Apocalipsa americană (autor, Ileana Pisuc)

pisuc_ileana1N-am crezut că voi mai avea ceva de adăugat celor scrise pe parcursul peregrinărilor mele în America dar, niciodată să nu spui niciodată! Subiectul de acum chiar că merită dezbătut deoarece aşa ceva nu ţi se întîmplă des, ba chiar americani cu vechime aici în Dallas susţin că asemenea fenomene, rar le-a fost dat să vadă.

Eu, încă de la început mi-am făcut nişte idei pentru a mă orienta în noul mediu, şi anume: America am comparat-o cu o maşinărie infernală care zumzăie zi şi noapte şi scoate un zgomot de fond cu care te obişnuieşti de la o vreme şi care ziceam că, dacă s-ar opri, ar însemna că a murit America (trebuie să te gîndeşti bine cînd spui ceva că s-ar putea să se întîmple).

Exact de Moş Nicolae, noaptea pe la vreo 3, m-a trezit o linişte „asurzitoare”. Întuneric beznă peste tot, curentul căzut, frig în casă, dar mai ales o linişte de mormînt ce te băga în sperieţi. Mi-am dat seama că ceva rău s-a întîmplat. Mai ales că în urmă cu o seară începuse să plouă cu gheaţă. Aveai impresia că stoluri de fluturi îngheţaţi se lovesc de geamuri. Am aşteptat dimineaţa şi ce am văzut pe geam, m-a cutremurat. Numai în filme documentare din era glaciară am mai văzut asemenea imagini. Totul era înlemnit în gheaţă: copaci, autostrăzi pustii, maşini abandonate, nu se vedea ţipenie de om… ce mai, apocalipsă!

Cum aici totul funcţionează pe curent, îţi dai seama cam ce puteai face. Am stat sub plapumă (mai puţin Dani care a plecat cu o oră mai devreme ca de obicei şi are noroc că pe drum nu are de trecut pe autostradă suspendată). Toţi cei care îşi aveau locul de muncă şi trebuiau să treacă peste poduri, nu s-au prezentat la serviciu. S-au închis şcoli, staţii de benzină, magazine, din lipsă de curent. Sute de mii de case de pe cuprinsul Texasului au rămas în beznă.

Eu tot timpul mă legam de „cutiile de carton” care aici se numesc locuinţe dar care pînă acum n-au pus nicio problemă. Vara le răcesc cu aerul, iarna care nu prea era, le încălzesc tot cu aerul. De cum lipeşte aerul, eşti descoperit. La subţirimea pereţilor, dîrdîitul e invers proporţional. De mîncare caldă, nici vorbă. Am mîncat hrană rece, am aprins lumînări, ne-am tras glugile pe cap şi am stat încremeniţi 48 de ore. Cînd a venit curentul, l-am luat ca pe o minune fără de care aici nu poţi exista.

Mulţi dintre vecinii lui Dani, mai în vărstă, au pornit maşinile în parcări si au stat în ele cît au rezistat. A fost un coşmar trăit în cea mai dezvoltată naţiune de pe pămînt, dar care în faţa puterii lui Dumnezeu a fost îngenunchiată! De-abia atunci ai putut spune că s-au şters toate inegalităţile dintre cei bogaţi şi cei săraci. Dîrdîitul este pretutindeni la fel. Încă la cei bogaţi e mai de soi, noi ăştialalţi avem antrenament de acasă. Poţi să ai vila lui Peşte, aragazele cu toate inducţiile posibile, că în aceste condiţii doar un şpor cu ţădea scoasă direct pe geam te mai poate salva. Au inventat ei aparaturi de ultimă generaţie dar n-au inventat (încă) un banal şpori care îţi dă şi căldură şi mîncare. Numai atunci cînd primeşti cîte un bobîrnac de Sus îţi dai seama cît de vulnerabil este omul.

Este aici în vecinătate o clădire înaltă, iar în vîrful ei este arborat drapelul american. Pentru mine, era ca o giruetă care se rotea după cum bătea vîntul, mai ales în zilele toride mă uitam cu disperare să îl văd fluturînd. Era semnalul că am aer şi pot să deschid geamul să aerisesc. Atîta l-a fîlfîit ploaia cu gheaţă, că l-a făcut ferfeniţă. Emblema americană este vulturul, dar pot să spun că cel puţin drapelul arăta acum ca o cioară jumulită cu trei pene în coadă, ce fîlfîia jalnic în aer. Încă nu s-a încălzit afară să poată să-l schimbe. E ca şi o căpriţă de Crăciun cînd se satură pruncii de ea şi o aruncă în fundul şanţului. Am zis: sărmane drapel, ai fost înfrînt nu pe un cîmp de luptă ci învins de Măria Sa, Iarna.

Se pare că mult trîmbiţata încălzire globală se resimte şi aici. Sau poate pentru că am venit eu? Loţi zice că de vreo 3 – 4 ani încoace tot aşa fenomene rare se întîmplă. Fac şi eu ce pot, dacă nu pot duce multe de pe aici, măcar le aduc cîte ceva. Alina a prins o gripă big, sănătoasă nu glumă, o ţine de vreo lună, poate şi asta o va lămuri că nu oricine poate rezista provocărilor Americii.

Nu mai am multe de completat dar am vrut neaparat să vă împărtăşesc şi vouă din experienţa mea din „apocalipsă”.

Ileana Pisuc