Cine ajunge în Breb se îndrăgostește iremediabil de acest sat mic, așezat într-un cadru idilic, la poalele Munților Gutâi.
Străini și români deopotrivă, fermecați de acest loc, au ales să le fie casă pentru o vreme sau pentru totdeauna.
În această micuță așezare, pitită sub Creasta Cocoșului, timpul pare că a stat în loc, iar cei de aici își trăiesc încă viața în ritm cu natura, între răsăritul și apusul soarelui, păstrând cu sfințenie tradițiile, obiceiurile și portul popular moștenite din străbuni.
Într-un astfel de loc magic, vă invităm alături de noi să descoperim împreună poveștile locului: Povestea Lemnului, Povestea Lânii, Povestea Fânului, pentru că toate acestea au permis ca traiul localnicilor să rămână neschimbat vreme de secole, pentru a fi transmis mai departe generațiilor viitoare.
Și ce loc poate fi mai potrivit pentru a depăna astfel de povești decât curtea Bisericii Bătrâne din Breb, mica bisericuță de lemn a satului, martoră tăcută a vremurilor demult apuse.
Ne vom întâlni aici în 31 iulie 2022, la ora 12, imediat după liturghia de duminică ce se va săvârși în Biserica Bătrână.
Programul zilei:
⏱ 12:00 – 15:00
✅ Vom afla mai multe despre biserica maramureșeană de lemn cu cel mai vechi turn si despre istoria locului, chiar de la preotul paroh, Marian Pop;
✅ Măriuca Verdeș și ale ei destoinice găzdoaie din „Școala Rădăcinilor Străbune” vor fi alături de noi pentru atelierele de tors, țesut, îndrugat lâna și pictură pe sticlă;
✅ Artizani și meșteri populari cu mult har ne vor introduce în lumea magică a cioplitului în lemn și a confecționării vestitelor clopuri, trăistuțe și zgărdane;
✅ Ceterașii din Breb, Coconii din Breb precum și alte ansambluri locale de copii și tineri talentați ne vor încânta cu hori și jocuri maramureșene;
✅ Socăcița satului, Ana lui Avrinte, împreună cu ajutoare destoinice, brebence și ele, ne vor îmbia cu bunătăți de-ale locului: vestitele „brozbuțe”(sarmale) de Breb, tocană în pături, mămăligă cu pomana porcului, pancove dolofane și cozonaci bine crescuți.
⏱ 15:00 – 17:30
✅ Explorarea ghidată a satului Breb, pe ulițele căruia vom descoperi comori ale arhitecturii locale: porți maramureșene, case din lemn și gospodării tradiționale, vom intra în vorbă cu localnicii, vom descoperi farmecul vieții la țară;
Accesul la eveniment se va face pe bază de bilet!
Prețul biletului este de 70 lei/ adulți și copii peste 14 ani, 35 lei/ copil, pentru copiii între 6 – 14 ani și include:
✔ participarea la atelierele meșterilor locali și la cel de pictură pe sticlă
✔ degustarea de bunătăți pregătite de socăcița satului
✔ accesul la spectacolul oferit de ansamblurile folclorice locale
✔ participarea la explorarea ghidată a satului Breb
Accesul copiilor sub 6 ani este gratuit!
Dați-ne de știre că doriți să participați la eveniment prin ce mijloace vă sunt la îndemână, pentru ca socăcița satului să știe pentru câte persoane să gătească.
Telefon: 0735133195, apel telefonic, mesaj, whatsapp
Mail: [email protected]
Mesaj messenger pe pagina Facebook Eco Maramureș