PoetikS – Camelia Petrovai
singurătate
văd aceleași stele
pe care le-am privit în doi
când „noi”
era un fel de prezent
într-o plăsmuire
ce s-a disipat
prea tăios și prea forțat;
n-am apucat
să te smulg din ideal
așa că-mi vine greu
să-mi recunosc
că nu-mi e dor de ce am fost
și că aș da oricând
a noastră mistuire
pe-o clipă de iubire.
VII
părul tău e plin
de frânturi șoptite
într-o îmbrățișare prelungită
deși în lipsa ei sunt rece
și nu mă mai arde
nici amintirea
mâinilor îndesate una în alta
ci mă seacă să te văd
zâmbind în poze cu străini
cât eu rămân
să-ți disec tăcerea
până regret că te-am lăsat
să vezi prin mine
așa cum n-am lăsat
până acum pe nimeni.
așteptând iubire
nu știu
cum să-ți duc dorul
dar îți plâng lipsa stângaci,
boboc ce n-a-nflorit
mâini ce n-au slăvit
suflet ce n-a iubit;
oh, cruntă plăsmuire,
îmi arunci din când în când
vreo minciună zaharată
să mă țină ocupată
cât lor le dai cer și pământ
iar mie doar un jurământ
că voi avea și eu curând
vreo frântură de-amăgire
căreia să-i spun „iubire”
Camelia PETROVAI,
clasa a XII-a E
C. N. „Dragoș-Vodă”
