Expresia „nepoții lui Bogdan” ne cuprinde simbolic pe noi toți maramureșenii dar în sens restrâns se referă la locuitorii satului Cuhea (actualmente Bogdan Vodă) vatra medievală a voievodului înainte de descălecarea în Moldova. Deși mai puțin masivă ca în Ieud sau Dragomirești rezistența anticomunistă a fost prezentă și aici și își are eroii ei, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, pe care încercăm să îi onorăm sau măcar sa îi salvăm de la uitare.

Cel mai prezent în literatura memorialistică și cu cei mai mulți ani de detenție la activ (11 ani în total) a fost Ștefan Deac (foto), membru al „lotului Vișovan”. Am avut ocazia să îl cunosc personal când se întâlnea cu tatăl meu la unele comemorări, dar a plecat la cele veșnice în 2003, și nu am apucat să îl includ în demersurile de intervievare a supraviețuitorilor și de publicare a mărturiilor foștilor deținuți politici, de aceea nu i-a fost până acum dedicat niciun articol (nici de mine și, din câte știu, nici de altcineva), apărând doar tangențial în mărturiile celorlalți.

A fost arestat în august 1948 și a cunoscut detenția la Sighet (până în mai 1949), apoi procesul la Cluj și perioada de triere de la Jilava, asemenea celorlalți membri ai lotului. Apoi  împreună cu majoritatea elevilor a ajuns la închisoarea pentru minori Târgșor (jud. Prahova) și de acolo la Canalul Dunăre – Marea Neagră, eliberat în 1953. Gheorghe Andreica, coleg de suferință în această perioadă și veritabil cronicar al grupului îl caracterizează astfel:

„ȘTEFAN DEAC (îi ziceam Fănică) din Cuhea. Era un flăcău bine legat, vânjos şi tăcut. Pe lângă că vorbea puţin, era şi foarte corect. Îi plăcea să asiste la ciondănelile noastre, ale celor mai mărunţi, distrându-se copios pe socoteala noastră. Datorită ţinutei sale de ţăran înstărit, l-am botezat „Chiaburul”. Fănică Deac era tipul tânărului răbdător şi nepăsător la suferinţă, rezistent si dârz ca mulți din consătenii lui.” (Gheorghe Andreica, „Cu ghiozdanul la închisoare”)

După o perioadă de libertate (1953-1958) este arestat și condamnat din nou împreună cu mulți dintre colegii din prima detenție și va executa pedeapsa la Satu – Mare, Jilava, Galați și în lagărele de muncă din Balta Brăilei, pâna în 1964. Toate relatările memorialistice (Aurel Vișovan, Gheorghe Andreica, Ioan Dunca) îl prezintă ca un om de caracter, rezistent și dârz, de încredere la bine și la greu. Fotografia lui apare în celula 74 a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, iar numele lui figurează pe placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. După detenție a locuit o perioadă la Timișoara, apoi la Baia Mare partea finală a vieții.

Alți consăteni care au suferit detenția politică în timpul regimului comunist au fost Mariș Vasile – Buheanu (student teolog greco-catolic), Buftea Irina (profesoară), Nan Gheorghe, Buftea Ion – Curatoru, Mareș Vasile, etc.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată eroilor maramureșeni!

Preot prof. Marius Vișovan

Profesoara Irina Buftea s-a născut în comuna Cuhea (Bogdan – Vodă) la data de 29.06.1917 și a fost prima tânără de pe Valea Izei absolventă a Liceului Român Unit de Fete din Beiuș (1937). Și-a continuat studiile, în toamna aceluiași an (1937), la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, specializarea Istorie. Dictatul de la Viena și expulzarea Universității din Cluj o determină să revină acasă la Cuhea, licența în Istorie obținând-o în anul 1945, după revenirea Universității la Cluj (din refugiul de la Sibiu și Timișoara).

Din toamna anului 1945 obține postul de profesor de istorie la Liceul Mixt Român (ulterior Lic. „Filimon Sîrbu” respectiv „Dragoș – Vodă”) din Sighet. În paralel va avea ore și la Școala Pedagogică din Sighet. Este dată afară de la Lic. Mixt Român („Dragoș – Vodă”) în toamna anului 1948 după ce tatăl ei (Buftea Ion Curator) este arestat de către securitate și reținut fără proces. Predă un an în Ieud la Școala generală de acolo și apoi revine la Lic. Mixt român („Dragoș – Vodă”).

În 12 noiembrie 1949 este reținută (fără nicio bază legală) și anchetată aproape 6 săptămâni de către securitate, fiind interogată și agresată pentru a recunoaște că a fost în legătură cu grupurile de rezistență anticomuniste din Maramureș. Nu recunoaște și nu trădează nimic fiind eliberată, dar dată afară de la Liceul „Filimon Sîrbu”, fiind considerată element nesănătos (în aceeași perioadă tatăl ei, Buftea Ion – Curator, era reținut pentru „uneltire contra ordinii sociale” și în 1950 condamnat la 10 ani de închisoare). Mai predă o perioadă la Școala Pedagogică de unde este îndepărtată în anul 1952.

După mai multe luni de petiții și demersuri este acceptată din nou în învățământ (1953), doar în mediul rural: Ieud, Rona de Jos, Călinești. Revine pentru un an (1959 – 1960) la Școala Pedagogică din Sighet, dar este din nou îndepărtată din învățământ. În anul 1961 este acceptată la Școala Generală nr. 4 din Sighet, de unde se pensionează în anul 1977.

Profesoara Irina Buftea a decedat la Sighet, la 26 decembrie 2002.

I.B.M