Sighet – Crosul „Cupa Marmația”

Vineri, 9 noiembrie 2018, de la orele 15:00, în parcul Grădina Morii, Clubul Sportiv Școlar din Sighet, prin cei doi profesori de atletism – Melinda Oros și Gabriel Axeniuc – au organizat crosul ”Cupa Marmația” – o reeditare a crosului de acum două săptămâni, când vremea nu a fost prielnică pentru eveniment.

Astăzi vremea a ținut cu atletismul, iar la startul competiției s-au înscris 132 de alergători din clasele 0-8, atât fete cât și băieți. Participarea a fost foarte numeroasă, cei înscriși la concurs fiind încurajați de pe margine de o mulțime de spectatori.

Alergătorii au fost de la aproape toate școlile din oraș, dar și de la Școala Generală din Sarasău – profesorul de sport și elevii săi sunt participanți constanți la toate concursurile de cros organizate de CSS Sighet – și de la Școala Generală din Repedea – copiii și profesorul de sport de aici fiind nou veniți la aceste competiții de cros sighetene.

Poze de la concurs puteți vedea aici.

Sursă articol: www.sighet-online.ro




Am alergat înainte de a mă naște… La mulți ani, Profu’ Zoltan Csillik!

Domn’ profesor a fost pentru mine motorul în tainele atletismului și, în special, al săriturii în înălțime… Am învățat multe de la dânsul și, având în vedere că este un bun jucător de tenis, n-am încetat să mă consult cu el și să pun în aplicare sfaturile pe care mi le oferă. 
LA MULȚI ANI și multă sănătate, domn profesor ! 💪💪💪

Monica IAGĂR, multiplă campioană națională, balcanică, europeană, mondială universitară

*

Domnul Csillik este un personaj aparte… din multe puncte de vedere :).

El a fost cel care m-a remarcat la vârsta de 12 ani când încercam și eu să îmi arăt talentul de vitezistă prin curtea școlii în timp ce el își pregătea liceenii pentru bacalaureat. Și nici nu a trebuit să alerg foarte mult ca să își dea seama că am potențial și că ar putea să revină la pasiunea lui dintâi, atletismul, după o lungă perioadă în care nu a avut sportivi de nivel național și internațional ca Moni și fetele din generația ei.

Țin minte și acum că abia așteptam să vină luna octombrie să încep antrenamentele și să alerg în cadrul marilor competiții de la nivel național și, mai târziu, internațional. Bucuria mea de copil era neprețuită când mă cronometra profu’ (cum îmi plăcea să îl strig) și îmi zicea că mă îndrept cu pași repezi spre competiția națională de la București din anul următor, în iarnă. Parcă îmi dădea aripi și mă ambiționa din ce în ce mai tare să îmi urmez visul pentru că, la momentul respectiv, nu îmi plăcea nimic mai mult decât să alerg.

Am un sentiment plăcut când mă gândesc la antrenamentele cu profu’ și la cum alergam pe lângă bicicleta lui sau trăgeam acel cauciuc umplut cu greutăți în timp ce alții râdeau de mine. Amuzant și modul în care, în urma pariurilor, îl ajutam să colecționeze lăzi de bere întrecându-mă cu cei mai curajoși din curtea școlii sau cum începea să facă flotări într-o mână pe la 60 de ani și unii își doreau să nu îi fi contestat abilitățile. Momente faine pe care mereu mi le amintesc cu zâmbetul pe buze…

Proful e un personaj complex, după cum bine știu mulți dintre foștii lui elevi sau sportivi. Sunt convinsă că cei care au călătorit cu trenul la București la competiții sau participau la orele lui de dirigenție îi cunosc abilitățile desăvârșite de a face pe psihologul și de a începe să ne explice ce e cu viața asta. 🙂

Este și un om dedicat muncii sale și, mereu mă întrebam cum are răbdare să stea să citească nu știu câte articole sau partide de prin America pentru a-mi alcătui programul de antrenament în funcție de nivelul meu de pregătire și în funcție de perioada pre-competițională. Nu era o muncă ușoară, cu siguranță, dar făcea totul cu pasiune și parcă îmi era și frică să nu cumva să îl dezamăgesc. De multe ori începeam să plâng că nu mai puteam și voiam să renunț dar, din dorința de a nu-l supăra (făcea urât!) și încurajată de ecoul din sala școlii sau de pe stadion, nu mă lăsam și terminam și ultimul exercițiu programat pentru ziua respectivă. Încurajările lui sunau cam așa: „Hai, ridică genunchii ăia, nu te lăsa, că alerg după tine! :).”

Aș putea continua la nesfârșit să vă povestesc despre multe alte momente amuzante cu proful, dar aș prefera să îi dau ocazia să se bucure de ziua lui și să îmi exprim aprecierea pentru felul lui de a fi, mod care m-a făcut să nu renunț atât de ușor atunci când dădeam de greu și să nu mă tem niciodată să înfrunt realitatea.

Profu, LA MULȚI ANI sănătoși și să vă mențineți la fel de tânăr ca și până acum! Sper să vă bucurați de o viață la fel de faină în continuare și să faceți mereu ceea ce vă place – să antrenați :)!

Celia TRIFOI, multiplă campioană națională, balcanică

*

Pedalând vitejește – tinerește și înarmat cu documentație sportivă la purtător, profesorul Zoltan Csillik este nelipsit din peisajul sportiv al Sighetului ante și post revoluționar. Mereu zâmbitor, dotat cu cele mai bune bancuri și sfaturi pluridisciplinare, mentorul multor generații de sportivi de performanță, dar și al multor amatori de bunădispoziție sportivă, profu’ Zoli este modelul cetățeanului implicat dezinteresat în mișcarea sportivă a comunității.

LA MULȚI ANI, domnule profesor, cetățean de onoare al sportului sighetean!

Salut, Sighet!

*

Zoltan CSILLIK s-a născut în anul 1950, 20 august, la Sighetu Marmației. Predestinat pentru sport. „Mama, însărcinată în 5 luni, a câștigat crosul 1 mai 1950. Am alergat înainte de a mă naște, și tata fiind președintele sportului orășenesc UCFS” ne-a mărturisit profesorul Zoltan Csillik.

A urmat clasele I-IV la secția maghiară de la Școala Generală nr. 3 iar clasele V-VIII la secția română, Școala Generală nr. 3. Clasele IX-XII  le-a urmat la Colegiul Național „Dragoș Vodă”. Absolvent al Școlii Tehnice Postliceale Forestieră. A practicat diverse sporturi școlare: atletism, handbal, șah.

A absolvit în anul 1974 Institutul Pedagogic (3 ani) Oradea, specializarea Educație Fizică și Sport.

Absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport în anul 1992.

Activitatea didactică: 1969-1970- profesor Școala Generală nr. 2 Sighet; 1974-1976 – profesor clasele cu program de atletism; 1976-1990 – profesor la Școala Sportivă Sighet; 1981-1989 – director adjunct la Școala Sportivă Sighet; 1989-1990 – director la Școala Spotivă Sighet; 1990-2015 – profesor gradul I la Colegiul Național „Dragoș Vodă”; Lector la Universitatea „Babeș Bolyai” – Metodica Educației Fizice;

Lector la Universitatea „Vasile Goldiș” și la Universitatea „Spiru Haret”.

Profesor plata cu ora la: Liceul Mecanic, Liceul Forestier, Liceul Pedagogic, Liceul Maghiar din Sighet.

Antrenor handbal fete echipa Tricotextil Sighetu Marmației care a activat 2 ani în divizia B.

A fost distins cu titlul Profesor Premiant “Vasile Goldiș”, gradul I, de către Ministerul Educației (2005).

Rezultate: 

Iagăr Monica (cetățean de onoare Sighetu Marmației), campioană europeană sală, campioană europeană aer liber, locul IV – Jocurile Olimpice Sydney, locul VI – Jocurile Olimpice Atlanta, locul IV – Campionatul Mondial Tokyo, locul VI – Campionatul Mondial Sevilla, Campioană Mondială Universitară Roma, 17 titluri naționale, 32 medalii la campionatele naționale, record național J3 1988 înălțime 1,78 m neegalat până în prezent, record național sală 2,03 m, aer liber 2,04 m, președinte Club Sportiv Dinamo București.

Campioni Naționali: Hiritz Erica suliță – (7 titluri), Nazarovics Monica, Cheiaua Ana, Szabo Iudith -4 x 400 m, Trifoi Celia – 60 m, 100 m, 200 m 5 titluri naționale, David Patricia 4 titluri naționale lungime, triplu salt, finalistă Jocurile Olimpice Cadeți Gyor lungime, triplu salt.

Campioni balcanici: Iagăr Monica – înălțime, Trifoi Celia- 4x100m, Hiritz Erica – suliță.

Medaliați Campionatul Național: Szeibert Francisc – suliță, Derda Cristina – suliță, Macioca Ana – suliță, Ivanciuc Violeta – lungime, Scubli Horea – lungime, Trifoi Celia – 4 medalii, David Patricia – 5 medalii.

Medalii Campionate Balcanice: Trifoi Celia – 4×100 m.

Preparator fizic – fizioterapeut: vicecampion național tenis de câmp Truș Carmen, Ghinda Raluca. Contribuție la șah rapid – blitz campioană europeană Trifoi Mihaela, medalia de bronz Campionatele Mondiale Școlare, Covrig Larisa locul IV Campionatele Mondiale Școlare, campion național șah Trifoi Mihaela, Covrig Larisa, Mintău Adrian.

Voluntariat (antrenor): Trifoi Celia, David Patricia – atletism; grupa de șah Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

 

foto: „Salut, Sighet!”

 




Sighetul (mai) are resurse! Triplu salt spre… performanță! (interviu cu Patricia David)

Stăm de vorbă cu dubla campioană națională de juniori la triplusalt (12, 04 m) și la săritura în lungime (5,60 m), Patricia Daria David. Așa cum v-am informat zilele trecute, la București, Patricia David a reușit să intre în posesia a două premii I și a medaliei de aur la juniori 3, concurs desfășurat în sală, la București, în periaoda 18 – 19 martie 2017.

“Salut Sighet”: Ai confirmat si anul acesta la triplu salt și, iată, și la săritura în lungime. De ce-ai ales aceaste probe? Cine te-a “influențat”?
Patricia Daria David: Pot spune că domn’ profesor (Zoltan Csillik), în momentul în care m-a cunoscut mi-a „prescris” proba de triplusalt :)). În acel moment mi-a spus „vei fi bună la triplusalt” și, uite că astăzi suntem campionii României atât la triplusalt cât și la lungime cu două cele mai bune rezultate personale de până acum!

“Salut Sighet”: Bănuim că sunt și niște cheltuieli cu sportul pe care-l practici: echipamente, deplasări, etc. Cine te-a susținut/ sponsorizat pentru a atinge performanțele pe care le-ai realizat până acum?
Patricia Daria David: Într-adevăr, „sunt anumite cheltuieli cu deplasările, însă trebuie să le mulțumesc cluburilor sportive C.S.S. Sighet și C.S. DINAMO BUCUREȘTI pentru tot suportul. Coordonatorii acestor cluburi au încredere în mine și în performanțele mele, iar acest lucru mă bucură foarte mult! Sper să îi pot recompensa cu rezultate excepționale!

“Salut Sighet”: Cât de important este aportul antrenorului tău, prof. Zoltan Csillik, la obținerea acestor rezultate deosebite ?
Patricia Daria David: În primul rand, îl consider pe antrenorul meu, Zoltan Csillik, un antrenor „ca la carte”! Este un om deosebit, iar tot ceea ce lucrăm noi (de la întărirea psihică până la antrenamentul zilnic) și modul în care lucrăm, ne face să fim cei mai buni. Atunci apar rezultatele deosebite când un profesor știe să lucreze și cu psihicul și gândirea unui sportiv . Îi mulțumesc mult antrenorului Zoltan Csillik! Împreună am reușit să devenim cea mai bună echipă!

“Salut Sighet”: Care sunt pasiunile tale, altele decat atletismul, sportul?
Patricia Daria David: Pe lângă atletism mai am, desigur, și alte pasiuni. Îmi place foarte mult să călătoresc, să decorez și, de ce nu, să fac oamenii să se simtă în largul lor. Însă, cel mai mult îmi place să fiu diferită.

“Salut Sighet”: Ce vei face, în ce direcție vei merge, după terminarea liceului? Tot … sport?
Patricia Daria David: Îmi doresc să continui cu atletismul, deoarece aici mă regăsesc. Nu am să renunț niciodată la visul meu și n-am să uit ceea ce am promis: să aduc o medalie olimpică aici, la Sighet.

“Salut Sighet”: Mult succes Patricia Daria! Îți dorim să calci pe urmele altei sighetence celebre…. Monica Iagăr! Chiar să o depășești!!
Patricia Daria David: Vă mulțumesc și eu foarte mult și sper ca în continuare să vă fac mândri de mine! Cât despre sportiva  Monica Iagăr, trebuie să spun că este modelul meu. Vreau să o urmez deoarece a fost o atletă deosebită și este un om deosebit!

Echipa “Salut, Sighet”

sursă foto: facebook




EXCLUSIVITATE – Sigheteanca Patricia Daria David – campioană națională la triplusalt!

UPDATE (19.03.2017) – Patricia David a devenit campioana României şi la lungime cu 5,60 m !!!

Școala sigheteană de atletism duce mai departe… tradiția!

La Campionatul Național de Atletism de Sală, Juniori 3 (desfăşurat în perioada 18-19 martie 2017),  sigheteanca Patricia Daria David, elevă la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”- antrenată de profesorul Zoltan Csillik – a obținut medalia de aur și locul I, devenind, pentru al doilea an consecutiv, campioană a României la triplusalt (12, 04 m).

 Mă simt foarte fericită pentru că munca și ambiția au dat rezultate. Competiția a fost destul de grea dar m – am gândit că trebuie să mă lupt cu propriile mele limite astfel medalia va veni „de la sine”. Am fost multe fete la triplu, însă am reușit să dau tot ce este mai bun. Obiectivele mele sunt, în primul rând, cât mai multe recorduri personale și, bineînțeles următoarea etapă finală a Campionatului Național în aer liber. Sunt bucuroasă că am reușit să – i fac fericiți pe membrii familiei mele, pe antrenorul meu și pe toți sighetenii care mă cunosc și apreciază, a declarat pentru „Salut, Sighet!” proaspăta campioană națională.

Felicitări campioanei! Felicitări antrenorului!

Echipa „Salut, Sighet!”