Etnograf, muzeograf, editor, publicist și profesor universitar, Mihai Dăncuș s-a născut la data de 10 februarie 1942 în localitatea Botiza, Maramureș. Din anul 1999 este doctor în științe, specialitatea etnografie și folclor.

Este absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet și al Facultății de Filologie, specialitatea Limba și literatura română a Universității “Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca.

A fost directorul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației în perioada 1977 – 2011, iar din anul 1998 a fost profesor asociat al Universități “Babeș – Bolyai”, predând cursul de etnografie la extensia din Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie. A devenit profesor asociat al Universității de Nord Baia Mare, Facultatera de Litere și Filosofie, specializarea Etnologie din anul 2004.

Alături de Francisc Nistor, Mihai Dăncuș a fost ctitorul incontestabil al Muzeului în aer liber – Muzeul Satului Maramureșean din Sighet, inaugurat în anul 1981.

Profesorul Mihai Dăncuș a publicat numeroase articole, studii, volume de autor, volume în colaborare dar, multe alte lucrări așteaptă în manuscris.

La mulți ani, Domnule Mihai Dăncuș!

(Salut, Sighet!)

***

Una dintre personalitățile Maramureșului, care și-a pus amprenta asupra vieții culturale în zonă, împlinește o frumoasă vârstă. Fără a exagera, putem afirma că domnul Mihai Dăncuș, la fel ca predecesorii săi din familiile vechi ale Maramureșului, și-au adus prinosul lor la evoluția zonei natale. De la începutul carierei și până în prezent, Mihai Dăncuș s-a concentrat atât pe studierea aspectelor teoretice ce țin mai ales de evoluția etnografiei și a vieții materiale a românilor maramureșeni, dar și pe îndeplinirea unei misiuni de viață, cea legată de adunarea de obiecte muzeale aflate pe cale de dispariție și continuarea unui vis vechi al unor maramureșeni vizionari, acela de înființare a Muzeului în aer liber. Salvarea unor case și apartenențe, datând din secolul al XVI-lea face ca acest Muzeu să dețină un patrimoniu inestimabil, comparabil cu cele mai bogate muzee de profil din lume, iar datarea și studierea lor reprezintă o muncă de pionierat extrem de utilă Maramureșului.

La ceas aniversar, în an aniversar, dorim unui Om ce poate fi definit model ca intelectual, patriot adevărat, și maramureșean fără pereche, un sincer La mulți ani, cu sănătate și cu putere de muncă, alături de cei dragi sufletului!

Cu considerația cuvenită, din partea altui maramureșean, Livia Ardelean!

(Livia Ardelean, Cluj-Napoca)

***

Profesorul doctor Mihai Dăncuș, muzeograf cunoscut și recunoscut, etnolog de excepție, face parte din categoria foarte rară a spiritelor enciclopedice, a elitelor umaniste, a celor pasionați și întotdeauna gata să construiască, să împlinească, să lase în urmă realizări majore, incontestabile. De aceea Maramureșul îi este îndatorat lui Mihai Dăncuș și trebuie să-l cinstească și să-l prețuiască mereu!

La mulți ani, Mihai Dăncuș!

(Ștefan Mariș, Baia Mare)

sursă foto: www.graiul.ro

Poetul Vasile Muste s-a născut la 30 ianuarie 1956, Corueni, Maramureș.

Este licenţiat în filozofie şi jurnalism. A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj şi Galaxia, redactor al revistei literare “Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor şef al publicaţiilor „Tisa”,  „Etc”, „Ţara Maramureșului” și “Marmaţia literară”. Din anul 1997 este principalul organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în anul 1975 la Radio Cluj la emisiunea Unda pentru minte inimă şi literatură. A fost distins cu numeroase premii naţionale la festivalurile: Lucian Blaga – Sebeş – Alba; George Coșbuc – Bistriţa; Poesis – Constanţa; Mihu Dragomir – Brăila;  Ion Minulescu – Slatina; Mihai Eminescu – Oraviţa; Festivalul de Poezie – Sighetu Marmaţiei, etc. A reprezentat România la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Olomouc, Cehia, 2003, Poetry without Borders (Poezia fără frontiere).

A publicat grupaje de poezie în România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul,  Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Albanezul, Orte (Nr. 186), Elveţia, etc.,

A fost, de asemenea, publicat în diferite antologii din țară și străinătate.  Grupaje din poezia sa au fost traduse în engleză, germană, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă, albaneza şi franceză.

A publicat volumele: Înstelarea frigului – Editura Cybela, Baia Mare, 1997; Constelația copilăriei– Editura Odeon, Bucureşti, 1998; antologator al cărţii Un sfert de veac de poezie, Editura Fundaţiei Luceafărul, Bucureşti, 1998 (Antologie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei); Carte de vizită – Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; Coruieni, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006, Proprietarul de distilerii, Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, 2008;  Constelația copilăriei, Ediţia a II-a, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009; Însingurarea îngerilor, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2010; Copilăria şi singurătatea, Editura Dacia, 2010, Copilăria – Iubirea – Singurătatea, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, Cartea împăcării cu iarba, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2011, Lupta cu Molcuțu (proză ultrascurtă), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, Constelația copilăriei, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, Sfântul izgonit din calendare, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, Lupta cu Molcuțu (Ediţie revizută şi adăugită), Editura Grinta, 2014.

Volumele de poezie i-au fost traduse în cehă (“Constelația Copilăriei” – traducere de Ladislav Cetcovsky) și în  albaneză („Copilăria Luminii”, antologie de autor, traducere de Baki Ymeri).

Au scris despre poezia sa:  Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, etc.

Zi de ianuarie. 15 ianuarie 1850! O zi din irealitatea timpului nostru de început în care s-a născut Mihai Eminescu. O adolescenţă furioasă, revoltată, entuziastă, infantilă şi matură a devenit izvorul drumului spiritual al Poeziei.

Ochiul său poetic oglindea lumea altfel. Eminescu este vatra etimologică a limbii române, a poeziei , clipa repede, clipa veşniciei în ciuda cohortei de „elitişti” care ne îndeamnă să îl abandonăm . Eminescu nu are a se teme de spiritul critic. Soarta sa, „un poet sigilat de destin”, cum spunea George Călinescu, este acum în mâinile noastre. Şi a celor care ne vor urma…

Personalitate emblematică şi incomodă, Eminescu s-a dorit „un om ce spunea adevărul”!
Contestarea lui (reacţiile detractoare mergând, s-a văzut, până la a-l considera un obstacol în calea europenizării noastre) ar proba, credem, valoarea şi actualitatea gândirii sale. Linia liberalo-rosettistă, apoi vigilenta gardă dogmatică  într-o cultură „de ocupaţie” şi, în fine, detractorii de azi, alergici la energiile organice, practică acelaşi killerism cultural, promovând filtrul politizant în tratamentul valorilor. Altminteri, el poate fi venerat bombastic-găunos, fixat pe un piedestal intangibil ori contestat, eminescofilii acuzând povara mitului. Dar, mai ales, poate fi manipulat demagogic prin exploatare patriotardă şi anexat politic, după împrejurări. Altfel zis, falsificat. „Lupta” cu mitul eminescian are (este) deja o Istorie.

Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă şi controversele iscate (benefice, negreşit) îi asigură o longevitate străină de supravieţuirea muzeală, cu iz funerar. Ca reper absolut, Eminescu are dreptul la o posteritate scutită de izul muzeal, ceea ce s-ar putea traduce prin râvnita schimbare de imagine. Împovărat de îngheţate clişee didactice, întreţinând un „halou” admirativ, împins frecvent într-un festivism găunos ori, dimpotrivă, supus voinţei agresive de contestare, Poetul naţional, rămas „măsura noastră” (Noica), se oferă generos actualităţii permanente pentru a fi păstrat în actualitate.
Eminescu „va trăi cât versurile lui vor răsuna în inimile generaţiilor” (M. Sadoveanu). Adevăratul test rămâne lectura. Patrimoniul Eminescu, ca reper ferm, exponenţial, ne apără într-o epocă fluidă şi confuză, iscând, sub tăvălugul globalizării, zarva alertei identitare, contrapunând – prin figura marelui poet şi gazetar, ieşit „din adâncul firei româneşti” – o identitate proteică, veghetoare.

Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naționale.
În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, închei aceste gânduri cu Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”

■ Echim VANCEA

N.B. În imagine bustul (deocamdată în ghips şi care urmează a fi transpus în marmură albă) lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului sighetean Mihai Borodi. Bustul se vrea a fi ridicat în această vară în Parcul Grădina Morii, viitorul Parc „Mihai Eminescu”.

Acum un an era lansat în spațiul virtual un altfel de „ziar” în care știrile de la ora 5:00 , extrem de colorate, nu și-au găsit locul, cu toate că acestea atrag cititorii. „Salut, Sighet!” a fost în schimb un loc de întâlnire virtuală a celor ce iubesc Sighetu, a celor ce apreciază valorile, ce apreciază oamenii acestui oraș. A fost un loc în care sighetenii plecați în diverse locuri ale lumii s-au putut întâlni cu concitadinii lor, au putut să-și ostoiască dorul de acasă, au putut să le arate tinerilor frumoși ai acestui oraș că, peste tot în lume poți realiza tot ceea ce vrei prin muncă, efort și sacrificii.

„Salut, Sighet!” e locul în care mulți tineri, în special, și-au/ și ne-au dovedit talentul în arta scrisului. E locul în care ne-am luat rămas bun de la oameni pe care Dumnezeu i-a vrut aproape de el, poate și pentru că noi, oamenii atât de prinși cu agitația zilnică, nu am avut timp să-i apreciem, să le descoperim valoarea atunci când trăiau. E locul în care ne-am reamintit de cei ce nu mai sunt.

E spațiul în care am descoperit cele „Nouă vieți”, „Vesperare”, „O scrisoare pierdută: ce se va întâmpla cu Școala de Muzică?” , sau că  „Umbra nu-și împarte prada cu nimeni”. Un an plin cu de toate. Un an de început cu emoții, cu bune, cu rele, cu stângăcia ce stă bine oricărui debut. Un an în care ne-ați fost mereu alături, voi, cititorii și criticii noștri fideli.

E important ca în anii ce vin „Salut, Sighet!” să rămână în peisajul jurnalismului autohton, să fie același loc primitor pentru cei ce au ceva de spus într-ale scrisului, care știu că tinerețea nu e dată de vârsta din buletin ci de spiritul care îi animă, de dorința de a cunoaște, care știu că omul învață toată viața. Am făcut o trecere în revistă fugară a unui an plin. Sper să pot face aceeași trecere și peste vreo nouă ani.

E iar vremea colindelor, a faptelor bune și a oamenilor minunați. Mi-ar plăcea ca aceste lucruri să fie o obișnuință, știu că e o utopie, dar visele nu ți le poate lua nimeni. În rest, vă doresc să aveți puterea să vă bucurați de lucrurile simple, de viața de zi cu zi, să găsiți lumina în oamenii care vă înconjoară, să faceți din fiecare zi o sărbătoare.

Pentru „Salut,Sighet!”, corespondent 007.

Pentru oamenii acestui oraș, pentru cititorii „Salut, Sighet!”, cu respect și toate gândurile bune, Roxana Pontoș.

Azi, 21 septembrie, joi,
Ducu Bertzi împlinește ani: șaizeci și doi.

La Mulți Ani și multe, multe „Flori de Colț” în buchetul vieții!

Puteți (re)citi interviul cu Ducu Bertzi accesând linkul: http://www.salutsighet.ro/cand-s-o-mpartit-norocul-ducu-bertzi/

Echipa „Salut, Sighet!”