Cea de a doua ediție a proiectului cu scop caritabil „Charity Shopping” propune o idee inedită de a ajuta cei aproximativ 80 de copii și adolescenți care frecventează centrul de zi Micul Print din Sighet. Și de această dată asociația Sos Bambini în parteneriat cu brandul vestimentar „La Donna Fashion” oferă posibilitatea sighetenilor să achiziționeze haine noi la preturi foarte bune și în același timp să susțină activitatea centrului. De asemenea avem haine noi şi SH de la branduri italienești cunoscute.
Vă invităm așadar să ne treceți pragul la locația din cartierul Bogdan Voda lângă sala Polivalentă unde am amenajat un magazin temporar.
Programul este zilnic între orele 16:00-19:00, sâmbătă ne găsiți şi dimineață între orele 10:00-15:00.
Centrul de Zi “Micul Prinț”
Poienile de Sub Munte – SOS Bambini România continuă acțiunile caritabile
Asociația SOS Bambini România continuă acțiunile caritabile în zona comunei Poienile de Sub Munte.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale ne propunem să ducem un cadou dulce copiilor orfani sau cu o situație materială precară din aceasta zonă. Cum poți să ajuți? Pregătește un pachet cu dulciuri si contactează reprezentanții Asociației, iar noi ne vom asigura că toți cei 150 de copii din programul nostru caritabil vor fi vizitați de „Iepuraș”.
Persoană de contact: Camelia Pesek, telefon: 0745.192.998
De asemenea, se pot face donații în contul Asociației SOS Bambini România: RO60INGB0000999907316250
Comunicat de presă
Un altfel de Crăciun cu SOS Bambini
SOS Bambini România continuă misiunea de ajutorare a copiilor și a tinerilor din două case de tip familial din Cluj-Napoca – Maica Domnului și Maria Gabriel – precum și a celor 50 de familii cu venituri mici și condiții modeste de existență, din Poienile de sub Munte și cătunele Cornățea, Uloha și Cvasnița.
Astfel, SOS Bambini își propune să realizeze o colectă de alimente de bază, neperisabile, și dulciuri, care să ajungă la cei 120 de copii și tineri incluși în proiectul acestui Crăciun.
Sighetenii care doresc să participe la acest proiect, pot fie să achiziționeze alimentele, fie să doneze în contul asociației: RO60INGB0000999907316250.
Asociația SOS Bambini mulțumește tuturor pentru susținere și gesturile frumoase.
Persoană de contact: Pesek Camelia – 0745192998
Sighet – Spiridușii lui Moș Nicolae
Anul acesta am păstrat tradiția începută în urmă cu un an și am organizat o colectă de șosete și lenjerie intimă pentru copiii din case de tip familial.
Răspunsul sighetenilor a fost impresionant, o mulțime de persoane s-au alăturat cauzei și astfel am putut să dăruim cadouri și să facem fericiți aproximativ 45 de copii. Pe lângă șosete colorate copiii au primit dulciuri și fructe și s-au bucurat că nu au fost uitați!
Asociația Sos Bambini mulțumește tuturor prietenilor care au participat la acest proiect și urează tururor sărbători binecuvântate pline de har!
Camelia PESEK
SOS Bambini – Din suflet, pentru suflete!
SOS Bambini România organizează și în acest an colectă de șosete și lenjerie intimă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani.
Continuăm tradiția începută anul trecut și îi dăm o mână de ajutor lui Moș Nicolae să dăruiască copiilor din casele de tip familial din Sighetu-Marmației, șosete si lenjerie intimă. Dacă vrei să te alături campaniei contactează-ne!
Pesek Camelia – Sighet 0745192998
Norina Peter – Cluj 0723659118
(Comunicat, SOS Bambini)
SOS Bambini susține educația
După o campanie de aproximativ trei săptămâni, Asociația SOS Bambini a reușit, prin intermediul colaboratorilor, să colecteze ghiozdane echipate pentru 90 de copii din zona Poienile de Sub Munte.
Persoanele care au donat au fost din Cluj și Sighet și au răspuns pozitiv apelului Asociației de a se alătura campaniei. Copiii au așteptat voluntarii Asociației cu mult entuziasm și s-au bucurat de ghiozdanele primite și de dulciuri. Ne- au asigurat că vor fi conștiincioși la școală și că ne vor face mandri prin rezultatele lor. Mulțumim tuturor prietenilor care ne-au susținut în această campanie și au dovedit că fiecare copil contează!
SOS Bambini susține educația, din suflet pentru suflete!
Camelia PESEK
Eveniment-concert Adrian Naidin
Evenimentul-concert Adrian Naidin, organizat la Casa din Vale Breb, duminică, 16 august 2020, va avea şi o componentă de caritate. Donaţiile se vor îndrepta către Centrul Micul Prinţ din Sighetu-Marmaţiei, proiect al Asociaţiei SOS Bambini România.
Pe scenă vor urca şi Ceteraşii din Breb împreună cu Coconii din Breb. Aproximativ 180 de persoane vor participa la eveniment, locurile fiind epuizate în doar câteva zile. Evenimentul-concert Adrian Naidin de la Casa din Vale Breb va fi organizat în condiţii speciale, cu măsuri de siguranţă specifice perioadei: obligativitatea măştii, dezinfectarea la intrare şi alocarea de brăţări de acces netransmisibile. Fiecare persoană din public va sta pe baloţi de paie aşezaţi la distanţă regulamentară, conform normelor actuale de distanţare.
Cei prezenţi, vor avea la dispoziţie cel puţin două modalităţi de a contribui la cauza evenimentului: o liciaţie de tablouri semnate Florin Voinea și Florin Vale (silent auction) condusă de actorul şi vloggerul Bob Rădulescu, precum şi posibilitatea de a achiziţiona, în urma unei donaţii, obiecte realizate de beneficiarii cauzei (creaţii de la atelierul de croitorie, sticle decorate, brăţări şi suporturi de lumânãri etc.).
Centrul de Zi Micul Prinţ are 70 de beneficiari, copii şi adolescenţi din sistemul de protecţie socială Maramureş. În cadrul centrului, copiii participă la cursuri de cultură generală, ateliere creative, de gătit, de dezvoltare personală, de croitorie, spectacole, jocuri şi concursuri menite să dezvolte inteligenţa, creativitatea şi simţul practic. Tinerii învaţă, în acest centru, să socializeze, să completeze un CV, o scrisoare de intenţie, să se prezinte la un interviu de angajare şi să folosească optim banii.
Nevoile acestui proiect se referă la costurile materialelor didactice pentru diversele ateliere, de întreţinere a clădirii, pentru asigurarea suportului tehnic la cursurile de dezvoltare personală şi la atelierul de croitorie; în cuantum total de 6.000 de euro anual. (Camelia Pesek, coordonatorul proiectului)
Centrul de Zi Micul Prinț din Sighetu-Marmatiei a luat naştere în anul 2009 ca răspuns la nevoile socio-educative ale copiilor din Sighetu-Marmației. Din luna octombrie 2019, Asociaţia SOS Bambini România a preluat, în administrare, spaţiul centrului şi a dezvoltat noi servicii şi proiecte. Centrul de Zi Micul Prinţ din Sighetu-Marmaţiei este gândit ca un proiect complex care să ofere o a doua casă pentru beneficiarii lui. Copiii şi tinerii din proiectul Micul Prinţ beneficiază anual de excursii şi ieşiri în natură.
Pentru informaţii suplimentare: Coordonator Centrul de zi Micul Prinţ, Camelia Pesek 0745192998 Administrator Casa din Vale Breb, Roxana Vale, 0747812409, organizator al evenimentului
Voluntariat la Poienile de sub Munte (autor, Anca Maria Corneștean)
Anca Corneștean
De multe ori în viață căutăm liniște, bucurie, pace și momente care ne binedispun. Ei bine, dragii mei, după câteva luni, vin să vă spun că eu am găsit aceste lucruri în Poienile de sub Munte.
În perioada 01-05 iulie 2019 am participat ca voluntar la o tabără de vară, organizată de Frații Minori Capucini (Centrul de Zi „Micul Prinț”) și SOS Bambini, special pentru copiii din Poieni. Până în 1 iulie nu mai fusesem niciodată acolo, așa că am acceptat provocarea deși, de-a lungul timpului, am auzit de la lume că la Poieni e destul de urât, că oamenii sunt săraci, că nu sunt resurse, că drumul e rău și multe altele. Am spus că vreau să văd cu ochii mei, căci merita să cunosc și acea zonă.
Ce vă pot spune acum, după 5 zile petrecute acolo, este că niciodată nu am văzut un loc mai frumos din toate punctele de vedere. Într-adevăr, satul Poieni e departe de Sighet, nu are cele mai bune drumuri, dar merită să mergi și prin nămol pentru a întâlni oamenii de acolo. Am fost voluntar doar 5 zile în care am auzit râsete de copii, care mi-au umplut sufletul cu emoție. Am dat peste niște copii sinceri, frumoși, educați, cum rar mai vezi. Sunt copii cu suflet curat, care dăruiesc iubire din tot ce au, fără remușcări. Mi s-au oferit îmbrățișări sincere, zâmbete calde, vorbe frumoase și o mulțime de brățări ale prieteniei. M-am simțit minunat și parcă peisajul, școala și tot ce am văzut în aceste zile mi s-au părut splendide pentru un sătuc necunoscut mie. Din punctul meu de vedere nu contează unde stai sau câți bani ai, ce mașini sau case deții, ci contează cum ești tu ca om, ca personalitate, iar copiii de acolo mi-au arătat că au bun simț, că se iubesc între ei, se ajută și se sprijină unul pe celălalt.
Pot să spun că, fiind prinsă în lumea urbană, am uitat cum e să oferi un zâmbet sincer, o îmbrățișare dată din tot sufletul sau cum să mă gândesc să îi fie bine celui de lângă mine, însă copiii mi-au adus aminte și m-au făcut să îmi dau seamna cât de mult contează aceste lucruri. Țin minte că în prima zi, chiar dacă nu par foarte matură, mi s-au adresat cu dumneavoastră, deoarece ei chiar primesc educație de acasă. Să nu mai spun că au fost extrem de activi la jocurile pe care le-am organizat și prin fericirea lor, noi am devenit și mai fericiți. Mie pur și simplu mi s-a umplut inima când am văzut că prin lucruri atât de simple, am putut să aducem atât de multă fericire. Pentru unii, fericirea se găsește în lucruri mici și după mine aceasta este esența vieții, cu asta rămâi mereu, cu momentele în care ai fost fericit.
Nu pot să vă descriu exact sentimentele și trăirile pe care le-am simțit, pentru că ce e în suflet nu poți să redai exact pe hârtie, dar vă pot spune că o parte din inima mea a rămas acolo, la Poieni, la copilașii frumoși, simpli, educați, oameni de la sat, copii de care are nevoie lumea de azi. Sunt mândră de mine că am ajuns acolo și nu voi mai ezita niciodată să merg.
Atât eu cât și ceilalți voluntari ne-am încărcat cu energie pozitivă și acum vom avea subiect de discuție o perioadă lungă de timp. Vreau să vă împărtășesc câteva impresii ale colegilor mei despre această tabără: “Copiii de la Poieni sunt copiii mei. Pe viitor îmi voi deschide un ONG și mă voi ocupa de ei mereu, indiferent de anotimp”, spunea un coleg. O altă colegă spunea: “Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie experiența de la Poieni! Faptul că, anul acesta am revenit pentru al treilea an consecutiv spune totul! M-am întors cu același dor și cu aceeași nerăbdare să-i revăd pe toți. M-a impresionat faptul că cei mici erau foarte deschiși la activitățile pe care le-am propus, nu oboseau deloc, se bucurau de fiecare activitate și erau mereu cu zâmbetul pe buze. Ce poți să-ți dorești mai mult decât să vezi fericirea din ochii unui copil! Cel mai frumos dar, cum spune si Maica Tereza, este să fii util”. Alți colegilor au spus că experiența din tabăra de la Poieni le-a adus doar bucurie și împlinire și cu siguranță vor reveni mereu cu mare dragoste în suflete pentru a-și dedica puțin din timpul lor în favoarea copiilor. Eu, tot ce vă pot spune este că, tabăra de la Poieni a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, pe care nu o voi uita niciodată și care m-a învățat că mai există oameni buni în adevăratul sens al cuvântului, doar trebuie să îi cauți, iar atunci când îi găsești să profiți de prezența lor, căci doar ei te pot face cu adevărat fericit. De acum în colo, voi merge anual în această tabără și mă voi dedica din tot sufletul meu, căci acei copii chiar merită.
Aș vrea să rămâneți cu imaginea că acolo, în Poieni, mai găsești copii fără telefoane, copii care se joacă până seara pe uliță, copii care se distrează non-stop și care nu găsesc fericirea în facebook, snapchat și instagram, ci în timpul petrecut unul cu celălalt. De mult nu am mai auzit: “Mamă, pot să mai stau 5 minute afară, te rog?”și asta a fost spusă din gura unui băiețel ce avea o bicicletă aproape distrusă, dar care pentru el, era cel mai de preț obiect.
Voi încheia cu un citat scurt, dar cu un mesaj mare: “Dăruind, vei dobândi”. Eu asta am făcut la tabără, am dăruit din sufletul meu și cu siguranță am dobândit, întrucât la finalul taberei, abia i-am dezlipit pe copilași de pe noi.
Anca Maria CORNEȘTEAN Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand”
Poienile de Sub Munte, dulce revedere! (autor, Camelia Pesek)
În perioada 02 – 06 iulie 2018, echipa educativă a Centrului de Zi „Micul Prinț” se va afla la Poienile de Sub Munte unde se va desfasura cea de a doua tabără de vară adresată copiilor care frecventează şcoala Nr. 4 din localitate.
Dacă prima tabară, cea de anul trecut, a avut loc datorită unei finanțări a Consiliului Județean, anul acesta, Asociația S. O. S. Bambini Italia este cea care va susține tabăra atât material, cât si prin implicarea câtorva voluntari.
Pe parcurusul taberei, copiii se vor bucura de activităti precum: quizz, tombolă, olimpiade sportive, ateliere creative, cineforum și dans.
Camelia Pesek
Copiii SMART au ales matematica și engleza în vacanță! (autor, Camelia Pesek)
Camelia Pesek
În perioada 5-9 februarie, echipa Centrului de Zi Micul Prinț (Sighet) în parteneriat cu Asociația S.O.S. Bambini a organizat o tabără educativă adresată elevilor Școlii Nr.4 din Poienile de Sub Munte.
Proiectul ”SMART” s-a adresat unui număr de aproximativ 80 de copii care au ales să își petreacă vacanța intersemestrială aventurându-se în lumea misterioasă a matematicii distractive și a limbii engleze.
Bineînțeles, organizatorii nu au uitat că e vacanță astfel că, în cea de a doua parte a fiecărei zile a taberei, au organizat diferite activități precum jocuri, ateliere creative, tombolă, cineforum și quizz.
Săptămâna a zburat foarte repede iar noii prieteni din Poienile de Sub Munte ne-au rămas într-un loc special al cutiei cu amintiri!
Mulțumim mult S.O.S. Bambini, asociație care a ”adoptat” această comună și desfășoară multe proiecte în zonă, echipei Micul Prinț, conducerii școlii care ne-a făcut misiunea ușoară prin frumoasa colaborare și, mai ales, copiilor pe care abia așteptăm să îi revedem la vară!