Pe 4 decembrie 2015, la Windhoek (Namibia), Convenția UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a decis înscrierea în cea mai prestigioasă listă a tezaurului universal intangibil, a „Dansului Bărbătesc din România”.

Ei bine, printre cele 39 de localităţi de referință din 12 judeţe ale ţării, unde „Feciorescul” se apreciază a fi jucat regulat, se regăsește şi comuna Bogdan Vodă (Maramureş) [1]!

Din țara noastră, cea mai prestigioasă organizație culturală din lume a mai inclus șase elemente de patrimoniu imaterial, unele, împreună cu alte state, alte câteva inițiative fiind, însă, respinse, printre care „Pelerinajul de la Moisei” (propus, fără succes, în 2014).

Printre cele alese, ca și comunități reprezentative din județul Maramureș, UNESCO mai menționează, pentru cântecul „Doina” – performeri din localitățile Costeni, Cupșeni, Ungureni, Lăpuș și Suciu de Sus (Țara Lăpușului) [2], iar pentru „Meșteșugul covoarelor tradiţionale de perete” – țesătoare din satele Botiza și Bârsana (Țara Maramureșului) [3]!

Pe de altă parte, județul Maramureş are înscrise în cealaltă (și cea mai importantă) listă UNESCO – Patrimoniul Mondial, bisericile de lemn din satele Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Poienile Izei, Rogoz, Plopiș și Șurdești [4] (localizate în Ţările Maramureşului, Lăpuşului şi Chioarului), respectiv păduri de pe raza localităților Băiuț, Poiana Botizei, Lăpuș și Groșii Țibleșului [5] (exclusiv din Țara Lăpușului, toate din situl „Pădurile seculare și virgine de fag”), în timp ce Rezervaţia Pietrosu Mare de la Borșa – Moisei a ratat, în 1991, includerea pe lista principală (regăsindu-se, în schimb, în programul MAB-UNESCO, care nu are însă, aceeași valoare).

Așadar, azi în județ se află 18 localități menționate în Patrimoniul Imaterial sau înscrise ca situri de Patrimoniu Mondial (unele pe ambele liste), doar bisericile de lemn fiind valorificate în prezent, însă parțial și descurajant de timid [6]…

În urmă cu câțiva ani, am semnalat prezența ca localități de referință în documentele Patrimoniului Imaterial universal, a așezărilor Bârsana, Botiza, Bogdan Vodă și a grupului de sate din Lăpuș.

Din nefericire, până acum nu a existat nici o reacție din partea instituțiilor administrative, culturale sau de învățământ, a ONG-urilor, presei sau operatorilor turistici, ca și cum această stare de fapt nici nu ar exista sau n-ar avea vreo importanță…

Prin alte zone (Croația, Cehia sau Ungaria, de exemplu), vedem cum eticheta UNESCO aduce prestigiu, turisti și beneficii materiale substanțiale, la fel precum, de alte locuri, cu o importanță similară, nu a auzit nimeni, pentru că acolo nu a fost cine să lupte.

Avem cu cine și avem cu ce. În loc să ne plângem de lipsa de șanse, mai bine haideți să ne apucăm de treabă. Zice vorba veche: ”Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”!

P.S. În aceeași ordine de idei, obținerea înscrierii în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Maramureșului, propusă în luna martie anul curent [7], ar putea aduce beneficii enorme.

Teofil IVANCIUC

[1] https://ich.unesco.org/en/RL/lads-dances-in-romania-01092
[2] https://ich.unesco.org/en/RL/doina-00192
[3] https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-wall-carpet-craftsmanship-in-romania-and-the-republic-of-moldova-01167
[4] https://whc.unesco.org/en/list/904/
[5] https://whc.unesco.org/en/list/1133/documents/
[6] Nici o biserică de lemn din Patrimoniul Mondial nu depășește 5000 de vizitatori înregistrați/an.
[7] https://lablouseroumaine.io/tara-maramuresului-peisaj-cultural-traditional-unesco/

Totoina este singura pasăre mitică al cărui nume îl ştim şi care apare în mitologia maramureşeană sub forma unei păsări mari, din pădurile neumblate ale satului Cuhea (azi, Bogdan Vodă).

Iată care este, pe scurt, legenda acesteia (apud Titus Bilțiu-Dăncuș):

”Într-o zi tare demult, nişte cuheni au găsit în fundul pădurii satului un ou mare cât un car cu boi (realizaţi dimensiunile păsării!, n.aut.) şi s-au gândit să-l mănânce. Au făcut un foc sub ou, dar para n-a avut nici un efect, oul a rămas ca de piatră…

Oamenii s-au dus după ajutoare, şi în zilele următoare, tot satul, rând pe rând, au tot tăiat lemne pe care le-au ars cu oul împreună, în speranţa că vor mânca un ou prăjit cum nu s-a mai văzut, până ce au defrişat toate pădurile Cuhei. Ba unii au mai şi încercat să muşte din ou, de au rămas fără dinţi…

Într-un târziu, Mutu lui Vlad din Dragomireşti, chemat să aducă un car de lemne (deja pădurile Cuhei fuseseră decimate în totalitate, ajungându-se să se apeleze la vecini, n.aut.) le-a destupat ochii: „Voi nu vedeţi că oul e o piatră?! E ou de totoină!”

Şi atunci, Dragoş Vodă, conducătorul Cuhei, de ruşine, s-o dus în Moldova şi aşe s-o întemeiat ţara Moldovei.

Iară satul o rămas fără păduri până în ziua de azi, iar cuhenii s-o ales cu porecla de totoinari” (fiecare așezare maramureșeană are porecla sa, cel mai adesea crud satiric-ironică, comunitățile sătești adorând să încerce să-și ia peste picior, astfel, nevinovații vecini, n.aut.).

Recent, a fost lansată ipoteza conform căreia totoina – reprezentând un alt ornament zoomorf mitic maramureșean, nesemnalat anterior – , apare incizată pe portalul Casei Buftea de Cuhea (datată 1799), strămutată azi la Muzeul Satului din Sighet.

Orătania este reprezentată sub forma unei păsări gigantice, de mărimea unui cavaler cu tot cu cal, care pare să lupte cu un şarpe prelung; apoi, în urma unui al doilea călăreţ, apare o altă pasăre, mai mică, care pare să mănânce un alt şarpe; iar o a treia pasăre (probabil și ouăle acesteia – de piatră?!) apare în partea dreaptă a ancadramentului, plasată îndărătul unui alt călăreț și sub un balaur cu două capete…

În fine, pe portalul interior al casei sunt gravate o acvilă bicefală, respectiv un cuplu de păsări afrontate, posibil un cuplu de totoine: mascul – recognoscibil prin creasta sa, respectiv femelă.

”Pare greu de crezut dacă nu imposibil, ca o mândră, renumită şi străveche familie de luptători nobili maramureşeni, Buftea, să fi acceptat să-şi împodobească ambele portaluri ale casei cu acvile imperiale alături de găini (după cum au propus alți cercetători, n.aut.).

Sigur, Buftea Vasile a ştiut foarte bine ce vrea să transmită misteriosul său desen, probabil vreo legendă ori poveste istorică cu totoine care nu ne-a parvenit, nouă nerămânându-ne decât presupunerile.

Propunem aşadar, totoinele, ca cel mai plauzibil element al bestiarului mitic pe care Buftenii  le-au transmis posterităţii.”

(Teofil Ivanciuc, ”Motive decorative rar întâlnite în arta lemnului din Țara Maramureșului”, Memoria Ethnologica, nr. 78-79, 2021)

(https://www.academia.edu/49450891/Motive_decorative_rar_%C3%AEnt%C3%A2lnite_%C3%AEn_arta_lemnului_din_%C5%A2ara_Maramure%C5%9Fului_Rare_decorative_motifs_in_the_art_of_wood_of_the_Land_of_Maramures)