Ultima zi de școală, prima zi de vacanță. Pentru unii, bucuria că dimineața nu mai sună nemilos ceasul și, cu pași târșâiți trebuie să se îndrepte spre baie, apoi cu ochii încă nehotărâți de a se deschide, să-și caute hainele, geanta, repede celularul, pachețelul cu mâncare,”ceao mami” și repede la liceu ca să nu intre după profesor. Apoi totul devine rutină: întrebări și răspunsuri, extemporale, mica „fugă” de la ora de economie sau mai știu eu care, întâlniri scurte și încărcate de sentimente pe care numai adolescenții le trăiesc cu atâta intensitate. Uneori e așa de bine să poți fura un pic de soare pe terenul din spatele bibliotecii! Sau să fumezi crezând că nu te vede nimeni! Și uite așa, zi după zi, uiți că mai ieri a fost prima ta zi de școală la liceu, că a fost prima zi de școală de toamnă trecută cu parfum de mere coapte și cu frunze ruginii în vie.
Alții încearcă să învețe că nu mai sunt elevi, că adolescența pleacă de la ei pentru a lăsa loc maturității și, primul și cel mai important examen – bacalaureatul, le va da posibilitatea să își urmeze visurile. Viața îi așteaptă așa cum bătrânul liceu îi așteaptă cuminte să se întoarcă peste zece, douăzeci, treizeci, n-zeci de ani cu aceeași dragoste și cu aceeași înțelegere.
Dacă ar fi să fac o comparație cu ceea ce înseamnă de sute de ani COLEGIUL NAȚIONAL „DRAGOȘ VODĂ” din Sighetu-Marmatiei, aș putea să spun că este un mare INSTITUT DE FORMARE DE OAMENI. Aici, nu numai că se învață, că se muncește serios și cu simț de răspundere, dar aici de formează oameni adevărați. Cu foarte multe piedici, cu foarte multe sacrificii și din partea elevilor dar și a profesorilor, cu mult mai puține recompense dar cu mult mai multe nemulțumiri. Într-un loc unde există copii nu ar trebui să existe ură, ambiții politice, răutate. În școală nu are ce căuta politicul, ci numai competitivitatea. Corpul de cadre didactice din această școală încearcă să mențină standardele înalte impuse de predecesori, abnegația și dăruirea cu care își sacrifică de multe ori viața personală în favoarea școlii, fac să nu existe complexe între absolvenții acestei școli și absolvenții unor alte școli din țară și din străinătate.
Profesorii
Suntem o categorie socială pe cât de blamată, pe atât de invidiată de restul categoriilor sociale. Sărăcia îi face pe oameni invidioși și răi. Nu de puține ori am auzit spunându-se : „Și ăstora (profesorilor) nu le trebuie decât salarii mari și nu muncesc decât cinci zile pe săptămână, au vacanțe, zile libere și le trebuie bani, mulți bani!”
Privită dinafară, situația așa pare. Dar, dacă am lua în considerare faptul că munca unui profesor nu se termină odată cu ieșirea din școală? El mai are de conceput teste, de corectat lucrări și teze, mai trebuie să citească pentru a se pregăti pentru a doua zi. Familia trebuie să aștepte la rând ca profesorul-tată, profesorul-mamă să-și termine treaba. Și atunci profesorul este prea obosit și prea sătul de cărți ca să mai aibă timp și chef sa urmărească temele și lecțiile propriilor săi copii. Un profesor are datoria sfântă de a învăța, dar și de a educa . Nu întotdeauna reușește, dar nu renunță niciodată să își facă datoria pentru că își iubește meseria, își iubește elevii și își iubește școala. El are un fel de muncă ale cărei rezultate nu se văd imediat dar, în mod cert, se vor vedea.
Într-o lume în care banul este la fel de puternic ca și politica, școala are de multe ori de suferit. Dar nu totul se măsoară în bani. Iubirea unui profesor pentru materia pe care o predă și elevii pe care îi formează este asemenea iubirii pe care o simțim pentru mamă. E unică și supremă. Și, oricât de mulți ar avea pretenția că ar ști să fie profesori mai buni decât cel care se află la catedră, trebuie să știe că a fi profesor este o artă, o calitate pe care nu oricine ar putea să o aibă.
Am vrut să scriu aceste rânduri la încheierea acestui an școlar și pentru a-mi exprima infinita iubire pentru școala pe care am servit-o mai bine de treizeci de ani, iubirea pentru liceul în care am fost elevă și sunt încă profesoară, iubirea pentru elevii mei și respectul pentru minunații mei colegi. Toamna ne va aduna din nou, mai odihniți și mai încrezători în ceea ce ar putea să ne ofere viitorul, dar mereu în suflet cu acea iubire pentru oameni care ne-a făcut PROFESORI.
Autor, Mariana Ona