Melanie Walker, co-președintele World Economic Forum’s Future Council susține că până în 2030 spitalele, așa cum le știm astăzi, vor fi de domeniul trecutului.

Astfel, cu pași mărunți dar siguri, ne pregătim să intrăm într-o nouă eră post-spitalicească datorată avansării în domeniile medicinei personalizate, monitorizării stării de sănătate și nanotehnologiei.

Walker susține că medicina este mereu updatată grație noilor cercetări întreprinse în domeniul geneticii și roboticii, cu impact pozitiv puternic asupra sănătății, iar toate aceste tehnologii vor fi adoptate nu doar în spitale ci și în locuințele pacienților, aspect care va crea toate condițiile necesare tranziției de la hospital la home-spital.

Majoritatea bolilor cu care se confruntă lumea contemporană vizează în principal sistemul circulator, iar o mai bună înțelegere a acestora ar oferi și o perspectivă preventivă și predictibilă, pe principiul este mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi. În țările cele mai dezvoltate, acest model medical este deja un trend, iar riscurile de eșec medical sunt din ce în ce mai scăzute, pe fondul automatizării și medicinei regenerative, contribuind astfel la creșterea duratei de viață în rândul populației.

Perfecționarea monitorizării stării de sănătate va avea ca și efect principal scăderea numărului de vizite medicale, de vreme ce majoritatea informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacientului vor fi preluate direct de pe smartphone pentru a furniza date în timp real. De asemenea, se anticipează creșterea numărului de intervenții chirurgicale elaborate prin dispozitive microbotice, care vor efectua proceduri interne și care vor fi capabile nu doar să diagnosticheze boala, ci și s-o trateze, înainte de a fi absorbite și dizolvate de către organism.

O veste bună pentru toate persoanele care au nevoie de transplant de organe, este că, odată cu acest avânt medical, problematica listelor de așteptare pentru organe nu va mai exista, întrucât se vor crea organe, oase și chiar țesuturi artificiale capabile să le înlocuiască cu succes pe cele deja afectate.

O altă predicție ar fi posibilitatea de a primi un tratament adecvat simptomelor datorită implanturilor cu microcipuri care să fie localizate la nivel cerebral iar pacientul să aibă posibilitatea de a accesa diagnosticul și tratamentul recomandat în mod direct, fără intermediari. În plus, noile cercetări în materie de genetică, te vor informa cu privire la riscurile bolilor la care ești predispus și posibilitatea de a le eradica la nivel genetic.

Acest set de predicții oferă o viziune realistă asupra inovațiilor medicale care ne pot oferi șansa de a deveni propriii noștri medici și posibilitatea de a ține bolile sub control, chiar înainte de debutul acestora.

Articol tradus și prelucrat de Antonia Luiza Dubovici

Sursa: https://futurism.com/by-2030-hospitals-may-be-a-thing-of-the-past/

• Oare viața este o chestiune de alegere? Sau mai degrabă vorbim despre responsabilitate, despre unica ocazie de a pune în valoare un dar de neprețuit, într-un timp limitat. Dacă chiar stă în puterea noastră să decidem ce tăiem sau ce alegem să risipim din viața pe care o avem, cu siguranță vor fi costuri, vor fi consecințe. Ce înseamnă libertate și până unde o putem înțelege? Sunt doar câteva întrebări în jurul cărora merită să ne oprim.

Zilele trecute a avut loc un marș de sensibilizare privind avortul și implicațiile, respectiv consecințele morale (și nu numai) ale acestuia, o inițiativă desfășurată în mai multe orașe din România, printre care și în Sighetu Marmației, sub genericul „Marș pentru viață”.

Evident că pe internet, n-au întârziat să apară și reacții negative din partea unor “feministe” (așa se consideră ele), de genu’: „e corpul meu, decizia mea” (au fost și remarci/atitudini/comportamente urâte pe care nu le voi înșira aici, fiindcă pur și simplu nu merită).

Și acum urmează realitatea cutermurătoare, bazată doar pe statistici, lăsând de-o parte alte interpretări: între anii 1958-2008 au fost înregistrate aproximativ 22 de milioane de avorturi numai în România, un număr înfricoșător, care depășește populația țării la ora actuală. Și acestea sunt doar cifre, dar oare dincolo de aceste cifre, de statistici, câte vieți au fost oprite, câte destine? Oare ne putem imagina o lume care ar fi fost posibilă? O Românie, mai bogată, cu 22 de milioane de suflete.

Să presupunem că poți să faci ce vrei cu corpul tău, dar oare corpul care se formează în corpul tău, a cărui concepție n-a depins decât de tine, o ființă rațională cu dreptul de alegeri, are ceva de spus? Nu. Fiindcă nu poate. Fiindcă nu are cum. Fiindcă nu se poate apăra. Să lovești o ființă lipsită de apărare este cel mai înjositor lucru cu putință.

Cred că merită să medităm la faptul că înainte să fim cine suntem, am fost și noi cândva o fărâmă de viață, ceva minuscul și de necurpins și totuși am trecut prin acele stadii de dezvoltare, dar nu prin meritul nostru, fiindcă am fost mult prea vulnerabili.

Să fii în stare să ucizi cea mai vulnerabilă ființă care se creează prin și în tine, înseamnă să-ți limitezi propria libertate. Copilul care se va naște din tine (nu doar mamele sunt responsabile ci și tații, în egală măsură) reprezintă prelungirea propriei tale vieți, a propriei tale existențe.

Din păcate am văzut multe afirmații de genul: “dreptul la avort înseamnă libertate” (cele mai multe afirmații de acest tip erau susținute chiar de femei), dar oare nu ar fi invers, dreptul la avort să însemne de fapt opusul libertății? Sau înseamnă doar nefericita libertate de a îngropa o poveste vie chiar înainte de a fi spusă…

Antonia Luiza Dubovici

Nu îți scrii viața prin cuvinte, ci prin faptele tale de zi cu zi. Nu este important ceea ce-ți trece în minte, important este ceea ce faci cu gândurile tale, câtă viață le dai. (Patrick Ness, „Copacul cu povești”)

Filmul „Copacul cu povești” realizat după cartea cu același nume (scrisă de Patrick Ness) prezintă o temă sensibilă și tulburătoare: boala incurabilă.

„Copacul cu povești” este povestea unui băiețel de 13 ani pe nume Connor a cărui mamă este diagnosticată cu o boală terminală. Această carte nu este o poveste despre boala în sine, ci despre cum ne manifestăm față de încercările vieții, cât suntem dispuși să ne sacrificăm și până unde. În viața noastră singura constantă este adevărul: ceea ce credem, ceea ce iubim, ceea ce ne face umani.

Afectat peste puteri de suferința mamei, mintea băiatului creează un monstru sub figura unui arbore uriaș și bătrân care îi va spune trei provești, aparent fără nicio conexiune între ele, dar care îl va ajuta pe băiat să își spună propria lui poveste, propriul lui adevăr, iar în acest fel să se elibereze de extenuarea și greutatea care îi apasă umerii zi de zi.

Este o poveste despre vindecarea sufletului, despre vindecarea rănilor sufletești, despre regăsirea sinelui, despre acceptarea și asumarea destinului indiferent de circumstanțele vieții.

Monstrul-arbore reflectă conștiința băiatului, temerile cele mai mari, cele mai adânci, cele mai dificil de abordat iar confruntarea este singura strategie rezolutivă care poate dizolva problema. Cu alte cuvinte, mesajul pe care autorul dorește să ni-l transmită ar fi următorul: priviți în sufletul vostru, acolo unde este boala voastră, acolo este și vindecarea.

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

Un nou joc pe computer și-a propus ceva cu totul inedit, nici mai mult nici mai puțin decât de a transforma gamerii în scriitori. Exact, ați citit corect. Poate vă întrebați ce pot avea în comun jocurile video cu scrisul? Și eu m-am întrebat același lucru, iar răspunsul creatorilor jocului a fost genial. Ei s-au gândit să pună în aceeași încăpere literatura și jocurile video. Așa a fost creat “Elegy for a Dead World”, care nu întrunește caracteriticile unui joc clasic pe computer, deoarece aici ești mai degrabă invitat să explorezi lumi care au dispărut, având ocazia de a scrie povești, poeme sau cântece.

Ți se dă un scenariu, iar tu ai ocazia de a-ți folosi și dezvolta abilitățile artistice pentru a putea parcurge itinerariul jocului. Acest joc, sau mai degrabă tărâm de explorare virtuală este inspirat din poemele lui Byron, Keats și Shelley, aducând în fața curiosului o atmosferă cu o încărcătură aparte, cu rolul de a induce gamerul/călătorul într-un mediu propice creației artistice.

“Elegy for a Dead World” este de fapt un soi de instruire mentală și spirituală în care nu lipsesc provocările pentru a trece la următorul nivel, fiind invitat să-ți pui serios mintea la contribuție. Finalul călătoriei îți oferă posibilitatea de a-ți împărtăși povestea/poemul cu alți jucători sau chiar posibilitatea de a-ți publica cele mai interesante tentative scriitoricești.

Pare interesant? Dacă da, pe câți dintre voi v-a făcut deja curioși?

Antonia Luiza Dubovici

Surse:
http://bigthink.com/design-for-good/experimental-game-turns-players-into-poets-and-writers?utm_campaign=Echobox&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#link_time=1479481712
http://www.dejobaan.com/elegy/

Jumătatea mea deszăpezită

ne lăsăm dragostea să ne soarbă în aglomerație,
ne desprindem de umbre,
în metrouri,
pe străzi.
Suntem tandri și sfidători pe unde rătăcim,
pe unde lăsăm
un colț de lumină și câteva bucățele de pâine
nimeni nu va veni în urma noastră să ne stingă
rănile.

O parte din trupul meu este
crestat în marginea oglinzii.
Ochii tăi mă văd
până unde coboară întunericul,
până unde zăpada atinge
acea goliciune adâncă de care se prind cuvintele
și vidul acestei
vieți.

Dar eu pornesc pe acest drum lung
îți întind mâna în singurătate
îți întind frigul
și ploaia,
ca într-o promisiune sfântă.

Fotografie

Erai tânăr și visător.
Stingeai viața printre femei și scrum de țigară.
Dacă era frig și ningea tu aveai mâinile calde,
ca o picătură de soare
îmblânzind
străzile pustii din oraș.
Nimic rău în ochii tăi calzi,
nimic care să înceteze pe timpul nopții.

Iubeam cum priveai în gol,
cum priveai fix în locul care se deschidea ca o ușă
întărită
prin legături metalice
într-un moment
care dezvălea primele slăbiciuni ale dimineții.
Îmi amintesc că te rugai
singur pe drumul tău
ocolind cele mai comune
cărări.

Când ai murit, nu ai fost nici singur
nici îndoliat.
Doar alții te-au plâns și te-au dus în locul
unde râurile
se opresc.

Te-a atins viața și atât a fost.

Acum dormi într-un pat care nu este al tău.
Pui capul pe o pernă care cade într-un vis
îmbrățișând lumină
iar eu
te visez cum uzi florile
și zâmbești.
Nu spui nimic,
ești desculț în zăpadă
îndurând frumusețea care
pălește-n gândul meu.

Antonia Zavalic

sursă foto: internet

Este a treia zi de proteste la Sighetu Marmației (3 februarie, 2017), plouă, dar vremea urâtă nu a împiedicat aproximativ 300 de sigheteni să se adune în semn de solidaritate cu celelalte orașe din țară pentru a protesta împotriva ordonanței emise de Ministerul Justiției privind grațierea unor fapte și modificarea Codului Penal.

În seara aceasta am văzut sute de inimi care, bătând la unison, au construit o inimă colectivă, iar câteva dintre mesajele sighetenilor scrise pe pancarte și rostite cu voce clară și răspicată au fost: „Eu încă mai cred în țara mea”; „Vrem justiție, nu corupție”; „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”; „Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi”; „Uniți salvăm toată România”; „DNA suntem de partea ta!”; „Jandarmeria, jos pălăria”.

În această seară, versurile imnului țării “acum ori niciodată croiește-ți altă soartă” sau “uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri” au răsunat în inima fiecărui sighetean prezent la protest, afară, în frig, pentru viitorul acestei țări.

Antonia Luiza Dubovici

„Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.” Romain Rolland

27 de ani de la căderea comunismului. 27 de ani de așteptare. 27 de ani de agonie și bătaie de joc. De la tragedia Colectiv încoace, ceva din inimile noastre a tuturor s-a aprins: speranța că împreună putem schimba ceva iar legea grațierii a fost picătura care a umplut paharul.

În ultimii ani am fost martorii dezolării, descurajării și nepăsării, martori tăcuți și resemnați. Majoritatea dintre noi am trăit cu gândul că țara noastră nu are un viitor, că persoanele pe care le-am ales să ne conducă ne sorb până și ultima picătură de sânge.

Pe oricine oprești și întrebi cine e de vină fiindcă s-a ajuns aici auzi același răspuns: sistemul. Dar oare cine sau ce anume este acest sistem? Noi, oamenii de rând, îl putem modela, putem să oferim un contur care să ne asigure bunăstare și un trai decent.

Datoria noastră este să punem punct agoniei. Ies în stradă oameni de toate vârstele care sunt nemulțumiți, care s-au săturat de tot ce nu funcționează sau funcționează prost în țară, care vor să trăiască normal, într-o țară care se presupune că face parte din rândul statelor europene.

Sistemul suntem toți: dacă privim societatea ca un organism, iar individul în calitate de celulă socială, putem înțelege importanța și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem nu doar pentru țara ci și pentru lumea în care trăim. Nu există nevinovați, ci diferite grade de responsabiliate.

Cred că orice român știe în adâncul sufletului lui că nu se mai poate, că avem nevoie de schimbare iar aceasta trebuie să fie în primul rând una a mentalității, după această schimbare tânjește țara noastră. Sunt total de acord cu afirmația lui Osho: „Omul trebuie să se creeze singur. El nu este un produs finit. Și omul se poate crea doar singur- nimeni nu o poate face în locul lui. Fiecare trebuie să lucreze singur asupra sa”.

 Sistemul nu îl putem schimba dacă nu ne schimbăm mai întâi pe noi înșine și câtă vreme mai avem reminescențe din vechiul sistem, sunt șanse mici de reușită. Întâi, trebuie să schimbăm mentalitatea, să aducem valorile înapoi unde le este locul, în conștiința noastră indiviuală și colectivă.

Mă întreb oare de ce fiecare sistem care a venit la putere n-a făcut decât să înăbușe acest glas, acest strigăt. Nu s-au gândit că odată cu fiecare generație, vocea va fi mai puternică?

Întrebarea pe care mi-o pun, v-o adresez și vouă: ce fel de țară dorim să lăsăm moștenire posterității?

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: internet

Putem considera procesul îmbătrânirii, o boală?

Ideea de a considera procesul îmbătrânirii ca fiind un fenomen cu valențe patologice, nu este tocmai recentă, de fapt, de câțiva ani încoace a început să capete tot mai mult contur și din ce în ce mai mulți adepți oameni de știință ajung să constate că îmbătrânirea în mod natural n-ar trebui să aibă loc.

Biologul britanic Aubrey de Grey susține că similar altor boli și simptomele îmbătrânirii au un leac, singura problemă este că încă nu l-am găsit, mai mult chiar, acesta consideră că fenomenul îmbătrânirii s-ar datora acumulării de impurități sau reziduri toxice în organism, asupra cărora celulele încă nu și-au format un sistem de apărare și prin urmare sunt incapabile de a le înlătura.

Așadar, pentru a găsi un posibil răspuns, biologul împreună cu echipa lui au studiat îndelung ceea ce petrece cu corpul uman după moarte, adică procesul descompunerii, considerând că numai în misterul morții putem extarge esența vieții și a tinereții. Interesantă afirmație. Grey împreună cu echipa au lansat următoarea ipoteză: dacă există bacterii care devorează corpul uman după moarte, ar trebui să se creeze condițiile existenței unor bacterii care să purifice organismul și-n timpul vieții.

Ipoteza lor nu doar că a fost confirmată ci și pusă-n practică, iar în anul 2012, au identificat două categorii de bacterii capabile să elimine un tip rău de colesterol (7KC) responsabil pentru bolile cardiovasculare iar prin modificarea genetică a acestor bacterii, au creat un sistem de protecție astfel încât celulele să lupte cu toxinele acumulate, iar intervenția a fost un succes.

Această schimbare de perspectivă, atrage cu sine din ce în ce mai multe cercetări în domeniul medicinei cu scopul de a înlătura simptomele conexe procesului îmbătrânirii mai degrabă decât pentru a le doar amâna.

Deși multe dintre afirmațiile biologului Grey rămân încă controversate, cum ar fi că: prima persoană care va trăi o mie de ani, s-a născut deja, tot mai mulți susținători precum Mutaz Musca, medic în cadrul Institutului de medicină Albert Einstein, concluzionează că îmbătrânirea poate fi considerată și tratată ca o boală oarecare iar această nouă abordare va revoluționa medicina.

Traducere și prelucrare: Antonia Luiza Dubovici

Sursă: https://futurism.com/more-scientists-are-pushing-to-have-aging-classified-as-a-disease/

Sursă foto: Pinterest

„Inimile voastre cunosc în tăcere taina zilelor şi a nopţilor. Dar urechile fiecăruia însetează după sunetul cunoaşterii din inima voastră. Ci voi aţi vrea să cunoaşteţi în cuvinte ceea ce deja ştiţi din gânduri, aţi dori să atingeţi cu degetele trupul gol al viselor voastre.” (Khalil Gibran, Profetul)

Poate, cândva, ne-a trecut prin minte următoarea întrebare: oare de ce lucrurile fără valoare se vând/se cumpără în timp ce altele în care s-au investit mult și multe sunt aceleași care rămân în vitrini, atinse doar de praf. Și când spun asta, nu mă gândesc nici la haine, nici la bijuterii, ci mă gândesc la cărți.

Iubesc cărțile nu numai pentru că acolo găsesc informații, viziuni despre informații, călătorii interioare care te fac propriul tău autor, metacomunicare ci, dincolo de orice achiziții cuantificabile, mai este ceva și mai valoros: o fărâmă din sufletul creatorului. Același lucru găsim și în pictură, muzică, fotografie sau orice altă artă care are misiunea de a te transporta cu costuri modeste în destinații care de care mai fascinante.

Cum ajungem să oferim valoare unor lucruri și cum poate această valoare să varieze de la om la om, de la generație la generație, de la suflet la suflet? Această întrebare a încolțit în mine multă vreme. Așa am înțeles că lucrurile cu adevărat scumpe, nu pot fi cumpărate, ele au o rută specială pe care circulă iar tu dacă ai mintea pregătită pentru a le putea aprecia și înțelege, le vei găsi, sau te vor găsi atunci când te aștepți mai puțin.

Lumea în care trăim este setată parcă pe un program al consumului și autoconsumului, pe producerea de bani, a căror „valoare” este doar pentru moment. Acum am bani, acum îi pot cheltui, acum mă risipesc. Totul se rezumă la acum. Totul ne “fură” treptat. Însă libertatea pe care ne-am construit-o și conturat-o de-a lungul existenței, acolo putem spune că trăim în timp real. Alegem să existăm doar atunci când pășim dincolo de suprafață, dincolo de răpirile și încețoșările momentului, atunci când cultivăm dragostea pentru dedesubturi.

Cred că nu m-am simțit niciodată mai liberă decât atunci când am luat o carte în mână și am început să citesc, atunci când am privit un tablou, când am ascultat opera unui compozitor, atunci când m-am plimbat și am privit cerul și cum se reflectă toată frumusețea de sus în lucrurile mărunte asupra cărora nu m-am gândit niciodată cât ar putea fi de valoroase.

Antonia Luiza Dubovici

sursă foto: Pinterest

Dubovici (Zavalic) Antonia-Luiza (n.24.07.1989, Sighetu Marmației)

Licențiată în Asistenţă Socială, specializare: Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere. Volume publicate: „Despre Fluturi şi Praf”, Editura Grinta, 2013, Cluj-Napoca. „Despre Înfrângerea Definitivă a Întunericului”, Editura Valea Verde, 2015, Sighetu-Marmației. Antologie: „Cinci Poete” (în cadrul Antologiei Concursului de creație „Armonii de Primăvară”, Vișeu de Sus, Ediția XXXVI-a, 2014), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015. „Pe aleea cuvintelor”, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015. „Pași împreună”, Editura Gutinul, Baia Mare, 2015. Traduceri: “Când aveam 19 ani” de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca și ediție specială în limba engleză de către Broombank Publishing).

Totul are o limită, tot ceea ce este omenesc, iar dacă dorești să o atingi, cu siguranță există un preț, pe care nu ți-l va împărtăși nimeni, fiindcă prețul diferă de la caz la caz, în funcție de câtă pasiune pui în această ecuație.

Într-o zi, Dalai Lama a fost abordat de către un om de știință: „Ce ai face dacă o descoperire științifică ți-ar pune la îndoială credința?” După o îndelungă gândire, Dalai Lama a răspuns: „Aș studia îndelung toate dovezile care reies din cercetările întreprinse astfel încât să înțeleg totul cu acuratețe și dacă ar fi clar că dovezile științifice mi-ar dezaproba credința, atunci aș schimba-o.”

Oare noi ce am face dacă o experiență spirituală ne-ar pune la îndoială tot bagajul științific pe care l-am acumulat?

„I Origins” este un film despre misterul care se află dincolo de știință. Despre lucrurile care nu pot fi cuantificate, care ne scapă și care uneori trec dincolo de principiile pe care credem că le înțelegem. Uneori se întâmplă să învățăm cum funcționează un lucru și acel lucru tinde să ne fascineze. Ne creăm o enciclopedie proprie în jurul căreia orbităm, iar apoi petrecem o viață întreagă învățând lucruri care se resetează în momentul în care aproape le-am înțeles.

“I Origins” este un film despre cum poate știința să te ajute atunci când în sufletul tău încolțesc întrebări, iar aceste întrebări sunt mai mult decât o curiozitate, sunt originile unei căutări permanente despre cum există și funcționează cea mai puternică energie din acest univers și anume: iubirea.

Fiindcă lumea în care trăim este așa frumoasă în deplinătatea misterelor care o alcătuiesc și totodată o întrețin, iar noi toți, oameni de rând care trăim înlăuntrul ei, ne punem inimile în mișcare pentru a o căuta.

Antonia Dubovici

sursă foto: internet

Dubovici (Zavalic) Antonia-Luiza (n.24.07.1989, Sighetu Marmației)

Licențiată în Asistenţă Socială, specializare: Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere. Volume publicate: „Despre Fluturi şi Praf”, Editura Grinta, 2013, Cluj-Napoca. „Despre Înfrângerea Definitivă a Întunericului”, Editura Valea Verde, 2015, Sighetu-Marmației. Antologie: „Cinci Poete” (în cadrul Antologiei Concursului de creație „Armonii de Primăvară”, Vișeu de Sus, Ediția XXXVI-a, 2014), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015. „Pe aleea cuvintelor”, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015. „Pași împreună”, Editura Gutinul, Baia Mare, 2015. Traduceri: “Când aveam 19 ani” de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca și ediție specială în limba engleză de către Broombank Publishing).