XGEN Conference este un concept dedicat generației viitoare (NeXt GENeration). Proiectul este menit să îi sprijine pe tineri în a depăși orice obstacol întâmpinat în viitor. De asemenea, prin intermediul activităților propuse, conferința este destinată și celor ce doresc să își dezvolte și să își pună în aplicare abilitățile de leadership și de comunicare. Mulți tind să fugă din calea problemelor, din calea fricilor, iar acest aspect, nu doar că le îngreunează traiul, ci și dezvoltarea sinelui. Prin prisma proiectelor, care variază în funcție de secțiune, studenții și elevii își împărtășesc pasiunile, realizând astfel o surprinzătoare muncă în echipă.

Conferința Internațională XGEN, organizată de Centrul Universitar Nord din Baia Mare, a avut loc anul acesta în perioada 22-24 noiembrie 2023, în format hibrid. Premierea și secțiunea Talks a fost organizată în Baia Mare, în Aula CUNBM. La acest eveniment au participat și elevi care urmează cursurile Centrului Județean de Excelență Maramureș.

CNDV-iștii s-au situat din nou pe locuri fruntașe.

La secțiunea UFO-BIOLOGIE, echipa alcătuită din elevele: Blanka Izabella Brânzeaniuc, Ioana Eleonora Deac, Bianca Maria Pop, coordonată de către profesorii îndrumători Simona Nodiș și Doinița Păduraru, au obținut premiul I, cu lucrarea Extraction of essential oils. La filiera UFO-LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, echipa „Wonderers on rails”, alcătuită din elevele: Florea Denisa, Orza Mira, Alissa Tăut și Andrei Rus, s-au plasat cu lucrarea Traveling by the book pe locul II, fiind îndrumate de către prof. Otilia Chindriș. Tot la această secțiune, elevele: Cristina Maria Oros, Larisa Delia Pașcu, Maria Pop, Raluca Patricia Roman și Olga Vona Gabriela, coordonate de către prof. Brîndușa Oanța, au propus și prezentat proiectul #Cicero_PRo_XGEN pentru care au obținut Mențiune. Proiectul Future Books, tot la secțiunea de Limba și literatura română, o are ca autoare pe Grigor Miruna Maria, coordonată de către prof. Oana Alina Ilieș. La secțiunea de informatică, elevul Hojda Adelin, coordonat de către prof. Andrea Burcuș, a înscris și susținut  lucrarea SaveNet.

Experiențele elevilor sunt cu siguranță un motiv bine întemeiat pentru a încuraja participarea la peoiectului XGen:

Nici anul acesta nu am scăpat de provocări în ceea ce privește realizarea părții practice a proiectului nostru. Am muncit mult să trecem peste ele și să ne realizăm obiectivul. Ne bucurăm că deznodământul a fost unul cât se poate de bun,anume câștigarea primului loc, ceea ce ne-a răsplătit orele petrecute în laboratorul de chimie și, de asemenea, ne-a oferit motivația să muncim în continuare cât mai mult pentru știință. (Echipa Bufnițele)

Anul acesta am participat la XGen într-o formulă ușor diferită. Spre deosebire de data trecută, când ne-am întors acasă cu premiul III, luna noiembrie de anul acesta ne-a plasat pe locul al II-lea. Toată această experiență a necesitat o muncă considerabilă în echipă. Credem că am fost recompensați pe măsura efortului. Anul următor vom obține premiul I. (Echipa Wonderers on rails)

Totul a început cu un mesaj primit pe grupul de excelență, în care domnul profesor Andrasciuc ne anunța despre un proiect pentru „Next Generation”… Încă de când am văzut că trebuie să facem ceva pentru generația următoare, de peste 100 de ani, m-am și gândit la cele mai bune prietene ale mele, cărțile. M-am gândit la cât de puțină lume citește în ziua de azi, așa că mi-am zis că ar trebui să găsesc o metodă în care cărțile ar supraviețui și peste un secol. În acest mod mi-a venit ideea de a da viață proiectului „Future Books”, în care am vorbit despre cărți ale vitorului, respectiv despre cărțile-holograme. Deși am lucrat din greu, a meritat cu desăvârșire atunci când mi-am văzut proiectul gata, însă mai ales atunci când l-am văzut afișat în sala în care l-am prezentat, când mi-am dat seama că am reușit și acest lucru, mai ales că, cine știe ce va fi peste 100 de ani? Poate chiar și noi vom avea cărți holograme, de aceea îi sunt recunoscătoare acestui proiect, pentru că m-a îndemnat să gândesc dincolo de sfera prezentului. Consider că a fost o experiență minunată și sper din tot sufletul ca următoarea generație se bucure de proiectele devenite realitate prezentate în această conferință. (Miruna Grigor, IX E)

Chiar dacă nu am câstigat un premiu, consider că noi, ca echipă, suntem câștigate. Poate nu am câștigat un premiu, dar am câștigat experiență, o amintire frumoasă și ne-am testat creativitatea și abilitățile! Am fost o echipă unită și am învățat lucruri despre care nici măcar nu știam că vrem să le aflăm, am realizat un proiect reușit, bine structurat, l-am susținut în fața unei comisii și ne-am distrat! Unele dintre noi ne-am învins frica de a vorbi în public și de a ne exprima liber, altele ne-am manifestat spiritul de lider. Am petrecut mai mult timp împreună cu profesoara noastră favorită și am avut o pregătire pe cinste! În concluzie, conferința XGEN a fost pentru noi un challenge acceptat, muncit și reușit! (Raluca Roman, XI D)

Participarea la acest concurs mi-a oferit experiente noi și m-a învățat cum să susțin o muncă în echipă mai eficientă. Fiecare moment petrecut alături de echipa mea va rămâne o amintire frumoasă din liceu. Am câștigat ceva mai bun decat un premiu, am câștigat momente de neuitat și deprinderi care să ne ajute pe viitor: comunicare, unitate și înțelegere, ne-am învins frici și am dobândit mai multă încredere în noi. Așadar, atât eu cat și colegele mele am avut parte de clipe frumoase împreună și ne-am exersat abilitățile. (Maria Pop, XI D)

Chiar dacă nu am ajuns unde ne-am dorit, am ajuns acolo unde am avut nevoie! Participarea la conferința XGEN ne-a făcut câștigătoare nu din punct de vedere material, ci moral, iar personal, consider că acesta a fost cel mai de preț premiu primit. Am învățat să ne mobilizăm într-un timp scurt, ne-am împărțit sarcini pe care le-am îndeplinit cu brio și am observat cât de important este sprijinul unui profesor în viața oricărui elev. Așadar, alături de echipa mea și de doamna profesoară care ne-a sprijinit la fiecare pas, am câștigat experiențe memorabile de neînlocuit pe care nu le vom regreta niciodată! (Gabriela Vona, XI D)

O competiție nu este doar despre a câștiga un premiu; mai important decât atât este experiența acumulată în cadrul acelui concurs. Concursul XGEN, în opinia mea, este creat special pentru persoanele pasionate de un anumit domeniu și încearcă să evidențieze abilitățile lor în acel domeniu, fie prin documentare riguroasă, fie prin crearea de produse utile. Pentru mine, experiența dobândită în cadrul acestui concurs a avut o valoare mai mare decât un premiu, deoarece experiența și ambiția stau la baza fiecărei persoane de succes. Acest concurs este cu siguranță unul orientat către viitor și contribuie la dezvoltarea mentală a fiecărui participant. (Adelin Hojda, IX A)

Ediția următoare a acestei conferințe nu se va mai desfășura în noiembrie, ci va avea loc în 21-23 mai 2024. Felicitări tuturor și mult succes mai departe!

Mira ORZA,
redactor șef al revistei AxA,
revista C. N. „Dragoș-Vodă”

În anul 1935, bunicul meu avea vârsta de 6 ani. În luna mai, bunicul meu s-a dus cu bunicul lui la munte cu șase vaci. El era îmbrăcat într-o cămașă lungă de tort, făcută de bunica lui, opinci din piele de oaie, ața opincilor era făcută din lână de capră.

Bunicul sta cu vacile cu moșul lui, iar noaptea dormeau în colibă. În colibă, era așternută cetină de brad și noaptea, moșul lui îl învălea cu o țolincă făcută din lână. Moșul lui îl lega de el cu curelele de la opincile lui, ca să nu-l ia fata pădurii.

Demult, pe vremuri, umbla fata pădurii. Ea lua copiii și-i ducea în codrul des și-i omora. Moșul bunicului fuma pipă. El îl trimitea pe bunicul meu cu o cofiță de lemn după apă rece de izvor. Distanța de la colibă până la izvorul unde se afla apa era de aproximativ 100 de metri. Bunicul meu mergea după apă fumând din pipa moșului său, deoarece el se temea să meargă seara după apă, de aceea bunicul învățase să fumeze.

Într-o zi frumoasă de mai, bunicul s-a dus cu moșul lui cu vacile pe un câmp, la păscut. Pe bunicul meu îl trimisese moșul lui să întoarcă vacile și, mergând să întoarcă vacile, pe câmp găsește multe pietricele mici. Bunicul ia pietricelele și le aruncă din vârful unei pante. Sub pantă, se afla moșul lui, iar bunicul, cum aruncase pietrele, îl nimerise în obraz și acestuia a început să-i curgă sânge. Bunicul s-a speriat și a luat-o la fugă spre pădure. A rămăs în pădure lipit de un fag și, apropiindu-se noaptea, a adormit. Moșul lui l-a căutat disperat prin pădure, cu câinele. Câinele l-a găsit culcat lângă fag și, lătrând foarte tare, l-a dus pe moșul lui la culcușul bunicului. El s-a trezit și a început să plângă, dar moșul l-a luat și l-a dus în brațe la colibă.

În anul 1936, bunicul coborâse împreună cu moșul lui în satul său natal. Căsuța lor era lângă râu, unde moșul lui țîpase vacile la râu, să bea apă. O vacă îl aruncase pe bunicul în mijlocul râului, iar acesta se prinsese de niște lodbe de răchită, de unde striga speriat după ajutor. O femeie spăla rufe la râu și s-a repezit să-l scoată de acolo. Bunicul  a scăpat ca prin minune cu viață.

Bunicul se trage dintr-o familie numeroasă, mai avea trei surori și un frate. Bunicul era cel mai mare dintre frați, iar mama sa obișnuia să-l lase acasă cu frații, deoarece ea pleca la lucrul câmpului. Acasă la bunicul veneau mulți copii din vecini să se joace.

La un moment dat, prietenilor bunicului și, bineînțeles și bunicului meu, le-a venit o idee trăsnită: să ia ușa de la grajd și să-i dea drumul pe baltă. Balta avea legătură cu râul. O puseseră pe sora bunicului pe ușă și o plimbau cu ușa pe baltă. Însă, aceștia au scăpat ușa, aceasta fiind trasă de curenții apei. Scăpând ușa, bineînțeles că au scăpat-o și pe sora bunicului. Din nou norocul i-a ajutat, o femeie spăla rufe la râu și aceasta a prins-o pe sora bunicului. Femeia a dus-o la ea acasă. Seara, a venit de la câmp mama bunicului și nu l-a găsit pe bunicul acasă, găsindu-i doar pe ceilalți frați. Mama bunicului, străbunica mea, l-a căutat pe bunicul și pe sora acestuia pe la vecini. A găsit-o doar pe sora bunicului, a dus-o acasă, iar pe bunicul l-a găsit în podul șurii, băgat sub fân, deoarece acestuia îi era frică de mama lui și se ascunsese. N-a fost pedepsit prea tare, a scăpat cu niște scatoalce părintești.

Autor, Andreea-Maria POP
clasa a IX-a F, C. N. „Dragoș-Vodă”

Foto stânga: străbunicul Andreei, Grigore Pop

Foto dreapta: bunicul Andreei, Grigore Pop (în dreapta imaginii)

Sigheteanul Alexandru Cadmiel Boțac începe studiul pianului de la o vârstă fragedă, la Școala de Muzică și Arte Plastice din orașul natal, sub îndrumarea d-nei profesor Monica Chifor. Își completează formarea artistică la Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy Vienna, împreună cu artiștii Robert Levin și Boris Berman.

După școala generală se înscrie la C.N. “Dragoș Vodă”, profil matematică – informatică, apoi continuă la Cluj, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, specializarea pian. În prezent este student, anul III, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa renumitului profesor și pianist Daniel Goiți.

Primul concurs național îl câștigă la doar 6 ani. Urmează numeroase alte premii naționale și internaționale dintre care cele mai importante: Premiul I la concursul “Young Virtuoso” – Zagreb şi Premiul I la Concursul “Dinu Lipatti”- Bucureşti, Premiul I la Concursul Internaţional “Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014). Câștigă, de asemenea, Concursul “Milano Piano Talents” și Concursul Internaţional “Adilia Alieva” din Franţa, Premiul I la Concursul “Mozart” din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo cât și la cea de duo pian-vioară, Premiul I (secțiunea pian) la Concursul Mihail Jora (2017). Tânărul artist a primit Premiul I (categoria Tineri Artiști, 19-28 ani) în cadrul “Transylvanian International Piano Competition” (13-16 iulie 2017, Brașov).

A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia și la Ateneul Român.

În data de 28 februarie 2018, într-o sală arhiplină (cum rar se întâmplă la Sighet) Alexandru Cadmiel Boțac (pian) a susținut, alături de Aurelia Vișovan (pian) și Raluca Michnea (vioară), un concert In Memoriam Monica Chifor la Sala “George Enescu”/ “Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighetu Marmației. Am stat de vorbă cu Cadmiel despre acest eveniment, dar și despre cariera sa muzicală.

Brîndușa Oanță: Cât de des îți poți permite să revii acasă ținând cont de programul tău muzical și concertistic încărcat?
Alexandru Cadmiel Boțac: Fiecare concert pe care îl susţin acasă are o semnificaţie specială. Aici e locul în care am învăţat să cânt la pian şi, fără ajutorul doamnei Chifor Monica, nu aş fi ajuns aici. Viaţa de muzician nu e uşoară, cere multe sacrificii şi timp dedicat, aşa cum aţi menţionat în întrebarea dumneavoastră. Din păcate vin destul de rar la Sighet, dar pentru un concert de pian întotdeauna va fi loc.

Brîndușa Oanță: Te rog să ne dezvălui câteva detalii de suflet din colaborarea ta cu profesoara Monica Chifor.
Alexandru C. Boțac: Colaborarea cu doamna Monica îmi stârneşte amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Pentru mine, Monica Chifor a fost combinaţia fericită a unui profesor, om şi părinte de excepţie. Era ca o a doua mamă pentru mine. De cele mai multe ori, la concursuri nu eram însoţit de părinţi iar doamna profesoară trebuia să îmi fie şi mamă, să aibă grijă de mine. Şi-a dedicat timpul, resursele, cunoştinţele şi toată puterea pentru a ne învăţa tainele pianului. Cred că e minunat să vorbim în data de 8 Martie despre o femeie care, prin exemplul ei, va rămâne mereu în inimile noastre. Nu voi uita niciodată momentele de după fiecare concert sau concurs, când ne întorceam în sala de studiu. Acolo aveau loc cele mai frumoase discuţii, cele mai sincere aprecieri şi critici și, tot acolo, primeam cele mai bune dulciuri din lume.

Brîndușa Oanță: Știm că ai o bogată activitate concertistică. Pe unde te-ai “plimbat” în ultimele luni?
Alexandru C. Boțac: În luna octombrie am participat la un concurs internaţional în Viena. Am reuşit să fiu printre primii cinci finalişti care au fost selectaţi pentru a participa la un concurs mult mai mare în Malta. Aşa că, luna viitoare voi fi două săptămâni în Malta. Tot în această perioadă am susţinut patru concerte în ţară, iar peste două săptămâni voi avea un alt concert în Italia.

Brîndușa Oanță: Cum ai simțit publicul și ce ți-a “transmis” concertul de la Sighet?
Alexandru C. Boțac: Publicul a fost receptiv la muzică şi simţeam cum oamenii parcă nu îşi doreau ca recitalul să se termine. M-am bucurat să văd multe feţe cunoscute. De asemenea, a fost o mare surpriză şi bucurie să văd sala neîncăpătoare. Emoţiile sunt mai puternice şi amintirea e mai plăcută.

Brîndușa Oanță: Te mai preocupă, ai informații despre viața culturală sigheteană?
Alexandru C. Boțac: În urmă cu şapte ani şi jumătate am plecat din Sighet. De atunci ştiu tot mai puţine lucruri despre viaţa oraşului. Din păcate, cred că oraşele mari atrag aproape toţi studenţii, şi e normal să fie aşa. Posibilităţile sunt mai multe, perspectivele mai mari şi nivelul de educaţie e mai ridicat. Din fericire, o parte dintre ei, după ce studiază într-un centru universitar mare se întorc acasă. Nu ştiu care va fi soarta mea, dar cum ar fi ca măcar o parte din studenţii sigheteni de azi să se întoarcă peste ani acasă pentru a transmite şi altora lucrurile aprofundate?

Brîndușa Oanță: Care sunt compozitorii români pe care preferi să-i interpretezi și de ce?
Alexandru C. Boțac: În opinia mea, George Enescu e cel mai cunoscut şi mai valoros muzician român. De aceea, îmi place să includ în concertele pe care le am muzica lui George Enescu, aşa cum am făcut şi la Sighet.

Brîndușa Oanță: Ce perspective ți se deschid după terminarea Universității clujene, eveniment care se va întâmpla în curând?
Alexandru C. Boțac: Mi-aş dori ca după terminarea Conservatorului să plec în străinătate pentru alte studii. Ar fi un vis devenit realitate.

Brîndușa Oanță: Ai participat în februarie la un concert sub egida ICR la Viena. Cum ai fost selectat/invitat?
Alexandru C. Boțac: Aşa cum aţi spus, luna trecută am susţinut un recital la ICR Viena. Am primit acest concert ca un premiu obţinut la “Transylvanian International Piano Competition” în Braşov.

Brîndușa Oanță: Este muzica o profesie din care se poate trăi onorabil?
Alexandru C. Boțac: E o întrebare dificilă. Depinde unde se trăieşte, depinde foarte mult de contextul cultural al ţării şi de uşile deschise de care te poţi bucura. Din păcate, în România, muzica clasică nu e apreciată ca în străinătate deşi avem muzicieni şi artişti la nivelul celor de-afară. Cred că asta ţine de cultura noastră, de faptul că nu suntem obişnuiţi cu arta. Aş putea parafraza o vorbă cunoscută spunând că eşti ceea ce asculţi. Cred că se poate trăi onorabil din muzică atâta timp cât păstrezi legătura cu străinătatea, şi atâta timp cât muzica e mai mult decât o profesie. Pentru mine muzica e un mod de viaţă, e felul în care mă exprim. De cele mai multe ori, când cuvintele sunt de prisos, muzica vorbeşte. În primul rând, cânt la pian ca să mă bucur de acest dar al muzicii pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, aspectul financiar nefiind cel mai important.

Brîndușa Oanță: Îți mulțumim pentru interviu și te mai așteptăm să concertezi acasă, la Sighet! Ce mesaj ai pentru publicul tău… feminin?
Alexandru C. Boțac: Şi eu vă mulţumesc pentru această discuţie fructuoasă! Le urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară frumoasă, iar dacă fiecare sighetean ar influenţa Sighetul aşa cum doamna Chifor Monica a făcut-o, atunci vom avea unul din cele mai frumoase oraşe din lume. Vă mulţumesc!

Brîndușa Oanță

N.R. Interviul de azi este dedicat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie.