Un caz remarcabil în peisajul  rezistenţei anticomuniste din Maramureş îl constituie familia Vlad din Dragomireşti, unde 5 din cei 7 fraţi și-au închinat viaţa idealului naţional, unii dintre ei mergând până la sacrificiul suprem. Ultimul aflat încă în viață, domnul Aurel Vlad din București împlinește azi venerabila vârstă de 93 ani.

Vlad Ioan, tânăr avocat, locotenent de vânători de munte, a murit eroic pe câmpul de bătălie în luptele de pe Tisa din Ungaria, în  noiembrie 1944.

Vlad Gheorghe, arestat în perioada 1938-1939 şi bătut la Ministerul de Interne, apoi student la medicină, ajuns pe front în luptele pentru eliberarea Transilvaniei în 1944, apoi medic la Săcel – Maramureş, arestat în februarie 1948, condamnat, închis la Aiud.

Vlad Vasile, student la Medicină la Cluj a cunoscut o primă arestare în 1948. Eliberat la scurtă vreme, a continuat activitatea subversivă  în Bucureşti intrând în legătură cu grupul luptătorilor paraşutaţi (cunoscut sub numele de grupul „Tănase – Golea – Samoilă”), i-a ajutat pe aceştia să-şi găsească locuinţe, să-şi repare aparatul de radio-emisie, etc. A fost condamnat la moarte şi executat la 31 octombrie 1953, împărtăşind soarta celorlalţi 12 din „lotul paraşutiştilor”.

Vlad Mihai, un alt frate, a fost condamnat şi el şi întemniţat în perioada 1953-1955.

Vlad Aurel, cel mai mic dintre frați (născut în 09 martie 1933), a crescut în atmosfera plină de patriotism şi spirit de sacrificiu pe care o induseseră în familie fraţii mai mari. A ascuns în curtea casei din Dragomirești câteva cărţi ale fraţilor săi după arestarea acestora, fiind mai târziu bătut la Securitate din acest motiv. A făcut parte din grupul  de rezistenţă condus de Vasile Popşa, deşi nu avea încă 16 ani. Arestat în 1949, a fost dus la Securitate la Vişeu şi de acolo la Sighet. Anchetat de căpitanul Mureşan, Aurel Vlad a refuzat să dea orice informaţii despre partizani, la care securistul a ordonat: „Duceţi-l la beci, minte cu neruşinare, dar avem noi şi alte metode…”. Noaptea în celulă auzea cum era torturat Dunca Pâţu, un ţăran din Ieud care-i găzduise pe fraţii Popşa. În atmosfera liniştită din noapte, strigătele omului torturat  stârneau groaza…

După 3 săptămâni de anchetă, Aurel Vlad a fost dus  la Oradea în septembrie 1949 apoi la Cluj pentru proces. La 9 martie 1950, chiar de ziua sa de naştere, a primit sentinţa de condamnare la 6 ani închisoare. În luna mai ajunge la Târgşor, iar în octombrie la Canal în colonia Peninsula, comuna Valea Neagră unde va petrece aproape 3 ani, apoi pe un şantier din Constanţa. În afara muncii extenuante, a condiţiilor  mizerabile, a cunoscut şi regimul de carceră în urma protestelor. După încă un an de temniţă, petrecut la Gherla, este eliberat în luna mai 1955.

După eliberare, cunoaşte foarte multe greutăţi, după mai multe încercări nereuşite de se încadra în muncă ajunge la o exploatare forestieră. Fiind izolat în munte, Securitatea nu reuşeşte  să-l implice în acuzaţiile mincinoase ce aveau ca scop al doilea val de arestări din 1958. Reuşeşte să termine liceul în 1962 şi apoi Politehnica la Bucureşti în 1973. Repetatele abuzuri şi nedreptăţi la care este supus la locul de munca îl determină să ceară emigrarea în S.U.A. pe motiv de persecuţie politică. I s-a aprobat în 1981, retrăgându-i-se  cetăţenia română. A locuit apoi peste 40 de ani la New York şi a fost implicat în viaţa şi lupta exilului românesc fiind şi unul dintre credincioşii activi ai parohiei greco-catolice române din metropola americană. În acelaşi timp însă Aurel Vlad a fost mereu cu sufletul aproape de ţară sprijinind (moral şi material) mai multe iniţiative pentru restabilirea adevărului istoric (printre ele și prima ediție a memoriilor lui Aurel Vișovan)  şi cinstirea martirilor şi eroilor neamului românesc, inclusiv cele 3 monumente din Dragomirești închinate deținuților politici din localitate.

S-a întors definitiv în țară acum câțiva ani.

La mulți ani cu respect și recunoștință, domnule Aurel Vlad !

Preot prof. Marius Vișovan

Providența dumnezeiască ne oferă, în anul de grație 2023, bucuria și privilegiul să mai avem printre noi mărturisitori ai idealului creștin și național, pătimitori în închisori dar și luminători ai societății, oameni de mare caracter, repere obligatorii ale reconstrucției morale a națiunii române (ne referim în special în acest articol la cei legați direct de Maramureșul istoric, dar ne exprimăm respectul pentru toți românii care mai sunt în viață și care au dat mărturie de jertfă în rezistența anticomunistă și care sunt omagiați oficial la 9 martie în fiecare an). După ce imensa majoritate a generației lor a plecat deja spre veșnicie, cei rămași – puțini dar luminoși – sunt ultima noastră legătură cu un trecut eroic care ne legitimează în fața lui Dumnezeu și a istoriei.

Odată cu aniversarea – tot azi 9 martie – a celui mai tânăr dintre ei, domnul Aurel Vlad din SUA (născut la 9 martie 1933 la Dragomirești și implicat cu generozitate în multe proiecte ale memoriei inclusiv două frumoase  monumente ale eroilor din localitatea natală), toți foștii deținuți politici maramureșeni au depășit 90 de ani, trecând de cele două praguri biblice de 70 și 80 de ani (prevăzute în Psalmul 89) – care reflectă longevitatea naturală a omului. Care este rolul lor acum în planul lui Dumnezeu pentru neamul românesc? Fără îndoială supraviețuirea lor până azi are și o explicație evidentă, aceea de a mai putea oferi tinerelor generații informații cu valoare istorică și morală din experiența lor personală, de a da românilor de azi șansa unei întâlniri directe cu eroii luptei anticomuniste.

Dar mai există, în opinia mea, și o altă explicație. Pentru ca oameni cu tinerețea și sănătatea distruse în închisori, supuși la foame, frig și torturi ani de zile (plus șicanele și privațiunile de după aceea) să ajungă să trăiască mai mult decât majoritatea celor liberi cu o viață normală, aceasta nu se poate explica decât prin asistența directă  a lui Dumnezeu, printr-un har cu totul special. Prin viața lungă și împlinită a nonagenarilor noștri, Domnul ne amintește că numai El este Atotputernic! Numai El este Stăpânul vieții și al morții! Avertizare serioasă pentru toți dictatorii, tiranii și torționarii care s-au amăgit crezând că au în mână destinul omului și al națiunilor… (Țurcanu la Pitești, Goiciu la Gherla, Koller și Crăciun la Aiud, Maromet la Jilava, Stern și Retezaru la Sighet și Baia Mare, au avut comportamente efectiv diabolice!) dar și reconfortantă consolare și încurajare pentru cei care se încred în Dumnezeu și devin instrumente ale lucrării Sale, după cuvintele psalmistului David: „Domnul este Păstorul meu și nu voi duce lipsă de nimic” ( Ps.22) și ale apostolului Pavel: „Dumnezeu toate le îndreptează spre binele celor care-L iubesc” (Romani 8,28).

Cei opt nonagenari ai noștri, în ordine cronologică sunt (în paranteze localitatea de origine din Maramureș, domiciliul actual și anul nașterii): Melania Rițiu (Săpânța – București, 1925), Vasile Bizău (Dragomirești – Franța, 1925), Nistor Man (Șieu -Tg Mureș, 1929), Ioan Pop Arvinte (Breb -Timișoara, 1931), Petru Codrea (Vadu Izei – Sighet, 1931), Gheorghe Bărcan (Săliște – SUA, 1931), Ioan Dunca (Ieud  -Vișeu de Sus, 1932), Aurel Vlad (Dragomirești – SUA,1933).

Să le dea Domnul sănătate, iar nouă bucuria și responsabilitatea de a le duce mesajul mai departe, în comuniune cu cei deja ajunși în Patria cerească, cu toți martirii și eroii neamului românesc!

preot prof. Marius Vișovan

Joi, 19 august 2021, a avut loc la monumentul de lângă închisoarea Târgșor, județul Prahova ceremonia de comemorare a deținuților politici care au suferit în această închisoare în timpul regimului comunist. Slujba religioasă a fost oficiată de parohul ortodox Titus Ciobanu și separat, pomenirea nominală a eroilor a fost citită de preotul greco-catolic Marius Vișovan din Sighet, care a și evocat semnificația jertfei elevilor anticomuniști, grupul de maramureșeni fiind relevant atât cantitativ cât și ca model de dârzenie și unitate.

A fost prezent domnul Petru Codrea (90 de ani), ultimul deținut politic din Sighet și domnul Aurel Vlad (88 ani), tot maramureșean, dar domiciliat în SUA, precum și urmași și cunoscuți ai martirilor luptei anticomuniste. Participanții au intonat după tradiție „Imnul celor căzuți”, într – o atmosferă impresionantă.

În perioada 1948 – 1951 au fost întemnițați la Târgșor peste 800 de elevi de la licee din toată țara, Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet fiind pe locul 2, după liceul „Radu Negru” din Făgăraș. De acolo majoritatea deținuților au fost transferați la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Salut, Sighet!

Duminică, 14 iulie 2019, a avut loc la Dragomirești sfințirea monumentului închinat eroilor parașutiști și sprijinitorilor lor, condamnați la moarte și executați de regimul comunist la Jilava, la 31 octombrie 1953.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de un grup de preoți greco catolici (care au sfințit monumentul) și un grup de preoți ortodocși (care au oficiat parastasul).

Au luat cuvântul, evocând semnificația evenimentului, foștii deținuți politici Marcel Petrișor, Nistor Man și Aurel Vlad (cel care a finanțat lucrarea), părintele Marius Vișovan și primarul Vasile Țiplea. Unul dintre eroii omagiați, Vlad Mihai Vasile, a fost fiu al Dragomireștiului.

Salut, Sighet!