Pianistul Bogdan VAIDA în Concertul Classic Unlimited de la Sighet

Classic Unlimited, turneul national de pian care aduce muzica clasică mai aproape de oameni, revine în luna octombrie cu cea de-a șaptea ediție, oferind 9 concerte în locații neconvenționale din țară.

Puteți vedea calendarul complet al concertelor Classic Unlimited pe www.classicunlimited.ro

LOCUL
Concertul Classic Unlimited de la Sighetu Marmației are loc în data de 15 octombrie 2023 de la ora 18:00 la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

CE VOM PUTEA ASCULTA?
From classic to jazz sau cum s-au influențat și interesectat muzica clasică și jazz-ul de-a lungul timpului.

♫ Intermezzo – Johannes Brahms
♫ Pavana – George Enescu
♫ Impromptu Op. 142, nr. 2 – Franz Schubert
♫ Pisica și Șoarecele – Aaron Copland
♫ Rhapsody in Blue – George Gershwin
♫ Fifths and Drifts – Șerban Marcu
♫ Jazz Turbulence – Cristian Bence-Muk
♫ Midnight Chorale and Toccata – Ciprian Gabriel Pop

REZERVAȚI-VĂ UN LOC LA CONCERT AICI: https://classicunlimited.ro/concerte/

 ACCES
Biletele în cadrul turneului Classic Unlimited sunt gratuite, dar puteți susține financiar turneul făcând o donație online, în momentul rezervării biletului sau la fața locului.

Dacă ați făcut o rezervare și nu mai puteți ajunge la concert, sunteți rugați să ne anunțați în prealabil ca să putem oferi locul respectiv altei persoane.

PARTENERI
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Parteneri: Yamaha, Daisler Print House, Green Room Plant Studio.
Gazde: Primăria și Teatrul de Vest Reșița, Roșia Montană Community, Planeta Petrila și Consiliul Județean Hunedoara, Colonia Pictorilor Baia Mare, Fundația Academia Civică și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Biserica și Claustrul Mănăstirii Franciscanilor Gherla, Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou, Zazen Cluj Napoca, Palatul Cultural și Primăria Blaj.

Parteneri Media: AGERPRES, TVR Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, România Pozitivă, Radio Cluj, Radio Reșița, România Pozitivă, Ziarul Metropolis, Happ.ro.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Comunicat de presă




„Classic Unlimited – A Woman’s Touch” (Mariana Petrovai)

„Classic Unlimited – A Woman’s Touch” este un proiect ce are ca scop promovarea muzicii clasice în spații neconvenționale, atipice.

Repertoriul concertelor din acest turneu este mai special, deoarece stă sub semnul feminității, cinci piese din program fiind scrise de compozitoare: Clara Schumann (Nocturna op. 6, nr. 2 și Scherzo op. 14), Mel Bonis (Mélisande și Salomé) și Anamaria Meza (Ansia).

Spre bucuria noastră, turneul Classic Unlimited, al cărui fondator și solist este Bogdan Vaida, a ajuns și în orașul nostru. Spațiul neconvențional, ales pentru acest concert, a fost Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei. Muzica clasică nu se ascultă doar în locurile așa zise consacrate, muzica clasică trebuie să fie accesibilă tuturor, „oamenii sunt mai importanți decât locurile” spunea Bogdan Vaida. Astfel că sâmbătă seara, 01 octombrie 2022, pianistul căruia îi plac motocicletele, schiul și „oamenii deschiși și curioși” ne-a cântat și încântat și cu un „Intermezzo” de Brahms, „Impromptu” de Schubert, „Preludiu” de Rachmaninoff. Ciprian Pop a compus special pentru acest turneu piesa „Gaia”, programul fiind completat (și încheiat) cu una din capodoperele lui Frédéric Chopin – Andante Spianato și Marea Poloneză, op. 22.
Înainte de a interpreta piesele din repertoriu, pianistul Bogdan Vaida ne-a prezentat tema fiecărei lucrări și detalii mai puțin știute despre compozitori.

Într-o atmosferă plină de emoție (transmisă și de locul în care s-a desfășurat concertul), între public (de toate vârstele) și interpret s-a realizat o legătură specială, muzica adresându-se fiecărui spectator în particular, fiecare simțind diferit, poate, „sunetul muzicii”.
Mulțumim „Classic Unlimited” pentru „întâlnirea” cu muzica de înaltă valoare și profunzime și cu mesajul din spatele acesteia! Așa cum frumos spunea George Enescu, „Muzica porneste de la inimă și se adresează inimilor”.

Mariana Petrovai




Classic Unlimited la Sighet!

Turneul național de pian Classic Unlimited își continuă călătoria și ajunge sâmbătă, 1 octombrie 2022, într-un loc cu totul special: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Este pentru prima dată când pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului, va concerta în Sighetu Marmației. Evenimentul va începe la ora 18:00. Accesul publicului este gratuit și se va face în baza unei rezervări a locului pe site-ul oficial Classic Unlimited.

Bogdan Vaida a absolvit Academia de Muzică din Cluj și Hochschule für Musik Freiburg din Germania. A cântat și a trăit mult timp la Freiburg, unde a început proiectul Klassik Mittendrin. Este fondatorul și solistul turneelor Klassik Mittendrin și Classic Unlimited, în
cadrul cărora a susținut, din 2015 încoace, peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția.

Cea de-a șasea ediție Classic Unlimited a debutat în 8 septembrie 2022. Turneul național de pian îi invită pe cei pasionați de muzică să descopere repertorii clasice, dar și istoria unor locuri minunate din România. În total, 10 spații inedite din 10 orașe din țară se transformă, în această toamnă, în săli de concerte Classic Unlimited.

Vă așteptăm cu drag!

Comunicat de presă