Sighetenii lucrează doar „schimbul 2” (autor, Camelia Pesek)

Nu o dată mi s-a întâmplat ca în intervalul orar 9:00-16:00 să trebuiască neapărat să străbat orașul în grabă spre o destinație precisă și să mă blochez…. în „trafic”! De ce „trafic”?… Ei bine, eu încerc pe cât posibil să mă deplasez dintr-un loc în altul mergând pe jos, lucru deseori îngreunat de aglomerația urbei noastre. Stimați cititori ai siteului „Salut, Sighet!”, nu, nu locuiesc în New York sau Moscova, ci în orășelul Sighetu-Marmației, unde, aparent, toată lumea lucrează… în „schimbul 2″. Nu îmi explic altfel cum orașul mișună de oameni într-o veșnică plimbare, cu câteva staționări la terasele din oraș și făcând jaloane printre diferitele instituții sau casierii într-un interval orar la care se presupune că se muncește!

Probabil la noi or fi lucrurile pe dos… pentru că, înspre seară, când promenada ar trebui să fie și mai frumoasă, sighetenii sunt…”schimbul 2”. Sau poate sunt obosiți de la tot ce au „rezolvat” pe parcursul dimineții și își încarcă bateriile pentru o nouă zi…de „muncă”.

Dacă tot a venit vremea bună eu zic să încercăm să limităm plimbările la ore la care soarele nu e prietenul nostru și poate să ne bucurăm de aerul condiționat sau, după caz, de răcoarea de la locul de muncă și să lăsăm plimbatul spre apus! E și mai sănătos și mai economic… pe termen lung!

Camelia Pesek




Nu există străini… doar prieteni pe care încă nu i-ai întâlnit (autor, Camelia Pesek)

În săptămâna 29 mai-2 iunie orașul nostru a găzduit un grup de liceeni italieni de la „Istituti Redentore” din orașul Mantova. Grupul, format din 29 de elevi însoțiți de profesori, a răspuns afirmativ la provocarea formativă a lui don Valerio, un preot profesor mantovan, vechi prieten al Sighetului.

În perioada petrecută aici, tinerii au avut ocazia să cunoască aspecte privind cultura românească, să socializeze cu tineri de vârsta lor, dar, mai ales, să participe la o mulțime de activități cu caracter social.

Particularitatea acestei experiențe este dată de faptul că acești tineri se „rup” pentru o săptămână de viața relativ comodă pe care o duc acasă și își deschid brațele și sufletul în fața unor copii cu care soarta a fost mai puțin darnică.

Dacă în viața de zi cu zi ei sunt elevii unui liceu catolic privat, cu pretenții destul de ridicate, aici în România s-au bucurat de ospitalitatea Surorilor Benedictine, s-au împrietenit cu tinerii voluntari din Grupul „Speranța” coordonat de Frații Capucini și au desfășurat activități de animație în câteva dintre școlile din oraș, la Centrul de Zi „Micul Prinț”, și la Casa Familială Madre Colomba.

Printre provocările la care au răspuns s-au numărat o zi de aventură (împărțiți în 3 grupuri au trebuit să treacă o serie de probe buclucașe în satul Ieud), s-au orientat să găsească singuri cele trei școli unde trebuiau să desfășoare activități și, bineînțeles, au învățat și dansuri tradiționale întrecându-se în a-și dovedi priceperea.

De apreciat ar fi precizia elvețiană cu care don Valerio a pregătit programul pentru acești tineri, în dorința lui admirabilă de a le oferi ocazia să se apropie de Dumnezeu prin caritate, dăruire și iubire.

Don Valerio, un bun prieten al Sighetului, deși se află la o vârstă… onorabilă, încearcă să vină anual și sprijină cu ajutorul comunității mantovane multe din realitățile sociale din Sighet și, în același timp, încearcă să fie un bun catehet care îi cucerește pe tineri prin inventivitate, perseverență și un suflet special.

Camelia Pesek




Frații franciscani sărbătoresc…”Un altfel de Paști” (Camelia Pesek)

Sfânta Sărbătoare Pascală este, în esență, o sărbătoare a familiei. Acel moment în care membrii familiei vin ”de peste mări și țări” pentru a se bucura de Învierea Celui care, prin Jertfa Sa, ne-a făcut demni de Împărăția Cerurilor.

După o perioadă de 40 de zile de tristețe, Învierea Domnului ne umple sufletul de o bucurie imensă pe care o împărtășim cu cei dragi nouă.

Din nefericire nu toți oamenii pot să ”guste” această fericire în sânul familiei. Se știe că România este din păcate în ”top” în rândul țărilor europene în ceea ce privește numărul de copii instituționalizați. Pentru mulți dintre aceștia Paștele sau Crăciunul sunt doar niște momente festive în care meniul obișnuit este mai bogat și, în cel mai bun caz, se bucură de un cadou dăruit cu generozitate de cineva dornic să facă fapte bune.

De mai bine de 15 ani, frații Minori Capucini din Sighetu Marmației încearcă să ofere copiilor și tinerilor din sistemul de protecție socială o sărbătoare altfel. Astfel că, și în acest an, la sediul asociației s-a adunat cu mic cu mare o mulțime de copii și tineri din casele de tip familial din oraș pentru a se bucura de Paști în marea familie franciscană.

Duminică după masa, momentul festiv a început prin Sfânta Liturghie, pe ”înțelesul copiilor”. După aceea, cei mai mici dintre participanți au luat parte la o întrecere inedită: s-au pus la bătaie 20 de ouă de ciocolată, fiecare dintre ”concurenți” fiind motivat să spargă oul în cel mai scurt timp cu… capul. Întrecerea a stârnit buna dispoziție în rândul celor prezenți, iar câștigătorii au împărțit premiile extra dulci cu toată lumea. La această frumoasă sărbătoare au participat și o parte din senioarele de la Clubul de Seniori Micul Prinț, precum și grupul de voluntari Speranța în calitate de organizatori ai evenimentului.

Sărbătoarea s-a încheiat prin joc și voie bună, iar participanții de toate vârstele s-au bucurat de o altfel de duminică, una care le-a umplut sufletele de fericire și speranța unui viitor poate mai luminos decât ceea ce au trăit până acum!

Camelia Pesek




Paștele este despre oameni simpli! (Diana Mariana Apopi)

Despre Rotary se știe deja foarte bine în Sighet. E suficient să întrebi câteva persoane pe stradă și vei afla, poate, nu despre ce înseamnă Rotary, ci ce anume au făcut de-a lungul timpului și cine sunt oamenii rotarieni. Oamenii din Rotary sunt oameni simpli, dar cu un sistem puternic de valori și cu dorința de a face un bine. Sunt oameni care observă ce se întâmplă în comunitate și apoi, discută despre cum ar putea să remedieze, să schimbe, să ofere un alt traseu de dezvoltare sau o direcție mai bună comunității din care fac parte. Despre rotarieni se știe atât cât se scrie și cât se aude din cercuri restrânse fiindcă nu sunt oameni care vor recunoaștere, ci oameni care tac și fac.

Totuși, faptele lor nu ramân neobservate. De curând, și-au propus să ajute 10 familii nevoiașe, în prag de sărbătoare. Împreună cu colegii mai „mici” din Rotaract, au făcut lista de cumpărături și lista familiilor pe care le au în vizor de mult timp. Ieri și astăzi, 14 și 15 aprilie, au fost distribuite pachetele consistente cu mezeluri, ceapă verde, roșii, mere, cartofi, ulei, sucuri pentru copii și nelipsitul iepuraș din ciocolată, cozonacii și pasca de Paște.

Sunt 30 de copii care anul acesta au avut un iepuraș așa cum aud de la ceilalți copii la care urechiatul vine an de an, și 10 familii care abia se mai puteau descurca cu banii. Familii a căror casă a ars, familii cu 10 adulți și doi copii, cu 6 copii care stau într-o garsonieră și alții care și-au pierdut casa și acum stau în clădiri dezafectate.

Paștele nu este despre Rotary sau Rotaract. Este despre oameni simpli care, din ceea ce au, își amintesc de fiecare dată să dea și aproapelui.

Sărbători liniștite tuturor!

Diana Mariana Apopi




Pregătiri de Paști sub… castani (Camelia Pesek)

O mămică încearcă să facă jaloane cu căruciorul printre „rechinii” care adună „mătuşi” cu plase colorate… Imagine pe care o văd zilnic strecurându-mă prin peisaj ca să pot să merg spre casă.

Odată cu apropierea sărbătorilor se… „îngroașă gluma”. Pare deja un clișeu să îndemni oamenii să își deschidă sufletul înspre bucuriile durabile, eterne! A devenit o tradiție să alerge după lucruri care le oferă satisfacții imediate, să se epuizeze în loc să înțeleagă că nu acesta este sacrificiul pe care Domnul ni-l cere!

Revenind la prietenii autostopiști… e efectiv greu pentru mine să înțeleg cum renunță la ceea ce pot să ”culeagă”din propria ogradă încât se angrenează în acest circuit al consumerismului fără margine! În fine, fără a mă petinde demnă de acte moralizatoare, le-aş sugera „clienților” să se plimbe 500 de m până la stația de autobus şi să se bucure de căldura… plimbării! Iar autorităților… nu pot să le spun ceva ce intră implicit în fișa postului lor, le îndemn doar să ia aminte, nu doar de sărbători!

Camelia Pesek




Voluntariatul nu are vârstă!

Ne-am obişnuit în ultima vreme ca, în preajma sărbătorilor, oamenii să fie mai darnici şi mai atenți la nevoile semenilor lor! E adevărat, vorbim despre acei cetățeni responsabili şi totodată potenți financiar. Dar nu e o regulă! De multe ori, din puținul celor mulți se îmbunătățesc multe situații grele ale concetățenilor noştri mai puțin norocoşi!

Am ales astăzi să scriu despre un proiect foarte drag mie: am deosebita onoare să cunosc un frumos grup de senioare (stimabile doamne pensionare care frecventează Clubul de Seniori al Centrului de Zi „Micul Prinț”), cu un deosebit spirit civic. Printre multele activități de socializare la care participă au găsit timp, energie şi resurse să țină cont şi de semenii lor cu o soartă vitregă.

De doi ani de zile, au reuşit, atât de Sfintele Sărbători de Paşte cât şi de Crăciun să strângă din resurse proprii alimente pentru zece familii nevoiaşe din oraş. Partea cu adevărat frumoasă este că dumnealor nu se limitează doar la a oferi sprijin material, ci încearcă să sprijine şi moral cazurile identificate. Fiind vorba şi de persoane în vârstă care nu se pot deplasa, vizita senioarelor aduce multă alinare şi speranță acestor persoane singure. Le dorim multă sănătate şi le felicităm pentru un exemplu frumos, demn de urmat de cât mai multe persoane!

Camelia Pesek




CALEA SFINTEI CRUCI – drum salvific al Mântuitorului

O tradiție frumoasă continuă și în acest an în Dieceza Romano – Catolică de Satu – Mare din care fac parte și credincioșii catolici din Maramureș. Sâmbătă, 1 aprilie 2017, un grup numeros de persoane de rit latin din Sighet și împrejurimi a răspuns invitației de a se uni în rugăciunea Calea Sfintei Cruci, în localitatea Coștiui. De ce au ales tocmai acest loc? Deoarece, într-un cadru natural mirific, pe un mic deal, sunt înșirate cele XIV Stațiuni/Opriri care ne reamintesc drumul Mântuitorului spre Golgota.

Câteva sute de credincioși au rememorat astfel drumul de sacrificiu salvific al Mântuitorului nostru conduși de preoții păstori, parohi în Sighet și în împrejurimi. Momentul de rugăciune a fost billingv și a strâns persoane de toate vârstele unite în dorința de a se pregăti pentru Sărbătorile Pascale.

Dacă acum mai bine de 2000 de ani Isus își ducea Crucea la locul unde, prin sacrificiul său, ne-a dat posibilitatea să ne bucurăm de viața veșnică, azi suntem chemați fiecare dintre noi să acceptăm și să purtăm cu bucurie ”Crucea” personală, chiar dacă uneori povara ei este istovitoare, și să o încredințăm în momentele critice Tatălui Nostru iubitor.

Camelia Pesek




Care să fie SECRETUL civismului Rotaryan?

Când spui Rotary te gândești automat la onoare, dăruire și implicare activă în comunitate. Timp de mai bine de 15 ani, o echipă de oameni deosebiți pe care îi leagă pasiunea pentru frumos, bine, dar și o prietenie aparte, a reușit să aducă schimbări deosebite în ”peisajul” cultural și social al orașului. Este vorba despre Clubul Rotary Sighet, un grup de sigheteni de o deosebită valoare profesională și umană.

Deși și-au dorit să fie o prezență discretă, impactul proiectelor implementate au plasat Clubul Rotary Sighet la loc de cinste în rândul organizațiilor care desfășoară activități în favoarea comunității sighetene. Care să fie secretul acestui exemplu de civism? Cu elegantă modestie oricare dintre distinșii membri ai clubului Rotary ne arată prin profesionalismul cu care își desfășoară meseria cum ”A servi mai presus de Sine”, nu sunt simple cuvinte dintr-un manual, ci sunt un mod de a trăi, de a fi!

Unul dintre proiectele clubului care a presupus investiții enorme de resurse materiale și financiare, precum și o colaborare strânsă între membrii clubului a fost ”BAIA PUBLICĂ”. Acest proiect a însemnat reamenajarea unei foste centrale termice și transformarea ei într-o clădire care are zece dușuri unde persoanele cu un statut socio-economic precar pot să aibă acces la servicii de igienă corporală și au la dispoziție 3 mașini de spălat pentru a-și curăța rufele. Toate eforturile de renovare precum și de susținere financiară a activității se datorează în totalitate Clubului Rotary!

Baia Publică este gestionată de Asociația Frați Minori Capucini, parteneră a clubului Rotary în acest proiect. În cei 7 ani de funcționare persoane de toate vârstele i-au trecut pragul. O sumedenie de oameni cu istorii de viață triste sau alții cu un strop de speranță își găsesc un loc unde să mai descarce din povara vieții prin discuțiile ce le au cu frații franciscani care se ocupă de acest serviciu social. Cu o medie lunară de aproximativ 100 de beneficari care fac duș și își spală hainele, acest serviciu este, cu siguranță, o necesitate chiar dacă pare greu de crezut că încă sunt oameni care nu au lucruri precum un duș sau o mașină de spălat în locuință.

Poate e doar o picătură de apă… în ocean… dar, cu siguranță, oceanul ar fi mult mai sărac fără acest loc!

Camelia Pesek




Wool Follies are rădăcini sighetene! – interviu cu Andreea Coman

Andreea Coman s-a născut în Sighetu Marmaţiei. Are 33 de ani, a absolvit C. N. Dragoș – Vodă și ulterior Facultatea de „Relaţii Internaţionale” din București. Și-a continuat studiile urmând un program Erasmus în Franța, după aceea, devenind consilier pentru export la Camera de Comerț. Este cea care a dat naștere conceptului Wool Follies, concretizat printr-o companie care creează covoare tradiționale ”adaptate” trendurilor actuale de design interior.

Camelia Pesek: Andreea, în câteva cuvinte, ce reprezintă Wool Follies și cum a luat naștere această frumoasă poveste de succes?
Andreea Coman: Wool Follies este un concept care s-a născut din dorința mea de a avea o activitate creativă în domeniul decorațiunilor interioare și cred că, deși nu a fost totul calculat de la început, îmi dau seama acum că mă reprezintă de fapt, pe mine. În primul rând, pentru că sunt româncă, maramureșeancă, așadar m-am gândit în mod natural la meșteșugurile tradiționale românești și, în mod special la țesut, care m-a atras prin frumusețea culorilor și motivelor, și prin căldura pe care o degajă în amenajarea interiorului unei case. În al doilea rând, trăiesc acum, de ceva ani buni în Franța, care este, așa cum știm, țara modei, a chic-ului, a designului rafinat, cu linii minimaliste însă foarte elegante. Asșdar, creațiile mele au ieșit, cred, cam undeva la mijloc între cele două: un design bazat pe motive folclorice românești, însă reinterpretat într-un stil mai minimalist. Am ținut însă neapărat ca realizarea covoarelor să se facă după metodele tradiționale românești.

Camelia Pesek: Am înțeles că recent compania ta a fost selecționată să participe la cel mai mare târg de decorațiuni home&deco din lume, ai putea să ne relatezi această experiență unică?
Andreea Coman: Da, într-adevăr, Ambiente este unul dintre saloanele de referință la nivel mondial în acest domeniu. 5000 de firme care expun, 11 pavilioane de expoziție și, aș adăuga, la un singur nivel, căci mai erau și etajele, este absolut copleșitor! Ca să vă spun și o anecdotă, în prima zi când am ajuns cu tatăl meu, făcusem cam 10 minute cu trenul și în holul de la recepție a salonului, ne-am zis: „ah, am ajuns repede”… doar că am făcut încă 30 de minute pe jos ca să ajungem la standul meu! În altă ordine de idei, pentru mine a fost extraordinar și pentru că a fost prima mea experiență de a expune la un târg. Cred că în mod normal nu aș fi avut curajul să expun direct la Ambiente, aș fi început cu ceva mai mic, dar pe urmă m-au ales la concurs și mi-am zis că nu pot să refuz o asemenea oportunitate. Așadar târgul este o adevărată vitrină mondială, persoane și contacte de peste tot din lume, întrebări multe, toată lumea vrea să te întrebe ceva, fiecare altceva bineînțeles, așadar trebuie avută și mare grijă să nu dezvăluim prea multe :).

Camelia Pesek: De ce sunt speciale covoarele tale?
Andreea Coman: Obiectivul meu nu a fost să fac covoare speciale, ci să le fac așa cum simțeam eu. Pentru mine, ele sunt speciale în mod sigur pentru că sunt ale mele :). Cred că ele au plăcut celorlalți prin design și mai ales prin povestea lor. Într-adevăr, în societatea de azi suntem obișnuiți să cumpărăm lucruri, să le ținem până ne plictisim și pe urmă le aruncăm, iar producția acestor obiecte urmează și ea această logică a consumului, să producem cât mai mult și cât mai repede. Eu mi-am dorit în această cursă să mă opresc și să mă uit înapoi în trecut: cum se făcea înainte? Covoarele țesute de mână necesită timp, țesătorea stă cu ele, pune fir după fir și covorul prinde formă în ritmul lui. El capătă astfel o altfel de semnificație și valoare. Și cred că povestea asta place, cred că avem nevoie și de așa ceva.

Camelia Pesek: De ce covoare și, mai ales, această pasiune pentru decorațiuni interioare?
Andreea Coman: În cadrul jobului meu în Franța, am avut ocazia să lucrez cu firme din domeniul decorațiunilor interioare. Firme mici care realizează, însă, obiecte extraordinar de frumoase și care respectă și ele tradiția moștenită de generații întregi. Aceste firme sunt recunoscute de către statul francez printr-un label care se numește „Patrimoniu viu”, ceea ce mi se pare foarte frumos prin simnificație și prin faptul în sine, că pune în valoare artizanii. Cred că prin această colaborare cu ele s-a conturat încetul cu încetul și dorința mea de a lucra în acest domeniu. Și astfel, într-o bună zi, m-am apucat, spre marea mirare, cred, a familiei mele, care de la o zi la alta s-a trezit că trebuia să mă ajute (eu fiind în Franța), să fugă de colo – colo să îmi ia pachețele cu ațe, cu lână,cu mostre de culori, să le ducă pe sate la femei… în fine, o aventură!

Camelia Pesek: Cine este Andreea Coman și cum își reflectă ea personalitatea în muncă?
Andreea Coman: Grea întrebare! Eu cred foarte mult în valoarea muncii, cred sincer că se pot muta munții prin muncă. În orice caz, a fost și este un principiu după care mă ghidez. Eu am „noroc” și pentru că Wool Follies este ceva ce îmi place, așadar, nu simt că muncesc, cu atât mai mult cu cât acum sunt într-o perioadă în care culeg rezultatele muncii mele. Însă, nu a fost așa întotdeauna, cu Wool Follies am cunoscut și multe momente de îndoială, de disperare chiar, când nu știam cum să continui și mi se părea că nu voi ajunge niciodată niciunde cu acest proiect. Și, atunci, în momentele acelea, și ajutată de cei dragi care m-au susținut necondiționat de la început, îmi spun că trebuie să muncesc, să continui și să perseverez.

Camelia Pesek: Ce impact a avut participarea la acest târg asupra popularității covoarelor tale?
Andreea Coman: Sigur că popularitatea este ceva foarte subiectiv, are și ea importanța ei, însă, pentru mine, cel mai important a fost să mă întorc cu comenzi de acolo. În general, aș zice că târgul a avut un impact foarte pozitiv, avem mult de muncă, sunt din nou în anumite momente cuprinsă de îndoieli și îmi pun o grămadă de întrebări, așadar „lupta” continuă. Târgul nu a fost o finalitate, dimpotrivă, el este abia începutul acestei aventuri.

Camelia Pesek: Ce ”nume mari” de producători au expus alături de tine?
Andreea Coman: Nu știu cât sunt de cunoscute aceste firme de către public, Ambiente fiind un salon profesional și mai ales că cele mai prestigioase firme care fac produse foarte scumpe și, deci, rare nu sunt întotdeauna cele mai mari sau cele mai cunoscute. Aș putea pomeni, însă, firma Villeroy&Boch care avea un stand mare cât un oraș, Janice Kirkpatrick care a fost designerul invitat de onoare și, în fine, actrița Elizabeth Hurley care a fost prezentă și a vizitat salonul.

Camelia Pesek: Cum vezi următorul pas în dezvoltarea afacerii tale?
Andreea Coman: Am și eu o superstiție în viață, și anume, că dacă spunem dinainte care ne sunt planurile, nu se vor mai realiza, așadar, sunt întotdeauna foarte discretă în legatură cu ceea ce fac și până nu văd că e totul gata, tac chitic. Dar îmi doresc să continui, cred că asta e cel mai important.

Camelia Pesek: De final, câteva cuvinte despre ce reprezintă Maramureșul, în speță Sighetul pentru tine!
Andreea Coman: Sighetul este pentru mine locul unde mi-e familia, unde ne regăsim cu prietenii dintotdeauna, Sighetul e acasă, pur si simplu! Aici MULȚUMESC!

Autor, Camelia Pesek




Fotbalul pentru… TOȚI!

Fotbal pentru toti1Sala Polivalentă din oraș a găzduit joi, 2 martie, un meci de fotbal amical între echipele Sporting Sighet și echipa Liceului „Taras Șevcenko” (antrenată de Gheorghe Ardelean).

Până aici, nimic ieșit din comun, doar fotbalul este sportul nostru național! Ce a făcut acest meci special a fost faptul că echipele erau formate din tinere jucătoare care au lăsat la o parte stereotipiile, au îmbrăcat echipamentul sportiv și au ieșit pe teren animate de dorința de a câștiga!

Fetele de la Sporting Sighet s-au impus cu scorul de 7 la 0 după două reprize cu multe faze de joc spectaculoase. A fost un rezultat frumos, care se alătură unei serii de victorii pe care această echipă le-a adunat de-a lungul celor 4 ani de existență. Povestea din spatele acestor tinere ambițioase este pasiunea comună pentru sportul-rege care le-a ajutat să clădească nu doar o echipă, ci un loc unde se regăsesc și se simt valoroase.

Echipa Sporting Sighet, antrenată de Pesek Levente, past president Rotaract Sighet este rezultat al proiectului „Girl Football Trophy”, proiect care are drept scop promovarea sportului în rândul tinerelor din diferite structuri de protecție socială sau voluntare ale unor asociații de profil.

A fost un meci frumos, publicul a fost încântat de prestația jucătoarelor, iar fetele s-au bucurat de posibilitatea de a-și măsura talentul prin fair-play si voie bună!

Echipele au fost premiate cu diplome oferite de Liceul „Taras Șevcenko” prin doamna profesor Roatiș Cristina și, bineînțeles, cu o cupă care a adus bucuria victoriei fetelor de la Sporting Sighet!

Camelia Pesek