene (împreună cu dl. ing. Ion Mariș), în cadrul Asociației „Firul Vieții”.

În ce mă privește, datorită d-sale am fost ani de zile binevenit la adevărata Casa de Cultură a întregului Maramureș, știind să-mi transmită sentimentul că sunt respectat și prețuit. A știut să mă „incite” să-mi  cunosc mai bine bunicul patern. Cu ajutorul lui m-am apropiat mai bine de Maramureșul etern, de pildă prin „Horea lui Damian”, interpetată seri la rândul la Casa de Cultură, expres pentru mine, de Gh. Covaci-Cioată, sau prin neasemuita doină „Codrule răcătănat”, în chiar aleasa și inegalabila interpretare a domnului profesor.

Motive arhisuficiente petru a-l felicita, a-l asigura de respectul, recunoștința  și admirația mea și a-i dori LA MULȚI ANI!

                                                    Marin Slujeru
(poet, jurnalist)

* * *

Extrapolând o spusă a fănușneagului cu referire la poeți, prietenii fac parte  dintr-un batalion de taină. Nu se pedepsesc povestindu-le lumii faptele. Nu le poți cunoaște drumurile decât umblând cu picioarele goale prin rouă…

Ioan Ardeleanu-Pruncu și-a jucat și își joacă ascunzișurile vieții „legănat și fără noi” rămânând mereu omul și intelectualul așezat în toamna unor ceasuri care-s foșnet și somn cu toate capriciile acesteia de femeie neînțeleasă. Este unul dintre „frumoșii nebuni ai marilor orașe” care, rupându-mă dintr-un internat, m-a adus, învingător, în cultura mare a Sighetului, când am luat contact, acum 49 de ani, pentru întâia oară cu Cenaclul literar „George Coșbuc” unde am făcut cunoștință  și chiar legătură sufletească cu poetul și pictorul Gheorghe Chivu, eseistul și traducătorul prof. Ion Ardelean-Mecena, librarul-poet Simion Șuștic-Coman, poetul-bibliotecar  Gheorghe Mihai Bârlea („vinovat” împreună cu Ioan Ardeleanu-Pruncu cu aducerea mea la Casa de Cultură), cu mereu nemulțumitul critic literar Miron Popovici  cu care, de obicei, după ce se isprăveau ședințele literare de marți rătăceam noaptea încă două-trei ceasuri, cu poetul-gazetar Gheorghe Pârja, cu poetul Marin Slujeru, cu poeta și traducătoarea Ileana Mihai-Ștefănescu vorbind de toate și de nimic, până ne săturam unii de alții… Și așa au trecut ani…

În realitatea imediată se întâlnesc adesea figuri de intelectuali, oameni obișnuiți, prieteni a căror viață este adânc împletită în viața epocii lor – este nu numai reprezentativă, dar prin multe din elementele ei, prin pecetea pe care și-o pune asupra prezentului vremurilor devine ușor de cunoscut, recunoscut…

Una din aceste persoane este d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu, proeminentă figură a timpulu imediat căci vorba cronicarului „cap ca acela abia de au avut […] cândva sau de va mai avea” viața culturală a Sighetului Maramureșului, a țării voievozilor, adică a Țării Maramureșului.

Încă din pragul tinereții d.l Ioan Ardeleanu-Pruncu s-a aruncat în serviciul culturii sighetene, a celei maramureșene pe care, în câteva rânduri, a scos-o dincolo de hotare. Cariera sa publică (profesor și director al unor școli sighetene, gazetar al ziarului județean din epocă, consilier local independent) și culturală (instructor și director al Casei de cultură, director al Școlii de Arte „Gheorghe Chivu”,  și-a pus amprenta, a luminat în chip minunat nu numai un colț din vechea Țară a Maramureșului ci și o latură din propria-i personalitate. Cărțile sale „140 de ani de învățământ artistic în Maramureș. File din istoria culturii Maramureșului” (vol.I, 2006), „Maramureșul. Ziare și ziariști de la începuturi și până în 1945” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2018; Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) sunt „pietre de hotar” în ceea ce privește cultura Sighetului și a Maramureșului voievodal la care se adaugă îngrijirea ediției aniversare „Tit Bud. Scrieri istorice” (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2021). Ampla sa activitate culturală a devenit în timp un reper intelectual, care rămâne în timpul mare al culturii sighetene, împlinind un destin!

Cuvântul său a contat deseori în intervențiile dure cu vremelnici diriguitori mai vechi sau mai noi ai vremurilor, prin activitatea sa onorând școala, cultura și publicistica sigheteană… De aceea rechemându-mi amintirile despre domnia sa, simt plăcerea și nevoia mulțumirilor recunoascătoare față de cel care asistase la botezul poetului (îmi place să o cred) care sunt astăzi…

Puținele gânduri din acest text dau, îmi place să cred, o idee despre omul, care împreună cu poetul, publicistul și omul de cultură, Ioan Ardeleanu-Pruncu alcătuiesc o stea luminoasă din constelația istoriei, culturii și civilizației Sighetului, a Maramureșului, în același timp în aminirea mea prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu este și va rămâne un simbol al adevăratei vieți de familie, creatoare a energiilor…

Astăzi în cinstea aniversării Dumneavoastră, când împliniți de patru ori câte 20 de ani, vă doresc să fiți de patru ori mai sănătos, de patru ori mai plin de viață! Să fiți fericit! La mulți ani!

Echim VANCEA
 (membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Nu-i ușor pentru nimeni să rămână… tânăr! Pentru asta este nevoie de idei, creativitate, curaj, energie (din belșug), muncă, dorința de-a evolua continuu… iar în zilele noastre toate aceste calități/ atuu-uri sunt prinse într-un concept „universal” LLL (Long Life Leraning). Mai simplu spus, „învățarea” continuă înseamnă tinerețe. Dorința de-a nu te odihni și-a căuta dar mai ales a găsi noi și noi provocări care să hrănească mintea și sufletul înseamnă viață sau poate mai mult… un sens în viață.

M-am „intersectat” cu dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu și-n trecutul mai îndepărtat dar fără să-i cunosc potențialul complex pe care l-am descoperit totuși nu cu foarte mulți ani în urmă, devenind membru al Asociației „Firul Vieții”. Da, am (re)descoperit un OM dedicat comunității sighetene, care privește cu mare respect spre trecutul strămoșilor noștri dar trăiește intens prezentul.
Tânărului în spirit domn Ioan Ardeleanu – Pruncu îi doresc ani mulți, cu rezultate pe măsura dragostei sale pentru urbea noastră!

Ion Mariș
(editor)

* * *

Echipa „Salut, Sighet!” îi urează Domnului Ioan Ardeleanu – Pruncu, colaboratorul publicației noastre… LA MULȚI ANI!… cu multă sănătate și succes în proiectele viitoare!

Brîndușa Oanță
(coordonator „Salut, Sighet!”)

* * *

Nota Redacției: Fragmentul video inserat în acest material ne-a fost oferit prin bunăvoința Centrului Cultural Sighet. Filmarea s-a făcut în anul 2016, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric Mara.

Foto: Ion Mariș8




Salut, Sighet!… a împlinit cinci ani în mass-media

Azi, publicația „Salut, Sighet!” a atins „venerabila” vârstă de… 5 (cinci) ani! Deși avem „doar” cinci ani – sperăm – nu ne considerați… minori!

Nu-i ușor să reziști în mass – media modernă un timp foarte lung, mai nou publicațiile, clasice și/sau virtuale, apar și dispar cu frecvență adecvată exploziei tehnologice din zilele noastre. În media contemporană se identifică și aplică noi și noi instrumente/ aplicații moderne prin care informația ajunge instant la cititor, o informație – nu întotdeauna – selectivă. Este dificil să te „miști”, este dificil să „respiri” într-o lume a fake-urilor și a dorinței de senzațional, de câștigare – cu orice preț –  a cât mai multor cititori/ urmăritori (followers) și de„ vânare” obsesivă a like-urilor.

N-a fost simplu, nu-i nimic simplu azi dar, am ajuns la borna cinci, ne bucurăm pentru consecvența și aprecierile cititorilor noștri obiectivi, suntem motivați de experiența de până acum așadar…. vom continua să vă informăm și – nu în ultimul rând – să vă publicăm; ne dorim să nu vă dezamăgim și să vă păstrăm onest lângă noi.

Mulțumim colaboratorilor, corespondenților noștri, mulțumim sighetenilor, mulțumim cititorilor oriunde s-ar afla!

La mulți ani, „Salut, Sighet”! La mulți ani, Sighet!
La mulți ani, România! La mulți ani, Oameni Buni!

Salut, Sighet!

N. r.: Fotografie realizată în decembrie, 2016, la debutul publicației.




Domnului Profesor BĂRCAN, cu RESPECT pentru cei 90 de ani „calculați”: LA MULȚI ANI!

Dragul nostru drag, îți dorim din suflet: LA MULȚI ANI FERICIȚI, BINECUVÂNTAȚI ȘI SĂNĂTOȘI, ALĂTURI DE NOI, FAMILIA TA ȘI DE TOȚI CEI DRAGI ȚIE!

Mulțumim Bunului Dumnezeu că am ajuns să te sărbătorim la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani. Ai avut o viață grea, cu multă suferință inimaginabilă, cu persecuții, cu multe obstacole și opreliști, dar credința ta în DUMNEZEU TE-A AJUTAT SĂ RĂZBEȘTI, SĂ IZBUTEȘTI! Tăria și puterea ta în luptele ce le-ai avut aproape toată viața vin și din fapul că știai că esti NEVINOVAT, că ai protejat persoane care puteau fi în locul tău, n-ai trădat și cu siguranță BUNUL DUMNEZEU O SĂ TE AJUTE! Și așa a fost… Bunul Dumnezeu te-a ajutat in lupta cu „BALAURII” de la Securitate, cu „BALAURII” care te-au chinuit în anchete și detenție; deși ai fost eliberat, n-ai scăpat de „BALAURI” nici în libertate ei urmărindu-te și persecutându-te. Dar te-ai luptat… Toată viața ai fost un luptător… AI ÎNVINS TOȚI „BALAURII”, dar și pe mulți alții… Ești un soț minunat, un tată și bunic iubitor. Toată viața ne-ai purtat de grijă, ne-ai protejat acasă, dar și departe de casă precum și în drumurile lungi și periculoase ce trebuia să le facem… Nu putem să uităm cum te zbăteai să ne faci viața plăcută, fericită și te străduiai să nu ne lipsească nimic, deși uneori asta era destul de greu… Noi îți mulțumim din suflet pentru tot ce ai făcut pentru noi și mulțumim Bunului Dumnezeu că a ales ca noi să fim familia ta. Bunul Dumnezeu te-a răsplătit cu doi copii minunați, apreciați peste tot pe unde i-a purtat viața și care acuma se îngrijersc de noi, cu toate problemele ce vin odată cu bătrânețea; mai ai și trei nepoți care ne „îndulcesc” viața și fac mai mult decât toate medicamentele … La ceas aniversar ne rugâm Bunului Dumnezeu să te protejeze, așa cum te-a protejat toată viața, să-ți dea MULTÂ, MULTĂ SĂNĂTATE să ne bucurăm împreună de tot ce ne-a dat DOMNUL și DOMNUL să fie cu toată familia noastră ȘI AZI ȘI MÂINE ȘI MEREU ȘI MEREU ÎN VECII VECILOR AMIN!
Cu toată dragostea, familia ta care te prețuiește și te iubește atât de mult!

Dragul nostru drag, la urările noastre se mai adaugă și altele (în ordinea primirii lor), care cu siguranță o să te bucure; sigur că ar fi fost mai mulți, dar doar pe aceștia i-am putut contacta.

La Mulți ani, Ghiță, Tăticule, Didai, Bughi!

Cu mult drag,
Măriuca, Rodica, Victor, Alina, Samuel, Grace și Joy

***

LA MULȚI ANI CELUI MAI BUN PROFESOR DE MATEMATICĂ DIN LUME!

Inginer Gheorghe Chiș, Timișoara

***

Mă bucur că am ocazia să vă felicit la împlinirea onorabilei vârste de 90 de ani! Să trăiți, cu sănătate și bucurie în suflet! Sunteți un model viu pentru mine și am fost foarte onorat să vă cunosc și să fac un film cu Dumneavoastră! Vă doresc să atingeți suta de ani, că de acum nu mai este mult.

Cu drag și cu deosebit respect,
Nicolae Mărgineanu (regizor film, București)

***

Respectăm în domnul profesor Gheorghe Bărcan un fiu al Maramureșului, plai de legendă pe care îl evocă cu legitimă demnitate pe meridianele lumii, un dascăl de valoare dăruit științei și școlii românești, un soț, tată și bunic devotat, un intelectual creștin… dar ceea ce îl înalță și îi înnobilează virtuțile este suferința din temnițele comuniste, suferință pe care nu și-a dorit-o dar și-a asumat-o ca preț al verticalității, fiind azi printre ultimii martori ai grozăviilor care ne-au mutilat istoria. Dumnezeu să-i binecuvânteze viața, familia și mărturia luminoasă!

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

Preot profesor Marius Vișovan (Sighetu Marmației)

***

Îndârjirea în lupta cu timpurile de a merge pe drumul vieții în linie dreaptă, îl face pe domnul profesor Bărcan un exemplu demn de urmat. În aceste momente, nu putem decât să ne gândim cu mult respect la domnia sa, dorindu-i multă sănătate și bucurie alături de cei dragi!

LA MULȚI ANI FERICIȚI !

Cu multă considerație,
Fam. ing. Emil Popescu & Ana Popescu și Terezia Iosip

***

Dragă Ghiță,
Cu ocazia zilei tale de naștere, de la mii de kilometri depărtare, din Vișeul în care ne-am cunoscut acum mai bine de jumătate de secol, din apropierea liceului de la catedra căruia am îndrumat, amândoi, generații de elevi, îți transmit cele mai calde urări de bine, alături de respectul și considerația pe care ți le port ție, dar și familiei tale. Mă bucur că ai acceptat ca file din cartea vieții și experienței tale să se regăsească și în cartea mea „Oameni de seamă ai Maramureșului Voievodal” și îți doresc să mai aduni multe file de acum înainte! Să-ți dea Dumnezeu multă sănătate, să te bucuri de cei dragi!

La mulți ani, prietene! La mulți ani, Ghiță!

Aurel Ghilezan (Vișeu de Sus)

***

Sunt mândru și onorat că „particip” la surpriza pentru dl. profesor. M-am speriat puțin știind că, sigur, n-o să reușesc să exprim ceea ce simt. Normal că am multe amintiri cu dl. profesor. De la orele de curs când se străduia să ne explice, să ne destăinuie tainele matematicii, la cercul de matematică unde am aflat prima dată despre geometriile neeuclidiene unde m-a impresionat faptul că tot ce știam despre geometrie se aplica doar în spațiu tridimensional. Sigur, acum, sunt lucruri banale, dar pentru mine ca elev de liceu au însemnat schimbarea viitorului, de la inginerie spre matematică. Dar pentru mine mai importante sunt amintirile în care am interacționat cu dl. profesor din punct de vedere uman. Am fost ajutat material de domnul profesor, m-a susținut permanent pentru acordarea bursei (fără de care reveneam la coasă – vorba tatălui meu). După terminarea liceului ne-a rezolvat, mie și unui coleg, găsirea unui loc de muncă – profesori suplinitori – ca să ne putem înscrie la facultate la fără frecvență. Apoi s-a deplasat până la școala unde eram angajați și ne-a scos adeverințele de angajare pe care ni le-a trimis. Mai mult, în primul an de facultate, cât am fost la fără frecvență, ne-am pregătit după materialele bibliografice asigurate de dl. profesor, dar, și după ce am trecut în anul doi la Frecvență. Dacă ar fi să mă adresez direct dlui profesor aș zice:
„Domnule profesor, știu că sunt unul dintre miile de elevi pe care i-ați învățat matematică și sper că sunt unul din cei cu care v-a plăcut să lucrați la clasă. Pentru mine, dv. ați fost și ați rămas PROFESORUL, ba mai mult, OMUL, care și-a lăsat amprenta cea mai profundă în formarea mea profesională și socială, prin seriozitatea cu care ați abordat munca la clasă, prin bunăvoința și discreția cu care mi-ați acordat ajutorul-profesional sau material-când am avut nevoie. Domnule profesor, cu ocazia frumoasei vârste pe care o împliniți vă doresc multă sănătate, fericire și bucurii alături de întreaga familie. Și aș mai vrea să vă fac o urare, folosită de o prietenă comună: „Dumnezeu să vă dea ceea ce știe El cel mai bine că aveți nevoie!”

La mulți ani fericiți! Să ne auzim la centenar!

Cu mult respect,
Al dvs. elev,
Petru Bălin, promoția 1971 (expert in Informatică, Sibiu)

***

Incredibil, după 51 ani de la terminarea liceului, acum 3 ani am aflat că Maria Tăut, căsătorită Bărcan, fosta mea dirigintă s-ar afla în Minnesota. Am contactat-o telefonic și i-am făcut invitația ca. împreună cu soțul Gheorghe, fiica Rodica și nepotul Samuel, de a ne face o vizită în Arizona. Astfel că, acum 3 ani când au răspuns invitației, am făcut cunoștință cu familia din America a stimatei doamne Maria Bărcan. Din momentul întâlnirii, între familiile noastre s-a cimentat o prietenie deosebită astfel încât considerăm familia Bărcan parte a familiei noastre. Tot de atunci lui Ghiță ma adresez cu „frate-meu Ghiță”. La aniversare dorim „fratelui” meu Ghiță, ca Dumnezeu să-l binecuvânteze cu multă sănătate și bucurii alături de familia lui atât de dragă nouă.

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

Ne bucurăm să fim și noi printre cei care „participăm” la „aniversarea” lui Ghiță. Vă iubim,

Fam. Aurel și Paulina Oniga (inspector sanitar, licențiat în drept și asistență medicală, de 24 de ani cetățeni americani, Arizona)

***

Domnule profesor Bărcan, mulțumesc lui Dumnezeu că v-a ales să-mi fiți profesor de matematică în clasele gimnaziale. De la dumneavoastă, eu și colegii mei, am avut șansa să facem primele achiziții în domeniul matematicii, atât teoretic cât și practic, aplicativ. Ați fost pentru noi, un dascăl model prin vocație, știați să vedeți viitorul din noi și să ne sădiți încredere. Întotdeauna aveați un cuvânt bun de spus celui aflat la necaz și-l ajutați necondiționat, atât cât puteați. Aveați multă dragoste pentru profesie și pentru noi, dispuneați de o pregătire de specialitate foarte bună, aveați răbdare, erați imaginativ, sensibil, cu elevat gust estetic, foarte amabil, modest, tot timpul aveați bună dispoziție pentru a ne învăța. În dumneavoastră a fost multă empatie. Pe parcursul vieții mele, în momentele când ne întâlneam, pentru mine erați un bun sfătuitor, un adevărat părinte spiritual, cu îndemnuri de a mă afirma profesional și nu numai. Prin mâinile dumneavoastră au trecut multe generații de elevi, evidențiindu-se mai târziu prin absolvirea treptelor superioare de învățământ și înregistrând rezultate deosebite în activitatea lor profesională. Domnia voastră, domnule profesor Bărcan, ați fost și veți rămane un exemplu de dascăl, de familist, în calitate de soț, tată și bunic, și om pentru toți cei care v-am cunoscut și vă cunosc. Acum, în aceste momente, când aniversați 90 de ani de la naștere, vă urez cu multă dragoste și iubire multă sănătate, multe bucurii, alături de cei dragi ai dumneavoastră și un căduros „La mulți ani fericiți!”

Cu mult respect și drag, al dumneavostră fost elev, prof. pensionar
prof. Dumitru Chiș (Săliștea de Sus)

***

90 de ani!!!
Hm! Fain prilej de a-ți revizita Viața, pe alocuri prea tumultoasă. Ai învins, Ghiță, ai învins căci nu te-ai resemnat, ai fost dîrz și călăuzit de credința că Bunul Dumnezeu nu te va părăsi. Și așa a fost. (Te-a binecuvântat cu o familie minunată, Măriuca, Rodica și Victor, în care a domnit armonia și dragostea). Pentru faptele tale generoase, te-au binecuvintat săliștenii tăi, dar nu numai ei te respectă și te laudă întotdeauna. Crizanteme, dar și trandafiri la acest amurg de viață, pentru împlinirea rugilor voastre.

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

(P.S. Încolo, ce să zic… Vă aștept la o cafea la „Carpați”)

Cu salutări omagiale din Clujul nostru și al vostru,
Fam. profesor Petrache Mureș (Cluj-Napoca)

***

La împlinirea venerabilei vârste de 90 ani, gândul nostru se îndreaptă spre tine și îți urează zile frumoase, în sănătate, alături de iubita ta familie pe care ai venerat-o mereu și pentru care ai fost un model adevărat!

La mulți ani, Om BUN!

Fam. prof. Doina & prof. Gheorghe Coman (Tg. Mureș)

***

Domnul Bărcan: un om deosebit, un caracter minunat și cu multă înțelepciune. Amplificați aceste calităti cu „n” aparținând intervalului închis la stânga și un număr oricât de mare, interval deschis la dreapta și vom avea o lume mai bună și mai dreaptă.

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

fam. prof. Nechita (Baia Mare)

***

Dragă Ghiță,
Mă bucur că printre cunoștințele mele am întâlnit un om că tine, cu credință în Dumnezeu, cu grijă și dragoste pentru familie și semeni, cu responsabilitate față de profesia aleasă, dar și cu sensibilitate sufletească, un om care și-a parcurs drumul vieții cu multă demnitate și nu în cele din urmă cu dorință de a împărtăși și altora din experiența vieții prin cărțile publicate. Acum când împlinești această frumoasă vârstă îți dorim multă, multă sănătate, să te poți bucura în continuare de minunații tăi copii și nepoți și de soția care îți este mereu alături.

LA MULȚI ANI FERICIȚI!

Cu toată dragostea și respectul nostru,
                                                                                                                       Fam. dr. Claudia și Ioan Ossian (Dej)

P. S. Sperăm că sunteți bine cu toții, va pupăm cu mult drag!

***
Am cunoscut mai întâi un om, apoi o personalitate și în final poezia sufletului, acel cântec pe care îl fredonăm altora fără să știm, acea melodie compusă din generozitate și forță de caracter care ne diferențiază de ceilalți. Astăzi, cu ocazia frumoasei vârste ce o împliniți, cu plăcere îmi aduc aminte de discuțiile purtate impreună, discuții din care am rămas cu mult respect pentru spiritualitatea, diversitatea de opinii, profunzimea și finețea gândirii, discreția cu care mi-ați impărtăsit din vasta dumneavoastră experiență de viată. Vă doresc să vă puteți păstra același spirit vioi și tânăr în gândire și să va bucurați din plin de anii ce urmează, ani pe care sunt sigură că îi veți petrece cu mulțumirea sufletească pentru tot ceea ce ați realizat de-a lungul vieții.

LA MULȚI ANI FERICIȚI !

Cu multă stimă și respect,
Norina Ossian, informatician, (Paris)

***
Bună dimineața! Deși distanțele mari și timpul ne despart, [noroc cu tehnica modernă, care ne mai unește] am rămas aceiași prieteni buni cu tine și frumoasa ta familie, ca pe vremea, când, cu mulți ani în urmă, ne-am întâlnit în cancelaria Liceului „Bogdan-Vodă”, din Vișeul de Sus, Maramureș. Ai rămas aceeași persoană serioasă, corectă și muncitoare, același prieten bun, care nu uită niciodată să ne felicite, din depărtare, cu ocazia diferitelor sărbători sau evenimente personale. Cum împlinești un număr foarte rotund de ani, de care eu nu sunt foarte departe [sau sunt?], îți doresc, cu ocazia acestui important eveniment din viața ta, multă sănătate, spor la scris, viață frumoasă în continuare alături de cei dragi ție, soția [și colega noastră] Măriuca, fiica ta, Rodica, băiatul Victor, nepotul tău, talentatul Samuel și nepoatele, fetițele lui Victor,

La mulți ani, așteptăm în continuare vești bune!

Prof. Tamara Moise (Bistrița)

***

La ceas aniversar, eminentului Profesor Gheorghe Bărcan, om de aleasă calitate morală, îi urez: La Mulți și binecuvântați ani alături de minunata lui familie!!!

Preot, Vasile Vlad

***
„Ca unul dintre oamenii… cu frică de Dumnezeu și neclintiți în respect fată de valorile în care i-au crescut datinile și credința…” (Ana Blandiana)

Domnului Profesor Gheorghe Bărcan i s-au frânt adolescența și tinerețea în cele mai cumpite vremuri, acelea ale regimului politic de tip sovietic instaurat în România. Doar aceste valori i-au dat puterea să suporte umilința, bătaia, înfometarea, batjocura și suferința la care l-au supus cei care ne-au adus „libertatea de la Răsărit”. Fiindcă n-a denunțat, deși a fost denunțat, fiindcă a rezistat racolării de către securiști, fiindcă a avut puterea de a-și păstra demnitatea, fără nicio vină, nejudecat de vreun tribunal, Domnia Sa a trecut prin inumanele anchete în celule miliției și penitenciarelor, prin groaznicile lagăre, colonii de muncă și șantiere organizate special spre exterminare pentru „cei care nu sunt cu noi, sunt împotrivă noastră”. Curajul și dârzenia cu care a înfruntat nedreptățile acelor nefaste și tragice vremuri, dar și neostenita și laborioasa activitate pe tărâmul învățământului – a reușit să-și continue și să-și finalizeze studiile întrerupte, cu rezultate de excepție, fiind dascălul multor generații de elevi, printre care și sălișteni-reprezintă pentru noi o lecție de mare învățătură, una fundamentală. Pe care ne-o prezintă și prin scrierile Domniei Sale, să nu o uităm. Acum, la trecerea Domniei Sale în rândul nonagenarilor, sunt onorat să-i urez multă sănătate, putere de muncă și multe bucurii alături de frumoasa-i și iubita familie!

La mulți ani, Domnule Profesor!

                                                                                                                           Prof. Simion Iuga (Săliștea de Sus)

***

Prietene Ghiță Bărcan,

Pentru faptele tale, pentru tăria de caracter de care ai dat dovadă de-a lungul vieții, chiar și atunci când oameni răi au încercat să te îngenuncheze, Dumnezeu a fost și este cu tine. Lui Ghiță Bărcan, acestui om cu O mare, atât din punct de vedere moral cât și din punct de vedere profesional, la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani, de pe meleaguri hunedorene, familia Bonat-Mihalca îți urează sănătate, bătrînețe liniștită alături de cei dragi ție. LA MULȚI ANI!

Familia Prof. Bonat-Mihalca Ioan & Luci (Hunedoara)

***

Mă bucur foarte tare că pot și eu participa la această deosebită SĂRBĂTOARE, a unui OM, un SUFLET deosebit.

O amintire foarte dragă sufletului meu, este că d-voastră m-ați adus acasă de la spitalul din Vișeu, cu primul nostru băiat, Claudiu, în februarie 1998. Mi s-a părut extraordinar că un profesor deosebit, care a fost profesorul de matematică al mamei mele din liceu, să se ofere să ne aducă acasă. Știam foarte puține atunci despre d-voastră, aveam să vă descopăr cărtile și articolele mai târziu și am rămas impresionată dincolo de noblețea d-voastră sufletească, ce frumos poate să „atingă” sufletele prin scris, un profesor de matematică. Eu fiind profesoară de chimie, până atunci credeam că e imposibil acest lucru. Și ca un arc peste timp, soția d-voastră a fost la festivitatea lui Claudiu de clasa a VIII-a, în 2013. Consider că D-zeu v-a trimis, pe fiecare dintre d-voastră în acele momente deosibite din viață noastră și vă consider că pe niște părinti spirituali. VĂ MULȚUMESC! LA MULȚI ANI, D-LE GHEORGE BĂRCAN!

prof. Mihaela Veresezan (Tomoiagă), Cluj-Napoca

***
Domnule profesor,
Vă admir mult! Ați avut o viată grea, plină de întâmplări din care ați învățat multe și care v-au călit personalitatea, chiar dacă v-au șubrezit sănătatea. Vă doresc multă sănătate, pentru a putea scrie despre experiența dumneavoastră și generațiilor de astăzi!

La mulți ani!

prof. Măria Tirenescu (Societatea Scriitorilor Români)

***
Stimate domnule profesor Gheorghe Bărcan,

Cu permisiunea dumneavoastră, mă alătur și eu mulțimii de urări și gânduri de bine care vi se aduc la ceas aniversar…

Au trecut mai bine de 30 de ani de la prima noastră întâlnire, dumneavoastră în calitate de dascăl iar eu ca elev al Liceului „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus. Ale tinereții valuri precum și iureșul societătii românești post-decembriste m-au făcut să fiu o fire ușor rebelă, care a trecut uneori prea ușor poate pe lingă anumite evenimente care se petreceau în jurul său… Anii de liceu au trecut repede iar întâlnirile au fost tot mai rare… Ați rămas în memoria noastră de liceeni că profesorul dedicat vocației, cu abordări occidentale ale vieții (ținută, expresii etc…), precum și datorită expresiei folosite: „Măi băieți …” la care, noi nu uităm de fiecare data să completam, ușor ironic „… și fete”. Ajuns la Facultatea de Teologie din Baia Mare, am întîlnit preoți profesori care și-au sacrificat tinerețea și o bună parte a vieții pentru principii morale, din dragoste față de Biserică Universală zidită la Roma pe apostolul Petru precum și din dragoste față de națiunea română. Așa am aflat că profesorul meu din liceu, d-l Gheorghe Bărcan se numără printre cei care și-au sacrificat cea mai frumoasă etapă a vieții, tinerețea, pentru ca nația română și Biserica să nu fie ingenuncheate în fața celui mai mare flagel al secolului XX care este comunismul… M-au încercat târzii și iluzorii regrete pentru „ale tinereții valuri…”, dar m-am consolat, ușor egoist poate, cu „Parabola Semănătorului” și cu expresia biblică „Unii seamănă iar alții seceră…” Viața a mers mai departe iar în urmă cu câțiva ani, spre nespusa mea bucurie, am întîlnit familia Bărcan într-un frumos și important proiect spiritual: construcția bisericii greco-catolice din Săliștea de Sus, Maramureș. Dincolo de faptul că această familie deosebită, prin reprezentantul de frunte, d-l profesor Gheorghe Bărcan, susținut necondiționat de soția dânsului, d-na Maria Bărcan și de către întreaga familie, sunt ctitorii morali și financiari marcanți ai acestui proiect; m-a impresionat zelul și abnegația deosebită de care dau dovadă, ignorându-și propria persoană și interes în favoarea construirii acestei biserici. Toate acestea nu s-ar fi realizat fără lumina (educația) pe care Biserica Greco-Catolică Română a adus-o în sânul poporului român după Unirea Mitropoliei Greco-Orientale a Bălgradului cu Biserica Romei, sub păstorirea mitropoliților Teofil și Atanasie. Aș dori să mulțumesc personal și instituțional, în limita competențelor mele, acestei familii și în mod special d-lui profesor Gheorghe Bărcan pentru aportul și exemplul de viață, de credință și de educație transmis societătii românești și nu numai de-a lungul anilor. Mi-aș dori că exemplul familiei Barcan să se multiplice necontenit de la nivelul Orașelor Vișeu de Sus și Săliștea de Sus, până la cel mai înalt nivel al Statului Român.

Mihai Simon, Econom Eparhial, (Baia Mare)
Fost elev

***
Un gând de bine cu totul special pentru o persoană specială…  distinsului domn Bărcan Gheorghe la împlinirea celor 90 de ani de viață! Pe Domnul îl rugăm să îl tină sănătos iar pe dânsul îl însoțim cu rugăciunile noastre!

Pr. Protopop Vasile Codrea, Protopopiatul Român Unit (Vișeu-Iza)

***
Dragă Domnule Profesor, Dragă Prietene,
La cei 90 de ani ai tăi, începem aceste scurte cuvinte gândindu-ne la ține, în diversele tale ipostaze: de professor, soț, părinte, de cetățean implicat în problemele comunității și de luptător consecvent penrtu adevăr, dreptate și libertate.
Cu ocazia zilei de naștere, îți dorim multă sanitate și împlinirea tuturor dorințelor alături de toți cei dragi. Sperăm să ne mai întâlnim cu ține și Mariuca “fata în fata”, în grădină, numită de ține “semi-salbatica”. Acolo vom putea continuă să ne bucurăm în universul prieteniei noastră.
La Mulți ani!

Familia Academician Prof. Univ. Dr. Rus A. Ioan

***
La împlinirea venerabilei vârste de 90 de ANI, cuvintele nostre sunt prea sărace, nu pot să exprime recunoștința cuvenită pentru noblețea sufletească dăruită în iubirea de neam, credință și glie străbună, în parcursul vieții DUMNEAVOASTRĂ  PREABUNUL DUMNEZEU, să va dăruiască viață lungă cu sănătate și iubire din partea tuturor celor dragi.

Cu deosebită considerațiune,
Fam. Cornelia și Gheorghe Coman

***
Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 90 de ani, vă dorim că Bunul Dumnezeu, să reverse harurile asupra voastră de sănătate sufletească și trupească. La mulți ani DVS. și tuturor celor dragi! Ne dorim să ne auzim din când în când, prin telefon.

Fam. Anuța și Ioan Dunca (fost deținut politic)

***
Stimate domnule Bărcan Gheorghe,

Cu ocazia zilei de naștere, vă doresc multă sănătate și bucurii alături de cei dragi! Îmi aduc aminte cu drag de o întîmplare cu final fericit și care are legătură cu dumneavoastră. La examenul de bacalaureat la matematică-în anul 1971, eu fiind o fire foarte emotivă, am luat o notă mică la examenul scris dar dumneavoastră, cu mult tact, nu mi-ați dezvăluit nota și mi-ați spus numai vorbe de încurajare. Am ajuns și la examenul oral, unde am reușit să iau notă maximă și asta numai datorită dumneavoastră, datorită felului în care v-ați purtat cu mine și pentru acest lucru vă mulțumesc din toată inima!

Cu toată stima,
Ecaterina Tomoiagă (Pentek)

***
Primele imagini din pruncie mi-l amintesc pe unchiu’ Ghiță venind, într-o Dacie mereu doldora de atenții pentru toți, dintr-o țară africană, de care eram grozav de terifiată, Maroc. Cu o veșnică pălărie de paie ce mai că aducea a sombrero. Brodam, pe seama lui, cu minte de copil, istorii beduine. L-am descoperit apoi ca un părinte ultraprotector al verilor mei, Rodica și Victor sau, în scurtele mele vizite la Vișeu, drept un director și profesor de matematici extrem de iubit și respectat. Se vorbea în familie, mai en cachet, pe atunci, despre perioadă-i carcerală. Era o evidență faptul că părea mai altfel decât ceilalți. Nu-i știam pe atunci întreagă poveste și, de altfel, eram la vârsta cea egoistă la care doar experiențele și minidramele personale contează. Spiritul lui ironic mă făcea să fiu mereu en garde și, de se-ntâmpla să dau peste piedici la blestematele de matematici preferăm să apelez la tuși Mary, consoarta-i mai mămoasă, dar mereu moralizatoare. Nu mică mi-a fost mirarea când, peste ani, trecută deja eu însămi prin niște tornade ale vieții, i-am citit, cu ochi de critic, de estet, volumul de memorii Adolescență și tinerețe frânte, subintitulat …am fost și eu la Midia. Abia atunci mi s-a devoalat plenar itinerariul biografic puțin cunoscut mie, cel al vinovatului fără vină, al insului cu un destin amplasat sub zodia onestității, credinței, refuzului de-a fi un Iuda în perioada totalitară. Temperamentul său, de sorginte romantică, empatic, grefat pe o inteligență virilă, dublat de perspicacitate și prudență, de altruism și forță sacrificială, au făcut din Gheorghe Bărcan un model etic, un etalon al moralității și religiozității. Un model aproape livresc, intruvabil în realitatea reală. Dar care își asumă alte zări și experiențe, mereu devorat de daimonul a ști-ului. A trăit pe trei continente, trei vieți penelate scriptic, în memorii sau serial, în presa online sigheteană, vigilent la dinamica lumii, punând în ecuație probleme majore și controversate ale societății noastre. Europene sau transatlantice.

În ceas aniversar nu putem decât să-i dorim, toți trei, mulți ani, rodnici și împliniți!
Dana și Alecsii

Prof. dr. Daniela Sitar-Tăut (Uniunea Scriitorilor), Alexandru Buican & Alexandru Buican Jr.

***
Prieten drag,

Ne cunoaștem de aproape 50 de ani și niciodată, da, nici măcar o dată nu am fost dezamăgită de omul și profesorul Ghiță Bărcan. O perioadă de patru ani, perioada noastră marocană comună, am fost aproape frați: eu cu ține, colegi de sală profesorală și de catedră, predând matematică în limbă franceză unor liceeni, la „Moulay Ismail”, din capitala istorică a Marocului. Familiile nostre au fost în relații foarte bune de prietenie, fiecare având doi copii, băiat și fată. Ne-am organizat într-o echipă mixtă pentru transportul copiilor la școală, la Misiunea Franceză, cu patru drumuri pe zi. Am sărbătorit împreună toate aniversările noastre, dar și ale copiilor noștri, am fost impreună la cumpărături, la piață, la pescuit, dar și la descoperirea întregului teritoriu marocan, atât de variat: Munții Atlas, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Deșertul Sahara și toate marile orașe, Rabat, capitala administrativă, Casablanca, capitala economică, Fes, capitală culturală. Am prezentat cele de mai sus pentru a-ți da seama că am avut multe momente petrecute în comun și toate acestea îmi dau dreptul să mă pronunț asupra caracterului, calităților, care nu sunt deloc puține, dar și a eventualelor defecte ale tale. Singurul defect: prea mult bun simț, prea bună creștere, prea mult respect față de orice interlocutor. Acest aspect al caracterului tău se transformă într-o fină calitate, tot mai mult absentă la oameni în zilele noastre. Familia ta, domnule profesor, în special distinsa ta soție, Măriuca, este o gazdă excelentă. După revenirea în țară ne-am vizitat cu drag și plăcere, în mod reciproc. La Vișeu vedeam meciurile de fotbal de la marile campionate europene și mondiale. Ne-am bucurat împreună de prezența marelui poet și patriot, Adrian Păunescu, am fost împreună la Izvorul Izei. Un foarte interesant fenomen s-a petrecut cu familiile noastre: pe măsură ce trece timpul, în loc să ni se răcească sentimentul de prietenie, acesta pare că se amplifică și, în ultimii ani, parcă simțim nevoia de a comunica și a ne revedea. Cartea ta, a „deținutului politic” Gheorghe Bărcan, Adolescență și tinerețe furate, m-a impresionat profund, m-a informat despre lucruri groaznice, despre care nu știusem nimic înainte. Mă gândeam cât de greu a putut să-ți fie să ții toate evenimentele petrecute drept secret, dar așa erau vremurile atunci, nu puteai avea încredere în oricine. Nu te condamn pentru faptul că nu te-ai deconspirat, dimpotrivă, te admir și te respect.

În final, recunosc faptul că sunt fericită că am cunoscut un astfel de om curat, cu o familie superbă. Mă simt o fercită a sorții, mă simț o persoană bogată, având astfel de prieteni de mare calitate.

Ghiță, te prețuiesc, te respect, te admir, cu mare, mare drag,
Ana Vaida și familia de la Năsăud, România

***
La aniversarea acestei frumoase vârste mă alătur și eu cu urări de sănătate și bucurii. Felicitări pentru „parcursul” exemplar al vieții până la vârstă asta!! Ești un exemplu de demnitate și viață trăită cu curaj și sacrificiu de sine după instaurarea comunismului. Ai avut puterea să lupți și să învingi. FELICITĂRI!!!! Dumnezeu te-a răsplătit cu succese în carieră, o familie frumoasă și sănătate!

La mulți ani, dragul nostru prieten!
Stela și sigur și Remus (din ceruri)

***

La mulți ani! Cu ocazia aniversării zilei de naștere îți dorim multă sănătate, bucurii și putere de a scrie în continuare cât mai mult.

Cu respect și prețuire,
familia  prof. Dănățoiu (Vișeu de Sus)

***
La mulți ani, nenea Ghiță! Ne leagă o prietenie de o viață și momentele minunate ale copilăriei petrecute cu familia Bărcan nu le voi uita niciodată. Deși sunteți la mii de km depărtare va simțim lângă noi și experiența, ambiția și optimismul dumneavostră ne sunt exemple de reușită în viață. Vă dorim din suflet să aveți parte de zile cu soare, înconjurat de dragoste și multă sănătate și o aniversare minunată alături de familie. Vă suntem alături cu sufletul și gândul și va sărbătorim și noi în U.K. cu un pahar de șampanie și o felie de tort.

Va îmbrățișăm cu mult drag și dor,
Luiza, Maya, Thomas și Ciprian Plăcintescu

Fam. Dr. Luiza Plăcintescu & Informatician Ciprian Plăcintescu, Anglia

***
La Mulți Ani cu multă sănătate și bucurie, alături de cei dragi, să aveți parte de tot binele din lume!
Dan & Mărioara

Fam. Dr. Bărcan Daniel & Mărioara, Borșa

***

La ceas aniversar, ne bucurăm, împreună cu prof. Bărcan Gheorghe, că am „construit” o punte virtuală a amintirilor, prin intermediul publicației noastre, micșorând distanțele dintre noi și aducând în fața cititorilor o poveste  de viață incredibilă. Am fost invitați să fim părtași – pe parcursul ultimilor ani – la evocarea, cu precizie și acuratețe, a experienței incredibile, și triste dar și fericite, pe care distinsul profesor maramureșean a devoalat-o cu mărinimie în pagini bine scrise, cu talent și pasiune. Ne-ați onorat, domnule profesor, cu prezența dvs. constantă, așteptându-vă mereu, cu nerăbdare paginile expediate din SUA, dorindu-ne și dorindu-vă mulți, mulți ani de colaborare cu noi și, mai ales, sănătate și maximă mobilitate!

Să fiți mereu înconjurat de familie și prieteni și, mai ales să ne „scrieți” ce știți și cum știți mai bine, mulți ani de azi încolo! La mulți ani doar cu bucurii și mari succese spirituale!

Salut, Sighet!




Ion Mariș – 60 de ani – o vârstă scânteietoare! La mulți ani!

Toți cei care te cunoaștem sau cel puțin asta pretindem, știm că nu-ți place publicitatea, că nu-ți place ție, ca om, să fii în lumina reflectoarelor, că ești adeptul faptelor nu al vorbelor.

Dar, fiind vorba de o vârstă rotundă, îmi permit să-ți urez public: La mulți ani! (Brîndușa Oanța)

***
Ce verde este Valea ta …
Cum aș putea să-l surprind pe un fost elev de-al meu care trăiește frumusețea unei vârste bogate și care, ca mulți alții din clasa lui, au făcut să mă simt fălos, că le-am fost dascăl, diriginte pe la 31 de ani?
Poate doar spunându-i (parafrazând acum și pe parcurs, titlul unui roman și film-cu Oscar) cât de tulburătoare, cât de luminoasă, cât de proaspătă a fost valea tinereții mele atunci, alături de ei,datorită lor, acelor adolescenți care visau – pe bune – cu inteligență și cu încredere în sine, să lupte pentru visul lor.
Apoi, și el și ei, au rămas atâta amar de vreme, să înverzească cenușiul din jur cu mintea și cu sufletul, peste tot amarul vremurilor și al sorții.

Dragă Ionică Mariș,
Te îmbrățișez cu tot ce nu pot spune îndeajuns cuvintele mele despre sufletul tău frumos, generos, și mereu verde ca „Valea” împlinirilor tale.
Lecția de cultură și de omenie dedicată Sighetului, sighetenilor (și nu doar lor) este de 10 binemeritat, cald și provocator. Îți mulțumim!
La mulți ani!
Gaudeamus igitur! (Prof. Alexandru Mărculescu)

***
Gânduri la 60+, în zona înțelepților – o prietenie de o viață care a început în clasa întâia și continuă în aprilie 2021 când amândoi am pus mâna pe această bornă de „60”
Este ușor să scrii la mai puțin de o săptămână, când eu avantajat de mica diferență de timp am pus primul picior pe acest Pământ, despre bunul prieten Ion Mariș, care mai are 2 zile până la acest moment al cursei. Pot să încep cu o rugăciune către Bunul Dumnezeu, care rânduit lucrurile să ne întâlnim atunci (în 1961), și să creștem cu multe gânduri , pasiuni, sentimente și realizări comune. Acum câțiva ani ne-am propus să așezăm în inimile cititorilor și prietenilor noștri un volum de poezie comun, intitulat „55”. Era tot o bornă. Nu s-a realizat dar avem deschiderea muncii viitoare – un volum comun, poate „65” sau „70”?
Ionică a avut drumul unui om bun, pe care l-a consolidat în fiecare zi. A făcut acea faptă bună pe care trebuie să o facem în fiecare zi și care ne apropie continu de inima celor din jur. Scrierea poeziei este o îndeletnicire veche a lui, încă din școala generală. Așezarea cuvintelor în volumele: „Autostop printre gânduri (2016), „Salut, Sighet!” (2016), „La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” (2017), „Ultimul poem” (2019) și sutele de pagini de publicistică în „Salut, Sighet!”, îți îngăduie să faci analize literare, sociologice, psihologice , de comunicare și inginerești. Dar cel mai important lucru, să te apropii de el și să culegi roadele muncii lui.
Pentru mine postfața scrisă de Ion Mariș la volumul aniversar dedicat activității mele (aprilie 2021) cu titlul „Respiro” la borna 60. O evaluare (ne)sentimentală!”, înseamnă mult despre noi doi ca prieteni. Lucruri, fapte și sentimente pe care eu vreau să le întăresc cu un liant (nu știu care este cel mai bun) pentru o vecie.
Drumul tău Ionică, este ca și drumul apelor, ai ales albia, dar de câte ori apele s-au învolburat ai găsit calea naturală de reversare peste întinderile din jurul tău fără a provoca catastrofe. Ai ajutat pământul să rodească pomul cunoașterii sentimentale ca în ultimele poeme…(83).
Ce-ți pot dori mai mult, Ionică?!… Vreau să rămânem prieteni până la capătul drumului și după, dacă se poate. Sunt și eu pregătit să descifrez proiectele tale viitoare și acolo unde voi putea să revin ca prieten de nădejde, așa încât să așezăm următoarele borne cât mai vizibile, să ne vedem mereu, cu bine. Să înfruntăm curajoși și viguroși anii ce vin, și să scriem poemele vieții la … infinit.
La mulți ani, Ionică! (Alexandru Ozunu)

***
Dragul meu Ion!

La vîrsta asta scânteietoare (Pbec = 60 Watt),
– omul nu mai are chef să alerge încă un maraton;
– nu tinde să înoate km-i lungi;
– nu-l duce mintea să fugă cu paznicul în spate din cireşul grădinii gostatului.
La vîrsta asta a Ta, a noastră, cred că ai obţinut multe şi multe! Tu le ştii.
De aici încolo îţi doresc, ca acele puteri si daruri (fizice și psihice) pe care le birui astăzi să le ai şi în anii următori!

La mulţi ani, Prietene! La mulţi ani, Ioane! (Bandi şi Familia – Budapesta)

***
Prietenul meu drag,
Când m-ai ajutat prima dată abia depășeai 30. Le sunt recunoscător multor oameni, dar dacă TU nu ești /nu erai, nu aș fi fost admis niciodată la Universitatea din București și acum nu aș fi profesor universitar la Budapesta … în calitate de șef al biroului marketing de la Șuruburi mi-ai rezolvat delegații ca să am cazare și confort în timpul examenelor de admitere… Chiar și după aceea – m-ai sprijinit oriunde și oricând, ai organizat expoziții pentru mine, ai scris articole despre mine, mi-ai păzit cariera… Nu voi uita niciodată!!! Nu sunt genul care să aibă modele /pilde/ idoli concrete, dar TU ești unul dintre puținii oameni al căror drum în această viață, responsabilitatea față de societate și acest trai este admirabil. Ești un om care merită urmat cu atenție!
Simbolic – în preajma deciziilor și acțiunilor mele – de multe ori ești alături de mine. Mă întreb: Oare ce ar face Ionică (?!?). Știu răspunsul bun, fără să te întreb, căci am avut timp sa te admir. Nu pot să cred că – în zilele noastre – cineva poate să fie atât de altruist, empatic, util, bun și pe deasupra și talentat. Îți doresc să poți da în continuare societății mult, dar aș dori să primești și tu ceva, un pic mai mult. Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă Ionică, azi, de ziua ta și la fel în zilele obișnuite. (Attila Cosovan – Budapesta)

***
60 de ani! Am trecut de cifra asta. Sunt norocos! Ne trezim dimineața și suntem norocoși pentru asta. Zâmbim, ne întristăm, ne salutăm, bifăm realizări și ne croim noi proiecte, luptăm pentru ele. Și iarăși, și iarăși … Să zicem că 60 este un reper? Hai, să nu! Este un număr de care se trece și, la fel și peste cele ce vor veni. Da, este vorba despre domnul Ion Mariș, Ionică Mariș îi zic, cunoscându-ne de multă vreme, căruia îi doresc să fie puternic, cum a fost și până acum, să aibă puterea și motivația de a zâmbi întru sănătate și realizări. La Mulți Ani, Ionică Mariș! (Gheorghe Mihăiescu)

***
La mulți ani Ionică, multă sănătate îți doresc! Dumnezeu să îți călăuzească pașii și sa îți lumineze zilele. Voi fi mereu alături de tine la fiecare pas. Cu mare drag te îmbrățișez. (Vasile Godja)

***
Dragul meu prieten,
Știu că aniversările trebuie să fie ceva special, ceva deosebit. Știu că pentru tine anul acesta nu este așa, știu că ți-e greu și nu ai poate chef de urători. Dar în anul care a trecut și pe care eu îl consider cât o viață, am reînvățat că e important să te bucuri pentru oamenii de lângă tine, să le fii aproape la bine și la greu, să le întinzi o mână atunci când au nevoie, să le spui că ții la ei și, chiar la distanță fiind și cu tot felul de reguli, Oamenii rămân Oameni. A, și să nu uit, forța unei comunități stă în Oameni ca tine.
La mulți ani! (B_ela)

***
…un răzvrătit potolit, stăpânul umbrei sale

Mă gândesc când, unde și în ce împrejurări l-am cunoscut pe Ion MARIȘ. E mai tânăr decât mine cu zece ani – asta-i sigur, și ca urmare în anii de liceu nu am avut cum să-l cunosc. Nu l-am cunoscut nici în anii lui de studenție, deși eram amândoi „sigheteni”. Și totuși sunt câteva decenii bune de când ne-am cunoscut…  Asta s-a întâmplat pe undeva prin anii ’70. Eram proaspăt instructor-metodist la Casa de Cultură a municipiului și organizam Festivalul-concurs de creație literară, recitare și muzică folk „Laude-să Omul și Țara”. Ion Mariș, elev la Liceul sighetean „Dragoș Vodă” s-a numărat printre laureații festivalului la secțiunea creație (poezie). După ce a terminat facultatea și a intrat în „câmpul muncii”, inginer la Întreprinderea Mecanică („Șuruburi” ) ne-am mai întâlnit, deși destul de rar. O altă întâlnire „de foc” cred că a avut loc cu ocazia etapei municipale a „Cântării României”, el fiind membru al unei formații artistice de la „Șuruburi” (brigadă artistică? – era vremea lor!) sau pe la vreo „marțe” cenaclieră de la Casa de Cultură. Faptul în sine nu mai are acum nici o relevanță. Important fiind faptul că ne-am cunoscut și că ne-am împrietenit. Iar prietenia noastră durează de mai mult de o jumătate de secol.

Dacă cineva m-ar întreba acum – cineva care nu-l cunoaște – dar a auzit de el și ar dori detalii, i-aș răspunde scurt: poet, prozator, publicist și un excelent editor (coordonator al Editurii „Valea Verde” Sighetul Marmației , editor al publicației on-line „Salut, Sighet!”).

Poet și editor care astăzi, iată, atinge borna 60!

Oricând ne-am fi cunoscut cel care ne-a împrietenit a fost Cuvântul,  Poezia (!), căci pentru a scrie poezie, a fi poet este necesar ca acel cineva care se leagă de Cuvânt să fie capabil să atingă și să urce cu curaj acea scară de frânghie, atât de tensionată, care leagă văile și dealurile de orizonturi, de vastitatea cerului și a spațiului, să facă acest lucru fără a se retrage în sau din durere, a fi copleșit de imensitatea a ceea ce vede pentru a urca scara de frânghie, cum puțini o fac; căci fericirea și durerea pe care le simți urcând acea scară invizibilă sunt de neînțeles și poate intolerabile fără protecția cuvântului, a poeziei.

Am citit undeva că poeții ar putea fi legiuitorii nerecunoscuți ai lumii, că dacă ar fi puși să aleagă între ușor și greu ar urma probabil calea ușoară a apei (care opune cea mai mică rezistență în fața pietrei șlefuită de propria-i curgere) și că poetul atras fiind mereu de infinit, de necunoscut, de primordial, nu îi este suficient a fi numai poet, să lase urme pe nisipurile timpului, dar că nici nu vrea  să locuiască prea mult cu zeii în ținutul în care moartea există doar ca amintire, împotriva faptului că acolo poetul este cel mai mult acasă. Nu, vrea mai mult! Vrea o tristețe recuperatoare, o bucurie mai puternică. Poetul mereu vrea să trăiască în contradicție și în claritate, mereu ținându-și respirația, alteori adiind zefiric, oferind lumii libertatea sa absolută care-i permite să viseze frumosul, să „muncească” pentru a-l crea și duce la bun sfârșit într-o lume „grăbită şi hărţuită de egoisme” din zilele noastre, nefiind deloc puţin lucru să fii recunoscut drept om de încredere. De-a lungul anilor în varii întâlniri prieteneşti am avut nenumărate prilejuri să-l simt şi să-l descriu ca pe un om al echilibrului și al corectei măsuri, ca pe un prieten adevărat, mereu o prezenţă luminoasă nu numai profesional (inginer „șurubar” la începuturi, „reinventat” după ’89 – cum singur o spune – și în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanță, farmaceutic”), mai ales o prezenţă luminoasă în lumea Cuvântului, a Poeziei, a literaturii, publicând poezie și proză în reviste literare și periodice, sfârșind în cele din urmă în a publica (până acum) volumele „Autostop printre gânduri” (proză, 2016), „Salut, Sighet” (articole, interviuri, amintiri,  2016), „La masă cu președinții” (publicistică, 2016), „Vesperare” (poezie, 2017), „Ultimul poem (…)” (poezie, 2019; Premiul revistei „Convorbiri literare” la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației – 2020). A coordonat albumul „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” (2019) și volumele „# CNDV100: Convorbiri – mărturisiri” (în colab. cu Brândușa Oanță, 2019) – un volum de interviuri cu absolvenți „elitiști” din țară și din lumea largă ai Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, „Voi, cuvinte – O antologie a poeților absolvenți ai Colegiului Național «Dragoș Vodă», Sighetul Marmației” (în colab. cu Raluca Lozbă & colectiv).

Ca editor a sprijinit şi sprijină publicarea cărților scriitorilor „locali” și nu numai, susţine tinerii talentaţi din acest oraş, din județ. Face servicii, intervine, solicită pentru alții niciodată pentru sine, rareori ratează o expoziție, o conferință, un simpozion, un concert (de altfel pe cele mai multe  el le organizează, le este curator). Nu stă o clipă locului. Este mereu în mișcare, face atâtea drumuri sau vizite într-o zi câte nu face un altul într-o lună! Nu stă mult într-un loc. „Transformând” cuvântul în vorbă, fără a-i îngădui să cadă în flecăreală își ia respectuos rămas bun și pornește spre următoarea întâlnire.

Un om de o rară modestie într-o lume străbătută de atâtea anxietăți și derute, de aceea înclinația către poezie nu este puțin lucru. Este demn de subliniat că Ion Mariș, o personalitate atât de complexă, deloc complicată, nu s-a aruncat în politică, deși ofertele nu i-au lipsit…

60! Nu, nici acum când vreau să închei aceste rânduri nu-mi amintesc când și unde, în ce împrejurare l-am cunoscut pe Ion Mariș. Sigur e faptul că indiferent la ce vârstă îți faci prieteni (ți-i alegi) intervine ceva anume. Mie, în ceea ce-l privește pe Ion Mariș, mi-a venit sigur prin Cuvânt, surprins fiind dintru început de lealitatea și dârzenia mesajului lui poeticesc, că doară „și Dumnezeu vorbește despre lucrurile care l-au depășit/ căci nu ne-a înțeles niciodată/ pur și simplu uită/ câteodată mai curmă câte o viață/ fără nici o explicație/ și atunci toți se scandalizează/ dar nu-i întreba de ce.// (E doar o problemă de supraviețuire.) căci „nu-i ceasul potrivit pentru baliverne/ […]/ și nu pot să-mi alung cuvintele/ să descopăr ceva sacru”.

Ion MARIȘ – 60!
O clipă cufundată în minunea și misterul vieții, a prieteniei și a
Iubirii, însumând totul în clipa trecerii sale.
Și totuși unde și când ne-am cunoscut?
Poate vom afla la următoarea noastră întâlnire. (Echim Vancea)

***
Ion Mariș între a fi și a face
Ne-am fi dorit ca aniversarea a șase decenii de viață a lui Ion Mariș să coincidă cu momente mai faste pentru el și familia lui. Din păcate, nu toate împrejurările, întâmplările din viață depind de alegerile noastre. Important este să regăsim în noi puterea de a merge mai departe, simțind solidaritatea și empatia celor cu care interferăm, prieteni, colegi, cunoscuți.
Ion Mariș este o personalitate a Sighetului, remarcată și respectată pentru vizibila lui implicare în viața comunității prin acțiuni civice, umanitare, culturale și publicistice, ca poet afirmat convingător.
Și-a atras prin altruismul lui social și cultural un cerc extins de prieteni, cu cariere profesionale remarcabile, intelectuali și oameni de afaceri. Le-a capitalizat încrederea ca suport pentru proiecte îndrăznețe și viabile.
Cu un stagiu de inginer de relativ scurtă durată, după 1990 se lasă provocat de mai multe experiențe profesionale în zona consultanței și a proiectelor în afaceri, în căutarea unei poziționări mai conforme cu disponibilitpțile și aspirațiile lui.
„Virează” dinspre tehnică spre zonele incitante ale socialului și culturii, într-o societate aflată ea însăși în căutarea unui „new way” în postcomunism. Își reactivează discret aspirațiile pentru literatură și jurnalism, probate și în anii studenției.
Captivat de audiența în creștere vertiginoasă a audienței presei on-line, pune bazele unor publicații de gen în Sighet. Publicul țintă era/este cu precădere tineretul, avid de noutate și schimbarea paradigmei în comunicarea publică. Recrutează și încurajează tineri talentați să devină colaboratori. Pe unii este posibil să-i regăsim ca jurnaliști de profesie, scriitori sau cercetători în diverse sfere ale cunoașterii. Orașul are astfel un mesager media bine informat despre ceea ce se întâmplă în viața publică din municipiu și din țară.
Editura „Valea Verde”, înființată de Ion Mariș cu scopul de a publica autori maramureșeni sau lucrări despre Maramureș, și-a consolidat binemeritat prestigiul. Ținuta grafică a publicațiilor, exigența valorică, oportunitatea lor dau identitate editurii și validează un management de succes și un editor inspirat. Volumele de poezie semnate de Antonia Luiza Zavalic-Dubovici, Marin Slujeru, Lucian Perța, Ion Mariș, cele de istorie locală (de pildă cele despre evreii sigheteni, semnate de regretatul Ion J. Popescu), ghidurile turistice de promovare a potențialului turistic natural și cultural local (Teofil Ivanciuc), impresionanta sinteză „Maramureșul. Ziare și reviste. De la începuturi până în 1945”, de Ioan Ardeleanu-Pruncu, apărută în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, recenta monografie „Vadu Izei. Carte de identitate”, semnată de Ion Borlean, fiu al satului, constituie, împreună cu multe alte titluri, un patrimoniu publicistic excepțional pentru spațiul cultural al Maramureșului.
„Omul este măsura tuturor lucrurilor” spune un gânditor antic grec. Parafrazând, faptele dau măsura oamenilor în societate, le înnobilează experiențele de viață, pun tristețile și singurătățile în ramele memoriei și înaripează speranța. Ion Mariș și-a asumat un astfel de angajament existențial, pe care îl servește cu pasiune, onestitate intelectuală și vocație, constrâns între verbele a fi și a face, pentru oameni, pentru comunitatea în care trăiește: Sighetu Marmației.
De aceea îi zic: La Mulți Ani generoși, cu sănătate, distinse prieten! (Gheorghe Mihai Bârlea)

***
Cineva ne respectă
Fire fără odihnă, de renascentist, ing. Ion Mariș este un om care pune lucrurile în mișcare: inițiază, proiectează, coordonează, descoperă, susține, ajută dezinteresat, promovează, scrie, ia atitudine când alții tac. Un promotor și un creator de cultură… O serie de proiecte europene, printre care înființarea unor pensiuni agroturistice, o farmacie, o asociație de apărare a biodiversității și o editură cu numeroase cărți scoase – „Valea Verde”, sunt legate de numele lui. Și tot el „a premeditat” acțiuni caritabile și alese întâmplări culturale (vernisaje, dezbateri, lansări de carte, teatru, film scurt, film artistic, concerte, inclusiv de jazz), multe sub egida „Rotary” și „Rotaract”. Manageriază e-publicația, de el inițiată, „Salut Sighet”, intervievează în „paginile” ei sau chiar invită în oraș mari personalități. Totul întru Sighetul nostru… Știe să-și aleagă colaboratorii, „echipa de proiect”. Este dedicat în mod special promovării condeierilor tineri ai locului, dar și nouă, celor mai vârstnici. Ne-a făcut multe daruri… Îl întâlniți prin oraș, mereu pe jos, mereu grăbit… Prietenos, demn, tare în ciuda încercărilor grele care l-au asaltat efectiv. Salutați-l, sigheteni, pentru că binemerită de la noi! A dat conținut anilor ce-i numără. La Mulți Ani deplini, Ioane! Și să nu uiți de poetul carele ești! (Marin Slujeru)

***
Dragă Ioane, mă gîndeam să îți scriu o urare în versuri, dar mai bine rămîn la proză. Poezia este a ta. Deci: La mulți ani cu sănătate și inspirație la cote înalte. Și să ne revedem…fără măști! (Radu Țuculescu)

***

Aurelia Vișovan

***
Astăzi sărbătorim un om care s-a dedicat întreaga viață culturii și promovării ei, pe toate căile posibile și imposibile. Și, dincolo de dragostea pentru cultură, cuvânt, carte, Domnul Mariș este un adevărat ambasador al celor înzestrați, un om care șlefuiește diamante și le transformă în veritabile bijuterii de bibliotecă. Un om de o rară modestie și bogăție sufletească, ale cărui proiecte și idei întotdeauna se apleacă spre dragostea pentru aproapele lui. Un om care adună oameni și clădește o artă vie pe hârtie și, din cuvinte, un oraș nou și frumos. Vizionar, altruist, implicat, Domnul Mariș este un om dăruit Sighetului, care a reușit performanța de a aduce împreună sighetenii de pretutindeni, într-o singură voce. Și ar mai fi multe de scris… La mulți ani binecuvântați, Domnule Mariș! Ceea ce ați clădit Dvs., prin har și dăruire este atât de valoros ca o grădină în care fiecare anotimp se numește vară. Dumnezeu să vă dăruiască tot atâtea bucurii pe câte Dvs. ne-ați dăruit nouă și orașului nostru. (Antonia Luiza Dubovici – SUA)

***
Găsește timp să scoată, la Editura „Valea Verde”, cărți valoroase și albume excepționale despre Maramureș și maramureșeni; Se agajează în realizarea unor studii monografice; Organizează expoziții de artă și lansări de carte; Face de câțiva ani presă (online) prin „www.salutsighet.ro” (ideea și facerea publicației aparținându-i), în coloanele căreia se adună creațiile literare ale unor tinere condeie cu gândurile/rândurile unor maramureșeni risipiți prin lumea largă, ținându-i astfel în legătură cu locul și neamul; Este atent la tot ce se întâmplă în viața orașului, la ce fac sau nu fac, pentru noi, cei aleși să ne conducă; Este implicat în proiecte și în asociații (ONG) cu profil cultural, social, ecologic etc.; Găsește timp pentru oricine vine la el cu o idee sau un proiect, care aduce valoare și câștig pentru cominitate; A publicat câteva cărți-poezie și proză-apreciate și premiate și, în sfârșit, chiar dacă înșiruirea ar putea continua, a găsit timp și numai pentru el, singur, dar și o rară tărie sufletească pentru adâncul unor suferinți care l-au încercat nespus de greu, dar nu l-au dărâmat.
La mulți ani, Ion Mariș! din parte-mi, dar și din partea Asociației „Firul Vieții”, la facerea căreia mi-ai fost mereu aproape. (Ioan Ardeleanu-Pruncu)

***
Pe Ion Mariș îl cunosc de niște ani: întotdeauna neschimbat, implicat, modest, discret, aplicat, ocupat.
Niciodată în politica de partid, deși a fost curtat cam de toate formațiunile politice…
A dovedit că este cu precădere omul acțiunii, începând de la nenumăratele acte de caritate realizate împreună cu clubul Rotary, al cărui om de bază este.
De-a lungul anilor a adus la Sighet mai multă muzică bună (mai ales jazz și muzică clasică) decât a făcut-o Centrul Cultural…
A făcut ecologie aplicată și, ca un veritabil Mecena ce este, a promovat tineri, artiști, scriitori, prin intermediul Asociației „Valea Verde”, al editurii cu același nume, al e-ziarului „Salut Sighet!”, fondate, toate, de el.
Știe să se indigneze pentru cauze civice și nu ezită să acționeze pentru a corecta nedreptăți.
Va rămâne în istorie pentru lupta (pierdută în final în justiție), alături de alți șase cetățeni indignați, împotriva retrocedării Palatului Cultural, substituind astfel Primăria, Consiliul Local și instituțiile de cultură evacuate ad-hoc din Palat, care s-au prefăcut că plouă…
Este un personaj cum nu mai sunt multe. De oameni ca el Sighetul are teribil de multă nevoie.
La mulți, senini și sănătoși ani, neobositule luptător Ion Mariș! (Teofil Ivanciuc)

***
Un cald și sincer buchet spiritual pentru prietenul și colaboratorul nostru Ionică Mariș, un om integru în spațiul public, un om de suflet, mereu deschis și generos, un servitor fidel al valorilor nobile ale Sighetului nostru! (Marius Vișovan)

***
Ce urări, ce gânduri îi poți transmite, la ceas aniversar, unui prieten căruia nu îi place defel să fie slăvit, lăudat, nici măcar ușor complimentat? I-am spus, de curând, „Ionică, ești unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut”. Mi-a răspuns instantaneu „Greșit”. Nu i-a convenit. Prin urmare, nu am să-i spun azi că e bun. Cu toate că… nu știu niciun personaj real (nu imaginar) mai dornic să ajute… în cel mai discret fel. Te ajută fără să afli vreodată de la el că te-a ajutat. Bănuiești, simți și atât.
Și apoi ce ai putea să îi dorești unui prieten câtă vreme nu ți-a zis niciodată despre lucrurile la care visează… pentru el. Îl auzi spunând ce vrea să facă pentru o carte, o clădire, un concert, un poet, un crez, o cauză… nu pentru el, niciodată pentru confortul lui personal, mereu pentru alții.
Ionică, zi-ne odată ce-ți dorești pentru tine ca să știm ce să îți dorim! Până atunci, noi tot la noi ne gândim și îți urăm să ne fii aproape cât mai mult timp, așa cum ne-ai învățat: atent, sensibil, distins, cu haz, chiar și atunci când vieții nu îi mai arde de glumă. Uite, vezi, am reușit să nu te laud deloc. La mulți ani! Rada (aka Rădashka)

***
„Un vis pe care îl visezi singur e doar un vis. Un vis pe care-l visezi împreună cu ceilalți e realitate” (John Lennon). Se zice că suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim în drumul nostru… Domnul Mariș a fost acel om cu care am visat, am proiectat și am Realizat! La mulți ani plini de binecuvântări alese, stimate OM! (Camelia Pesek)

***
Tânăr fiind, am admirat oamenii născuți și crescuți în această depresiune a Maramureșului, locuitorul de la sat, țăranul simplu care a primit de la înaintași suflet mare, mândrie, omenie, respect, verticalitate, într-un cuvânt, tot ce găsești în moroșanul nostru, Ionică Mariș. La vârsta de 60 de ani ești la jumătatea drumului, ia aminte ce ai primit de la înaintași și atunci, a doua jumătate a drumului va fi lină, frumoasă și plină de satisfacții. Să ai în jurul tău oameni cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți. LA MULȚI ANI! Cu respect, Chaimovici Dumitru

***
La mulți ani cu sănătate, pace și liniște sufletească! Sunteți bunătate, inspirație, iubire și susținere… pentru asta vă MULȚUMESC! Vă doresc să fiți cea mai bună variantă a dumneavoastră în al LX-lea an… La mulți ani, stimate Om! Mă înclin! (Boje Noemi)

***
Cu cele mai grozave mașini de zburat pe care le-ați proiectat de-a lungul vremii, vă doresc să colindați sănătos Valea Verde în cei mai frumoși ani din viață, cei care vor veni. (Luminița Colopelnic)

***
Ionică Mariș este un om extraordinar, nu e o noutate. E doar o raritate – să existe astfel de persoană. Cineva care are nivel ridicat de inteligență în combinație cu bunătate, încercarea de a ajuta la mod uzual nenumărate persoane – fără a aștepta recompense sau măcar un cuvânt de mulțumire. În micul orășel de la marginea nimicului, nenumărate evenimente culturale, expoziții de pictură sau fotografie, concerte jazz, conferințe șamd nu ar fi avut loc fără implicarea lui Ionică. La fel proiecte mai mici sau mai mari, tipărirea unui număr din ce în ce mai semnificativ de cărți… adică ceea ce numim cultură. Plus evenimente caritabile, Rotary, cine știe câte altele. Orașul acesta a avut și are mult de câștigat pe seama lui Ionică, chiar și așa fără funcție publică în administrație, fără rol formal în managementul dezastrului. Și eu am avut enorm de mult de învățat de la prietenul și colegul Ionică, și în continuare am de învățat, pentru a ridica ștacheta, mai ales în ceea ce privește dăruirea și bunătatea umană. Doar că sunt realist și știu că probabil niciodată nu voi putea avea atâta dăruire și empatie, răbdare și compasiune față de oameni necunoscuți – cum o are el. Ionică, îți doresc să ai cât mai mult din fericirea pe care o meriți. (Peter Lengyel)

***
31 octombrie 2019… Zi de toamnă, zi în care în sala Monica Chifor se ducea o luptă Între chin și amin. Atunci am făcut cunoștință cu domnul Mariș – implicat într-un important proiect al clubului Rotary, dornic ca toți cei prezenți să se simtă extraordinar, recunoscător pentru o sală plină, dar cu gândul zburând la alte idei pe care abia aștepta să le pună în practică. Învățând din fiecare experiență pe care i-o dă viața, trăind din plin, dar trăind frumos, domnul Mariș a devenit în scurt timp un mentor, un adevărat exemplu și un om pe care îmi doresc să îl fac mândru. Cu un vast bagaj de cunoștințe, iubind artele, cu o înzecită măsură de altruism, ambițios precum Louis Zamperini și cu un talent înnăscut în ale scrierii creative, îl pot compara cu ușurință cu un iceberg- pe măsură ce îl cunoști, descoperi tot mai multă frumusețe, bunătate, originalitate, determinare, creativitate și pasiune pentru lucrurile corect făcute. Vă mulțumesc pentru că ați fost un observator de la distanță al fărâmelor mele de talent și, cu o privire caldă și discretă m-ați încurajat, mi-ați oferit sfaturi, m-ați lăudat cu dărnicie, dar fără măgulire și mi-ați oferit atâtea șanse pentru care vă voi fi mereu recunoscătoare.
La ceas aniversar, domnule Mariș, vă doresc să vă păstrați aceeași voioșie și putere în fața oricăror nori ce vor veni! Să aveți ani mulți, cât mai frumoși și productivi, pentru că îi meritați din plin! Cinstea și onoarea- la fel ca până acum – să vă fie pietre de hotar, iar când cei din jur vor privi la dumneavoastră să știe că mereu au un sprijin și un om pe care să îl urmeze. Fiți mult binecuvântat cu tot ceea ce e mai bun și mai frumos!
Nu m-am gândit niciodată că din toți anii
voi culege praful adică nimic.
Fiți convins că mai important decât orice puteți culege admirația și respectul semenilor, poveștile oamenilor ale căror vieți le-ați schimbat, proiectele care au prins contur datorită creativității de care dați dovadă și atâtea lucruri, fapte și oameni de valoare pe care i-ați cunoscut. Din toții anii bucuriile v-au determinat, întristările v-au format și fiecare răsărit de soare v-a făcut să o luați de la capăt. Pentru toate, vă prețuiesc!
Cu respect,
O tânără binecuvântată să vă aibă alături. (Gabriela Mich)

Salut, Sighet!

N. R.: Desene realizate de Attila Cosovan




Scriitorul sighetean Gabriel Boros a împlinit 75 de ani!

Marți, 10 noiembrie 2020, scriitorul sighetean Gabriel Boros, stabilit în Germania, a împlinit 75 de ani! Îi dorim… La mulți și frumoși ani!… cu multă sănătate și cu multe, multe noi apariții editoriale.

Gabriel Boros s-a născut la Sighetu Marmației la 10 noiembrie 1945. A urmat la Sighet școala primară, gimnazială și Liceul „Filimon Sârbu” („Dragoș – Vodă”) pe care l-a absolvit în anul 1963. După bacalaureat, a fost înrolat în armată, până în anul 1965. Între 1965 – 1969 a lucrat la TAPL Sighet la secția de achiziții. S-a mutat la Cluj în anul 1969, unde a urmat cursurile Facultății de Drept – Universitatea „Babeș Bolyai”. În 1972 s-a căsătorit, are doi copii – o fată și un băiat. A revenit la Sighetu Marmației în anul 1980, iar în 1983 a emigrat în Germania.

Primul volum de poezii i-a apărut în anul 2003, în Ungaria, cu titlul „Autoportret”, iar peste câțiva ani cel de-al al doilea volum, în Germania, cu titlul „Poezii pentru totdeauna”. Din 2004 până în 2017 a publicat 12 romane (în limba maghiară), dintre care două au fost traduse în limba germană, „Die Grube aus Eltville I – II” și un volum de poezii tradus în germană „Bis über Dir Kerzen aufleuchten”.

Cărțile lui Gabriel Boros, poezie și romane, i-au fost traduse în mai multe limbi, în țări din întreaga lume dar, cel mai mare succes îl are în Ungaria și Germania.

Câteva dintre poemele domnului Gabriel Boros au apărut și în limba română, fiind cuprinse în volumul „Voi, cuvinte!” (Editura Valea Verde, 2019), o antologie a poeților absolvenți ai Liceului „Dragoș Vodă” (Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet).

La ora actuală, scriitorul Gabriel Boros locuiește în Watzehaim – Hessen, Germania.

Salut, Sighet!

NR: În imaginea principală scriitorul Gabriel Boros (stînga). În dreapta, casa din Sighet (situată pe actuala stradă Gheorghe Doja), unde s-a născut și unde a trăit scriitorul până în anul emigrării din România.

Sursă foto: pagina de Facebook a scriitorului Gabriel Boros.




Triada (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Nu de puține ori te găsești în viață la o răspântie de drumuri, când, uneori, nu știi pe care să-l urmezi, traseul, finalitatea și consecințele oricăruia dintre ele fiindu-ți total necunoscute, obturate. Deși nu dai cu „zarul” pentru decizie, care este oricum urmarea unor judecăți, cât de cât făcute, nu întotdeauna alegerea se dovedește a fi fost bună și pot exista o mulțime de situații, de la cele mai plăcute, la altele de-a dreptul demolatoare. Nu-ți rămâne decât să faci corecții „de drum”, atât cât se poate, să cauți să te strungești, să ieși din cele rele, cu cât mai puține costuri, dar în demnitate, dacă ai aceste preocupări; fără ele ieșirile pot fi „mai ușoare”, la fel ca și valoarea lor. Este bine când drumul ales este cel bun și această încadrare să nu depindă numai de greutatea lui, ci, mai ales, de frumusețea, de demnitatea acestuia.

Am fost pus în situația unei astfel de răspântii, venită peste noi neașteptat, aș putea spune că un fel de situație dată, „picată” alături de noi. Cu tot caracterul întâmplător sau nedrept al acesteia, în aceasta nu se aflau multiple opțiuni, ci doar două: una bună, de demnitate, care putea fi cu costuri enorme, demolatoare, cum s-a și petrecut, și alta rea, care te scutea în fapt de orice griji și-ți putea fi făcută și o „strângere de mână”, acea strângere de mână ce-ți aducea beneficii murdare de viață și care te făcea părtaș la suferințele altora, de atâtea feluri, la asocierea cu torționarii în ideologia lor malefică, de opresiune a prietenilor, a cunoscuților și a semenilor tăi. Am fost pus în fața unui fapt dat, ce s-a produs, indiferent cum a venit: acela de a alege între refuzul de denunțare și trădare, cu consecințele grele ale acesteia și acela de a accepta trădarea, cu „beneficiile” ei. Am îmbrățișat prima variantă, în mod spontan, determinant, succesiv și definitiv, pentru aceasta neavând nevoie de alegere: în ființa mea nu exista germenul trădării, nu putea apărea, nu se putea dezvolta, de la început și pe tot traseul absența ei fiind continuă. Chiar dacă aceasta a determinat întemnițarea mea și, mai apoi, suprimarea dreptului la studii, cu multe consecințe până astăzi, bucuria acestei bogății a fost enormă, de neprețuit, pentru că pe talerul acesteia a fost pusă zălog viața însăși. La Cartea scrisă mai târziu, cu titlul: „Adolescență și Tinerețe Frânte„, am avut onoarea ca Doamna Ana Blandiana să-mi scrie o prefață, extrem de laudativă, „NECLINTIREA ÎN ONESTITATE”:… „a ajuns la închisoare fără să fi trecut niciodată prin fața unui tribunal, doar pentru că, elev fiind a refuzat colaborarea cu securitatea și a preferat să tăinuie decât să denunțe…iar ideea denunțării nu este numai exclusă, ci pur și simplu nu apare”.

Redau în continuare „Triada” acelor evenimente, cu consecințele lor imediate și de mai apoi, până în prezent, ele avându-și izvorul în aceeași răspântie amintită, repetată, cu toate suferințele și frumusețea lor.

Triada. Cele trei decizii de refuz a colaborării cu Securitatea, pe care le-am luat cu toată determinarea și convingerea, au reprezentat în viața mea puncte de explozii, cu consecințe multe și grele, de viață, pe lungi perioade de timp, pe care le-am avut în vedere, cu tot ce puteau aduce ele. Nu am regretat acele decizii nici în angajarea lor și nici în derularea acestora, cu îndurările lor prin atâtea necazuri, cu viața însăși amenințată. Dovada este dată de cele două cazuri de recidivă ce au urmat primului caz, când am fost întemnițat, deși îmi erau cunoscute efectele devastatoare ce puteau urma și care s-au și manifestat, din nou, sub alte forme, tot grele. De aceea le consider pe acestea, cu toată bulversarea de viață determinată de ele, ca o cunună de victorii, de împăcare și bucurii mai presus de orice prețuire, de neînlocuit, încrustate pe viu în viață, în trăirile ei, un medalion construit cu atâtea detalii și amănunte de suferințe, „forjări”, care-i dau strălucire mai mare ca a oricăror briliante prețioase, pentru că sunt vii, sunt din frânturi sângerânde de viață!

Dacă ți s-a permis totuși „să trăiești” în acea perioadă, după ce ai scăpat de toate urgiile criminale la care ai fost supus și ți s-a admis să exerciți o anumită activitate, în orânduirea ce le-a produs și din „zona” căreia nu puteai ieși, s-au găsit unii care să nu vadă normală această „păsuire” a torționarilor, să privească cu încruntare „permisul tău de muncă”, modest și poate nu la libera ta alegere, considerându-te „compromis”. Ne aflam în acel „Sistem” și existau aici doar două situații posibile: să trăiești în „libertatea” de afară, mulți sub sancțiuni „administrative”, sau în cea „interioară”, în detenție și aveai posibilitatea să-ți duci viața în demnitate sau în lipsa ei, în oricare dintre ele, atâta timp cât aceasta se derula. Era la alegere și fiecare a ales conform propriei conștiințe, a opticii sale de viață. Eu mi-am început studiile după închisoare, în domeniul științelor exacte, mai permisiv, credeam eu; le-am încheiat însă, cu multă greutate și persecuții, în 10 ani de la începerea lor, în loc de 4 ani, deși eram un student cu rezultate foarte bune, cu exmatriculare și alte multe sancțiuni administrative, urmare din nou a aceluiaș refuz de colaborator al securității. Mi s-a admis apoi practicarea profesiei însușite, după mulți ani și am activat ca profesor de matematici la un liceu, până la pensionare, care a venit și ea mai devreme, din cauza gravelor afecțiuni cardiace, determinate de atât de multe și grele „petreceri” de viață. De fapt, aceasta este singura manifestare de viață de acest fel, un „bonus” în avans și care nici nu a fost spre bucurie, celelalte, favorabile, venind toate și totdeauna cu multă întârziere, dacă au mai venit și n-au fost definitiv frânte. Dar un alt coleg, Man Nistor, cu peste 12 ani de detenție politică, considerat erou al închisorilor comuniste, a urmat și el studiile tot după închisoare, la o facultate umanistică și a profesat până la pensionare, predând limba franceză la un liceu din Tg. Mureș; au fost și ingineri, medici și de alte profesii. S-au auzit însă judecăți, afirmații sau întrebări, făcute fără drept și pe nedrept, precum: „dacă a făcut închisoare politică, cum a mai fost lăsat să lucreze în învățământ”, sau mai știu eu pe unde a lucrat? Dacă acestea erau gândite și exprimate de prigonitori în diferitele lor variante, le treceai cu vederea, cu totul, pentru că ei te vedeau definitiv pierdut, scos din drepturi, terminat. Dar, totuși, și aceștia au acceptat, până la urmă, încadrarea în muncă a celor osândiți, mai ales după 1964, având nevoie și fiind convinși de demnitea și calitatea profesională a acestora, au mai slăbit „strânsorile”. Ce te doare, este faptul că s-au găsit să manifeste astfel de gânduri cei ce au îndurat suferințe și nu cei care le-au produs, după o logică doar de ei știută. Cum ai putea să abandonezi această măreață bogăție, de credință, de onestitate și demnitate umană, de luptă împotriva „răului” atât de rău, când ți-ai pus în balanță pentru ea însăși viața?! Această bogăție nu se cumpără și nu se vinde nimănui, pentru nici o solicitare, nici o presiune, pentru că s-a obținut cu oferta vieții, fiind peste ea, prioritară acesteia! Probabil să le fi rămas în ADN-ul lor obiceiuri și practici securistice retardate, din alte timpuri. Să le păstreze sănătoși! Lumea-i largă, a totul și a toate cuprinzătoare!

Se vede și de aici cât de dezastruoasă a fost ideologia și practicile comuniste pentru oameni, care au produs și au conservat neîncrederea și suprimarea solidarității dintre ei. În acele timpuri, aproape nimeni nu avea încredere în nimeni, din cauza dislocării masive de oameni, de cunoscuți și prieteni de la domiciliul lor, care au fost transferați apoi în locații de grele suferințe, pentru foarte mulți, definitive. Dar se vede că s-a păstrat această neîncredere și suspiciune până în prezent și nu s-a reușit să se elimine din trăirile lor această optică, deoarece nu s-a reușit o decantare a binelui de rău și se lasă negurile acelor vremi să mai persiste printre oameni, să le întunece viața. Poate aceasta depinde și de puterea de pătrundere interioară în psihologia umană a unuia sau altuia, care pot așeza cu ușurință oamenii în locuri străine lor, la „grămadă”, fără a avea în preocupări eroarea, vina de a învinui nevinovații, prin care ei înșiși pot deveni vinovați, dacă ei condamnă, distribuie și exprimă cu „lejeriate” vinovății nevinovate.

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului Dragos Voda, Sighet
31.05.2019, Minneapolis

N. R.: Redacția „Salut, Sighet!” îi urează domnului profesor Gheorghe Bărcan „La mulți ani!” cu multă, multă, multă sănătate!




#CNDV100 – Liceul ”Dragoș Vodă” la 75 de ani (partea a II-a)

Continuăm cu partea a II-a a ”filmului” aniversării a 75 de ani de existență ai Liceului ”Dragoș Vodă”.

Ne aflăm în anul 1994 când, un număr impresionant de oaspeți și absolvenți a fost prezent la festivitățile care marcau 75 de ani de intensă activitate educațională. 

Mulțumim domnului profesor Anton Fangli, directorul liceului la acea vreme, pentru acest material.

 

Salut, Sighet!

Video: Valentin Rozsnyai

Foto: captură film




La mulți ani, Domnule Petru Codrea!

Domnul Petru CODREA, fost deținut politic, împlinește azi, 21 februarie, 88 de ani.

Elev al Liceului “Dragoș Vodă”, Petru Codrea a fost arestat (în anul 1948) alături de alți elevi și studenți, făcând parte din primul lot de deținuți politici maramureșeni, cunoscut sub numele de “lotul Vișovan”.

LA MULȚI ANI, DOMNULE PETRU CODREA!

 

Salut, Sighet!




La mulți ani poetului-senator Gheorghe Mihai Bârlea!

Gheorghe Mihai Bârlea s-a născut la 10 februarie 1951, în satul Nănești, comuna Bârsana, Maramureș. Este absolvent al Liceului “Dragoș Vodă” din Sighet, al școlii Postliceale de Biblioteconomie din București, al Facultății de Filozofie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Facultății de Drept din cadrul aceleiași Universități ieșene. În perioada 1972 – 1990 a fost bibliotecar, bibliotecar șef, coordonator și director al Bibliotecii Municipale Sighetu Marmației, profesor la liceele din municipiu. În anul 2000 obține titlul de doctor în sociologie.

A deținut, de asemenea, funcțiile de consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură al județului Maramureș, director al Muzeului Memorial Sighet (prin cumul de funcții), prodecan al Facultății de Litere (Universitatea de Nord Baia Mare), prefect al Maramureșului (din 01.09. 1997 până în 15.10.2000). În perioada 2008-2012 a fost senator (Parlamentul României).

Este membru al mai multor asociații culturale, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Uniunii Sociologilor din România.

Dintre volumele publicate (poezie), amintim: Lasă-te prădat, Din penumbră, Ceremonia clipei, Umbra lucrurilor.

Gheorghe Mihai Bârlea are pregătit pentru tipar un nou volum de versuri, care va apărea în prima parte a anului 2019.

La Mulți Ani poetului Gheorghe Mihai Bârlea!

Salut, Sighet!

Foto: ”Salut, Sighet!”




La mulți ani profesorului dr. Mihai Dăncuș!

Etnograf, muzeograf, editor, publicist și profesor universitar, Mihai Dăncuș s-a născut la data de 10 februarie 1942 în localitatea Botiza, Maramureș. Din anul 1999 este doctor în științe, specialitatea etnografie și folclor.

Este absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet și al Facultății de Filologie, specialitatea Limba și literatura română a Universității “Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca.

A fost directorul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației în perioada 1977 – 2011, iar din anul 1998 a fost profesor asociat al Universități “Babeș – Bolyai”, predând cursul de etnografie la extensia din Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie. A devenit profesor asociat al Universității de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere și Filosofie, specializarea Etnologie din anul 2004.

Alături de Francisc Nistor, Mihai Dăncuș a fost ctitorul incontestabil al Muzeului în aer liber – Muzeul Satului Maramureșean din Sighet, inaugurat în anul 1981.

Profesorul Mihai Dăncuș a publicat numeroase articole, studii, volume de autor, volume în colaborare dar, multe alte lucrări așteaptă în manuscris.

La mulți ani, Domnule Mihai Dăncuș!

Salut, Sighet!

Foto: Nicolae Anton Nistor