La Editura Valea Verde din Sighet a apărut cel de-al patrulea volum de poezie – „Dincolo de veghea Ofelei” – al autoarei Antonia Luiza DUBOVICI (editor – Ion Mariș, coperta după fotografii de Chris Sorendo, tipar – Aska Grafika).

Trei dintre cele patru volume au fost publicate la Editura Valea Verde.

Antonia Luiza DUBOVICI (născută Zavalic, la Sighet) locuiește de opt ani în Statele Unite ale Americii, având și cetățenia americană, dar se află în aceste zile în orașul natal pentru a-și lansa volumul recent apărut.
Lansarea volumului de poeme va avea loc vineri, 07 august 2026, la Galeria Vassiliev, la ora 14:00.

Salut, Sighet!

Sighetul meu de atunci, de departe…

și vine o zi când îți întrebi cinstit sufletul,
când toate gândurile lovesc același răspuns necruțător
ca plecarea neașteptată a cuiva pentru care nu te poate pregăti nimeni.
Când dorul devine un pod hibrid ce se întinde
ca o coardă de la marginea inimii tale la marginea altor inimi
ce se strâng să doară puțin și în jurul tău

cu miros de ploi peste străzi prăfuite la sfârșit de zi

cum mâna ta se prăbușește în secret într-o altă mână și este cald și plăcut
aproape că ai senzația că așa va fi până la sfârșitul timpurilor

că ai putea pune nume nou unei ape, apoi să plângi după fiecare suflet
ce se naște undeva pe pământ

părul ți se umple de stele și lacrimi vii
crești timid ca o magnolie ce erupe din ghiocul ei fără teamă
în cea mai tulburătoare dimineață de duminică

la un capăt de drum, un cimitir cu eroi necunoscuți,
la celălalt –
un izvor rece de munte crestând fiori în Solovan.

(din volumul „Dincolo de veghea Ofeliei” – în curs de apariție)

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Nota redacției: LA MULȚI ANI, ANTONIA! Să-ți fie viața un minunat poem!

Salut, Sighet!

Foto: Chris Sorendo

Aceste urme calde ce sângerează din trupuri firave și cărți

când realitatea este despre monștri
din carne vie
și rabbit holes —
o fiară ce umblă cu mască de om
să devoreze în plină zi.
Când frica însăși este o fotografie necenzurată
cu o fetiță ce i s-au legat
mânuțele cu bandă adezivă și
privește îngrozită spre cealaltă lentilă
neconsolată a umanității în care
plâng toate mamele. O privire ce
bântuie și rupe în bucăți respirația
fiecărei zile.

Cum totul se leagă înfricoșător
ca o formă rară de cancer cu o mie de fețe
îmbătrânite ce răspândește în lume
incognito
pielea goală și putrezită a urâciunii.

Despre încăperi de nisip ce pot înghiți
tăceri la rând cea mai cruntă durere
dintre cele mai inimaginabile cu putință.
Și nu ai cum să mai închizi ochii fără să mai fi același
(să dormi, să mergi la serviciu) să încerci să uiți
ca să rămâi totuși funcțional într-o societate ce a murit.

Dumnezeu nu doarme!
liniștea Lui înseamnă o răzbunare lentă
în cuibul cu monștri.

Când poezia poate fi o formă de justiție
pentru cei mai mici dintre oameni. Fii și fiice
ale căror nume nu
au fost rostite niciodată. Șterși în sertare
șterși de justiția patetică a umanității.

Dumnezeu este omenirea ce curăță
moartea ce apasă cu greutate
în rănile celor mai mici și vulnerabili
dintre noi.

Copilașul ce nu poate decât să își imagineze
îmbrățisarea bună de mamă
atunci când închide ochii
pentru totdeauna.

++++++++++++++++++++++++++++

#WE DEMAND JUSTICE for all the victims (known and unknown) of the Epstein files and all the pedophile rings around the world!

Antonia Luiza DUBOVICI

Foto: stânga – Abodabod (Pinterest), dreapta – Laura Makabresku

Rănile acestui Crăciun

cu Hristos colindând în toate
casele cu oameni
pe vreme de război și de
dragoste

doar inima mea caldă,
neîntreruptă ca
într-o fotografie veche ce
sângerează o mie de flăcări

în această noapte sfântă de
iarnă visul meu frumos de
Crăciun mi-a adus o casă nouă
în turla unei biserici.
                                            Antonia Luiza DUBOVICI

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Salut, Sighet!

Foto: colaj (imagine stânga – Andy Warhol)

Cât de mult încap într-o singură zi
(banală de miercuri)

când scriu poezie creierul meu se transformă
în plasturi nesfârșiți
de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu
euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetană.
Ochii mei se topesc la fel de frumos într-un
toporaș de munte sau într-o
calamitate naturală fără martori.
Toate corpurile miros a singurătate
când afară se face întuneric.
Îți umezești părul și unghiile tale trec
peste tot ce înseamnă a fi viu.
Am certitudinea că vara am cei mai frumoși ochi din lume,
că toate rochiile îmi devin trupuri cuminți,
descompuse.

Falangele luminoase ale dimineții rup
cuvinte din bolta extravagantă
a poeților.

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Și pentru că ziua de joi, 24 iulie 2025, nu este deloc banală, echipa noastră îi urează poetei Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)… LA MULȚI ANI LUMINOȘI!!!

Salut, Sighet!

Pentru că sunt femeie

și astăzi am voie să plâng,
să intru în fiecare casă ce miroase a dragoste
mâzgălită-n carnețele vechi,
pătate de mâini trecute prin viață,
cândva netede sfărmând frumos cojile de lună
și urme din flori.

Ochii aceștia negri ce încă visează
cum ar trebui să arate un poem
din care s-au șters pentru totdeauna
toți oamenii.
                                        Antonia Luiza Dubovici

* * *

■ Antonia Luiza Dubovici (n. Zavalic) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei ■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. ■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Manatua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă și în ziarul județean Graiul Maramureșului.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA) ■

Salut, Sighet!

Foto: dreapta Pinterest

Când închid ochii și aștept să se facă liniște

abia atunci înțeleg viața ca pe o metaforă
care începe să lunece
înlăuntrul oamenilor

inimi vii, obișnuite cu suferința
fiecărei zile ce se sfârșește
până la urmă

când ajungi la sfârșit
nu mai există nicio durere

și florile supraviețuiesc în ochii privitorului,
în plămânii ce respiră încă din dulceața lor vie

aș dori doar atât de la Dumnezeu
o singură dimineață
nesfârșită
pe care s-o trăiesc cu nicio teamă
că aș putea să pierd
ceva din mine, din sufletul meu

să pun cărțile într-o ascunzătoare perfectă,
unde nimeni să nu le mai găsească
niciodată
și

inimile noastre de zăpadă
ce se topesc atât de frumos.

Ferestre către Dumnezeu

Sufletul meu
și-a crescut mâini de zăpadă
pipăind oasele din lumină.

Ochii mei au văzut cum într-un singur om
au început să sângereze toți oamenii acestei lumi
și omul acela avea ferestre
ce ieșeau din tot trupul și toate
acelea sângerau.

Ce dragoste bună poate fi aceasta,
în care să crești odată cu moartea din tine,
până când vei fi copt pe dinăuntru
îndeajuns ca inima ta să lunece
într-un corp nou și firav

cineva îți va săruta mâinile
nenăscute

ca un abur ce intră într-o cireașă
și o va face să fie dulce,
cea mai dulce de pe pământ.

Oare cum e să umbli când tot ce tremură mai tare este însăși inima ta? (lui Andrei)

unui copil nu-i trebuie decât o singură clipă
și va atinge vârful maturității
o singură clipă când teama de dragoste crește
în aceeași măsură în care crește și teama de moarte

ferestre lichide în care Dumnezeu a presărat sâmburi de păsări
într-o zi toate vor împânzi cerul până la ultima

cele mai adevărate lucruri dor cumplit
iar adevărul e că viața aceasta
nu ocolește pe nimeni

mai întâi carnea, apoi pielea
sfărâmată ce nu mai există

uneori să te vindeci înseamnă
să pășești din patul suferinței deasupra norilor
cu un suflet nou

în care s-au născut munți
și în toate vârfurile lor
lăcrimează cu blândețe alți oameni.

(iar în locului piciorului zdrobit
se vor șterge toate lacrimile,
toată suferința înghițită-n sedative puternice
într-o cameră ce respiră durere
în fiecare noapte ca pe ceva firesc

căci nimic nu se pierde cu adevărat
o ființă care a iubit o altă ființă va primi viață veșnică
tot așa cum o mână care a mângâiat o altă mână
va primi iubire veșnică).

Antonia Luiza Dubovici 

Foto: Pinterest

Pe scriitorul Leonard Ancuța (îl puteți găsi pe Facebook AICI) nu l-am cunoscut niciodată în mod personal, decât prin cărțile lui, prin poezia sa excepțională, care mai mult decât scrisă este efectiv ruptă din inima sa, ca o hrană vie.

Recent am văzut urletul lui de ajutor pentru a putea supraviețui (să își poată plăti chiria, să aibă ce mânca: el și motanul lui). Nu poate lucra, fiind măcinat de boală, trăindu-și durerea cu demnitate și în tot acest timp încă scriind pentru el, pentru fiecare dintre noi, un poem în fiecare zi, în loc de pâine. Leonard Ancuța a scris treisprezece cărți în aproximativ douăzeci de ani, cărți pe care le vinde la un preț simbolic de 50 lei pe toate.

Iată mesajul lui:

„CUMPĂRĂ 13 CĂRȚI ȘI AJUTĂ UN SCRIITOR
De ceva vreme am lansat această campanie, Revolut Literatura, prin care am pus la vînzare cele 13 cărți scrise de mine, la un preț mai degrabă simbolic, adică 50 de lei, în speranța că iubitorii de literatură sau binevoitorii le vor cumpăra și în acest fel vor contribui în mod activ ajutîndu-mă să ies din necazurile în care boala și lipsa de job m-au adus. Sunt într-o situație critică, abia reușesc să mă întrețin, am datorii majore la chirie și altă soluție nu văd momentan, decît să vînd aceste 13 cărți, în format electronic, ca să am și eu o viață, să nu-mi pierd casa, să am ce mînca. Sunt oameni care s-au mobilizat și m-au ajutat, dar este nevoie în continuare de bunătate și sprijin, așa că vă invit să cumpărați cărțile și să salvați un scriitor.
Vă mulțumesc din suflet și aștept mesajele dumneavoastră în privat pentru mai multe detalii!”

Așa arată un poem excepțional scris de un om care dăruiește pâine pentru suflet:

„apoteoza

sunt un om energetic, am făcut să înflorească un om
a doua oară. în mîinile mele și un banal creion
prinde rădăcini. cu toate astea, nu pot ridica dragostea
în apoteoza sa. te iubesc, însă dragostea e ca un drum
cu două capete.

eu într-unul, tu în celălalt, și drumul e ca un teren minat.
sunt un om energetic, m-am hotărît să mă fac fochist.
să aduc puțină căldură oamenilor, inclusiv mie.
sunt mai multă inimă decît ficat. sunt sărutul tău
pe pieptul meu.

potretul tău e ascuns în mine. nu-l vede nimeni, nici măcar tu.
ți-l desenez atunci cînd ne întîlnim și te fac să arăți ca tine.
și din mine nu mai rămîne nimic. sunt un om energetic, plin
ca un scurtcircuit cu dragostea.”

Antonia Luiza Dubovici

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere să arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

Antonia Luiza DUBOVICI

foto: Pinterest

„Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă”  (Eric Arthur Blair)

Aș putea să încep prin definirea termenilor precum libertate, umanitate, discriminare etc., dar nu mi-am propus acest lucru, nu acum și nu aici, în câteva rânduri limitate. N-am să vorbesc nici despre normalitate și nici despre alte constructe sociale care au suferit modificări majore în funcție de spațiu și timp, nici despre alegerea fiecăruia de a-și construi viața așa cum și-o dorește, sau despre cum raiul unora poate încet, încet deveni infernul altora. Libertatea este un dat natural și, cu toții avem obligația și responsabilitatea morală de a nu face abuz, acest lucru firesc începe să-și piardă sensul și înțelesul într-o manieră contaminată sub nefirescul nenaturalului. Eu însămi sunt o piesă temporară în această societate, locul meu nu este nici special, nici de neînlocuit, nu suntem unii mai presus decât alții, dacă ne-am cunoaște locul, sau cel puțin am face mici eforturi de a-l percepe, nu s-ar mai ajunge la aberații și probleme de identificare eronată a problemei, n-am mai căuta soluții greșite și, evident, n-am mai fi forțați să alegem între ele.

La urma urmei, împărțim aceeași lume, iar această lume este în prezent sfâșiată de abuzuri, lipsuri, calamități, conflicte de toate felurile, între toți oamenii. Propovăduim orice sub masca feluritor slogane: toleranță, acceptare și nu reușim să vedem că dincolo de imensa cortină a spectacolului alimentat artificial (cu fonduri imense, sustrase din buzunarul majorității – plătitori de taxe), ținta este distrugerea unității: Divide et Impera! Avem o lume fărâmițată pe dinlăuntru, pe de-o parte abundă în resurse materiale, pe de altă parte săracă în esență, în valori, în principii. Reclamele se axează exclusiv pe trup, el trebuie hrănit, satisfăcut, slăvit și în toate aceste forme de adorație egocentrică și egoistă, sufletul este cel care se revoltă. De ce? Pentru că divinitatea din noi este îngropată în pământ. Și totuși, ce facem pentru sufletul nostru? Ce facem pentru sufletul celorlați? Ignorându-și sufletul, omul nu rămâne decât o masă de îndoieli, de suferințe și gânduri șubrezite.

Mă gândesc la decență, la cum încet, încet dispare de pe meleagurile acestui pământ, mă gândesc la toți cei care au trăit o viață grea și nici măcar nu au avut unde să se plângă, ci și-au dus crucea așa cum au putut, au crezut în ceva, au crezut în mai bine.

Fiecare este liber să trăiască cum își propune, dar până unde libertatea o poți considera că este benefică atât individiului în sine cât și a societății? Să nu uitam că în organism, celulele bolnave, dacă scapă de sub control, pot să doboare un corp întreg. Fiți umani, dar nu fiți îndobitociți de reclame și viziuni artificiale care se strecoară insidos în toate structurile care ne definesc.

Într-una din aceste zile, am fost la cumpăraturi și am văzut o imagine a unei libertăți bolnave, sau a unei așa zise libertăți scăpate de sub control (nu era nici paradă, nici teatru, ci doar o scenă a unei zile obișnuite): un bărbat (cam de 2 metri, îmbrăcat și machiat ca o femeie) era ținut într-o zgardă de câini de către un altul, plimbându-l în lesă, ca pe un câine. Aceasta formă de „dragoste“ se pare că nu este considerată abuz, nici încălcare a vreunui drept, iar întreaga mascaradă era sub ochii tuturor, adulți și copii deopotrivă.

Iar eu mă întreb, ce viziune asupra vieții le oferim copiilor noștri, ce înțeleg ei din asta?

Autor, Antonia Luiza DUBOVICI (Zavalic)