Suntem tot bătuți de soartă,
N-avem locuri de parcare:
Procedăm ca boii-n „poartă” –
Cum vor mușchii-n fiecare.
Toate străzile sunt pline
De mașini rupte-n figuri,
E cultură – da-i pe vine!
La băieții jmecheri, duri.
Nu împiedică semnalul
Semnelor de circulat,
Unii sunt luați cu valul:
Bre, pe astea le-am fumat!
Ce să-i faci, mare-i grădina
Și prin ea mișună toți:
Unde să-ți pui limuzina?…
Fire-ar muma lor de hoți!
Ars Publica
În Sighet avem de toate,
Și mai bune și mai rele,
Pentru cei creștini palate,
Pentru păcătoși… belele.
Pe alei avem băncuțe,
Printre blocuri catedrale –
(Din păcate nu-s micuțe!)
Și-au păpat multe parale.
Mai avem și ceva drumuri,
(Alea faine-s spre cer!)
Sunt divine, flori, parfumuri,
Încărcate de mister.
Ce frumos!… te plimbi, alene,
Și deodată hop e-un semn,
Bariera – nota bene!
Te oprește foarte demn!
Cică-i de la-mpărăție
Un model public – privat,
Statul dă cu dărnicie
Cerul spune: e-ncuiat!
Ars Publica
După o zi obositoare
Omul caută odihnă:
Câteodată somnul doare
Și n-aduce pace, tihnă.
Fericiți cei ce nu strigă,
Nu vorbesc și nu reclamă,
Iar pe noi nu ne obligă
Să-nțelegem nicio dramă!
Sigheteanul care doarme
E un cetățean onest,
Trece noaptea fără spaime,
E om liber, nu-n arest!
E o „noapte” chiar senină
Ce ne-arată-n plină vară
Destinația creștină:
Prea turistică și-amară.
Ars Publica
Chiar pe lângă Primărie
E-o terasă – bălărie,
Ce se vede-așé frumos:
E un loc… misterios!
Ține de pietonală
Mândra neorânduială:
Să se bucure turiștii,
Să se inspire artiștii
Că într-un oraș micuț
Crește așa verde gărduț.
Și tot crește și se-ntinde
Pe toată lumea surprinde
Că e colțul cel mai eco
Frumusețe marca loco,
Și-om ajunge mai vestiți
Cu vizitatori uimiți.
Nouă ne place bontonul,
Asfaltul, da’ și gazonul:
Că-n centru-i bună verdeața,
La sigheteni… măgăreața.
Ars Publica
Lupul dacic vine-n Sighet
Să ne facă mai eterni:
Zornăit de arme, icnet,
Să fim antici… subalterni.
Vin la noi să-ncerce leii
Dacă țin la tăvăleală,
Noi suntem blajini ca mieii
Nu le ținem socoteală
Celor ce gândesc anticul
Un aranjament sadea,
Că de aia-i simbol “micul”
Peste tot în… țara mea.
Înghițim idei pe pâine,
Credem în comiții drepte:
Tot sperăm, ziua de mâine
Un pic să ne redeștepte.
C-o fi una, c-o fi alta,
Avem bani și pentru lupi,
Bucuroși om duce soarta:
Bani să fie și să-i… pupi!
Ars Publica
Pe drumul dinspre centru ce duce la Carrefour
Se vede o alee ce seamănă c-un șnur,
Un șnur ce se întinde perfect spre sfânta poartă
De la o fortăreață ce-ascunde o lume… moartă.
E-un drum ce duce-n raiuri pe urme de asfalt,
Se-oprește dintr-o dată, că ceru-i prea înalt,
Și scânduri din lemn trainic barează muritorii,
Să nu conturbe plebea cetatea cu orgolii.
Mulțimea să se-nchine pe drumul lin, pavat,
Să cânte coruri sfinte: minunea s-a-ntâmplat!
Un drum născut din daruri lumești, prin umilință
Ne va deschide poarta spre marea pocăință?!
Așa porniră toate în țara noastră sfântă,
Se fac minuni din drumuri, conducători se-avântă
Să ne convingă-n forță că bunele intenții
Se nasc din duh politic, când nu avem pretenții.
Să fi vrut oare Domnul un drum neterminat
Ce poate fi modelul pentru un fel de… blat?
Sau poate urbea noastră făcută-i pe jumate,
Cu bune și cu rele, grotesc amestecate!
Ars Publica
Vai de mine, ce frumos
Trece trenul, (nu la gară!),
E pe… bulevard, în jos,
Toți copiii-l aclamară.
Trece vesel un “tractor”
Prin oraș, în lung și-n lat,
Să avem cu toții spor
Când se-aude-un șuierat!
E tractorul nostru neaoș
Inventat de liberali,
Să ne plimbe prin oraș
Ca să nu părem banali.
Nu-i viteză-n acțiune,
E divertismentul care
Ne ridică mândri-n lume
De la munte pân’ la mare!
Nu vă speriați prieteni,
Nu mai critic, asta-i bună,
Cizelați în spirit, sprinteni,
Ca să creștem, împreună!
Ars Publica
Vine, vine iarăși vara,
Vor veni și turiști oare?
Că-i frumos în toată țara,
E o „altfel” de… splendoare.
Florile la noi cresc liber,
Pe câmpii turme de oi,
Oameni mândri, soi de… lider,
Nu mai vezi decât la noi!
Suntem neam de verde frunză,
Iubitori de rod de viță,
Veselia n-o alungă
Behăit de mioriță.
Nu ne temem de șicane,
Nici de glume, nici de alții,
Nu suntem singuri pe lume
Toți ca unu, toți ca frații.
Să încingem hora mare,
Brandul nostru fi-va unic:
Suntem țară de mioare
Le cântăm la UE-n… tulnic!
Ars Publica
P.S. Această satiră este dedicată ministrului care, zilele trecute, a propus schimbarea brandului României din frunză în… oaie.
sursă foto: facebook
A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată:
Oraș cu rude-mpărătești,
Cu un trecut în artă.
Și-avea mândrețe de Palat,
Academii și teatru.
Ce-a fost, a fost, și e păcat
Azi seamănă cu satul!
Tot azi avem promisiuni,
Biet omul… socotește,
Și-așteaptă – până când? – minuni
Dar… cineva-l prostește!
Pentru spectacole nu-i loc,
Muri… „Muncitorescul”,
Iar „Studio” îi sub obroc:
Cultura-i cu… protestul.
Să protestăm că-i fără bani,
Deși lumea-i sătulă
Să ascultăm mereu “umani”,
Povești din… gură-n gură!
S-aștepți un an sau poate doi
Nu cred că enervează
Dar după, iese tărăboi,
Conștiința mai… lucrează.
Așa gândim că nu-i pierdut
Frumosul dintre ape,
Renașterea-i pe la-nceput,
Să fie cin’ s-o sape!
Ars Publica
Prin orașul nostru care
Nu prezintă interes,
Mă-ntâlnii cu “Zimbru”-n cale
Lângă… drumul de acces.
Altădată, sigheteanul
Se cinstea la crama Zimbrul,
Și își mai făcea și… planul!
Of, cum se mai scurge timpul!
Iar acuma bucuria
Cetățeanului din urbe
E să-și plângă…. strategia
Spleen-ului, ca să nu turbe.
Printre multele buticuri
Toate pline de “străini”,
Mai găsim cu greu “nimicuri”
Fabricate de români.
De-aceea ceva… dulce,
Făcut ca la mama-acasă
N-are cum să ne încurce,
Că-i de-al nostru și ne pasă!
Și vă spun că îmi e simplu,
Nu uitați… tradiția:
Treceți toți și pe la Zimbru,
N-au schimbat poziția!
Ars Publica