Începută cu un an în urmă, povestea cămășii de sărbători continuă să fie în atenția Găzdoilor călineștence, grup care activează în cadrul Asociaţiei Culturale Călineştenii Ţării Maramureşului. De această dată atenţia lor s-a îndreptat spre Cămaşa bărbătească.

Pentru o documentare aprofundată am făcut cercetări în zona Mara – Cosău, luînd în considerare faptul că această piesă de port, deşi are aceeaşi utilitate prezintă unele caracteristici proprii de la sat la sat. Diferenţe vizibile se întâlnesc la croi, la ornamente, la coloristică, dar şi la terminologia locală. Deşi aceste caracteristici erau puternic nuanţate pe la mijlocul secolului al XX-lea, azi se constată o adoptare a unor elemente de la o zonă la alta, de la un sat la altul.

Ornamentele adunate, tipurile de cusături au fost reproduse pe hârtie ori pe pânză, ele stau la baza activităţii Cercului de cusături din cadrul Şcolii Rădăcinilor Străbune care își desfășoară activitatea la Călinești sub atenta îndrumare a învățătoarei Ileana Șandor.

Nu doar motivele ornamentale și tipurile de cusături au făcut obiectul cercetării, ci și chiar tipul de cămașă purtată de bărbați pe la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul celui următor. O astfel de piesă de port a fost reconstituită după informaţiile primite de la câteva femei mai în vârstă care îşi aminteau de cămaşa purtată de bunicii lor. Această cămaşă confecţionată din pânză de cânepă de fuior, ori de trăsuri purta denumirea de cămaşă de gheme.

Informaţii utile ne-au fost oferite de femei care încă mai practică vechiul meşteşug al confecţionării pânzei, dar şi pe cel al cusutului. Unele găzdoi s-au perfecţionat şi azi lucrează cămăşi nu numai pe seama casei, dar şi în sat, devenind adevărate specialiste în domeniul cusutului. Aşa am cunoscut-o pe Tiran Ileana a Budeanului de 67 de ani din satul Breb, pe Oanţa Maria, 68 de ani din Călineşti, pe Petran Claudia de 37 ani din Breb, pe Pop Năstafa, 62 de ani din satul Văleni. La Târgul Iei organizat de Consiliul Judeţean Baia Mare în anul 2015, Năstafa Pop a obţinut Locul I cu o cămaşă care a fost apreciată ca fiind cea mai frumoasă dintre cele prezentate.

Activitatea noastră de cercetare a fost impulsionată de cuvintele de apreciere transmise de profesorul Ion H. Ciubotaru, aprecieri făcute primei cărţi pe care am publicat-o (“Cămeșa de sărbători”, Editura Valea Verde, 2016). Distinsul profesor constată că autoarele „…au adus un frumos omagiu celor ce întreţin flacăra vie a tradiţiei în această binecuvântată vatră folclorică”. (Ion H.Ciubotaru, Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, XVI, Iaşi-2016).

Cu informaţiile culese şi prezentate în lucrarea de faţă, cu motivele ornamentale reproduse după cele originale găsite în teren, sperăm să oferim un sprijin tinerelor cusătoare pentru a se iniţia în acest frumos meşteşug, acela al cusutului.

Autoarele: Maria Șerba, Ileana Șandor, Măriuca Verdeș
(Introducere, “Cămeșa de gheme”)

Nota redacției: Volumul “Cămeșa de gheme” a apărut la Editura Valea Verde – Sighetu Marmației, august 2018, publicarea acestuia fiind sprijinită financiar de către Editura VALEA VERDE, SC STICAL Co – ATC SRL (manager ing. Adrian Coman) și Tipografia ASKA GRAFIKA.

Cea de a IV-a ediție a Sărbătorii Rădăcinilor Străbune s-a desfășurat, în perioada 30 iunie – 01 iulie 2018, în comuna Călinești, Maramureș, ediție care a cuprins ateliere de pictură pe sticlă, vopsit vegetal, confecţionare de opinci, cusut de cămeşi tradiţionale, ţesut. Ca o notă inedită, anul acesta a fost inclus în program un concert de muzică clasică, un spectacol folcloric şi lansarea albumului artistei Măriuca Verdeş, “Hori din Maramureş”.

Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune este organizată (din 2015) de Asociația „Călineștenii Țării Maramureșului” (președinte Măriuca Verdeș) și Centrul de Informare Turistică, Călinești – Căeni.

Măriuca Verdeș: Pentru acest eveniment s-a lucrat ca la o nuntă și, doar prin implicarea „găzdoilor” din sat ne-am putut bucura și în acest an de reușite. Faptul că ele m-au ajutat, voluntar, unește și mai mult satul Călinești pentru că, lucrând în „clăci” oamenii au putut să se cunoască și mai bine, dar și să lege prietenii de suflet.

Chiar dacă am venit în acest sat de noră – chiar pe 1 iulie s-au împlinit șase ani de-atunci – s-a clădit o relație frumoasă în special cu găzdoile Călineștiului. Ele sunt „artistele” din spatele cortinei, dacă pot să le numesc  așa, au fost la fel de importante ca grupurile sau interpreții de muzică populară veniți de departe sau de aproape. Cu permisiunea dumneavoastră aș vrea să le enumăr, în semn de mulțumire pentru timpul alocat pentru această sărbătoare: Ileana Șugătanului, Măria lu’ Gheorghiță, Anuța Pleșului, Ileana Vârvarii, Ileana Nănașului, Măria lu’ Florea, Măria lui Ilcaci, Măria lu’ Piroș, Ioana lu’ Nicoară, Irina lui Găvrilă.

La diferitele ateliere din cadrul Școlii Rădăcinilor Străbune, care au avut loc în Gospodăria lui Victor Știrbuțiului, au participat meșterii populari: Maria Șerba ne-a împărtășit tainele vopsitului vegetal, Ileana Șandor le-a învățat pe doritoare regulile de bază ale cusutului cămeșilor, Ileana Nănașului a pus o theară (război de țesut) și a dat posibilitatea doritotilor să țeasă. Trebuie spus că făcutul opincilor, este un meșteșug care trebuie păstrat, deoarece, noi încă mai purtăm opinci, iar meșterul din satul Sârbi, uncheșul Opriș, i-a învățat pe coconii doritori acest meșteșug. Pictura pe sticlă a fost condusă de Asociația „Călineștenii Țării Maramureșului”. Am avut parte și de preparate tradiționale în această primă zi (30 iunie) de Sărbătoare a Rădăcinilor Străbune:  pită-n cuptor, cornulețe, două oale pline-vârf cu sarmale.

Apoi, a doua zi, în 1 iulie, concertul de muzică clasică de la Biserica Greco Catolică, ne-a dat posibilitatea, prin intermediul Fundației Culturale „Dana Ardelea” (București), să aducem mai aproape muzica cultă susținută de tinerii Tudor Ioana Daniela (vioară), Iliescu Teodora (flaut), Marius Groza (pian) – toți masteranzi în anul I la Universitatea Națională de Muzică din București, iar din Maramureș, soprana Paula Coteț, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă din Baia Mare.

De acolo, în alai, ne-am îndreptat spre Casa Iurca, cu toți invitații noștri: Rafila Bărbos, Ana Hosu, Uivarosi Ionuț, Voichița Nemeș, Andreica, Onișor Pop, soții Maria și Petre Botiș, Ionuța Denisa Bud, horitoarele din Lăpuș, Alexandru Ilea, Gheorghe Pop, Vasile Boiciuc, Ion și Ionuc Ivanciuc, Ivanciuc Andreea, Mirela Voicu din Ploiești, Mărioara Pop, Ilinca și Julia Mărcan din București, Mitroi Rianna. Grupurie din localitățile: Breb, Șieu, Sârbi, Bogdan Vodă, Suciu de Sus, Călinești, Văleni, Fundația Culturală Dana Ardelea din București. Am avut și invitați speciali: Mihaela Zana Bârsan din Suceava, dl. prof. universitar Ilie Gherheș, frații gemeni Bența din Bârsana, Grupul lui Văsâi din Vadu Izei.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și site-ului „Salut, Sighet!” pentru promovare!

Brîndușa Oanță

Îndrăgita cântăreață de muzică populară, Măriuca Verdeș (foto), născută în comuna Desești, județul Maramureș, mare iubitoare de folclor autentic, președinte al Asociației „Călineștenii Țării Maramureșului” (asociație care a inițiat și „Școala Rădăcinilor Străbune”), își lansează duminică, 01 iulie 2018, noul album intitulat „Hori din Maramureș”. 

Detalii despre acest proaspăt material discografic, ne oferă Măriuca Verdeș, într-un scurt interviu.

Sebastiana Joicaliuc: Dă-ne, te rog, câteva detalii despre evenimentul din 01 iulie.
Măriuca Verdeș:  Voi lansa albumul „Hori din Maramureș” duminică, 01 iulie, în cadrul evenimentului „Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune” (foto) ce va avea loc în Călinești, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, și care va debuta sâmbătă, 30 iunie, de la ora 14.00, în Gospodăria lui Victor Știrbuțiului și Gospodăria lui Iurca.  Așa cum am zis, „Horile din Maramureș” le voi lansa duminică, de la ora 13.00, în Gospodăria lui Iurca. Vă aștept cu drag!

Sebastiana Joicaliuc: Cine te-a sprijinit, și financiar, la apariția acestui nou album?
Măriuca Verdeș: Nimeni nu m-a sprijinit financiar. Sau, mai degrabă, pot spune că mi-am autofinanțat acest nou album. Nu mi-a plăcut niciodată să cer de la nimeni, nimic. Alina Bondrea, căreia îi mulțumesc, m-a ajutat, din prietenie, total dezinteresat,  cu design-ul coperții. Și, ca de fiecare dată, părinții îmi sunt alături, mă sprijină necondiționat.

Sebastiana Joicaliuc: De ce albumul se numește „Hori din Maramureș” și care este izvorul de inspirație al pieselor?
Măriuca Verdeș: Noi nu cântăm, ci, horim. Parcă o aud pe mama cum îmi spunea, copilă fiind: „zîi, draga mamii, o Hore!”, așa că, mama e primul meu izvor de inspirație. Apoi, sunt femeile din sat care mi-au spus hori, și numele lor se regăsesc pe coperta acestui album, și care mi-au zis așa: „Hai să-ți zîc o hore, că m-oi duce cu tot cu ele în cealaltă lume. Tu du-o mai departe, că, prin glasul tău, oi trăi și eu…”. Așa că noi, cei care culegem Horea, avem menirea de a duce mai departe glasul tuturor celor care au horit.

Sebastiana Joicaliuc: Lansarea se face punctual, sau va urma un turneu mai amplu?
Măriuca Verdeș:  Lansarea va avea loc atât în țară, cât și în străinătate pentru că, prieteni dragi, voiesc ca acest album de hori să nu rămână uitat într-un sertar, așa cum s-a întâmplat, nu cu mult timp în urmă, și cu „Doinele din Maramureș”…

Sebastiana Joicaliuc: Ce ne pregătește Măriuca Verdeș împreună cu „Călineștenii Țării Maramureșului”?
Măriuca Verdeș: Asociația „Călineșteniii Țării Maramureșului” își continuă activitățile sale, modeste în aparență, activități care înseamnă perpetuarea obiceiurilor, a  jocului satului, înseamnă cursuri de învățare, a celor mai tineri, a tradițiiilor și a meșteșugurilor locale.

Sebastiana Joicaliuc: De ce nu ești mult mai vizibilă prin concerte mai ample la Sighet sau în spațiul public?
Măriuca Verdeș: Explicația este simplă. Nu sunt mai vizibilă în concerte, deoarece horea pe care o horesc nu este, poate, pe placul tuturor. Dar, mai mult de-atât, nu particip la multe spectacole, deoarece nu mă interesează aspectul financiar, nu-mi doresc promovare pentru ca apoi să am ceva de câștigat din asta. Eu voiesc doar să duc mai departe horea sacră a moșilor și acest grai sfânt românesc. Mai mult, când îți lasă moșii cu limbă de moarte să duci mai departe rânduiala de demult, nu te mai gândești la tine, ci doar la ceea ce te-ai legat să faci. Horea mé și a moșilor mei nu o pot nici târgui, dar nici a o vinde. Ci doar să o horesc, așa cum o făceau și ei, pentru sufletul meu, dar și a celor care voiesc să o asculte, fiind un izvor nesecat și limpede din care te poți stâmpăra de sete.

Mi-e dragă horea, mi-e drag portul, ele sunt pentru mine ca cerul și pământul, iar aerul este sufletul nostru care trebuie să le țină vii și să le respecte!

Sebastiana Joicaliuc,
studentă anul I, Jurnalism, UBB Cluj-Napoca

Muzeul Maramureșan, în parteneriat cu Asociația Culturală Călineștenii Țării Maramureșului și Liceul Tehnologic Marmația, vă invită vineri, 22 iunie, de la orele 13.oo, la evenimentul ÎMBRACĂ O IE ȘI HAI LA MUZEU!

Din culise:

• Expoziție de cămăși tradiționale maramureșene
• Paradă a portului popular
• Ateliere de cusut

Evenimentul va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului, str. Bogdan Vodă, nr. 1.

Vă așteptăm cu drag!

Cunoscuta cântăreață de muzică populară (autentică!), Măriuca Verdeș, a fost mesagerul Maramureșului la Bruxelles în perioada 20 – 21 aprilie. Deși implicată în multe activități, fiind și realizatoarea unei emisiuni de succes la televiziunea locală, am reușit – nu fără efort! – să purtăm o scurtă discuție despre pasiunea ei pentru folclor și despre destinul muzical ce-i înfrumusețează viața.

Salut, Sighet!: Știm, ești pasionată sincer și total de folclorul nostru maramureșean. Din ce izvor te… „hrănești”?
Măriuca Verdeș: Am învățat horea de la mama, repertoriul meu, astăzi, este unul vast, datorită culegerilor făcute în vremea copilăriei. Femeile mă chemau la ele și-mi spuneau „să duci horea mai departe că m-oi duce cu ele în cealaltă lume cu ele și nu le-a mai hori nimeni”. Nu uit niciodată simplitatea femeilor, curățenia, smerenia și corectitudinea lor!

Salut, Sighet!: De ce preferi horea bătrânească, pricesnele, cântecele religioase?
Măriuca Verdeș: Am ales să duc horea bătrânească mai departe, considerând că face parte dintr-un limbaj sacru al moșilor și strămoșilor noștri, dar, mai mult în semn de recunoștință față de cei care au înțeles ce înseamnă acest mod de exprimare, fiind unul atât de profund și valoros, ținându-l viu până-n zilele noastre. Cânt pricesnele de micuță, participam duminica la slujbă și cântam în corul bisericii. Prin cântul religios am înțeles cât de importantă este legătura omului cu Dumnezeu; mama lucrând, cânta mereu cântece religioase. Astfel, am înțeles cum avea femeia tradițională putere, de unde le venea înțelepciunea și, mai mult, care era rolul ei în această viață. M-am retras din această lume comercială, unde horea nu mai este hore și portul nu mai este port, rămânând cu horile mele într-o lume… „mică”. Am vrut să rămân în rânduială și aproape de Dumnezeu.

Salut, Sighet!: Cum ai ajuns la Bruxelles, cine te-a invitat?
Măriuca Verdeș: Mai sunt oameni care văd vatra strămoșească diferit, asfel se face că domnul Andrei Gurin mi-a făcut invitația, pentru a doua oară, de-a participa la două evenimente în Bruxelles: unul a avut loc la biserica Sfânta Paraschiva, iar altul a fost la un festival internațional, numit Balkan Trafik, unde, alături de sigheteanca Rebeca Dan, i-am inițiat pe cei doritori în pictatul pe sticlă. Rămân profund recunoscătoare celor care privesc Maramureșul adevărat cu alți ochi, fiind dornici de a-l promova, dar și în a-l perpetua. Rămân recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături și care s-au implicat în a duce horea și cântul religios românilor, și nu numai, din capitala Belgiei. Și, nu în ultimul rând aș vrea să-i mulțumesc Alinei Bondrea, cea care a făcut un afiș special pentru concertul de la Biserica Sfânta Paraschiva.

Salut, Sighet!: L-am abordat și pe domnul Andrei Gurin, reprezentant al Comisiei Europene, cel care a invitat-o să cânte la Bruxelles pe Măriuca Verdeș, pentru a afla cum a făcut alegerea interpretului. Domnia sa ne-a transmis un mesaj edificator.
Andrei Gurin: Locuiesc în Belgia de zece ani şi activez în cadrul instituţiilor europene din Bruxelles. Dorul de ţară şi de cultura noastră tradiţională nu m-au părăsit, însă, niciodată. Pe tânăra interpretă Măriuca Verdeş am cunoscut-o în timpul ultimei mele călătorii, împreună cu fetiţa mea, în Maramureş. Măriuca m-a impresionat prin dorinţa şi ambiţia ei de a cultiva şi promova folclorul autentic şi tradiţiile din Maramureş. Multe piese din repertoriul Măriucăi au fost culese chiar în satul ei de origine, Deseşti, în stilul şi cu acurateţea marilor etnologi din trecut. Am mai aflat că Măriuca stă la cârma unei asociaţii în satul Călineşti, care şi-a fixat drept obiectiv conservarea culturii tradiţionale maramureşene. Asociaţia a reuşit să reînvie tradiţii şi meşteşuguri care păreau uitate. Când am vizitat Călineştiul, am fost surprins de cât de dinamic este satul şi cultura sa autentică în contextul mai larg al depopulării zonelor rurale şi al declinului general al vieţii şi culturii rurale în România, dar şi în lume. Nu am putut să rezist să nu o invit pe Măriuca în capitala Europei, pentru că eram convins că mesajul ei trebuie promovat şi susţinut.

Salut, Sighet!: Mulțumim, Măriuca Verdeș, mulțumim iubitorilor de… Maramureș!

Salut, Sighet!

Trăim vremurile Apocalipsei: Ţara Maramureşului se află într-un grav și ireversibil proces de descompunere şi însăși temelia „Țării Lemnului” se dezintegrează. Casele, acareturile şi porţile vechi de lemn sunt demolate, meșteșugurile dispar, agricultura și zootehnia tradițională sunt abandonate, arhaicele biserici sunt părăsite, iar graiul strămoşesc este dat uitării… Paradoxal, cu cât acest tezaur, unic în lume, este mai cunoscut şi apreciat de către români şi străini deopotrivă, cu atât distrugerile sunt mai mari. Lucrurile merg în direcția total greșită, pentru stoparea dezastrului impunându-se câteva măsuri urgente şi punctuale:

1. Din cele cca 30.000 de case tipice de lemn (cu formă prelungită, acoperiş în patru ape etc.) construite înainte de vârful din anii 1960, azi au mai rămas pe loc câteva mii (doar câteva sute însă mai păstrând caracteristicul pridvor cu stâlpi sculptaţi), dintre care monumente istorice in situ sunt doar opt (8!) case, două (2!) complexe mulinologice şi nici o poartă (0!) de lemn! În total, doar vreo 200 de case vechi sunt salvate sigur de la demolare prin satele regiunii, incluzând aici și construcţiile devenite pensiuni sau locuinţe de vacanță, la care se adaugă cele cca 50 de case din Muzeele Satului…

Pentru a împiedica dispariția totală a ultimelor rămășițe ale arhitecturii populare, trebuie ca Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Maramureș, împreună cu Comisia Națională a Monumentelor Istorice, să întreprindă toate demersurile pentru punerea urgentă sub protecția in situ a unui număr de minim 100 de gospodării și complexe meşteşugăreşti mai vechi de 50 de ani şi a tuturor porţilor „bătrâne”.

Dragi proprietari de case vechi: în mod indubitabil, casele de lemn vă aparţin și, dacă nu sunt monumente istorice, aveţi dreptul să le distrugeţi. Nimeni nu vă cere să nu mai construiţi case noi, să trăiţi în condiţii de ev mediu sau să mergeţi la toaletă în fundul curţii! Cu toţii suntem de acord că lumea trebuie să evolueze! Dar, nicăieri în lumea civilizată (acolo unde mulţi dintre voi muncesc), nu construieşte fiecare ce, unde şi cum vrea. Vă rog, aşadar, să păstraţi şi casa „bătrână” lângă cea nou construită (care ar fi bine să fie asortată stilistic, volumetric şi cromatic cu ansamblul).

Este incredibil faptul că vă ruşinaţi de casa de lemn, considerând-o semn de sărăcie şi înapoiere! Nimic mai fals decât un asemenea crez bizar!

Să ştiţi că tehnica actuală permite convertirea caselor vechi în locuințe confortabile, cu acoperiș mansardat și băi moderne, păstrând exteriorul original, dar interiorul putând deveni sofisticat și demn de invidiat… Iar pentru iubitorii caselor contemporane cu specific tradiţional, arhitecţii de la O.A.R. Maramureş au întocmit o serie de proiecte gratuite, care pot fi utilizate pentru construirea de locuinţe cu aspect local.

Casele vechi de lemn au o valoare proprie, intrinsecă, care va crește în viitor, spre diferență de zidirile din cărămidă. Nu repetați greșeala făcută cu zgărdanele de coral, lăzile de zestre ori icoanele pe lemn, vândute de către bunicii voștri pe bani de nimic… Nu vă mai vindeţi casele la metru cub pentru un preţ de mizerie, pentru a fi tăiate şi exportate… Şi nu înlocuiți mărețele porți de lemn cu grilaje de inox, împrumutate parcă de la vreo fabrică…

Autorităţile locale şi cele judeţene trebuie să urmărească respectarea Legilor Construcțiilor (50/1991), Urbanismului (350/2001), Monumentelor Istorice (422/2001), O.G. 47/2000 privind Patrimoniul UNESCO, Regulamentului-Cadru de Urbanism (H.G. 525/1996), H.G. 932/2010 (luarea în evidenţă a proiectului la O.A.R.) şi Legii 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei. Aplicat cu strictețe, cadrul legal poate opri distrugerea arhitecturii populare, fără a fi nevoie de noi legi în acest sens.

Autorităţile centrale şi locale trebuie să ofere facilități financiare generoase pentru toți cei care doresc să-și păstreze şi restaureze casele vechi de lemn, care necesită măsuri specifice de întreținere (schimbarea regulată a şindrilei, lupta cu umiditatea şi cu atacurile de insecte şi ciocănitori etc.), prin subvenționarea lemnului de construcție şi scutiri de impozite, precum şi compensaţii pentru înlocuirea omniprezentelor şi otrăvitoarelor învelitori de azbociment de pe toate tipurile de construcţii.

Iar companiile de asigurări vor trebui să-și adapteze criteriile astfel încât și casele vechi din lemn să poată beneficia de asigurarea obligatorie contra incendiilor, chiar fără a fi ignifugate, după modelul practicat în alte țări.

2. Este anormal ca în chiar cel mai bogat tărâm european în meşteşuguri autentice,teoreticienii culturii populare să fie salarizați de la buget, în timp ce creatorii înșiși, ajunşi la disperare, să fie nevoiți să se lase de meserie, plecând în străinătate! Preţurile pieţei pentru lâna toarsă şi ţesută manual şi pentru celelalte produse artizanale, sunt de nimic, iar societatea tot mai modernizată are din ce în ce mai puţină nevoie de meşterii populari.

Bugetul judeţului, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, ar putea însă găsi resursele pentru o indemnizaţie de măcar 500 RON/lunar pentru 100 de creatori populari precum: confecționeri de opinci, „clopuri”, cojoace de piele şi coșuri din fibră de alun, pentru olari, dogari, fierari, morari, pentru câţiva din cei mai buni lemnari şi ţesătoare (poate şi pentru câţiva ceteraşi, trâmbiţaşi sau dansatori excepţionali), care ar trebui totodată şi scutiţi de impozite, cu condiția ca: meșterii să aibă ucenici (încurajaţi cu burse), atelierele lor să fie lesne vizitabile, iar stilul, materialele şi ornamentele utilizate să rămână necontaminate de kitsch…

România a semnat Convenția Internațională pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care susține nu atât conservarea obiectelor realizate anterior de către meseriaşii populari, cât, mai ales, crearea condițiilor pentru continuarea producerii acestora. Pe baza Convenției respective, spre diferență de ţara noastră, statele evoluate finanţează mai întâi meșterii populari şi şcolile de meşteşuguri periclitate şi, abia apoi, contabilii şi referenţii…

3. Agricultura tradiţională, transportul cu atelaje animale şi alimentația de tip ancestral se prăbușesc sub loviturile modernităţii și ale standardelor inventate fie de statul român, fie de U.E. Modul arhaic și sănătos de trai dispare, vechile soiuri şi rase locale de plante și animale sunt înlocuite cu hibrizi. Cultura fânului, pomicultura şi zootehnia tradiţională, surse nepreţuite de produse organice, mai supravieţuiesc parţial, fiind însă ameninţate de importuri, de chimizare şi de mecanizare. Fânul, carnea, laptele, brânza, cartofii sau porumbul au ajuns să nu mai merite a fi produse, având preţuri de nimic. Apele minerale locale ori sucurile de brad şi soc sunt înlocuite cu răcoritoare chimice şi bere la PET, şunca şi ouăle de casă sunt schimbate cu cremvurști și chipsuri cu aditivi, iar concentratele furajere și pesticidele otrăvesc mediul natural.

Niciodată, poporul maramureșean n-a fost mai bolnav ca azi… Efectul abandonării muncii câmpului şi reducerea efortului fizic, înlocuirea mersului pe jos cu cel motorizat, stresul omniprezent, mâncarea de la supermarket și dezechilibrele alimentare au efecte grave, ducând tot mai des la cancer, diabet, probleme cardiace…

Pentru un Maramureș sănătos şi autentic, pentru ca agricultura organică și alimentația tradițională să rămână vii şi preţuite la adevărata lor valoare şi pentru transmiterea mai departe a tezaurului de cunoștințe ancestrale, trebuie intervenit prompt de la nivel guvernamental, prin certificări bio „din oficiu”, scutiri de impozite şi credite cofinanțate de stat!

4. O rugăminte pentru parohiile maramureşene: cu sau fără ajutor de la stat, investiți în conservarea bisericilor vechi de lemn pe care le deţineți! Nu le abandonați, nici nu le transformaţi în triste capele funerare! Mai ales că, acele bisericuțe sunt mai atractive decât noile lăcaşuri în care investiţi azi…

Dragi enoriași: nu umpleți cu ciment vechile și pitoreștile cimitire care înconjoară bisericile de lemn. Nu defrișați copacii de acolo și păstrați obiceiul plantării prunilor la căpătâiul crucilor, care conferă acelor locuri un plăcut aspect de parc, nu de deşert betonat…

5. Dragi localnici! Fiți mândri de miile de cuvinte ale graiului maramureşean şi nu le daţi uitării! Folosiți acasă și în public limbajul străvechi și transmiteți-l mai departe ca pe o comoară de preț, moștenire de la nobilii voştri strămoși, care face diferența între voi și restul lumii și care vă asigură atât legăturile intracomunitare, cât și propria identitate regională.

Învățați și difuzați mai departe întregul tezaur de dansuri și melodii populare, în forme cât mai pure, şi nu vă mai ruşinaţi să purtaţi costumele tradiţionale moştenite de la bunici, preferând doar costumele populare nou confecţionate.

Pentru ca Maramureşul să aibă viitor, este nevoie ca localnicii să dea dovadă de mai multă înțelegere și dragoste pentru moștenirea fabuloasă pe care au primit-o, în primul rând față de cultura lemnului. Ei trebuie şi să-şi abandoneze mentalitatea de şantier („tot ce este nou e bun, iar ce e vechi, este gunoi”), acceptând regulile Civilizaţiei europene occidentale, pentru care „vechi” înseamnă ceva „valoros ce trebuie păstrat” şi nu un „semn de înapoiere”.

În acest moment, tinerii localnici care îndrăgesc tradiţiile sunt tare puţini: este nevoie de mai mulţi Călineşteni ai Ţării Maramureşului şi Coconi din Breb, care să înveţe să cunoască, să aprecieze şi să transmită mai departe vechile meşteşuguri şi obiceiuri.

În viitor, tradiţiile vor ajunge să fie din nou preţuite şi se vor „vinde” tot mai bine, dar se impune continuitatea: de abandonăm acum, n-o să mai ştim să ne reapucăm…

Poate ar fi timpul şi ca măcar o parte a sumelor alocate din banii publici, an de an, festivalurilor care de care mai „tradiţionale” de care s-a umplut judeţul, să fie investite în ceva mai durabil: conservarea arhitecturii, a meşteşugurilor, a agriculturii şi a zootehniei autentice.

Dacă decidenţii români şi europeni nu vor interveni acum pentru salvarea patrimoniului maramureșean, atât de unic şi de fragil, rămăşiţele sale vor dispărea cu totul în viitorul apropiat… Iar distrugerea ultimului rest autentic de Europă rurală preindustrială, a acestui sit cu valoare de peisaj cultural UNESCOnerecunoscut oficial, va fi, timpul va dovedi-o, o pierdere pentru lumea întreagă…

Dragii mei: este adevărat, tradiţia este tot mai greu şi costisitor de menţinut, dar faceţi-o, vă rog, de dragul superbei regiuni ai cărei fii sunteţi şi gândindu-vă la binele generaţiilor următoare!
Nu lăsaţi Maramureșul să moară!

Un maramureşean

Redistribuiți, poate-poate se va schimba ceva…

Sursă articol:  https://teofil-ivanciuc.weebly.com/
​

Muzeul Maramureșan din Sighet organizează sâmbătă, 20 mai 2017, evenimentul Noaptea Muzeelor – porți deschise.

Acțiunea se va desfășura după următorul program:
Ora 19.00 – Muzeul Etnografic
Film artistic de scurt metraj „Vreu”, de Bogdan Fanariu (cu Lavinia Pop Coman, Măriuca Verdeș și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului)

Lansare de carte – Ghid turistic „Poienile Izei” (2017) – Vasile Timur Chiș, Mihai Hotea
Proiecții de filme documentare

Ora 22.30 – Casa Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș
Amintirea Holocaustului

Expozițiile pot fi vizitate gratuit în intervalul orar 19.00-24.00

Sursa: Muzeul Maramureșului

Călineștenii Țării Maramureșului premiați cu locul I la Festivalul Primăverii din Dragomirești

Ediția din acest an a Festivalului Primăverii din Dragomirești, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a reunit șase sate, fiecare prezentând obiceiuri și tradiții specifice Maramureșului.

Participarea grupului Călineștenii Țării Maramureșului la acest eveniment, a fost un bun plilej de a prezenta atât juriului cât și publicului, jocurile și obiceiurile care sunt pe cale de dispariție: cele tradiționale de nuntă, de la băulașuri (petreceri), Jocu la șură, la lăsare etc. Noi am ales Jocul la șură deoarece acesta este unul dintre obiceiurile pe care încercăm să-l ducem mai departe, în fiecare duminică. O frumusețe a acestor jocuri constă în faptul că fiecare poate fi recunoscut după strigăturile din timpul lui; de exemplu Sârba – Hai la sârbă măi băieți, care vreți care puteți, care nu mai rămâneți, un alt joc Ardeleanca – Pe la noi, pe la Șomcuta, Ardeleanca și bătuta, Coasa – M-o trimăs mama la coasă, meserie urâcioasă, etc.

De mai bine de trei ani ceterașul Vasile Rus vine săptămână de săptămână la gospodăria lui Victoru Știrbuțului, în cadrul Școlii rădăcinilor străbune din Călinești, pentru a învăța jocurile, strigăturile, și ne bucurăm că munca noastră nu este în zadar. În prezent, sunt tineri din 5 sate care învață aceste jocuri, iar Festivalul Primăverii din Dragomirești i-a ajutat și pe ei să constate că munca lor neîntreruptă de duminica de la ora 14.00 nu este în zadar.
Asfel noi, Călineștenii Țării Maramureșului, credem că Jocul la șură merită să fie dus mai departe de generațiile care vin.

Mulțumim juriului care a apreciat munca noastră, mulțumim părinților care încurajează copiii, tinerii să vină la activitățile noastre! Mulțumim tuturor care ne sunt alături!

Măriuca Verdeș,
președintele Asociației Călineștenii Țării Maramureșului

sursă foto: Voichița Costin

Școala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș

Când lucrurile se așează de la sine, noi credem că vin de la Dumnezeu. Această idee de școală a pornit de la dorința de a învăța tot mai multe lucruri din cultura tradițională. Gândindu-mă și la faptul că peste nu mult timp, meșterii din sate ar putea dispărea și trebuie încurajată generația actuală de a învăța aceste meșteșuguri și de a le duce mai departe rânduiala sănătoasă, a omului din sat, asfel perpetuîndu-se portul, obiceiurile.

Asociația s-a înființat după participarea la evenimentul Paști în Maramureș, unde am prezentat obiceiul Carâmbitul; văzând fenomenul actual din satul tradițional, femeile și bărbații pleacă în altă țară pentru a avea de muncă, lăsându-și acasă tot ce au mai bun, cu inimile frânte de greu și dor, a izvorât în mine un izvor de a căuta soluții pentru a ajuta satele maramureșene să trăiască frumos, ca până nu de mult. Noi avem ce să facem acasă, dar avem nevoie de cei din exterior să creadă în noi, să creadă în ceea ce am moștenit și să primim susținerea de a învăța și a duce mai departe tradițiile. Dacă o să subliniem că nu merită să ne purtăm portul, nu se va purta, dacă nu merită să ne jucăm jocurile, nu se vor juca. Dacă nu merită se ne păstrăm gospodăriile tradiționale din lemn, nu or mai fi, și ne vom raporta mereu la trecut și nu la prezent și viitor. Noi cei de astăzi, spre surprinderea mea, iubim tot mai mult trecutul, frumos și valoros.

Copiilor sau coconilor, cum li se spune, din satele noastre le plac tot mai mult instrumentele tradiționale, spre exemplu fluierul, tilinca, le plac strigăturile, jocurile, nu se împotrivesc în a purta portul cel de strat vechi. Dar noi trebuie să-i învățăm corect, ca adevărul să prindă rădăcină și să nu le tăiem aripile ca să renunțe la ele. Să nu renunțe cu ușurință la valoare în favoarea non-vlorii ci să prindă rădăcini adânci de continuitate și perseverență.

Cred că fiecare dintre noi poate face ceva pentru cei din jurul lui, negândindu-se numai la partea financiară, pot fi luate ca și hobby – uri. În timpul liber fac și eu câte puțin pentru satul în care trăiesc, pentru cei cu care mă înconjor.
Poate o să vă întrebați: satul mai are nevoie de o școală prin care să reeduce locuitorii în acest spirit tradițional? Concluziile noastre sunt afirmative. Până nu demult, școala era familia. Ea asigura cea mai mare parte de informație. La fete, spre exemplu, de la facerea straielor tradiționale, până la secerat și făcutul pâinii pe vatră. Astăzi nu ne înconjurăm cu seceratul la lună atât de des ca odinioară, multe secrete se vor pierde pentru că obiceiul nu mai este de actualitate. Fenomenul, din păcate, este întâlnit tot mai des, multe lucruri valoroase se pierd deoarece „nu mai sunt de actualitate”. Cred că trebuie să facem unele obiceiuri să redevină actualitate pentru binele nostru interior și exterior. Așa se explică de ce m-am întors după terminarea studiilor în sat. Munca este grea în a-ți procura tu hrana în totalitate, din roadele pământului pe care îl ai și să nu-l lași de haram, dar și roadele sunt gustoase și sănătoase.

Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale. Marțea de la ora 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză. Joia avem șezători (prelucrăm lâna și vopsim vegetal) tot de la ora 18.00, duminica – inițiere în jocurile tradiționale și Jocu’ la șură de la ora 14.00 – toate se desfășoară la Victorul Știrbuțului din Călinești. Astăzi avem înscriși la „Școala rădăcinilor străbune” tineri din peste șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.

Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.

Măriuca Verdeș

De la înfiinţare (18 iunie 2015) şi până astăzi Asociația „Călineştenii Ţării Maramureşului” (președinte, Măriuca Verdeș) se poate mândri cu numeroase premii (în special locul I) dar şi cu organizarea unor evenimente culturale menite a trezi conştiinţa maramureşeană în noi.

Cel mai recent premiu (locul I) este cel din cadrul evenimentului “Maramureşul în straie şi podoabe” organizat de Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu” Baia Mare, unde am fost şi parteneri. Pentru acest proiect ne-am prezentat cu meşteşug prin iniţiere în cusut pe pânză de cânepă, împletit pe degete, potrivit pentru fetele dornice de a cunoaşte acest meşteşug, expoziţie cu cămeşi finalizate sau în curs de finalizare sub îndrumarea Mariei Şerba şi Ilenei Şandor, am expus şi cartea “Cămeşa de sărbători” (Editura Valea Verde, 2016), carte care a fost scrisă în cadrul “Şcolii rădăcinilor străbune”, dar şi cu colinde traţionale din satul Călineşti. De la începutul anului şcolar, am încheiat, pentru început, patru parteneriate cu patru şcoli, scopul acestora fiind iniţierea copiilor, învățarea lucrurilor elementare, ca mai apoi, să putem trece la nivelul următor, în care ei să-și poată confecționa singuri elemente din portul tradiţional şi nu numai. Şcolile partenere sunt Deseşti, Mara, Călineşti şi Văleni având intermediari profesori sau directori de şcoală. Încercăm nu numai predarea în clasă, dar şi practica pe teren. În acest sens, în cadrul Asociaţiei, încercăm să-i obișnuim cu participarea la diferite evenimente culturale. (Măriuca Verdeș)

În anul 2015, pe 3 august, în cadrul Asociației „Călineștenii Țării Maramureșului” a luat ființă Şcoala rădăcinilor străbune, dând viaţă primului eveniment “Sărbătoarea rădăcinilor străbune” în parteneriat cu UNESCO şi FRACCU (Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO).

Astfel, într-o gospodărie tradiţională au prins viaţă câteva dintre meşteşuguri cum ar fi : cusutul pe pânză şi împletiturile prin îndrumătoarele Maria Şerba şi Ileana Şandor, prelucrarea lemnului – Pătru Cupcea, învăţatul horilor şi a portului bătrânesc cu Măriuca Verdeş, învăţatul jocului specific zonei şi a ceterei prin Rus Vasile, pictura pe sticlă şi pe lemn prin Sencovici Irina. Şcoala demarată în 3 august 2015 este permanentă, având astăzi partenere patru şcoli de pe Valea Marei şi Cosău. Acest lucru îl facem doar din dorinţa de a arăta că nu vrem să ne pierdem identitatea, nu vrem să uităm de meşteşugurile tradiţionale care ne-au dat posibilitatea de a trăi frumos şi natural. Nu vrem să fim moderni uitându-ne rădăcinile. Nu vrem să trăim o viaţă fără a ţine legătura cu înaintaşii noştri, ci vrem să dăm curaj fiecăruia pentru a trăi frumos şi liber la noi acasă! Unde portul să poată fi purtat mai departe de copiii noştri, nepierzându-se legăturile de transmitere a informaţiei dintre generaţii. Aşa cum noi am învăţat de la înaintaşii noştri, aşa şi noi să transmitem mai departe informaţiile generaţiei tinere, asfel lanţul să poată merge mai departe generaţii după generaţii. (Măriuca Verdeș)

Autor, Salut,Sighet!