La recensământul din 1768 erau înscriși patru capi de familie evrei, însumând nouă persoane, în timp ce în celelalte două Vișee nu erau enumerați alți evrei. Mai mult, este aproape sigur că acolo a fost prima școală pentru copii evrei din această zonă a Maramureșului.

Apogeul populației evreiești din acest sat a venit înainte de Primul Război Mondial, când populația evreiască a ajuns la 14,6% din populația generală. În anul 1930 în localitatea trăiau 604 evrei și majoritatea aveau ca limba maternă idiș.

Ultimul președinte al comunității a fost Jakab Ganer, iar Fenj Maghed a fost ultimul rabin.

Comunitatea Vișeu de Jos a fost subordonată celei din Vișeu de Sus pe toată durata ei de existență.

În timpul Holocaustului, soarta evreilor din Vișeu de Jos era aceeași cu soarta evreilor din zonă. La câteva zile după Paște, toți evreii satului au fost adunați și mutați în ghetoul din Vișeu de Sus. Bărbații au mers pe jos, suferind bătăi și abuzuri, în timp ce femeile și copiii au fost transferați în ghetou cu căruța. Este oportun să remarcăm în mod pozitiv câțiva cetățeni din Vișeu de Sus care au încercat să ducă puțină mâncare în ghetou.

După război, câteva zeci de evrei din Vișeu de Jos s-au întors în oraș. Aproape toți evreii au părăsit orașul la sfârșitul anilor 1950. Majoritatea au făcut aliya în Israel. Astăzi nu mai trăiesc evrei în Vișeu de Jos.

Cotos Robert – președinte Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramureș, Romania

În documentele evreiești localitatea este pomenită sub denumirea de Kechnia. Primii evrei au sosit în Bogdan Vodă din localitatea Dragomirești la începutul secolului XVIII. În 1840 numărul evreilor era de 86 de persoane, iar în anul 1921 numărul acestora ajunsese la 477 de suflete.

Majoritatea evreilor din sat munceau ca zilieri pe la diferitele exploatări forestiere, plutași sau meseriași.

Cimitirul a fost înființat la final de secol XVIII, iar prima sinagogă a fost construită la mijlocul secolului XIX. Comunitatea de aici nu era de sine stătătoare, a fost arondată celei din Sighet, iar mai târziu celei din Dragomirești.

La începutul anilor 1900 în Bogdan Vodă (Cuhea) s-a mutat cunoscutul rabin hasid Pinha Sapira. Toți evreii din localitatea aveau ca limba maternă idiș.

La mijlocul lunii aprilie din anul 1944 evreii din Bogdan Vodă (Cuhea), au fost duși de către jandarmii fasciști maghiari în ghetoul din Dragomirești, iar în mai au fost deportați din gara Vișeu de Sus în Auschwitz. Aproape toți evreii din localitate au fost uciși aici de către naziști. Puținii supraviețuitori care s-au întors acasă au emigrat la finalul anilor ‘40. Doi evrei originari din localitate au murit în războiul de independență al statului Israel în anul 1948.

Azi nu mai trăiesc evrei în comuna Bogdan Vodă (Cuhea).

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania, Web: www.regiomm.ro

Primii evrei s-au stabilit la început de secol XIX în Poienile Izei. Numărul acestora în anul 1840 era de 65 de persoane, în 1910 evrei s-au declarat 185 de persoane, iar în anul 1941 trăiau în Poienile Izei 150 de evrei. Toți evreii din această localitate și-au declarat ca limbă maternă limba idiș.

Majoritatea evreilor stabiliți aici au fost descendenți ai familiei Wiesel, o familie de rabini renumită din Polonia.

Comunitatea de aici era arondată comunității de rit ortodox din Dragomirești, majoritatea lucrau în pădure, agricultură sau erau mici comercianți.

Au rămas foarte puține informații despre comunitate, dar putem menționa câteva nume ale unor membri marcanți: Reb Efraim Fishel, Reb Mordechai Fisher, Reb Yisrael Avraham Fruchter, Reb Izik Yehuda Wiesel, Reb Eliahu, Reb Meir Zeev Wiesel, Reb Menachem Yisrael Wiesel, Leib Wiesel, Reb Avraham Meir Wiesel, Rabbi Shlomo Drimer.

În mai 1944 evreii din Poienile Izei au fost duși de autoritățile maghiare și germane în ghetoul din Dragomirești, de aici au mers pe jos în gara din Vișeu de Sus, iar drumul celor mai mulți s-a terminat în Auschwitz, unde au fost uciși aprope toți.

După eliberare s-au întors câțiva supraviețuitori în comună însă, la începutul anilor 1950, au emigrat cu toții. Azi în comuna Poienile Izei nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert
președinte – Asociatia Maramures Heritage

În localitatea Cicârlău cei mai mulți evrei au trăit în anul 1910, atunci numărul acestora a ajuns la 58 de suflete.
În sat funcționa un lăcaș de rugăciune și exista și un cimitir evreiesc. Dacă erau probleme, comunitatea de aici se adresa de obicei comunității din Baia Mare pentru soluții.
Majoritatea evreilor de aici se ocupau cu negoțul și cultivarea pământului.

Șalom Teitelbaum deținea o benzinărie. Din păcate acest lucru i-a adus și finalul tragic. Acesta a fost acuzat pe nedrept de trei militari maghiari și a fost împușcat în pădurea de lângă Bușag. Corpul i-a fost recuperat după jumătate de an la insistențele fiicei lui. Acest caz a fost printre primele atrocități comise împotriva evreilor în Ardealul anexat în 1940.
În primăvara lui 1944, armata maghiară a strâns evreii din localitate și i-a dus în ghetoul de pe Valea Borcutului. În luna iunie au fost deportați în Auschwitz unde au pierit aproape toți.
Azi în comuna Cicârlău nu mai trăiesc evrei. Există doar un cimitir.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

Primii evrei au ajuns în sat în anul 1730. La recensământul din 1735 este menționat un evreu pe nume Baruch Markez. Avea o soție și doi copii mici. Deținea un cal și o vacă. A plătit 10 florini taxe de închiriere pe an. Se afla sub protecția nobilului local Pop Istvan.

În 1930 aici trăiau aproximativ 91 de evrei.

Aparent, în ciuda dimensiunii mici a așezării evreiești din Desești, un număr impresionant de intelectuali evrei locuiau acolo. Registrele Chevra Mishnayos (grupul de studiu Mișna) din 1924 au fost păstrate și sunt în posesia Reb Yosef Halpert din Tel Aviv.

Membrii comunității locuiau în mai multe sate ale zonei, Crăcești (Mara azi), Hărnicești, dar marea majoritate a membrilor locuiau în Deseşti.

Sinagoga, construită înainte de Primul Război Mondial, a fost din piatră.

Majoritatea evreilor din aceste sate aparțineau de comunitatea hasidică din Sighet.

Evreii din Deseşti îşi câştigau traiul cu iscusință. Sursele primare de trai erau magazinele și crâșmele, precum și unele meserii. Unul dintre meseriași, cizmarul Shimon Ganz, confecționa cizme pentru toate satele din zonă.

La sfârşitul lunii aprilie 1944 autoritățile naziste maghiare au transferat evreii din Deseşti în ghetoul din Berbeşti, iar de aici au fost transferaţi în ghetoul Sighet, apoi deportaţi la Auschwitz.

Astăzi în Deseşti nu mai trăiesc evrei. Sinagoga există, dar s-a transformat într-un magazin.

Cotos Robert – președinte Asociația Maramureș Heritage
Baia Mare, Maramures, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

În anul 1746 în Sarasău trăiau două familii evreiești, numărul evreilor fiind de șapte persoane. În anul 1840 în localitate trăiau deja 49 de evrei, iar în 1920 numărul evreilor a ajuns la 298 de persoane. La ultimul recensământ înainte de deportare, cel din 1941, evreii din Sarasău numărau 161 de persoane.

Majoritatea evreilor din localitate se ocupa cu exploatarea și prelucrarea lemnului, dar se regăseau și agricultori și negustori.

La mijlocul secolului XIX au ridict o sinagogă din lemn și au construit baia rituală. Tot în această perioadă s-a înființat și cimitirul. Evreii din Sarasău aparțineau comunității de rit ortodox din Sighet.

După primul război mondial mulți evrei din Sarasău s-au mutat în Sighet sau au luat calea emigrării, în special spre SUA.

Toți evreii din Sarasău aveau ca limbă maternă, limba idiș.

În 1944 ocupanții germani și jandarmii maghiari i-au strâns pe evreii din localitate și i-au dus în ghetoul din Slatina. Aceștia au fost deportați de aici în data de 23 mai. Majoritatea au fost uciși în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau.

După război în localitatea Sarasău nu s-au mai regăsit evrei.

Cotos Robert – president Asociația Maramureș Heritage
Baia Mare, Maramureș county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

În anul 1784 în localitatea Strâmtura locuia o singură familie de evrei cu doi copii. Această familie se ocupa cu realizarea pălincii. În sursele evreiești localitatea este cunoscută sub numele Strimtere.
Majoritatea evreilor de aici purtau numele de Stern. În 1880 populația evreiească număra 194 de persoane, iar în 1920 a ajuns la 409.
Evreii de aici se ocupatu cu agricultura, oieritul, exploatarea și prelucrarea lemnului. Cașul de oaie coșer din Strâmtura era renumit și apreciat în toată țara.
Pe la sfârștiul secolului XIX comunitatea evreiească și-a construit sinagoga, s-a înființat Hevra Kadișa, în timp ce baia rituală existase anterior acestora.

Primul rabin sin Strâmtura a fost Moșe Kiszelnik. Acesta a înființat o ieșivă unde existau 60 de bahuri. Rabinul a fost ucis în Holocaust.
În mai 1944 evreii din Strâmtura au fost duși în ghetoul din Dragomirești, de aici au mers pe jos în Vișeu de Sus iar de acolo au fost urcați în trenuri spre Auschwitz.
Majoritatea evreilor din Strâmtura au fost uciși în Holocaust. Cei puțini care au supraviețuit s-au întors în comună, dar la scurt timp au emigrat.
Azi în localitate există un cimitir evreiesc care amintește oamenilor de comunitatea ce a locuit aici cândva.

Robert COTOS
președinte Asociația Maramureș Heritage
web: www.regiomm.ro

În anul 1746 în Dragomirești trăia o singură familie de evrei. Aceasta se ocupa cu fiertul țuicii. Cu timpul numărul evreilor din Dragomirești a crescut constant. În 1880 trăiau 325 de evrei aici, iar în anul 1941 s-au declarat evrei  684 de persoane.

La sfârșitul secolului XVIII comunitatea și-a construit o sinagogă, casă de rugăciuni și o baie rituală. Localitatea avea și heider și ieșiva.

Primul rabin a fost ales în anul 1880 în persoana lui Mose Stern. Rabini ai comunității au mai fost Menachem Mendel Sapira și Moșe Israel Feldman. Acesta din urmă a fost ucis în Auschwitz. Majoritatea evreilor din Dragomirești se ocupau cu agricultura, silvicultura, mici afaceri locale și mai multe distilerii de alcool.

În anul 1944 începe sfârșitul acestei comunități. În data de 15 aprilie în localitate se înființează un ghetou. Aici sunt adunați circa 2000 de evrei din ocolul Dragomirești. Condițiile au fost crunte. Evreii au fost bătuți de jandarmi, cât și de localnici. Fiecare dintre aceștia căutând aurul ascuns.

În 19 mai toți evreii din ghetou au fost trimiși la Vișeu de Sus. Unii cu căruțe, alții pe jos peste munți. Cei care nu putea ține pasul au fost împușcați pe loc și înhumați în pădure.

În ziua în care au ajuns în Vișeu de Sus au fost urcați în tren și au fost trimiși spre moarte sigură în Auschwitz. Majoritatea evreilor din Dragomirești a fost ucisă în camerele de gazare imediat după ce au ajuns în lagărul de exterminare.

După război s-au mai întors aproximativ 50 de supraviețuitori, dar în decurs de câțiva ani au emigrat cu toții. Astăzi în Dragomirești nu mai trăiesc evrei.

Asociația Maramureș Heritage

În localitatea Ariniș evreii au fost înregistrați pentru prima dată în anul 1850, atunci în localitate trăiau șase evrei. În anul 1900 trăiau 63 de evrei, iar cei mai mulți evrei care au trăit în Ariniș a fost în anul 1930, atunci 99 de persoane s-au declarat evrei.

Samuel Weinberger, evreu din Ariniș, a fost ales în anul 1923 în comitetul executiv al mișcării sioniste din regiune.

Între anii 1925 și 1938 fabrica de spirt a evreului Vilmos Wohlberg din Ariniș era un angajator important din zona Codrului. Wohlberg deținea un telefon și un radio, o raritate pentru acele vremuri

Înainte de Holocaust în Ariniș majoritatea dintre evrei trăiau în condiții bune pentru acele vremuri. Elias Friedmann era moșier, Abraham Frenke deținea o moară, Jeno și Kalman Grosz erau croitori, Jozsef și Bernat Lax dețineau măcelăria.

Magazinul mixt și birtul era deținut de Sandor Braun, iar Samuel Weinberger deținea o băcănie.
O comunitate mică, dar extrem de activă în economia zonei Codrului. În primăvara lui 1944 totul se termină brusc!

Evreii din zonă sunt duși în ghetoul din Cehei, unde sunt bătuți zilnic, înfometați, iar într-un final urcați pe trenurile care duceau spre Auschwitz.

Evreii din Ariniș au fost uciși la scurt timp după ce au ajuns în Auschwitz. Azi în comuna Ariniș nu mai trăiește nici un evreu.

Comunicat de presă
Asociația Maramureș Heritage

Primii evrei au sosit din Galiția pe la mijlocul secolului 18. În anul 1760 exista deja un minian, iar la începutul secolului 19 trăiau în Borșa aproximativ 250 de evrei.

Numărul lor a crescut constant. În anul 1890 trăiau 1432 de evrei, în anul 1920 un număr de 2991 de persoane au spus că sunt evrei, iar în anul 1941 numărul lor era de 2409 suflete. În procente asta însemna că evreii reprezentau 20% din populația orașului Borșa.

Prima sinagogă au construit-o în 1800, iar a doua în 1840. Case de rugăciuni mai mici era mai multe, iar școala Talmud-Tora s-a înființat în 1870.

Majoritatea evreilor din Borșa erau adepți ai Curții Hasidice Kosow. Primul rabin al comunității s-a numit Eizik. În 1855 rabin al comunității ajunge Jakow Cvi Waldmann. Acesta a rămas în funcție până în 1883.

Ben Cion Fisch din Borșa, un om înstărit, a fost un mare susținător al sionismului și a cultivării pământurilor din Ereț Israel. Acesta a fost deportat și ucis în Auschwitz.

Un alt mare sionist din Borșa a fost și David Moskovits. Acesta a mers în Israel și a cumpărat mai multe terenuri lângă orașul Tiberias pentru evreii din Transilvania.

Majoritatea evreilor din Borșa era comercianți, proprietari de păduri sau dețineau diferite exploatări forestiere. În perioada interbelică în Borșa existau 12 sinagogi și case de rugăciuni, trei băi rituale și trei cimitire.

Meir Pollak, un evreu din Borșa a fondat stațiunea balneară care s-a bucurat de renume în toată țara.
Ultimul rabin al comunității a fost Mendel Hager. Cei aproape 2500 de evrei din Borșa au fost deportați din ghetoul din Vișeu de Sus. Marea majoritate a fost ucisă în lagărele de exterminare.

După război s-a încercat reorganizarea comunității, dar după anul 1950 aproape toți cei 395 de evrei au emigrat.

Azi, în Borșa, nu mai trăiește nici un evreu.

Comunicat de presă
Asociația Maramureș Heritage