VIDEO | De vorbă cu scriitoarea Irinel Kornbaum (autor, Sorin Markus)

Autor, dr. Sorin MARKUS




Să ne respectăm artiștii cât sunt lângă noi! La mulți ani sculptorului sighetean Ion Bledea!

Azi, sculptorul Ion Bledea împlinește 69 de ani: s-a născut la Bârsana la data de 04 aprilie 1949. Are în urmă un trecut artistic solid – un număr impresionant de lucrări semnate Ion Bledea fac parte din colecții private de pe întreg mapamondul sau se înalță monumental în orașe importante din Europa și Mexic. Ion Bledea este un nume de referință pentru Sighetul Maramureșului, dar și pentru România.

Am “răscolit” împreună – din lada cu amintiri – mii de fotografii, în ultimele săptămâni, mii de momente importante din viața artistului. Mi-a vorbit despre oameni importanți, miniștri, ambasadori, oameni de cultură, artiști, personalități din țară și din lumea largă. Mi-a povestit despre zecile de premii, marea majoritate obținute în străinătate, despre sculpturile sale răspândite din Germania până în Mexic și mi-a descris cu lux de amănunte fiecare lucrare, detalii profesionale dar și observații exotice de la concursurile la care a participat. Ion Bledea își iubește munca, arta, modelatul lemnului, lucrează cu aceeași pasiune ca și-n tinerețe și are planuri pe termen lung. Vizitatorii, oaspeții Sighetului, cei care sunt cunoscători într-ale artei ajung și pe la locuința familiei Bledea, îl caută și-i cercetează cu drag muzeul de-acasă, toți fiind seduși de “armata” de lucrări, de subiectele abordate și mai ales de stilul inconfundabil prin care sculptorul dezvoltă atât teme tradiționale cât și subiecte moderne.

Când Ion Bledea atinge lemnul, acesta îi vorbește, comunică cu el și-mpreună ne spun câte o poveste. Pe zi ce trece, an de an, Ion Bledea ne uimește cu tinerețea artei lui, prin lucrările sale Sighetul a ajuns pe harta făuritorilor de cultură.

Ion Bledea are multe de povestit, mai are multe lucrări superbe de arătat lumii și mai ales are de finalizat câteva proiecte de suflet.
În anii ce vin Ion Bledea ne va oferi multe și frumoase… surprize!

La mulți ani, prietene Artist!

Ion Mariș




Sighet – Profesorul dr. Nuțu Roșca a împlinit 86 de ani! La mulți ani! [AUDIO]

Profesorul dr. Nuţu Roşca s-a născut în ziua de 17 martie 1932, în comuna Bârsana. Primele patru clase le-a făcut la şcoala din localitatea natală, după care a urmat gimnaziul în Sighetu Marmaţiei şi tot aici a studiat la Liceul „Dragoş Vodă”, unde a obţinut şi bacalaureatul. În anul 1968 a absolvit Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeș Bolyai”, obţinând Diploma de licenţă în filologie. În 1972 a reuşit la concursul de admitere la doctorat la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1978 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Filologie.

A fost cadru didactic la mai multe şcoli din localităţile: Bârsana, Strâmtura, Sarasău, Iapa. În Sighetu Marmaţiei a predat la Şcoala Nr. 2, la Liceul Pedagogic, la Liceul Industrial nr. 2, la Liceul „Dragoş Vodă”. S-a pensionat în 1994. Profesorul Nuţu Roşca a fost şi director de şcoală, îndrumător la lucrări de gradul I, lector la Universitatea Populară din Sighetu Marmaţiei. A fost timp de mai mulţi ani preşedinte al Cenaclului literar „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei, prim epitrop al Catedralei Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din Sighetu Marmaţiei, preşedinte al Societăţii Filologice din Sighetu Marmaţiei, redactor la publicaţiile „Speranţa”, „Dor” şi „Ţara Maramureşului”, deputat eparhial în patru legislaturi. Profesorul Nuţu Roşca a făcut cercetări de specialitate, a publicat studii de lingvistică, literatură şi istorie laică şi bisericească, a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la diferite simpozioane, conferinţe, congrese, organizate de biblioteci, muzee, inspectorate şcolare, universităţi şi alte instituţii laice şi bisericeşti.

A fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al Sighetului în anul 2012!

Vă invităm să ascultați un interviu cu dl. profesor dr. Nuțu Roșca, realizat de „Salut, Sighet!” în anul 2017:

Profesorul Nuțu Roșca a publicat 25 de cărţi, a colaborat la publicarea altor cărţi împreună cu alți autori, a publicat numeroase studii şi articole, a susţinut comunicări ştiinţifice la multe simpozioane de interes local, dar şi național. Despre domnia sa au publicat referinţe importante personalităţi ale culturii românești.

Dintre cărțile publicate amintim: Închisoarea elitei româneşti. Compendiu, Editura Gutinul, Baia Mare, 1998, 164 p., ed. a II-a, Tipografia Aska Grafika Sighetu Marmaţiei, 2006, 192 p, Mănăstirea Bârsana. Album, Tipografia Marinex, Baia Mare, 2000, 56 p., Mănăstirea Săpânţa – Peri, Tipografia Marinex Print, Baia Mare, 2003, ed. a II-a, 2007, 130 p., Onomastica din Valea Izei, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş, Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2003, 350 p., Lirică populară din Maramureş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2005, 258 p., Zbor de rândunică, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007, 108 p., Fluviul Timpului, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 156 p., Mănăstirea Bârsana, Tipografia Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2008, 250 p., Urcuş spre minune, Tip. Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2010, Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureş, Tipografia Aska Grafika, 2015 etc.

La mulți ani, Domnule Profesor!

Salut, Sighet!

N.r. Mulțumim domnului prof. Ovidiu Roșca pentru o parte dintre fotografii!




Sigheteanul prof. univ. dr. Ioan Opriș, coautorul cărții „The Physics of the Mind and Brain Disorders”, își trăiește visul! (autor, Ion Mariș)

Ioan Opriș

Noi îl considerăm sighetean, deși s-a născut la Bârsana și a copilărit în Glod, cunoscut ca satul fraților Petreuș. A urmat clasele primare la Sighet, la Școala generală nr. 3 (clasele I-III), a continuat la Școala Generală nr. 4 (clasele III-VII) și Școala Generală nr. 2 (clasa a VIII-a), dar a ales să continue studiile liceale la Cluj, la Liceul Energetic. Era un elev cu o inteligență nativă, ambițios, dornic de cunoaștere și focalizat pe latura realistă a vieții. A dat examen și a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București pe care a absolvit-o cu notă maximă. La sfârșitul facultății a fost repartizat la Sighet ca profesor, astfel… drumul vieții l-a readus acasă. A profesat timp de opt ani ca profesor de fizică la Liceul „Dragoș Vodă”, contribuind la educarea mai multor generații de elevi, mulți dintre discipolii săi au urmat studii universitare și chiar doctorat în Fizică.

În anii ’80 România era izolată, nu erau permise studiile în afara țării dar, după revoluție, s-au deschis porțile. Și el, Ioan Opriș , și-a deschis aripile spre noi orizonturi ale cunoașterii. Deblocându-se cursurile doctorale de la Facultatea de Fizică București, profesorul universitar Gheorghe Ciobanu i-a propus să se înscrie la doctorat. Dorind foarte mult să progreseze profesional, s-a reîntors la Facultatea de Fizică din București ca asistent și lector universitar, doctorand. Și-a ales o temă de doctorat revoluționară în domeniu, iar practica și colectarea de date necesare tezei de doctorat le-a realizat în Japonia, la Institute of Technology din Tokyo. În anul 1994 și-a luat doctoratul dar, era hotărât să nu se oprească la atât, își dorea să continue la marile universități ale lumii din SUA, a luptat, a muncit și a ajuns acolo.

În anul 1995 și-a asumat „visul american” care nu a fost deloc ușor dar, a reușit! A urmat cursuri postdoctorale universitare la două dintre universitățile de top din SUA, universitățile Yale și Columbia, apoi a făcut cercetare tot în SUA la universitățile din Wake Forest și Duke. În prezent este profesor asociat la Universitatea Miami și face parte din echipa „Miami Project to Cure Paralysis”, un proiect revoluționar în care colaborează cu oameni de știință din SUA și din lumea largă într-un domeniu fascinant: neuroștiința și fizica minții. De fapt, ultima carte apărută la sfârșitul anului 2017 la celebra editură Springer Nature (USA), scrisă împreună cu un alt om de știință de nivel mondial, profesorul Manuel F. Casanova de la University of South Carolina-SUA, chiar așa se numește: „The Physics of the Mind and Brain Disorders” („Fizica Minții și Tulburările Creierului”). Recenzii despre acest volum au apărut în numeroase publicații internaționale, provocarea pe care și-o asumă prof. univ. dr. Ioan Opriș poate revoluționa cercetarea minții umane și poate depăși bariere aparent impenetrabile. Pe coperta cărții apar aprecierile a doi dintre cei mai celebri oameni de știință din lume, profesorii Joaquín M. Fuster, M.D., Ph.D., Distinguished Professor of Cognitive Neuroscience, UCLA Medical School și Apostolos P. Georgopoulos, MD, PhD, Regents Professor of Neuroscience, University of Minnesota.

Sigheteanul Ioan Opriș nu a uitat de unde a pornit și, dorind să ajute învățământul românesc, a acceptat și postul de profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară București. Tot pe planul realizărilor profesionale se remarcă prin numeroase lucrări și cărți de specialitate publicate, prin participarea la numeroase conferințe internaționale. Este editor la revista „Frontiers in Neuroscience” din Elveția unde, în iunie 2017, a luat premiul „Frontiers Spotlight Award 2017” și este vicepreședinte al Academiei Româno Americane (ARA).

Ne cunoaștem de mulți zeci de ani, din „epoca de aur”, perioadă pe care elevul Ioan Opriș de-atunci o blama cu toată… patima. Ioan Opriș este un om ce nu acceptă monotonia vieții, își caută și „inventează” consecvent provocări și, mai ales, luptă pentru depășirea limitelor cunoașterii. Cu multă amabilitate a acceptat să purtăm o discuție deschisă, pentru a ne aminti și a aminti nu doar celor care-l cunosc, că rămâne fiul Maramureșului.

Ion Mariș (IM): Stimate domnule profesor universitar dr. Ioan Opriș, ne cunoaștem din… secolul XX. Au trecut destul de mulți ani de când ai părăsit orașul unde „se agață harta în cui”. Spune-mi sincer, ce ți-a oferit Sighetul, ce a însemnat pentru tine?
Ioan Opriș (IO): Sighetul este un loc aparte, locul unde am copilărit și mi-am format abc-ul cunoașterii.

IM: Ce amintiri „extreme” te leagă de Sighet?
IO: Nu știu dacă amintirile mele sunt „extreme”, sunt amintiri legate de o lume care nu mai este, de oameni deosebiți și de profesorii mei.

IM: Știu că păstrezi o specială amintire unor profesori care te-au înțeles și te-au apreciat în mod deosebit. Ce nume îți vin instantaneu în minte?
IO: Tocmai am amintit de profesorii mei cărora le port o amintire deosebită. Domnul Petru Grigor, a fost profesorul meu de fizică care m-a „făcut” olimpic în clasa a VIII-a. Dirigintei mele, d-ra Irina Buftea, profesoara de istorie educată în pension francez, de la care am învățat despre Alexandru Macedon, istoria antică, modernă și contemporană, doamna Coca Iusco de la care am învățat biologia de liceu în școala generală și să navighez pe oceanele lumii (pe hartă) alături de căpitanul Cook, domnul Gheorghe Bilașcu, de la care am deprins viziunea în spațiu, le port mult respect. Nu pot să nu le amintesc și pe d-nele învățatoare Borca Stanca de la Școala Generală nr. 4 și pe Viorica Batin de la Școala Generală nr. 3, a căror lectură a basmelor m-a fascinat. Totuși, cu domnul profesor Petru Grigor am avut o relație apropiată și după ce am devenit la rândul meu profesor de fizică. Era un geniu în educarea tinerilor olimpici și nu numai, era un prieten adevărat … la modul absolut al cuvântului. Prin această carte „Physics of the mind and brain disorders” aș dori să-i arăt că germenii științei pe care i-a plantat Domnia sa în mine, își aduc rodul și să-mi exprim recunoștința pentru acea „cuantă” de enegie intelectuală pe care mi-a dăruit-o.

IM: Dintre foștii elevi de la Liceul „Dragoș Vodă”, ai vreun discipol care s-a circumscris pe traiectoria Fizicii?
IO: Da, chiar zilele trecute am fost contactat de fostul meu elev, Ioan Bălin din Budești, care a absolvit Facultatea de Fizică de la Universitatea din Iași, a obținut doctoratul în Fizica Atmosferei la Institutul Politehnic Federal din Lausanne, Elveția, iar acum este conferențiar la Școala de Ingineri din Yverdon și director la EnviroScopY SA – Elveția.

IM: Cum se explică ascensiunea ta spectaculoasă?
IO: Nu știu dacă există o rețetă, este mai degrabă aplicarea metodei pașilor mărunți și multă muncă pentru a fi la curent cu toate noutățile din domeniu. Totuși, am fost privilegiat cu un conducător de doctorat (profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu) care a studiat la rândul său în SUA și care a știut să mă îndrume atât ca student cât și ca doctorand pe direcția performanței.

IM: Ai fost, în “epoca ceaușistă”, studentul profesorului Alexandru Glodeanu, la Facultatea de Fizică din București. Cum a fost colaborarea cu profesorul cu rădăcini maramureșene?
IO: Domnul Director Glodeanu a fost mentorul meu nu numai în studenție ci și mai târziu când, la sugestia domniei sale, m-am înscris la doctorat la domnul profesor univ. dr. Gheorghe Ciobanu, „cel mai bun profesor din Facultatea de Fizică” din București. Domnul Profesor Ciobanu a fost cel care m-a îndemnat să mă pregătesc pentru admiterea la doctorat, în Decembrie 1989, când Bucureștiul era în plină revoluție, iar eu pierdusem speranța că voi mai deveni om de știință.

IM: Cum ai ajuns la… fizica minții?
IO: Academicianul Șerban Țițeica definea fizica ca fiind un „produs al fizicienilor”, iar ultima frontieră a cunoașterii este mintea umană și, singura știință care o poate aborda este fizica. Mintea este un fenomen fizic având la bază celula nervoasă cu microcircuitele neuronale și undele de natură electrică și magnetică ce se propagă pe straturile corticale și buclele subcorticale din creier.

IM: Pentru publicul larg te-aș ruga să sintetizezi conceptul – concert al volumului „The Physics of the Mind and Brain Disorders”.
IO: Sigur că da. „Fizica Minții” demonstrează că creierul este un sistem biofizic care constă din sute de miliarde de elemente (neuroni) care sunt interconectate pentru a forma microcircuite și bucle/circuite neuronale sau câmpuri neuronale organizate ierarhic în care distribuția de potențiale electrice formează un sistem dinamic pe mai multe frecvențe/unde. Sistemul este organizat anatomic pe baza unei arhitecturi ierarhice a modulelor corticale (straturi și minicolumns -> microcircuite), nuclee subcorticale (ganglioni bazali, talamus -> bucle cortico-subcorticale), trunchiul cerebral și măduva spinării.

Cartea este organizată în 34 de capitole și demonstrează că legile fundamentale ale fizicii (cum ar fi simetria și legile de conservare a energiei, sarcinii electrice etc) sunt implicate în emergența minții. Mintea este un sistem foarte complex, cu entropie minimă, care funcționează pe baza unei dinamici ierarhic organizată. Arhitecturile ierarhice discrete dar foarte complexe ale creierului și dinamica funcțiilor superioare ale minții sunt supuse unor vulnerabilități care pot duce la tulburări disfuncționale și debilitante. De asemenea, cartea susține că elucidarea completă a funcționalității creierului/ minții reprezintă cea mai mare provocare din știință.

Semințele acestei cărți au încolțit în mintea mea de student în timp ce creierul opera cu concepte de Fizică Cuantică pentru a înțelege mișcarea electronilor pe nivelurile energetice cuantificate ale atomului. Ce analogie izbitoare cu neuronii din cortexul prefrontal al creierului uman care trimit trenuri de potențiale de acțiune peste straturile corticale, sărind de la straturile supra-granulare până la straturile infra-granulare. Practic, mintea, creierul și materia se împletesc într-un joc elegant cu reguli de bază similare.

IM: Ești român și uneori, față de naționalitatea noastră se manifestă diverse restricții și adversități. Ai simțit acest fenomen în cercurile externe în care ai activat?
IO: Da, desigur, și nu este plăcut.

IM: Einstein spunea că omul nu trebuie să se supună Statului. Cât de mult te-a sprijinit sau te spijină statul pe drumul cercetării, al științei?
IO: Statul Român m-a sprijinit cu bursa de student. Nu aș dori să vorbesc despre actualii reprezentanți ai statului.

IM: Care sunt țintele tale pentru următorii ani?
IO: Să fiu sănătos și să pot face știință.

IM: Mobilitatea oamenilor de știință în acest secol este remarcabilă. Globalizarea are doar părți bune?
IO: Da, dacă ai susținere financiară poți să faci turism științific, dar prefer știința și mai puțin turismul. Este destul de incomod prin aeroporturi cu atâtea controale din cauza terorismului internațional. Nu, globalizarea nu este doar benefică, în realitate exista și „bisericuțe” cu interese peste tot în lume. Românii au un dezavantaj – nu sunt uniți, deoarece nu au înțeles conceptul de sinergie sau… ajutor reciproc.

IM: Cine va stăpâni lumea?
IO: Va mai rămâne ceva de stăpânit după atâtea acte de terorism?

IM: Ești în cele mai importante baze de date științifice ale lumii, te poți mândri cu un parcurs excepțional în viață. Ce atuuri ai avut?
IO: Munca și uneori un dram de șansă, alteori ghinioane care m-au făcut să mă regrupez. Atuul meu a fost exemplul ce l-am avut în oamenii care m-au format: Domnul prof. univ. Dr. Gheorghe Ciobanu de la Universitatea Bucuresti si Domnul prof. Petru Grigor care mi-a dat încredere în propriile forțe „de spartan”.

IM: Einstein spunea că „știința este un lucru minunat, dacă nu trebuie să-ți câștigi traiul de pe urma ei”. Cum tăiește azi un om de știință?
IO: Trăiește modest, asta este realitatea cam peste tot în lume. Oamenii de știință ar trebui să fie plătiți cu greutatea lor în aur. Un impresar de fotbaliști câștigă cât 100 de profesori universitari, este corect? Progresul societății nu vine din fotbal.

IM: Dacă nu ne „oferea” istoria o schimbare socială majoră în anul 1989, unde crezi că te-ai fi aflat la ora asta?
IO: Cred că eram tot în Sighet.

IM: Dacă n-ai fi fost fizician, ce-ai fi fost?
IO: Medic neurolog.

IM: În ce proiecte te vei implica pe viitor?
IO: Mai multe proiecte în care tratarea bolilor creierului să se facă prin stimularea electrică și magnetică neinvazivă.

IM: În lumea noastră ultra-tehnologizată Dumnezeu își mai are locul?
IO: Bineînțeles, nu-l putem alunga pe Dumnezeu din propria-i creație, deși asta se tot încearcă. De fapt știm atât de puțin!

IM: Există „ordine” în ființa umană?
IO: Există! Legea a II-a a termodinamicii ne spune că sistemele materiale tind spre starea de dezordine maximă. Viața și mintea umană se bazează pe un grad ridicat de organizare a materiei vii.

IM: Cum se va încheia secolul XXI, dând credit previziunilor unui fizician?
IO: Fenomenele neliniare nu pot fi prevăzute.

IM: Stimate domnule profesor, stimate prieten, mulțumesc pentru discuție și pentru sinceritatea răspunsurilor tale și-ți doresc în numele ziarului nostru on-line “Salut, Sighet!” să deschizi cât mai mult mintea… universului!
IO: Mulțumesc mult.

Autor, Ion Mariș

Notă: În fotografie, în centru, prof. univ. dr. Ioan Opriș prezent la decernarea premiului Frontiers Spotlight Award 2017 Lausanne, Elveția.




Singurele biserici de lemn UNESCO neelectrificate din lume se află în Maramureş-România

Teofil IvanciucCând spui Maramureş, te gândeşti în primul rând la bisericile de lemn, cel mai cunoscut brand şi atracţie turistică a regiunii, biserici care au răspândit faima şi frumuseţea locului, dar şi a întregii Românii, până la marginile Pământului. Aceste biserici sunt adevărate muzee de arhitectură şi artă, adăpostind fresce, icoane, cărţi, mobilier şi piese textile din secolele 15-19, fiind atât de preţioase (dar insuficient valorificate), încât unele au devenit Patrimoniu Mondial UNESCO.

În acest context, în urmă cu câteva luni a fost recepţionat proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord”, finanţat prin POR 2007-2013, Măsura 5.1, implementat între anii 2012-2016, cu o valoare totală de 19.851.274,44 lei (cca 4,5 milioane euro) – cea mai mare investiţie în turism din istoria Maramureşului.

Proiectul a avut ca scop chiar „punerea în valoare” a 16 biserici vechi de lemn din cele 90 aflate pe cuprinsul judeţului Maramureş, şapte dintre ele Patrimoniu Mondial UNESCO: Bârsana-Jbâr, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud-Deal, Plopiş, Poienile Izei şi Şurdeşti, respectiv nouă monumente istorice de interes naţional: Bogdan Vodă, Botiza, Călineşti-Căeni, Cărpiniş, Ieud-Vale, Remetea Chioarului, Rozavlea, Sat Şugatag şi Săcălăşeni. Aşadar, au fost selectate doar şapte biserici UNESCO din cele opt, fabuloasa biserică de la Rogoz fiind lăsată pe din afară, pentru că, vezi Doamne, ar fi atât de bine pusă în valoare încât nu mai are nevoie de nimic[1]!

Printre obiectivele specifice ale proiectului s-au aflat: reabilitarea drumurilor de acces (binevenită), realizarea de împrejmuiri (aşa a fost distrus cel mai frumos gard cu pietre de mormânt încastrate, cel de la Ieud-Deal), parcări şi alei de acces (cu pietre mişcătoare puse direct peste nisip sau cu exces de beton)‚ construirea unor puncte de informare turistică (cu aer tradiţional, dar supradimensionate şi uneori amplasate prost – la bisericile Sat Şugatag sau Ieud-Vale) sau „realizarea iluminatului stradal, arhitectural şi de punere în valoare a obiectivelor”.

Numai că, această realizare a lăsat tot fără curent electric bisericile de la Bârsana-Jbâr şi Ieud-Deal (ambele monumente UNESCO), Călineşti-Căeni şi Bogdan Vodă, deci un sfert dintre bisericile prinse în proiect, respectiv tot un sfert din cele opt biserici de lemn patrimoniu UNESCO! Totodată, numitele biserici maramureşene au rămas singurele monumente UNESCO din România aflate în picioare (excludem aici ruinele dacice), neelectrificate, dar şi singurele biserici de Patrimoniu Mondial din lume fără curent electric!!!

Mai concret, la bisericile respective s-au realizat drumuri de acces, parcări, puncte de informare turistică, instalaţii de apă-canal şi iluminatul exterior – cu diferite modele de reflectoare chinezeşti, dar nimeni nu s-a gândit că ar trebui lumină electrică şi în interior! Aceasta, în condiţiile în care cablurile electrice au fost îngropate de jur-împrejurul bisericilor, la distanţe de nici 2-3 m! Toate acele biserici vechi au uşile şi ferestrele foarte mici, lumina naturală fiind insuficientă mai ales în perioada iernii ori în zilele noroase.

Apoi, nu au fost prevăzute paratrăznete la nici una din cele 16 biserici, cele montate pe turnuri în anii 1960-1970 fiind, aproape toate, defecte sau ineficiente.

Cele două biserici UNESCO rămase fără curent au fost restaurate ultima dată în anii 1990. În 1997, atunci când s-a depus dosarul de nominalizare către cel mai înalt for cultural al lumii[2], a fost întocmit proiectul de electrificare a interiorului bisericii Bârsana-Jbâr, preconizat a fi pus în practică în anul următor, lucru prevăzut şi pentru biserica Ieud-Deal (electrificată iniţial într-un mod improvizat şi lăsată fără curent la ultima restaurare în vederea refacerii instalaţiei, ceea ce nu s-a mai realizat).

Biserica1

Numai că, în 1999, bisericile respective au fost introduse de către UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial, fără ca românii să le mai racordeze la reţeaua de electricitate… Iar celelalte două biserici-monument, Călineşti-Căeni şi Bogdan Vodă, deşi au cunoscut la rândul lor mai multe restaurări, nu au fost electrificate în interior niciodată…

Această situaţie absurdă îi pune pe turişti în imposibilitatea de a se bucura de comorile din interioarele semiobscure, după ce fac atâta drum şi plătesc biletul de intrare. Ei pot folosi lanterna telefoanelor (!) pentru că alte modalităţi de iluminat în bisericile întunecate nu există (doar ghidul de la Ieud-Deal pune la dispoziţia tuturor o lanternă electrică portabilă…)!

Apoi, fără electricitate, nu pot fi instalate sisteme antiefracţie şi nici detectoare pentru fum, deşi, proiectul a prevăzut 16 sisteme antifurt, câte unul pentru fiecare biserică[3]! Aş vrea să văd şi eu „sistemele antiefracţie” de la cele patru biserici neelectrificate…

Cum s-a ajuns la această aberaţie strigătoare la cer (incompetenţă? indiferenţă?)?! Din cauza proiectantului (Aedilis Proiect SRL) şi a beneficiarului (Consiliul Judeţean Maramureş), care ar fi putut facil include în proiect, dar nu au făcut-o, dotarea completă a tuturor bisericilor.

Conform Ghidului Măsurii accesate (5.1), între cheltuielile eligibile sunt acceptate tot ceea ce înseamnă „restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor”, inclusiv: „cheltuieli pentru alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, ventilare, climatizare, PSI, siguranţă la foc, antiefracţie, telecomunicaţii şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia obiectivului de patrimoniu”, cu precizarea că „lista activităţilor eligibile este orientativă, alte activităţi decât cele de mai sus putând fi considerate eligibile dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor”[4]!

Şi atunci, cum de i-a lăsat inima să rateze asemenea ocazie, refuzând să electrifice bisericile şi să le lase la mâna hazardului, fără sisteme de securitate şi paratrăznete?!

Direcţia de Cultură (DJCCPCN Maramureş) a criticat lipsa paratrăznetelor eficiente[5], mai ales că, din lista de mai sus, bisericile UNESCO din Şurdeşti, Deseşti şi Ieud-Deal au avut deja turnurile afectate de descărcări electrice în anii 1919, 1920 şi 1973, alte biserici fiind distruse complet de fulgere (ultima în 1996, în satul Valea Stejarului). O parte a presei a subliniat excesul de beton, calitatea pavajelor sau montarea unui gard peste morminte (!), o singură publicaţie remarcând lipsa electrificării interioare[6].

Rezultatul a fost doar un „drept la replică” halucinant al managerului de proiect de la C.J., Claudia Maria Breban[7]… Conform acesteia, vina este a ziaristului, nu a C.J., a proiectantului şi a executanţilor, „abaterea de la proiect” nici nu poate fi pusă în discuţie (de ce?!), iar „realizarea branşamentelor la reţeaua de energie electrică … reprezintă o altă categorie de lucrări care exced proiectului realizat”… Dar, cine i-a împiedicat să facă un proiect complet?!

Biserica2

Din nefericire, atât pe parcursul derulării proiectului, cât şi la momentul recepţiei acestuia, gravitatea situaţiei a fost estompată de cvasi-majoritatea presei, care a exultat cu laudele la adresa unuia „dintre cele mai reprezentative proiecte implementate de Consiliul Judeţean Maramureş”.

Apoi, „Circuitul Bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” a primit „Premiul de Excelență” la Gala Turismului Românesc „pentru realizările remarcabile ce contribuie la dezvoltarea și promovarea turismului”!

Nici nu mai are vreun rost să pomenim că personalul angajat să deservească cele 16 centre de informare a fost selectat deseori pe baza legăturilor cu parohul locului, fiind angajaţi chiar şi clopotari cu şapte clase, care nu cunosc o boabă în vreo limbă străină! E drept, la unele biserici există însă şi ghizi foarte buni.

Mai trebuie ştiut că preoţii bisericilor UNESCO Bârsana-Jbâr, Poienile Izei şi Ieud-Deal continuă să interzică total şi inexplicabil, fotografiatul în interiorul lăcaşurilor, cu sau fără bliţ!

Până la urmă se putea încă şi mai rău, dar proiectul de 4,5 mil. euro a fost încheiat fără ca bisericile să mai fie supuse la „restaurările” de ultimă modă… Ne referim la genul de „restaurări” cu termopane de la Sighişoara, la rezidirile fanteziste şi butaforiile de beton armat de la Deva, Rupea, Suceava, Feldioara etc., la fluviile de beton de la alte biserici de lemn precum cele din Baica, Racâş ori Ciumărna din Sălaj[8] ş.a…

Ce este acum de făcut în cazul singurelor biserici UNESCO din lume rămase fără curent electric, adică cele două din Maramureş – România: Ieud-Deal şi Bârsana-Jbâr, pentru că celelalte 6 biserici româneşti, respectiv 44 de biserici de lemn ale Patrimoniului Mondial din Polonia, Slovacia, Ucraina, Finlanda, Norvegia, Rusia şi Chile (de toate sunt doar 51!) sunt electrificate – unele din lăcaşurile străine având chiar sisteme automate de stingere a incendiilor, de care pe la noi nici măcar nu s-a auzit?!

Gravitatea situaţiei impune intervenţia grabnică a Guvernului, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (de ce, oare, n-a intervenit până acum?!), pentru că C.J. Maramureş pare depăşit, neînţelegând practic despre ce este vorba… La alţii n-are rost să se apeleze, Comisia Naţională a României pentru UNESCO fiind condusă, începând din 2011, de către Ani Matei[9].

Soluţia este clară: se impune echiparea urgentă – prin „sărirea” etapelor cronofage, cu instalaţii electrice interioare, sisteme antiefracţie şi alarme pentru fum (sau, de ce nu, direct cu sisteme de stingere automate!), precum şi montarea de paratrăznete funcţionale la toate bisericile monument de lemn!

Teofil Ivanciuc

NOTE ___________________

[1] http://patrimoniu.gov.ro/ro/component/content/article/9-monumente-istorice/37-raport-de-monitorizare-al-bisericilor-din-lemn-din-jud-maramures-inscrise-pe-lista-patrimoniului-mondial-2011.
[2] http://whc.unesco.org/uploads/nominations/904.pdf

[3] Vezi nota 1.

[4] http://regio-adrcentru.ro/wp-content/uploads/2016/06/Ghid-5.1.pdf

[5] http://www.graiul.ro/2015/12/28/monumentele-istorice-din-maramures-in-pericol/

[6] https://ziarmm.ro/jenant-doua-biserici-monument-unesco-din-maramures-fara-curent-electric-in-2016/

[7] http://www.cjmaramures.ro/comunicate/drept-la-replica-proiectul-circuitul-bisericilor-de-lemn-din-transilvania-de-nord-nu-presupune-racordarea-la-reteaua-electrica-a-bisericilor-monument-unesco

[8] http://www.salajulpursisimplu.ro/marele-kitsch-biserici-vechi-de-lemn-din-salaj-batjocorite-in-numele-turismului/

[9]http://www.cotidianul.ro/ani-matei-de-la-uascr-la-unesco-132011/

Articol preluat de pe platforma www.contributors.ro




Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, la ora bilanțului

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației își desfășoară activitatea în subordinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în circumscripția Curții de Apel Cluj.

În raza de competență teritorială a Parchetului sunt cuprinse municipiul Sighetu Marmației și 14 comune, suprafața arondată având o populație eterogenă alături de români conviețuind etnici maghiari, ucraineni și romi. Procurorii din cadrul unității conduc și coordonează și activitatea de urmărire penală efectuată de către lucrătorii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. În anul 2016 procurorii sigheteni au avut de soluționat un număr de 5.152 cauze față de 5.196 în anul 2015 înregistrându-se o scădere de 0,80%.

“Din analiza datelor statistice ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației rezultă că, în anul 2016 s-au înregistrat rezultate bune și foarte bune atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ. În anul 2016 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului dosarelor de soluționat față de anul 2015. Numărul trimiterilor în judecată s-a menținut la același nivel, diferența față de anii anteriori rezultând din creșterea numărului acordurilor de recunoaștere de vinovăție, și reducerea competenței teritoriale prin rearondarea comunei Bârsana. Sub aspect calitativ, este de remarcat faptul că nu s-a înregistrat nicio restituire de la instanța de judecată în vederea refacerii urmăririi penale, iar numărul persoanelor achitate prin hotărâri judecătorești definitive a scăzut la 6 inculpați în 2015 și la 1 inculpat în anul 2016. Este de menționat numărul mare de apeluri admise de instanța de control judiciar, ceea ce a condus la un indice de admisibilitate a căilor de atac de 79%. Rezultatele bune înregistrate în anul 2016 s-au datorat în primul rând eforturilor depuse de procuri și personalul auxiliar, care au desfășurat un volum de muncă semnificativ în scopul apărării ordinii de drept precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor. Principalele vulnerabilități identificate privesc completarea schemei de personal la procurori și subdimensionarea structurii de personal, atât în cazul procurorilor cât mai ales la personalul auxiliar având în vedere creșterea continuă a volumului de activitate înregistrată în ultimii ani’’, a spus Ioan Ardelean, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Liviu Șiman

sursă foto: Jurnal MM




Remember: interviu cu av. Paula Iacob (autor, Liviu Șiman)

În octombrie 2016 s-a împlinit un an de când a trecut la cele veșnice av. Paula Iacob. Căutând printre materialele mele am găsit un interviu realizat cu doamna av. Paula Iacob în urmă cu 4 ani când, aflându-se la Sighet, a avut amabilitatea de a-mi acorda interviul pe care îl redau mai jos.

Prin publicarea acestu inteviu doresc aducerea unui omagiu celei care a fost un personaj care s-a remarcat printr-o înaltă ținută morală, o luptătoare pentru emanciparea femeii, pentru respectarea drepturilor celor năpăstuiți, pe care nu a ezitat să îi apere în fața unui sistem adesea tarat și nepăsător față de drama celor aflați în momente de restriște.

Și-a dorit să revină în Maramureș, dar timpul nu a mai avut răbdare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! Va rămâne veșnic în sufletele celor care au cunoscut-o și apreciat-o.

Liviu Șiman: În ultima periodă de timp ați devenit cunoscută ca o ferventă militantă pentru emanciparea femeii, pentru schimbarea opticii în ceea ce privește rolul femeii în societate, în acest sens derulând o serie de activități și acțiuni în mass-media.
Paula Iacob: Într-adevăr. Am socotit că este de datoria mea. În primul rând, ca juristă am plecat de la considerentul că frumusețea normei de drept nu poate fi eficientă decât dacă o aplicăm astfel încât omul să aibă de câștigat prin aplicarea legii. Ori legea spune că femeia este egală cu bărbatul dar, din nefericire, acest lucru nu prea se vede. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere, socotind că un adevărat profesionist al dreptului nu își face pe deplin datoria dacă, pe lângă preocuparea profesională, nu se ocupă și cu ajutorarea celui de lângă el, cu respectarea drepturilor oamenilor. Am depus eforturi pentru reînființarea uneia dintre cele mai vechi organizații din țară: “Asociația femeilor de carieră juridică’’, care a fost înființată în anul 1928 de către Bella Negruzzi, fiica marelui cărturar Costache Negruzzi, prima femeie avocat din România, care alături de alte femei din lume a înființat la Paris ‘’Federația Internațională a Femeilor de Carieră Juridică’’, în care de-a lungul timpului România a ocupat de două ori funcția de vicepreședinte, iar în prezent eu făcând parte din biroul de conducere. Pe lângă activitățile menite a apăra drepturile femeii și a copilului, desfășor activități și în cadrul UNESCO, socotind că necesitatea culturii la noi în țară este atât de mare că numai luptând pe această idee a unei culturi cât mai vaste, a unei renașteri a culturii noastre din trecut, care a dat mari personalități, și păstrând tradițiile vom reuși să ne păstrăm identitatea.

L.Ș: Cum vi s-a părut din acest punct de vedere Maramureșul ?
P.I. : Vizitând Maramureșul am constatat cu satisfacție modul în care tradiția este păstrată. Dragostea pentru tradiții m-a adus în Maramureș unde de câte ori vin, îmi vin în minte versurile unui cântec: “Tot ce-i românesc nu piere”. Iubesc Maramureșul. Am vizitat mânăstirea Bârsana și Rohia, unde am trait momente de înălțare sufletească și morală , cu precădere la Rohia unde am retrăit momentele evocate de părintele Nicolae Steinhardt, care a înțeles cu adevărat ce înseamnă și tradiția poporului român și credința în Dumnezeu. Sunt rari oamenii care își părăsesc credința initială. De aceea, nu pot decât să mă închin cu tot respectul în fața acestei personalități extraordinare, care a demonstrat că prin credința în Dumnezeu dispar originile sociale, etnice, etc și nu rămâne decât credința. De aceea, vă repet, iubesc Maramureșul din tot sufletul. Iubesc drumurile de aici, oamenii care sunt de excepție. În trecut iubeam mult Sibiul de care mă leagă multe amintiri, dar Maramureșul m-a cucerit. În Maramureș frumusețea locurilor se confundă cu frumusețea sufletului maramureșenilor.

L.Ș.: Ce impresie v-a lăsat vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței?
P.I.: Pentru mine Memorialul de la Sighet este dovada vie a genocidului făcut de cei care au dorit să îngenuncheze tot ce a avut mai bun România. Este păcat că despre genocidul de la Sighet, Aiud și alte locuri se vorbește tot mai puțin. Trebuie ca noi românii să nu uităm aceste perioade întunecate așa cum nu trebuie să uităm și ce a fost bine în perioda trecută. Îmi vine minte, ca și exemplu, Casa Poporului și îmi reamintesc cuvintele unui străin, care vizitând clădirea a spus o frază care m-a impresionat, fiind de fapt un adevăr, dacă ne gândim la tot ce s-a dărâmat pentru a se construi Casa Poporului :”Casa Poporului este un copil frumos născut dintr-un viol’’. Clădirea chiar dacă are și părți chicioase este o realizare care a fost făcută cu sudoarea oamenilor care au muncit mult la ridicarea edificiului și, înaite de a o critica, trebuie să ne gândim și la aceste aspect. Edificiul a fost proiectat tot de o femeie, Anca Petrescu ( trecută și ea la cele veșnice n.red.). Este clar că a fost nevoită să accepte unele soluții arhitecturale nepotrivite, dar nu s-a putut opune, cum nici noi juriștii nu ne-am opus și am acceptat dispoziții care erau contrare legii și dreptului lucru care, din păcate, îl facem și astăzi. Se emit atâtea dispoziții care contravin principiilor de drept și sunt iscălite cu atâta ușurință de către cei care au calitatea de a aproba. La fel se făcea și atunci. Am greșit cu toții! Cred că dacă noi nu ne-am fi plecat capul sub uși la ideile unor oameni mai puțin pregătiți ca și noi altfel ar fi stat lucrurile.

L.Ș: Într-un moment dificil, în care toți cei care cândva nu știau cum să le pupe mâinile familiei Ceaușescu, s-au lepădat de ei ca și dracul de tămâie, dând dovadă de lașitate, ați acceptat să deveniți apărătoarea lui Nicu Ceaușescu (decedat n.red.) și, mai târziu, principalul susținător al demersurilor intreprinse de Valentin și Zoia Ceaușescu (decedată și ea n.red.) în obținerea aprobărilor legale de deshumare a soților Ceaușescu.
P.I.: Situația copiilor soților Ceaușescu se asemănă cu situațiile din anii 46’-47’ când doar pentru faptul că erai copilul unuia sau altuia aveai de suferit. Am considerat că este de datoria mea să le vin în ajutor. În ceea ce privește demersurile realizate de către Zoia, Valentin și Mircea Oprean (soțul Zoiei Ceaușescu n.red.) mi se par firești. Este cel mai normal lucru ca un copil să poată pune o floare la mormântul părinților, chiar dacă nu au fost perfecți. Soții Ceușescu au greșit mult dar, o repet, au făcut-o cu sprijinul nostru, al tuturor. Este clar. Soții Ceaușescu sunt morți. Procesul lor a fost unul penibil, dar acelea au fost timpurile. Important este să ne implicăm într-o democrație reală și nu într-una de mucava, de salon.

L.Ș.: Se știe faptul că ați început să faceți politică. Ce v-a determinat să intrați în politică?
P.I.: Uram ideea de politică. Socoteam un lucru rușinos a face politică, mai ales când vedeam ce se întâmplă în Parlamentul României. Cei ajunși acolo uită de rolul lor, urmărindu-și propriile intertese. Am devenit membră a unui partid micuț, fără importanță, dar unde există oameni de bunăcredință, realizați și care vor în timp să facă o politică curată. În clipa în care aș găsi cea mai mică pată de necinste aș pleca pe loc. Am intrat în politică pentru a încerca să îmbunătățesc cât de căt conceptul de politică și, în același timp, prin experiența mea dobândită de-a lungul unei vieți, să-mi pot ajuta semenii, considerând că orice om politic nu are voie să se gândească la altceva decât la ajutorul pe care îl poate da celui de lângă el, celui care l-a votat.

L.Ș.: Veți reveni în Maramureș?
P.I.: Cu siguranță. La anul doresc să-mi petrec vacanța în Maramureș și voi încerca să-i cunosc mai bine pe acești oameni minunați care sunt maramureșenii.

A consemnat,
Liviu Șiman

sursă foto: internet




Opt ţesătoare maramureşene au fost nominalizate pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO

Opt ţesătoare maramureşene au fost nominalizate pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO

Pe data de 2 decembrie, UNESCO a decis în cadrul celei de-a 11-a sesiuni a Comitetului privind Păstrarea Moștenirilor Culturale Intangibile al ONU, care a avut loc la Addis Abeba, Etiopia, să introducă pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial, „Meşteşugul covoarelor tradiţionale de perete din România şi Republica Moldova”, piese textile „cunoscute sub numele de scoarţă, păretar, lăicer, velinţă, lădar sau chilim”.

Ca exemple de bune practici, în baza de date au fost introduse un număr de şase ţesătoare din judeţele Botoşani, Buzău, Dolj şi Neamţ, o societate comercială din Dolj, precum şi comunităţile de maici de la mănăstirile Agapia (Neamţ) şi Horezu (Vâlcea). Alături de acestea, au fost alese următoarele maramureşence: Maria şi Ioana Hodor, Maria Știopei şi Iuliana Frânc (toate patru din Bârsana) şi Parasca şi Anghelina Sidău, respectiv Ana şi Maria Trifoi (toate din Botiza), împreună cu un grup cam la fel de numeros de ţesătoare din Republica Moldova. Este pentru prima dată când, în dosarele UNESCO, Maramureşului i se recunoaşte binemeritatul loc. Trebuie spus că documentaţia a fost supervizată de către dr. Narcisa Ştiucă de la Universitatea Bucureşti.

Pentru păstrarea acestui meşteşug, cu atribuţii clar definite, au fost desemnate Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul de Etnografie din Botoşani, alături de Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti şi instituţii similare de la Chişinău. Acestea „vor întocmi proiecte, vor publica lucrări de specialitate, vor ajuta meşterii prin sprijinirea creşterii prestigiului acestora, oferindu-le asistenţă pentru a participa la activităţi de promovare, contribuind la organizarea de evenimente culturale, de la nivel local până la internaţional”.

Astfel, nici Muzeul Maramureşului din Sighetul Marmaţiei şi nici Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare nu au fost selectate, deşi jumătate din numărul meşterilor selectaţi de UNESCO sunt maramureşeni! Imensele colecţii de covoare ale celor două instituţii şi publicaţiile editate de-a lungul timpului de către etnografi ai celor două instituţii, se pare că nu au fost suficiente. Nu are rost să speculăm de ce: la mijloc pot fi animozităţi personale, ori, poate, insuficientul contact între angajaţii de azi ai celor două muzee, fie cu instituţiile din Capitală, fie cu ţesătoarele din sate. Cine ştie? Oricum, lucrurile nu mai pot fi schimbate.

Totuşi, numărul de-a dreptul imens (2-300) de ţesătoare maramureşene care ştiu să lucreze, ca nicăieri altundeva, „păretare”, sau „peretare” (cum li se spune ţolurilor de perete din Maramureş), ne îndeamnă la sentimente amestecate.

 În Maramureş nu se doineşte şi nu se colindă

Celelalte elemente de Patrimoniu Mondial Imaterial UNESCO înregistrate în România sunt: dansul „Căluşul”, ceramica de Horezu, Doina, Colindul şi Dansul bărbătesc. Câte o vorbă despre ultimele trei:

Doina (în Maramureş „horea cu noduri”), a fost înscrisă în UNESCO în 2009. În mod absolut inadmisibil şi scandalos, ca performeri ai doinei „maramureşene” au fost notate 11 persoane provenind din şase sate din Lăpuş, plus alţi câţiva interpreţi de doine din trei sate din judeţul Gorj şi dintr-unul din Dolj! Deci, nimeni din Maramureşul istoric, deşi avem şi noi câteva horitoare excepţionale! Trebuie spus că documentaţia pentru dosarul UNESCO a fost compilată de către Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti…

„Colindatul de ceată bărbătească” a fost înscris de UNESCO în 2013, într-un dosar comun România-Republica Moldova. Selecţia satelor reprezentative unde acest obicei ar fi încă viu, cuprinde 14 comunităţi din România, printre care şi Bixadul din Oaş, dar niciun sat din Maramureşul istoric, acolo unde colindatul bărbătesc din casă în casă, este mai prezent ca oriunde altundeva în ţara noastră! Pentru aceasta, trebuie să-i mulţumim aceluiaşi Institut de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, care a întocmit dosarul…

În fine, dansul bărbătesc („Feciorescul”) a fost înscris în UNESCO în 2015, printre localităţile de referinţă unde ar fi jucat regulat, regăsindu-se şi Bogdan Vodă (Maramureş), aleasă printre alte 38 de localităţi din 12 judeţe ale ţării. Dacă Maramureşul a intrat cu o singură localitate, alte judeţe au avut „noroc”, în Hunedoara dansându-se foarte frumos în trei sate, iar în judeţul Cluj în nu mai puţin de 18 localităţi, inclusiv în municipiile Gherla, Câmpia Turzii, Turda sau Cluj-Napoca… De, ce să-i faci, tradiţii ca în Cluj-Napoca nu mai găseşti nicăieri, a decis pentru totdeauna Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române” din, surpriză!, Cluj-Napoca, adică principalul autor al documentaţiei aprobate de UNESCO!

Fără a fi adepţii nici unei teorii a conspiraţiei, se poate observa clar că, atât timp cât UNESCO s-a aflat la mâna Institutelor de Folclor, Maramureşul a fost cam neglijat…

Cât despre Patrimoniul Mondial Material UNESCO, acolo Maramureşul are înscrise din 1999 opt biserici de lemn (localizate în Ţara Maramureşului, Lăpuş şi Chioar, poate pentru a semăna confuzia vizavi de adevărata identitate a regiunii, dosarul datorându-i-se Ministerului Culturii, condus la acea vreme de Ion Caramitru), iar pe lista tentativelor eşuate se mai află rezervaţia Pietrosu Rodnei (din 1991) şi pădurile virgine din munţii Ţibleş (din 2015), în timp ce pe lista Patrimoniului Imaterial, pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc se află în aşteptare.

Pentru o clarificare de final, UNESCO este unul singur, aşa că, nu, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi Mănăstirea Bârsana nu se află şi nu s-au aflat niciodată, pe nici un fel de liste UNESCO!

Revenind de unde am plecat, este senzaţional faptul că opt ţesătoare maramureşene au fost înscrise pentru totdeauna pe listele Patrimoniului Mondial Imaterial, ceea ce le obligă, atât pe dânsele cât şi pe comunităţile din care fac parte, să nu cedeze în faţa kitsch-ului şi să transmită meşteşugul cât mai nealterat, pe mai departe.

Felicitări acestora şi aşteptăm ca CJ Maramureş, cunoscut apărător şi iubitor al tradiţiilor,  să le confere titlul de Cetăţean de Onoare ai judeţului pe care-l vor reprezenta de acum înainte, toată viaţa, în faţa celor 195 de state membre ale prestigioasei organizaţii UNESCO.

Autor, Teofil Ivanciuc

Sursă foto: Teofil Ivanciuc