PoetikS – Antonia Luiza Dubovici

Antonia Luiza Dubovici

Pe străzi miroase a moarte

și nu mai există cuvinte, nici liniște, nici iertare
și-n sufletele oamenilor, întunericul poartă numele fiecărei zi
îngerul morții calcă peste viață în kibuțul Kfar Aza din apropierea graniței Israelului cu Fâșia Gaza
peste trupurile firave ale copilașilor

atârnă cuțitul nemilos al războiului
Potopul al-Aqsa de pe uscat, din aer și de pe mare

vine o zi când o să cauți dragostea dar ea nu va mai fi

când lacrimile își fac cărare până la Dumnezeu
să ne rugăm pentru cei ce plâng și-și strâng mai tare copiii în brațe.




Sigheteanca Antonia Dubovici prezentă la manifestația pro Ucraina din orașul Auburn – New York

Comunitatea de români-americani cu origini ucrainene s-a alăturat comunității ucrainenilor- americani din orașul Auburn NY în manifestația societății civile de sprijinire a Ucrainei.
Acest eveniment a fost  organizat de Biserica greco-catolică ucraineană Sf. Petru și Pavel (reprezentată de preotul Vasile Colopelnic) din orașul Auburn NY în fața primăriei (Memorial City Hall).

Evenimentul s-a desfășurat în fața primăriei Auburn (NY), duminică, 13 martie 2022, de la ora 12:00. Au fost prezenți sute de participanți. Moderatorul evenimentului a fost preotul paroh Vasile Colopelnic.

Antonia Dubovici
(corespondență din Auburn – New York)




Un grup reprezentativ de sigheteni în… „Mantaua lui Gogol” (autor, Gabriela-Maria Mich)

Lectura îl face pe om complet. Scrisul îl face pe om exact. (Francis Bacon)

Mantaua lui Gogol (director Mihai Hafia Traista – scriitor, dramaturg, editor născut la Sighet) este o revistă trimestrială de literatură, artă, cultură și atitudine ce cuprinde studii literare, evenimente culturale, proză, poezie, teatru și texte pline de umor. În numărul comasat 32-34 (octombrie 2019 – iunie 2020) au apărut și o parte din creațiile unor artiști sigheteni. De la poezie, proză și până la studii literare, scriitorii sigheteni și-au deschis sufletul, s-au documentat, au creat și au lăsat cuvintele să formeze un alt fel de vorbire; o exprimare a esenței și emoției.

Printre autorii publicați se numără Echim Vancea (cunoscut poet, prozator, eseist, editor, publicist, autor a peste 30 volume de poezie dintre care amintesc eu, celălalt, Ocupantul provinciei, Abatere de la dialog, Ultima pagină etc), Ion Mariș (iniţiatorul publicaţiei on-line Salut, Sighet!, coordonator al Editurii Valea Verde, autor al volumelor Ultimul poem, Autostop printre gânduri, La masă cu președinții etc.), Antonia Luiza Dubovici (dragă poetă sigheteancă, stabilită în SUA, a publicat trei volume de poezie: Despre fluturi și praf, Despre înfrângerea definitivă a întunericului, Templul de Adamant), Hajnalka Cuth (absolventă a facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Sighetu Marmației, fire artistică, pasionată de călătorie, literatură și muzică), Anastasia Herbil (elevă la CNDV Sighet, pasionată de științe exacte și scris, a debutat cu poezie în anul 2019 în publicația electronică Salut, Sighet!), Rebecca Georgiana Dunca (pasionată de poezie, licențiată în Drept în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, absolventa unui masterat în Dreptul internațional și european al afacerilor la Universitatea Sorbona din Paris), Raisa-Mirela Semeniuc (elevă la CNDV Sighet, pasionată din fragedă copilărie de muzică; a studiat pianul, chitara, muzică clasică, obținând diferite premii la concursuri naționale și internaționale), Alina Marincean (absolventă a Facultății de Istorie – Studii Iudaice, UBB Cluj Napoca, a debutat cu proză în publicația on-line Salut, Sighet!) și… Gabriela-Maria Mich (și eu sunt pasionată de tot ceea ce se definește creativ, de la științele exacte până la artă, literatură! :)).
Numărul este ilustrat cu o părticică din cele peste 1200 de lucrări ale lui Ion Bledea – sculptorul nordului, un exemplu de profesionalism, dăruire și implicare.

Pentru acest dar minunat îi mulțumesc editorului Ion Mariș – un observator de la distanță al “fărâmelor” de talent – care, cu o privire caldă și discretă, încurajează, oferă sfaturi și laudă cu dărnicie, dar fără măgulire. Felicitări tuturor celor care au scris în acest număr (triplu) al revistei! Viața să vă fie asemenea cuvintelor voastre pline de înțelepciune, emoție, curaj, creativitate, povețe!

Scrieți pentru voi pentru a ajunge la ceilalți! Scrieți și dacă vă pasă de marile probleme, dar și de cele “nesemnificative”; scrieți când zâmbiți, dar și când plângeți; scrieți din plăcere și dați frâu liber plăcerii până devine o pasiune. Faceți primul pas în aventura cuvintelor și veți vedea cum de la o joacă veți ajunge la iubire, inspirație, informare…. artă.
Și nu uitați: pentru a fi oameni compleți… CITIȚI! Urcați zilnic câte o treaptă pe scara cunoașterii. Priveliștea de sus e cu siguranță copleșitoare, dar până acolo e un drum lung și atât de frumos! Priviți cerul, bucurați-vă de soare, inspirați și porniți către o călătorie cu destinația finală: CUNOAȘTERE.
Spor în toate și bucurii în orice clipă!

Gabriela – Maria Mich
Clasa a XII -a, Colegiul Național “Dragoș – Vodă” Sighet

NR: Cititorii noștri care doresc să primească revista „Mantaua lui Gogol” (în format pdf), sunt rugați să ne scrie pe adresa redacției.
Cei care doresc să primească exemplare tipărite (un exemplar sau mai multe), trebuie să achite 10 lei/ exemplar (+ 5 lei taxa poștală pentru revistele expediate pe teritoriul României) și pot face comandă pe adresa de mail [email protected].




Jurnal de profesor: Luminița Colopelnic

Sâmbătă, 21 martie 2020
„Viața și romanele nu sunt făcute decât din întâlniri.” (Jean d’Ormesson)

Azi e ziua mondială a poeziei. Într-un joc cu mine însămi, îmi propun să recitesc ultimul volum de poezie pe care l-am așezat în bibliotecă. Deși înțeleg că e vorba de o desfătare lirică, mă îndrept spre rafturi cu nerăbdarea unui copil pus pe șotii. Descopăr că e vorba de „Templul de Adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, carte dăruită în 2019 de poeta pe atunci însărcinată, cu dedicația: „O stea din constelația sufletului meu pentru nemărginitul univers al sufletelor domniilor dumneavoastră”.

O redescopăr pe Antonia între oale care fierb și cuptoare care sună. Sunt câteva poezii pe care am nevoie să le citesc de două-trei ori, altele mi se cuibăresc în suflet de la primul vers. Îmi place atât de mult confesiunea Antoniei, felul în care dezvăluie cititorilor viața ei interioară încât devin curioasă de forma pe care ar îmbrăca-o în limba franceză poezia mea preferată din lirica ei:

Le Temple

J’erre la pensée fatiguée.
J’ai touché à la mort
et rien n’a tremblé
dans mon cœur. Pas un seul souffle.
Un ange demeure dans la lumière.
Il a vu mon âme effacée comme la cire
qui lui a coulé sur la manche pendant toute la vie.

Dehors, la lumière s’estompe et les oiseaux croulent sur
mon âme
comme une main chaude qui dévoile des étoiles.

După ce o recit de câteva ori, în timp ce condeiul a redevenit cuțit și taie mărunt zarzavaturile pentru salata de bœuf, constat că acest poem sună bine în orice limbă. Mă declar mulțumită și deloc preocupată de prânzul amânat. Bucătăria s-a umplut cu picături de divin și cu aburi de cădelniță.

Îngerul, scoica și altarul din creația ei mă însoțesc constant în realizarea sarcinilor menajere de sâmbătă așa încât, la un moment dat, în minte, apoi pe hârtie, îi răspund Antoniei cu o fărâmă de confesiune personală:

Poetul din mine compune
pe-acorduri de liră sfințită-ntr-o noapte de-un înger pribeag.
Scrie plângând, înmuindu-și penița-n
ulei de tămâie din Templul cel Sfânt.
Ia rănile-adânci, le-nchide-ntr-o scoică
și pios o așează pe-un țărm de altar.

Ai zice că între mine și Antonia e o lume întreagă de când s-a mutat în Statele Unite. Și totuși, mai aproape ca azi n-am fost niciodată.

Poate această întâlnire, poate un semnal scânteietor din univers sau o fulgerare de lumină interioară mă convinge că mai există creație:
labirint verde
câmpia-n înserare
ocean de greieri

prof. Luminița COLOPELNIC

*****

Absolventă a Facultății de Litere, secția română-franceză, a Universității de Nord din Baia Mare, orașul natal, Luminița Colopelnic și-a început cariera în învățământ în cadrul facultății care a format-o și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Căsătoria cu un viitor preot o va aduce în Sighetu Marmației unde de 21 de ani predă limba franceză la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. An de an pregătește elevi pentru olimpiadă și pentru atestatele lingvistice. Timpul liber și l-a dedicat teatrului ca actor amator la Centrul Cultural, clubului de dezbateri pe care l-a înființat la CNDV și cursului opțional de limba chineză pentru copii și adulți. Activează de 6 ani în Serviciul de Ajutor Maltez, sucursala Sighet, unde în prezent este președinte, dar coordonează și activitatea celor 40 de elevi voluntari din Tineretul Maltez.

Deși la 18 ani obținuse mențiune pentru proză la Festivalul național „Vasile Lucaciu”, a fost, după cum ne-a mărturisit, prea ocupată să trăiască. Scrisul a rămas în urma creșterii a doi copii, a proiectelor școlare sau de voluntariat.

„Izolarea la domiciliu mi-a reînsuflețit pasiunea pentru scris și mi-a oferit răgazul necesar pentru așternerea pe hârtie a acelor semnale luminoase sau sonore care pot duce la corectarea direcției, semnale pe care le-am reunit într-un jurnal numit Balize. Am început să le descopăr în 11 martie și continui să descopăr balize aproape zilnic.” (prof. Luminița Colopelnic)

*****

N.r.: pagina de jurnal face parte din volumul în lucru „Balize”, care va fi publicat curând.




PRECUM Echim, puțini poeți! La Mulți Ani, Maestre!

Foto: Ion Mariș

Orașul nostru din acest colț îndepărtat de țară a fost binecuvântat cu multe. O astfel de binecuvântare sunt poeții, acești șlefuitori de cuvinte măiastre. Poate cel mai reprezentativ dintre ei, o figură proeminentă de dac liber, este domnul Echim Vancea, care azi își aniversează ziua de naștere. Este precum un lac cu ape limpezi și adânci, dar care te învăluie în undele lui atunci când îi lecturezi poezia.

Urându-i un călduros „La Mulți Ani!”, citez din poezia „Umbra” a Maestrului: „[…] de afară nimeni niciodată nu vede locul încărcat/ de tăcerea care nu ascultă decât de ea însăși/ într-o totală și rece mânie trebuind să petreacă”. (UMBRA nu îşi împarte PRADA cu nimeni, Ed. Echim, 2016)

Cu respect,
Eva Oanță

***

Bădiţa Echim locuieşte dealul cel verde, valea cea plină de clocotul vieţii
Jur împrejur, ca nişte mesteceni tulburaţi de culori,
Pribegim noi, fraţii lui, ca poeţii
Si uite cum îmi râde inima de câte ori se uită spre mine,
Dar gândul cel bun e uneori doar unduirea tristeţii,
Căci aşa de aproape trăim încât ne vorbim foarte rar
Însă azi, de luminoasă aniversare,
Îţi urez viaţă lungă, Echime, şi cât mai
senină,
Cu tine cel împătimit de toate,
plină!

Doina Rândunica Anton

***

Iată o zi minunată în care se sărbătorește un poet! Domnule Echim, un întreg anotimp vă sărbătorește astăzi, sub “o pânză de toamnă târzie”, cum nu se poate spune în cuvinte. Astăzi, 19 octombrie, este cea mai frumoasă zi în care putea să se nască un mare poet. Citindu-i poemele acestui om dăruit cuvintelor privesc un “vitraliu fără nici o fisură”, prin înșiși ochii luminii.

La mulți ani poetici, Domnule Echim!

Cu prețuire,
Antonia Dubovici

***

Toamna își revarsă aurul în frunza codrilor și în foșnetul anilor prietenului, colegului și poetului Echim Vancea, cel inconfundabil, nonconformist, care refuză clișeele și-n viață, și-n literatură. Ba se și revoltă, nu de puține ori! Ne-am născut în același an, în același sat – Nănești, dar în zodii diferite. Pe Iza noastră mitică, ne leagă amintiri de neuitat, care în biografiile noastre au valoare de tezaur. Boala scrisului, cum zic unii, împătimirea întru cuvânt, ne-a prins din tinerețe. El este astăzi un  poet legitimat, prin cele 20 de cărți și, mutându-se, contaminat de aerul multiculturalismului, mai are încă multe de spus și de scris.

Și nu uita, Echime, că astăzi nu aniversăm doar ziua ta de naștere, ci și 47 de ani de când, după ce făcuserăm o petrecere, în spirit tradițional, împreună cu Gheorghe Pârja și fratele meu, Vasile, în casa în care te-ai născut în Nănești, ne-am dus în cătănie. Amintirea aceasta ne restituie sentimentul tinereții fără de sfârșit.

La Mulți Ani, Echime, și ignoră-i – așa cum știi tu – pe cei care au dovedit ingratitudine, din ignoranță, pentru persoana omului de cultură și a poetului Echim Vancea!

Salutare, frate!

Gheorghe Mihai Bârlea

***

O mare bucurie poemele de Octombrie ale lui Echim Vancea, scriitor român contemporan! Imensă munca lui poetică, copleşitoare roadele ei (căt’ă 20 de volume, pline-ras de poezie)! Operă de cunoaştere şi autocunoaştere poetică tot mai profundă. Nu-i pe măsura orişicui să o asimileze în devenirea ei. De aceea, m-am limitat la a-l întâlni zi de zi şi a-l lăsa să mă sfădea în voie. Căci mângâioasă este căldura mâinilor sale mari! La Mulţi Ani, prietene, Echime! Fă ce-i fa’ şi fii sănătos! Boldog születésnapot kivánom!! Igen!

Marin Slujeru
19.10.2017

***

PRECUM Echim, puțini poeți!
“Rău” dar cu suflet admirabil, bătăios dar respectând valorile, prea discret cu propria-i poezie, ereticul de/la serviciu Echim Vancea își tot caută lumea lui, pe care ceilalți i-o refuză. Se mânie doar pentru a-și ascunde durerea, fiind nepregătit pentru compromisul cu… trecătorii.

La anii pe care i-a atins îi doresc să-și completeze opera și, la cele douăzeci de volume de poezie pe care le-a publicat să adauge, scriind, diferența până la… 66!
La mulți ani, Maestre!

Ion Mariș

Sursă foto: Ion Mariș




Clubul de senioare din Centrul de Zi „Micul Prinț” a împlinit trei ani de existență

Clubul de senioare din cadrul Centrului de Zi „Micul Prinț” a împlinit trei ani de existență, trei ani de mobilizare în numeroase activități comunitare, de implicare în proiecte de succes, trei ani de bucurii și momente frumoase petrecute împreună.

În acest program sunt înscrise 22 de beneficiare, centrul nostru urmărind nu doar punerea la dispoziției a unui spațiu de întâlnire și de socializare pentru persoanele vârstnice, ci și de formare și valorizare a potențialului fiecărei persoane care frecventează acest centru.

De-a lungul acestor trei ani de activitate, beneficiarele programului nostru s-au implicat în numeroase proiecte și acțiuni din cadrul comunității sighetene precum: sprijin acordat în cadrul sărbătorii anuale a voluntariatului; sprijin acordat în cadrul programului de meditații pentru copii; participare la derularea unor proiecte sociale și sportive organizate de către alte asociații, confecționarea de produse handmade cu scopul autofinanțării, etc.

Aniversarea a debutat cu un moment de rugăciune de mulțumire pentru acești minunați ani petrecuți împreună, moment organizat de preoții Asociației Frați Minori Capucini, și a continuat cu cântece și voie bună.

Pentru a marca această aniversare am ales un loc cu totul și cu totul special: “Pensiunea Doina”, o fărâmă din Maramureșul de poveste, iar doamnele sărbătorite s-au declarat absolute fascinate de peisaj, după cum mărturiesc acestea:
“Am admirat peisajul, pensiunea fiind amplasată într-un loc mirific, am avut o aniversare de neuitat” , spune Maria G.
“Aniversarea a trei ani de activitate a fost un eveniment deosebit, ne-am bucurat să petrecem împreună această seară specială”, apreciază Ileana K.

La mulți ani doamnelor senioare! La mulți ani frumoși și bogați cu noi proiecte de suflet!

Autor, Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)




Eroii de Sacrificiu (autor, Antonia Dubovici)

De multă vreme mă gândeam să scriu despre eroii uitați, anonimi, căzuți sub greutatea timpului și a tăcerii.

În Sighet avem doar două cimitire dedicate eroilor: primul, cimitirul eroilor sovietici necunoscuți, ale căror morminte sunt păstrate în țărâna părăsirii, gândindu-te că în urmă cu câțiva zeci de ani, cineva îi aștepta cu inima stinsă-n lacrimi să se întoarcă acasă, majoritatea pierzându-și viața în momentul lor de glorie, dar acum sunt morții nimănui.

Un alt cimitir pe care Sighetul îl deține, locul cel mai bogat de suflete care s-au jertfit în Sighet, paradoxal cunoscut sub denumirea de Cimitirul Săracilor, un loc unde sunt îngropate nu doar trupuri, ci și idei, valori pe care România de ieri le-a pus în lanțuri și le-a zdrobit.

Zilele trecute am citit un articol despre decoperirea unui cimitir al soldaților români căzuți la datorie pe frontul de Est în Al Doilea Război Mondial, eroi îngropați în cutii de carton, lipite cu scoci.

Mi-au dat lacrimile, mi-au dat lacrimile pentru că țara asta a pierit de atâtea ori cu tot ceea ce avea mai bun, iar lecția n-a fost învățată.

Mă gândeam că acolo poate fi și străbunicul meu îngropat, în una dintre acele cutii anonime, şi, măcar acum, toate căutările mele s-ar opri în sfârșit pentru a-l readuce acasă, în memoria celor al căror sacrificiu pentru posteritate va rămâne o flacără de-a pururi vie. Străbunicul meu mi-a lăsat o singură moștenire, o fotografie pe care o păstrez cu sfințenie (când a fost încorporat în armata română sub conducerea Mareșalului Ion Antonescu).

Am aflat de povestea tragică a străbunicului meu (Serg. Zavaliche V. Vasile, căzut pe front la Odessa, în 31.12.1942, la 26 de ani), din cartea „Război Blestemat”, o lucrare de 357 de pagini scrisă sub egida Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, Filiala Neamț, pe care am găsit-o printr-o minune, porind singură pe acest drum al căutării și al întrebărilor fără răspuns, pentru că atunci când dorești cu toată inima să găsești ceva, afli.

În acele pagini era și povestea a trei frați plecați la război pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, printre care și străbunicul meu, Zavaliche Vasile, contingent 37, concentrat la Regimul 16 Infanterie, Fălticeni. În marile bătălii de la Dalnic, Odessa și Tătarca unde armata română a pierdut numeroși soldați, acesta și-a pierdut viața, lăsând acasă în comuna Oglinzi, județul Neamț, o soție și un copil de un an, orfan și refugiat de război, acela avea să fie bunicul meu.

Conform mărturiilor de război, frații străbunicului meu (Dumitru și Costache Zavaliche) au fost luați prizioneri și duși în lagărele din Uniunea Sovietică unde au lucrat în minele de extracție a minereului de fier, dintre cei doi, doar Costache a supraviețuit, pentru ca mai târziu să moară trist și uitat de statul român.

Caporalul Costache Zavaliche a mărturisit în cartea „Războiul Blestemat” că: “condiţiile de muncă în mină erau extrem de grele, iar alimentaţia, echipamentul de lucru şi mizeria din barăci, unde stăteam, erau de nesuportat. La data de 15 septembrie 1945 am fost eliberaţi din lagăre 118 prizonieri şi trimişi în ţară. După război, statul român nu ne-a acordat calitatea de veteran de război pe motiv că am luptat pe Frontul de Est împotriva Uniunii Sovietice. Cei care am luptat pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord am primit doar umilinţă şi nedreptăţi”. Abia, post mortem, după Revoluţia din 1989 a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă” şi „Crucea Comemorativă de Război”.

Recent, am citit povestea lui Gheorghe Lăcătușu, ultimul supraviețuitor român, care a luptat în Primul Război Mondial, care, de asemenea, a murit uitat, în anonimat, la vârsta de 109 ani. În urma eroului Gheorghe a rămas doar sacrificiul pentru țara care l-a dat la o parte și o poezie:

„Priveşte, copile, cum trec veteranii
În şiruri tăcute, bătrâni luptători
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.   

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!“.

Astăzi, avem o Românie zidită între răni și lacrimi, o Românie care se descompune pe zi ce trece, și, din păcate, toate eforturile, toate sacrificiile celor care s-au jertfit pentru viitorul acestei țări, au devenit monumente acoperite de praf, și nu vorbesc de statui, eroii adevărați nu cerșesc să li se facă statui, ci vor ca noi, locuitorii prezentului să ne amintim că lupta lor a fost asumată, onestă și purtată-n spiritul unui ideal măreț.

Fiecare tânăr este responsabil în parte să-și cunoască trecutul pentru a ști încotro se îndreaptă. Nu putem vorbi de prezent și viitor dacă nu avem trecut. Istoria nu este o disciplină cu caracter obiectiv, o colecție de date, nume și atât. Dincolo de cifre, fapte, evenimente, sunt povești de viață, ale părinților, bunicilor, străbunicilor care au creat ceea ce noi vedem ca fiind România de astăzi. Istoria este o știință vie iar dovada suntem noi. Noi suntem aici datorită celor care au fost acolo și atunci.

Ei au purtat un război pe care nu și l-au dorit, un război la care n-au vrut să ne facă părtași, sacrificându-și viețile, familiile, tot ceea ce aveau mai de preț, iar noi măcar atât le datorăm, un loc în inima noastră.

Autor, Antonia Dubovici (Zavalic)