În nr. 34 din 20 august 1876 al revistei „Vasárnapi Újság” („Ziarul de duminică”), scriitorul sighetean Szépfaludi Örlősi Ferenc publică articolul „Máramarosi képek” („Imagini maramureşene”) în care, comentând de-acum cunoscura gravură reprezentând centrul Sighetului, scrie că clădirea cu un singur etaj  aflată în stânga imaginii ar fi o tipografie.

„A kis nyomdán kivűl, mely a rajzunk sarkán levő emeletes, ugynevezett „Nemesi” vendéglő mellett látható, alig van már földszintes ház Sziget főterén” („Cu excepţia micii tipografii, aflată în colţul desenului, lângă aşa-numitul hotel „Nemesi”, abia dacă mai sunt case fără etaj în centrul Sighetului”).

Amintita clădire aparţinea parohiei romano-catolice şi, din datele pe care le deţinem, în 1806 a fost oferită de către protopopul Simonchicz Incze tipografului Gottlieb Antal pentru a găzdui o tiparniţă. Dacă a fost sau nu prima tipografie din Sighet, este greu de stabilit. S-ar putea foarte bine să fie prima pe care o putem atesta prin documentele tipografului Gottlieb Antal păstrate la Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale (Corespondenţa dintre Gottlieb şi Szighethy, 1805. 40. Fasc. VI).

Gottlieb Antal s-a născut la Sighet în anul 1760, dintr-o familie de mici nobili, tatăl fiind slujbaş al coroanei. După cum reiese din cariera sa şi mărturiile contemporanilor, Gottlieb a fost un tipograf de talent şi bine pregătit, excelent om de afaceri. După o perioadă petrecută la tipografia lui Patzkó Ferenc din Pesta, în anul 1793 cumpără tipografia lui Ambró Ferenc din Vác şi curând ajunge unul dintre cei mai reputaţi tipografi din Regatul Maghiar. Chiar din primul an de activitate (1794) încheie un contract cu administraţia Sighetului în valoare de 5.200 de forinţi, şi se pare că munca i-a fost apreciată, pentru că este rugat să deschidă o filială. Primele demersuri le face în anul 1803 şi, având în vedere că era deja un tipograf recunoscut şi, în acelaşi timp, membru ales în administraţia oraşului Vác, aprobările le primeşte după doar câteva luni, în anul 1804. La 31 august 1804, îi scrie tipografului Szigethy Mihály din Debrecen şi, după ce îl anunţă că a cumpărat tipografia seminarului din Oradea, îi propune ca împreună să achiziţioneze tipografia nefolosită la acea vreme a grofului Károlyi şi să se asocieze la tipografia din Sighet, pentru ca astfel să controleze împreună întreg teritoriul. Szigethy Mihály nu acceptă oferta, el dorind să cumpere sau să se asocieze la tipografia orădeană. Printr-o scrisoare datată 17 septembrie 1804, Gottlieb reînnoieşte propunerea făcută lui Szigethy Mihály, menţionând că administraţiile şi episcopiile greco-catolice din Maramureş, Bereg şi Ugocsa urgentează deschiderea unei tipografii la Sighet, fapt pentru care s-au adresat Consiliului Locumteneţial, argumentând alegerea în privinţa tipografului prin faptul că tatăl lui Gottlieb a fost timp de mai mulţi ani în slujba coroanei şi în zonă nu se află nicio altă tipografie. Ulterior, din lipsa resurselor financiare şi, mai ales, a personalului calificat la care se adaugă şi sănătatea precară, Anton Gottlieb amână deschiderea tipografiei la Sighet, lucrările angajate din acest oraş fiind în continuare imprimate la Vác (Országos Levéltár. Budapest. ÍL Tan. 1807. 8. Revis. Libr. No 4.). Până la urmă, la 9 octombrie 1806, trimite preotului protopop romano-catolic Simonchicz Incze din Sighet tiparniţa achiziţionată de la Gutmann János Pál din Oradea, iar după o lună îi trimite şi literele, astfel încât la sfârşitul anului 1806, prima tipografie din Sighet îşi poate începe activitatea. Tipografia lui Gottlieb („Typis Antonii Gottlieb Marmarosiensis”) a funcţionat până în anul 1817 când a vândut-o unui anume Pál József cu 1.500 de forinţi. Ulterior, tipografia ajunge în proprietatea lui Sichermann Dezső, iar în 1872 se uneşte cu „Császári Királyi Könyvnyomda” („Tipografia Imperială Regală”) – înfiinţată în anul  1865 –  şi formează împreună „Máramarosi Könyvnyomda és Kiadói Részvénytársaság” („Tipografia şi editura maramureşeană SA”), fapt relatat de Szilágyi István în „Máramaros vármegye egyetemes leírása” („Descrierea judeţului Maramureş”, Budapest, 1876). De altfel, în aceeaşi lucrare, Szilágyi István scrie că în Sighet existau doar cele două tipografii amintite mai sus.

Nu contestăm datele prezentate în articolul „Precizări despre prima biserică românească şi despre apariţia tiparului la Sighet”, singura concluzie pe care o putem trage este că ar fi timpul să se alcătuiască o echipă de cercetare pentru scrierea unei monografii a Sighetului. Datele publicate aleatoriu, oricât de corecte ar fi, nu fac altceva decât să creeze confuzii.

Autor, Ioan J. Popescu

Ziua tipografului

La 13 decembrie, în România se sărbătoreşte Ziua Tipografului în amintirea evenimentelor din Bucureşti când, la 13 decembrie 1918, tipografii atelierelor grafice „Sfetea” şi „Minerva” au intrat în grevă solicitând măsuri socio-economice precum ziua de lucru de opt ore şi mărirea salariilor. La manifestație s-au alaturat și alți muncitori, însă a fost reprimată violent prin intervenția în forță a vânătorilor de munte, poliţiştilor şi jandarmilor, care au deschis focul asupra manifestanților.

Dincolo de acest eveniment, pentru tipografii din Sighet, luna decembrie a acestui an înseamnă aniversarea a 210 ani de la deschiderea primei tipografii. În 1806, tipograful Anton Gottlieb – originar din Sighet – trimite în oraş o maşină de imprimat. Aceasta este primită în custodie de protopopul romano-catolic Simonchicz Incze, preot care a oferit şi spaţiu pentru amenajarea tiparniţei, într-o clădire mică, cu două camere, aflată în locul farmaciei „Manna” de azi. Nu avem date privind ziua în care a fost imprimată prima pagină, istoria reţinând doar luna. În perioada următoare, în Sighet au fost deschise alte zeci de tipografii care, de-a lungul anilor, au publicat mii de cărţi, ziare şi reviste în limbile maghiară, idiş, ebraică şi română. Merită amintit că multe dintre publicaţiile sighetene erau citite în întreaga Europă şi chiar pe coasta de est a SUA.

(foto: gravură de epocă în care se vede prima tipografie)

Autor, Ioan J. Popescu