Sigheteanul Ștefan Berci, absolvent al Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” (profil Filologie), a studiat la Facultatea de Jurnalism a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, colaborând în prezent cu Agenția de Știri, Associated Press. Pe lângă jurnalism, Ștefan este și Directorul de Comunicare la Official Monetary and Financial Institutions Forum din Londra, Marea Britanie, forum la care este afiliată și Banca Națională a României. Anterior, a ocupat postul de reporter și prezentator la NCN TV/Look TV. Aflând că a fost corespondentul Associated Press la evenimentul monden ce a polarizat atenția întregii lumi, nunta prințului Harry cu Meghan Markle, l-am rugat pe fostul meu elev de la Liceul “Regele Ferdinand”, să ne divulge câteva detalii din culisele nunții regale britanice.

Brîndușa Oanță: Care a fost misiunea ta în cadrul acestui important eveniment?
Ștefan Berci: Cu această ocazie (ca jurnalist) m-am ocupat de echipa Kanal D, special trimisă la Londra pentru a transmite evenimentul în direct. Am organizat interviuri pentru Kanal D cu editorul de la Metro, o prezentatoare tv ș.a.m.d. Am comentat nunta regală, în direct la Kanal D, dar și pentru colegii de la B1TV. Am fost alături de cei de la Kanal D pe tot parcursul șederii lor la Londra pentru a mă asigura ca totul să decurgă impecabil.

Brîndușa Oanță: Ștefan, cât de tentantă a fost pentru tine misiunea pe care ți-a dat-o agenția la care lucrezi?
Ștefan Berci: De obicei, eu comentez și lucrez pe subiecte socio-politice, însă nunta regală a fost un prilej bun de a pune totul într-o altă lumină. Aici mă refer la diversitate rasială, filantropie, iubire și unitate.

Brîndușa Oanță: Cum ți s-a părut acest eveniment monden, la fața locului?
Ștefan Berci: A fost un eveniment de excepție! Totul a fost foarte bine organizat, așa cum numai englezii știu să o facă. Din punct de vedere al transmisiunii în direct (BBC și Sky News) a fost ceva de neegalat. Chiar după eveniment, i-am prezentat pe colegii de la Kanal D directorului tehnic de la BBC, care ne-a spus că doar în capela unde s-a oficiat cununia religioasă au avut 47 de camere amplasate.

Brîndușa Oanță: Ai întâlnit și alți observatori români?
Ștefan Berci: Din câte am înțeles, cei de la Antena și Pro Tv au fost la Windsor, însă am fost foarte focusat pe ceea ce aveam de făcut cu colegii de la Kanal D.

Brîndușa Oanță: Noi, cei din fața televizoarelor, am sesizat o anumită desfășurare de forțe pe toate planurile. Cât de “lejer” a fost evenimentul la fața locului?
Ștefan Berci: Securitatea a fost la un nivel maxim, însă presa internațională a avut acces în anumite zone restricționate publicului.

Brîndușa Oanță: Ce n-am văzut noi pe micile ecrane? Ce amănunte „picante” ne poți da?
Ștefan Berci: Nu cred că au existat amănunte picante. S-a încercat ca totul să fie de bun gust și în manieră tradițional britanică. Poate, ceea ce nu s-a văzut la televizor, a fost faptul că aproape șapte mii de jurnaliști din întreaga lume au fost prezenți la eveniment. Un număr record! Peste tot erau jurnaliști care aveau un singur scop: să ia pulsul evenimentelor și să prindă cele mai bune imagini.

Brîndușa Oanță: Cât de agreată este formula monarhică în UK?
Ștefan Berci: Britanicii sunt foarte mândri de Casa lor Regală și de imaginea pe care aceasta o proiectează în fața întregii lumi. Sunt suporteri înfocați și fac tot posibilul să sărbătorească monarhia care durează de secole.

Brîndușa Oanță: Ai participat și la petrecerea de după nuntă?
Ștefan Berci: Chiar după ce ne-am terminat munca, am mers în parcul din jurul castelului unde ne-am întâlnit cu alți jurnaliști de la BBC și presa internațională. Cred că am sărbătorit și faptul că totul a ieșit bine și faptul că am avut ocazia să transmitem un astfel de eveniment istoric.

Brîndușa Oanță: Cât de interesantă este viața la Londra, pentru tine?
Ștefan Berci: Viața la Londra este mai mult decât interesantă. Este un stil de viață la cel mai înalt nivel posibil, prin care ai oportunitatea de a crea, de a fi părtaș al unor evenimente unice, de a fi pionier și a te implica în făurirea unei civilizații moderne.

Brîndușa Oanță: Ținând cont de tumultul meseriei tale, mai ai timp pentru a ține legătura cu orașul adolescenței tale?
Ștefan Berci: Pe cât posibil încerc să țin legătura cu Sighetul, Maramureșul, Transilvania, așa cum fac și acum prin acest interviu. Transilvania, și implicit Maramureșul sunt două locuri foarte dragi mie. Mi-ar plăcea ca în viitor să mă implic și mai mult în viața socială a Sighetului și a Maramureșului, prin a împărtăși toată această experiență și expertiză acumulată la Londra.

Brîndușa Oanță: Mulțumim pentru interviu și așteptăm și alte știri de la tine pentru “Salut, Sighet!”
Ștefan Berci: Și eu vă mulțumesc pentru această oportunitate. În întreaga lume sunt sigheteni și moroșeni iscusiți, care s-au școlit și s-au format în acest oraș frumos și care, cu siguranță, duc mai departe tradiția, vorba și cultura. Mi-ar plăcea să văd cât mai mulți astfel de oameni, promovați în presă și în media!

Autor, Brîndușa Oanță

Eu și Sighetu Marmației

Să scriu despre Sighet și despre modul în care acest oraș mi-a schimbat viața este o mare și imensă bucurie. Dar înainte de toate dați-mi voie să mă prezint: mă numesc Dave Myers și sunt co – prezentator în cadrul emisiunii Hairy Bikers (alături de Simon James “Si” King – n.a.), un show TV la BBC cu și despre gătit, care are o tradiție de 12 ani în Marea Britanie.

Am venit în România în anul 2005, filmând pentru emisiunea noastră sub un nou format în care doi prieteni călătoresc prin lume și prezintă telespectatorilor descoperirile lor. Am călătorit din București la Sighet cu scopul de a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și de a filma câteva cadre la Cimitirul Vesel din Săpânța.

Am ajuns aici în 7 iulie 2005, o zi frumoasă și însorită, pe care o țin bine minte întrucât în aceeași zi Londra a căzut pradă unui trist atentat terorist. A fost o ușurare când am aflat că în Londra colegii noștri erau teferi.

Încă din momentul în care am sosit pe aceste meleaguri, am simțit că atât Sighetu Marmației cât și Maramureșul au o încărcatură aparte. Ne-am cazat la pensiunea Casa Iurca de Călinești și am fost întâmpinați de o doamnă care câțiva ani mai târziu a devenit soția mea.

Era o zi însorită și am mers la bancomat unde m-am întâlnit cu un domn care pretindea că este Antonio Banderas și m-a întrebat la rândul lui cine sunt, iar eu i-am răspuns: Phill Collins, acesta lovindu-mă în joacă cu o sacoșă plină cu varză… în sinea mea, știam că acest loc trebuie să fie unul special.

În acea seară am stat pe terasa restaurantului și am băut bere Ursus, am mâncat mititei, multă mămăligă și tocană din vânat. Era ceva diferit față de restul României și m-am îndrăgostit de acest colț de țară. În tot acest timp am planificat scenariul pentru filmări și am decis să revenim în câteva luni și cu restul echipei, așa că am rezervat toate camerele disponibile pe care le deținea pensiunea și așteptam cu nerăbdare să ne întoarcem.

Am revenit la Sighet și experiența a fost cu totul și cu totul specială. Am filmat la Memorial și la Cimitirul Vesel iar la sugestia doamnei care mai târziu avea să fie soția mea, am mers în Călinești la mătușa Maria să încercăm niște balmoș și apoi am mers în Ieud. Totul a fost minunat iar filmările s-au derulat cu multă voie bună, la final fiind premiat cu un mândru clop maramureșen, pe care l-am purtat pe-o parte. Momentul despărțirii de prietenii și colegii din Sighet a fost foarte trist.

Anii au trecut și am păstrat legătura cu prietenii de aici; iar când m-am întors, am fost deja de-al casei, deoarece m-am însurat cu doamna de la pensiune, iar rudele din România pe care mi le-am făcut au devenit familia mea, pe care o iubesc și o prețuiesc cu drag. Niciodată nu am întâlnit așa oameni minunați, plini de bunătate și căldură, care m-au primit în inimile lor cu atâta drag, iar cu aceeași deschidere i-am primit și eu în inima mea.

Socrul meu mi-a făcut cunoștință cu pălinca, dar și cu efectul ei puternic de mahmureală, în timp ce ce soacra mi-a făcut cunoștință cu leacul mahmurelii… juma’ de litru de lapte acru. Soacra mea îmi gătește micul meu dejun preferat: pâine cu ou și boia alături de cafea tare, ouăle sunt cele mai delicioase fiindcă sunt de casă, de la gâinile pe care le ține în curte. Ultima dată când am fost în vizită la ei, am luat o cutie de ouă iar când am ajuns în UK, mi-am făcut o omletă cu totul și cu totul specială.

Odată cu trecerea anilor și legătura mea cu acest oraș și locuitorii lui a devenit mai puternică, mai adâncă, întrucât pe zi ce trecea întâlneam tot mai mulți membri ai familiei soției mele, care ne vizitau în Anglia. Cred că este o ocazie deosebită, ca ambele culturi să aibă posibilitatea de a se îmbogăți reciproc prin această întâlnire a ideilor, care oferă prilejul de a crește și de a învăța unii de la alții, iar în acest mod de a ne bucura împreună.

Dacă vrei să te distrezi, trebuie musai să mergi la o nuntă în Maramureș. No, aia-i distracție! Am avut noroc cu caru’ să fiu naș la nunta lui Radu (nepotul din partea soției). Am pornit de la casa mirelui din Șugău și de acolo am colindat întreg satul pentru a ne întâlni cu familia miresei, era o vreme minunată, soarele strălucea și toată lumea zâmbea. Cununia religioasă a avut loc în Vadul Izei și a fost de o frumusețe impreionantă, iar apoi a urmat petrecerea. Am dansat toată noaptea, am „furat” mireasa și a doua zi am luat-o de la capăt. Să nu mai vorbesc de sarmale, deliciul serii la care, mărturiesc, am ajutat în calitate de bucătar. Până la urmă nu lucrurile în sine, ci oamenii din acest oraș sfințesc locul, adică Sighetul. Nici măcar o dată nu m-am simțit ca fiind un străin, eram mai mult decât un oaspete, eram parte din familie.

Am reușit să ne întoarcem de două ori cu filmările în Maramureș, un moment de bucurie nu doar pentru noi, ci și pentru acest oraș, o oportunitate de a arăta întregii lumi, cum arată România și oamenii pe care îi cunosc și îi iubesc. Emisiunea noastră apare în peste 40 de țări din lume. Câteodată sunt furios, așa cum, sunt sigur, că și alți români sunt, de modul în care țara lor este prezentată în afară. România pe care o vedem la știri și în presa din străinătate, nu este România pe care o știu. Chiar dacă nu am avut o contribuție majoră în a schimba percepția asupra acestei țări, sunt mândru că împreună cu familia mea, am devenit o voce în favoarea frumuseții și a adevărului care există în acest ținut.

Am avut câteva filmări, cunoscute sub titlul „Bakeation”, care au însemnat mai mult decât mâncare și gătit. Suntem în televiziunea britanică de aproape un deceniu și am venit la Sighet împreună cu familia să filmăm și, Doamne, ce experiență grozavă a fost! Familia soacrei mele a încins o petrecere de zile mari celebrând astfel revenirea mea la Sighet. Au pregătit cârnați de casă, pâine coaptă și prăjituri în cuptor. Copiii dansau și muzicanții cântau. Trebuie văzută adevărata forță și dragostea unei familii de români simpli! Nu este vorba de avere sau de bani, ci despre o bogăție a valorilor care gravitează în jurul familiei, a culturii, este ceea ce britanicii denumesc a avea clasă. Cunosc mulți englezi care au ales să-și petreacă vacanțele în România și de asemenea mulți români care trăiesc și lucrează în UK, oameni care au reușit să ofere o altă vizune asupra a ceea ce este România cu adevărat.

Sunt norocos fiindcă în numeroasele mele vizite în Maramureș, am prins numeroase sărbători specifice zonei, am stat până noaptea târziu cu coșul la sfințit în fața bisericii și cu lumânarea aprinsă așteptând preotul să binecuvânteze bucatele pregătite pentru Paște. Am fost la colindat de Crăciun și am ajutat și la “stropit”. Am fost impresionat de tinerii sigheneni care, cu toate că sunt forțați de împrejuări să plece să studieze sau să lucreze departe de casa pe care o iubesc, totuși, nu și-au uitat tradițiile și nici rădăcinile. Aici am găsit multă căldură și respect pentru obiceiurile și tradițiile din Maramureș și am încredere că acestea vor dăinui peste generații.

În ultimul deceniu, am văzut Maramureșul în schimbare, drumurile spre Cluj și spre sud au devenit mai bune, Sighetul pare mai prosper deoarece mulți români trimit bani acasă din străinătate. Este trist că oamenii sunt nevoiți să lucreze în străinătate, uneori familii întregi sunt dezrădăcinate sau separate, mamele și tații lucrând în țări diferite să poată oferi copiilor lor un trai decent, de vreme ce aceștia fie locuiesc cu bunicii, fie studiază în alte orașe din România sau din afară.

Iubesc acest loc, vă iubesc cultura și fiți siguri că sunteți o țară membră de valoare a Uniunii Europene. Cei doi copii vitregi ai mei, acum în vârstă de 21 respectiv 27 de ani, au puternice legături cu Sighetu Marmației, orașul în care s-au născut, chiar dacă unul studiază la Universitatea Manchester iar celălalt va absolvi Universitatea Oxford în acest an. Sunt deosebit de mândru de realizările lor și sunt sigur că amândoi vor avea mult succes, știind că orice cale vor alege, ei niciodată nu-și vor uita rădăcinile, care sunt aici, în Sighetu Marmației, Maramureș.

Dave Myers

Traducere din engleză, Antonia Luiza Dubovici – Zavalic

Noël Bernard (Noël Bernard Berkovici) s-a născut la Sighet la 25 februarie 1925, pe strada ce azi se numeşte Mihai Viteazu nr. 19, dintr-o familie mixtă, tatăl fiind evreu iar mama săsoaică.

În anul 1937 se stabileşte împreună cu părinţii la Tel Aviv de unde, în anul 1940, emigrează la Londra; urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi, după ce primeşte cetăţenia britanică, devine colaborator al secţiei române al postului de radio BBC şi Vocea Americii. Din anul 1953 se stabileşte la München, în Germania, unde devine redactor al secţiei de limba română al postului Europa Liberă, în 1957 fiind promovat director adjunct iar apoi, între 1966-1981 director al secţiei române a Radio Europa Liberă. Vorbitor al limbilor ebraică, idiş, engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă şi română, în cariera sa de jurnalist s-a remarcat ca un fin şi erudit analist politic. Noël Bernard a murit din cauza unui cancer pulmonar suspect, la vârsta de 56 de ani, la 23 decembrie 1981. Cât a fost directorul Departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă”, a fost ţinta unor campanii de discreditare şi de intimidare şi a fost condamnat la moarte de regimul Ceauşescu, fapte confirmate de colegii săi, de ofiţeri superiori ai fostei Securităţi şi ai STASI. Fiind incinerat la cererea sa testamentară, cenuşa sa se află într-o urnă în casa ultimei sale soţii, Ioana Măgura, în San Diego, California – SUA.

Ioan J. Popescu