La dispoziția cetățeanului: prefectul sighetean, Vasile Moldovan!

„Agitația” ultimelor zile ne-a oferit un motiv suplimentar de discuții și comentarii supra – caniculare: numirea noului prefect al Maramureșului. Tânărul avocat Vasile Moldovan, având deja experiență la nivelul municipiului Sighet (consilier local în două legislaturi) a oferit surpriza verii pentru „analiștii” politicii locale/zonale. Este o provocare foarte mare pentru sigheteanul Vasile Moldovan, Instituția Prefectului având atribuții importante conectate direct la programul Guvernului României. Așa după cum am precizat într-un articol anterior, bazându-ne pe promisiunea făcută la învestitură, vă oferim un interviu pe care l-am obținut prin amabilitatea avocatului – prefect, Vasile Moldovan.

Salut, Sighet!: Domnule prefect, nu foarte mulți sigheteni vă cunosc. Pentru cei care nu știu cine este avocatul Vasile Moldovan, vă rugăm să oferiți câteva detalii – pe care le considerați mai relevante – din biografia dumneavoastră.
Vasile Moldovan: M-am născut în Sighetu Marmației la data de 13 august 1974. Anii copilăriei i-am petrecut în orașul de pe malul Izei dar și în comuna Ieud, unde-și au originile părinții mei. Am fost elev al Școlii Generale nr.2 din Sighetu Marmației, unde d-na învățător Man Maria a fost prima care mi-a insuflat dragostea pentru educație, respect, umanitate, gândire pozitivă, principii de viață care m-au ghidat și în carieră. Anii de liceu au fost la fel de frumoși, la fel de constructivi, petrecuți alături de dragii mei colegi și profesori remarcabili la Liceul Industrial nr.2 din Sighetu Marmației, actualul Liceu Tehnologic Marmația. După absolvirea liceului am simțit o chemare înspre Drept, urmând cursurile Facultății de Drept din Iași, printre profesorii de seamă îl menșionez pe dl. Toader Tudorel, actualul Ministru al Justiției. Din 1999 sunt membru în cadrul Baroului Maramureș, fiind îndrumat în perioada stagiaturii de către dl. avocat Almaș Teodor. Din anul 2011 am fost și membru în cadrul Consiliului Baroului Maramureș. În cursul acestui an am obținut prin concurs un post de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, iar începând cu data de 27 iulie 2017 am fost numit, prin hotărâre de Guvern, Prefect al județului Maramureș.

Salut, Sighet!: De ce și cine s-a gândit la dumneavoastră pentru această funcție?
Vasile Moldovan: În calitatea mea de avocat am fost mereu pentru oameni și alături de oameni, le-am ascultat problemele și am încercat sa le rezolv. Am luat contact și cu administrația, odată cu obținerea în anul 2012 a primului mandat de consilier local pe lista P.S.D.- Organizația Sighetu Marmației. Probabil experiența mea ca avocat, ca om de administrație m-au recomandat pentru obținerea acestei onorabile funcții, reprezentanții Guvernului României acordându-mi încredere în acest sens.

Salut, Sighet!: Cui vă subordonați în mod direct și cum veți colabora pe… verticală?
Vasile Moldovan: Potrivit art. 123 din Constituția României Guvernul numește un prefect în fiecare județ, prefectul fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ – teritoriale, atribuțiile acestuia fiind stabilite în prezent prin Legea nr.340 / 2004. Ca și subordonare, prin statutul său, prefectul se găsește într-o situație de subordonare în raport cu Guvernul, prin competențele oferite prin lege acesta fiind deținătorul autorității de stat în județ și reprezentantul direct al primului – ministru și al fiecăruia dintre miniștri. Având în vedere atribuțiile și competențele, colaborarea pe verticală trebuie să fie una onestă, de monitorizare a respectării legilor, a programului de guvernare și, nu în ultimul rând de propunere către ministere sau alte autorități publice centrale de măsuri pentru îmbunătățirea activităților serviciilor publice deconcentrate.

Salut, Sighet!: Având în vedere că implică o mare responsabilitate, care au fost motivele care v-au determinat să acceptați această funcție?
Vasile Moldovan: În viață sunt multe provocări. Acceptarea acestei funcții a fost, fără doar și poate, cea mai mare provocare de până acum. O mare onoare dar, așa cum ați spus și dvs., o mare responsabilitate. Am acceptat provocarea și consider că pentru astfel de momente merită să lupți în viață. Ți se oferă oportunitatea de a veni în sprijinul cetățeanului, de a lupta pentru o viață mai bună, pentru că nimic în lumea asta nu face mai mult decât mulțumirea unor oameni simpli pe care poți să îi ajuți.

Salut, Sighet!: Programul actualului Guvern este, în mod evident, unul cu tentă socială. Ce alte așteptări considerați că au maramureșenii vis-a-vis de acest program?
Vasile Moldovan: Maramureșenii, ca de altfel toți românii, au așteptări mari de la guvernanții României. Din păcate tot mai mulți maramureșeni sunt nevoiți să ia calea Occidentului. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă în prezent România. Lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților în carieră, veniturile modeste, lipsa respectului față de angajat nu pot stăvili acest exod. Se impun schimbări radicale la nivel social, politic și economic. Programul actual de guvernare este doar un pas spre schimbare. Este nevoie de timp și tact pentru a avea o viață „ca afară”.

Salut, Sighet!: După cum ați declarat, nu sunteți membrul niciunui partid și, totuși, se pare că aveți o “simpatie” politică precisă. De ce ideologia social – democrată vă este mai apropiată?
Vasile Moldovan: După cum  am declarat și la învestire, unde ați fost prezenți, motiv pentru care vă mulțumesc încă o dată, singura politică pe care o voi face va fi politica cetățeanului din Maramureș. Doar împreună și aproape de oameni se pot clădi lucruri mărețe.

Salut, Sighet!: Sighetul și Maramureșul Istoric în general, au fost, mai mereu, uitate de către factorii decizionali de la centru (Baia Mare). Credeți că veți putea influența un alt fel de abordare, în favoarea… Țării Maramureșului?
Vasile Moldovan: Trăiesc în Sighet și îmi este cunoscut fenomenul. Dar, să știți, am cunoscut și cunosc factori decizionali care au găsit aplecare și spre Maramureșul Istoric. Am speranța că această aplecare nu va rămâne doar la nivel declarativ. Voi încerca să demonstrez că fără noi brandul Maramureșului nu poate exista.

Salut, Sighet!: În mod concret, cum credeți că veți putea “ajuta” Sighetul?
Vasile Moldovan: În primul rând mi-am propus și există posibilitatea legală de a deschide un oficiu prefectural la Sighetu Marmației (fostul birou prefectural fiind desființat în anul 2009, dacă nu mă înșel). La prima zi de audiențe la sediul Prefecturii am constatat că 60 % dintre petenți erau din Maramureșul Istoric. Mai apoi, vom verifica oportunitatea și legalitatea de a avea în cadrul oficiului o stație permanentă de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor. O altă problemă pe care o am în vedere este cea privitoare la examenul pentru permisul auto. Nu mi se pare firesc ca un număr mare de cursanți din zonă să facă deplasări la Baia Mare în acest sens. Ar mai exista și necesitatea unei reprezentanțe R.A.R. în Sighetu Marmației, care ar deservi zona Maramureșului Istoric. Și încă multe altele.

Salut, Sighet!: Din discuțiile noastre cu câțiva locuitori ai Sighetului, inclusiv manageri de intreprinderi, am reținut concluzia că dezvoltarea economico-socială a orașului nostru stagnează. Ce părere aveți despre această percepție și cum puteți influența și genera o schimbare în bine în acest sens?
Vasile Moldovan: O schimbare majoră în acest sens ar putea fi generată de construcția podului auto ce va face legătura cu Ucraina. La începutul lunii septembrie 2017 vom avea o întâlnire cu autoritățile ucrainene și sperăm să se semneze actele finale în vederea demarării acestor lucrări, cu mențiunea că din partea română sunt emise toate avizele necesare și au fost alocați banii pentru acest proiect. Există astfel și posibilitatea de a atrage forță de muncă din țara vecină. Atragerea unor investitori străini ar fi, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare economico-socială a municipiului.

Salut, Sighet!: Aveți, probabil, multe cunoștințe, mulți prieteni sigheteni. Ce așteptări credeți că au ei de la dumneavoastră, din funcția pe care o dețineți?
Vasile Moldovan: Știți zicala ceea : „prietenul la nevoie se cunoaște”. Aștept propuneri, sugestii, sfaturi. Sunt deschis la dialog și, în principal, la tot ceea ce este în folosul cetățeanului.

Salut, Sighet!: Spuneți-ne, vă rog, trei măsuri/ direcții prioritare pe care le veți aborda în calitate de prefect?
Vasile Moldovan: Stimularea înființării unor noi locuri de muncă, acces la educație, sport și servicii medicale de calitate.

Salut, Sighet!: Aveți de gând să dați un feedback corect, onest, Guvernului Tănase, în sensul de a face o evaluare sinceră a situației economico – sociale nu tocmai strălucite a județului Maramureș?
Vasile Moldovan: A fost pregătită o evaluare pentru primele șase luni ale anului. Este o situație nu tocmai fericită, dar se fac progrese și sperăm că până la sfârșitul anului să simțim o schimbare în bine. De altfel, vom informa Guvernul cu toate problemele cu care ne confruntăm. Suntem în permanentă legătură.

Salut, Sighet!: Programul de guvernare marșează, în principal, pe soluționarea pretențiilor salariale din zona publică. Acest lucru se face în detrimentul investițiilor publice. Ce ne puteți spune despre investițiile pe termen scurt și mediu preconizate pentru județul Maramureș și Sighet?
Vasile Moldovan: Investițiile pe termen scurt și mediu în Maramureș sunt concentrate în special pe infrastructură. Este finalizat în proporție de 90 % D.N. 18 Baia Mare – Sighetu Marmației, este în lucru tronsonul de drum Moisei – Prislop și s-au alocat fonduri pentru drumuri județene, fiind cuprins și D.J. 185 Vadu Izei – Săcel. După cum am arătat și anterior, o investiție majoră va fi construirea podului de peste Tisa, în zona Sighetu Marmației – Slatina. De asemenea, o atenție deosebită se acordă turismului și, implicit, monumentelor istorice, care vor beneficia de un program de reabilitare. Ecologizarea haldelor de steril va fi de asemenea o investiție majoră.

Salut, Sighet!: Ce preferați? Abordarea „diplomatică” câștigătoare sau abordarea tranșantă/ directă, fără menajamente, perdantă?
Vasile Moldovan: Având în vedere și profesia mea de avocat, precum și rolul Instituției Prefectului, prefer o abordare diplomatică, câștigătoare.

Salut, Sighet!: Cum veți asigura, și în ce mod, transparența abordărilor, deciziilor, luate la nivelul Instituției Prefectului?
Vasile Moldovan: La nivelul Instituției Prefectului funcționează Cancelaria Prefectului, iar prin reprezentanții acesteia toate deciziile și abordările instituției vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin mijloacele moderne de comunicare. De asemenea și eu personal mă voi implica în acest sens.

Salut, Sighet!: Ce-i mai mult ca… prefectul?
Vasile Moldovan: Omul. Sper și cred că am rămas aceeași persoană obișnuită. O funcție nu trebuie să te schimbe, ci, dimpotrivă, trebuie să te responsabilizeze și mai mult, să faci progrese în folosul concetățenilor tăi. Sunt și rămân un om obișnuit. Funcțiile sunt trecătoare, omenia este nemărginită.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim să aveți un mandat… întreg!
Vasile Moldovan: Vă mulțumesc și eu și mult succes în viața de zi cu zi!

 

Oanță Brîndușa & Ion Mariș

sursă foto: Liviu Șiman




Daria Dicu: drumul lung de la Sighet la Cambridge!

Absolventă a Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighet, Daria Dicu și-a continuat studiile la Cambridge și la Imperial College din Londra. A fost și inginer software la Google. Din scurta prezentare pe care i-am făcut-o Dariei, probabil cititorii nu realizează deosebitele performanțe pe care această tânără sigheteancă le-a atins. De aceea am abordat-o pe Daria cu o serie de întrebări care să ne edifice în privința parcursului ei profesional. Ce să-i faci, curiozitatea!!!…

Salut, Sighet!: Ce faci? Unde ești cu job-ul azi?
Daria Dicu: Aş dori în primul rând să vă mulţumesc pentru invitaţie, sunt onorată de oportunitatea de a împărtăşi experienţa mea altor sigheteni. Momentan sunt la masterat la Imperial College în Londra, în domeniul bioinformatică şi biologia sistemelor (Bioinformatics and Theoretical Systems Biology), după care urmează să încep primul meu job full-time, în octombrie, ca inginer software la Google.

Salut, Sighet!: Cât de mulțumită ești de parcursul pe care l-ai avut? Dă-ne câteva detalii “pe înțelesul tuturor” privind evoluția ta profesională.
Daria Dicu: Mă bucur şi sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a explora atât cercetarea în biologie, cât şi ingineria software, fiind curioasă de ambele domenii. După ce am terminat liceul la Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă”, am făcut licenţa în Computer Science la University of Cambridge. Pe parcursul facultăţii, am lucrat la Google ca intern în inginerie software timp de 3 veri, în vacanţe, de fiecare dată în alt oraş: în München, Londra şi apoi New York. Consider că experienţa m-a ajutat mult să îmi formez o opinie legat de cum ar fi să lucrez în “industrie”. Dintre subiectele studiate la facultate, m-au atras cel mai mult cele teoretice sau matematice, dar şi ideea de a aplica informatica într-un domeniu care are impact social, cum ar fi biologia, aşa că am decis să explorez posibilitatea unei cariere în cercetare şi să fac un masterat în bioinformatică la Imperial College în Londra. Bioinformatica (sau biologia computaţională) foloseşte diverse metode matematice, precum şi algoritmi, ca să modeleze şi simuleze fenomene din biologie, în special din biologia moleculară. Aceste modele sunt deseori folosite pentru a interpreta observaţiile obţinute din experimente, ajutând cercetătorii să înţeleagă ce se întâmplă în natură. Mi s-a părut un domeniu foarte interesant, şi o şansă de a aplica cunoştinţele de informatică într-un mod practic. După cum am spus, mă bucur mult că am reuşit să explorez puţin ambele opţiuni, atât industria cât şi cercetarea, iar într-un final m-am decis că momentan cel mai mult mi s-ar potrivi un job, odată ce voi termina masterul.

Salut, Sighet!: O vorbă “înțeleaptă” spune așa: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta. De ce Londra? De ce nu acasă, în țară?
Daria Dicu: Sunt mai multe momente în timp în care am ales Marea Britanie: pentru licenţă, apoi masterat, iar acum pentru job-ul pe care urmează să îl încep. Aş putea spune că pentru fiecare am câte un alt motiv. Am fost entuziasmată să plec pentru prima dată în Cambridge după liceu, să cunosc oameni din toată lumea, să studiez informatică într-o facultate de top, şi poate, mai mult decât orice, să încerc ceva complet necunoscut, ca o aventură. După ce am terminat facultatea, am ales să rămân în Marea Britanie în primul rând datorită faptului că eram interesată de cercetare în biologie computaţională. Din păcate, domeniul cercetării nu e bine dezvoltat în România, pe când în Marea Britanie există multe laboratoare care investighează teme foarte diverse în biologia computaţională, există mai mult interes şi mai multe fonduri. Acum pot spune că m-am obişnuit cu stilul meu de viaţă în Londra, locuind de patru ani în Marea Britanie, aşa că decizia de a continua aici pentru un job mi s-a părut naturală. Cu toate acestea, îmi lipsesc mult familia şi prietenii buni din România!

Salut, Sighet!: Cum au primit părinții tăi, ambii medici, decizia ta de a merge pe un alt drum?
Daria Dicu: Părinţii mei sunt foarte deschişi, nu cred că am avut vreodată o discuţie în care au încercat să mă convingă să fac altceva :).

Salut, Sighet!: Există în mintea și sufletul tinerilor zilelor noastre nostalgia “dorului de casă”?
Daria Dicu: E greu să generalizez, dar pentru mine, da! Mi-e cel mai dor de persoanele de acasă, familia şi prietenii cu care am crescut. Şi sigur, am nostalgia locurilor în care mi-am petrecut mulţi ani în Sighet, cum ar fi sala de dans a doamnei profesoare Cristina Kovy, sau coridoarele Liceului „Dragoş-Vodă”.

Salut, Sighet!: Mai dansezi? Suntem un pic indiscreți: ai vreun partener… preferat? 🙂
Daria Dicu: Da, dansul este ceva la care nu aş putea renunţa! Am luat o pauză de la competiţii pentru că nu am avut partener câteva luni, de când m-am mutat în Londra, dar urmează să particip la ele din nou în toamnă. Cât despre partenerul de dans preferat, nu aş putea să aleg! Am avut o legătură specială cu fiecare dintre ei, fiindcă un partener de dans e persoana cu care te antrenezi aproape zi de zi, ani la rând, singura persoană care îţi împărtăşeşte ambiţiile în dans, şi fără de care nu ai putea să le obţii.

Salut, Sighet!: Cum îți petreci timpul liber? Ce fel de distracții ai la Londra?
Daria Dicu: În mare parte îmi petrec timpul liber la dans. În rest, există evenimente foarte diverse în Londra, de la târguri cu mâncăruri specifice, la lecturi pe diferite teme. Încerc să particip când am ocazia. Îmi place să mai ies cu bicicleta la drumuri mai lungi, sunt zone foarte frumoase în afara Londrei care merită explorate.

Salut, Sighet!: Ce business ai propune unui tânăr sighetean dornic să rămână acasă?
Daria Dicu: Nu îmi este familiară industria locală, aşa că mi-e greu să dau un sfat pertinent. Dacă ar fi să aleagă informatica, ar fi mai greu să rămână în Sighet, pentru că numărul de locuri de muncă posibile ar fi mai mic, majoritatea firmelor de IT fiind în oraşe mari, cum ar fi Cluj-Napoca. Cu toate astea, există companii în care poţi lucra de acasă, deci şi de la distanţă.

Salut, Sighet!: Ce gânduri/ priorități ai pentru următoarea perioadă, pe direcția profesiei?
Daria Dicu: Aştept să încep noul job la Google în octombrie, sunt foarte curioasă şi entuziasmată de primul meu loc de muncă oficial! Momentan îmi imaginez că o să urmez direcţia de software engineering cel puţin pentru câţiva ani. O mare parte din viaţa mea este dansul, aşa că am vrut să aleg ceva ce îmi oferă posibilitatea să dedic destul timp dansului şi să mă antrenez pentru competiţii.

Salut, Sighet!: Ce crezi că va aduce bun/rău Brexit-ul?
Daria Dicu: Eu cred că Brexit ar putea avea un impact negativ asupra educaţiei şi cercetării, deoarece multe dintre fondurile care merg în cercetare în universităţile britanice vin de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, îmi e greu să speculez ce măsuri se vor lua ca să se evite acest efect şi consider că nu am destule informaţii ca să îmi exprim o părere bine formată.

Salut, Sighet!: Cum se vede România de la mii de kilometri distanță?
Daria Dicu: Din punctul meu de vedere, superb. De departe, ușor să uit sau să fac abstracție de părțile ei negative, ale vieții de zi cu zi (care de altfel, se găsesc în orice țară), și să mă gândesc la ce mi-e drag în Sighet și la ce locuri minunate avem în țară.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place în România?
Daria Dicu: Un aspect care mi-ar plăcea să se schimbe este interesul pentru cercetare, atât din punct de vedere al fondurilor, cât şi din punct de vedere social. Când un elev termină liceul, este îndreptat către o carieră care îi dă un bun statut social, aşa că aplică la facultate la medicină, drept sau inginerie. Puţini iau în considerare domenii mai pure, nu aplicate, cum ar fi matematica, fizica sau biologia, probabil în parte pentru că viitorul în domeniile respective ar fi strâns legat de cercetare, care nu are infrastructură și duce lipsă de fonduri în România. Mi-ar plăcea ca mai mulţi elevi să aibă oportunitatea de a-şi explora pasiunile, nu să meargă pe un drum fixat, imediat după liceu, într-un spectru limitat de domenii, neştiind că există multe alte posibilităţi.

Salut, Sighet!: Ajungi mult mai des prin țară decât…. prințul Charles?
Daria Dicu: Sper că da! Nu am reuşit să găsesc o cifră oficială, de câte ori vine domnia sa în ţară. Eu încerc să petrec câte un weekend o dată la câteva luni, deşi poate anul acesta am venit mai rar din cauza lipsei de vacanţe pe timpul masterului.

Salut, Sighet!: Unui tânăr conștiincios, preocupat de viitorul său, ce limbă străină îi sugerezi să-nvețe: engleza sau germana? Răspunsul să nu fie ambele! 🙂
Daria Dicu: Deşi e greu să nu spun ambele, m-am străduit să aleg şi voi spune engleza. Eu consider că engleza este un “must” în zilele noastre, dar asta o face şi o limbă mai uşor de învăţat (poate şi fără să vrem), pentru că suntem mult expuşi la engleză prin filme, media, muzică. În acelaşi timp, germana ar putea deschide alte oportunităţi, pentru că mai puţini oameni o învaţă, iar dacă ştii germana te remarci. Dar până la urmă, o limbă este doar un instrument (esenţial, ce-i drept), iar ceea ce face diferenţa cu adevărat sunt cunoştintele şi competenţa în domeniul ales.

Salut, Sighet!: Dacă ai fi primarul Sighetului, care ar fi măsurile urgente – evident în folosul comunității! – pe care le-ai lua?
Daria Dicu: Nu mi s-ar părea potrivit să dau vreun sfat, având în vedere că nu am locuit în Sighet de câţiva ani şi nu sunt chiar la curent cu problemele actuale.

Salut, Sighet!: Cât de tare “ține”… cuiul, Sighetul turistic?
Daria Dicu: Chiar am remarcat noua „sculptură” de pe aleea pietonală ultima dată când am venit acasă şi mi s-a părut amuzant. Trebuie să recunosc că atunci când cineva mă întreabă din ce zonă a României sunt, expresia “unde se agaţă harta în cui” e foarte folositoare, deşi nu sună la fel de bine în engleză.

Salut, Sighet!: Mult succes Daria și nu-ți uita… rădăcinile!
Daria Dicu: Vă mulţumesc mult şi din nou, sunt onorată că v-aţi gândit la mine pentru interviu!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Cine nu-l cunoaște pe… Neluțu Hotea?! – INTERVIU

Toți puștii îl cunosc pe Neluțu Hotea: puștii de azi și „puștii” de ieri, cei talentați și cei dedicați fotbalului. Neluțu Hotea a jucat și fotbal, dar laurii i-a cules din postura de antrenor. Are în „palmares” mulți tineri care au plecat din Sighet și joacă la echipe importante din țară. Mereu zâmbitor și binedispus, antrenorul Neluțu Hotea a acceptat fără ezitări să discute cu noi despre încercările, dar și performanțele pe care le-a obținut în ultimii… 10 ani.

Salut, Sighet!: Cum este să fii antrenor tocmai la… Sighet?
Neluțu Hotea: Minunat! 30 de ani pe terenurile sighetene spun totul. Iubesc aceste meleaguri prea mult, astfel încât nu mă văd antrenând în altă parte, deși oferte au fost și sunt încă și în prezent.

Salut, Sighet!: Cât de dificilă este – în general – munca de antrenor?
Neluțu Hotea: Depinde cum privești lucrurile. Trebuie să fii dedicat pentru această muncă grea, dar care îți poate aduce foarte multe satisfacții. Trebuie să fii capabil de sacrificii. 

Salut, Sighet!: Care sunt categoriile de vârstă (copii/tineri) pe care le antrenezi la ora actuală?
Neluțu Hotea: De-a lungul anilor am antrenat la toate categoriile de vârstă posibile, de la seniori până la cei de 5-6 ani. În ultimii ani, am activat doar la C.S. PLIMOB SIGHET, club care are în cadrul său 11 echipe. Pot să spun că, mai mult sau mai puțin, sunt implicat în antrenarea tuturor echipelor.

Salut, Sighet!: Cum este să te ocupi mereu și mereu de antrenat copiii?
Neluțu Hotea: Antrenoratul la nivel de copii și juniori necesită anumite aptitudini speciale, inclusiv o temeinică cunoaștere a felului în care se dezvoltă un copil: din punct de vedere fizic, biologic, psihic, să fii un bun pedagog, psiholog, să ai multă, multă răbdare cu copiii. Antrenorul trebuie să cunoască toate criteriile și particularitățile la grupele de vârstă. Un copil nu este un fotbalist în miniatură, astfel încât trebuie să cunoști totul despre copii. Fiecare categorie de vârstă are secretele ei și necesită o pregătire specifică.

Salut, Sighet!: Antrenezi în cadrul clubului înființat pe lângă Plimob S.A. Cât de ușoară/grea este colaborarea cu o societate privată?
Neluțu Hotea: PLIMOBUL se identifică cu domnul director Godja Vasile, iar colaborarea cu dumnealui, aș putea să o caracterizez ca fiind una foarte serioasă, cu rezultate excelente. C.S. PLIMOB SIGHET este unul din cele mai bine structurate cluburi din Ardeal. Menționez că, C.S. PLIMOB este susținut financiar doar de către societatea comercială PLIMOB S.A., fapt pentru care îi mulțumesc domnului director Godja Vasile, atât în numele meu, cât și în numele părinților și al copiilor.

Salut, Sighet!: Care sunt rezultatele tale cele mai importante din munca de antrenorat?
Neluțu Hotea: Opt finale pe țară cu 7 categorii de vârstă, este poate ceva unic pentru un club dintr-un oraș mic. 14 jucători la loturile naționale de juniori de-a lungul timpului, nu este puțin lucru, 7 jucători care au disputat în liga I. Și să nu uităm că C.S. PLIMOB a câștigat 130 de turnee pe plan național și internațional. DA, ați auzit bine, 130 locuri I și peste 150 locuri II și III.

Salut, Sighet!: Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un copil pentru a fi inclus în echipa Plimobului?
Neluțu Hotea: Prima condiție este să iubească fotbalul! De restul ne ocupăm noi. În cadrul clubului PLIMOB, copiii găsesc un mediu sănătos pentru performanță, dar și rolul educativ este foarte important pentru noi.

Salut, Sighet!: Se poate face performanță la Sighet în fotbal?
Neluțu Hotea: Încercări au mai fost, însă toate eșuate, din păcate. Lipsa de profesionalism al unora dintre cei implicați, precum și politizarea echipei, au dus la eșecuri repetate. Performanță se poate face, cu siguranță, însă doar cu implicarea unor oameni de afaceri serioși, un consiliu de administrație credibil și competent și, bineînțeles, cu sprijinul autorităților locale.

Salut, Sighet!: Ce șanse de a evolua, de a fi observat de alte cluburi mari, are un copil antrenat la Sighet?
Neluțu Hotea: Un copil antrenat la C.S. PLIMOB SIGHET, are șansa de a fi observat de cluburi mari, mai repede decât cei antrenați la cluburile din orașele mai mari, deoarece PLIMOBUL participă an de an la mari turnee internaționale. Spre exemplu, de-a lungul anilor, PLIMOB a jucat cu: ARSENAL Londra, BORUSIA Dortmund, SAO PAOLO (Brazilia), Olympique Lyon, GIRONDIN Bordeaux, Olympique Marseille, ST. Etienne, STRASBOURG, BILBAO, ATALANTA, STADES RENNES și altele. Am enumerat aici doar o parte din echipele pe care le-am întâlnit la turneele internaționale din Franța, Italia și Spania. Pe plan intern, am jucat în fazele superioare meciuri oficiale și amicale cu Steaua, Dinamo, Academia HAGI, C.S.U. Craiova, Pandurii Tg. Jiu, C.F.R. Cluj. În concluzie, șansele unui copil antrenat în cadrul C.S. PLIMOB SIGHET de a fi observat de cluburi importante, sunt foarte mari.

Salut, Sighet!: Știm că mai există cluburi private în Sighet care se axează pe aceeași categorie de vârstă. Se poate vorbi de…. concurență? Este benefică?
Neluțu Hotea: În Sighetu Marmației sunt cluburi care au maxim 2-3 categorii de vârstă, în timp ce C.S. PLIMOB are 11 echipe în competiție! Despre competiție vă pot spune ceea ce știți cu toții deja, și anume, că aceasta aduce progres. Personal, la copii, nu aș vorbi de concurență, doar despre construcție și colaborare în intresul copiilor. Îi felicit pe toți cei cu inițiativă în acest domeniu și le doresc succes tuturor copiilor! În ceea ce mă privește, dacă este nevoie să ajut un copil din Sighet să ajungă la un club mare, niciodată nu voi spune nu, indiferent de clubul de care aparține. Ideal ar fi ca de la o vârstă, toți copiii cu aptitudini să joace împreună.

Salut, Sighet!: Dă-ne câteva exemple de tineri de succes care au trecut pe la „academia” Plimob și sunt la ora actuală realizați!
Neluțu Hotea: Avem patru jucători la C.S.U. Craiova, doi la seniori – Sergiu Jurj și Raul Hreniuk, doi campioni naționali en titre la U17 –  Zbona Viorel și Marc Mihăiță, Tand Cristian vicecampion național cu Ardealul Cluj.  Menționez că Sergiu Jurj a fost împrumutat pe o perioadă de un an la HELAS Verona, iar Pop Ionuț a jucat un an pentru Rapid Viena. Desigur, mai avem jucători plecați la Satu Mare, Cluj, Oradea, Timișoara și urmează mulți alții, Plimobul fiind perceput ca o pepinieră importantă. 

Salut, Sighet!: Ce nume cu potențial deosebit are la ora actuală echipa tinerilor de la Plimob?
Neluțu Hotea: Toți copiii din cadrul clubului au potențial! Timpul o să îi scoată în evidență pe cei care sunt consecvenți și își doresc performanța.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani ați participat și la importante competiții internaționale. Unde s-au desfășurat și cu ce rezultate?
Neluțu Hotea: Am enumerat mai sus cluburile cu nume mari cu care ne-am confruntat. Spre exemplu, la turneul din Franța unde participă câte 90 de echipe de pe 3 continente, cea mai bună clasare a fost pe locurile 9-12.

Salut, Sighet!: În aceste luni de vară fotbalul este în pauză sau antrenamentele continuă?
Neluțu Hotea: Cred că suntem singurul club care nu are vacanță. Bineînțeles, cei care merg în vacanță cu părinții sau la bunici, sunt liberi să o facă. Pe majoritatea însă, nefiind presați de programul școlar, îi aducem pe terenul de sport. Astfel, putem lucra la deficiențe, putem lucra în subgrupe, automat repetările fiind mai dese, iar cu cei avansați, facem individualizare. Spre exemplu, Pop Ionuț și Vlad Bicuschi au pe 26.07 ultima selecție pentru lotul național de juniori U14, la Târlungeni, acțiune ce va dura 8 zile. Nu în ultimul rând, aducându-i la sport, îi mai îndepărtăm de viciul principal din zilele noastre – calculatorul – și de alte preocupări care nu sunt benefice copiilor.

Salut, Sighet!: Din cine este formată echipa de antrenori și care este organigrama posturilor?
Neluțu Hotea: Emil Dăncuș, Marincean Cosmin, Cozar Vasile și Pop Cosmin, sunt colegii mei cu care colaborez foarte bine. În ceea ce privește organigrama, ea se schimbă continuu, în funcție de evoluția copiilor și de strategia clubului.

Salut, Sighet!: Finanțarea voastră este 100% privată sau aveți și alte resurse (abonamente, alți sponsori, etc)
Neluțu Hotea: Finanțarea, așa cum am mai spus-o, vine 100% din partea domnului Godja Vasile.

Salut, Sighet!: Cum crezi că se poate îmbogăți/ îmbunătăți activitatea sportivă, dar mai ales cea fotbalistică la Sighet?
Neluțu Hotea: Eu sunt un susținător al tuturor sporturilor și colaborez excelent cu colegii de la celelalte ramuri sportive. Schimbul de opinii, recomandarea unor sportivi cu aptitudini certe pentru o anumită disciplină, precum și susținerea echipelor sighetene la orice disciplină sportivă, poate vor face sportul sighetean mai puternic, mai cunoscut și respectat!

Salut, Sighet!: Ce competiții importante la care veți participa aveți planificate până la finele anului?
Neluțu Hotea: Suntem invitați la foarte multe competiții în vacanța de vară. După o analiză atentă, vom alege ceea ce este mai benefic pentru copiii din cadrul clubului nostru, astfel încât, fiecare categorie de vârstă să beneficieze de jocuri de o calitate cât mai bună.

Salut, Sighet!: Mulțumim pentru interviu! Mult succes!
Neluțu Hotea: Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a face cunoscută activitatea din cadrul C.S. PLIMOB. Pentru că noi nu prea am ieșit în mass media, le urez tuturor celor care vă urmăresc, multă sănătate, să își îndrume copiii spre sport indiferent de disciplină, iar dacă aleg fotbalul, cu atât mai bine. Mulțumim PLIMOB! SUCCES TUTUROR COPIILOR SIGHETENI!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




În grădina lui Ion (Bledea): „Dialogul artistului cu prietenii” [FOTO] [VIDEO] – autor, Brîndușa Oanță

Sâmbătă, 15 iulie 2017, Ion Bledea și-a invitat și întâlnit prietenii – artiști, iubitori de artă, cunoscuți – pentru a-i delecta cu lucrările sale într-o ambianță familială oferită de galeria personală de… acasă. Evenimentul „Dialogul artistului cu prietenii”, demarat împreună cu Editura „Valea Verde”, a ajuns la ediția a III-a.

Douăzeci de lucrări recent create au fost amplasate pe simezele imaginare ale curții tapetate cu un covor verde, în ton cu natura, acolo unde se naște materia primă a artistului: lemnul.

Întâlnirea a fost „moderată” de prietenii lui Ion Bledea care au subliniat valoarea artistului și au prezentat publicului din grădină repere din biografia sculptorului. Ioan Dorel Todea, Ion Mariș, Mihai Dăncuș, Gheorghe Iancu, Valentin Rozsnyai, Ioan Tivadar și Adela Ștefania Pop au punctat, în mod personalizat, traiectoria artistului și rezultatele remarcabile pe care le-a obținut Ion Bleadea de-a lungul parcursului artistic.

Un moment aparte, sincer și sensibil a fost intervenția nepoatei artistului, Antonia  Ilaria Ștețiu, care și-a „elogiat” artistul-bunic-sculptor, menționând, printre altele, că din mâinile bunicului ei s-au născut peste 1.200 de lucrări.

Partea „oficială” a fost încheiată cu un frumos cântec de dragoste interpretat de cunoscuta culegătoare de folclor autentic și de păstrătoare a tradițiilor, Măriuca Verdeș.

Publicul a admirat lucrările expuse, cu o tematică diversificată și incitantă, s-au depănat amintiri, grădina devenind și un studio foto-video ad-hoc, participanții simțindu-se favorizați că intră în grupul de prieteni ai sculptorului Ion Bledea, artist care face cinste Sighetului și României.

La întâlnirea din grădina-galerie – de artă a lui Ion Bledea au participat aproape 70 de persoane.

Ne dorim să participăm la cât mai multe întâlniri în grădina-galerie – de artă a sculptorului sighetean Ion Bledea!

Urmăriți un film documentar (realizat în  2 ianuarie 2017, marca Green Valley Films) dedicat sculptorul Ion Bledea:

Autor, Brîndușa Oanță

 

 




Spitalul Sighet, mereu în centrul… atenției! – Interviu cu managerul Dan Dunca

Numit manager al Spitalului Municipal Sighet în urmă cu un an de zile, economistul Dan Dunca și-a asumat o muncă dificilă, cu multe provocări. De-a lungul ultimilor ani, Spitalul a fost mereu un subiect fierbinte atât pentru clasa politică locală, dar mai ales pentru pacienții spitalului. Discuția foarte deschisă pe care o avem cu managerul spitalului, ar trebui să fie relevantă pentru cititorii noștri, ținând cont că Spitalul este un punct strategic pe harta socio-medicală a orașului și chiar a zonei… Maramureșului Istoric.

Salut, Sighet!: Domnule manager, ați fost o perioadă destul de îndelungată director de bancă. Cât de ușoară/ grea a fost trecerea în/ spre domeniul sănătății?
Dan Dunca: Nici nu știu dacă pot să spun că a fost ușor sau greu, dar sigur pot să spun că a fost interesant. Am întâlnit o problematică nouă, terminologii noi, o cultură organizațională nouă, complet diferită față de cea din sistemul bancar. A fost și este o provocare.

Salut, Sighet!: „Gura lumii” spune că Spitalul are cei mai mulți angajați dintre instituțiile bugetare din Sighet. Care este adevărul?
Dan Dunca: Numărul de angajați se situează în jurul cifrei de 850. La 30.06.2016 exista un număr de 848 salariați, iar la data de 30.06.2017 sunt 830 salariați. Este un colectiv mare fiind pe locul 3 în topul angajatorilor bugetari din municipiu, după Poliția de Frontieră și unitățile de învățământ.

Salut, Sighet!: Haideți să mai lămurim un aspect important. De unde primiți finanțare? Doar de la bugetul local sau există fonduri direcționate către Spitalul Sighet și de la Ministerul Sănătății?
Dan Dunca: În primul rând, trebuie menționat faptul că Spitalul Municipal Sighetu Marmației este un spital public local aflat în subordinea unității administrative teritoriale (Consiliul Local al municipiului), dar care este finanțat integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Art. 190. – (1) din Legea 95/2006 actualizată, privind reforma în domeniul sănătății prevede: „Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate…”

De la bugetul de stat se asigură: a) desfășurarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate; b) dotarea cu echipamente medicale, în condițiile legii; c) investiții legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuție; d) expertizarea, transformarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte cazuri de forță majoră; e) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor existente, precum și efectuarea de reparații capitale; f) activități specifice unităților și instituțiilor cu rețea sanitară proprie; g) activități didactice și de cercetare fundamentală; h) alte cheltuieli curente și de capital.

Bugetele locale participă la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare, respectiv bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale. Spitalele publice pot realiza și venituri suplimentare.

Cam acestea sunt prevederile legale. În cazul nostru, peste 90% din venituri se realizează în baza contractelor de prestări de servicii medicale încheiate cu Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate Maramureș. Sumele facturate și încasate sunt proporționale cu valoarea contractului cadru încheiat și cu prestările efectiv realizate.
De la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, primim finanțare tot în baza contractelor încheiate pentru serviciile medicale prestate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate ce se derulează prin Ministerul Sănătății. Dar, în anul 2016 am primit și suma de 48.000 lei, tot de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, pentru modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în baza unei solicitări de finanțare depuse de spital, și cu o cofinanțare de la bugetul local de 5.000 lei.

De la bugetul local se primesc anual finanțări conform prevederilor legale atât pentru investiții cât și pentru finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare (plata utilităților, etc…). Veniturile suplimentare ce le realizează spitalul sunt, în principal, cele rezultate din prestări de servicii medicale la cerere (pentru persoanele care nu sunt asigurate sau nu apelează la statutul de asigurat în sistemul de sănătate), sponsorizări și donații, precum și venituri din închirierea unor spații.

În concluzie, putem spune că funcționăm aproape pe aceleași principii ca un agent economic, dar, opțional, putem primi finanțări și de la bugetul local sau bugetul de stat.

Salut, Sighet!: Care este nivelul finanțării Spitalului (procentual) din bugetul municipiului?
Dan Dunca: Pentru anul 2017 Spitalul Municipal a primit o finanțare de 1,72% din bugetul municipiului pentru investiții și bunuri și servicii.

Salut, Sighet!: Bănuim că fondurile alocate sunt insuficiente, cum de altfel se întâmplă și în alte domenii (cultură, educație, etc). Pentru un nivel rezonabil de finanțare, cu cât ar trebui plusate fondurile spre spital față de nivelul actual?
Dan Dunca: Este foarte greu de făcut o estimare. Mă refer la faptul că, pe lângă indicatorii cantitativi, mai intervin și cei calitativi. De exemplu, ar trebui să completăm dotarea cu aparatură medicală, dar, în același timp, putem vorbi și de înlocuirea celei existente cu alta, de ultimă generație. Mai trebuie avut în vedere stadiul avansat de degradare al clădirilor ce necesită resurse finaciare în vederea reparațiilor, dar, în același timp, putem să ne gândim la o relocare într-o clădire mai nouă, sau chiar construirea unui alt spital monobloc. Deci, variabilele sunt foarte multe pentru a face o estimare cât de cât pertinentă. Dacă ne gândim doar la o funcționare la nivelul celei existente, dar să ne permitem să ne achităm datoriile restante față de furnizori (cca. 4 milioane de lei) într-o perioadă de cca. 4 ani, ar trebui ca finanțarea lunară să crească cu cca. 175.000 lei – 200.000 lei.

Salut, Sighet!: Care sunt problemele mai sensibile cu care se confruntă spitalul (indiferent de natura lor)?
Dan Dunca: Lipsa medicilor pe anumite specializări, infrastructura învechită și degradată și, în unele cazuri, atitudinea personalului față de pacienți.

Cea mai mare problemă este că pe anumite specializări nu dispunem de un număr suficient de medici. Este vorba de medici de urgență fapt pentru care este din ce în ce mai greu să asigurăm permanența serviciului de gardă pe Compartimentul de Primiri Urgențe. La alte specializări avem un singur medic: neurologie, oftalmologie, oncologie, diabet și boli de nutriție, radiologie, pneumologie, anestezie și terapie intensivă. Acest lucru ne creează probleme în a asigura continuitatea activității secțiilor pe perioada concediilor de odihnă ale medicilor. Alte specializări la care am mai avea nevoie de medici sunt: psihiatrie, pediatrie, laborator de analize.

Salut, Sighet!: Ce credeți că ați îmbunătățit de când ați preluat conducerea Spitalului Sighet?
Dan Dunca: În primul rând, relația dintre echipa managerială și consiliul medical, relație care se bazează pe respect și colaborare. Cred că și unele aspecte ce vizează infrastructura spitalului, mă refer aici la câteva secții și compartimente reabilitate, igienizate și care, în final, sporesc confortul pacientului și, nu în ultimul rând, ridicarea suspendării temporare a activității compartimentului de anatomie patologică, prosectura (morga).

Salut, Sighet!: În ultima perioadă am avut câteva mesaje, nu tocmai pozitive, de la sigheteni, care vizau secția de oncologie, unde știm că doar un singur medic acoperă întreaga activitate. Cum apreciați că se desfășoară activitatea la oncologie?
Dan Dunca: Și în anul acesta, ca și în ultimii ani, datorită faptului că avem un singur medic oncolog, pe perioada cât acesta a fost plecat în concediu de odihnă, compartimentul de oncologie a fost închis, ocazie cu care s-a realizat igienizarea acestuia și unele reparații și modernizări. Existența compartimentului de oncologie în cadrul spitalului nostru este un avantaj pentru pacienții care necesită tratamente cu citostatice, aceștia nefiind obligați să facă deplasări în alte localități mai îndepărtate. Din păcate, existența unui singur medic specialist creează unele deficiențe în activitate, dar așteptăm ca peste doi ani să vină la post un alt medic care, în prezent, este rezident pe această specialitate.

Salut, Sighet!: Probabil știți, pe site-ul nostru au apărut unele articole critice la adresa Spitalului Sighet, asumate de către semnatari. Era vizat comportamentul nu tocmai “hipocratic” al unor medici. Ați fost sesizat în privința unor cazuri de discriminare în tratamentul bolnavilor pe criterii sociale, de vârstă, etc? Dacă da, ce măsuri ați luat?
Dan Dunca: Am avut o singură sesizare în scris formulată de pacient/aparținător față de modul de acțiune al medicului (diagnostic, tratament) și care, conform legislației, a fost cercetată de comisia de etică din cadrul spitalului. Nu am avut nicio sesizare din partea pacienților privind o eventuală discriminare pe criterii sociale, de vârstă, etnie, etc… doar sesizări datorită neînțelegerii de către pacienți a modului de funcționare a sistemului.

Salut, Sighet!: Cum poate proceda un bolnav nemulțumit de serviciile medicale ce i-au fost oferite?
Dan Dunca: În cazul în care pacientul consideră că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în legislația specifică de către personalul medico – sanitar și auxiliar, poate depune o sesizare la registratura spitalului care va fi repartizată spre analiză consiliului etic din cadrul unității noastre.

Pentru fapte săvârșite cu vinovăție de medici, prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau a corpului profesional, pacienții se vor adresa Colegiului Medicilor.

În cazuri de malpraxis pacientul fie sesizează Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis (organizate în cadrul DSP a fiecărui județ), fie sesizează direct instanța de judecată.

Salut, Sighet!: Care considerați că este secția cel mai bine pusă la punct din spital, din punct de vedere material, dar și al resurselor umane?
Dan Dunca: În prezent, în urma investițiilor recent efectuate, secția de Obstetrică – Ginecologie împreună cu cea de Neonatologie sunt cele mai bine puse la punct atât prin prisma infrastructurii (saloane, săli de operații și de tratament), cât și a personalului medico-sanitar.

Salut, Sighet!: Știm că în ultimii ani, datoriile spitalului s-au situat la un nivel destul de ridicat. Cât de mare este la această oră datoria spitalului, către cine, și cum se va „stinge”?
Dan Dunca: La 30.06.2017 Spitalul Sighet înregistrează datorii totale în sumă de 3.243.000 lei, față de 30.06.2016 când acestea se ridicau la 4.316.000 lei. Se observă o reducere a acestora, în contextul în care doar facturile de gaz în perioada octombrie 2016 – mai 2017 au fost în sumă de 1.200.287 lei, față de aceeași perioadă a anului precedent, când a fost doar de 902.000 lei. Deci, se poate observa că dacă nu aveam „norocul” de această iarnă grea, soldul datoriilor față de furnizori era și mai mic. Datoriile se înregistrează față de furnizorii de medicamente, materiale sanitare, utilități, dezinfectanți, materiale, etc.

După cum se observă, am început să reducem soldul datoriilor, în contextul în care am îmbunătățit hrana pacienților, am crescut valoarea achizițiilor lunare de medicamente, am alocat resurse financiare mai mari pentru dezinfectanți, am efectuat unele modernizări și igienizări pe secții și compartimente. Acest lucru a fost posibil datorită creșterii veniturilor și optimizării/ reducerii unor cheltuieli, proces care trebuie să fie continuu și care, în final, ar trebui să ne permită la un moment dat să „stingem” toate datoriile față de furnizori.

Salut, Sighet!: Relația cu Casa de Asigurări Maramureș este benefică spitalului? Sunt acreditate toate tipurile de servicii medicale?
Dan Dunca: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Maramureș este reprezentantul în teritoriu al Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, instituție prin care se asigură finanțarea spitalelor publice locale. Avem o relație bună cu această instituție, dar suntem parteneri de contract, deci ei vor să cumpere servicii cât mai ieftine/ puține, iar noi vrem să vindem cât mai scump și mai multe. Trebuie să găsim o soluție de mijloc. Atât spitalul cu secțiile și ambulatoriul, cât și laboratorul de analize sunt acreditate.

Salut, Sighet!: Ne permitem să vă semnalăm și diverse critici vis-a-vis de secția pediatrie în privința igienei și a confortului interior. Ați fost sesizat pe această direcție?
Dan Dunca: M-am autosesizat de la prima vizită pe secție, încă la preluarea mandatului, precum și la postările pe facebook făcute de unii părinți, fapt pentru care am solicitat primarului să convoace o ședință a Consiliului Local la Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Ședința a avut loc în incinta secției de pediatrie și a participat majoritatea consilierilor.

S-a vizitat întreaga secție, inclusiv etajele abandonate (închise) datorită condițiilor improprii de cazare, și am prezentat proiectul de reabilitare al secției. Ca urmare, este cuprinsă în bugetul trimestrului III, suma de 1.163.000 lei pentru lucrările de reabilitare.

Lucrarea este publicată pe SEAP, în data de 17.07.2017 se închide procedura. Dacă nu vor exista eventuale contestații, până la sfârșitul lunii vor începe lucrările.

Salut, Sighet!: Vă mai solicităm un punct de vedere privind modul în care se desfășoară activitatea în zona „bugetară”. De ce uneori, așa ni s-a transmis, pacienții sunt tratați ca la… stat?
Dan Dunca: E greu de înțeles că aceeași persoană dimineața la stat tratează pacientul într-un anumit fel, iar după amiaza, într-un cabinet privat, are complet o altă atitudine, dar, din păcate, mai există astfel de cazuri, dar din ce în ce mai puține. Probabil diferența o face concurența, mai bine spus, lipsa concurenței pentru serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, servicii de care pacienții din Sighet nu pot beneficia în altă parte decât în cadrul spitalului.

Salut, Sighet!: De ce-și doresc foarte mulți sigheteni locuri de muncă în spital (infirmiere, asistente)? Ce-i atrage pe oameni (salariul, programul, lejeritatea, etc.)? Am fost avertizați că se mai practică… aranjamentele la angajare. Ce ne puteți spune?
Dan Dunca: În primul rând, salariul care, începând din octombrie 2015, a crescut progresiv în mai multe etape astfel încât, la ora actuală, se situează la un nivel decent, fiind mult mai mare decât în alte sectoare de activitate. În al doilea rând, pentru mulți salariați, programul în ture de 12 ore este foarte avantajos, oferindu-ți posibilitatea să acumulezi timp liber pentru a-ți putea rezolva alte probleme fără a necesita zile de concediu de odihnă sau învoiri de la serviciu.

Am auzit despre aranjamente la angajare chiar înainte de a lua decizia de a angaja personal. La concursul pentru asistente medicale, cele 50 de întrebări pentru proba scrisă, au fost extrase de reprezentanți ai concurenților (la începerea concursului) dintr-un număr total de 1.230 de întrebări care acopereau întreaga bibliografie de concurs. Concluzia, vă rog să o trageți dumneavoastră!

Salut, Sighet!: Care este gradul de adresabilitatea pentru serviciile oferite de Spitalul Sighet. Știm că mulți bolnavi preferă centrele medicale din Baia Mare și mai ales din Cluj Napoca. Se justifică alegerea?
Dan Dunca: În ultimii ani, gradul de adresabilitate s-a păstrat relativ constant, respectiv pe secțiile spitalului s-a internat un număr de cca. 16.500 pacienți, anual. Acoperim o arie geografică destul de mare, respectiv pentru unele specializări, zona se întinde de la Borșa până la Piatra și Mara. Pentru cazurile de psihiatrie cronici, zona se extinde și dincolo de pasul Gutâi. Așa cum în unele situații pacienții din zona Vișeu de Sus sau Borșa apelează la serviciile noastre, sunt cazuri în care pacienții din zona Sighet ajung în unele centre universitare sau la Spitalul Județean Baia Mare. În unele cazuri este dorința pacientului, sau în alte cazuri, este decizia medicilor noștri de a transfera pacienții în alte spitale. Sunt cazuri în care, neavând medici de o anumită specializare pe serviciu de gardă, nu se poate trata pacientul (ex. anestezist), sau nu avem deloc medici pe acea specialitate (ex. neurochirurgie).

Salut, Sighet!: Ne-au fost semnalate în anumite cazuri, și lipsa unor medicamente din spital. Sunt situații izolate? Sunt… constante?
Dan Dunca: Sunt cazuri izolate. În general, avem medicamente pentru toate afecțiunile, dar nu întotdeauna cele de ultimă generație, care sunt mai scumpe. Dacă un pacient nu răspunde la tratamentul cu medicamentele ce se găsesc la farmacia spitalului și se impune alt medicament, se aprovizionează în regim de urgență medicamentul respectiv. De asemenea, se pot achiziționa de către pacient/ aparținător și se decontează ulterior de către spital (în baza bonului fiscal).

Salut, Sighet!: Știm că ați avut și mici proiecte finanțate din sectorul privat (inclusiv de către cluburile Rotary, dar și de către alte organizații caritabile din străinătate). Cât de utile sunt aceste ajutoare?
Dan Dunca: Donațiile și sponsorizările primite de la organizațiile caritabile din țară și străinătate, vin în completarea veniturilor realizate de către spital. De multe ori aceste donații s-au materializat în aparatură medicală, mobilier medical, saltele, lenjerii, paturi, materiale sanitare, etc. care, de multe ori, lipseau din spital sau se aflau într-un stadiu avansat de degradare. Sponsorizările primite ne-au dat posibilitatea să achiziționăm noi cele necesare desfășurării activității și pentru care nu întotdeuna aveam sursa de finanțare. Acest ajutor primit prin donații și sponsorizări este foarte util instituției, fapt pentru care mulțumesc pe această cale celor care au fost alături de Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Salut, Sighet!: Ați gândit și/sau depus proiecte pentru finanțare pe sume mai consistente, care să lase urme mult mai vizibile la Spitalul Sighet și în ce constă acestea?
Dan Dunca: Este în curs de finalizare (expertiza tehnica, audit energetic și DALI și s-au obținut toate avizele necesare) un proiect de finanțare pe programul POR 2014 – 2020, măsura 8.1, „Modernizare, reabilitare, extindere și dotare a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației” cu o valoare de cca. 9 mil. EUR. Titular de proiect, Spitalul.

În lucru pe același program, dar pe măsura 3.1 se află un proiect ce vizează creșterea eficienței energetice pentru trei clădiri din cadrul spitalului (s-au efectuat expertizele tehnice și auditul energetic, se lucrează la DALI ). Titular de proiect, Municipiul Sighetu Marmației în calitate de proprietar al clădirilor.

În faza de căutare de partener de proiect din Ucraina pe programul ENI CBC Programme 2014 – 2020 Hungary –Slovakia – Romania – Ukraine pe prioritatea nr. 2 „Support to the development of health”. Valoarea maximă a programului este de 1 milion EUR ce se împarte pe cei doi parteneri și a cărui termen de depunere a cererilor de finanțare este pe 15.09.2017. Pe acest program am dori achiziționarea de aparatură medicală.

De asemenea, s-a lansat în consultare publică, ghidul pentru un program pe România – Ucraina tot pe domeniul medical cu două componente, respectiv una „SOFT” în valoare de 500 mii EUR, și o componentă „HARD” în valoare de 1,3 mil. EUR. Dorim să aplicăm și pe aceste programe de finanțare.

Nu renunțăm nici la un proiect mai vechi, demarat de vechea conducere, de comasare a secțiilor chirurgicale în clădirea fostului Spital de copii deficienți, și pentru care există expertiza tehnică, auditul energetic și DALI, dar care trebuiesc actualizate și, ce este mai important, de căutat finanțarea.

Salut, Sighet!: Ce mesaj aveți pentru sigheteni vizând îmbunătățirea activității Spitalului Sighet?
Dan Dunca: Dacă va exista consecvență, în cca 5 – 7 ani, imaginea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, se poate îmbunătăți radical.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru amabilitate și vă promitem să… revenim!
Dan Dunca: Și eu vă mulțumesc pentru ocazia de a face cunoscută sighetenilor o parte din problematica Spitalului Sighet. Vă mai… așteptăm!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Hai Sighet! Hai România! – Interviu cu valoroasa atletă Patricia David (autor, Brîndușa Oanță)

Atleta Patricia Daria David este obișnuită cu dialogul permanent în cadrul site-ului „Salut, Sighet!”. Știm că în perioada 21-29 iulie urmează Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din Ungaria, iar sigheteanca Patricia David, legitimată la C.S.S. Sighet, multiplă campioană națională la triplusalt, face parte din lotul național de juniori al României.

Brîndușa Oanță: În ce localitate din Ungaria se desfășoară Festivalul și care sunt disciplinele de concurs pe care le include FOTE?
Patricia David: Competiția se va desfășura în Satul Olimpic Gyor – Ungaria. FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) este olimpiada europeană de juniori. Această competiție include toate sporturile olimpice numindu-se și miniolimpiadă. Echipa României este formată din juniori care practică următoarele sporturi: atletism, ciclism, gimnastică artistică, înot, judo, kaiac canoe, tenis, handbal.

Brîndușa Oanță: În ce categorii de vârstă se încadrează competitorii?
Patricia David: Competitorii sunt juniori născuți în 2001-2002. 

Brîndușa Oanță: Câte țări s-au înscris în competiție?
Patricia David: Informațiile sunt încă în curs de actualizare, dar, pot să vă spun că va participa un număr mare de țări din Europa, la diferite discipline sportive. 

Brîndușa Oanță: La câte probe poate participa un sportiv, și la câte ești înscrisă tu?
Patricia David: Un sportiv poate participa la maximum două probe și o ștafetă. Eu voi concura în proba de triplusalt și cea de săritură în lungime.

Brîndușa Oanță: Vei fi însoțită de antrenorul tău, prof. Zolatan Csillik, sau aveți antrenor/antrenori al/ai lotului?
Patricia David: Voi fi însoțită și de domnul Zoltan Csillik, cel puțin în zilele în care voi avea probele, dar echipa României va fi însoțită de șefi de delegație, antrenori și cadre medicale.

Brîndușa Oanță: Ce așteptări ai de la probele la care participi?
Patricia David: În primul rând, mi – am dorit foarte mult să particip deoarece este o experiență frumoasă, în care pot învăța ce înseamnă un concurs de o asemenea anvergură. Unul dintre primele obiective este să realizez recorduri personale și să reușesc sa mă autodepășesc. Bineînțeles că țintesc finala în probele de triplusalt și lungime, cu un rezultat cât mai bun. Dacă e să vorbim de medalie, sincer, încă nu știu ce să cred, dar un lucru știu sigur: voi continua să cred că pot să fac o surpriză plăcută pentru că am acolo lângă mine niște oameni care mă vor susține necondiționat, printre care și domnul Zoltan Csillik. Concentrarea și ambiția cred că pot face lucruri deosebite. Sper să fie mândri toți cei care cred în mine prin rezultatele pe care le voi obține!

Brîndușa Oanță: Felicitări pentru admiterea la Liceul Pedagogic “Regele Ferdinand” Sighet și mult succes la “miniolimpiada” europeană!
Patricia David: Hai România!

Brîndușa Oanță

 




Sighetul… „Dincolo de științe”, ediția I (autor, Brîndușa Oanță)

Joi, 8 iunie 2017, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighet, a avut loc ediția I a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș. Încercăm să „clarificăm” detaliile proiectului apelând la unul dintre coordonatorii acestuia, domnul inspector general adjunct, prof. dr. Gheorghe Andrașciuc.

Brîndușa Oanță: Domnule inspector, spuneți-ne vă rog, ce aduce nou acest proiect în învățământul maramureșean?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul „Dincolo de științe” vine în completarea activității desfășurate în cadrul Centrelor de excelență din județul Maramureș. La baza inițierii acestui proiect educațional, se află nevoia de a dezvolta competențele de cercetare a unei teme de actualitate din sfera disciplinelor ce se aprofundează la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, mai exact limba și literatura română, limba și literatura rusă, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, astronomie, electromecanică și servicii. Sub coordonarea profesorilor care predau în cadrul Centrelor de excelență, au fost formate echipe de elevi care și-au fixat o temă de actualitate. Mai departe, sub îndrumarea cadrelor didactice, echipa de lucru trebuia să cerceteze tema aleasă, într-o formă științifică. Ideea era ca aceste teme să fie cercetate într-o formă inter/transdisciplinară.

Brîndușa Oanță: Din cine este compusă echipa de proiect și cum sunt repartizate „rolurile” în echipă?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul a fost inițiat de un grup de inspectori școlari de la Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Echipa este compusă din trei coordonatori: Ana Moldovan – inspector școlar general, Gheorghe Maiorescu – inspector școlar pentru matematică și coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și Gheorghe Andrașciuc. Membrii proiectului sun inspectorii școlari de la disciplinele pentru care se organizează cursurile în Cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, precum: prof. Iuliana Mărieș – inspector școlar pentru informatică, prof.dr. Valentina Todoran – inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. Simona Malearciuc – inspector școlar pentru limba ucraineană maternă și limba rusă modernă, prof. Carmen Ulici – inspector școlar pentru chimie-fizică, prof. Camelia Duță – inspector școlar pentru biologie, prof. Livia Pop – inspector școlar pentru discipline tehnice, prof. Pavel Filip – inspector școlar pentru istorie și pentru științe socio-umane și prof. Adrian Gavra – inspector școlar pentru geografie. Dintre membrii amintiți în proiect face parte și Daniela Andrașciuc – profesor drd. la Colegiul Național Dragoș Vodă. Evident, inspectorii școlari, responsabili de disciplinele menționate, coordonează întreaga activitate de cercetare științifică la nivelul disciplinei pe care o au în subordine. Ei au rolul de a monitoriza activitatea de elaborare a proiectelor de cercetare și de a oferi suportul metodologic și științific în realizarea acestora, la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță.

Brîndușa Oanță: Ce obiective specifice are proiectul?
Gheorghe Andrașciuc: Precizez că obiectivul general al proiectului „Dincolo de științe” este de a forma și de a stimula promovarea competențelor de cercetare a unei teme ce prezintă interes pentru un anumit domeniu de cunoaștere. Acest obiectiv general este susținut de obiective specifice precum: stimularea curiozității intelectuale prin aprofundarea unor teme de actualitate dintr-o anumită arie a disciplinei, conștientizarea necesității promovării rigurozității în susținerea unor idei, dezvoltarea spiritului de interrelaționare în susținerea unei activități de echipă, familiarizarea cu nevoia de a distinge ideile personale de sursele citate, formarea capacității de a sintetiza informațiile obținute în urma cercetării unei teme dintr-un anumit domeniu de cunoaștere, înțelegerea nevoii de a promova interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea în procesul de cunoaștere/ cercetare a unei teme de actualitate, în vederea înțelegerii globale a unei teme, formarea spiritului interogativ, autonom și critic etc.

Brîndușa Oanță: Care sunt așteptările, pe ce rezultate se mizează?
Gheorghe Andrașciuc: Așteptările sunt mari. Am pornit de la ideea că avem elevi extrem de valoroși, cadre didactice competente, preocupate de creșterea calității întregului demers didactic. Toate proiectele prezentate pe secțiuni vor fi analizate cu atenție, urmând, ca cele mai valoroase să fie publicate într-un volum colectiv editat de Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță din cadrul Inspectoratului Județean Maramureș. Cu certitudine, aceste exemple de buna practică, prin diseminare, vor contribui la stârnirea curiozității intelectuale atât în rândul elevilor, cât și în cel al cadrelor didactice.

Brîndușa Oanță: Cum puteți descrie activitatea de prezentare a proiectelor de cercetare?
Gheorghe Andrașciuc: După cum ați precizat și dumneavoastră în preambulul acestui interviu, azi au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare științifică la toate disciplinele pentru care se organizează cursurile de excelență în cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Excelență. Am avut opt secțiuni organizate pe discipline, precum: literatură română – moderator prof.dr. Valentina Todoran, infomatică – moderator prof. Iuliana Mărieș, limba rusă – moderator prof. Simona Malearciuc, matematică – moderator general prof. Gheorghe Maiorescu, ajutat de prof. Giurgi Vasile, prof. Amalia Mihu, prof., prof. Gheorghe Gherasin, prof. Ioan Tomoiagă, prof. Maria Mărioara Chiș, istorie și geografie – moderatori lect.univ.dr. Ilie Ghergheș și prof.dr. Flaviu Vida, fizică, astronomie și electrotehnică – moderator prof. Ioan Tivadar, chimie – moderator prof. Mărcuța Tomoiagă, biologie – moderator prof. Ana Grigor și servicii – moderatori prof. Claudia Mintău și prof. Anuța Bologa. La activitățile de prezentare au fost implicați 196 de elevi și 146 de cadre didactice. Lucrările prezentate pe secțiuni au avut un nivel calitativ foarte bun și, ce este foarte important, după susținerea acestora în plenul secțiunilor, au urmat discuții pe marginea temelor prezentate. Ce am remarcat este faptul că elevii prezenți la această activitate de ținută intelectuală de excepție sunt animați de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Cu siguranță, această preocupare a elevilor, sprijinită de o susținere metodologică și științifică din partea cadrelor didactice, conjugate, vor crește calitatea întregului demers didactic în învățământul maramureșean.

Brîndușa Oanță: Acest proiect va continua?
Gheorghe Andrașciuc: Prezentarea lucrărilor de cercetare a fost la prima ediție. Anul școlar viitor, tot în luna iunie, va fi organizată ediția a doua. Sperăm ca la ediția următoare să se înscrie mult mai multe proiecte, întrucât exemplele de bună practică vor fi diseminate la nivelul tuturor Centrelor de excelență din județul Maramureș. Ne dorim ca la ediția viitoare să ne focusăm mai mult pe abordări interdisciplinare și transdisciplinare în cercetarea temelor. De asemenea, vom realiza un parteneriat cu mediul academic în vederea creșterii nivelului științific al demersurilor de cercetare din zona de interes atât pentru elevi, cât și pentru societate, în ansamblul ei.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și mult succes în diseminarea și promovarea proiectului!

 




Poetul Marin Slujeru (a) ÎMPLINIT… Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!

Dacă privesc cerul strălucitor și de prea multă lumină îmi vine să închid ochii, imediat apare un norișor prietenos care ia din puterea orbitoare a soarelui și mă lasă să privesc în voie frumusețea albastră a zilei. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă vreau să privesc cloșca cu puii de aur și luna trăgând la carul mare într-o noapte anume, iar norii stau îndesaţi unul în altul acoperind cerul, vine un vânt povestitor și îi ademenește ducându-i cu el, ca să mă bucur de frumusețea luminoasă a nopții. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă scriu un poem frumos, prietenul meu Marin se ridică și pornește la drum prin sufletul lui. Eu aștept cu bucurie să se regăsească și pe el pe acolo și să îmi trimită semne binevoitoare. Întotdeauna voi păstra dulcea alunecare prin oameni a acestui prieten ca pe un reper de depășire a deșertăciunii.

La mulți ani!
(Doina Rândunica Anton)

***

Întorcându-mă spre casă, m-am abătut din drum să văd dacă a înflorit arborele de lalea și, brusc, am avut niște „Tresăriri”, „Târziu, în iunie”, în acest „Anotimp neprevăzut”. Domnul profesor Marin Slujeru își aniversează ziua de naștere.  O figură comună, cu sprâncene stufoase, mărunțel – la prima vedere. Un munte de cultură, bun simț, jovialitate – când îl cunoști mai de-aproape. La aniversare, îi doresc acestui Domn, apropiat familiei mele, sănătate, noi apariții editoriale și, fără…” P.a.u.za de lectură”, „În neștire”.

La Mulți Ani!
Cu prețuire,
Eva Oanță

P.S. Titlurile cu majusculă reprezintă volumele de poezii și, apropiat sufletului meu, râmâne „Leptem”.

***

Domnul Marin Slujeru scrie o poezie vie, decupată din mijlocul nostru, al tuturor sighetenilor. Este poetul care vede poezie într-un parc, într-o vitrină, într-o cafenea, el simte și caută frumusețea nealterată, o frumusețe autentică pe lângă care cei mai mulți dintre noi trecem grăbiți și n-o observăm. Cuvintele domnului Marin iau pulsul orașului și-l transformă într-o captură, într-un veritabil tablou în care abundă detaliile. E un alt fel de Sighet văzut prin ochii unui poet. Nu știu câți oameni realizează ce valoare imensă poate avea un tablou al cuvintelor, unde culorile se amestecă iar persoanjele sunt fluide, totul petrecându-se într-un prezent continuu. Domnul Marin îmi este mentor, dintotdeauna mi-a fost și mă bucur fiindcă orașul acesta micuț este așa bogat în oameni care dăruiesc ceva neprețuit. Îi doresc mulți ani fericiți poetului Marin Slujeru și îi mulțumesc pentru tot sprijinul, încurajarea și aprecierea cu care mereu mă întâmpină în orașul poeziei.

La mulți ani!
(Antonia Luiza Dubovici)

***

Istoria e o poveste. Poate să-ți placă sau nu. Depinde de tine, dar mai ales de povestitor. Eu am avut norocul să ascult și să învăț istoria predată de domnul profesor Marin Slujeru. Am avut norocul de a învăța de la domnia sa a vedea dincolo de manual, dincolo de înșiruirea de ani, de date, de epoci, de domni, de războaie, de tragedii și împliniri. Am învățat să învăț istoria. Apoi, după ani, am avut șansa de a-l descoperi pe poetul Marin Slujeru, de a-i citi poezia, plină de melancolie, haiku-urile realiste, dar și acele schițe ale Sighetului nostru cel de toate zilele surprins în cuvinte subtile. 

La mulți ani, Domnule Profesor!
(Roxana Pontoș)

***

Poetul Marin Slujeru, sighetean o mie la sută (născut la Ocna Șugatag), este Fiul de Onoare al Orașului nostru. Este un fin observator al lucrurilor „mărunte”, „locale”, pe care le filtrează poetic. Marin valsează prin oraș, se oprește la ținte fixe și scrie. Scrie cu sufletul, cu inteligența, cu bogata lui cultură și zâmbește cu multe subînțelesuri. Pe urmele lui, fără grabă, răsar poemele.

Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!
(Brîndușa Oanță)

***

Marin – Haiku
Prin oraș Marin
Salută prietenii.
Agale trece.

Hai ku Marin
De dimineață,
Cafeneaua cu Marin
Sfidează ora.

Marin marin
La mulți ani, Marin!
Murmură trecătorii.
El tace sfios.
(Ion Mariș)

sursă foto 2: Florentin Năsui




Locul I merge la… Armonia Sighet!

Miercuri, 7 iunie 2017, Corul „Armonia” al C.N. „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, condus de doamna profesoară Ileana Petrovan, a obținut PREMIUL I la Concursul Județean de Formații Corale (organizat de I.S.J. Maramureș) care a avut loc la Liceul de Arte din Baia Mare. Acesta s-a desfășurat pe două secțiuni: grup vocal și formații camerale. Corul Armonia a interpretat piese din repertoriul românesc și universal, din epoci și stiluri diferite. O cerință specială a fost aceea de a interpreta A CAPELLA o lucrare din repertoriul ales.

Pentru „cenedeviști”, participarea la acest concurs a însemnat o „aventură” plăcută. Am stat de vorbă „armonios” cu câțiva membri ai corului, care au dorit să-și facă auzite impresiile „la cald”.

„Ora 10:34. Eram în timpul repetiției cu numărul… da, nu am reușit să țin socoteala, însă a fost prima în timpul căreia am simțit emoțiile acelea ce te determină să uiți de așa zisa „usturime în gât”. Am intrat încrezători în sală, vegheați de privirea doamnei profesoare care știa ce copilași gălăgioși are „acasă” și am urmărit spectacolul, bucurându-ne de prestația concurenților. Momentul în care am intrat pe scenă mi-a transmis acel sentiment pe care îl experimentezi în timpul vacanței cu familia. Ne-am zâmbit larg unul celuilalt, transpunând emoțiile în priviri sclipitoare. Mai bine zis, ne îmbrățișam sufletește unul pe celălalt prin zâmbete. În timpul evoluției noastre, am simțit acel liant puternic dintre noi și public, întrucât privirile acestora erau încărcate de duioșie și admirație. Aplauzele furtunoase ne-au deconectat din transa în care ne aflam, dat fiind faptul că deja nu mai simțeam că eram într-o competiție, ci în mijlocul unor oameni dragi pe care doream să-i încântăm.”  (Manuela Hotea, clasa a X-a E)

„Tot ce aş putea spune este că a fost o experiență unică, mi-a plăcut foarte mult şi îi mulțumesc doamnei profesoare de muzică, Lenuța Petrovan, pentru că ne-a îndrumat spre această victorie.” (Delia Grigor, clasa a X-a E)

„Corul este bucuria noastră perpetuă, facem totul cu pasiune, dăruire și în mod voluntar atât noi, cât și doamna profesor care ne coordonează. Întâlnirile frecvente ne-au unit atât pe noi ca oameni, cât și glasurile noastre care au învățat să lucreze în echipă, ele știu să lase tonul jos când o voce suavă trebuie să se facă auzită, și când să se ridice pentru a acoperi un glas rătăcit. Rezultatele de azi ne bucură și ne motivează. Asta am simțit de când am urcat pe scenă, când oamenii au rezonat la fiecare cântec. Iar la final, un val de aplauze ne-a umplut inimile de bucurie. Cântecul este pentru noi bucuria de a fi între oameni și pentru oameni.” (Adriana Botizan, clasa a X-a E)

„A fost o experiență emoționantă, dar frumoasă atât pentru elevi, cât și pentru mine. Nu ne așteptam la Premiul I, pentru că întotdeauna este loc de mai mult și mai bine. Sunt fericită că am reușit această performanță, pe măsura  eforturilor depuse!”, mărturisește profesoara Ileana Petrovan.

Colecția de locuri I crește continuu în portofoliul C.N. „Dragoș Vodă”!

Felicitări Corului „Armonia”!

Autor, Brîndușa Oanță & Armonia „cenedevistă” (coordonată de prof. Ileana Petrovan)




Green Valley Films prezintă: Mă numesc albastru [VIDEO]

În toamna anului 2016 (30 septembrie 2016), Marius Leordeanu a lansat la Sighetu-Marmației volumul: „Mă numesc albastru”. Green Valley Films vă prezintă un scurt metraj ce surprinde momentul lansării.