Sfințirea unei plăci memoriale în parohia greco-catolică Șugău

Pe peretele exterior al bisericii greco-catolice din cartierul Șugău a fost amplasată o placă memorială în cinstea celor patru preoți greco-catolici din vechea generație (domiciliați în Sighet) care au slujit alternativ în parohia Șugău în primii ani de existență ai comunității (1991-1994), după reluarea activității legale a cultului greco-catolic, întreruptă în cele patru decenii de persecuție comunistă.

Părinții spirituali omagiați prin această placă memorială, personalități ale Bisericii dar și luptători ai cauzei naționale sunt: preot canonic Ilie Opriș (1915-2001), preot protopop Vasile Hotico (1922-1995), preot profesor Grigore Balea (1920-2006) și preot profesor Vasile Paul (1917-1994).

Sfințirea plăcii a avut loc duminică 1 decembrie 2019, la sfârșitul Sfintei Liturghii și a fost oficiată de părintele paroh Marius Vișovan împreună cu părintele Cornel Ardelean din parohia Sarasău, în prezența credincioșilor din parohia Șugău, a unor membri ai familiilor preoților omagiați și a altor invitați. În cuvântarile rostite preoții au evocat pe larg meritele deosebite ale celor patru iluștri înaintași.

Preot prof. Marius VIȘOVAN




In memoriam Sora Pelagia Iusco (1926-2019)

Vineri, 27 septembrie 2019, a trecut la cele veșnice sora Pelagia Iusco, ultima călugăriță greco-catolică supraviețuitoare a temnițelor comuniste. Ultimul domiciliu l-a avut în localitatea Traian (jud. Neamț) într-o mănăstire a ordinului catolic Notre Dame de Sion, de care aparținea, având peste 75 de ani de viață consacrată.

Născută la Ieud (jud. Maramureș) în 1926, evenimentele tragice ale anului 1948 au găsit-o la București ca și călugăriță (din 1944) în Institutul patronat de ordinul Notre Dame de Sion. După închiderea forțată a Institutului de către autoritățile comuniste, sora Pelagia, împreună cu celelalte călugărițe din Ieud se întorc acasă și participă activ la rezistența maramureșeană împotriva suprimării Bisericii Greco – Catolice și la sprijinirea partizanilor anticomuniști din grupul fraților Popșa.

Arestată de Securitate în octombrie 1948, eliberată după două săptămâni, apoi din nou arestată în martie 1949 (și presată să divulge ascunzătorile preoților greco-catolici), eliberată și apoi din nou arestată la 4 mai 1949 (după lichidarea grupului Popșa), sora Pelagia Iusco va suferi detenția comunistă la Securitatea Sighet, apoi Oradea (unde a fost bătută de mai multe ori) și Mislea, jud. Prahova – închisoarea de femei, unde a pătimit alături de elita eroismului feminin românesc. Eliberată în 1952, este obligată la doi ani de domiciliu obligatoriu într-un sat din Moldova unde a lucrat la o fabrică de cherestea. După 1954 se va stabili la Dej, fiind urmărită constant de Securitate. În anii de după Revoluție va locui o perioadă de timp la Baia Mare și Satu Mare, contribuind activ, prin munca și mărturia ei la eforturile de refacere a Bisericii Greco – Catolice.

Ilustrativă pentru viața sorei Pelagia Iusco și pentru atmosfera istorică a epocii este acuzația care i se aduce în timpul procesului de la Cluj (unde a primit, la 11 ianuarie 1950, condamnarea de 3 ani închisoare). Arătând judecătorilor și asistenței Rozariul sorei Pelagia, procurorul a exclamat solemn: „Iată arma albă cu care a otrăvit sufletele tinerilor!”

Veșnică odihnă și memoria binecuvantată !

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Preotul Marius Vișovan aniversează un sfert de secol de la hirotonire!

Preotul profesor Marius Vișovan aniversează miercuri, 22 mai 2019, un sfert de secol (25 de ani) de preoție. La un asemenea moment, nu puteam evita curiozitățile lumești și ne premite(m) să-l interogăm… pe colegul nostru din echipa redacției „Salut, Sighet!”.

Salut, Sighet!: La mulți, mulți ani întru preoție, părinte Marius Vișovan! Spuneți-ne, vă rugăm, privind în urmă peste ani, cum și de ce ați luat decizia de-a abandona catedra de matematică pentru veșmântul preoțesc! Ce v-a determinat să… schimbați „auditoriul”?
Preot Marius Vișovan: Vă mulțumesc pentru urare… Când am luat decizia de a urma Matematica, în 1985, alternativele mele nu erau prea multe. Datorită statutului meu de fiu de deținut politic (tatăl meu a avut cea mai mare condamnare din județul Maramureș la ora aceea) nu puteam urma Istoria – ceea ce mi-ar fi plăcut foarte mult – nici Dreptul, Filosofia sau domeniile care presupuneau legături cu străinătatea. Iar pentru Politehnică sau Medicină n-aveam înclinație. Așa că m-am orientat din timp spre Matematică, la care eram destul de bun dar o făceam cu o pasiune (să-i zicem) medie… Cât despre Teologie, era imposibil, Biserica Greco-Catolică fiind interzisă în timpul regimului comunist. În fine, chiar dacă nu a fost vocația mea, mulțumesc matematicii pentru că mi-a structurat gândirea și mi-a deschis multe orizonturi.

Salut, Sighet!: Știm că ați fost un absolvent – cu rezultate foarte bune – al Liceului „Dragoș Vodă” și al Facultății de Matematică din Cluj – Universitatea „Babeș – Bolyai”. Dacă nu ați fi îmbrăcat haina preoțească, unde ați fi fost azi?
Preot Marius Vișovan: Greu de spus… poate în politică (pare o glumă, dar nu e…). Am candidat pentru Parlament pe listele Convenției Democratice în 1992, dar fiind doar al patrulea pe listă n-am intrat… am fost vicepreședintele PNȚCD Sighet între 1992 și 1994, când m-am retras complet înaintea hirotonirii. Preoții catolici nu pot fi membri ai unui partid politic. Am continuat însă lupta anticomunistă de pe pozițiile societății civile; voi saluta și voi susține orice inițiativă care aduce în România adevăr și dreptate, transparență și solidaritate, cinste și responsabilitate. A fi apolitic nu înseamnă a fi pasiv sau indiferent. Dar înainte ca aceste valori să se reflecte în societate trebuie ca ele să existe în sufletul omului. Aici intervine munca preotului…

Salut, Sighet!: Au trecut 25 de ani de „muncă” duhovnicească, în slujba credincioșilor greco – catolici, azi având parohia pe Șugău. De la început ați avut în grijă acest cartier din marginea… Sighetului?
Preot Marius Vișovan: Da, am fost hirotonit la Șugău la 22 mai 1994 și de atunci păstoresc neîntrerupt această comunitate. Am reînființat însă și parohia greco-catolică din Vadu Izei în 1996 și îmi desfășor în paralel activitatea și acolo. Pe șugăieni și vădeni însă îi desparte doar… buletinul, cu toții fiind rude și prieteni și locuind într-un spațiu comun din punct de vedere economic și cultural – doar administrativ sunt în localități diferite. Deci, practic, am o singură comunitate cu două locuri de celebrare liturgică.

Salut, Sighet!: Ce ați reușit să faceți pentru comunitatea greco – catolică de pe Șugău în acești ani?
Preot Marius Vișovan: La Șugău s-a construit biserica (sfințită în 1996) și casa parohială (data în folosință în 1999) iar la Vadu Izei biserica (începută în 2001) și aflată acum în faza finală. Realizări frumoase, fără îndoială, dar aici parohul a fost doar unul din instrumentele Domnului… au contat mult munca și sacrificiile creștinilor din parohie precum și ajutoarele primite de la catolicii din alte țări, fără de care presiunea financiară ne-ar fi sufocat.

Salut, Sighet!: Ați avut perioade când v-ați simțit discriminat, din punct de vedere religios, pe parcursul acestor ani?
Preot Marius Vișovan: Eu, ca persoană nu, dar Biserica Greco – Catolică continuă să fie nedreptățită la 3 decenii după Revoluție. Patrimonial a trebuit să luăm totul de la zero (cu rare excepții) iar moral… efectele minciunilor comuniste încă sunt prezente în mentalul colectiv și în mass-media. După 30 de ani de (așa- zisă) libertate a informației încă mulți maramureșeni nu știu că părinții sau bunicii lor au fost greco-catolici și cum au fost forțați să-și schimbe religia… Suntem departe de o adevărată libertate a conștiinței, chiar dacă nu mai suntem arestați pentru credința noastră, ca în 1948… La Șugău, nu am avut conflicte cu Biserica Ortodoxă, dar la Vadu Izei a existat tristul episod din 2001 cu demolarea bisericii vechi… dar ăsta e subiect pentru un alt interviu… Trebuie spus însă că atmosfera s-a detensionat mult în ultimii ani.

Salut, Sighet!: Cum vă privește/ percepe „lumea” Șugăului? Dar a capitalei Țării Maramureșului, Sighetul?
Preot Marius Vișovan: La prima întrebare pot să aproximez un răspuns… după atitudinea curentă a șugăienilor cu care mă întâlnesc (indiferent de confesiune), a vecinilor, a foștilor elevi, a persoanelor ce participă la diverse oficii religioase… cred că mă bucur de respect și chiar simpatie, pentru că la rândul meu asta am oferit… Nu există oameni perfecți, nici relații perfecte, dar, după 20 de ani de locuire efectivă pot să spun că mă simt bine aici, la Șugău. La a doua întrebare ar trebui să răspundeți dvs… Cum calculăm gradul de simpatie din Sighet? După numărul de vizualizări ale articolelor de pe “Salut, Sighet!” (ha, ha…)? Eu iubesc Sighetul cu ardoare și mă mândresc cu el oriunde mă duc. Cred într-un Spirit al Sighetului la care munca și jertfa părinților mei a contribuit. Sighetul meu este Unic și Tainic, Sacru și Veșnic…

Salut, Sighet!: Care credeți că sunt spaimele, angoasele omului modern și cum pot fi contracarate?
Preot Marius Vișovan: În principal, provin din iluzia că tehnologia și bunăstarea materială duc la fericire. Societatea de consum ne asurzește cu promisiunea acestei „fericiri” iar când omul obosește de acest zgomot continuu își dă seama că de fapt e foarte singur… Și unde creștinisimul se retrage, reapare păgânismul (ocultism, hedonism și alte forme de idolatrie) și umple spațiul. Natura are oroare de vid… Soluția? Intoacerea la izvorul Vieții – Isus Cristos!

Salut, Sighet!: De ce ar trebui – într-un secol „relativ” laic – să fim religioși?
Preot Marius Vișovan: Subiectul e mult prea complex. Să spunem doar atât, că orice om (din orice epocă) are nevoie să creadă în ceva, are nevoie de repere pentru a trăi, a gândi și acționa… Citiți Evanghelia și veți vedea o luptă permanentă între adevăratele și falsele repere. Doar adevărul ne face liberi (Ioan 8,32).

Salut, Sighet!: Cu ce argumente convingeți tinerii să abandoneze multitudinea ofertelor „lumești” – care pervertesc spiritul – și să se îndrepe spre… biserică?
Preot Marius Vișovan: Munca cu tinerii e mai grea azi decât în trecut – valorile nu se mai transmit automat prin familie ca în societatea tradițională. Deci Evanghelia trebuie prezentată fiecărei generații pe „limba” ei, dar asta e forța Spiritului Sfânt de a face Cuvântul Domnului mereu nou, mereu actual. Nu am rețete prefabricate, esențial este să fim sinceri, să fim autentici. Tinerii nu suportă falsitatea, fățărnicia… Și cred că e foarte sănătos ca și preoții și profesorii (și alți formatori de opinie) să recunoaștem din când în când că nu avem răspuns la toate întrebările… dar îi însoțim cu dragoste pe tineri pe drumul cunoașterii…

Salut, Sighet!: Ce vă doriți, părinte, pentru următorii ani? Ce… proiecte aveți?
Preot Marius Vișovan: Să-mi binecuvânteze Dumnezeu familia și parohia cu acele daruri pe care știe El că sunt mai urgente! Iar neamul românesc să trăiască autentic Evanghelia lui Cristos! Să crească Lumina în sufletele românilor!

Salut, Sighet!: Multă sănătate, părinte, și, mai ales, multă putere și forță pentru a vă putea îndeplini menirea spirituală pe care v-ați asumat-o!
Preot Marius Vișovan: Vă mulțumesc.

Salut, Sighet!




Părintele Cornel Ardelean – 30 de ani de preoție

Azi, 11 martie, parohul greco-catolic al Sarasăului, părintele Cornel Ardelean, aniversează 30 de ani de la momentul sfințirii ca preot în condițiile dificile și riscante ale clandestinității, Biserica Greco-Catolică fiind oficial interzisă în timpul regimului comunist. (M.V.)

M.V.: Stimate părinte Cornel Ardelean, suntem azi într-un moment aniversar pentru dvs., un moment de profundă emoție, al împlinirii a 30 de ani de preoție. Hirotonirea dvs. a avut loc în perioada comunistă în condiții de clandestinitate. Cum v-ați pregătit, cum ați studiat în acele condiții?
C. A.: Biserica noastră greco – catolică fiind total interzisă din 1948 evident că nu aveam nici facultăți de teologie, seminarii sau alte instituții. Pregătirea pentru preoție nu se putea face decât în particular împrumutând cărți vechi de dogmatică, morală, istorie bisericească etc. de la preoții supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Am învățat foarte mult și am fost verificat foarte riguros ca la veritabile examene. Această pregătire a durat ani de zile și țineți cont că în acest timp eu munceam la o întreprindere din Baia Mare, câștigându-mi existența (a mea personală apoi și a familiei pe care mi-am întemeiat-o)… timpul liber însă mi-l consacram în totalitate Bisericii ajutând atât cât puteam pe preoții clandestini. Am avut ca îndrumători direcți pe părintele Lucian Mureșan (actualul cardinal), pe părintele iezuit Ioan Lazăr (un monument de cultura teologică), dar am colaborat bine și cu ceilalți care activau pe vremea aceea în Baia Mare, precum și cu călugărițele greco-catolice (vreau s-o menționez în mod special pe sora Martina). Am participat însă de multe ori la Sf. Liturghie și în bisericile romano-catolice, unde cultul se desfășura legal dar preoții erau intens supravegheați.

M.V.: În ce condiții s-a desfășurat hirotonirea propriu-zisă ?
C. A.: Eu aș fi dorit să fie la 25 martie 1989 de sărbătoarea Bunei Vestiri față de care aveam o devoțiune specială. Dar ea cădea în acel an în Sâmbăta Mare de la romano-catolici și atunci s-a schimbat data pentru 11 martie. M-am deplasat la Reghin la locuința Mitropolitului Alexandru Todea (unul din episcopii noștri mărturisitori în prigoana comunistă și viitor cardinal) și acolo într-un cerc foarte restrâns a avut loc Liturghia în cadrul căreia am fost sfințit ca preot. Au fost prezente doar 7 persoane: episcopul consacrator, preoții Lucian Mureșan, Alexandru Mesaroș și Simion Mesaroș, soția mea Niculina, o persoană care-l ajuta pe mitropolit și eu, candidatul la preoție. Apoi, a doua zi la Baia Mare am celebrat prima Liturghie în apartamentul nostru, în camera mică, ce a devenit astfel capelă. Timp de vreo 6 luni am celebrat Liturghia în casa părintelui Felician Soran care decedase. După Revoluție am fost numit paroh la Sarasău unde-mi desfășor pastorația de aproape 29 de ani și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am reușit să fac împreună cu comunitatea de aici.

M.V.: Nu era periculos ce făceați? Securitatea nu vă urmărea?
C. A.: Ba da, am avut de mai multe ori semnale că Securitatea se interesa de mine la locul de muncă, la rudenii… părea suspectă prezența mea foarte deasă la domiciliul preoților bătrâni. Au percheziționat o dată și la noi acasă la Recea dar n-au găsit nimic suspect. Mutasem din prudență cărțile de teologie la un vecin. Alte necazuri nu am avut, dar adevărul e că și noi am fost foarte discreți.

M.V.: Deși sunteți „de peste deal”, atât dvs. cât și soția, activați în Maramureșul istoric de aproape 3 decenii. Cum v-ați adaptat ?
C. A.: Acum 3 decenii nu știam nimic despre Sarasău și foarte puține despre Sighet, am venit cu reținere încoace, dar am făcut-o fiindcă misiunea de preot o impunea. Atmosfera însă m-a cucerit… sunt convins că Dumnezeu m-a vrut aici, îmi iubesc foarte mult credincioșii din Sarasău (cu care am trecut împreună prin lupte grele…) mă identific cu Maramureșul ca istorie și spiritualitate iar Sighetului îi doresc să-și recâștige valoarea și demnitatea de odinioară!

A consemnat Marius VIȘOVAN




Cum am (re)descoperit Biserica Greco – Catolică

În aceste zile de februarie se împlinesc 30 de ani de la prima liturghie greco-catolică clandestină la care am participat vreodată. Se întâmpla la Cluj, în apartamentul părintelui Vasile Ungureanu din cartierul Grigorescu…

…Era 26 februarie 1989, deci (am spune noi azi) cu mai puțin de un an înainte de Revoluție. Dar cine știa atunci că va fi Revoluție? E drept că regimul comunist părea eșuat pe toate planurile… totul mergea prost iar nivelul de trai scăzuse alarmant… chiar și categoriile de oameni simpli care nu aveau conștiința politică sau istorică de a se opune principial comunismului simțeau în mod direct dezastrul – alimentele de bază nu se găseau sau le obțineai după cozi interminabile (o parte din ele erau pe rație), produsele de import dispăruseră demult (banane n-am văzut vreo 10 ani în magazine…), mari probleme cu încălzirea locuințelor și instituțiilor (la Liceul „Dragoș Vodă” se făceau orele la +3 grade Celsius, mama a dus termometrul la școală), programul televiziunii române s-a redus la 2 ore pe zi…. dar propaganda omniprezentă ne asigura că trăiam minunat cum n-a fost niciodată de când exista România și că toate binefacerile le datoram iubitului nostru conducător, tovarășul Nicolae Ceaușescu…

Dar, cu toate acestea, regimul părea solid, milițienii și securiștii erau peste tot pentru a înăbuși orice încercare de revoltă (și erau atât de bine plătiți încât să merite să apere cu dinții regimul) iar racolarea de informatori ai Securității atinsese cote alarmante încât practic, orice român își putea bănui vecinii, colegii de muncă și chiar membri ai familiei… În această teroare generalizată, poporul părea paralizat… cu excepția momentului „Brașov -1987” rezistența se reducea la acte de dizidență individuală. În celelalte țări socialiste bătea un vânt al reformelor inițiate de liderul sovietic Gorbaciov dar (poate cu excepția Poloniei) aceste reforme nu păreau să pună în pericol sistemul comunist ci doar să slăbească un pic chingile… La noi însă, nimic din toate astea, totul părea înghețat pentru veșnicie… o pace falsă a minciunii (din partea lor) și a fricii și neputinței (din partea noastră)…În această atmosferă mi-am trăit eu anii studenției clujene, unde urmam matematica.

Dar, iată… în acea zi de 26 februarie, o suită de conexiuni conjuncturale (prietena unui prieten cunoștea pe cineva care, la rândul lui… etc) mă aduce într-o locuință din cartierul Grigorescu, str. Petuniei bloc 7, unde – mi se spune – îl voi cunoaște pe preotul greco-catolic Vasile Ungureanu… Într-o cameră care servea drept capelă am văzut mai multe tablouri religioase, iconițe cu Calea Crucii, o masă ce servea drept altar improvizat, dar ce m-a frapat cel mai mult era o fotografie de pe hol în care apărea părintele Ungureanu și papa Ioan Paul al doilea! Am participat la o liturghie scurtă, mai erau cam 10-12 persoane (unele stăteau pe scaune în capelă, altele pe holul dintre camere) apoi majoritatea au plecat iar eu am stat de vorbă cu părintele care, cu multă amabilitate (dar și cu reținere când discuția aluneca spre politică) mi-a explicat care e activitatea clandestină a Bisericii Greco – Catolice în Cluj precum și informații mai generale. În anul care a urmat am participat la multe zeci de liturghii la părintele Ungureanu, ale cărui predici mă fascinau. Dar am fost de multe ori și la alți preoți, unii din ei adevărate monumente de cultură teologică și generală: Tertulian Langa, Eugen Popa, Natanail Munteanu, Ioan – Vasile Botiza… Era o încântare să-i asculți… De unde au apărut acești preoți? Cu toții erau formați înainte de 1948 (anul când regimul comunist a interzis Biserica Greco – Catolică), au trecut prin pușcării iar după eliberare au căutat de lucru în marile orașe, angajându- se în muncă unde li s-a permis. Alături de ei erau însă și câțiva preoți mai tineri, formați și hirotoniți în clandestinitate.

În dezbaterile foarte interesante care urmau acestor liturghii clandestine, pe lângă subiecte dogmatice, morale, liturgice sau istorice se vorbea și de situația actuală din țară. Fraza care ni s-a repetat de mai multe ori a fost că Securitatea știe de existența acestor liturghii clandestine dar le tolerează (nu mai suntem arestați ca în anii ’50) atâta timp cât nu se face politică. Nu e exclus însă ca printre credincioșii participanți să fi fost și agenți ai Securității infiltrați, de aceea preoții erau foarte prudenți (unii din ei se limitau la a celebra doar în prezența familiei).

Revenind la ziua de 26 februarie 1989, surpriza mea era maximă. Știam că părinții mei au fost greco-catolici și că prezența noastră la romano -catolici se datora persecuției comuniste asupra Bisericii Greco – Catolice, știam că această Biserică a avut un rol enorm în dezvoltarea conștiinței naționale românești prin Școala Ardeleană și în lupta pentru Marea Unire din 1918. Știam că marii scriitori George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu au fost greco-catolici… dar toate acestea erau istorie… Biserica Greco – Catolică era un capitol încheiat, se putea vorbi de ea doar la timpul trecut… dar iată că nu era așa! Ea activa în catacombe, avea episcopi, avea preoți în mai toate orașele din Ardeal, avea călugări și călugărițe, avea intelectuali de valoare dar și tineri care căutau o mărturie creștină autentică. Entuziasmul meu era mare… pe lângă liturghiile din Cluj am mai participat la ceremonii greco-catolice clandestine și în Baia Mare și în alte părți.

La noi în Sighet activitatea greco-catolică clandestină era foarte veche și era susținută de părintele protopop Vasile Hotico (1922-1995), pătimitor timp de 8 ani în temnițele comuniste. Mai târziu au fost hirotoniți clandestin profesorii Grigore Balea și Vasile Paul, personalități foarte respectate din învățământul sighetean (studiaseră teologia înainte de 1948 dar nu apucaseră să fie hirotoniți atunci). Pe lângă liturghiile de la domiciliu, cei 3 preoți se deplasau și la țară unde celebrau în case particulare cu grupuri de maramureșeni care-și păstraseră convingerile greco-catolice în ciuda terorii comuniste.

preot prof. Marius VIȘOVAN

P.S. Poza în care părintele Ungureanu apare alături de Papa Ioan Paul al doilea a fost făcută în 1983 când unui grup de catolici români li s-a permis să participe la Roma la beatificarea fericitului Ieremia Valahul (călugăr român din sec. 17 care a trăit la Napoli în ultima parte a vieții).




Gânduri despre și pentru „VIS”. Gânduri, gânduri… (prof. Maria Bărcan)

Nu cred că este vreun român sincer care să nu știe, sau să nu fi auzit (mai ales în anul când serbăm Marea Unire) despre contribuția Bisericii Greco-Catolice la prefigurarea și pregătirea drumului spre Marea Unire de la 1918, prin formarea umană, spirituală și culturală a tinerelor generații de transilvăneni (indiferent de confesiune) în lumina valorilor creștine, autentice, a iubirii de Biserică;  au aprins flacăra conștiinței de neam și țară, a dezideratului unității naționale. Se pot scrie foarte multe despre rolul Bisericii Greco-Calolice în devenirea poporului român, dar și despe calvarul la care a fost supusă ea.

Sunt vremuri apuse, cred că, pentru totdeauna!

*

Dupa Revoluția Româna din 1989, unul dintre primele acte normative ale noii puteri, a fost Decretul-Lege nr. 9/1989, de abrogarea Decretului 358/1948, prin care Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Decretul-Lege din 24.04.1990 prevedea că, bunurile aflate în proprietate statului, urmează să fie restituite vechiului proprietar, Biserica Greco-Catolică.

Ce bine ar fi fost dacă s-ar fi și pus în practică!

S-au format comisii bilaterale ale ambelor culte pentru dialog, dar aceste comisii n-au rezolvat situațiile conflictuale; au urmat procese, conflicte care nicicum nu trebuiau să existe între cele două BISERICI-SURORI!

NICICUM URA NU este creștinească, nu ARE CE CĂUTA ÎNTRE CREȘTINI!

Cu regret se afirmă (am citit undeva): „Cultul greco-catolic a fost cel mai persecutat cult din România înainte de 1989 și după aceea.”

Statul român nu a rezolvat nici pe departe problema bisericilor și a patrimoniului, revindecate de credincioșii greco-catolici.

*

Ar fi multe de spus în legătură cu cele de mai sus, DAR, SPER SĂ VINĂ ȘI VREMI MAI BUNE pentru greco-catoloici, iar dorința mea nu este să vă amintesc de lucruri triste, de răni nevindecate, ci, să vă spun despre gândurile mele despre și pentru „VISUL” greco-catolicilor din Săliștea de Sus.

V-am spus că donatorii nu au fost numai din Săliște, ci au fost și din Sighetul Marmației, Săcel, Dragomirești, Ieud, Vișeul de Sus, Moisei, Satu Mare, Baia Mare, Tg. Mureș, București, Brașov, Cluj -Napoca, chiar și din SUA, Franța, Italia și Anglia!

Mă gândesc că acum, când „Visul” începe să se realizeze, se vor găsi și alții care vor să ajute la realizarea lui, fie prin bani, materiale sau poate prin muncă fizică. Mă gandesc la cei ce au donat și poate ar dori să mai doneze, (sunt mulți care au donat de mai multe ori). Mă gândesc la cei ce au promis și nu au făcut-o (fie că n-au putut, n-au vrut, sau nu au crezut că se poate realiza). POATE CĂ ACUM ÎȘI SCHIMBĂ PĂREREA! Mă mai gândesc și la cei ce n-au știut de „VIS” și prin intermediul acestui articol o să afle și poate încearcă să se implice, fiecare după posibilități.

Dar, cel mai IMPORTANT și mai IMPORTANT gând al meu (plin de speranță) se îndreaptă spre cei ce au putere, se află la putere și care ne conduc, împart bugetul: primarul orașului Săliștea de Sus, dl. ec. Iuga Ștefan (care are foarte multe și frumoase realizări în orașul ce, cu onoare și competență îl administrează), împreună cu Consiliul Local, Consiliul Județean Maramureș, parlamentarii din Maramureș, Guvernul României, Parlamentul ar putea aloca o sumă din buget, astfel încât „VISUL” să devină REALITATE!

Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului în 25 noiembrie 2018, în aceeași zi cu sfințirea Capelei Greco-Catolice din Săliștea de Sus (peste care urmează să se înalțe Biserica-VISUL, așa cum e în proiect), sperăm să fie un semn de bun augur între cele două BISERICI-SURORI din Săliștea de Sus, dar nu numai!

Având în vedere cele scrise, cei ce doresc să facă donații, o pot face la orice Bancă pentru contul Parohiei Greco-Catolice din Săliștea de Sus, deschis la Agentia BRD, Dragomirești, Maramureș, contul fiind:

RO09BRDE250SV70226632500

La depunere, se face referința: banii s-au donat pentru construcția Bisericii Greco-Catolice din Săliștea de Sus, Maramureș, donatorul fiind… (se trece numele donatorului). De asemenea, se pot face donații și la Preotul Paroh al Bisericii Greco-Catolice din Săliștea de Sus, Preot Petreuș Ioan.

Îmi exprim speranța că cele scrise despre și pentru „VIS” vor găsi ecou în cât mai multe inimi și vor ajuta la realizarea acestuia.

Am speranța că doar așa se zice: „SPERANȚA MOARE ULTIMA”

… ” Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”. (Radu Gyr) .

Săliștenii greco-catolici nu renunță la VISUL lor!

DOAMNE AJUTĂ!

prof. Maria BĂRCAN




Corul Cristos Rege – concert de colinde la Biserica Greco-Catolică din Sighet

Duminică, 16 decembrie 2018, de la orele 19.00, Corul „Cristos Rege”, dirijat de doamna profesor Rodica Gheorghiu, susține tradiționalul concert de colinde la Biserica Greco-Catolică din Sighet.

Suntem așteptați cu drag pentru a ne apropia sufletește de marele moment al NAȘTERII MÂNTUITORULUI!




Preotul mărturisitor Gheorghe Moldovan, omagiat la Sarasău

În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, în parohia greco-catolică Sarasău a avut loc, duminică, 2 decembrie 2018, un eveniment deosebit prin care comunitatea a omagiat una din personalitățile spirituale ale comunei – părintele Gheorghe Moldovan, mărturisitor al credinței catolice în timpul prigoanei comuniste.

După sfânta liturghie celebrată de actualul paroh, părintele Cornel Ardelean, sutele de credincioși au participat într-o atmosferă emoționantă la dezvelirea și sfințirea plăcii comemorative închinate părintelui Gheorghe Moldovan, situate pe un perete lateral în dreapta altarului.

Originar din comuna Vadu Izei, preotul Gheorghe Moldovan a păstorit comunitatea greco-catolică din Sarasău în perioada 1935-1948. În urma declanșării prigoanei comuniste împotriva Bisericii Greco – Catolice și a refuzului său de a-și părăsi credința, părintele Gheorghe Moldovan a fost scos cu forța din parohie și supus persecuțiilor care au culminat cu întemnițarea timp de 5 ani în închisorile comuniste.
În urma decretului 358 /1948 de interzicere a cultului greco-catolic, regimul comunist a întemnițat în perioada 1948-1964 toți cei 12 episcopi greco-catolici și peste 500 de preoți, alături de călugări și călugărițe, intelectuali și țărani care au opus rezistență. Trei dintre episcopi au murit în închisoarea din Sighet.

preot prof. Marius VIȘOVAN




Un vis aproape împlinit! (prof. Maria Bărcan)

„Cu noi este Dumnezeu,
Înțelegeți neamuri și vă plecați
Căci cu noi este Dumnezeu.
Auziți toate neamurile,
Căci cu noi este Dumnezeu,”
(Chemarea Clopotului, cântec religios)

Cântecul acesta îl știu din copilărie, îmi place foarte mult și poate de aceea mi-a rămas în memorie. Pe atunci tot satul nostru avea cultul greco-catolic. Mai târziu, când a trebuit să mă despart de satul natal, așa cum o făceau toți cei ce voiau să se califice într-un fel, sau altul, am auzit mereu cântecul și niciodată nu m-am întrebat dacă este ortodox sau greco-catolic, pentru că l-am ascultat la manifestările religioase ale ambelor culte; de altfel, în cantec se zice: „Auziți toate neamurile.”

Despre ce VIS vreau să vă scriu? Despre „VISUL” unor credincioși greco-catolici din Săliștea de Sus, care își doreau și ei să aibă un lăcaș de cult al lor, așa cum au alte culte în localitate.

Parohia Greco-Catolică din Săliștea de Sus, Maramureș, funcționează legal, așa cum reiese din Atestarea Nr.129/16.02.1999 (de mai bine de 18 ani); dar nici până acum nu există o Biserică Greco-Catolică în localitate.

Problema aceasta există încă în multe localități din țară, dar eu mă refer la situația din orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș. Înainte de 1948, în comună erau 4 familii de ortodocși și aveau o Biserică, iar ceilalți locuitori erau de cult Greco-Catolic și câteva familii de evrei.

Greco-Catolicii, acum în libertate și cu drepturile acordate pentru toate cultele, nu aveau biserică!

Vă mai aduc la cunoștință cu multă durere și tristețe că, dupa 1989, înainte ca Bisericile din Săliștea de Sus să devină «Muzee», nu s-a permis să se oficieze în ele serviciile cultului Greco-Catolic!

Vă rog să credeți că nu fac deosebire între culte și mergem la ambele biserici; ba mai mult, în America mergem la Bisericile Ortodoxe (2) Române deoarece nu există biserici Greco-Catolice decât la foarte mare depărtare.

Săliștenii mai bătrâni, dar și mulți tineri și-au dorit să aibă o Biserică a lor în credința părinților, bunicilor și a străbunicilor lor.

Acesta este «visul» despre care vreau să vă scriu!

După 1990 Parohia Greco Catolică nu a primit NIMIC din bunurile imobiliare ce le deținea înainte de actul nedrept, ilegal și abuziv, din 1948. De la Primărie li s-a spus că orașul nu are niciun teren care să îl atribuie Bisericii Greco-Catolice, în schimbul celor ce i-au fost confiscate, așa că singura posibilitate pentru a putea obține un teren, în vederea construirii Bisericii, era cumpărarea unui teren.

Cu amărăciune și tristețe, e greu să se recunoaască faptul că într-o localitate de talia Săliștei de Sus, acum oraș, Sfânta Liturghie se oficia într-o cameră mică a unei case modeste (casa are două camere mici, despărțite de un mic hol), având ca „mobilier” o masă mică drept Altar și 4 lavițe simple și câteva scaune pentru creștini, iar în cealaltă cameră locuiește Preotul Paroh.

Deși Săliștea a fost și este fruntașă în multe privințe, pentru care săliștenii se pot mândri pe bună dreptate, în acest domeniu important a fost depășită, toate localitățile din jur având Biserici (unele sunt în construcție) Greco-Catolice, deși localitățile respective au un potențial economic mai scăzut decât al orașului Săliște.

Nu ne pare rău că există Biserici Greco-Catolice în alte localități, ci ne pare rău că nu există și în Săliștea de Sus o Biserică Greco-Catolică…

Trebuie făcută mențiunea ca terenul nu se putea cumpăra decât numai prin donații, toate celelalte încercări fiind eșuate.

Puțini, foarte puțini erau cei ce credeau că «Visul» se va putea realiza. Cu siguranță că avea să fie greu, chiar foarte greu (unii ziceau că e imposibil), dar săliștenii, așa cum sunt ei foarte hotărâți, nu voiau să rămână în urma altora, ei fiind mereu apreciați prin ceea ce au făcut; așa că, deși puțini, greco-catolicii, n-au vrut să renunțe la ”Visul” lor!

«Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis»
(Radu Gyr, ”Cântec de luptă”)

Și n-au renunțat!

S-a format un grup de inițiativă în care era și credincioasa Hojda Domnița, în a cărei casă s-au oficiat câțiva ani serviciile religioase ale Cultului Greco-Catolic și care s-a zbătut foarte mult pentru îndeplinirea «Visului»; păcat, mare păcat că acuma nu mai este în viață să se bucure de reușită. Cu siguranță că, de acolo de unde este, se bucură …

Grupul s-a deplasat la Preotul Protopop Codrea Vasile, Protopiatul Unit Iza-Vișeu, pentru a se sfătui ce trebuie și cum trebuie făcut, pentru reușită; tot timpul a dat sfaturi utile, ori de câte ori era nevoie și, ce este mai important, era optimist și transmitea acest sentiment și celorlalți, însoțit de încurajările, atât de necesare.

«Domnul o să ajute!» spunea mereu, când se ivea o problemă de rezolvat; fără dânsul nu s-ar fi reușit.

S-a făcut la tipografie un registru cartonat pentru donații și acolo s-au trecut toți cei ce au contribuit la acest demers. Acesta va rămâne la biserică peste vremi, pentru veșnica rugăciune și pomenirea tuturor donatorilor și a familiilor acestora, în vecii vecilor!

Donațiile au fost între 10 lei și 13.000 de lei, toate având la bază solidaritatea în dorința creștină de a ajuta, de a îndrepta măcar puțin din nedreptățile triste și dureroase făcute greco-catolicilor de vechiul regim ateu și nu numai.

Cine vrea să consulte registrul o să fie impresionat de contribuția celor cu venituri mici; un pensionar avea 600 lei pensia și a donat 500, alții au dat câte puțin, după posibilități, dar cu dorința de a mai contribui și au facut-o în mai multe tranșe. Au fost însă și alții «cu mari posibilități», patroni, alții în funcții publice sau aleși, care au promis că vor face donații, dar nu au făcut. E alegerea lor, (așa cum a fost și cea a celor cu venituri mici); eu cred că respectarea cuvântului dat, face mai mult decât promisiunea însăși.

ACUMA NU MAI CONTEAZĂ! S-A REUȘIT!

Au fost aproape 200 de donatori greco-catolici, ortodocși (în marea majoritate) din localitate, dar și din alte părți, care au dorit să contribuie la realizarea acestei Biserici, fiecare donație fiind «o cărămidă» la această necesară și dorită lucrare. Toți cei ce au făcut sau vor face donatii , vor forma o comuniune în reculegere și rugăciune, împreună cu cei ce se vor închina trecând prin fața Bisericii, în sunetul glasului de clopot. Multe mulțumiri tuturor donatorilor, BUNUL DUMNEZEU SĂ-I RĂSPLĂTEASCĂ!

Dar s-a reușit: s-au adunat peste 20.000 de euro pentru achiziționarea terenului și altele.

Bunul DUMNEZEU ne-a ajutat: ”NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU!”

Era abia începutul. Părintele Paroh Petreuș a avut foarte mult de «alergat» după diferite aprobări, schițe, proiecte, demolare, pregătirea terenului, găsirea de meșteri, licitații; în toate demersurile avându-l de mare ajutor pe Părintele Protopop Codrea Vasile. Au fost multe de rezolvat, care se făceau greu datorită birocrației și a altor piedici, dar Părintele le-a rezolvat pe toate; multe, multe mulțumiri. Părintele Petreuș a spus că a primit mult ajutor și de la economul eparhial Simon Mihai de la Episcopie căruia i se cuvin mulțumirile aferente.

Trebuie amintit cu adâncă plecăciune implicarea Preasfinției Sale Preotul Vasile, Episcopul greco-catolic la continuarea planului, care, cu multă milostivire, a găsit timp și resurse financiare (ceea ce nu e deloc ușor în multitudinea de probleme ce le are pentru păstorirea greco-catolicilor din Episcopia ce cu onoare o conduce și în perioada aceasta de criză). De la Episcopie s-au primit sume pentru construirea Capelei, peste care să se înalțe apoi Biserica, așa cum este în proiect.

Se cuvine a mulțumi Preasfinției Sale pentru interesul și grija cu care a ales Icoanele, Altarul, Iconostasul și alte obiecte de Cult necesare pentru Capelă, ceea ce a făcut ca totul să arate minunat, înălțător în ziua de 25 noiembrie 2018, când Preasfinția Sa cu un sobor de preoți greco-catolici a Sfințit Capela în prezența unei mulțimi de credincioși greco-catolici, dar și ortodocși din Săliștea de Sus, dar și din alte localități.

BUNUL DUMNEZEU SĂ-I RĂSPLĂTEASCĂ PE TOȚI CARE AU AJUTAT, într-un fel sau altul, la realizarea acestui crâmpei de VIS.

Mai sunt multe de făcut pentru realizarea VISULUI (a BISERICII), dar, așa cum spunea mereu Părintele Protopop Codrea, de acuma se va merge numai ÎNAINTE! Eu sunt optimistă și cred că se va reuși!

«CĂCI CU NOI ESTE DUMNEZEU!»

Prof. pensionar, Maria BĂRCAN




Personalitatea episcopului Ioan Suciu în opera lui Ion Gavrilă Ogoranu (autor, Marius Vișovan)

Azi, 27 iunie, se împlinesc 65 de ani de la moartea episcopului greco-catolic Ioan Suciu (foto) în temnița de la Sighet. În semn de omagiu pentru acest gigant al spiritualității românești oferim acest text care evidențiază rolul său de martir al lui Cristos și erou al neamului românesc.

Personalitatea episcopului Ioan Suciu în opera lui Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu (în continuare IGO) este cunoscut publicului larg în calitatea sa de lider al rezistenței armate anticomuniste din munții Făgărașului, probabil cel mai puternic nucleu de rezistență atât prin aria de acoperire cât și prin numărul persoanelor implicate, necesitând din partea Securității utilizarea unor enorme resurse umane și financiare pentru a-l lichida. Aura de legendă cu care este înconjurat IGO se datorează și faptului că după anihilarea grupului, Securitatea l-a căutat fără să-l prindă mai bine de două decenii.

Fiu al Bisericii Greco Catolice, IGO a fost crescut în spiritul valorilor creștine și naționale, cultivate de familie, Biserică și școală și apoi aprofundate în cadrul Mișcării Legionare din care a făcut parte de la o vârstă fragedă și în a cărei ierarhie a ajuns până la funcția de șef al Frățiilor de Cruce pe Ardeal în 1947, calitate în care a vizitat și Frăția de Cruce de la Liceul «Dragoș Vodă» din Sighet. În grupul său de rezistență s-au solidarizat însă români viteji cu suflet curat fără deosebire de confesiune și orientare politică anterioară. În jurământul grupului făgărășan se spune printre altele: «Nu avem de apărat nici averi nici interese…» Întreaga sa viață și luptă pentru Dumnezeu și neamul românesc, IGO le-a descris în cele 7 volume intitulate «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc»

Primele referiri la episcopul Ioan Suciu (în continuare EIS) se găsesc în vol. I și se referă la cărțile tânărului episcop considerate un îndreptar spiritual pentru tinerii creștini indiferent de confesiune: «Cărțile de căpătâi au fost pentru noi scrierile tânărului episcop Ioan Suciu «Eroism», «Tinerețe» și  «Mama» .

Ultimul volum din ciclul «Brazii…» este închinat integral EIS și este intitulat «Episcopul Suciu în fața furtunii» având ca obiect activitatea dinaintea arestării așa cum este ea reflectată de rapoartele organelor de Securitate care îl urmăreau permanent.

Cartea cuprinde documente din arhiva Siguranței, Jandarmeriei, Miliției și Securității comuniste – aflate la CNSAS. Ele încep cu februarie 1947 când șefii Siguranței din Oradea, Czeller și Elekeș îl predau pentru urmărire pe «numitul episcop Suciu Ioan» Serviciului de Siguranță Blaj condus de Mathe Emeric. Și merg până la 2 noiembrie 1948, imediat după arestarea sa.

După aprecierea lui IGO mai există mult material care va trebui scos la lumină. După cum însăși Securitatea din Oradea declară, EIS a avut dosar de urmărire și la Oradea atât sub stăpânirea românească cât și sub stăpânire maghiară între 1940 și 1944. E posibil ca Ioan Suciu să fi avut dosar de urmărire și înainte, pe timpul dictaturii regale ( 1938-1940).

Câteva exemple din lucrare :
-Nota confidențială din 1 aprilie 1947 a Siguranței Oradea către Siguranța Blaj: «Rugăm binevoiți a dispune depunerea sus- numitului EIS sub stricta supraveghere întrucât este un element foarte periculos privitor la siguranța statului».
-Nota informativă a Jandarmeriei Blaj din 19 aprilie 1947: «predica din prima zi de Paști a EIS a fost o instigare contra regimului și a Rusiei Sovietice».
-Ordinul circular al Inspectoratului Regional de Siguranță Cluj: «Luați măsuri de urmărire a episcopului greco-catolic din Blaj, care vizitează parohiile. Se va căuta documente, fotografii, cu cine ia legătura. Veți face raport imediat.»
– Poliția și Siguranța din Oradea au consemnat și Sinodul Episcopilor greco-catolici din 22 octombrie 1947. Față de ordinul Ministerului de Interne ca duminică, 24 octombrie să se ceară în toate bisericile condamnarea lui Iuliu Maniu episcopii au refuzat în unanimitate. EIS a spus: «Nu se poate predica acest lucru. Eu consider acest ordin al MI un atac și o provocare…»
– Nota informativă din 23 decembrie 1947 se referă la exercițiile spirituale de Crăciun ținute în zilele precedente la Cluj cuprinzând predici zilnice în catedrala greco-catolică și în biserica romano- catolică a piariștilor. Informatorul subliniază ca «bisericile au fost arhipline, mult tineret…. Suciu se bucură de o excepțională simpatie din partea tineretului studențesc… are o cultură superioară și este un orator desăvârșit, cu putere de convingere… predicile au avut o tendință reacționară, au combătut concepția materialistă despre lume».
– Generalul de Securitate Pintilie către Direcția regională Sibiu: «Veți face observație verbal și discret Episcopului Suciu că în viitor este oprit cu desăvârșire să agite populația contra Guvernului și a liniștii publice. În caz contrar să fie avizat că va fi arestat și trimis în judecată».
– Diverși informatori relatează vizitele făcute de EIS în multe sate, întâlnirile pe care le-a avut și predicile pe care le-a ținut în care cerea mereu statornicie subliniind «să rămânem alături de Papa, să nu ne facem cozi de topor, să nu ne lăsăm credința…».
– lt-col. Gheorghe Crăciun, de tristă faimă, preciza în adresa din 19 oct. 1948 că în județul Târnava Mică «populația manifesta o îngrijorare generală față de acțiunea de unificare… cei mai mulți dintre preoții greco-catolici s-au abținut să semneze adeziunea… în imediata apropiere a Blajului populația s-a manifestat cu îndârjire… fostul episcop Suciu a dat dispozițiuni să se facă predici tip șablon în care să se facă aluzie la persecuțiile ce au venit asupra Bisericii Greco-Catolice.»
– Securitatea a reușit să confiște și textul circularei din 5 octombrie 1948 în care EIS spunea acele emoționante cuvinte: «Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiți credincioși, se arată dacă suntem ai lui Cristos sau dacă ne ducem cu Iuda Vânzătorul. Acum, Domnul Isus ne dă prilej să fim părtași la suferințele sale pentru Biserica Sa… Vă vor amenința, vă vor bate, vă vor duce la judecăți și înaintea judecătorilor nu vă înfricoșați, Dumnezeu este cu fiecare dintre noi și nu vă lasă… »
– ultimele rapoarte ale Securității dezvăluie deja intenția clară a arestării ep. Suciu și pregătirea prigoanei generale împotriva Bisericii Greco Catolice. Semnificativ este un raport înaintat la București de același sinistru lt.col. Gheorghe Crăciun: «Suntem informați că in bisericile greco-catolice din Ardeal se oficiază slujbe și se citesc rugăciuni pentru detinuții politici.»

Dosarele Securității nu consemnează explicit arestarea EIS. Din alte surse se știe că a fost arestat la 27 octombrie 1948, dus la Sibiu apoi la București la Ministerul de Interne, de unde, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici, au fost internați la mănăstirile Dragoslavele, apoi Căldărușani și de acolo la închisoarea din Sighet unde Ioan Suciu a trecut la cele veșnice la 27 iunie 1953.

În afara documentelor Securității, autorul include și o mărturie personală deosebit de impresionantă a unuia dintre fiii spirituali ai episcopului Suciu, tânărul blăjean de înaltă ținută morală Grigore Pop Câmpeanu, fiul directorului liceului greco-catolic «Sf. Vasile cel Mare» din Blaj și membru al Mișcării Legionare. Acesta îl avertizează pe episcop (în mai, 1948) asupra iminentei sale arestări și se oferă ca, împreună cu alți tineri legionari, să-l salveze scoțându-l din țară pentru ca în Occident să preia conducerea exilului românesc anticomunist. Episcopul le mulțumește, dar refuză spunând «locul păstorului este în mijlocul turmei, mai ales în prigoana care va urma». Acest refuz conștient de a se salva în fața arestării iminente și morții probabile conturează și completează pe deplin profilul și vocația de martir a episcopului Ioan Suciu, pe care eu îndrăznesc să-l consider cea mai nobilă figură a creștinismului românesc.

Preot prof. Marius Vișovan