Aceste zile reprezintă testul suprem pentru omenire și umanitate în general. Un test care ne-a trezit din starea de letargie și ne-a deschis ochii înspre aproapele nostru. Ne-am pus în locul celor forțați să-și părăsească casele și mai ales în locul celor ce au ales să rămână acolo, în mijlocul unui infern creat în mod artificial de niște invadatori care nu respectă niciun drept recunoscut astăzi de toate organismele și organizațiile mondiale. Am fost în urmă cu câțiva ani în Lviv (în vizită la rudele mele) iar acum refuz să cred cum splendoarea și frumusețea unor orașe cu arhitectură sublimă pot să dispară peste noapte în focul bombardamentelor alături de inimile multor eroi ce și-au sacrificat viața încercând să salveze libertatea din ghiarele celor ce o hăituiesc. Astăzi suntem chemați în cea mai nobilă misiune pe care o putem primi și anume să ne oprim puțin din alergarea noastră precum Samarineanul Milostiv și să ne oferim în primul rând inima celor ce caută o mângâiere.

În rândurile care urmează, avem mărturia despre cum este trăit pe viu un război în numele libertății de către un român stabilit în Ucraina, de peste trei decenii, este vorba de Prof. Univ. Dr. Ion Dubovici, aflat împreună cu familia sa (soția și trei copii în orașul Lviv).

Scurtă biografie: Ion Dubovici, născut în anul 1962 în comuna Remeți, județul Maramureș, este stabilit în orașul Lviv (Ucraina) din anul 1990. Este Profesor Universitar la Universitatea Națională de Silvicultură din Ucraina (orașul Lviv), doctor în științe geografice, jurist internațional, prodecan (2010-2015), șef al Departamentului de Ecologie Economică și afaceri (în engl. „Ecological economics and business”) iar din 2015 – prezent, membru corespondent al Academiei de Științe Forestiere din Ucraina, autor și coautor a peste 250 de lucrări științifice. Este căsătorit cu Olena Luțișin, doctor în științe filologice și cercetător științific al Institutului Ivan Franko din cadrul Academiei Naționale de Științe din Ucraina (orașul Lviv).

Antonia Dubovici (A. D.): Sunt deja opt zile de când teritoriul Ucrainei este invadat de armata rusă. Cum au reușit ucrainenii să reziste în aceste zile?
Ion Dubovici (I. D.): Invazia armatei ruse pe teritoriul Ucrainei a început în 20 februarie 2014 în timpul anexării peninsulei Crimeea, precum și capturarea la 1 martie 2014 a unei părți din regiunile Donețk și Lugansk. Armata rusă a capturat peninsula Crimeea și o parte din regiunile Donețk și Lugansk fără ripostă din partea armatei ucrainene. La acea vreme, armata ucraineană nu era pregătită să riposteze armatei ruse. Ucraina nu avea armele corespunzătoare pentru a lupta cu una dintre cele mai puternice armate din lume, care are în dotare arme nucleare. În ceea ce privește atacul militar deschis al Rusiei asupra Ucrainei, care a început în 24 februarie 2022, aș dori să remarc că astăzi armata ucraineană este una dintre cele mai puternice, una dintre cele mai bine pregătite în lume. Astăzi armata ucraineană apără cu fidelitate independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Trebuie să recunoaștem că Ucraina a primit ajutoare semnificative cu arme moderne din partea Statelor Unite ale Americii și din partea altor țări. Acest ajutor cu arme militare a ajutat foarte mult Ucraina să poată rezista agresiunii ruse. De asemenea, trebuie să înțelegem că atunci când un stat se află în stare de război, un rol foarte important îl joacă președintele. În momentul de față, Ucraina are cel mai bun președinte care dispune de tehnici de organizare a unei cooperări eficiente cu lumea civilizată, știind cum să unească pe toți ucrainenii și să apere suveranitatea și independența Ucrainei. Îl consider pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un erou al Ucrainei. Astăzi, mai mult ca niciodată, toți ucrainenii sunt uniți și puternici, uniți în spiritul de luptător al libertății.

A. D.: Ați primit nenumărate mesaje de încurajare din partea celor care vă cunosc (rude, cunoștințe, prieteni din România) în ceea ce privește posibilitatea de a veni în România, în calitate de refugiați. Ați primit cu recunoștință și gratitudine invitațiile celor apropiați dar totuși ați ramas în Ucraina. De ce ați ales să rămâneți în Ucraina și mai ales ce anume v-a determinat să luați această decizie?
I. D.: E adevărat, de când a izbucnit războiul în Ucraina, am primit mai multe oferte de la rude și prieteni din România, care ne-au oferit cazare, masă etc. pe teritoriul României. Sora mea, soțul ei, precum și nepoții mei m-au sunat și ne-au oferit cazare, masă și ajutor financiar. Aș dori să-i mulțumesc foarte mult domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, care m-a sunat și ne-a oferit ajutor (cazare, masă etc.). Sincere mulțumiri rectorului Ioan Abrudan și decanului Lucian Kurtu de la Universitatea Transilvania din Brașov pentru sprijinul oferit familiei mele și colegilor mei de la Universitate. Propuneri de sprijin au venit și din partea altor prieteni din România. De ce am decis să rămânem în Ucraina? Am considerat că nu noi ar trebui să părăsim Ucraina, unde trăim și muncim, ci criminalii, teroriști ruși, care se află ilegal pe teritoriul Ucrainei, ucigând civili și distrugând infrastructura.

A. D.: Ce părere aveți despre solidaritatea și mobilizarea societății civile sighetene și nu numai, respectiv a asociațiilor și organizațiilor publice și private privind întâmpinarea nevoilor refugiaților și trimiterea de ajutoare peste graniță pentru cei rămași pe teritoriul ucrainean?
I. D.: Este minunat să vezi cum locuitorii din Sighetu Marmației și din alte regiuni îi ajută pe refugiații din Ucraina, nu doar pe cei care se află în România, ci și pe cei care au rămas în diferite regiuni ale Ucrainei, îndeosebi Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți și alte regiuni. Cred că întreaga lumea se va mobiliza să-i ajute pe refugiați, care se află într-o situație extrem de dificilă. Trebuie să înțelegem că astăzi ucrainenii apără nu numai Ucraina, ci întreaga Europă, întreaga lume. Ucraina apără libertatea omului. Vreme de mulți ani, Rusia a încălcat drepturile internaționale și a stabilit reguli proprii, reguli care nu corespund celor internaționale. Apropo, Rusia nu este un stat recunoscut de ONU, cu atât mai mult un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Această țară nu a trecut în 1991 procedura de recunoaștere a Federației Ruse ca stat ONU, așa cum au făcut toate republicile din fosta Uniune Sovietică. Sper că în viitorul apropiat se va cerceta această problemă și se vor lua decizii corespunzătoare.

A. D.: Ce măsuri de siguranță s-au luat de către autoritățile ucrainene pentru a proteja securitatea persoanelor civile? Cum reușiți să vă desfășurați activitățile de zi cu zi (aprovizionare, muncă, activități profesionale și alte activități)?
I. D.: Ȋn Ucraina, în momentul de față se aplică un plan de acțiune bine organizat în ceea ce privește protejarea civililor în timpul războiului. Fiecare localitate a organizat apărarea teritorială, civilii împreună cu poliția și militari din cadrul armatei Ucrainei asigură ordinea publică, efectuând patrularea comună non-stop și verificând actele de identitate a persoanelor, respectiv vehiculele care se deplasează pe teritoriul localității etc. În fiecare localitate se aplică stări de urgenţă, ordonanţe militare. De exemplu în Kiev între orele 17:00 – 07:00, în Lviv între orele 22:00 – 06:00. Interdicția este stabilită de autoritățile locale. În această perioadă, civililor le este interzis să se afle pe stradă, se pot deplasa doar când sună sirenele, și numai în adăpost. În această perioadă se aplică restricții la circulația autovehiculelor proprii, cu excepția celor care au permise speciale. Din păcate, astăzi două sau trei localități din Ucraina sunt capturate de teroriști din Rusia, iar localnicii sunt luați ostatici. Sunt sigur că astăzi sau mâine aceste localități vor fi eliberate de armata ucraineană. În general, situația din Ucraina este foarte dificilă, mulți cetățeni ai Ucrainei sunt nevoiți să plece din Ucraina în alte țări, elevi si studenții au fost trimiși în vacanțe nevoite. Principalul lucru în condițiile actuale de război este să supraviețuiești. Autoritățile ucrainene fac tot posibilul pentru a proteja populația civilă. Autoritățile ucrainene au stabilit o cooperare cu multe țări în ceea ce privește primirea refugiaților din Ucraina.

A. D.: Care este situația de război în Lviv? Cum este atmosfera și suflul resimțit de locuitori? Ce spun rudele și cunoștințele voastre din alte localități de pe teritoriul Ucrainei?
I. D.: Situația de război în Lviv este tensionată, pentru că președintele nerecunoscut al Belarusiei Alexandru Lukașenko s-a unit cu teroriștii ruși și le oferă condiții pentru atac asupra Ucrainei. Iar distanța de la Lviv până la granița cu Belarusia este de aproximativ 200 km. Astăzi există informații că trupele militare belaruse au intrat pe teritoriul Ucrainei, adică militari belaruși sunt direct implicați în acest război, în această crimă teroristă. Dar oamenii din Lviv, cu spiritul lor de luptă, au organizat foarte bine punctele de control, apără bine orașul și nu vor permite inamicului să intre pe teritoriul orașului Lviv. De la începutul războiului în Ucraina (24 februarie 2022), locuitorii din Lviv primesc refugiați din Kiev, Harkov, Odesa și alte orașe ale Ucrainei unde situația este dezastruoasă. Rudele, cunoscuți care locuiesc în regiunile Ucrainei, unde inamicul omoară civilii, distruge infrastructura, ne transmit că trăiesc în adevărată groază. Din păcate sunt mari pierderi de vieți omenești. Dar noi credem în victoria Ucrainei.

A. D.: Poporul ucrainean este unit și neînfricat în rezistența în fața invadatorului. Ucraina în frunte cu președintele țării este apărată eroic de către numeroase personalități ucrainene cunoscute (din lumea sportului, culturii și artei etc.). Sunt soldați care au făcut sacrificiul suprem în numele libertății, stârnind admirație din partea întregii lumi. Apărarea Ucrainei se află în mâinile fiecărui locuitor al ei, potrivit citatului din opera lui Dumas „toți pentru unul și unul pentru toți”. De ce ucrainenii sunt atât de curajoși, neînfricați?
I. D.: Dacă pe timp de pace în Ucraina auzeam diferite opinii politice, atacul Rusiei asupra Ucrainei a unit toți ucrainenii, întărind spiritul ucrainean. Astăzi, nimeni nu se îndoiește că ucrainenii sunt o națiune, cu propria lor limbă, cultură, tradiții etc. Astăzi, propaganda falsă a Federației Ruse poate fi aruncată la gunoi. Întreaga lume civilizată și-a dat seama și a înțeles că Rusia este o țară teroristă condusă de Putin, care nu are nimic uman. Noi ne-am convins, că în ultimul timp reprezentanții statelor civilizate, democratice, nu mai vor să-i asculte pe reprezentanții ruși. De exemplu, marți (1 martie 2022) în cadrul unei ședințe a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, când ministrul de externe rus Lavrov și-a început discursul, peste 100 de diplomați, reprezentanți ai statelor civilizate, democratice, s-au ridicat și au părăsit sala. Asta înseamnă că lumea civilizată nu mai vrea să asculte minciunile unei țări teroriste. Eu cred că toți cei implicați în războiul împotriva Ucrainei, în această crimă cumplită, vor ajunge cu siguranță în fața Curții Penale Internaționale și vor fi trași la răspundere pentru fiecare crimă comisă. La întrebarea dumneavoastră „De ce ucraineni sunt atât de curajoși, neînfricați?”, răspund. Imperiul Rus a distrus și rusificat ucrainenii timp de 300-350 de ani. În toată această perioadă, ucrainenii au fost jefuiți și uciși. Potrivit surselor științifice, dacă nu era genocidul, exterminarea deliberată și sistematică intenționată asupra poporului ucrainean, Ucraina modernă ar fi numărat cel puțin 100 de milioane de oameni. Dacă luăm în considerare rusificarea ucrainenilor, numărul real al ucrainenilor în întreaga lume ar fi de aproximativ 150 de milioane. Astăzi în Ucraina locuiesc 42 milioane de ucraineni și aproximativ 20 milioane în alte state. Analizând crimele Imperiului Rus împotriva poporului ucrainean, înțelegând caracterul agresiv al rușilor, ucrainenii sunt nevoiți să se apere de teribilul lor dușman. Cum se explică că Ucraina, una dintre cele mai bogate țări din lume, se afla pe lista celor mai sărace din Europa? Rușii au jefuit Ucraina de sute de ani și chiar și după 1991, când Ucraina a devenit stat independent, rușii au afectat negativ dezvoltarea economică a Ucrainei, prin reprezentanții lor, care aveau sarcini clare în Ucraina, comiteau diverse acte criminale, organizau scheme de corupție etc. Ucrainenii înțeleg însemnătatea cuvintelor „acum ori niciodată” și sunt hotărâți să-și apere independența, suveranitatea și integritatea teritorială chiar și cu sacrificiul vieții, dorind să se separe definitiv de criminalii Imperiului Rus. Vreau să cred că acest război al Rusiei împotriva Ucrainei va pune capăt erei Imperiului Rus.

A. D.: Clopotele bisericilor și vuietul sirenelor răsună acum mai mult ca niciodată pe teritoriul ucrainean. Ce speranțe aveți și cum configurați viitorul Ucrainei?
I. D.: Din păcate, acest lucru este adevărat, sirenele sună acum mai mult ca niciodată în Ucraina. Închipuiți-vă cum trăiesc în această groază copiii, femeile, bătrânii… Eu întotdeauna am crezut într-un viitor strălucit al Ucrainei. Am spus mereu că Ucraina va deveni un stat european dezvoltat, civilizat, dar cu condiția să nu aibă relații de colaborare cu Rusia. Rusia este o piedică în dezvoltarea economică a Ucrainei, piedică în respectarea drepturilor omului și în integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană civilizată și NATO.

A. D.: Cum ar putea România și românii să ajute în continuare Ucraina și poporul ucrainean?
I. D.: În actuala stare de război, principalul ajutor din partea României și a românilor pentru Ucraina și poporul ucrainean poate fi acordat la nivel de stat între guvernul ucrainean și guvernul român, precum și la nivel regional între administrațiile regionale din Ucraina și prefecturile județene din România. Un ajutor semnificativ poporului ucrainean este oferit de Uniunea Ucrainenilor din România, condusă de Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, precum și diverse companii private și cetățeni ai României. Noi înțelegem că este foarte important pentru România, ca vecinii săi să fie parteneri de încredere și de perspectivă, motiv pentru care România trebuie să promoveze, să ajute și să sprijine aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și NATO. Consider că este necesar să se stabilească relații interstatale româno-ucrainene apropiate, cu caracter de prietenie, reciproc avantajoase în toate domeniile de activitate.

A. D.:  Ce mesaj transmiteți sighetenilor, ucrainenilor români, românilor de pretutindeni, respectiv lumii întregi?
I. D.: În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor locuitorilor din Sighetu Marmației, ucrainenilor din România și tuturor celor care ajută Ucraina și refugiații ucraineni în această perioadă extrem de dificilă. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o crimă împotriva umanității. Rog toți oamenii să nu fie indiferenți, să nu privească acest război, cu gândul „pe mine nu mă privește”. Indiferența oricărei persoane în stare de război este inacceptabilă. Întreaga lume trebuie să se unească împotriva teroriştilor, altfel acţiuni similare se pot repeta și în alte părţi ale lumii. Fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a preveni războiul. Într-un război nu există învingători, există doar consecințe teribile, mii de morți, infrastructură distrusă și așa mai departe. După părerea mea, există oameni cu o sănătate mintală îndoielnică care ajung la putere și doresc cu orice preț să intre în istorie, indiferent în ce postură, ca erou sau ca criminal, terorist. De exemplu, Hitler, Putin și alții. Consider că nu avem dreptul să privim cu pasivitate astfel de fapte criminale. Oamenii trebuie să facă tot posibilul pentru stoparea războiului.

*

În comunitatea de care aparțin (orașul Auburn și orașul Syracuse din statul NY), oamenii sunt uniți în solidaritate și oferirea de sprijin și suport financiar și material față de poporul ucrainean în frunte cu reprezentați ai bisericilor greco-catolice ucrainene (cu enoriași ucraineni, români și americani) din cadrul bisericii Sf. Petru și Pavel (Rev. Vasile Colopelnic) și bisericii Sf. Ioan Botezătorul (Rev. Mihai Dubovici), aceeași mobilizare am remarcat-o prin intermediul rețelelor de socializare în: Sighetu Marmației, Remeți și nenumărate localități din România. Cinste acestor oameni cu inimi cu adevărat bogate! Ne exprimăm întreaga noastră solidaritate și suntem alături de poporul ucrainean.

Corespondent diaspora: Antonia DUBOVICI (Auburn, NY, SUA)

Poate fi inteligența produsul unui algoritm care se petrece la nivel neuronal? Cum ar fi dacă omul ar gândi după o matematică de care el însuși nu este conștient? O matematică care se petrece la nivel neuronal? Dacă am putea să ne imaginăm un spațiu care să cupindă infinitul, iar acel spațiu să fie însăși mintea noastră legată de suflet prin legături invizibile și aproape imposibil de detectat. Ar fi o știință frumoasă, a conexiunilor, a ne-limitării. Oare când discutăm despre minte, putem vorbi de frontiere?

Cum ar fi dacă toate gândurile noastre s-ar baza de fapt pe un algoritm, pe care creierul nostru îl repetă la nesfârșit? Răspunsul la această întrebare a fost formulat în cadrul unui studiu publicat în revista Frontiers in Systems Neuroscience.

În rândurile care urmează aflăm mai multe despre argumentele care susțin această teorie și modul în care această descoperire ar putea revoluționa inteligența artificială așa cum o înțelegem la ora actuală. Creierul uman este cel mai complex organ, fapt pentru care a inspirat un model de inteligență artificială, iar algoritmul descoperit în teoria conexiunii subliniază procesele complexe care se desfășoară în creierul uman.

Cu alte cuvinte, această teorie vorbește despre cum se petrece procesul achiziției de cunoștințe, adică cum are loc fenomenul învățării, respectiv diverse procese cognitive precum generalizarea și abstractizarea. Se pare că neuronii „socializează’’ la fel ca oamenii. Vorbim despre un soi de comunicare prin care neuronii asamblează și înșiră informația. Nimic nu este aleatoriu. În funcție de anumiți stimuli, se asociază un anumit grup cu un anumit număr de neuroni, iar învățarea se produce de fiecare dată când sunt formate noi tipuri de asocieri. Iar aceste noi tipuri de asocieri „salvează” organismul de pierderi și boli neurodegenerative precum Alzheimer.

Practic, ne putem imagina cum grupuri de neuroni similari formază clustere complexe, și în acest mod construiesc idei și informații similar unui Rubik Cube- cu infinite posibilități de combinații și cu cât apar mai multe astfel de combinații, cu atât ideile care se nasc grație acestui proces fascinant sunt tot mai complexe.

Întrebarea mea ar fi: ce s-ar întâmpla dacă omul ar fi conștient de toate procesele complexe care se petrec în timpul în care acesta gândește, în care meditează, în care se roagă?

Antonia Dubovici

sursă foto: internet

Nu există preț care să echivaleze cu ceea ce „rupi” din tine. Ca scriitor, ca om, nu poți decât să dăruiești la infinit. Cu cât dăruiești mai mult cu atât ești mai mult. Pentru mine, a scrie nu este un hobby și nici un job, e ceva mai mult: o întrecere cu propria-mi ființă.

Poezia creează legături între lucruri, între fapte, între oameni, fiind, în opinia mea, cea mai înaltă formă de comunicare. Spun cea mai înaltă formă de comunicare pentru că poate permite o conectare totală între cititor și scriitor, fără ca mesajul să fie alterat de bariere de comunicare. Nu mai suntem condiționați de aparențe, pentru că și aceste bariere dispar. Pătrunzi în lumea ideilor pure, atingând vieți. Atât ca cititor cât și ca scriitor ai ocazia să îți extinzi hotarele sufletului, iar toată această expansiune te face mai bogat și mai bun. Îndrăznesc să cred că singura bogăție reală este aceea de a-ți accesa sufletul și de a-i învăța și pe alții să facă la fel.

Cred că scriu de dinainte să scriu, cel puțin așa îmi aduc aminte. Întâi au fost gândurile, emoțiile, bucuria de a le stoarce și de a le întoarce pe toate fațetele.

De când eram copil aveam un univers propriu, un refugiu numai al meu, unde mă conectam la frumusețe și pur și simplu mă încărcam cu ceva, pe atunci, nu puteam defini ce era acel ceva, de care te umpli și nu te mai saturi. Era o poezie intangibilă, de nespus, de nescris. Trebuia doar să treacă un anumit timp, să existe un stimul care să declanșeze tot acel șuvoi.

Am obținut câteva premii frumoase, dar aceste premii nu le consider ale mele, ci ale poeziei pe care am simțit-o și la un moment dat am reușit să-i dau contur, deci mie personal nu-mi atribui niciun merit. Tot ceea ce am căștigat este universul răscolitor, unde toate cuvintele sunt anotimpurile vii.

Poezia e ceva cu care te naști, e de fapt cea mai înaltă dimensiune a spiritului, locul unde nimic nu poate fi alterat sau distrus: un regat care reunește și conectează toate dimensiunile invizibile care fac parte din ființa noastră. Tot ceea ce îți rămâne după ce fiecare zi se risipește sau te rispiește. Fiecare poem este o picătură de nemurire pe care poetul îndrăznește s-o captureze și s-o pună în fața cititorului.

Poezia este cea mai pură și candidă lume pe care o știu, de aceea o iubesc. Am descoperit-o în momentul în care am îndrăznit să mă privesc dincolo de oglindă, dincolo de materie și de alte granițe efemere. Așa am ajuns să accesez o realitate nouă și totalmente diferită de cea pe care societatea îți pune în cârcă. După ce scriu, simt că nimic nu-mi mai aparține, fiecare poem mă părăsește și-și trăiește viața, pe picioare proprii, pentru că fiecare poem în sine este o entitate vie, matură și cu un destin absolut unic.

Poezia este o frumusețe atât de dură încât uneori doare. Dacă doare s-o scrii, sau dacă doare s-o citești? Hm, poezia poate fi binecuvântare și blestem deopotrivă, binecuvântare fiindcă te face să simți toate limitele, fiind mai puternică decât orice drog, fiindcă te transportă la granița dintre realitate și vis. Poezia poate fi și blestem fiindcă s-o atingi înseamnă să înveți să-ți iubești rănile, să te bucuri de ele, să fii un preafericit bolnav incurabil.

Din punctul meu de vedere adevărata poezia nu are de-a face cu lucruri precum: ce sau câte cărți ai publicat, unde ai publicat sau împreună cu cine, ea se ridică cu mult deasupra tuturor acestor detalii, cu toate că are nevoie și de suport material, esența ei este dincolo de aceste aspecte. Imaginați-vă bucățele din suflet smulse pe fiecare pagină. Iar acum încercați să vă închipuiți că așa este ea în realitate. Așa vă îndemn s-o citiți!

Dacă cineva va deschide una dintre cărțile pe care le-am scris și va prețui gândurile acestui suflet (care astăzi este) încă lipit de materie, zboruri și praf, mă declar împlinită.

Autor, Antonia Luiza Dubovici

“Fără îndoială că un grup mic, dar dedicat şi gânditor de cetăţeni poate schimba lumea; de fapt, este singurul lucru care a schimbat lumea până acum.” Margaret Mead

La Centrul de zi Micul Prinț este deja o tradiție ca beneficiarele programului de Seniori, douăzeci de doamne minunate, cu suflet mare să aducă o mică bucurie în viețile celor aflați în nevoie, astfel încât în fiecare an, din proprie inițiativă acestea pregătesc un colet de daruri pentru persoanele vârstnice nevoiașe.

Este un proiect care dă dovadă de solidaritate, din inimă pentru inimă. Membrele Clubului de Seniori Micul Prinț se mobilizează în numeroase activități din cadrul comunității, dintre care amintim: implicare în cadrul sărbătorii anuale a voluntariatului, participarea și obținerea de premii în cadrul unor proiecte sociale sportive derulate de către alte asociații, pregătirea unui coș de bunătăți a căror beneficiari sunt copiii de la programul de meditații, confecționarea de podoabe și alte produse handmade cu scopul de autofinanțare.

În cadrul Clubului de Seniori de la Micul Prinț am învățat că nu există o limită de vârstă atunci când dorești să te pui în valoare, că frumusețea din inimile oamenilor este singura garanție spre o lume mai bună, iar o lume mai bună începe din rândul comunității în care trăim.

Autor, Antonia Dubovici