Printre personajele încărcate de mistere tenebroase care au viețuit pe meleagurile sătmărene, se desprinde figura preotului Petru Bologa din Apa. Acesta trecea printre cunoscuți drept un cărturar luminat, iubitor al istoriei, un împătimit bibliofil care-și petrecea majoritatea timpului afundat în cărțile și manuscrisele sale prețioase. Faptul că nu i-a fost confiscată biblioteca personală – care conținea destule cărți ce nu puteau fi pe placul noului regim totalitar – a fost un mic hatâr pe care autoritățile comuniste i l-au făcut ciudatului preot pentru prețiosul ajutor acordat în vederea consolidării unui sistem represiv satanic, îndreptat împotriva libertăților esențiale. Desigur, nu era niciun pericol, doar preotul Bologa era sub control fiind un mare susținător al regimului. Despre trecutul său, plin de nebănuite volute, mai șopteau unii și alții, cu precauția de rigoare, dar în lipsa unor dovezi limpezi, totul nu părea decât o poveste. Întunecată, absurdă și nemiloasă. Dar într-o zi, a venit și dovada, și nu orice dovadă, ci un Raport al Securității, aflat astăzi în Arhivele CNSAS (Dosar nr. 2467, nr. 096895 vol.1, de urmărire a lui Vasile Blidaru). Dar cine a fost cu adevărat, misteriosul preot din Apa?
Născut la 23.05.1915, în localitatea Bârsana, județul Maramureș, din părinții Ioan și Maria, niște țărani săraci, Petru Bologa și-a făcut studiile liceale la Liceul ,,Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației. A absolvit teologia, devenind preot greco-catolic, dar după 1948, a trecut, cu o suspectă lejeritate, la ortodoxie. În parohia Breb, a slujit între anii 1941 – 1953. După ce a fost mutat de acolo, prin intervenția expresă a Securității, deoarece nu mai era agreat de săteni pentru trădarea haiducului Frunzâlă, a fost numit secretar al Protopopiatului Ortodox Sighetu Marmației, de unde iar a trebuit să plece cu scandal, dar despre acest episod vom vorbi mai jos. Cert este însă, că în perioada 10.12.1955 – 06.12.1993, a slujit statornic în parohia Apa din județul Satu Mare, până la 78 de ani, ajungând la rangul de iconom stavrofor. Se spune că în ultima perioadă a pastorației sale, devenise incoerent, spre nemulțumirea enoriașilor care nu mai înțelegeau aproape nimic din predicile lui. Dar sfinția sa ținea cu dinții de scaunul parohial, poate cu un fel de teamă, ca în fața unei judecăți nemiloase și iminente. Într-un final, învins de neputințe biologice, este silit să plece din mijlocul credincioșilor săi.
După pensionarea din 1993, a locuit la Baia Mare, unde a și murit la 16 noiembrie 1994 și a fost îngropat la Apa, satul în care a slujit aproape patru decenii, lângă soția lui Maria Bologa. Nu a mai trăit nici măcar un singur an după ieșirea din parohie…
Mare iubitor al slovei tipărite, părintele avea o bibliotecă plină de cărți rare, de peste 5000 de volume (unii susțin că a avut chiar peste 10.000 de cărți!), care, după moartea sa, a ajuns în proprietatea Muzeului Județean Satu Mare. Profesorul și pictorul Nicolae Pop din Apa, are cuvinte elogioase la adresa lui, subliniind contribuția preotului Bologa la inaugurarea Casei Memoriale dr. Vasile Lucaciu, care a avut loc la 25 ianuarie 1981. O mare parte din exponatele aflate în Casa Memorială, au fost donate chiar de către neobositul și generosul părinte.
Înainte de venirea lui la Apa, a slujit în parohia Breb, din județul Maramureș. În lucrarea lor, Rapoartele preoților greco-catolici despre retragerea trupelor germano-ungare, respectiv intrarea subunităților Armatei Roșii în Maramureș și asupra ,,Regimului Odoviciuc” (Acta Mvsei Porolissensis – XXVII – 2005 –Zalău, pp. 441 – 443), cercetătorii maramureșeni, Ilie Gherheș și Doina Gherheș, notează faptul că preotul Petru Bologa, care slujea atunci la Breb, într-un document cu numărul 21/19.05.1945, înainta autorităților un raport amănunțit și obiectiv, privind situația din comună din anul 1944. În seara zilei de 24.08.1944, preotul Bologa a fost arestat de jandarmii unguri și transportat în lagărul de internați politici de la Ocna Șugatag, unde a fost ținut până în 4 septembrie, când a fost eliberat, fiind apoi arestat la domiciliu și supravegheat cu strictețe, până la retragerea armatelor germane și maghiare din fața ofensivei sovietice. În 21 februarie 1945, alături de prim-curatorul bisericii și încă 120 de săteni din Breb, părintele Bologa a mers în audiență la Sighetu Marmației, la reprezentantul Comisiei Aliate de Control pentru Aplicarea Armistițiului și i-au prezentat maiorului Zaharenko protestul lor, deoarece s-a decretat alipirea Maramureșului altei țări decât România… peste voința poporului maramureșean și neglijându-se cele mai elementare principii democratice. În 5 martie 1945, preotul se află în fruntea celor 200 de locuitori ai satului care participă la adunarea de protest împotriva scoaterii Maramureșului dintre granițele românești, de către trupele aventurierului ucrainean, Ivan Odoviciuc. A urmat o nouă prigoană, de data aceasta din partea bandelor ucrainene ale lui Odoviciuc, împotriva unor preoți, învățători, alți intelectuali sau fruntași români maramureșeni. Astfel, în 8 martie 1945, trupele acestuia devastează casa parohială din Breb și vor să-l aresteze pe preotul Bologa, dar, din fericire, nu-l găsesc acasă. Tentativa de arestare se repetă și la 1 aprilie 1945, însă fără succes nici de data aceasta. Episodul ,,Odoviciuc” se încheie la 9 aprilie 1945, iar Maramureșul revine la hotarele de dinainte de 1940.
Trecut deja prin atâtea greutăți, preotul Petru Bologa, nici nu visa câte încercări îi va mai rezerva destinul. În 1948, după desființarea cultului greco-catolic, preotul Bologa, va trece la ortodoxie și astfel nu va avea de îndurat vicisitudinile la care a fost supus clerul greco-catolic care a refuzat să facă acest pas. Ne aflăm într-o vreme extrem de tulbure a istoriei noastre, de comunizare brutală a României, iar toți cei care refuzau să se integreze în noul regim aveau să ia calea codrului sau a pușcăriei. Așa au apărut haiducii anticomuniști printre care s-au numărat Vasile Blidaru în Codru, Griga lui Ianoș în Țara Oașului și Ioan Gruiet (1920-1994) de loc din Budeștii Maramureșului, cunoscut sub numele de Frunzâlă Pribagul. Despre acesta din urmă se spune că a fost trădat chiar de preotul Petru Bologa din Breb, fiind capturat în noaptea din 3/4 noiembrie 1950. Preotul, care părea să-i fie prieten, l-a chemat acasă la el, în acea noapte, pe la ora 4.
Dovada acestei rușinoase vânzări o avem într-un document al Securității din Baia Mare cu numărul 544/11.07.1957, adresată Ministerului Afacerilor Interne, Direcția a III a, Serviciul V, intrat cu numărul de înregistrare (00)214855 din 15 iulie 1957, exact în perioada când securiștii îl căutau înnebuniți, pe un alt haiduc și anume, Vasile Blidaru. Șeful Direcției Regionale al Securității Baia Marei, maiorul Eugen Dascălu, alături de căpitanul Nicolae Hrițan, propun organelor superioare să ordone Episcopiei, mutarea preotului Petru Bologa, care, din 1955, slujea în parohia Apa, pentru o perioadă de 3 luni în satul Solduba, pe unde hălăduia în acea vreme, haiducul Vasile Blidaru, pentru a-i trage de limbă pe săteni, în vederea capturării rebelului haiduc codrean, în timpul spovedaniei, pe un model deja consacrat: Numitul Bologa Petru a adus un raport complet în munca informativ-operativă în perioada colaborării cu organele noastre, în problema fugarului ,,Frunzilă”, respectiv în casă la el a fost prins acest bandit. Are o orientare justă, om curajos, calm, sincer față de organele noastre bun cunoscător al psihologie țărănești. În finalul adresei, maiorul Dascălu ține să sublinieze: Menționăm că preotul este dispus să ne ajute în acțiunea pentru prinderea banditului Blidaru Vasile. Această intenție nu s-a materializat, pentru că preotul se deconspirase și nu mai prezenta garanții în ochii Securității, iar haiducul Blidaru a fost asasinat în noaptea de 23/24 mai 1958. Este cât se poate de sugestiv faptul că preotul Bologa era considerat de către Securitate, ca fiind unul de-al lor!
Revelatoare sunt și notele scrise de mână de către căpitanul D. Ochișor, pe această adresă a Securității băimărene:
Cererea a fost transmisă agentului „Năstase” la 07.08.1957 pentru rezolvare. Cu această ocazie agentul mi-a adus la cunoștință că pr. BOLOGA este cunoscut ca agent al organelor noastre și că din această cauză a avut dificultăți, trebuind să fie mutat succesiv. Astfel, din comuna Breb, neascunzând contribuția lui la prinderea lui FRĂȚILĂ (e vorba de fapt, despre Frunzâlă – n.n.) și-a creat o astfel de situație încât nu a mai putut rămâne preot acolo. Mutat la Sighet ca secretar al protopopiatului și ca paroh, amenința pe preoți cu organele de securitate. Unii dintre cei amenințați, fiind interogați de securitate un număr de 20 de preoți, i-au cerut demisia. În comuna Apa, unde funcționează în prezent, recent a bătut pe cântărețul bisericesc.
Iată modul absolut nefericit în care se completează profilul moral al cucernicului părinte, Bologa!
Mai există o notă finală, scrisă cu un creion roșu, peste textul raportului, probabil o rezoluție a unui mahăr din Securitatea de la București, locotenent-colonelul Budișteanu, căruia îi fusese încredințată rezolvarea acestei probleme: Nu se mai folosește agentul în cazul în care prea este deconspirat. Am dat ordin cpt. Hrițan (de la Baia Mare, unul din semnatarii Raportului, probabil adjunctul maiorului Eugen Dascălu). Până și Securitatea l-a considerat la un moment dat pe preotul Bologa, un fanfaron și un palavragiu periculos, care devenise incontrolabil și astfel inutil, tocmai prin lipsa lui de discreție și de măsură!
Ar fi foarte dificil să descifrăm comportamentul absolut duplicitar al preotului Petru Bologa. Dacă e să judecăm cu dreaptă măsură, el a fost un vândut, un trădător, pus în slujba celei mai odioase mașinării represive ale statului comunist, și anume, Securitatea. Pe de altă parte însă, acesta s-a dovedit un aprig apărător al neamului, cum am văzut în episodul din anii 1944 – 1945, când a mobilizat întreaga suflare din Breb, împotriva ocupanților străini, asumându-și riscuri extreme. La Apa, a lăsat imaginea unui preot cu har, a unui cărturar luminat, care a fost vizitat de mari scriitori și artiști ai României din vremea sa. A militat aproape eroic, pentru înființarea unei case memoriale a părintelui Vasile Lucaciu în 1981, unde a donat majoritatea lucrurilor aflate și azi acolo, și apoi, a făcut toate demersurile necesare în vederea ridicării unui bust al marelui luptător memorandist, în 1989, chiar înainte de Revoluție!
Ce destin ciudat, ce volute halucinante ale conștiinței! Este greu de înțeles acest complicat melanj de rău și de bine, de extremele la care acest om și-a supus conștiința (dacă totuși, a avut vreuna!).
Dar peste toate acestea, plutește ca un nor întunecat mizerabila lui colaborare cu Securitatea, până într-atât încât a devenit părtaș direct la capturarea unui prieten anticomunist, ademenindu-l în casă la el, pentru a putea fi capturat mai ușor!
Există, fatalmente, dovada clară a colaborării atât de fructuoase a preotului Petru Bologa cu Securitatea, mergând până acolo încât în timp ce îl spovedea pe Frunzâlă, care avea capul acoperit cu patrafirul său, l-a pocnit pe acesta cu un ciocan în cap, astfel că securiștii au putut să-l aresteze imediat. Este un episod parcă rupt dintr-un film de suspans, dar, din păcate, documentele din arhivele Securității confirmă cumplita veridicitate a acestei odioase trădări.
Ziaristul Iosif Țiproc, este primul care merge pe firul acestei povești în cartea sa, Griga lui Ianoș (editura Solstițiu, Satu Mare, 2008). El a fost în satul Breb din Maramureș unde a slujit preotul Bologa și a stat de vorbă cu preotul Marian Pop, dar și cu mai mulți săteni care cunoșteau povestea lui Bologa. Gheorghe Vișovan relatează: Preotul l–a lovit în cap. Frunzilă are și acum neamuri pe la noi. De loc, era din Budești, un sat vecin, și eu l-am cunoscut bine pentru că apoi a lucrat la mină. Familia lui Frunzilă nu a avut noroc în acest sat. Băiatul lui Frunzilă a fost omorât chiar aici, la Breb. Venise în sat la fete. Unul de la noi i –a înfipt cuțitul în inimă și a murit. Băiatul lui Frunzilă era înalt și lat, iar cel care l-au ucis era doar unul mic de statură.
Un alt sătean, Ion Tiran adaugă și el: Așa se spune, că l-ar fi lovit în cap pe Frunzilă. Toți așa spun la noi. Nici el nu era totuși un om rău, pentru că aici în sat nu a făcut rău la nimeni. Preotul Bologa era și el iubit în sat pentru că era om harnic. A slujit la noi între 1941 – 1953. La rândul său, Ioan Borca își amintește: În satul Breb nu este om să nu vă spună povestea lui Frunzilă. Pe vremea aceea, a comuniștilor, cam așa era. Ori ești cu noi, ori ești dușmanul nostru. Preotul Bologa s-a dat cu comuniștii și le-a făcut pe plac. L-a trădat pe Frunzilă. Într-o dimineață l-a chemat la spovedanie, dar a anunțat întâi securiștii vremii. Lumea spune că preotul Bologa l-a lovit în cap cu ceva pe Frunzilă și astfel a fost prins și închis ani mulți. Oamenii când au aflat ce s-a întâmplat, l-au fugărit pe preot din sat. Eu așa știu că a ajuns apoi în satul Apa, județul Satu Mare.
Probabil că mutarea lui într-o comună de câmpie mai bogată era un fel de recompensă, dar și o mișcare strategică, prin care Securitatea încerca să-l protejeze, nu de alta, după cum bine s-a văzut, pentru a fi folosit în vederea altor misiuni speciale. Care o fi fost activitatea lui specială la Apa, vreme de aproape patru decenii, nu am putea afla decât tot din arhivele CNSAS, acolo unde straniul preot apan, are cu siguranță, câteva volume consistente, despre care vom scrie la vremea potrivită și care cu siguranță, vor produce senzație!
Însă acolo unde adevărul nu poate fi deslușit, acesta lasă loc legendelor. Prima, este cea legată de faptul că Frunzâlă i-ar tot fi trimis mesaje din pușcărie preotului, că într-o zi se va răzbuna pe el!
Cu toate acesta, când odată cei doi s-au întâlnit în tren, Frunzâlă s-a făcut că nu îl cunoaște. O altă legendă spune că, aflat pe patul de moarte la Baia Mare, pe preotul Petru Bologa l-au cuprins remușcările și l-ar fi chemat pe Frunzâlă, ca să obțină pământeasca iertare a acestuia, dar bătrânul haiduc ar fi refuzat cu îndârjire să se mai întâlnească cu cel care l-a trădat.
Poate că sunt doar niște simple povești, azi nimeni nu poate să mai spună. Este însă clar, și documentele Securității stau mărturie, că preotul Bologa l-a trădat pe Frunzâlă, pentru că era unul dintre cei mai credincioși slujbași ai acestei instituții păgâne.
O viață trăită probabil la cote existențiale maxime, acolo unde binecuvântarea și blestemul se amestecă, până la confuzie…
O coincidență stranie, face ca amândoi, preotul și haiducul, să moară în același an, 1994. În lumea de dincolo, poate că fiecare a dat seamă pentru păcatele sale…
Adrian LUPESCU (Satu Mare)
Adrian Lupescu, poet, cantautor de muzică folk, născut la 25 aprilie 2004 la Serra San Bruno (Italia), locuiește la Satu Mare, locul de baștină al părinților săi. A debutat în 2020 cu volumul de versuri Aici începe altceva apărut la editura Ecou Transilvan din Cluj Napoca, carte foarte bine primită de reprezentanți importanți ai criticii literare românești, dintre care îi amintim pe Ion Pop și Gheorghe Grigurcu.
A publicat în mai multe reviste importante din țară. A publicat în colaborare cu Felician Pop, volumul de proză Spovedaniile celor ferecați (prefață Ion Pop) la editura Limes, Cluj Napoca 2020 și volumul de eseuri Din zilele surpării, editura Limes, Cluj Napoca 2020 . În calitate de cantautor și-a lansat de curând un CD de muzică folk intitulat Cord și corzi, muzica și versurile îi aparțin.
N.R.: În fotografia principală (colaj), în partea stânga este documentul de la securitate în facsimil; în partea centrală părintele Petru Bologa, la vârsta de 60 de ani, într-o pictură de Nicolae Pop (1975); în partea dreapta Biserica din Apa.
