Doi ani de filmări în natură

Un proiect dedicat filmului documentar despre natură și dezvoltare durabilă se încheie luna aceasta, la doi ani de când a fost demarat. „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” este titlul proiectului co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și implementat de către Asociația Valea Verde din Sighetu-Marmației.

O sută de filme eco au fost realizate în ultimele 24 de luni de către echipa de implementare a proiectului, în colaborare cu specialiști de la departamente de biologie ale mai multor universități din țară, reprezentanți ai câtorva parcuri naturale și naționale, muzeografi biologi și mulți alți cunoscători ai diversității peisajului românesc.  „Unul dintre scopurile fundamentale ale proiectului nostru este acela de a sensibiliza, de a face educație ecologică prin film. Am realizat, în acești doi ani, o colecție de pelicule filmate din drone, din peșteri, din păduri, de sub ape. Sunt filme despre bicicliști și păstori, pădurari și pescari, savanți și cercetători, filme despre păsări sălbatice și șopârle, vulpi și oi, plante alpine, mlaștini, râuri, chei, stâncării și multe altele, filme care urmăresc să producă o imagine de ansamblu a situației ecologice din peisajul Carpato-Danubian. Dorim ca filmele acestea să provoace o atracție către natura din țara noastră, către cunoaștere, admirație și o viață mai sănătoasă. Mai echilibrată. Cu mai mult sens. Cu iubire față de om și mediul în care ne ducem existența.” (Peter Lengyel, manager proiect)

Alte obiective asupra cărora s-a „focalizat” proiectul aflat acum la final au fost: organizarea de workshop-uri tematice (aprilie, noiembrie 2016), realizarea unui Plan de Acţiune Strategic pentru Conştientizarea Publicului privind Conservarea Biodiversităţii şi Dezvoltarea Durabilă, organizarea unei Tabere de Creaţie în domeniul Filmului Eco pentru ONG–uri (iulie 2017). Evenimentul cel mai notabil din cadrul proiectului a fost Festivalul Internaţional de Filme scurte Eco (SEFF – Short Eco Film Festival), organizat la Sighetu-Marmației în octombrie 2017. Peste 30 de producții din 21 de țări au fost selectate pentru a fi proiectate la SEFF (www.ecofilm.ro/festival/), trei dintre acestea fiind premiate de către juriul festivalului. Recent, pe 8 februarie 2018, cele mai apreciate scurt-metraje prezente în festival au putut fi vizionate și de către publicul băimărean, cu ocazia unei seri de proiecții găzduite de Bastionul Măcelarilor.

Chiar dacă „Focalizare prin obiectiv: dezvoltare durabilă” a ajuns la linia de finish, cu obiectivele bifate, filmările nu se opresc aici. Expedițiile prin țară continuă, locuri necercetate și încă nevăzute prin lentila camerei video au mai rămas din plin. Filmele deja finalizate pot fi urmărite pe youtube (canalul eco film), pe pagina de facebook (facebook/ecofilmRO), în publicația online Salut Sighet (www.salutsighet.ro) sau pe site-ul proiectului (www.ecofilm.ro). În curând, câteva pelicule din colecția proiectului vor putea fi vizionate și pe micul ecran, ca urmare a încheierii unui contract de colaborare dintre Asociația Valea Verde și TVR Cluj.

Comunicat de presă, Asociația Valea Verde

Asociația Valea Verde
Sighetu-Marmației, Maramureș
[email protected]
www.ecofilm.ro
www.facebook.com/ecofilmRO

Cu Radu Roman am realizat un interviu înainte de-a pleca în… deșert! A plecat în deșert dar nu la plimbare, ci la Maratonul din Deșertul Omanului. A plecat să lupte într-o competiție dificilă, chiar dură și a revenit acasă poate un pic mai obosit dar totalmente pregătit de… discuții – destăinuiri.

Sunteți curioși și pregătiți pentru noutăți?!… Haideți să-l ascultăm!

Salut, Sighet!: Dragă Radu, cum a fost prin deșert? Cu ce “roade” ai revenit acasă?
Radu Roman: A fost o experiență unică de a găsi plăcerea în osteneala fizică și psihică, timp de 6 zile în mijlocul unei mări de nisip, sub un soare neiertător, cu o căldură care mă îmbrățișa posesiv și obsesiv, sufocându-mă. A fost o negociere continuă cu trupul și psihicul meu, un joc de compromisuri din care a trebuit să ies câștigător. Am ocupat locul 23 din 90 de alergători care au rămas în concurs. 

Salut, Sighet!: Ai obținut sponsorizările pe care ți le-ai dorit înainte de-a pleca? Sau altfel spus, cui ai dori să mulțumești pentru deplasarea ta?
Radu Roman: Am reușit să acopăr jumătate din costurile competiției și aș dori să aduc mulțumiri tuturor celor care au fost alături de mine prin încurajări, sfaturi, vorbe bune, promovare și, bineînțeles, celor care au contribuit prin sponsorizări la demersul meu: Asociația Internațională a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și Asociația Internațională a Polițiștilor România, Asociația Sportivă Tisa Sighetu Marmației, Hotel Grădina Morii, Banca Comercială Română Sighetu Marmației, Isostar România și prietenilor foarte apropiați care au făcut ca acest demers să fie realizabil.  

Salut, Sighet!: Cât de vizibilă a fost imaginea României în deșertul Omanului?
Radu Roman: Am trăit un amalgam de sentimente când terminam fiecare etapă cu drapelul deasupra capului sau când îl arboram pe cort la fiecare sosire într-o nouă tabără: onoare, patriotism, respect, apartenență și mândrie de a reprezenta o țară la mii de km depărtare. Aș lăsa pozele să vorbească mai… multe.

Salut, Sighet!: Cât de puternici au fost competitorii tăi? Cu cine te-ai confruntat? Pe cine ai învins?
Radu Roman: Au fost foarte mulți sportivi de top, foarte bine pregătiți, care au fost invitați să participe. După ce ne-am împrietenit și fiecare și-a povestit experiențele competiționale am realizat că sunt cel mai novice (1 an și 7 luni de experiență cu 13 competiții la activ). Nu pot spune că a fost o confruntare cu ceilalți, am privit competiția ca pe o provocare de a mă autodepăși și de a mă mobiliza, reușind să termin competiția pe un loc bun.

Salut, Sighet!: Balanța efort/ loc obținut a fost pozitivă?
Radu Roman: Am trăit din plin această aventură, iar cuvântul “efort“ nu poate fi inclus în vocabularul meu. L-aș substitui cu “provocare“. Bineînțeles, am trăit momente de încercare fizică și psihică de maximă intensitate, am privit cu entuziasm și curaj cursa reușind să mă surprind plăcut ocupând locul 23.  

Salut, Sighet!: Care au fost cele mai mari dificultăți întâmpinate în timpul competiției?
Radu Roman: Dificultăți nu, provocări da: clima, insuficiența caloriilor zilnice, setea, menținerea unui moral ridicat în condiții extreme… Au fost doar câteva dintre provocările la care trebuia să țin piept.

Salut, Sighet!: A existat un grad de implicare oficială în cadrul competiției din partea țării noastre?
Radu Roman: Din partea instituțiilor publice nu a existat, cu excepția Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiunea 2 Maramureș și a Asociației Sportive Tisa din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș.

Salut, Sighet!: Ce competiții urmează?
Radu Roman: Următorul proiect pe care îl voi realiza este un ultramaraton în Alpi, o cursă non-stop care îmi va pune la încercare pe lângă anduranță, și strategia, capacitatea de a-mi doza forțele pe o distanță mare.

Salut, Sighet!: Câteva observații pozitive vis-a-vis de maratonul din deșertul Omanului, poți să ne oferi?
Radu Roman: Ediția din acest an a “Oman Desert Marathon” găzduită de Sultanatul Oman a reunit aproximativ 100 de alergători, într-o cursă de anduranță în deșert, pe o distanță de 165 de km, în 6 etape/zile, în perioada 18 – 23 noiembrie. Organizatorii competiției au dorit să promoveze Sultanatul Oman prin sport și turism. A fost o organizare foarte bună pe parcursul celor 6 etape ale competiției.

Salut, Sighet!: Care este mesajul pe care-l transmiți cu ocazia Zilei Naționale a României?
Radu Roman: Caracterul unei națiuni se clădește prin voință și disciplină. E un sentiment înălțător să aparții unei națiuni. La mulți ani, România!

Salut, Sighet!: Mulțumim, Radu Roman. Ce sfaturi ai pentru cititoriii “Salut Sighet”?
Radu Roman: Să iasă la mișcare, să-și propună obiective tangibile pe care să le îndeplinească. Oricine poate să realizeze orice, rețeta e simplă: voință și disciplină. Încetați să vă autosabotați visele și începeți să luptați zi de zi pentru ele! La mulți ani, români! La mulți ani, dragi sigheteni!… și… pentru că știu că ziarul on-line “Salut, Sighet!” împlinește peste câteva zile un an de activitate: La mulți ani, „Salut, Sighet”!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Profesorul Gheorghe Andrașciuc, maramureșean născut la Rona de Sus, absolvent al Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, după ce a cochetat o perioadă cu „dăscălitul” în capitală, a revenit pe plaiurile natale. Este profesor titular de limba română la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, actualmente fiind inspector școlar general adjunct în cadrul I.S.J. Maramureș. În anul 2010 a obținut titlul de doctor cu o teză – nici nu se putea altfel – dedicată unui scriitor sighetean: Alexandru Ivasiuc. Lucrarea a fost publicată în 2013 la Editura clujeană Grinta, având titlul: Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Pentru cititorii noștri solicităm detalii de la autor, din dorința de a-l readuce în casa și lectura concetățenilor noștri pe sigheteanul care promitea să se ridice la nivelul lui Marin Preda.

Brîndușa Oanță: Am observat, stimate domnule profesor, că ați făcut o „pasiune” pentru scriitorul nostru concitadin, Alexandru Ivasiuc. Ce/ cine a determinat interesul pentru opera literară a acestuia?
Gheorghe Andrașciuc: Interesul pentru opera literară a lui Alexandru Ivasiuc derivă din dorința mea de a aprofunda atmosfera culturală a unei perioade în care literatura a cunoscut atât „umbre”, cât și „lumini”. Peste această curiozitate intelectuală personală s-a suprapus statutul aparte al lui Alexandru Ivasiuc, absolvent al actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, o personalitate care a înrâurit literatura națională din perioada postbelică. În acest sens, mi-am propus să întreprind demersuri de cercetare în vederea înțelegerii dinamicii raportării conștiinței critice la scriitorul și la omul Alexandru Ivasiuc, fiind stârnit de curiozitatea de a înțelege dubla referire la statutul prozatorului: scriitorul, care a făcut parte din canoanele literare românești, alături de Marin Preda, Augustin Buzura, Nicolae Breban ș.a., bucurându-se de toată considerația de care beneficia un scriitor canonic în literatura noastră, după 1989, a fost scos din categoria scriitorilor care au marcat discursul literar românesc. Prin urmare, pentru a adânci acest aspect, am analizat atât opera scriitorului, cât și Dosarele de urmărire informativă pe care Securitatea i le-a întocmit lui Alexandru Ivasiuc. În acest sens, monografia dedicată scriitorului sighetean abordează fără parti pris atât aspectele biografice ale prozatorului, cât și opera sa literară și eseistică.

Un alt element, care m-a determinat să mă aplec asupra lui Ivasiuc, a fost nevoia de a înțelege grila de receptare a operei de către conștiința critică postdecembristă, definită prin impunerea unor șabloane diferite de abordare. Oarecum tiparele ideologice existente în perioada în care a creat Ivasiuc au fost înlocuite cu alte clișee ideologice postdecembriste. Din această perspectivă, mi-am propus să aplic o grilă diferită de lectură a operei lui Ivasiuc și să-i urmăresc pașii în labirintul experiențelor sociale, identificând limbajul duplicității pe toate palierele sale.

Brîndușa Oanță: Considerați că opera lui Alexandru Ivasiuc are o latură subtilă a speculativului… romanesc?
Gheorghe Andrașciuc: Opera lui Alexandru Ivasiuc este omogenizată prin existența unui registru al subtilității gândirii ce scoate în evidență complexitatea ființei în fața jocului dintre „văzut” și „nevăzut”. În perioada „postliberalizării”, Alexandru Ivasiuc examinează tenebrele „obsedantului deceniu”, printr-o retorică în care sunt individualizate interogațiile generației sale. Sub această „umbrelă” a speculativului, se regăsesc temele operei sale precum: familia, iubirea, demascarea, amintirile, trecute prin grila procustiană a supratemei puterii. În reprezentarea acestora, Ivasiuc își articulează ideile cu vocația teoreticianului capabil de a surprinde mobilitatea speculației intelectuale a ideilor în care se reflectă interogațiile condiției umane obligate să trăiască în carapacea ideologică extrem de limitativă. În prelungirea acestui registru al gândirii, prozatorul supune dezbaterii contradicțiile societății, prin conturarea raportului antinomic dintre discursul oficial și adevărata realitate. Participând la încercările de a oferi răspunsuri la interogațiile contemporaneității, Alexandru Ivasiuc este preocupat de observarea inadvertenței dintre discursul politic și consecințele sale în plan social și moral. În această zbatere a prozatorului este oglindită în spațiul speculației intelectuale criza morală a personajelor care, de fapt, particularizează opera lui Alexandru Ivasiuc. Eticul nu este întotdeauna în concordanță cu principiile conștiinței sau nu este susținut de formele tangibile ale logosului, ceea ce determină prezența eșecului existențial și dezechilibrarea microcosmosului subiectiv. Criza ontologică capătă proporțiile unei crize sociale. De multe ori, în cazul personajelor care s-au identificat cu puterea, momentele de cumpănă le ajută să-și recâștige propria individualitate. Impasul social, moral sau politic le trezește sentimentul dureros că au urmat un itinerar greșit și că nu și-au ales „armele” existențiale cele mai eficiente, pentru a-și apăra individualitatea de vicisitudinile sociopolitice.

Singurătatea omului în cadrul societății marcate de ideologia comunistă reprezintă un alt element surprins de prozator în această zonă a speculativului. Ipostazierea interogațiilor individului într-o societate ce-i refuză dialogul creează premisele unui solitarism dureros, resimțit în zona ontologicului. Sentimentul singurătății în fața destinului acaparează aproape toate personajele scriitorului, generând o conștiință alienată.

Brîndușa Oanță: Care sunt „nuanțele” inedite vis-a-vis de opera lui Alexandru Ivasiuc pe care le-ați surprins în cartea dumneavoastră?
Gheorghe Andrașciuc: În proza lui Alexandru Ivasiuc poate fi identificat un palier al limbajului duplicitar în care este reprezentată retorica focusată pe evidențierea tarelor sistemului comunist. Scriitorul proiectează universul său romanesc spre intelectualitate, atât la nivelul ideilor propagate, cât și la nivelul stilisticii retoricii.

Într-un plan general al „jocului” existențelor determinate social, îndreptarea spre trecutul experiențelor reprezintă o încercare de regăsire a propriei identități. Retrospecția și introspecția faptelor săvârșite contribuie la definirea spațiului imanentului, de care personajele s-au distanțat, din cauza participării lor intense la vibrațiile mundaneității. Mulți dintre protagoniștii scriitorului, precum eroii romantici, se refugiază în atmosfera trecutului, unde caută să justifice o anumită stare de paralizie a voinței, cunoscută în prezent. Demersul lor este asociat cu pierderea sentimentului „ordinii”, care le-a dominat ipostaza prezentului. În acest demers, Alexandru Ivasiuc valorifică formula proustiană, în ceea ce privește restabilirea legăturii cu avatarurile ființei, trăite în trecut, pe baza memoriei voluntare sau involuntare. Focusarea pe anterioritate are doar rolul de a defini ființa prezentului, întrucât autorul este preocupat de cunoașterea trăirilor și a interogațiilor actuale.

Alexandru Ivasiuc este unul dintre scriitorii care sesizează atrocitățile săvârșite de aparatul represiv, aservit puterii oficiale. În romanele sale, sunt reprezentate tragediile umane din perioada „obsedantului deceniu”, datorate promovării opoziției eroilor față de pervertirea conștiințelor, urmărită de exponenții regimului totalitar. Printre primii scriitori, Ivasiuc a dezvăluit formele abominabile ale demascării, cruzimea anchetelor din celebrele „beciuri” ale Securității, formele de dezumanizare din cadrul închisorilor comuniste, șantajul, omniprezența informatorilor, modalitățile parvenirii sociopolitice, promovările datorate obedienței față de regimul politic și nu competenței, și alte multe metode care au generat stigmatizarea ființei umane.

În romanul politic, Ivasiuc nu face decât să analizeze, cu obstinație, influența nefastă a politicului asupra individului. În substratul prozei sale, dimensiunea ideologicului strivește omul, îl anulează ca ființă rațională, întrucât cel care acceptă să facă parte din mecanismul ei este supus „purificării” de tot ce înseamnă complexitatea umanului. Cu „ochiul” unui analist al raportului dintre individ și autoritate, Ivasiuc oprește procesul alienării, punându-și personajele în anumite circumstanțe în care să conștientizeze formele nocive ale politicii oficiale. Sentimentul descoperirii ipostazei lor alienate determină declanșarea procesului reabilitării, prin căutarea individualității pierdute.

Din perspectiva receptării operei, o parte a criticii a adus anumite reproșuri dezechilibrului dintre narativitate și descriptivitate, cultivării abstracțiunilor, dar și apropierii periculoase a lui Alexandru Ivasiuc de putere. Cert este că prozatorul s-a folosit de acest mediu pentru a-i surprinde viața subterană și pentru a deconstrui scenariul ideologic în care indivizii reprezentau niște pioni aflați în „jocul” autorității.

Brîndușa Oanță: Istoriografia literară îl prezintă pe Alexandru Ivasiuc ca pe un scriitor destul de controversat. De la implicarea în revoltele din 1956 până la colaborarea cu securitatea, e o schimbare dramatică. Ce ne puteți spune despre acest aspect?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandu Ivasiuc a fost o figură imprevizibilă, aflată într-o perpetuă mobilitate. Era un om care nu își putea cenzura ideile și gândurile, ci verbaliza ce simțea. Comunicate rapid, părerile sale nu reușeau să treacă prin sita cenzurii a ceea ce era permis în epoca totalitară. Primele semne de revoltă față de politica oficială sunt depistate încă din anii ’50, în perioada studenției, la Facultatea de Filozofie a Universității din București, când Ivasiuc a intrat sub observația serviciilor aparatului represiv încă din 1952.

Un moment semnificativ al implicării scriitorului în demantelarea mitului comunist este cel al protestelor studențești din noiembrie 1956, când Alexandru Ivasiuc a avut un rol important în procesul destabilizării regimului stalinist. După arestare, Alexandru Ivasiuc a fost încarcerat la Jilava, Aiud și la Gherla și în lagărele de muncă Periprava, Stoienești, Rubla-Călmățui și Salcia.

Atitudinea antitotalitară a prozatorului este cuprinsă în două Dosare de urmărire informativă, organizate în șase volume, întocmite în interiorul structurilor Securității. În spațiul public, este propagată ideea colaborării scriitorului cu structurile Securității. După analiza atentă a Dosarelor, asemenea informație nu este susținută de dovezi concludente. Mulți se referă la acuzațiile formulate de Paul Goma, însă Nota pe care o invocă scriitorul disident nu este semnată, ea putând fi extrasă de către Securitate din catalogul de recenzii existent la vreo editură sau revistă literară. Din cele două Dosare de urmărire informativă ale romancierului nu decurge calitatea de colaborator sau informator, ci dimpotrivă, iese în evidență poziția ostilă față de regimul politic, dar și o exacerbată neîncredere a Securității în prozator. Pentru mai multe detalii, cei interesați de reconstituirea atmosferei epocii respective și a statutului de victimă al prozatorul, impus de serviciile obediente regimului politic, pot citi studiul Alexandru Ivasiuc sau „vocația speculației teoretice”.

Brîndușa Oanță: Ce detalii considerați că sunt mai spectaculoase din biografia familiei Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Întreaga viață a scriitorului este spectaculoasă. Încă de pe băncile actualului Colegiu Național „Dragoș Vodă”, Alexandru Ivasiuc ieșea în evidență printr-o curiozitate intelectuală de excepție, situându-se printre primii elevi ai acestei instituții de învățământ. Această implicare activă în interesele colectivității l-a însoțit pe Ivasiuc pe tot parcursul existenței sale. Oarecum, prozatorul împărtășește situația paradoxală a scriitorului din perioada comunistă, fiind obligat să trăiască în spațiul ideilor exprimate prin operă, modelat de orchestratorul politic. Din această perspectivă, scriitorul sighetean a făcut parte din grupul intelectualilor, redus sub aspect numeric, care a avut curajul de a relativiza linia politică trasată de ideologii partidului unic. Prin urmare, elemente de interes în biografia lui Ivasiuc pot fi situate pe două paliere. Pe de o parte, după cum am scris și în studiul dedicat prozatorului, după eliberare, a devenit o prezență umană și literară ieșită din tiparele firescului, cunoscând rapid succesul social și profesional: a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor-șef al Editurii „Cartea Românească”, director al Casei de film nr. 1 și funcționar al Ambasadei SUA din București. În timpul vieții, scriitorul a fost prețuit și recompensat prin numeroase premii naționale, făcând parte din canoanele istoriilor literare. Temeritatea ideilor susținute prin opera sa, utilizarea mijloacelor de primenire a discursului epic și oglindirea interogațiilor generației sale au reprezentat câteva dintre elementele care au fost apreciate de contemporanii săi. Dincolo de această dimensiune a fluxului devenirii sociale și artistice a lui Ivasiuc, ascensiunea rapidă a surprins conștiința critică. De fapt, mobilitatea gândirii, finețea intelectuală a personalității, curajul fără limite, autenticitatea gândirii și a faptelor, retorica de o frumusețe cuceritoare, îl plasau pe Alexandru Ivasiuc în centrul atenției, indiferent de contextul în care se afla.
Într-un alt plan al receptării lui Ivasiuc, din perspectiva conștiinței postdecembriste, dramatismul biografiei, atitudinea antitotalitară a romancierului sunt eludate în totalitate. Receptorii se lasă conduși de eticheta de apropiat de putere, aplicată lui Ivasiuc, de cele mai multe ori nejustificat și malițios. Cititorii din prezent nu mai sunt dispuși să contribuie la descifrarea dramei omului Ivasiuc, care nu s-a putut regăsi în inepțiile proliferate de puterea comunistă, punând în subsidiar statutul de victimă al prozatorului, persecutat de sistem, exmatriculat din Facultatea de Filozofie a Universității din București și din Facultatea de Medicină din București și arestat în urma intenției sale de a organiza o manifestație de amploare în Piața Universității, în vederea sprijinirii colegilor din Ungaria. Din cauza poziției sale anticomuniste, pe 4 noiembrie 1956, scriitorul a fost arestat și supus unor anchete brutale, în celebrele beciuri ale Securității, și condamnat la cinci ani de detenție, iar după eliberare, a fost deportat în Bărăgan, întrucât Securitatea a considerat că prozatorul nu a fost suficient „reeducat” în spiritul societății socialiste. Sunt câteva date din biografia scriitorului curmată brusc în timpul cutremurului din ’77.

Brîndușa Oanță: Prin ce credeți că s-a distins Alexandru Ivasiuc față de ceilalți scriitori din generația lui?
Gheorghe Andrașciuc: Desigur, oricare dintre scriitori se particularizează în raport cu ceilalți prin registrul stilistic și discursiv și prin retorica ideatică, adică viziunea asupra lumii, prin reprezentarea felului în care omul se raportează la celălalt și prin temele abordate. Ce îl individualizează pe Alexandru Ivasiuc față de scriitorii pe care dumneavoastră i-ați amintit este reprezentarea mecanismului puterii, în multiple experiențe umane și sociale. În plan literar, Alexandru Ivasiuc este cunoscut ca promotor al romanului-eseu. Alături de Nicolae Breban, de Augustin Buzura ș.a., el a avut inițiativa salutară de a reînnoda legătura estetică cu romanul interbelic de analiză, întreruptă de realismul socialist. Pe de altă parte, Ivasiuc a avut meritul de a fi contribuit, cel puțin prin romanul său de debut, Vestibul, la dezideologizarea discursului romanesc, prin ocolirea dogmatismului estetic al perioadei staliniste. Din această perspectivă, universul său imaginar se structurează în opoziție cu literatura proletcultistă, centrată pe ilustrarea realismului socialist și pe schematismul maniheic al personajelor, proiectând diegezele spre formele superioare de cunoaștere și spre structurile narativității cu elemente puternic intelectualizate, prezentate într-un mod strălucitor. În mai multe sectoare, Alexandru Ivasiuc depășește retorica realismului dogmatic, care a modificat fundamental structura literarității. Dacă în perioada anterioară „liberalizării” scriitorii au fost nevoiți să redea în operele lor, aliniate ideologic, formarea „omului nou”, ca prototip al societății egalitariste, Alexandru Ivasiuc a fost cel care a modificat radical discursul literar. Pe de o parte, a prezentat „obsedantul deceniu”, cu instrumente critice evidente, sancționând tenebrele sociale, politice și morale ale acestei etape, pe de altă parte, a conturat un discurs care se remarcă printr-o analiză psihologică ascuțită și printr-o atitudine reflexivă și analitică în fața existenței, depășind astfel schematismul prozei agreate de regim. Pentru a demonstra că poate crea în orice registru al epicității, prozatorul revigorează, în unele direcții, formulele tradiționale, însă fără a abandona resursele eseistice.

Pentru Alexandru Ivasiuc, literatura reprezintă o formă eficientă pentru provocarea receptorului la un dialog al conștiințelor. Prin interogațiile lansate, cărțile sale au ca scop suscitarea spiritului reflexiv. În viziunea scriitorului, textul nu reprezintă o oglindire ad litteram a realității, ci surprinde unele trăsături ascunse „ochiului” profan. Așadar, literaritatea lui Ivasiuc pledează pentru o personalitate activă, implicată în scrierea istoriei. Prozatorul eludează evaziunea în spațiile idilice, mitice sau exotice, oprindu-se asupra problemelor contemporaneității. Evaziunea în trecutul nicidecum idilic este determinată doar de oportunitatea conștientizării necesității autoevaluării propriului fatum.

În raport cu ceilalți prozatori, Alexandru Ivasiuc se particularizează și prin reiterarea obsedantă a temei puterii, care a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru scriitori. Eroii prozei lui Ivasiuc parvin pe scara socială, nu prin intermediul banilor, ca la Balzac, ci prin intermediul puterii pe care o obțin, de cele mai multe ori, pe căi oculte. Proza scriitorului se individualizează prin tendința personajelor de a se raporta la mecanismele puterii, din interiorul sistemului. Vraja autorității împarte eroii scriitorului în două categorii antagonice: pe de o parte, apar personajele care se identifică cu autoritatea, pe de altă parte, apar personajele care luptă împotriva forței distructive a puterii. Cert este că, în ambele situații, puterea determină prezența eșecului ontologic, punând eroii în ipostaza unor ființe tragice. E o formulă de a se delimita de puterea condamnabilă.

Într-un alt registru al creației sale, predispoziția spre o viziune abstractizată, caracteristică prozatorului, este transferată personajelor sale. Înzestrat cu o puternică forță a teoretizării, scriitorul manevrează cu abilitate ideile conceptuale, care, de multe ori, derutează cititorul în urmărirea lor. Formele epicității sunt reduse la minimum, făcând loc elementelor descriptivității. Cel puțin în primele sale romane (Vestibul (1967), Interval (1968) și Cunoaștere de noapte (1967)), epicul este folosit pentru a promova dezbaterile sociopolitice. În următoarele romane: Păsările (1970), Apa (1973), Iluminări (1975) și Racul (1976), prozatorul adoptă instrumentele tradiționalismului, asigurând un oarecare echilibru între narativitate și descriptivitate. În planul construcției exterioare a personajelor, Ivasiuc își focalizează atenția pe eroii din societatea superioară, atât sub aspect politic, cât și social. Ei devin expresia viziunii auctoriale în raport cu resursele sociopolitice. Protagoniștii sunt puși în situația de a reflecta asupra interiorității lor și asupra statutului ontologic al propriei ființe. Prin această stare reflexivă și introspectivă, ”ființele de hârtie” se înscriu în categoria marilor spirite umane, care caută justificări raționale, privind impasul lor în spațiul mundaneității. Așadar, tensiunea conștiinței generată de dinamica socială, proiectată în zona tumultuoasă a puterii și îmbrăcată într-o formulă eseistică, reprezintă una dintre trăsăturile individualizatoare ale creației lui Ivasiuc.

Brîndușa Oanță: Dispariția sa dramatică la cutremurul din ‘77 a curmat o carieră literară de mare forță. Credeți că s-ar fi ridicat, dacă ar mai fi trăit, la nivelul unui Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura?
Gheorghe Andrașciuc: Alexandru Ivasiuc are un potențial creator de excepție. Forța narativității atât la nivelul construirii discursive, cât și la cel al viziunii, surprinderea anomaliilor sistemului politic care a mutilat numeroase destine, înzestrarea personajelor cu o anumită forță de dezbatere a ideilor sunt câteva particularități care puteau căpăta și alte forme de expresie artistică. Cu siguranță, Alexandru Ivasiuc a avut un potențial creativ și cultural de excepție. E greu de stabilit locul lui Ivasiuc în raport cu scriitorii pe care i-ați amintit, însă, cu certitudine, ar fi reprezentat o voce de prim-rang în cultura și literatura română și nu numai.

Brîndușa Oanță: Pentru că tot sunteți un specialist în proza maramureșeană, puteți nominaliza un urmaș contemporan al lui Alexandru Ivasiuc?
Gheorghe Andrașciuc: Nu cred că putem vorbi de un urmaș al lui Alexandru Ivasiuc, însă trebuie subliniat că Maramureșul a dăruit țării numeroși prozatori de excepție.

Brîndușa Oanță: Care credeți că ar fi modalitățile de a-l face mai cunoscut pe Alexandru Ivasiuc, cititorilor, mai ales celor maramureșeni, cu precădere celor tineri?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie să pornim de la ideea potrivit căreia prezentul se raportează la această literatură din perspectiva libertății de opinie de care se bucură, ignorând limitele extraordinare și seismele estetice la care au fost supuși scriitorii. Este greu de înțeles pentru cineva care trăiește într-o societate democratică subordonarea scriitorilor unor stereotipii ideologice nimicitoare. Actualitatea nu este dispusă să reflecteze asupra poziției intrepide a multor scriitori, printre care s-a numărat și Ivasiuc, de a ignora, în mod voluntar, șabloanele procustiene ale cenzurii, supunându-se astfel celor mai drastice sancțiuni din partea sistemului represiv. În prezent există, o oarecare recunoaștere a importanței pe care o ocupă Ivasiuc în literatura română. În manualul din clasa a X-a, la nuvela psihologică, se studiază Corn de vânătoare, o bijuterie a creației lui Alexandru Ivasiuc.

În vederea promovării creației scriitorului amintit, intenționăm demararea colocviilor județene la care să participe cadrele didactice, studenții și elevii din județul Maramureș. Sper ca în ianuarie să putem lansa proiectul educațional prin care vom demara o discuție despre rolul operei scriitorului sighetean în cadrul literaturii române.

Brîndușa Oanță: De unde putem procura lucrarea și în ce tiraj a apărut?
Gheorghe Andrașciuc: Cartea poate fi procurată de la Librăria „George Coșbuc” (Sighet) și de la alte librării din țară, și a apărut într-un tiraj de 300 de volume.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și vă dorim să continuați (re)descoperirea lui Alexandru Ivasiuc!
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, există numeroase valențe în cadrul operei lui Alexandru Ivasiuc asupra cărora merită să ne aplecăm. După cum am mai subliniat, în alte ocazii, lectura operei scriitorului sighetean poate reprezenta un exercițiu intelectual de excepție. Considerațiile exprimate în acest interviu sunt decupate din studiul pe care l-am dedicat lui Alexandru Ivasiuc, elaborat sub coordonarea profesorului universitar doctor, Mircea Popa. Înainte de a vă mulțumi pentru promovarea scriitorului Alexandru Ivasiuc, vreau să spun că, dacă îi vom citi opera în cheia epocii în care a fost creată, cu siguranță, vom „vedea” valoarea extraordinară a acesteia.

Autor, Brîndușa Oanță

Am cunoscut, nu cu mult timp în urmă, doi tineri din Bihor deosebit de simpatici, plini de energie și sociabili, care, fără rezerve, ne-au făcut părtași la povestea lor de succes. Cei doi tineri au părăsit Oradea și slujbele “domnești” ca să-și găsească fericirea și împlinirea într-un sat “înregistrat” pe harta turistică a lumii de însuși… prințul Charles. La un pahar de vorbă, devoalând idei și proiecte, am încercat să deslușim taina care a stat în spatele “strămutării” lor benevole.

Salut, Sighet!: Vorba maramureșeanului: de-a cui din Bihor, dragilor?
Irina & Radu: Un pic din Bihor, un pic din Arad, un pic din Cluj… însă Bihoru’ ne-a unit, acolo cunoscându-ne.

Salut, Sighet!: Ce v-a determinat să alegeți Maramureșul, Satu’ Nost’, ca să începeți o nouă viață?
Irina & Radu: Dorința de a avea un trai normal, de a avea un timp pentru de toate cu rânduiala și semnificația fiecărui lucru pe care-l faci… de la a planta în grădină până la a vorbi cu un vecin, lucruri care, încă, există vii în Maramureș și se întâmplă zi de zi.

Salut, Sighet!: Și de ce, totuși, Brebul?
Irina & Radu: Din întâmplare, pentru început ajungând ca turiști în zonă, apoi din dragoste pentru tot ce am găsit aici: natură, oameni, hrană, comunitate, tradiții.

Salut, Sighet!: Ce resurse minimale presupune acest gen de “migrație”?
Irina & Radu: Presupune să poți renunța la tot ce înseamnă viața anterioară de la oraș, să vinzi tot ce ai și să o iei de la capăt în acest loc minunat. Primul pas e mai greu, dar, după ce îl faci, lucrurile curg și tind să se îndrepte spre direcția care trebuie.

Salut, Sighet!: Care a fost primul pas în noua voastră întreprindere?
Irina & Radu: Căutarea unui teren, căutare care a durat cam 6 luni, timp în care am bătut la pas tot satul din poartă în poartă căutând locul nost’. A fost, însă, un timp util care ne-a permis să cunoaștem sătenii cu adevărat și să ne accepte treptat și natural.

Salut, Sighet!: Care au fost conexiunile voastre cu turismul rural, anterior acestei investiții?
Irina & Radu: Cu turismul rural nu putem zice că am avut conexiuni în trecut, ci doar cu viața rurală, cu agricultura, etc, noi experimentând cu un an înaintea mutării noastre, munca în agricultură cu o plantație de lavandă pe care o gospodăream.

Salut, Sighet!: Știm că și Bihorul are o zonă rurală deosebit de frumoasă. Care credeți că sunt punctele forte ale (Țării) Maramureșului comparativ cu Bihorul?
Irina & Radu: Da, într-adevăr, și Bihorul are zone minunate, dar, pășind pentru prima dată în Maramureș, a fost dragoste la prima vedere, o energie magică pe care nu o putem explica, energie completată mai apoi de tot traiul rural și de tradiții mult mai bine conservate decât în alte zone, cu pământuri pure și neinfestate, și oameni așișderea.

Salut, Sighet!: În ce stadiu vă aflați și până la ce nivel va crește investiția voastră?
Irina & Radu: Momentan, avem 4 case vechi aduse din diferite sate ale Maramureșului pe care le-am restaurat pentru a le reda circuitului turistic. De asemenea, avem o fermă de oi și capre, grădină, seră și livadă, scopul fiind acela ca în final să ajungem la o autosusținere alimentară, dar făcută în modul vechi și tradițional, fără a brusca natura lucrurilor.

Salut, Sighet!: Cum vă împărțiți sarcinile de muncă? Cine este… generalul… manager?
Irina & Radu: Sarcinile de muncă s-au împărțit în mod natural, în funcție de formația și pasiunile fiecăruia, prin urmare, Radu a preluat partea de logistica, șantier, hârțogăreală, iar eu partea mai mult artistică și emoțională, de a amenaja căsuțele, de a colecta mobila veche de la săteni și a o restaura, de a crea o legătură constantă și stabilă cu comunitatea și necesitățile ei.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne câteva aspecte negative pe care le-ați observat în zona satului vost’.
Irina & Radu: Probabil infrastructura drumurilor, problemele alimentării cu apă sunt principalele probleme ale comunității brebene, lucruri de altfel foarte importante pentru un sat aflat în dezvoltare turistică.

Salut, Sighet!: Brebul are pensiuni deosebite, investitori internaționali, cu experiență în turism. Cum veți face față concurenței?
Irina & Radu: Părerea noastră este că, practic, există o concurență sănătoasă, care duce la creșterea turismului rural de calitate, în acest mod putând împărtăși tradițiile adevărate, românești, în întreaga lume, și un turism sustenabil de calitate.

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva detalii despre oferta voastră cu… parfum tineresc.
Irina & Radu: Ceea ce dorim noi să oferim, nu sunt doar locuri de cazare și mâncare, ci o întreagă experiență a Maramureșului autentic, pentru ca turistul să resimtă adevăratele rădăcini atât prin tradiții și arhitectură, cât și conexiunea cu natura, cu rânduiala lucrurilor, ei putând să participe la activitățile din gospodărie, să facă fânu, să hrănească găinile, să planteze în grădină, să trăiască o zi la stâna noastră și să facă brânză împreună cu ciobanii, să învețe să țeasă la un război de țesut și să mănânce alimente simple pe care le fac sătenii, dar cu o puritate a materiei prime cum nu prea mai găsești altundeva. Să învețe să dea valoare lucrurilor de altădată mergând în vizite la săteni, să le cunoască traiul și să reînvețe să-și acorde timp pentru de toate.

Salut, Sighet!: Știm că cei mai buni bucătari sunt… bărbații. Cine va găti în casă la voi – evident, pentru turiști? Ce rețete veți oferi: bihorene și/sau maramureșene?
Irina & Radu: De bucătărit, va bucătări o socăciță din sat petru că ele fac asta de o viață cu o pricepere și un farmec greu de egalat. Plus că vrem să respectăm bucătăria locului și să readucem în atenție doar rețetele locale vechi, simple, curate, reprezentative acestui sat, cu o materie primă proaspătă și doar de sezon, pentru a valorifica cât mai bine resursele sătenilor și a susține corect producția locală.

Salut, Sighet!: Când veți inaugura Satu’ nost’/ vost’?
Irina & Radu: Satu’ Nost’ va fi deschis începând cu luna decembrie și cu aceste sărbători de iarnă, urmând ca, pe parcurs, să ne dezvoltăm treptat și natural, intenționând să mai ridicăm câteva căsuțe și o unitate separată de luat masa.

Salut, Sighet!: V-ați gândit la elemente – surpriză în oferta voastră turistică? Veți avea oaspeți/ turiști de sărbătorile din această iarnă?
Irina & Radu: Vom încerca să aducem în casele din Satu’ Nost’ tot ce este autentic și reprezentativ pentru acest sat, dar într-un mod blând și natural, bazat pe relațiile reale cu sătenii, nu doar de marketing sau de ochii turiștilor, cum se zice. Prin urmare, vom avea seri cu ceterașii noștri dragi din Breb, plimbări cu sania, vizită la stână, serate la foc afară cu horincă și vin fiert, așteptând vecinii și prietenii să ne colinde și să simțim cu toții că suntem o adevărată comunitate care poate duce adevăratele lucruri la lumină…. și, poate, dându-le o idee turiștilor că viața la sat nu e un lucru atât de rău precum am fost lăsați să credem atâția zeci de ani.

Salut, Sighet!: Conform „dicționarului” tradițional maramureșean – nu neapărat de Breb – este o vorbă: “greu îi puntea de trecut/ numa’- oleacă de-ai băut”. V-ați adaptat la/ cu… tăria noastră?
Irina & Radu: La început a fost mai greu, că doar nu-i frumos să refuzi, și aci îmbietura-i la tot pasu’, dar acum ne-am obișnuit și o luăm mai încetuț și responsabil.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim și vă promitem că nu vom lipsi de la inaugurarea Satului Vost’ primitor! Mult noroc și… Doamne – ajută!
Irina & Radu: Vă mulțumim și noi, și ne bucurăm că v-am cumoscut! Aci suntem, vă așteptăm cu drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Poezia Doinei Rândunica Anton (D.R.A.) mă uimeşte continuu, din anii ’70, prin elanul iubirii şi prospeţimea metaforei. Ilustrează canonul modern în manieră romantică. Visează şi afirmă. Are francheţe, altitudine – şi atitudine. Nu face concesii -isme-lor zilei (mizerabilism, narativism şcl.). De Ziua ei, îi doresc să continue să scrie precum respiră (zilnic, natural), să-i rămână spiritul tânăr, să ne ţină în raza bunăvoinţei ei confraterne!
La Mulţi Ani, Rându’…!
(Marin Slujeru, noiembrie, 2017)
*
Când oferi viață cuvintelor, înzestrându-le din plin cu ceea ce ai mai de preț, prin poezie- inima tuturor emoțiilor, faci un micro cosmos să vibreze cu ecou în alte lumi, în alte vieți, oprindu-te mai departe și mai departe, până când nemurirea se prinde de stolul celor mai lăuntrice zboruri. Când mă gândesc la poezia doamnei Rândunica, îmi vin în minte cuvintele ei, despre cercul poeților de pretutindeni: „Noi nu vorbim, dar tragem de inima pieței ca de un clopot”. Cine se naște în constelația zborului și ajunge să atingă frumusețea cuvintelor în stare pură, este cu adevărat binecuvântat.
La mulți ani, doamnă Rândunica!
(Antonia Luiza Dubovici)
*
Pe unii oameni îi cunoşti suficient de bine chiar dacă nu petreci mult timp în compania lor, le ştii esenţa, culoarea, muzica şi sensul. Sunt prezenţi tot timpul undeva în colţul minţii, stau acolo confortabil şi chiar dacă nu îi soliciţi în mod special ei vor fi acolo când vei avea nevoie de ei. Rândunica se numără printre acei oameni ai mei. Pentru nişte zâmbete, vorbe şi discuţii care au venit în momente potrivite. Pentru aerul misterios pe care îl are. Pentru poezia pe care o respiră. Sau pe care noi o respirăm în preajma ei. Pentru buna dispoziţie şi cheful de viaţă. Pentru profunzimea şi tristeţea ei. Îţi doresc numai bine, om fain, zile şarmante cu soare şi nebunia creatoare a calului pur sânge!
(Crina Voinaghi)
*
La mulți ani!

Urarea, În ce mă privește,
Spre Rândunica o transmit,
Eu sper că nu se plictisește
Iubind… Tărâmuri de nelocuit!
(Ion Mariș)
*
Dragă Rândunico, să zbori prin/cu poezie, mulți, mulți ani!
(Brîndușa Oanță)

Paul Ananie s-a născut în comuna Vadu Izei, comună “lipită” de Sighetu Marmației, dar educația primară și liceală și-a desăvârșit-o la Sighet, absolvind Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”. Și-a continuat studiile la București (Facultatea de Litere, specializarea Studii culturale – Etnologie), unde s-a și stabilit. Stăm de vorbă, așadar, cu interpretul de muzică populară Paul Ananie, cel care realizează emisiuni la televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV.

Salut, Sighet!: Am citit diverse informații privitoare la locul tău de naștere. Al cui ești de fapt? Al comunei Vadu Izei, sau al municipiului Sighet?
Paul Ananie: Dați-mi voie, în primul rând, să salut cititorii voștri și… cum aș putea să fac asta mai bine decât folosind exact numele frumos pe care voi l-ați ales: Salut, Sighet! Mai apoi, revenind la întrebare, eu m-am născut la Sighet dar casa părintească, locul unde am copilărit și crescut este Vadu Izei. Loc frumos, de poveste și de povestit! Sighetul însă, m-a ”adoptat” încă din clasa I. Până în clasa a XII-a am fost elev al Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației. Îmi aduc aminte cu nostalgie de iernile din copilărie, când omătul era până la genunchi și îmi croiam drum până în centrul comunei, ca să iau autobusul spre școală. Făceam naveta în fiecare zi, eram ”o căciulă umblătoare”, așa cum îmi spunea mereu regretata Marioara Murărescu, vizavi de prima mea întâlnire cu dumneaei. O căciulă umblătoare care a ajuns să umble mult… Dacă ar fi să aleg a cui sunt, aș spune cu dragă inimă că sunt al Maramureșului, pentru că nu-i loc mai fain pe lumea asta decât Maramureșul nostru drag.

Salut, Sighet!: Cum te-ai apropiat de folclor la Liceul Pedagogic, specializarea… matematică-informatică?
Paul Ananie: Aplecarea spre muzică am avut-o de foarte mic, primele înregistrări cu mine ”cântând” – îngăimând câteva cuvinte într-o română pe care abia reușeam să învăț a o vorbi, având doi ani și jumătate. Provenind dintr-o vatră folclorică atât de bogată, cum este Maramureșul, având-o pe mama care a cântat extraordinar de frumos și pe tata, care este un jucăuș de frunte, era inevitabil să nu mă apropii de folclor. La Matematică- Informatică am ajuns dintr-o întâmplare… Venisem pregătit de acasă, cu fișa completată pentru înscrierea la profilul filologic al liceului. Pe când am ajuns, m-am întâlnit cu toți profesorii mei din generală și toți m-au sfătuit să mă mai gândesc, că poate dau la Mate-Info. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă de atunci, când m-am întâlnit pe holuri cu domnul profesor de matematică Gheorghe Gherasin și m-a întrebat unde vreau să aplic. I-am răspuns, mi-a spus că poate mă mai gândesc și atunci i-am spus, foarte sincer: – Domnule profesor, dar știți că mie nu-mi place matematica, ce să mă fac eu la Mate-Info? Replica domnului profesor a fost, cum îmi place mie să zic, genială și n-o s-o uit prea curând: – Paul, dar notele încep de la 1, nu-i musai să ai numai 10. Asta ca asta… dar ce m-a determinat de fapt a fost momentul în care am ajuns în sala cu înscrierile și am constatat că aproape toți dintre foștii mei colegi din clasele 5-8 se înscriseseră la Mate-Info. Atunci am zis… nu se poate! Eu nu mă despart de ei! Am tăiat repede peste ce alesesem și am completat Matematică-Informatică. Nu regret o secundă! Chiar dacă la liceu toate mediile mele erau 10, mai puțin fizică (unde nu puteam nicicum trece de 9, haha) și matematică (unde aveam cam 8, în anii în care mă căzneam mai tare, 9), chiar dacă la Bacalaureat am obținut 9,15 la Limba Română, 10 la Biologie și… 5.00 la Matematică, tot nu regret! A fost o continuă luptă liceul, dar m-am ales cu prieteni extraordinari, oameni care sunt la inima mea și cu care împărtășesc amintiri de neuitat!

Salut, Sighet!: Formarea ta sigheteană pe linia folclorului presupune influențe și din partea profesorilor de muzică?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a o avea ca profesor de muzică pe doamna Rodica Gheorghiu, pe care o salut și o țuc cu tot dragul! Un om atât de plin de viață, un om bun și frumos, care mereu emana bună dispoziție și orele cu dumneaei erau un deliciu! Dar, cel mai bun profesor de folclor mi-a fost mama. Ea a trăit pe pielea ei clăcile, jocurile în sat, horile moroșenești, am considerat că ea este cel mai avizat om cu care să lucrez. Formarea mea muzicală se constituie din cursurile Școlii de Muzică din Sighet, secția Pian, cu domnul profesor Korody Ladislau și Școala Populară de Artă din Baia Mare, pe care am urmat-o destul de târziu, abia în timpul liceului, cu doamna profesor Clara Săcăleanu, căreia îi mulțumesc pentru toate învățăturile de preț pe care mi le-a oferit. Cam asta e toată pregătirea mea muzicală. În rest… mama.

Salut, Sighet!: Cât de “curat” este folclorul maramureșean, azi?
Paul Ananie: Foarte bună întrebarea și… foarte greu de răspuns. ”Curată” nu mai e nicio zonă, din punct de vedere al folclorului muzical. Trebuie spus că ceea ce facem noi, interpreții de muzică populară, nu se numește folclor. Poate genul muzical, da. Dar noi cântăm muzică populară, acesta e termenul potrivit. Pentru că în secunda în care decontextualizezi un cântec/obicei/costum popular și îl urci pe scenă, îl scoți din mediul său natural, din sânul comunității, el nu mai este folclor. Cum zicea profesorul meu de etnomuzicologie de la Universitatea din București, domnul Grigore Leșe: „Omu’ cântă numa’ la năcaz, omu-și cântă dorurile și greutățile”. Omul arhaic a cântat ca să-și descarce sufletul. De bucurie… a jucat, a chiuit, a strigat. Acum, noi cântăm și de bucurie și de dor și de dragoste și de necaz și de… de toate. DAR! Există un ”dar”. Una dintre caracteristicile folclorului este că el are obiceiul de a se reactualiza. Este într-o continuă reactualizare, updatare dacă vreți. Oamenii de demult cântau despre armată că asta trăiau atunci, noi acum cântăm despre străinătate că asta trăim acum. Vedeți, așadar, cum folclorul se updatează continuu. Important este să păstrăm linia arhaică pe care strămoșii ne-au lăsat-o, particularitățile muzicale ale zonei, stilul versurilor și costumul popular, așa cum l-am moștenit!

Salut, Sighet!: De ce nu ai revenit acasă, în Maramureș, după absolvirea facultății?
Paul Ananie: Revin acasă cu drag, ori de câte ori am ocazia, însă mirajul Bucureștiului e de vină, haha! Bucureștiul m-a cucerit de prima dată când am venit aici, Bucureștiul este locul în care nu poți să spui niciodată ”N-am ce să fac, m-am plictisit”. Plin de acțiune, este locul unde eu mă încarc, pentru că trebuie să ții pasul, trebuie să ai energie mereu, să nu rămâi în urmă. Și încă un motiv pentru care nu am venit acasă până acum este acela că urmez cursurile programului de Master al Universității din București, specializarea ”Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor”.

Salut, Sighet!: Cât de adecvat este zbuciumul monden al capitalei pentru un interpret de folclor?
Paul Ananie: După cum spune și vorba ”La București se dă ora exactă”. Așa e și cu muzica populară. Aici este nucleul televiziunilor naționale, aici este și Radio România, aici sunt majoritatea instituțiilor care se ocupă cu promovarea muzicii de tip tradițional din țară. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales să vin în capitală. În ceea ce privește zbuciumul monden… eu sunt tot moroșanul acela liniștit, calculat, care nu se grăbește în a lua decizii și le întoarce pe toate fețele până ia o hotărâre. Așadar Bucureștiul nu m-a schimbat nici vizavi de modul meu de gândire, nici de educația pe care am primit-o de acasă și inima mare, de moroșan, la fel bate.

Salut, Sighet!: Care sunt cele mai importante succese, premii pe care le-ai obținut… cântând?
Paul Ananie: Îmi place să cred că cel mai important premiu este dragostea publicului și aprecierea din partea lor. Dacă vorbesc despre premii, am obținut premii frumoase, ducând numele Maramureșului cu fală în țară și în străinătate. Am obținut Marele Premiu și Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc ”Mamaia” în 2012, Premiul I al Festivalului Național de Folclor ”Strugurele de Aur”, Alba Iulia, 2010, Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Iosif Sivu și Cosmin Golban”, în Timiș, 2010, apoi la Bistrița am fost laureat cu Premiul I la Festivalul Național de Folclor In Memoriam Valeria Peter Predescu, 2010 și Trofeul Festivalului Național de Folclor ”Pană de Păun”, în același an. Am multe premii frumoase și foarte dragi, iar vizavi de succese, pot să consider un succes faptul că am cunoscut atâția oameni frumoși, mari interpreți, valori ale neamului, dar și oamenii mândri care ne ascultă, românii mei dragi, atât din țară cât și de peste hotare. Ei sunt cei pe care eu îi numesc ”succesul meu”.

Salut, Sighet!: Care sunt maeștrii folclorului care ți-au influențat cariera?
Paul Ananie: Am avut bucuria de a lucra cu oameni extraordinari, de la care am avut ce învăța sau oameni care s-au ocupat îndeaproape de îndrumarea mea, cum ar fi domnul Alexandru Pugna, omul care mi-a fost alături foarte mult la începuturile mele. Îi mulțumesc necontenit pentru tot ceea ce sunt eu astăzi, pentru că e mare lucru ca un interpret consacrat de muzică populară să se aplece asupra tinerilor, să le întindă o mână de ajutor. Apoi întâlnirea cu doamna Sofia Vicoveanca, întâlnire care a avut loc la Madrid, într-un turneu, m-a marcat în cel mai bun și mai frumos sens, faptul că am reușit să o cunosc și ținem legătura și acum, și la toate zilele de sărbătoare, doamna Sofia este printre puținii oameni cu care țin legătura, uneori chiar și după vreo apariție la TV, mi-e mai mare bucuria când mă contactează doamna Sofia și mă felicită sau îmi dă un sfat, este un om extraordinar. Un alt bucovinean, bun prieten și om de nădejde cu o familie minunată, om care mi-a fost alături foarte mult și cu care am bucuria de a fi prieten, este Sorin Filip. Oameni de suflet care au avut și au grijă de mine atât ca om, cât și ca artist. Am avut și am parte de oameni minunați în jurul meu.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt interpreții de folclor semnificativi ai Maramureșului de azi?
Paul Ananie: Dacă ne raportăm la generații, avem astăzi în Maramureș interpreții din generația de aur: Nicolae Sabău, Angela Buciu, Gheorghe Turda, Ștefan Petreuș, apoi Nuțu Leordean, Maria Leordean, apoi Cornelia și Lupu Rednic, Florentina și Petre Giurgi, Grupul ”Iza” și Ion Pop, cei mai mândri moroșeni, apoi Năstăcuța Iuga, o voce foarte frumoasă a Maramureșului și acum vine și rândul celor mai tineri, colegilor mei de generație, voci foarte bune și oameni care fac lucruri frumoase pentru folclorul muzical al zonei. Toți cei enumerați mai sus nu ar fi putut străbate dacă nu ar fi fost deschizătorii de drumuri, primii interpreți ai zonei noastre, cum ar fi regretata Victoria Darvai, cea care a lăsat un adevărat tezaur în ceea ce privește cântecele pe care le-a cântat. Modele și oameni care au dat o mare valoare muzicii tradiționale din Maramureș sunt și cei care astăzi cântă în corul îngerilor, în lumea cea fără de dor: Titiana Mihali, Viorel Costin, Ion Petreuș, Ioana Petreuș, Rodica Ivanciuc și mulți alții.

Salut, Sighet!: Care este “rolul” tău la Trinitas?
Paul Ananie: Împreună cu bucovineanca Andreea Haisan, realizăm și moderăm o emisiune de folclor, numită Magazin Folcloric. În cadrul acestei emisiuni, încercăm să realizăm o punte de legătură între tradiția creștină și tradiția populară, încercăm să apropiem tinerii de tot ce înseamnă folclorul românesc, tradițiile noastre, obiceiurile, muzica, portul și tot ce constituie simțirea neaoșă românească.

Salut, Sighet!: Ce alte pasiuni, preocupări mai ai?
Paul Ananie: Singura mea pasiune este muzica, în toate formele ei, cu toate genurile ei. Îmi place să ascult cât mai multă muzică, să descopăr piese noi, genuri noi, să mă inspir și să creez. Îmi place și fotografia, teatrul, munca în televiziune însă marea mea pasiune rămâne muzica.

Salut, Sighet!: Consideri că ești un interpret de succes? Cum crezi că stai cu… popularitatea?
Paul Ananie: Dintr-un studiu pe care l-a făcut o echipă specializată privind rețele mele de socializare în mediul online, aș spune că stau bine, haha. Vorbind serios acum, succesul, cred eu, se măsoară în aprecierea publicului, lucru de care, Doamne-ți mulțam, nu mă pot plânge. Oamenii sunt foarte receptivi la cântecele mele, la tot ce le ofer și mă bucur din suflet pentru asta. Le mulțumesc pentru fiecare mesaj, fiecare vorbă pe care mi-o adresează, pentru că le citesc pe față bucuria și astfel mă încarc și eu de voie bună! Mulțumesc mult!

Salut, Sighet!: Știm că ai scos până acum un album (CD) de muzică populară. Care sunt planurile tale, pe termen scurt?
Paul Ananie: Am realizat CD-ul intitulat „Din Maramureșul meu drag”, care conține 20 de cântece din lada de zestre a muzicii populare moroșenești iar acum, m-am hotărât să lansez pentru publicul meu, tot câte o melodie nouă. Le ofer lor câte un cântec, cam la 2-3 luni, iar când se vor strânge mai multe, am să le pun pe un nou material discografic, albumul cu numărul 2.

Salut, Sighet!: Te conformezi trendului actual? Cânți și pe la nunți, la petreceri?
Paul Ananie: Nunțile nu sunt nicidecum un trend actual, că nunți sunt de când lumea și pământul. Trendul actual, care se derulează de cam 70 de ani, este acela de a cânta un singur om la nuntă, adică interpretul împreună cu orchestra/formația instrumentală. Poate știți, poate nu, dar la nunțile de demult nu era solist.. era numai ceteraș. El cânta cu vioara și toată lumea din nuntă cânta cu vocea, horile care se cântau în vremea respectivă. Mi se pare un lucru extraordinar. Acum, v-am spus mai sus că folclorul de reactualizează, nu ar mai fi posibil acest lucru, dat fiind faptul că nunțile nu se mai țin în casă, cu oameni puțini, ci în săli de evenimente, cu oameni mulți, mulți, câteodată parcă prea mulți . Și tocmai de aici necesitatea de a aduce oameni cu sisteme de sonorizare performante și interpreți, care să acopere hărmălaia pe care o fac oamenii din prezent, care nu toți mai știu să cânte horile de demult, însă apreciază muzica populară și le curge prin vene (că n-are cum altfel, că-s moroșeni). Sigur că particip la astfel de evenimente private, unde mă încarc cu energia oamenilor și bucuria pe care o emană atunci când eu le horesc e minunată!

Salut, Sighet!: Pe când un concert bine promovat la Sighet?
Paul Ananie: Toate la timpul lor. Vorbeam adineauri de un al doilea album, poate lansarea sa va avea loc chiar la Sighet! Nimic nu e întâmplător și nu se știe niciodată ce va fi, însă poate mă voi gândi și voi pune în scenă un spectacol și la mine acasă, în orașul meu de suflet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu și îți dorim să continui să iubești și să promovezi folclorul maramureșean, în special!
Paul Ananie: Și eu vă mulțumesc și vă urez toate cele bune, atât vouă cât și cititorilor voștri și am să închei cum îmi place mie: Considerați-vă țucați! Doamne ajută!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

La începutul lunii octombrie 2017, în Sighetul Marmației au fost organizate festivităţile de deschidere a Centrelor de excelenţă la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”, la Liceul Tehnologic Forestier şi la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”. În cadrul festivităţii a fost lansat volumul colectiv Compendiu Dincolo de Ştiinţe – un volum ce conţine lucrările de cercetare expuse în cadrul Proiectului Judeţean „Dincolo de ştiinţe” organizat la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, în luna iunie.

Prima ediție a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a reunit 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș.

Dacă într-un interviu anterior, publicat pe site-ul www.salutsighet.ro în 12 iunie 2017, am aflat detaliile generale ale acestei activități de la dl. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct (ISJMM), unul dintre coordonatorii Proiectului Județean „Dincolo de Științe”, azi ne-am propus să vorbim despre rezultatul principal: Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: De ce un Compendiu Dincolo de Științe? Ce granițe au fost depășite?
Gheorghe Andrașciuc: Această lucrare reprezintă un exercițiu intelectual în care au fost angrenați elevii cuprinși în Centrele de excelență din județul Maramureș, sub directa coordonare a profesorilor lectori care predau în cadrul acestor centre. Ideea proiectului și a volumului, ca finalitate a proiectului despre care dumneavoastră ați vorbit în preambulul acestui interviu, a derivat din conștientizarea lipsei unei anumite dimensiuni din procesul de predare-învățare-evaluare în sistemul de învățământ preuniversitar și anume a activității de cercetare științifică. În prezent, această formă de cunoaștere reprezintă un atribut al învățământului superior și al instituțiilor de cercetare. Noi am considerat că este necesar ca elevii să fie familiarizați cu o astfel de activitate încă din ciclurile gimnazial și liceal, bineînțeles sub coordonarea riguroasă a profesorilor lectori care predau în cadrul Centrelor de excelență. De aceea, bazându-ne pe faptul că în cadrul grupelor de performanță sunt cuprinşi elevii foarte buni, am considerat că este nevoie să dezvoltăm şi această componentă a activităţii desfășurate în cadrul grupelor de performanță. Prin urmare, acest volum colectiv, pe care noi l-am denumit Compendiu Dincolo de Ştiinţe, cuprinde lucrările prezentate în cadrul proiectului Dincolo de ştiinţe, la Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei și este rodul muncii elevilor sub directa îndrumare a cadrelor didactice ca un răspuns la curiozitatea intelectuală ce definește această categorie de elevi.

Brîndușa Oanță: Ce criterii au stat la baza selecției materialelor și cine a contribuit la aceasta?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectele de cercetare au fost transmise inspectorilor şcolari responsabili de discipline. Într-o primă etapă, aceștia au analizat calitatea lucrărilor şi şi-au dat girul ca acestea să fie prezentate în plenul secţiunilor. Departajarea studiilor s-a făcut de către inspectorii şcolari moderatori sau, la anumite secțiuni precum discipline tehnologice, biologie, chimie și fizică, de către profesorii care au coordonat prezentările lucrărilor în plenul secţiunilor. Când a fost lansat proiectul Dincolo de științe, au fost comunicate criteriile de abordare și de structură în vederea elaborării studiilor de cercetare. Inspectorii școlari (prof.dr. Valentina Todoran, prof. Iuliana Mărieș, prof. Gheorghe Maiorescu, prof.drd. Camelia Duță, prof. Carmen Ulici, prof. Simona Malearciuc, prof. Livia Pop, prof. Adrian Gavra și prof. Pavel Filip) și profesorii desemnați (lect.univ.dr. Ilie Cherheș, prof. Ana Grigor, prof. Ioan Tivadar, prof. Claudia Mintău, prof. Anuța Bologa, prof. Mărcuța Tomoiagă și inspectorul școlar, prof.dr. Flaviu Vida) pentru a modera activitatea de prezentare pe secțiuni au analizat respectarea acestor norme și calitatea prezentării. Prin urmare, cele două criterii valorice au stat la baza stabilirii ierarhiei lucrărilor expuse în plenul secțiunilor.

Brîndușa Oanță: Care este, în fond, utilitatea acestui volum?
Gheorghe Andrașciuc: Volumul este important pentru că oferă exemple de bună practică. În acest fel, şi elevii care nu au fost implicaţi în această acțiune au acces la conţinutul acestor studii de cercetare. De fapt, compendiul reprezintă, după cum am mai subliniat, un exercițiu intelectual extrem de important pentru devenirea intelectuală și profesională a elevilor, prin simplul fapt că stârnește curiozitatea intelectuală, punând elevii în situația de a merge dincolo de aparență, dincolo de lucrurile comunicate direct și unilateral de la catedră. Totodată, o astfel de activitate este importantă și prin capacitatea de a contribui la conturarea unei personalități reflexive și autonome prin stimularea spiritului critic în raport cu anumite situații problemă întâlnite pe parcursul realizării studiului, dar și prin stimularea abilităților și a competențelor necesare realizării unui studiu științific.

Brîndușa Oanță: Dați-ne câteva detalii tehnice despre tipărirea compendiului (structură, tiraj, număr de pagini etc).
Gheorghe Andrașciuc: Volumul a apărut la Editura Casei Corpului Didactic Maria Montessori şi are 636 de pagini, în format mare. Coordonatorii volumului colectiv sunt și coordonatorii proiectului Dincolo de științe, și anume prof. Ana Moldovan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Gheorghe Maiorescu, coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, inspector școlar general adjunct, în competențele căruia intră și activitatea de excelență desfășurată la nivelul județului Maramureș. Se preconizează că tirajul va fi undeva la 300 de exemplare. Am ținut foarte mult ca acest volumul să fie tipărit în varianta color întrucât sunt foarte multe grafice, diagrame, imagini și scheme care nu puteau fi înțelese dacă erau tipărite în varianta negru. Trebuie să mulțumim celor care au sprijinit financiar publicarea acestui volum precum Asociația profesorilor de matematică reprezentată de domnul inspector școlar, prof. Gheorghe Maiorescu, Asociația profesorilor de informatică reprezentată de doamna inspector școlar, prof. Iuliana Mărieș, Colegiul Tehnic George Barițiu reprezentat de domnul director, prof. Grațian Pop și NANA & DARIUS CONTA EXPERT SRL din Sighetu Marmației, reprezentată de ec. Iulian Pop. Tuturor acestor susținători le mulțumim. De asemenea, țin să mulțumesc colegelor noastre, prof.drd. Georgeta Iuga și prof.drd. Ligia Buszor pentru corectura realizată și dnei prof. Gabriela Filimon pentru paginarea studiilor în carte.

Brîndușa Oanță: Care este publicul țintă al Compendiului Dincolo de Științe?
Gheorghe Andrașciuc: Cititorii acestui volum sunt elevii din Centrele de excelenţă, dar și cei din afara acestora, dornici de a aprofunda diferite teme gândite și realizate de colegii lor sub coordonarea profesorilor lectori. De asemenea, receptorii Compendiului Dincolo de Științe pot fi toți cei interesați de o anumită problematică abordată în cadrul unui anumit domeniu de cunoaștere umană.

Brîndușa Oanță: Care vor fi canalele de distribuție ale volumului? Vă interesează/veți solicita și un feedback?
Gheorghe Andrașciuc: În acest moment, volumul colectiv Compendiu Dincolo de Științe poate fi achiziționat de către elevii și de către profesorii lectori care au realizat lucrările de cercetare. De asemenea, această lucrare se găsește în toate bibliotecile unităților de învățământ în care se organizează cursurile de excelență din județul Maramureș, la Centrul de documentare al Casei Corpului Didactic al județului Maramureș, la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, la Biblioteca Municipală Laurențiu Ulici din Sighetu Marmației, la Biblioteca Centrului Universitar Nord din Baia Mare și la Biblioteca Națională a României. Desigur, ecoul receptării compendiului este unul pozitiv atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice care au citit cartea.

Brîndușa Oanță: Vor exista resurse pentru continuitatea proiectului și, de ce nu, al unui nou compendiu?
Gheorghe Andrașciuc: Cu siguranță, da. În anul școlar 2016-2017, am organizat prima ediție a proiectului. Proiectul prevede ca finalitate a acestei activități publicarea într-un volum colectiv a lucrărilor de cercetare premiate în cadrul prezentării pe secțiuni. Ediția a II-a va avea loc la 16 iunie 2018. Studiile premiate în cadrul ediției a II-a vor fi publicate într-un volum colectiv, vol.II.

Brîndușa Oanță: Credeți că temele abordate au fost tratate în spiritul științei?
Gheorghe Andrașciuc: Trebuie pornit de la ideea că în sistemul de învățământ preuniversitar nu se pune accent deosebit pe susținerea demersului științific din partea elevilor. În acest context, prin acest proiect, inițiatorii acestei activități și-au propus să inițieze elevii în munca de cercetare științifică. Desigur, lucrările respectă, repet, la nivelul învățământului preuniversitar, rigorile unor studii științifice prin identificarea problemei, stabilirea aparatului critic și a metodologiei de rezolvare a temei, originalitatea abordării situației problemă cu precizarea surselor bibliografice. Sunt câteva aspecte pe care le-au respectat autorii studiilor publicate în Compendiu Dincolo de Științe.

Brîndușa Oanță: Cine au fost cei mai “harnici”: elevii sau profesorii? Ce localitate/instituție este în top, cu cele mai multe titluri publicate?
Gheorghe Andrașciuc: Sunt mai multe Centre de excelență care au participat la acest proiect ce funcționează în cadrul Colegiului Național Dragoș Vodă Sighetu Marmației, Colegiului Național Gheorghe Șincai Baia Mare, Colegiului Național Vasile Lucaciu Baia Mare, Colegiului Tehnic George Barițiu Baia Mare, Colegiului Economic Nicolae Titulescu Baia Mare, Liceului Pedagogic Regele Ferdinand Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale Lucian Blaga Baia Mare, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Sighetu Marmației, Școlii Gimnaziale George Coșbuc Baia Mare și al Școlii Gimnaziale Nicolae Iorga Baia Mare. Unii dintre elevi și unii dintre profesorii lectori, coordonatori ai lucrărilor, provin și din alte unități de învățământ, însă ei sunt cuprinși în activitățile Centrelor de excelență. Las cititorii să aprecieze care Centre de excelență și care discipline a-au implicat mai mult în elaborarea studiilor de cercetare.

Brîndușa Oanță: Vă mulțumim pentru interesantele detalii pe care ni le-ați oferit și dezvăluim cititorilor noștri că, în curând, vom publica un alt interviu cu dumneavoastră. Subiectul: scriitorul sighetean Alexandru Ivasiuc.
Gheorghe Andrașciuc: Vă mulțumesc și eu pentru interesul acordat promovării excelenței în educație.

Autor, Brîndușa Oanță

Pasiunea pentru limba română, pentru literatură, este un atribut forte al elevilor de la C.N. ,,Dragoș Vodă”. De-a lungul anilor, numeroși liceeni au fost premiați la olimpiadele de limba română, sau la concursurile de profil. Deși încă în vacanță, tânăra Daria Rapolti (clasa a IX-a B), însoțită de d-na profesor de limba română Raluca Lozbă, cea care s-a ocupat și de ,,antrenarea” Dariei, a preferat ,,să dea o fugă” până la București ca să participe la Olimpiada Internațională de Lectură, competiție organizată de Ministerul Educației Naționale la care au luat parte elevi din Cipru, Republica Moldova și România. Daria nu și-a sacrificat în zadar vacanța, ci s-a întors cu o clasificare pe un onorabil loc V și Mențiune. Și dacă tot a început școala, considerăm că este un subiect plăcut de trecere de la vacanța activă a unor elevi, la școala ,,obligatorie” a tuturor :). De reținut faptul că Daria a obținut nota 10 la Evaluarea Națională.

Brîndușa Oanță: Daria, se pare că ai avut o vacanță de vară proactivă. Cine te-a ,,obligat” să muncești vara?
Daria Rapolti: Odată cu aflarea veştii calificării la etapa internațională nu a fost nevoie ca nicio altă persoană să mă „oblige” să muncesc, eu însămi dorindu-mi cu înflăcărare să particip, făcând, bineînțeles, eforturile necesare, printre care şi întreruperea mult așteptatei vacanțe de vară…:)

Brîndușa Oanță: Cine ți-a inoculat pasiunea pentru citit, pentru lectură?
Daria Rapolti: Pasiunea pentru lectură s-a ivit brusc, de la sine, învăluindu-mă asemenea unei pânze fine încă din anii copilăriei. Odată cu prima carte citită a luat naştere ceea ce avea să devină mai târziu setea de cuvinte.

Brîndușa Oanță: Ce s-a întâmplat în concursul propriu-zis?
Daria Rapolti: Am susţinut o probă scrisă, al cărei conținut a fost structurat pe trei subiecte: primul vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text ficțional, al doilea vizează capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text nonficțional și al treilea capacitatea de înțelegere și interpretare a unui text multimodal (o imagine). Tema concursului a fost ideea de libertate, ilustrată printr-un fragment din romanul „Absolut tot” scris de Nicola Yoon şi regăsită totodată în cadrul dezbaterii la care am luat parte și care a fost moderată de prof. univ.dr. Liviu Papadima de la Universitatea din București și prof. Florentina Sânmihăian, cunoscuta autoare a manualelor din clasele gimnaziale.

Brîndușa Oanță: Ținând cont că a fost un concurs internațional ți s-a părut dificil?
Daria Rapolti: Nu aş zice că a fost dificil, ci mai degrabă solicitant, o asemenea etapă trezind un tumult de trăiri, care au modelat concepția fiecărui participant în ceea ce priveşte întreaga experiență.

Brîndușa Oanță: Cum te-ai antrenat pentru concurs? Ce-ai citit?
Daria Rapolti: Pregătirea nu a fost una intensă, deoarece în cadrul acestei olimpiade accentul cade pe creativitate şi pe intuiție, dar lecturarea anumitor cărți, în special a celor din Clubul de lectură ART a fost indispensabilă.

Brîndușa Oanță: Totul a fost o “luptă” sau ați avut timp și de socializare?
Daria Rapolti: Datorită programelor culturale ce presupuneau vizitarea anumitor obiective au existat numeroase momente destinate socializării. Am vizitat Muzeul Literaturii Române, care m-a impresionat prin numeroasele manuscise ale marilor scriitori și fotografii inedite ale acestora, dar și prin mijloacele moderne de promovare a literaturii (holograme, filme). Astfel, prin iubirea de carte, s-a creat o punte între noi, concurenții, deveniți mai apoi prieteni.

Brîndușa Oanță: Ce ți-a ,,șoptit” d-na profesoară Raluca Lozbă pe parcursul concursului?
Daria Rapolti: Încrederea este cuvântul cheie, doamna profesoară Lozbă Raluca încurajându-mă şi oferindu-mi sprijinul de care aveam nevoie.

Brîndușa Oanță: Pasiunea ta pentru lectură, pentru cărți are o anumită ,,tradiție”. Poți să punctezi și alte performanțe de-ale tale pe această direcție, dar și în alte domenii?
Daria Rapolti: În primul an de gimnaziu am participat la Concursul Național „Ionel Teodoreanu”, unde m-am clasat pe locul al şaselea, ca mai apoi, în anul următor, să iau parte la acelaşi eveniment. De asemenea, m-am calificat la faza națională a concursului „Bătălia Cărților”. În clasa a VIII-a am participat la două olimpiade naționale: Olimpiada „Lectura ca Abilitate de Viață” şi Olimpiada de Limba si Literatura Română, unde am obținut premiul al III-lea. Mi-am îndreptat interesul şi spre olimpiada de engleźă, unde am reuşit, de asemenea, să obțin rezultate satisfăcătoare.

Brîndușa Oanță: Nu ți se pare pasiunea ta pentru lectură un pic… desuetă?
Daria Rapolti: Lectura, o cale de transcedere, nu se va învechi nicicând, sper eu, dar chiar şi aşa, pasiunea pentru cărți dăinuie încă în nenumărate suflete, drept pentru care nu consider că aceasta a fost cuprinsă de negura timpului, cel ale cărui bariere se doresc continuu spulberate de arta cuvântului.

Brîndușa Oanță: Ai intrat într-o clasă bună, profil matematică – informatică. Nu crezi că vei avea mult mai puțin timp pentru lectură?
Daria Rapolti: Cu toate că probabil vor exista clipe în care mă voi simți limitată în ceea ce priveşte timpul destinat cărților, am să încerc să creez un anumit echilibru, deoarece doar lectura poate dezlănțui jocul fanteziei, atât de necesar nouă.

Brîndușa Oanță: Cu ce gânduri începi anul școlar 2017-2018?
Daria Rapolti: La fel ca până acum, am decis să îmi dau silința pentru a face doar ceea ce îmi doresc cu adevărat, această idee, care poate părea pentru unii ambiguă, fiind cea după care mă voi ghida.

Brîndușa Oanță: Care este sportul tău preferat în afară de cel al minții? Ce pasiuni mai ai?
Daria Rapolti: Nu pot să spun că mă dau în vânt după sport, cu toate că nu aş refuza nicicând o partidă de tenis, dar dacă ar fi să numesc o pasiune, aceea este desenul – un alt mod de a pătrunde dincolo de învelişul anost al lumii.

Brîndușa Oanță: Mulțumesc, Daria, și mult succes la învățătură! Și… ne mai întâlnim la liceu, dar și pe site-ul ,,Salut, Sighet”!
Daria Rapolti: Cu mare drag!

Autor, Brîndușa OANȚĂ

Sergiu Luscalov este un cetățean “obișnuit” al orașului nostru. S-a stabilit cu familia (din 1953) la Sighet, a crescut și a muncit continuu doar pe aceste meleaguri. Azi este un pensionar… activ, fiind preocupat de starea și viața orașului drag în care trăiește. Am ales să purtăm o discuție și cu un cetățean “anonim” al municipiului Sighet, un om ca și mulți alții, neimplicat politic, dar un bun observator al realităților zilnice, un om care simte live trepidațiile vieții economico – sociale în primul rând de la nivel comunitar.

Domnul Sergiu Luscalov ne-a atras atenția prin numeroasele comentarii pertinente la multe din articolele publicate de ziarul nostru on-line, de aceea l-am invitat la un dialog sincer și fără… mănuși, în care am dezbătut diverse subiecte, majoritatea focalizate, evident, pe orașul dintre ape.

Iată ce a… rezultat:

Salut Sighet: Domnule Luscalov, cum se simte un pensionar sighetean în locul unde…. se agață harta în cui?
Sergiu Luscalov: Mă simt minunat. Mă simt atât de bine, că nu l-aș părăsi pentru nimic în lume! Este orașul meu de suflet, cu toate că nu m-am născut aici, dar locuiesc și trăiesc în Sighet de la vârsta de aproape trei ani.

Salut Sighet: Cât de ușoară/grea este azi viața unui pensionar sighetean?
Sergiu Luscalov: Ușoară nu este, dar mă descurc acceptabil pentru un pensionar, cu o pensie de 1.200 de lei! Dacă mă organizez bine, așa cum am făcut o viață întreagă, pot să trăiesc modest, permițându-mi unele tabieturi sau pofte! Nu mă plâng, alții o duc mai rău și nu își pot permite câte îmi permit eu!

Salut Sighet: Cu ce-și “omoară” timpul un “veteran al muncii” la Sighet?
Sergiu Luscalov: Zilnic mă întâlnesc, dimineața, cu un grup de prieteni, aceiași tot timpul, cu care dezbatem știri despre sport, politică, întâmplări cotidiene sau ne găsim subiecte de discuție care sunt de interes general. După-amiezile mi le petrec acasă, în fața televizorului sau citesc presa locală. Mă interesează mult știrile din Sighet și Maramureș. Mai sunt rețelele de socializare, unde, spun eu, sunt destul de activ! Atunci când se întâmplă o activitate de interes în orașul nostru, indiferent dacă-i sportivă, culturală, de interes social, particip și îmi exprim părerile despre ele, pe rețelele de socializare. Nu este mult, dar suficient pentru mine să nu „amorțesc”! De câteva ori pe săptămână fac piața, deoarece îmi gătesc singur și bucătăritul îmi ocupă un spațiu mare din timpul meu, fiind mai meticulos și fără spor!…

Salut Sighet: Dar tinerii ce ar putea face cu timpul liber aici?
Sergiu Luscalov: Tinerii nu prea au de ales pentru ocuparea timpului lor liber. Sunt puține activități organizate pentru ei, așa că și ei s-au dezobișnuit să participe în număr mare atunci când se face ceva pentru timpul lor liber. În general, tinerii de astăzi au alte preocupări decât am avut noi, sunt grupuri, grupuri de prieteni care își organizează în fel și chip viața lor. De multe ori, noi, cei în vârstă, nu-i înțelegem. Este normal, ei trăiesc alte vremuri decât am trăit noi, libertatea de decizie pentru ei este primordială, pe când noi…

Salut Sighet: Știm că ați muncit foarte mulți ani la fosta… fabrică de șuruburi din Sighet. Cum era viața unui angajat în epoca de… aur?
Sergiu Luscalov: Pentru mine a fost frumoasă. Fabrica era a doua familie, mi-am petrecut mulți ani în ea. Lucram sâmbetele și, uneori, duminicile sau în zilele de sărbători! Nu aveam mult timp liber, nu aveam timp să gândim, eram roboți, ni se spunea că avem plan și trebuie îndeplinit! Cu greu am rezistat, scrâșneam din dinți, era severitate, nu aveam ce face și lucram din greu pentru un salariu onorabil atunci, care ne asigura traiul zilnic, fără excese, cu gândul la pensie care, astăzi, este o bătaie de joc, pentru cât am îndurat! Mai aveam timp și pentru activități extraprofesionale, participam la ele, erau multe, dar toate cu iz comunist, însă ne simțeam bine când ne puteam și distra!…

Salut Sighet: Este mai atractivă perioada actuală, a… capitalismului de tranziție?
Sergiu Luscalov: Pentru mine, ca pensionar, nu! Singurele aspecte câștigate, sunt libertatea de exprimare, libertatea de decizie, libertatea de circulație. În schimb, sunt mai multe nedreptăți, nu ai cui să te plângi, și dacă ai, nimeni nu te bagă-n seamă. Tu spui, tu auzi! Siguranța zilei de mâine nu are suport, teama că nu ai unde să-ți câștigi, cinstit, o pâine, de multe ori te face sa eludezi legislația, să o încalci de bună voie! Nu ești plătit la adevărata valoare, iar sistemul de pile și relații funcționează mai ditamai ca și înainte de revoluție, sau ce-o mai fi fost atunci!…

Salut Sighet: Știm că ați practicat un sport foarte galonat în România, handbalul. Spuneți-ne vă rugăm câte ceva despre fosta dumneavoastră activitate sportivă.
Sergiu Luscalov: Marea mea dragoste în afară de familie și fabrică, a fost sportul și, îndeosebi, handbalul! Am practicat mai multe discipline sportive, legitimat sau amator. Dintre toate handbalul m-a atras cel mai mult, am fost jucător, am terminat un curs de instructor sportiv în această ramură, am antrenat echipe feminine, masculine, cu care am câștigat campionate județene și am participat la calificări pentru divizia B, am fost conducător de echipă, delegat și, totodată, arbitru, fiind singurul arbitru divizionar din Sighet! Am fost foarte activ în mișcarea sportivă, mi-a plăcut, am iubit și iubesc mult sportul, mai ales cel local, care, din păcate, se desfășoară la un nivel mult mai scăzut decât în trecutul „comunist”!…

Salut Sighet: Cum se vede azi – obiectiv analizând – sportul sighetean?
Sergiu Luscalov: Sportul sighetean este inexistent! Se desfășoară mai mult la nivel de copii și juniori. Rar auzi că o echipă de seniori sau un senior participă la o competiție. Nu sunt bani pentru sport și asta spune totul! Suferim noi, doritorii de-a vedea competiții sportive, cât și doritorii să practice o disciplină sportivă!

Salut Sighet: De ce se „lasă” manipulați oamenii din zilele noastre?
Sergiu Luscalov: Deoarece mai au încă speranțe de mai bine, cred în cineva sau într-un partid și, după o perioadă, își dau seama că toți și toate sunt la fel, numai numele sau denumirea diferă! Oamenii de astăzi și-au pierdut încrederea. Mai speră uneori, mai cred în promisiuni, dar se conving repede că totu-i o cacialma. Promisiunile sunt uitate, și viața pentru unii înflorește, iar pentru cei mulți și creduli rămâne aceeași sau, mai rea! Cel neavizat crede mai departe și se lasă manipulat, ori nu are curajul opiniei, ori nu este informat și rămâne credul!

Salut Sighet: Spuneți-ne trei lucruri/situații care nu vă plac la/în orașul nostru.
Sergiu Luscalov: Aspectul cartierelor, bișnița și educația unor cetățeni mai închiși la culoare, trotuarele și, într-o anumită măsură, unele artere circulabile, în afară de centru!

Salut Sighet: Care sunt calitățile unui bun cetățean?
Sergiu Luscalov: Să aibă curajul opiniei, să fie corect cu el însuși și cu cei din jur, să fie responsabil de ceea ce face, să aibă respect pentru colectivitate, să-și iubească localitatea și țara, imnul și drapelul patriei, să nu uite că trăiește în România și că aici s-a născut!

Salut Sighet: Dacă ați fi primarul Sighetului, care ar fi prioritățile dumneavoastră pentru dezvoltarea orașului?
Sergiu Luscalov: Viața locuitorilor. Aș lupta pe toate căile pentru a le-o îmbunătăți! Când omu-i mulțumit, primarul, nici atunci nu trebuie să fie mulțumit, încontinuu trebuie să impulsioneze desfășurarea activităților socio-economice, înfrumusețarea orașului, crearea de spații și locuri pentru agrement, îmbunătățirea continuă a infrastructurii! Nu ar trebui în niciun caz să uit de sănătatea și educația oamenilor, de siguranța lor, de eliminarea tuturor aspectelor negative semnalate, și, în special, cele care vizează direct cetățeanul! Să nu țină cont de culoarea politică, cetățeanul fiind egal din toate punctele de vedere, privind drepturile și obligațiile, nu aș permite în niciun fel încălcarea legislației sau să închid ochii la unele abateri!

Salut Sighet: Vi se pare vizibilă și implicată societatea civilă din Sighet? Cum stăm cu spiritul civic?
Sergiu Luscalov: Cred că, glumiți când mă întrebați de așa ceva… Spirit civic în Sighet? Poate să dărâme orice, oricine ce vrea, și n-ai să vezi pe nimeni vociferând. Poate, șoapte de dezaprobare! De multe ori am luat atitudine, am fost apostrofat, amenințat și nimeni nu mi-a sărit în ajutor, din contră au sărit să-l apere pe cel vinovat! Am văzut cum organele de control încercau să-și facă datoria, polițiști care încercau să mențină ordinea și legalitatea, și ce credeți că au pățit? Puțin lipsea să nu fie luați la bătaie, înjurați, apostrofați, și trecătorii își vedeau de drumul lor, muți și orbi! 

Salut Sighet: Ați participat la evenimentele culturale de la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv festivalul “Floare de Colț” și “Aeternus Maramorosiensis”? Ce vă atrage la un eveniment cultural – artistic?
Sergiu Luscalov: Sunt un fan înrăit al acestor două evenimente culturale. De data aceasta am fost mulțumit de organizare, au fost de toate pentru toți, locul de desfășurare excelent, cadrul asigurat din punctul de vedere al siguranței participanților. Au fost mici neajunsuri, dar nesemnificative, distracția pe cinste, prestația artiștilor meritorie, poate prea dese laudele la microfon pentru un lucru normal, care ar trebui să fie obișnuit pentru diriguitorii orașului și care, să se repete cât mai des. Asemenea acțiuni sunt mai mult pentru cetățeanul de rând, care are nevoie de ele. Indiferent dacă spectacolele sunt interpretate de copii, tineri sau adulți, fiecare în parte au farmecul lor. M-am bucurat de multe ori când am văzut comuniunea dintre interpret și spectator. Când se aplaudă frenetic simți o furnicătură la inimă… înseamnă că, ce s-a dorit, s-a reușit și cel ce a fost prezent la acțiune, pleacă mulțumit acasă… 

Salut Sighet: E acceptabil/onorabil compromisul în viață?
Sergiu Luscalov: Când accepți un compromis, vine altul după el și tot așa! Nu, într-o lume civilizată, compromisul nu are loc! El este o scuză pentru unii, care, cu bună știință încearcă sa eludeze ceva, să salveze aparențele, pentru care, mai târziu, să regrete! 

Salut Sighet: Încotro se îndreaptă România?….
Sergiu Luscalov: Nu știu, dar simt pe propria piele că nu înspre bine! Suntem ai nimănui, Europa este departe de noi, prea puțini ne iubesc, nu avem verticalitate și nici conducători care să ne reprezinte interesele. Dacă mergem tot așa, sunt sigur că vom rămâne la marginea lumii civilizate și ne va fi greu să o ajungem din urmă! 

Salut Sighet: Care ar trebui să fie calitățile unui… leader sau, haideți s-o spunem pe românește, ale unui conducător?
Sergiu Luscalov: Un conducător în primul rând trebuie să știe să se conducă pe el și după aceea pe alții! Când nu ai demnitate și respectul celor din jur, nu vei fi niciodată un bun conducător! Pentru a fi leader, trebuie să cunoști arta diplomației, să știi să asculți și, după o gândire îndelungată să acționezi! Trebuie să te sprijini pe oameni dacă vrei să conduci. Oameni, a fi dictator este ușor, a conduce trebuie să știi!

Salut Sighet: Care sunt bucuriile esențiale ale vieții?
Sergiu Luscalov: Dragostea și iubirea de semeni; nașterea, copilăria, educația, căsătoria, viața în sine, familia!

Salut Sighet: Ce v-ați dori pentru sportul sighetean pentru următorul an?
Sergiu Luscalov: Cât mai multe reprezentări în competiții pentru seniori și, dacă se poate, în sportul de semi-performanță și performanță! Sprijin din partea organelor în drept pentru copiii și juniorii care au performanțe. Baschet, handbal, șah, atletism, volei, box, tenis, sunt numai câteva ramuri sportive cu reale perspective! Să nu uităm și de fotbal, avem un stadion frumos, dar fără echipă. Nu cunosc raționamentul care a contribuit la desființarea echipei de seria a treia, dar, după mine, ar trebui reînființată și sprijinită pentru promovare. Este o rușine pentru Sighet că nu este reprezentat în fotbalul de performanță, când pe vremuri, și acum doi ani, acest sport strângea la stadion mii de suporteri sigheteni. Dacă avem sport, și orașu-i mai sănătos!

Salut Sighet: Mulțumim pentru interviu și… vă dorim implicare maximă în vița socială a Sighetului!
Sergiu Luscalov: Și eu vă mulțumesc pentru interviul, sper, reușit, și voi încerca să rămân același cetățean activ pentru orașul nostru drag!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Cantautorul sighetean Ducu Bertzi, iubitor de Sighet și de Maramureș, va fi prezent la Festivalul folk „Floare de Colț” pe care l-a inițiat și promovat. Deși stabilit de mulți ani în București, nu-și uită puternicele rădăcini sighetene și revine mereu, cu sau fără…. cântec, acasă. Deși în secolul XXI muzica folk pare că a ieșit din „modă”, sighetenii iubesc genul acesta muzical și, ajutați de Ducu Bertzi, participă cu plăcere la „relansarea” folkului. Am profitat de scurta vizită acasă a lui Ducu Bertzi, la sfârșit de iulie, pentru a-l „inoportuna” cu întrebările noastre.

Salut, Sighet!: Salut, Ducu Bertzi! Când s-o-mpărțit norocu’?…
Ducu Bertzi: Eram în Maramureș și încă nu bănuiam cât noroc am că m-am născut aici.

Salut, Sighet!: Cât de bine „respiră” Floarea de Colț?
Ducu Bertzi: O „Floare de colț” trăiește la munte, într-un mediu curat, așa că la Sighet ea – floarea de colț – se simte foarte bine.

Salut, Sighet!: Haide să ne reamintim cum a luat naștere Festivalul „Floare de Colț”?
Ducu Bertzi: Îmi doream de mult un festival de referință în orașul meu natal. Cred ca nu este destul doar să umbli prin țară să aduci bucurie în sufletele oamenilor, ci trebuie și să construiești ceva concret. Acest festival, aflat la a V-a ediție, mă reprezintă și prin modul de oragnizare, Centrul Cultural, Primăria Sighet l-au ridicat la standardele dorite de mine. Le mulțumesc tuturor celor care au avut deschiderea să pornim, să continuăm un lucru care a început foarte bine!

Salut, Sighet!: Am văzut și am publicat programul festivalului, dar am vrea să ne spui tu care sunt invitații cei mai „grei” de la ediția din acest an a festivalului?
Ducu Bertzi: Fiecare artist este important, de aceea este prezent în Gală. Că unii se bucură de mai multă notorietate, asta e cu totul altceva. Dar fiecare dintre cei prezenți are un mesaj de spus, are o reprezentare personală. Diferiți în modul de exprimare, dar uniți în același gând-folk românesc pe pâine!

Salut, Sighet!: Scade sau nu scade numărul iubitorilor de folk în zilele noastre?
Ducu Bertzi: Nu scade, dovadă prezența numeroasă a publicului la toate festivalurile pe unde am fost prezent.

Salut, Sighet!: Știm că există câteva festivaluri folk în țară (Folk You – Vama Veche, Folk’n’ Iași, Gărâna Folk, etc). Înseamnă că, totuși se… mănâncă folk pe pâine?
Ducu Bertzi: Din păcate Folk You din Vama Veche s-a îndepărtat de la ce se dorea să fie în primii ani, când, alături de Florian Pittiș ne-am strâns într-o idee clară: un om și o chitară pe plajă, la malul mării. Organizatorul evenimentului s-a îndepărtat voit de proiectul inițial, și e păcat. Dovada, și publicul s-a schimbat, e un public care nu mai știe la ce vine și reacționează în consecință. Gărâna Folk rămâne de referință, apoi mai sunt festivalurile de la Bistrița, de la Alba Iulia, de la Ploiești, cel din sectorul 3 de la București (Flori pentru suflet – Remember Florian Pittis), Gala Om Bun de la București, Poarta Sărutului de la Tîrgu Jiu, Kira Kiralina de la Brăila. Acestea sunt festivalurile mari și importante, iar de anul acesta a intrat și Oradea în circuit cu un festival important. Sigur, sunt și altele mai mici, dar care au importanța lor, cum e cel de la Colibița, cel de la Ilva Mică, de la Gura Humorului, de la Calafat.

Salut, Sighet!: Există „ucenici” care să continue tradiția numelor mari de altădată din folk?
Ducu Bertzi: Desigur. Unii au fost deja prezenți și la Sighet.

Salut, Sighet!: Care sunt motivele ce determină un artist să participe la festivalul de la Sighet?
Ducu Bertzi: Este un festival important, foarte bine mediatizat, și care se desfășoară într-un oraș de referință al țării, Sighetu-Marmației, Maramureș.

Salut, Sighet!: Care sunt beneficiile festivalului pentru Sighet? Orașul are o vizibilitatea mai mare? Există conotații turistice?
Ducu Bertzi: Câștigul pentru oraș este evident. Când organizezi un festival despre care toți artiștii vorbesc apoi un an de zile, sigur că reclama pentru oraș, pentru gazdele festivalului, este foarte mare. Și turistic este important, numai eu știu zeci de oameni care deja vin de ani buni la Gală, din alte colțuri ale țării.

Salut, Sighet!: Cum ți se pare „cocktail”-ul festival medieval + festival folk?
Ducu Bertzi: Folkul actual vine din medieval, așa încât, această continuitate nu poate fi decât benefică.

Salut, Sighet!: Se poate trăi, din punct de vedere financiar din folk?
Ducu Bertzi: Dacă ai notorietate, poți trăi civilizat din folk. Față de alte categorii muzicale, onorariile folkiștilor sunt mai mici, dar noi avem o continuitate pe care mulți alții nu o au. Asta fiindcă noi avem ce spune, ce transmite.

Salut, Sighet!: Ce face vara, pe canicula asta, Ducu Bertzi & friends?
Ducu Bertzi: Umblă prin țară.

Salut, Sighet!: Care sunt proiectele tale din viitorul apropiat?
Ducu Bertzi: Întâi să terminăm cu Gala de la Sighet și apoi mai vorbim.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place la/în Sighet?
Ducu Bertzi: E orașul meu. Cu bune, cu rele, e al meu și îl iubesc așa cum e!

Salut, Sighet!: Cât de greu atârnă harta în cuiul sighetean?
Ducu Bertzi: Sighetul e în centrul Europei. Geografic. De la București se vede că acolo se agață harta în cui. E o chestiune de percepție.

Salut, Sighet!: Știm că ești prieten cu primarul Sighetului, Horia Scubli. Ce sugestii i-ai da pentru ca Sighetul să devină mai vizibil în plan cultural?
Ducu Bertzi: Sugestiile i le voi da personal. Poate și Horia și Primăria ar face mult mai multe dacă ar avea fonduri și mai multe. De la dorințe, trebuie să te uiți și dacă poți să ți le permiți.

Salut, Sighet!: Dacă nu ne înșelăm – și cred că nu este cazul – primul tău premiu de tinerețe, la primul tău concurs folk, a fost o… valiză. Nu te-ar tenta să-ți „faci valiza” și să te reîntorci definitiv la Sighet?
Ducu Bertzi: Întotdeauna mi-e gândul la „acasă”, la Sighet.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Îți dorim o „Floare de Colț” cât mai atractivă, parfumată și… naturală.
Ducu Bertzi: Vă mulțumesc! Să fie atractivă și naturală. Parfumată nu e nevoie! Cu cât este mai naturală, cu atât este mai adevarată, mai aproape de sufletele oamenilor.

Brîndușa Onață & Ion Mariș

sursă foto: facebook