Așa a fost creată lumea, așa a fost creat tot ce ne înconjoară, așa am fost creați, așa ne-am creat jobul, familia, așa ne creăm prezentul și viitorul, totul a început și începe cu o dorință. Dar, ce e mai important dintre toate acestea, este prezentul, ce facem azi, acum, aici, în acest moment.

Suntem la sfârșitul anului 2023 și, bineînțeles, facem o retrospectivă cu tot ce am realizat și ne gândim deja la ce dorim să realizăm pe viitor. Și eu făceam în fiecare an – în ultimii 12 – o retrospectivă a tot ce am realizat, dar azi nu mai fac; ce am realizat pe plan profesional sau personal a trecut și sunt recunoscătoare pentru absolut tot ce am făcut sau nu am făcut. Dacă ne gândim bine și, probabil nu ne dăm seama pe moment, chiar ceea ce nu am făcut are un impact pentru viitorul nostru, nu-i așa? Fiecare acțiune și inacțiune au impact pentru absolut tot ce ni se întâmplă nouă înșine și în tot ce ne înconjoară.

Dorința spusă și dorită din suflet prinde viață sub o formă sau alta, fiți siguri de ce vă doriți și mai ales capabili și pregătiți să acceptați consecințele dorințelor împlinite. Am renunțat la dorințele mele odată cu terminarea liceului, NU-ul auzit la tot pasul când îmi doream ceva m-a descurajat și am abandonat de fiecare dată. Din anul 1996 până anul 2010, am fost în „stand by” nu mi-am dorit nimic și, bineînțeles, nu s-a întâmplat nimic în viața mea. Aveam încredere în toți cei care mă înconjurau, ca și cum ei erau responsabili de viitorul meu, de fericirea și împlinirea mea, nu aveam nicio încredere în forțele mele și în dorințele mele. Dar, într-o zi, viața mea a luat o altă cale, în momentul când mi-am pus prima dorință și am crezut cu tărie în ea și apoi încă una și încă una și una după alta mi s-au împlinit. Crede! Și se va împlini… să credem, asta este cel mai important, să credem că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de azi, să credem că situația dificilă în viața noastră va trece și că într-o zi nimic nu ni se va părea complicat, să credem că într-o zi vom întâlni iubirea adevărată, dacă nu am întâlnit-o deja, să credem că într-o zi vom practica jobul pe care l-am visat, să avem curajul să pornim afacerea pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Să credem fără oprire în puterea noastră interioară, pentru că este energia vitală care ne propulsează. Și să nu credem numai azi, să credem în fiecare zi.

Să credem – de ce nu? – că într-o zi, autoritățile care ne conduc vor deveni responsabile și că își vor ține promisiunile făcute. Chiar dacă sunt momente când ne pierdem credința, să credem că o vom regăsi.

Nu am avut șansa să trăiesc cu oameni care să mă încurajeze, deși aveam nevoie de încurajare ca de aer, probabil trebuia să învăț să am încredere în mine de una singură. Nicio învățătură a vieții nu e mai bună decât cea trăită pe propria noastră piele. Sunt pregătită pentru provocările ce vin. Cumpăna dintre ani mă va găsi pregătită pentru tot ce urmează în viața mea. Și de data asta am să țintesc cât mai sus. Vă doresc să faceți la fel!

An Nou Fericit!!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Nebuloasă

O inimă la sfârșit de text pe pagina albăstruie apare fără preaviz
Rămâi perplex nemișcat îngrijorat, ochii se transformă într-o mare sărată
Cutia trecutului se deschide curajul de a spune se descompune nu rămâne
Ca și cum cuvintele sunt vrăjite și o să se întâmple…

Viitorul prevestește aceeași poveste totul în jur dispare într-un vârtej
Rănile cicatrizate reapar la fel cum au dispărut în lumile dinainte
Durerea revine, neîncrederea cuprinde

Cuib de barză construit din pene așezat pe cablurile electrice în tăcere
Se afundă în el dispare cu totul se transportă către lumi necunoscute
Timpul o poartă către viitor pe ale lui unde cu viteza gândului
Se trezește în milioane de pixeli în alb și negru fără culoare nemirositoare
Într-o fotografie veche pe masa uitată în casa abandonată
Praful înăbușă tot chiar și cea mai mică crăpătură între ea și resturile din fotografie

Prezentul paralel prinde formă fără să întrebe
Nu rămâne nimic într-o fracțiune de secundă
Pictând cerul pentru stupoarea și mirarea celor de jos în eternitatea ei ca praf ceresc
Prietenă cu luna și stelele și cea mai rămas din ele
Călătorind împreună din univers în univers.

Frânturi

Frânturi din trecut picătură de abis prezent proscris viitor indecis
Crăpătură în ușă văd lumina dincolo dar o ușă e după ușă
Picioare înfipte înțepenite în pământ mutată de ici colo inundată
Durerea rece gheață ce nu trece lumina o penetrează

Frânturi de inimă invizibil împrăștiate
Adunate împăturite din alte vieți așezate în șoapte
Ecoul lor șuierând în ureche zi și noapte
Vrei să oprești timpul să găsești momentul deceniul secolul
Când inima a fost frântă neaducându-ți aminte unde

Frânturi de bucurie pală se întrevăd în depărtare neastâmpărate
Vagi calde dulci puternice întregi lunecând din poale
Le ademenesc cu miros de floare de crin alb și lăcrimioare
Dar nu vor să rămână cu mine îngemănate
Cum au fost altă dată ale mele toate.

La 30° C vara

Sunt și voi fi aici și acum un salcâm pe malul cenușiu al Izei
Sunt și voi fi soarele ce veghează asupra lui cu raza mângâindu-i frunzele
Sunt și voi fi luna ce îi descoperă căile cele mai sumbre când furtuna îl va atinge
Sunt și voi fi picăturile de ploaie ce cad peste el pentru a-l hrăni
Sunt și voi fi pasărea ce își face cuib în ale lui ramuri fluide
Sunt și voi fi ochii necunoscutului trecător ce mă va privi aducându-și aminte
Sunt și voi fi copilul care se juca cu umbra mea
Sunt și voi fi într-o fotografie martorul unei iubiri mereu secrete
Sunt și voi fi călăuză poetului nenăscut nedorit neștiut
Sunt și voi fi respirația nemuritoare de-a lungul veacurilor pentru că am lăsat o urmă.

Ionița NĂNEȘTEAN
(Canada)

Foto: Ion Mariș