O altfel de lecție de istorie (autor, Emilia Mutu)

Am avut marea plăcere, zilele trecute (28-30 aprilie 2017), de a vizita Polonia, împreună cu un grup de cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” și ai altor două școli din Sighetul Marmației.

În ziua de 28 aprilie, parcurgând un traseu bine stabilit, am trecut pe la Kosice, unde am vizitat Catedrala Sf. Elisabeta, construită sub formă de cruce greacă, piatra de temelie fiind pusă încă din anul 1380. În seara aceleași zile am ajuns în Polonia, mai exact în Cracovia, care este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi din Polonia.

Traversând centrul vechiului oraș, (având impresia că trec prin Sibiu sau Brașov), am ajuns în cea mai întinsă piață medievală din Europa, Rynek Glowny. Aceasta este  înconjurată de case istorice (kamienice), palate și biserici. Centrul pieței este dominat de Sukiennice (sau Hala Postăvarilor), reconstruită în 1555 în stil renascentist, având o mansardă frumoasă decorată cu măști sculptate.

Pe partea  Sukiennice este Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa), pe cealaltă parte Biserica Sf. Wojciech (Sf. Adalbert) din secolul al X-lea și Monumentul lui Adam Mickiewicz din 1898. Deasupra pieței se ridică turnul gotic al Bazilicii Sf. Maria (Kościół Mariacki).

Parcurgând calea pietonală Grodzka am ajuns pe dealul regal Wawel, unde se înalță semeață catedrala și castelul. Castelul Wawel este o construcție în stil gotic, fiind ridicată la ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare, care a domnit de la 1333 până la 1370.

Tot admirând minunățiile acestei coline, Wavel, ne-am îndepărtat puțin, trezindu-ne din visare în cartierul Kazimierz, unde se desfășoară anual Festivalul Cultural Evreiesc.

Ultima destinație unde am poposit în această excursie, a fost la Auschwitz  (în polonă Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care, aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

Am avut parte de o lecție de istorie, „pe viu”,  alături de doamna dirigintă, Mariana Șuștic!

Emilia Mutu,
(cls. A VII-a A, Școala gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”)




Despre mine după Auschwitz (Daiana Opriș)

Bună! Numele meu nu mai contează, pe-o foaie albă oricum rămân etern. Aş vrea sa-ţi spun ceva lucruri hazlii, să te-nveselesc, fiindcă ce urmează să-ţi descriu n-am s-o fac cu vorbe prea dulci. Cel mai bine e atunci când pleci la drum cu oameni voioşi. Noi, ăştia din Maramureş, avem tendinţa să râdem niţel, să „ne veselim” şi să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Devin deja morbidă.

– Să completaţi vă rog un formular de trecut graniţa. Aici numele, aici data naşterii, câţi minori sunt cu dumneavoastră şi de restul ne ocupăm noi. Arătaţi-mi buletinele! Köszönöm!

Desigur, cu toţii avem o poveste. Povestea noastră a fost una simplă. Mergeam către Cracovia, ca după aceea, într-o zi de duminică, zi cu soare, să vizităm un loc parcă vegheat de rugăciune: Auschwitz – Birkenau. Pe momentele subiectului mi-e drag să povestesc, îmi oferă adesea un aer scriitoricesc. Dar când punctul culminant e peste tot, nu mă mai simt chiar aşa scriitoare, ci un om care a simţit că trăieşte.

Ceva despre evrei? Sunt oamenii lui Dumnezeu. Oameni plini de cultură, de obiceiuri, oameni darnici şi muncitori. Cina la comunitatea lor din Cracovia m-a învăţat ceva despre credinţă. Odată ce-o vei cunoaşte, te vei cunoaşte şi pe tine. Poate nu în totalitate, însă drumul cel bun va fi sub picioarele tale.

În apropierea unui loc atât de trist trăieşte oraşul Krakow, unul dintre cele mai vechi oraşe din Polonia. Într-adevăr, porţia de zâmbet ne-a dăruit-o fiind un oraş animat, plin de priviri înţelepte şi oameni care se-mbrăţişau la tot pasul.

În dimineaţa zilei de duminică, între limita dintre interior si exterior, între cald si frig, între bine şi rău, trebuia să fac alegerea. Am evadat tiptil în lumea mea şi-am furat un şerveţel pentru lacrimi. Ştiam bine că aveau să curgă.

Sentimentul mă invadase încă din apropiere, văzând pădurea sloi prin care acum ceva timp alergau înspăimântate câteva suflete. Copacii înalţi si râul murdar au preluat tristeţea lăsată ca amintire, un loc plin de poveste, în care nu ţi-ai dori să te pierzi vreodată.

Tragedia mi se părea ireversibilă, fără de leac. Clădiri reci, cărămidă, poze cu oameni nevinovaţi pe pereţi care parcă încă strigau după dreptate. Se simţea în aer o pasiune josnică, oricum, o pasiune de a face rău, o boală. Să te plimbi acum prin locuri în care atunci era privată libertatea? Un tratament.

Eu cred că sunt zile în care nu-ţi mai vine să vezi nici soarele, cred că sunt zile în care te ascunzi şi de lumina ta. Ei bine, din experienţa mea la Auschwitz am învăţat că atunci când îţi vine să te-ascunzi, atunci când vrei să te dai bătut, când ţi-e cel mai greu, atunci trebuie să răzbaţi.

Lumea nu s-a schimbat prea mult, păsările tot cântecul lor îl au, aşa că probabil cel mai important lucru pe care l-am învăţat e că cel mai bine-i să crezi în tine, să crezi că odată vei putea schimba ceva cu propriile mâini şi până atunci să te bucuri de tot ceea ce ai. În fond, suntem norocoşi.

Daiana Opriș
(clasa a XII-a B, C.N. „Dragoș Vodă”)