Semn de carte: Antonia Luiza DUBOVICI – „Dincolo de veghea Ofeliei”
La Editura Valea Verde din Sighet a apărut cel de-al patrulea volum de poezie – „Dincolo de veghea Ofelei” – al autoarei Antonia Luiza DUBOVICI (editor – Ion Mariș, coperta după fotografii de Chris Sorendo, tipar – Aska Grafika).
Trei dintre cele patru volume au fost publicate la Editura Valea Verde.
Antonia Luiza DUBOVICI (născută Zavalic, la Sighet) locuiește de opt ani în Statele Unite ale Americii, având și cetățenia americană, dar se află în aceste zile în orașul natal pentru a-și lansa volumul recent apărut.
Lansarea volumului de poeme va avea loc vineri,07 august 2026, la Galeria Vassiliev, la ora 14:00.
Salut, Sighet!
„Șurubarii” Sighetului au semnat… condica de prezență! (autor, Ion Mariș)
Nu, nu este despre… „a fost odată ca niciodată!”… începutul unor povești/ întâmplări de altădată devenite doar… amintiri (situații specifice zilelor noastre). Este despre… a fost odată și continuă și azi!
O categorie aparte și destul de „galonată” era să fii „șurubar” înainte de schimbarea de regim din 1989, dar și după acel an cutremurător pentru țara noastră. Cei care au muncit la Întreprinderea Mecanică Sighet (unde se produceau organe de asamblare) și/ sau la actuala SC Mecanica Sighet SA (cu același profil) s-au întâlnit să aniverseze cei 50 de ani de existență neîntreruptă a fabricii. Au fost aproape 150 de Oameni, sosiți din toate colțurile țării, unii chiar din străinătate (Franța, Israel, SUA etc) pentru a se bucura de reîntâlnirea colegilor, prietenilor, unii revăzându-se nu „doar” după câțiva ani ci după zeci de ani. Zâmbete, îmbrățișări, priviri nedumerite, bucuria recunoașterii tinerelor chipuri de altădată acum încărcate de un număr de ani.
La această întâlnire de/cu suflet au concurat exemplar actualii conducători ai SC Mecanica Sighet SA (Claudiu Prodan – manager și Tania Maier – Prodan împreună cu familiile), care au punctat aniversarea cu însemnele specifice, persoanalizate, ale profilului… șurubăresc.
Au avut scurte intervenții și foștii directori, Voicu Chioreanu (cel care a contribuit la actul de naștere al întreprinderii, în anul 1975) și Mircea Sechel dar și prefațatorul uneia dintre cărți, scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea (având alt tip de conexiune cu Mecanica Sighet SA).
A fost nu doar aniversare ci și o comemorare a celor plecați la ceruri de-a lungul anilor, a celor care au contribuit – la nivelul fiecăruia de competențe – la existența acestei unități aparținând industriei construcțiilor de mașini.
S-ar putea scrie multe pagini despre fiecare fost „șurubar” și despre traseul pe care l-a urmat fiecare dar și despre cei care n-au mai fost prezenți și pentru care s-a ținut un moment de reculegere.
Prietenia, amintirile (predominant cele bune) au contat pentru numeroșii participanți.
Evenimentul (16 august 2025) a fost – probabil – unic la nivelul țării. Au fost lansate, în fabrică, două cărți scrise de foștii „șurubari” (Gheorghe Mihăiescu – „Vibrochenul și Veverița” și Ion Mariș – Cu spatele la Centru”), cărți tipărite la singura tipografie din Sighet (Aska Grafika, deținută tot de un „șurubar”, Laci Kadar). Pentru a completa ineditul evenimentului au fost expuse și câteva sculpturi „semnate” de Ion Bledea (trecut și el prin „școala” organelor de asamblare). Din păcate – din motive obiective – un alt fost „metalist” nu a putut participa la întâlnirea noastră, deși ne-am fi dorit și o mică expoziție cu lucrări de artă de-ale lui. Mă refer, și nu știu câți cunosc aceste „detaliu”, la prietenul Attila Cosovan, sigur unul dintre cei mai realizați dintre noi toți, ajuns profesor universitar la cea mai prestigioasă universitate din Bundapesta (Universitatea Corvinus).
Un scurt video „memento vitae” de la întâlnire puteți urmări în continuare:
Ce poți gândi, cum „justifici” traseul ulterior, după un număr de ani petrecuți, lăsați în urmă, într-un loc de muncă? „Justificarea” a constituit-o prezența neașteptat de mare la întâlnirea șurubarilor. Ne-am bucurat de revedere, de cei care au considerat că este importantă marcarea jubileului, am ascultat gândurile și amintirile devoalate ad-hoc, ne-am bucurat că mai sunt tineri sigheteni care și-au asumat implicarea (atât de evitată) în producția industrială și că „fabrica de șuruburi” a fost și este o pepinieră de… OAMENI!
Foto & Video & Text: Ion Mariș (fost inginer „șurubar”)
Semn de carte: Ana ȘIMAN – „Măria Sa, Cuvântul”
Editura Valea Verde din Sighet a publicat recent un volum de poezii semnat de Ana ȘIMAN: „Măria Sa, Cuvântul” (editor – Ion Mariș, copertă I și interior – reproduceri picturi de Anuța Șiman – Marina, lector de carte – Iulia-Dora Mariș, tipar – Aska Grafika).
* * *
Ana ȘIMAN s-a născut la 18 august 1973, la Apșa de Mijloc, Transcarpatia – Ucraina. Părinți: Ileana Moiș-bibliotecară, Ion Marina. A absolvit școala medie din satul natal și studiile superioare la Facultatea de limbi romano-germanice, secțiunea – Limbă română, Universitatea de Stat din Ujgorod (Ucraina). Lucrează ca profesoară de Limba și Literatură Română în școala din satul natal. Soțul – Ion Șiman este profesor de istorie. Au doi copii – Anuța Șiman (Universitatea de Stat din Ujgorod, Academia de Arte, Ujgorod, masterat Etnoturism, Baia–Mare) și Nuțu Șiman (Universitatea de Stat din Ujgorod). Ana Șiman a debutat în 1995 cu articole și poezii în publicațiile ,,Concordia” din Cernăuți și ,,Radical” din Sighetul Marmației. Împreună cu colegii de catedră a înființat la școala natală revista de cultură generală ,,Vatra strămoșească”. În anul 2006 a participat la editarea publicației ,,Baștina”, tipărită cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de la prima atestare documentară a satului natal. Versurile ei au apărut în antologiile poeților români din Transcarpatia ,,Ardere de dor” și ,,Reflecții lirice”. A mai publicat în revistele ,,Apșa” (gazetă regională din Transcarpatia), „Literatura și arta” (săptămânal al scriitorilor români din Moldova), „ProFarmacia” (din Moldova), ,,La Nord de Tisa”. A publicat volumele de versuri ,,Aproape – departe de țară”, 2016, apărut cu sprijinul material al Asociației Culturale ,,Boema”, OJT Baia–Mare, și ,,Spovedanie,” 2018, Ed. Grinta, Cluj-Napoca. A inițiat la școala natală din Apșa de Mijloc (Ucraina), împreună cu colega Anuța Moiș, concursul de poezie „Limba maternă – floare eternă” și Cenaclul literar ,,Vatra”. A înființat pagina literară „Moștenitorii”, 2023, în care publică încercările literare elevii din liceu. Câteva dintre poeziile din acest volum au fost publicate în „Marmația literară”, revista Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației.
Salut, Sighet!
Sighetul PULSează pentru… PROMENADA INIMII 2023!
Rotary Club Sighet și Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, împreună cu Societatea Română de Cardiologieși Fundația Română a Inimii, organizează în data de 30 septembrie 2023PROMENADA INIMILOR, activitate desfășurată în cadrul Săptămânii Mondiale a Inimii.
„Promenada” va avea punctul de plecare pe Platoul de la Curtea Veche de la ora 11:00, pe traseul străzii Mihai Eminescu până în Parcul Grădina Morii. Prin această activitate vă invităm la mișcare, pe un traseu accesibil, ne dorim să contribuim la promovarea unui stil de viață sănatos prin intermediul mișcării zilnice și, implicit, la prevenirea bolilor cardiovasculare, prin adoptarea unui mod de viață bazat pe mișcare în aer liber.
La finalul acestei plimbări/ promenade – în Parcul Grădina Morii – participantii vor fi așteptați de către echipe medicale pentru măsurarea gratuită a tensiunii arteriale și a glicemiei și, în plus, vor primi sfaturi despre prevenirea bolilor cardiovasculare.
În cadrul acestui proiect se organizează și o tombolă cu premii surpriză pentru participantii care parcurg tot traseul, de la Curtea Veche până la punctul de sosire, Parcul Grădina Morii.
Vă asteptăm cu drag pe toți, copii, tineri, părinți, bunici, sâmbătă, 30 septembrie 2023, ora 11:00 pe Platoul Curtea Veche să dăm startul… PROMENADEI!
Parteneri: Rotaract Club Sighetu Marmatiei, Interact Club Sighet, Top Market, Hotel Restaurant Gradina Morii, Aska Grafika.
Comunicat de presă
Semn de carte: Ioan Dorel TODEA – „Neuitare”
Semnalăm încă o apariție la Editura Valea Verde din Sighet: volumul „Neuitare”, autor Ioan Dorel TODEA, editor – Ion Mariș, coperta & grafica și DTP – Romeo Daniel Todea, prefață – Gheorghe Mihai Bârlea, postfață – Gheorghe Andrasciuc, tipar – Aska Grafika.
* * *
Umbre
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută esenţa în vis.
Au uitat să privească
frunzele şi copacii.
Acum oamenii
s-au preschimbat în umbre
ce-şi caută copacul.
Toamnă
Pe cărările toamnei
Fiecare frunză e-o floare.
Iarba verde, întinde covoare.
Râul – oglindă murmură lin…
Dealul – pastel, cerul senin….
Frunză, frunză ruginie,
Nimeni dorul tău nu-l știe.
Apele își văd de drum,
Vântul printre crengi adie…
Toamnă, toamnă aurie,
Toamna mea de-acum.
Elegie V
Ca un copil care se joacă
de-a v-ați ascunselea
de unul singur,
mă amăgesc
cu cel mai generos dar:
aripile ce mi le aduce iubirea.
Ingrata
Ideile mele,
versurile mele:
pietre pe caldarâmul
peste care treci
atentă
să nu te calce
un vehicul comunal…