În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, în parohia greco-catolică Sarasău a avut loc, duminică, 2 decembrie 2018, un eveniment deosebit prin care comunitatea a omagiat una din personalitățile spirituale ale comunei – părintele Gheorghe Moldovan, mărturisitor al credinței catolice în timpul prigoanei comuniste.

După sfânta liturghie celebrată de actualul paroh, părintele Cornel Ardelean, sutele de credincioși au participat într-o atmosferă emoționantă la dezvelirea și sfințirea plăcii comemorative închinate părintelui Gheorghe Moldovan, situate pe un perete lateral în dreapta altarului.

Originar din comuna Vadu Izei, preotul Gheorghe Moldovan a păstorit comunitatea greco-catolică din Sarasău în perioada 1935-1948. În urma declanșării prigoanei comuniste împotriva Bisericii Greco – Catolice și a refuzului său de a-și părăsi credința, părintele Gheorghe Moldovan a fost scos cu forța din parohie și supus persecuțiilor care au culminat cu întemnițarea timp de 5 ani în închisorile comuniste.
În urma decretului 358 /1948 de interzicere a cultului greco-catolic, regimul comunist a întemnițat în perioada 1948-1964 toți cei 12 episcopi greco-catolici și peste 500 de preoți, alături de călugări și călugărițe, intelectuali și țărani care au opus rezistență. Trei dintre episcopi au murit în închisoarea din Sighet.

preot prof. Marius VIȘOVAN

„Cu noi este Dumnezeu,
Înțelegeți neamuri și vă plecați
Căci cu noi este Dumnezeu.
Auziți toate neamurile,
Căci cu noi este Dumnezeu,”
(Chemarea Clopotului, cântec religios)

Cântecul acesta îl știu din copilărie, îmi place foarte mult și poate de aceea mi-a rămas în memorie. Pe atunci tot satul nostru avea cultul greco-catolic. Mai târziu, când a trebuit să mă despart de satul natal, așa cum o făceau toți cei ce voiau să se califice într-un fel, sau altul, am auzit mereu cântecul și niciodată nu m-am întrebat dacă este ortodox sau greco-catolic, pentru că l-am ascultat la manifestările religioase ale ambelor culte; de altfel, în cantec se zice: „Auziți toate neamurile.”

Despre ce VIS vreau să vă scriu? Despre „VISUL” unor credincioși greco-catolici din Săliștea de Sus, care își doreau și ei să aibă un lăcaș de cult al lor, așa cum au alte culte în localitate.

Parohia Greco-Catolică din Săliștea de Sus, Maramureș, funcționează legal, așa cum reiese din Atestarea Nr.129/16.02.1999 (de mai bine de 18 ani); dar nici până acum nu există o Biserică Greco-Catolică în localitate.

Problema aceasta există încă în multe localități din țară, dar eu mă refer la situația din orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș. Înainte de 1948, în comună erau 4 familii de ortodocși și aveau o Biserică, iar ceilalți locuitori erau de cult Greco-Catolic și câteva familii de evrei.

Greco-Catolicii, acum în libertate și cu drepturile acordate pentru toate cultele, nu aveau biserică!

Vă mai aduc la cunoștință cu multă durere și tristețe că, dupa 1989, înainte ca Bisericile din Săliștea de Sus să devină «Muzee», nu s-a permis să se oficieze în ele serviciile cultului Greco-Catolic!

Vă rog să credeți că nu fac deosebire între culte și mergem la ambele biserici; ba mai mult, în America mergem la Bisericile Ortodoxe (2) Române deoarece nu există biserici Greco-Catolice decât la foarte mare depărtare.

Săliștenii mai bătrâni, dar și mulți tineri și-au dorit să aibă o Biserică a lor în credința părinților, bunicilor și a străbunicilor lor.

Acesta este «visul» despre care vreau să vă scriu!

După 1990 Parohia Greco Catolică nu a primit NIMIC din bunurile imobiliare ce le deținea înainte de actul nedrept, ilegal și abuziv, din 1948. De la Primărie li s-a spus că orașul nu are niciun teren care să îl atribuie Bisericii Greco-Catolice, în schimbul celor ce i-au fost confiscate, așa că singura posibilitate pentru a putea obține un teren, în vederea construirii Bisericii, era cumpărarea unui teren.

Cu amărăciune și tristețe, e greu să se recunoaască faptul că într-o localitate de talia Săliștei de Sus, acum oraș, Sfânta Liturghie se oficia într-o cameră mică a unei case modeste (casa are două camere mici, despărțite de un mic hol), având ca „mobilier” o masă mică drept Altar și 4 lavițe simple și câteva scaune pentru creștini, iar în cealaltă cameră locuiește Preotul Paroh.

Deși Săliștea a fost și este fruntașă în multe privințe, pentru care săliștenii se pot mândri pe bună dreptate, în acest domeniu important a fost depășită, toate localitățile din jur având Biserici (unele sunt în construcție) Greco-Catolice, deși localitățile respective au un potențial economic mai scăzut decât al orașului Săliște.

Nu ne pare rău că există Biserici Greco-Catolice în alte localități, ci ne pare rău că nu există și în Săliștea de Sus o Biserică Greco-Catolică…

Trebuie făcută mențiunea ca terenul nu se putea cumpăra decât numai prin donații, toate celelalte încercări fiind eșuate.

Puțini, foarte puțini erau cei ce credeau că «Visul» se va putea realiza. Cu siguranță că avea să fie greu, chiar foarte greu (unii ziceau că e imposibil), dar săliștenii, așa cum sunt ei foarte hotărâți, nu voiau să rămână în urma altora, ei fiind mereu apreciați prin ceea ce au făcut; așa că, deși puțini, greco-catolicii, n-au vrut să renunțe la ”Visul” lor!

«Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis»
(Radu Gyr, ”Cântec de luptă”)

Și n-au renunțat!

S-a format un grup de inițiativă în care era și credincioasa Hojda Domnița, în a cărei casă s-au oficiat câțiva ani serviciile religioase ale Cultului Greco-Catolic și care s-a zbătut foarte mult pentru îndeplinirea «Visului»; păcat, mare păcat că acuma nu mai este în viață să se bucure de reușită. Cu siguranță că, de acolo de unde este, se bucură …

Grupul s-a deplasat la Preotul Protopop Codrea Vasile, Protopiatul Unit Iza-Vișeu, pentru a se sfătui ce trebuie și cum trebuie făcut, pentru reușită; tot timpul a dat sfaturi utile, ori de câte ori era nevoie și, ce este mai important, era optimist și transmitea acest sentiment și celorlalți, însoțit de încurajările, atât de necesare.

«Domnul o să ajute!» spunea mereu, când se ivea o problemă de rezolvat; fără dânsul nu s-ar fi reușit.

S-a făcut la tipografie un registru cartonat pentru donații și acolo s-au trecut toți cei ce au contribuit la acest demers. Acesta va rămâne la biserică peste vremi, pentru veșnica rugăciune și pomenirea tuturor donatorilor și a familiilor acestora, în vecii vecilor!

Donațiile au fost între 10 lei și 13.000 de lei, toate având la bază solidaritatea în dorința creștină de a ajuta, de a îndrepta măcar puțin din nedreptățile triste și dureroase făcute greco-catolicilor de vechiul regim ateu și nu numai.

Cine vrea să consulte registrul o să fie impresionat de contribuția celor cu venituri mici; un pensionar avea 600 lei pensia și a donat 500, alții au dat câte puțin, după posibilități, dar cu dorința de a mai contribui și au facut-o în mai multe tranșe. Au fost însă și alții «cu mari posibilități», patroni, alții în funcții publice sau aleși, care au promis că vor face donații, dar nu au făcut. E alegerea lor, (așa cum a fost și cea a celor cu venituri mici); eu cred că respectarea cuvântului dat, face mai mult decât promisiunea însăși.

ACUMA NU MAI CONTEAZĂ! S-A REUȘIT!

Au fost aproape 200 de donatori greco-catolici, ortodocși (în marea majoritate) din localitate, dar și din alte părți, care au dorit să contribuie la realizarea acestei Biserici, fiecare donație fiind «o cărămidă» la această necesară și dorită lucrare. Toți cei ce au făcut sau vor face donatii , vor forma o comuniune în reculegere și rugăciune, împreună cu cei ce se vor închina trecând prin fața Bisericii, în sunetul glasului de clopot. Multe mulțumiri tuturor donatorilor, BUNUL DUMNEZEU SĂ-I RĂSPLĂTEASCĂ!

Dar s-a reușit: s-au adunat peste 20.000 de euro pentru achiziționarea terenului și altele.

Bunul DUMNEZEU ne-a ajutat: ”NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU!”

Era abia începutul. Părintele Paroh Petreuș a avut foarte mult de «alergat» după diferite aprobări, schițe, proiecte, demolare, pregătirea terenului, găsirea de meșteri, licitații; în toate demersurile avându-l de mare ajutor pe Părintele Protopop Codrea Vasile. Au fost multe de rezolvat, care se făceau greu datorită birocrației și a altor piedici, dar Părintele le-a rezolvat pe toate; multe, multe mulțumiri. Părintele Petreuș a spus că a primit mult ajutor și de la economul eparhial Simon Mihai de la Episcopie căruia i se cuvin mulțumirile aferente.

Trebuie amintit cu adâncă plecăciune implicarea Preasfinției Sale Preotul Vasile, Episcopul greco-catolic la continuarea planului, care, cu multă milostivire, a găsit timp și resurse financiare (ceea ce nu e deloc ușor în multitudinea de probleme ce le are pentru păstorirea greco-catolicilor din Episcopia ce cu onoare o conduce și în perioada aceasta de criză). De la Episcopie s-au primit sume pentru construirea Capelei, peste care să se înalțe apoi Biserica, așa cum este în proiect.

Se cuvine a mulțumi Preasfinției Sale pentru interesul și grija cu care a ales Icoanele, Altarul, Iconostasul și alte obiecte de Cult necesare pentru Capelă, ceea ce a făcut ca totul să arate minunat, înălțător în ziua de 25 noiembrie 2018, când Preasfinția Sa cu un sobor de preoți greco-catolici a Sfințit Capela în prezența unei mulțimi de credincioși greco-catolici, dar și ortodocși din Săliștea de Sus, dar și din alte localități.

BUNUL DUMNEZEU SĂ-I RĂSPLĂTEASCĂ PE TOȚI CARE AU AJUTAT, într-un fel sau altul, la realizarea acestui crâmpei de VIS.

Mai sunt multe de făcut pentru realizarea VISULUI (a BISERICII), dar, așa cum spunea mereu Părintele Protopop Codrea, de acuma se va merge numai ÎNAINTE! Eu sunt optimistă și cred că se va reuși!

«CĂCI CU NOI ESTE DUMNEZEU!»

Prof. pensionar, Maria BĂRCAN

Azi, 27 iunie, se împlinesc 65 de ani de la moartea episcopului greco-catolic Ioan Suciu (foto) în temnița de la Sighet. În semn de omagiu pentru acest gigant al spiritualității românești oferim acest text care evidențiază rolul său de martir al lui Cristos și erou al neamului românesc.

Personalitatea episcopului Ioan Suciu în opera lui Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu (în continuare IGO) este cunoscut publicului larg în calitatea sa de lider al rezistenței armate anticomuniste din munții Făgărașului, probabil cel mai puternic nucleu de rezistență atât prin aria de acoperire cât și prin numărul persoanelor implicate, necesitând din partea Securității utilizarea unor enorme resurse umane și financiare pentru a-l lichida. Aura de legendă cu care este înconjurat IGO se datorează și faptului că după anihilarea grupului, Securitatea l-a căutat fără să-l prindă mai bine de două decenii.

Fiu al Bisericii Greco Catolice, IGO a fost crescut în spiritul valorilor creștine și naționale, cultivate de familie, Biserică și școală și apoi aprofundate în cadrul Mișcării Legionare din care a făcut parte de la o vârstă fragedă și în a cărei ierarhie a ajuns până la funcția de șef al Frățiilor de Cruce pe Ardeal în 1947, calitate în care a vizitat și Frăția de Cruce de la Liceul «Dragoș Vodă» din Sighet. În grupul său de rezistență s-au solidarizat însă români viteji cu suflet curat fără deosebire de confesiune și orientare politică anterioară. În jurământul grupului făgărășan se spune printre altele: «Nu avem de apărat nici averi nici interese…» Întreaga sa viață și luptă pentru Dumnezeu și neamul românesc, IGO le-a descris în cele 7 volume intitulate «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc»

Primele referiri la episcopul Ioan Suciu (în continuare EIS) se găsesc în vol. I și se referă la cărțile tânărului episcop considerate un îndreptar spiritual pentru tinerii creștini indiferent de confesiune: «Cărțile de căpătâi au fost pentru noi scrierile tânărului episcop Ioan Suciu «Eroism», «Tinerețe» și  «Mama» .

Ultimul volum din ciclul «Brazii…» este închinat integral EIS și este intitulat «Episcopul Suciu în fața furtunii» având ca obiect activitatea dinaintea arestării așa cum este ea reflectată de rapoartele organelor de Securitate care îl urmăreau permanent.

Cartea cuprinde documente din arhiva Siguranței, Jandarmeriei, Miliției și Securității comuniste – aflate la CNSAS. Ele încep cu februarie 1947 când șefii Siguranței din Oradea, Czeller și Elekeș îl predau pentru urmărire pe «numitul episcop Suciu Ioan» Serviciului de Siguranță Blaj condus de Mathe Emeric. Și merg până la 2 noiembrie 1948, imediat după arestarea sa.

După aprecierea lui IGO mai există mult material care va trebui scos la lumină. După cum însăși Securitatea din Oradea declară, EIS a avut dosar de urmărire și la Oradea atât sub stăpânirea românească cât și sub stăpânire maghiară între 1940 și 1944. E posibil ca Ioan Suciu să fi avut dosar de urmărire și înainte, pe timpul dictaturii regale ( 1938-1940).

Câteva exemple din lucrare :
-Nota confidențială din 1 aprilie 1947 a Siguranței Oradea către Siguranța Blaj: «Rugăm binevoiți a dispune depunerea sus- numitului EIS sub stricta supraveghere întrucât este un element foarte periculos privitor la siguranța statului».
-Nota informativă a Jandarmeriei Blaj din 19 aprilie 1947: «predica din prima zi de Paști a EIS a fost o instigare contra regimului și a Rusiei Sovietice».
-Ordinul circular al Inspectoratului Regional de Siguranță Cluj: «Luați măsuri de urmărire a episcopului greco-catolic din Blaj, care vizitează parohiile. Se va căuta documente, fotografii, cu cine ia legătura. Veți face raport imediat.»
– Poliția și Siguranța din Oradea au consemnat și Sinodul Episcopilor greco-catolici din 22 octombrie 1947. Față de ordinul Ministerului de Interne ca duminică, 24 octombrie să se ceară în toate bisericile condamnarea lui Iuliu Maniu episcopii au refuzat în unanimitate. EIS a spus: «Nu se poate predica acest lucru. Eu consider acest ordin al MI un atac și o provocare…»
– Nota informativă din 23 decembrie 1947 se referă la exercițiile spirituale de Crăciun ținute în zilele precedente la Cluj cuprinzând predici zilnice în catedrala greco-catolică și în biserica romano- catolică a piariștilor. Informatorul subliniază ca «bisericile au fost arhipline, mult tineret…. Suciu se bucură de o excepțională simpatie din partea tineretului studențesc… are o cultură superioară și este un orator desăvârșit, cu putere de convingere… predicile au avut o tendință reacționară, au combătut concepția materialistă despre lume».
– Generalul de Securitate Pintilie către Direcția regională Sibiu: «Veți face observație verbal și discret Episcopului Suciu că în viitor este oprit cu desăvârșire să agite populația contra Guvernului și a liniștii publice. În caz contrar să fie avizat că va fi arestat și trimis în judecată».
– Diverși informatori relatează vizitele făcute de EIS în multe sate, întâlnirile pe care le-a avut și predicile pe care le-a ținut în care cerea mereu statornicie subliniind «să rămânem alături de Papa, să nu ne facem cozi de topor, să nu ne lăsăm credința…».
– lt-col. Gheorghe Crăciun, de tristă faimă, preciza în adresa din 19 oct. 1948 că în județul Târnava Mică «populația manifesta o îngrijorare generală față de acțiunea de unificare… cei mai mulți dintre preoții greco-catolici s-au abținut să semneze adeziunea… în imediata apropiere a Blajului populația s-a manifestat cu îndârjire… fostul episcop Suciu a dat dispozițiuni să se facă predici tip șablon în care să se facă aluzie la persecuțiile ce au venit asupra Bisericii Greco-Catolice.»
– Securitatea a reușit să confiște și textul circularei din 5 octombrie 1948 în care EIS spunea acele emoționante cuvinte: «Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiți credincioși, se arată dacă suntem ai lui Cristos sau dacă ne ducem cu Iuda Vânzătorul. Acum, Domnul Isus ne dă prilej să fim părtași la suferințele sale pentru Biserica Sa… Vă vor amenința, vă vor bate, vă vor duce la judecăți și înaintea judecătorilor nu vă înfricoșați, Dumnezeu este cu fiecare dintre noi și nu vă lasă… »
– ultimele rapoarte ale Securității dezvăluie deja intenția clară a arestării ep. Suciu și pregătirea prigoanei generale împotriva Bisericii Greco Catolice. Semnificativ este un raport înaintat la București de același sinistru lt.col. Gheorghe Crăciun: «Suntem informați că in bisericile greco-catolice din Ardeal se oficiază slujbe și se citesc rugăciuni pentru detinuții politici.»

Dosarele Securității nu consemnează explicit arestarea EIS. Din alte surse se știe că a fost arestat la 27 octombrie 1948, dus la Sibiu apoi la București la Ministerul de Interne, de unde, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici, au fost internați la mănăstirile Dragoslavele, apoi Căldărușani și de acolo la închisoarea din Sighet unde Ioan Suciu a trecut la cele veșnice la 27 iunie 1953.

În afara documentelor Securității, autorul include și o mărturie personală deosebit de impresionantă a unuia dintre fiii spirituali ai episcopului Suciu, tânărul blăjean de înaltă ținută morală Grigore Pop Câmpeanu, fiul directorului liceului greco-catolic «Sf. Vasile cel Mare» din Blaj și membru al Mișcării Legionare. Acesta îl avertizează pe episcop (în mai, 1948) asupra iminentei sale arestări și se oferă ca, împreună cu alți tineri legionari, să-l salveze scoțându-l din țară pentru ca în Occident să preia conducerea exilului românesc anticomunist. Episcopul le mulțumește, dar refuză spunând «locul păstorului este în mijlocul turmei, mai ales în prigoana care va urma». Acest refuz conștient de a se salva în fața arestării iminente și morții probabile conturează și completează pe deplin profilul și vocația de martir a episcopului Ioan Suciu, pe care eu îndrăznesc să-l consider cea mai nobilă figură a creștinismului românesc.

Preot prof. Marius Vișovan

Luna mai este luna pelerinajului național al Bisericii Greco – Catolice la locul de jertfă de la Sighet al martirilor exterminați de regimul comunist. Apropierea acestui moment înălțător ce va avea loc pe 12 mai m-a reconectat cu un eveniment din copilăria mea când am cunoscut și eu pe unul din martirii de mai târziu, episcopul de fericită memorie dr. Alexandru Rusu, păstorul Maramureșului greco-catolic.

În 1936 aveam 3 ani… locuiam la Dragomirești unde părinții mei erau învățători. Episcopul Alexandru Rusu a vizitat comuna noastră, centru protopopial și reședință de plasă a văii superioare a Izei și, în cinstea înaltului oaspete, a avut loc o frumoasă serbare în curtea școlii unde ierarhul a fost înconjurat cu dragoste de creștinii din comună din care nu lipseau intelectualii, printre care și părinții mei.

Eu, deși aveam doar 3 ani, am fost desemnată să recit o poezie în fața episcopului. Mama m-a pregătit, am repetat poezia de mai multe ori până când am știut-o foarte bine. Înainte de serbare, însă, s-a întâmplat ceva… care era să compromită totul. Mi-era tare foame, probabil că în vâltoarea pregătirilor de la școală, părinții mei omiseseră “amănuntul” acesta…. am intrat singură în bucătărie, am văzut farfuria cu friptură, am tras-o spre mine și mi-am stropit rochița cea nouă de borangic cu broderie roșie pe care tata mi-o adusese de la București. Mama era supărată foc, m-a certat aspru, eram speriată, am plâns…dar nu era timp de pierdut. Aveam, din fericire, încă o rochiță, tot de borangic dar cu broderia albastră. M-am schimbat repede și am plecat cu mama la serbare. Dar starea mea de spirit nu era cea ideală….

A sosit momentul ca eu să recit poezia. Fiind micuță, am fost urcată pe o masă… trebuia să mă vadă toată lumea. Aveam, evident, emoții, știam că episcopul e cineva foarte important, era la doar câțiva metri în fața mea…. și era atâta lume care mă privea… Eram, însă, și afectată de incidentul petrecut cu câteva minute înainte…

Am început să recit, am spus bine primele strofe, poezia era destul de lungă. La un moment dat, m-am pierdut și n-am știut să mai continui…. M-am întors spre mama, care era aproape de mine si i-am spus: “Mamă, ce urmează?”… Mama mi-a șoptit repede primele cuvinte din strofa următoare, mi-am revenit, am reluat recitarea și am terminat cu bine poezia. Am răsuflat ușurată, am coborât de pe masă, nu mai știu dacă s-a aplaudat sau nu, eram totuși bucuroasă că m-am achitat cu bine de misiune până la urmă. Aceasta a fost întâlnirea dintre fetița de 3 ani și episcopul Maramureșului, pe care, din fragedă copilărie, am fost învățați să-l venerăm și merita acest lucru pentru caracterul și ținuta sa.

Episcopul dr. Alexandru Rusu a fost arestat în octombrie 1948, deodată cu toți episcopii greco-catolici și după mulți ani de detenție la Sighet și în alte închisori, a trecut la cele veșnice în mai 1963 în închisoarea din Gherla. Este unul din cei 7 episcopi greco-catolici martiri care vor fi canonizați în curând. Veșnică odihnă și memoria binecuvântată!

Autor, prof. Aurelia Vișovan

O intersecție „pietonală” sigheteană la început de secol XX (mesaj din anul 1903). Azi, după peste 110 ani, noutatea o reprezintă doar… sensul giratoriu!

N.r.: Vederea (fotografia) face parte dintr-o colecție sigheteană.