Distanțări în primăvară (autor, Marin Slujeru)

Nu-i de râs!
* Frig, lumină, primăvara în toi. Doi pescari şi un alergător la Iza. Hotelul închis. O densitate de anii ’60 a trecătorilor în „Cuza Vodă”. În supermarket-ul tăcut, un amic, grav şi retras de felul său, îmi sare în faţă exuberant: „Haha! Acuma nu mai râde nimeni!” Ni se oferă mănuşi pentru manipularea alimentelor. La „Pariloto” ne dezinfectăm, fetele poartă mască. O pereche de vârstnici duc un balot de hârtie igienică pe o bicicletă. În taximetru sunt poftit în spate.
* Izolare, altfel: isolation, isolement, isolamento, aislamiento / contención, isolamento / se-paração / insulação, elválasztás / szigetelés, Isolierung, Isolering, изоляция, tecrit…
* În sec. XIX, la vreme de epidemii, cei infectaţi se chemau „smreduiți”, iar lazaretul se numea „Nizam”

Interval orar legal I (11-13 a.m.)
* La Iza. Cineva aleargă pe dig – să ameţeşti câte ture poate face!… Mai bine te „zgâieşti” la undiţele pescarilor, cum se cabrează când şi când. La ţoaclele lor sclipind în soare. La cipilicile lor multicolore, în toată forma. La părul argintiu al unora dintre ei, lucind. Cum unul aplaudă uşor răţuştele apărute pe râu, din …pământ – faine, dolofane. În parc, ar fi „Concert în luncă”, de n-ar fi ciorile. Trei tineri gânditori dezbat ceva gesticulând, la „distanţa socială” cuvenită – nu chiar atât de mare ca între castanii din jur. O domnişoară: „Scuze! N-aţi văzut o pisică gri, mai grăsuţă puţin? Scuze!”. Într-o grădină, soţul cu soţia la muncile agricole – spre ilustrarea anotimpului.

Interval orar II (07-11 a.m.)
* O zonă mirifică pustie. Apare un congener mascat şi el. Cum-necum, trecem unul pe lângă altul cât mai aproape. Înclin capul şi îmi răspunde tot aşa… Altminteri, trec maşinuţe în culori zvăpăiate, adânci – albastru, verde, roşu.
* Sădite într-un strat de flori, câteva păpădii s-au crizantemizat (!) din cale-afară – galben imperial!
* Râul sub Deal, singur. Frumuseţea locului covârşită de absenţă, de spaimă.
* „Numa’ p’ângă casă, ca găinile!…” – zice careva.
* Absenţa noastră lăţită pe toată stradă. O linişte intensă. Un uriaş lat în umeri apare şi dispare…
* Singuri de noi, copacii de pe alee pare că stau „în poveşti”. Cât despre bradul deja înnegurat, pare a fi într-un solilocviu.
* Un vânt tăios. Bradul străzii vuieşte cât un codru – ceilalţi arbori, cât o pădure.
* Sighetean get-beget. Lucrează ore în livadă cu „Kossuth Rádió” non-stop alături. – Singuranţă…
* Şi crainica de la Radio poartă mască – citeşte cu tonalitatea obişnuită Buletinul de ştiri teribile.
* Astăzi nimeni. Nici veveriţa din parc, nici Alergătoriţa de pe dig…
* În micul market din cartierul fără bancomat şi cu n-şpe farmacii, necăjiţii oficiază ritul distanţării sociale. Apoi, trândăvesc poetic, pe rând, pe băncile din părculeţ, de-a valma cu câinii şi comersanţii ambulanţi. O risipă de flori roşii din rododendroni… Ay, lume, dor!…

Mai de voie…
* Liber la Grădina Morii, la Iza! Parcul şi malul râului animate. Înjurături proaspete (a new generation…). Role trântite la statuia Eminescului. Un individ cărunt face o demonstraţie de înot, încurajat de amici… După ore de alergare şi joacă în parc, un băieţaş îşi duce acasă, în braţe, câinelaşul – epuizaţi…
* Luni, soare, zi de relaxare. Stăm la rând, pe trotuar, să achităm telefonul. Intrăm câte unu. O tânără din faţă răspunde la un apel: „Te suun eu, când ies de-ai’!” După atâta tăcere, ce viu, ce proaspăt sună graiul străzii! Un adevărat cântec.

Consemnări de Marin SLUJERU

foto: Marin Slujeru




Liberalizare feminină post virală (autor, Alina Marincean)

Alina Marincean

N-am fost niciodată o împătimită a socializării. Cu cât trece vremea mă văd tot mai des pusă în postura fericirii de a rămâne eu cu mine. Perioada solitudinii și a distanțării virale pe mine nu m-a speriat. A fost liniște și curățenie și poate s-au mai limpezit cu clor și cei mai puțin igienici dintre suferinzii cu ,,lungul nasului”. Iar acum că se relansează economia și văd o adresabilitate mărită spre segmentul feminin, mă gândesc unde să-mi redirecționez banii: aștept prima carte cu bancuri. Cu și despre femei în timpul pandemiei. Nimic nu pare mai atrăgător decât acest umor absurd. O astfel de investiție va fi prima mea achiziție feministă de după relaxare.

A fost foarte interesant să urmăresc unele manifestări feminine din timpul izolării. Share gen (ca să parafrazez exprimări adolescentine) Rețete-ingeniozitate și imaginație (dacă nu, s-a reglat din editare). Pozele din tinerețe-gingașe ridiculizări pe care le îndrăgim. Amintirile-fiecare unică în unicitatea unică a unicității sale unice. Cărțile citite pe bandă rulantă-no comment. Kilometri alergați – oare cui îi pasăăăă?… Nasul sus, nasul jos, nasul la soare, nasul la umbră-analiza de portret poate? Cafeau mică, cafeaua mare – e versatilă. Mai puține poze cu soț (deja insuportabil), mai multe în intimitatea unui pahar de vin-rafinament absolut! Yoga străpunge cerul și mâncare sănătoasă că deh pentru noi ne îngrijim. O concluzie feministă? Femeile sunt niște influențeri! Cele frumoase postează despre ele și cele urâte despre mâncare și despre alții. Și tot așa…. (Concluzia nu-mi aparține).

Și mă uit și eu la mine și zic (același gen): prietena mea mă critică mereu (îi forțez pe oameni să nu-mi mai zică Alinuța) lăsănd să mi se vadă tâmplele argintii; avocat cunoscut, prieten cu ai mei mă mustră că nu port destulă culoare la haine (probabil ca nevastă-sa, o fi vrând să zică, etalon roz că alte modele de dame au dispărut), coleg singur către finalul emoțiilor observă și insistă că ar trebui să arăt ce se unduiește sub hainele largi de in șifonat; misogin declarat oferă cu gratuitate ori de câte ori poate aluzii răutăcioase (și) la figura mea nemachiată și părul nevopsit care îi aduce aminte probabil de feministele activiste (pe care le urăște, tot probabil) ale anilor polenizați de generația flower power.

Se găsesc destui să-și dea cu părerea despre cum ar trebui să apărem eu/ noi în lume pentru ei, că doar n-o să traumatizăm omu’ încercînd să spunem că putem sau vrem să fim altfel decât… Decât ce oare? Ce trebuie sau ce vrem? Sau mai bine, putem să vrem să fim oare?

Am înțeles că nu corespund tiparului feminin contemporan de când mă sfătuia mama ce și cum se poartă. De asta n-am știut niciodată ce vreau să mă fac când voi fi mare ca atare cum să și arăt când voi fi mare și m-am lăsat așa doar să cresc și incomodez bărbați și pe unele femei că-mi las părul nevopsit, n-am parfumuri asortate și dressing cu păpuci stiletto, port plase de cârpă și plec uneori cu săptămânile de acasă pe la tot felul de întâlniri cu oameni șterși și îngândurați, ignorând, ba mai mult îngropând cu nerușinare simțul maternal și esența feminității!! Și nu mă mustră conștiința??!!

Noroc cu izolarea asta că odată reevaluată m-am luminat! Acum văd clar ce pot să fac și încep să plănuiesc ofertele gândite să mă salveze de stigmatizare. Așadar începem cu capul, pe dinafară, că pe dinăuntru e bine, gol, se poartă lejer. O femeie frumoasă e frumoasă și cu pălărie și fără, nu?

Tuns/ vopsit, timp utilizat 90 minute, preț, depinde de vopsea și de frizer/ stilist. Tratament facial 60 minute, cost, depinde de produs de la 20 lei din farmacie la sute de lei la expertă, cel puțin. Pensat/ vopsit gene sprâncene 30 minute poți să le și tatuezi, sa le împletești să le faci moațe și câte și mai câte, preț variabil. Manichiura 30 minute, aici e cu gel, praf sau simplu pentru modeste sau cu sarmale finuț conturate, pentru gurmande. Pedichiura 30 minute cost minimal dacă-ți faci pachet. Epilat 60 de minute (sau este din ăla definitoriu sau definit, indefinit sau nedefinit ? oare?) e de sute de lei oricum ai alege. Și lista poate continua cu fel de fel de servicii care ne ajută să ne selectăm/ rezervăm spațiul convivial. Un minim de investiție: câte cinci – șase ore pe lună cel puțin, chin uneori, povești despre altele mult și cam 6000 de lei pe an. Toate procedurile sunt recomandate cel putin o dată la trei săptămâni dacă vrei să fii și cu, și fără pălărie.
IOI….

Deznădăjduită, întoarsă la sensul vieții mele mici, abandonând dezarmată încă o dată pe bază de fonduri (de toate felurile) insuficiente, răsfoiesc printre cele șterse și necolorate ale mele și găsesc cum alți oameni pot să aibă și alte preocupări:
Avînd în vedere fragilitatea, neliniștea, însingurarea, disperarea în fața izolării, care au pătruns în casele și în sufletele noastre în această perioadă de criză, aș dori să ne spuneți: Cum poate filosofia feministă să contribuie la diminuarea vulnerabilității, a discriminării, a propagării practicilor sociale și politice negative? Cum ar putea consultanța etică și consilierea filosofică de inspirație feministă să aducă un plus în îmbunătățirea calității vieții noastre în perioada crizei pandemice?

Și iar un ioi dar un altfel de ioi …

Mihaela MiroiuFilosofia feministă înseamnă multe feluri de filosofare. În acest sens, există perspective filosofice diferite în feminism. Perspectiva pe care o îmbrățișez este o combinație interesantă între feminismul liberal și cel ecologist, păstrând fundamentele eticii grijii. Numele pe care i l-am dat este cel de teorie a convenabilității. Convenabilitatea (venire împreună, con-venire, inter-simțire) combină ceva din modul contractualist de gândire (convenția), cu trăirea ei, cu felul în care o resimțim. Pe scurt, este o îmbinare între empatie și alegere rațională […] Ce vreau să spun cu asta, foarte pe scurt: 1. Femeile nu au de ce să se rușineze că sunt femei, ca experiențe naturale, și nu au de ce să nu facă o veritabilă cultură, inclusiv filosofică, din asta. 2. Dacă își depășesc complexele induse cultural, anume că experiențele lor naturale le apropie de animalitate, deci le depărtează de cultură și spirit, atunci pot avea deplină încredere în identitatea lor de femei și în demnitatea lor deplină. 3. Dacă au încredere, nu au de ce să se mai umilească. Pot să își asume autenticitatea, să aibă curaj, să trăiască pe deplin. Când sunt într-un asemenea stadiu pot să pună capăt șirului de dependențe, cele mai multe imaginare, față de bărbați și să le convertească în independență sau, mai bine, interdependențe.

Și cum? Nimic de gene smocuri???

Pentru alte răspunsuri consultați cu încredere:  Gândul umbrei și Convenio. Despre natură, femei și morală de Mihaela Miroiu.

Cred că m-am hotărât. Când voi fi mare vreau să mă fac Mihaela Miroiu.

Alina MARINCEAN




Jurnal de coronavacanță – APRILIE (autor, Gabriela Mich)

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”




Libertate, te iubim! Peste tine… năvălim! (Imnul compensării sociale)

Uau, starea de urgență s-a sfârșit
Și libertatea ne va înfrupta din nou!
Cu mic, cu mare toți am istovit
Trăind cu frică zile de ghetou.

Azi lumea se va-ntoarce la viață,
Ne vom mișca prin țară dar… alert,
Iar viața fie-ne-va mai semeață
Ne vom privi în ochi și nu pe internet.

Să nu mai auzim de stări nasoale,
Urgențe, carantine sau „contacți”,
Să nu vedem cum zi de zi se moare,
Să nu ne-nvingă niște pereți mați.

Să ne mai lase-n pace viruși duri,
Nu ne predăm, vrem viața să renască,
Ne-așteptă băuturi, potol, călduri,
Chiar dacă ne-om ascunde dup-o… mască!

Ras Publica




Lege și Clemență (autor, Ileana Pisuc)

Trăim vremuri pe care nici cei mai avangardiști regizori nu cred că s-ar fi gîndit vreodată că le-ar putea pune în scenă. Sau dacă le-ar fi imortalizat, într-un final, tot s-ar fi ajuns la un happy-end, altfel n-ar fi fost la fel de sigur, că în cazul unui final în coadă de pește, succesul ar fi fost la fel.
De obicei se lucrează cu ,,materialul clientului” i se oferă cam ce ar vrea el să primească, toate scenariile vrînd-nevrînd, urmează același tipic, cu un punct culminant dar, la final, atunci cînd „clientul” stinge televizorul sau părăsește sala de cinema, trebuie să rămînă cu satisfacția că, în cele din urmă, binele a învins și filmul și-a meritat banii.
Filmul de groază pe care-l trăim pe viu în aceste zile, e departe de a-i prevedea happy-end-ul, sau cum s-a exprimat recent un comentator TV mai hîtru, „luminița de la capătul izoletei” e cam înecată în ceață.
Totul în aceste zile e sumbru, în ciuda freneziei de afară. Primăvara își vede liniștită de treabă, Pămîntul se învîrte în continuare, numai că fără noi! În case e o saturație de frică, de neputință, de lehamite, pînă la urmă.
Mulți dintre noi, de o anumită vîrstă, am auzit, am citit sau chiar am cunoscut pe viu regimuri oprimante: despotice, criminale, mafiote, totalitare, comuniste.
Întotdeauna tendința unui popor (cu frică de Dumnezeu), a fost de a aspira spre societăți libere, democratice, unde Omul și drepturile lui să fie primordiale.
S-a murit pentru asta, s-a stat în închisori, s-a ales de multe ori calea martiriului, doar pentru a nu se abdica de la acele norme universale, în care fiecare individ în parte, să fie tratat cu demnitate, în onoare și libertate. S-a pledat pentru legi ferme conform modelelor legislative ale unor state avansate în democrație, legi care să apere drepturile inalienabile ale fiecăruia dintre noi, fără discriminare!

Deunăzi, urmăream pe un post TV un documentar despre Maria Tereza, împărăteasa Austro-Ungariei.
Un personaj istoric emblematic, care a condus un imperiu timp de 40 de ani. Se mai zicea că sub mănușa de fier cu care conducea, se ascundea o mînă delicată de femeie. M-a fascinat istoria ei, care, în decursul celor 40 de ani de domnie, a aplicat două reguli de fier pentru poporul ei: Lege și Clemență.
Și iar mă întorc la aceste zile nefaste, în care curg ordonanțe militare, stări de urgențe, în funcție de necesitățile momentului.
Nimeni nu poate contesta oportunitatea acestor măsuri, dacă într-un final duc la același rezultat: apărarea și protejarea cetățeanului! Asta, însă, pînă cînd din apărat, cade în cel de victimă!
Mă doare sufletul cînd văd cîte un amărît de pensionar, care, poate, niciodată în viața lui, nu a scos o foaie pt. o lucrare de control, să fie „prins” fără „foaia de circulație” completată, sau completată greșit.
Amenzile aplicate pentru această categorie de „infractori” au atîtea zerouri la coadă, cîte poate, n-au toate pensiile lor adunate pe un an. Nimeni nu-și pune problema dacă din rea credință sau din neștiință au greșit!
Știu că necunoaștere legii nu te absolvă de pedeapsă. Spuneți-le și lor de Monitorul Oficial…
Ei, aici ar trebui să intervină Clemența!
Maria Tereza a rezistat 40 de ani în fruntea imperiului. La noi, mai mult de cîteva luni (la guvern) sau 4-5 ani la președinție, n-au rezistat, mai ales ultimele guverne. Oare e așa de greu să fii empatic cu proprii cetățeni? Faceți armată cu o categorie de oameni debusolați, bătrîni, unii flămînzi chiar, bolnavi și îngrijorați, despărțiți și izolați de copii, fiecare pus în colțul lui.
Voi repeta la nesfîrșit acest cuvînt CLEMENȚĂ!
Mai lucrați și cu inima, domnilor, numiți vremelnic în funcții, care, (credeți voi) vă dă dreptul să uzați de niște instrumente pe care acum le aveți la îndemînă și de care, din păcate, unii cam fac exces de zel în aceste zile.
Vor trece și astea într-un final, se vor despărți apele, dar contează cum vom ieși cu toții din aceasta.
Societatea, asemeni acestui parșiv de virus, va suferi mutații greu de prevăzut. Să ne ajutăm unii pe alții, asemeni ca pe front, cînd îți luai camaradul căzut și, cu prețul vieții, îl cărai în spate, să-l scoți înafară și să-l salvezi. Nimeni nu-ți stătea să-ți sufle în ceafă pe cine să-l cari și pe cine nu. Viața, pentru toți e la fel de prețioasă.

Așa e și acum! Un imens front, în care trebuie să empatizăm unii cu ceilalți. Haina militară, stelele de pe umăr, nu te fac invincibil! Poți să fii jandarm, polițist local sau național. Legea are mai multe fațete, creierul fiecăruia trebuie să discearnă măsura cu care trebuie aplicată. Nu vă transformați în simpli executanți robotizați!
Viața nu e numai despre legi. Este mai mult de atît și nimeni nu vă dă dreptul s-o aplicați după bunul plac.
Înțelegeți că fiecăruia dintre voi i se poate întîmpla să ajungă vîrsta de 65 de ani. Eu zic că e o binecuvîntare, mulți n-au avut șansa aceasta. Nu faceți din vulnerabilitățile unui om, motiv de a vă arăta mușchii. Efemeră demonstrație…
Să nu dam verdict în cazul celor mai puțin curajoși, care, din slăbiciune (omenească) au clacat și au abdicat în fața unui dușman perfid, incorect, care joacă la cacealma (coronavirusul).
Să nu-i „răstignim” în necunoștință de cauză, pe acei medici, care au învățat de toate (și nu puține) în facultate, mai puțin un lucru; că trebuie să moară ei întîi, înainte de a apuca să salveze vieți și care au intrat în prima linie fără a fi înarmați!
Trebuie păstrată dreapta măsură în a-i judeca și blama. Aceste slăbiciuni trebuie tratate cu CLEMENȚĂ, iar excesele de zel, care înjosesc ființa umană, tăiate din fașă.
Să stăm și să medităm în aceste zile, să ne facem fiecare mea culpa, la partea de vină cu care am contribuit personal cu voie sau fără voie la această „supărare” a Pămîntului.
Poate că Pămîntul, în cele din urmă o să-și revină și n-o să ne mai urecheze, că prea ne-am luat nasul la purtare și am ajuns prea răzgîiați!

Ileana PISUC
(Dallas – Richardson, USA)




Sighet: Muzeul Satului Maramureșean neizolat de primăvară! | VIDEO

Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației are în patrimoniu și un Muzeu al Satului – plin de viață! – amplasat pe Dealul Dobăieș, ce cuprinde gospodării românești tradiționale bine conservate de pe Văile Izei, Marei, Cosăului, Vișeului etc. În muzeu și-au găsit locul firesc și case specifice arhitecturii țărănești maghiare, ucrainene, evreiești.

Deși în aceste zile în muzeu nu se permite accesul vizitatorilor, primăvara a „invadat” totuși nestingherită Dealul Dobăieș, iar noi primim în dar un tur virtual filmat de Alina Marincean (muzeograf), un preambul la minunatele zile pe care le putem petrece într-un mediu tradițional și natural splendid, imediat după ce vom ieși din… pandemie!

Salut, Sighet!

foto: Alina Marincean




Sighet: Grădina Morii în carantină | VIDEO

Azi, Vineri, 24 aprilie 2020 este sărbătorea pe care creștinii ortodocși o numesc Izvorul Tămăduirii. Participanții la slujba de sfințire ar fi primit Agheasma Mică. Este o tradiție întreruptă de teroristul numărul 1 al acestor zile: Coronavirusul.

În centrul Sighetului, azi, la orele amiezii, a fost destul de mare agitația, oamenii săteau la distanța regulamentară (nu toți!) la băncile importante, la magazine, la piață etc.

Un loc frumos, minunat, altădată un punct de atracție special, a rămas în aceste zile pustiu: parcul Grădina Morii.

Haideți într-o plimbare „tăcută” prin parcul ce stârnește tuturor categoriilor de sigheteni amintiri plăcute și, să sperăm că luna viitoare, lumea se va putea plimba, real, prin acest colțișor verde al orașului nostru.

 

Salut, Sighet!




Astăzi m-am trezit cu dor… (autor, Monica Bud)

Aflată tot la mare depărtare de Sighet, zilele mele de carantină „irlandeză” se desfășoară în același fel ca și până acum (mă trezesc, iau micul dejun, citesc, sun acasă cu video call, Netflix, Netflix, Netflix), cred că îmi vor închide contul curând și nu pentru că nu aș fi plătit, ci pur și simplu pentru că epuizez canalul. Ei bine, nu vă gândiți că fac non-top asta… mai și mănânc (uneori de foame, alteori de plictiseală și rareori doar pentru a avea ocupație). Glumesc!! După cum știți în fiecare glumă, se află și un strop de adevăr. Pe lângă toate acestea, în ultimele zile soarele și-a făcut simțită prezența, așa că am mai profitat de curtea casei făcând tot felul de activități care să-mi țină mintea ocupată. Așadar, zilele mele sunt obișnuite, însă dimineața asta a fost diferită.

Astăzi m-am trezit cu dor. Nu știu să explic cu ce fel de dor, parcă un dor nefiresc, un dor care doare chiar fizic. Și când ți-e dor, amintirea ultimei îmbrățișări e singura hrană pe care o poți oferi sufletului. Nu am crezut că vom ajunge la ziua în care să tânjim atât de mult după o îmbrățișare.

Mai țineți minte momentul în care am zis: „Vai, măcar o săptămână de concediu/vacanță, mai știți? Pe principiul „cere și ți se va da”. Ei bine, am cerut puțin și am primit înzecit, fără să ne gândim că o să doară.

Privind aceste zile de liniște, prea multă liniște, fără agitația aia dinaintea sărbătorilor, fără valul de mașini pe centrul orașului, am realizat cât de mult îmi lipsește vacarmul.

Mi-e dor de normalitate. Acea normalitate care-mi oferea o direcție, mi-e dor de casă, mi-e dor să setez alarma la 7 și să mă plâng că iarăși trebuie să merg la servici, mi-e dor ca fiecare zi să fie o nouă provocare și o nouă aventură. Mi-e dor de oameni, de apropiere socială, mi-e dor de cafeaua savurată cu fetele la Granell sau Factory, mi-e dor să fac ce vreau, cum vreau, când vreau, fără restricții… într-un cuvânt, mi-e dor de tot!

Acum nu mai înțeleg mare lucru din nebunia asta zilnică, pur și simplu vizionarea știrilor pe mine mă afectează și pot doar să-mi dau seama cât de puternici sau vulnerabili putem fi în fața marilor schimbări din ultima perioadă. Oricât am încerca să spunem că totul va fi bine, în definitiv nu suntem niciodată pregătiți să o luăm de la zero, nu putem să ne adaptăm așa ușor și să acceptăm pe deplin noi realități. Pare că totul e în ordine, dar, de fapt, nimic nu e cum ar trebui să fie. Trăim cu speranța zilei de mâine și cu gândul la momentul în care toate acestea se vor sfârși. E într-adevăr o provocare pentru fiecare dintre noi această perioadă, pentru unii reprezintă o luptă pentru supraviețuire, iar pentru alții reprezintă o nouă perspectivă, de a privi altfel lucrurile de a se redescoperi, si de a ieși din zona de confort. În final, toți vom fi schimbați, sper eu, doar în bine, și mai sper că am învățat ceva din toate astea!

Partea bună din toate acestea, e că dincolo de această realitate, soarele nu încetează să se arate. Nu poate fi întotdeauna rău, e doar o etapă. Va trece. Cand? Cum? Dumnezeu știe!

Nu-mi doresc prea multe, ci doar atât: ca mâine să mă trezesc, și să fie totul normal!

Vă salut!

Monica BUD




Sighetul, cel mai tăcut oraș din Nord! | VIDEO

Azi, 14 aprilie 2020, la Sighet plouă, e frig și e o vreme „adecvată” carantinei, adică de… stat în casă. Este Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși și greco – catolici, continuă săptămânile patimilor – generate de pandemie – pentru toți cetățenii țării dar și ai lumii.

Pentru a încălzi un pic răceala zilei de azi, vă oferim un nou tur virtual prin Sighetul nostru, filmarea fiind făcută duminică, atunci când cerul orașului nostru mai era albastru.

Se pare că sfârșitul săptămânii va readuce căldura pe la noi (așa spun meteorologii!) așadar, să sperăm că Duminica de Paște, chiar dacă va fi petrecută de noi acasă, va aduce mai multă și mai albastră… lumină!

NR: Dedicăm, în mod special, acest video – material tuturor cetățenilor responsabili care, de câteva săptămâni nu și-au părăsit fără motiv locuințele, au respectat carantina dar, duc dorul plimbărilor prin cel mai nordic municipiu din România!

 

Foto – video: Ion Mariș;  Montaj: Brîndușa Oanță

Salut, Sighet!




Imaginează-ți momentul în care o să ieși pe stradă și o să te plimbi! (autor, Mădălina Danci)

Mădălina Danci

În momentul în care scriu eu asta numărul cazurilor confirmate de coronavirus a urcat la 433, cel mai probabil acest număr o să urce și mai puțin probabil este faptul că oamenii iau în serios ce se întâmplă în țară. Da, igiena este foarte importantă în general și modul în care reacționezi când se anunță starea de urgență e primordial. Toată perioada asta de igienizare psihică e o perioadă a alegerilor. Alegi să privești ce se întâmplă și schimbi ceva la tine sau alegi să ignori informația nouă și rămâi cu informația pe care o ai. Alegi să ieși din casă sau alegi ce să faci în casă. Alegi să vezi panica din oameni sau reorganizarea psihică care se întâmplă în fiecare. Stai în casă și ocupă-te de tine! Hrănește-ți corpul, dar nu uita de minte! Oamenii s-au înghesuit în magazine alimentare și au uitat de librării, că vorba aia ,,Mai avem și noi câteva cărți acasă!”. Cu toții suntem prinși într-un ecran și viața noastră se desfășoară pe platforme de socializare pe care nu știm să le gestionăm optim. Suntem înconjurați de niște cărți pe care nu suntem capabili să le citim și ne supără toată plictiseala care ne înconjoară. Nu e o problemă faptul că stăm în casă, problema e că nu știm ce să facem când stăm în casă și că în toată fuga noastră am uitat ce înseamnă să fii acasă. Pustiul din interior te face să vezi doar bogăția din exterior. Acum ești obligat să te uiți la acest pustiu, e normal să nu-ți placă și să-l ignori făcând altceva, dar momentul schimbării a sosit și nu-l poți ignora la nesfârșit.

Omul își distruge prezentul făcându-și griji pentru viitor și plânge în viitor amintindu-și de trecut. Acceptă-ți prezentul și pustiul, imaginează-ți momentul în care o să ieși pe stradă și o să te plimbi. Viața e un șir nelimitat de probleme și alegeri, în funcție de problema pe care o ai, decizi ce să alegi. La fel cum în funcție de vreme îți alegi hainele, așa poți să-ți alegi și gândurile din perioada asta. Poți să te gândești la toți oamenii de care îți era dor și să-i suni. Poți să te gândești la sufletul tău. Toți spun că într-un final a ajuns și planeta să respire, eu spun că planeta a ajuns să respire pentru că am ajuns noi să respirăm. Poate că vorba ,,Fă-ți rai din ce ai!” există și ca sprijin moral în perioada asta și poate că asta e o cale a fericirii pe care n-am vrut să o credem. Haideți să credem că fericirea e în noi și o putem răspândi la fiecare pas pe care-l facem. Toate situațiile neplăcute sau o parte neplăcută a vieții nu ar trebui să te facă nesigur pe tine sau nesigur pe ceea ce ai în jur. Când nu avem o energie bună alegem energii alternative. Dacă ne-am gândi înainte de a alege ne-am scuti de durere. Dacă ne-am da seama de iluziile care ne înconjoară n-am avea ego. Dacă n-am avea ego nu ne-am mai lupta între noi.

– Ce-am face cu timpul în care nu muncim la ego? Ne-am plictisi?
– Nu, am citi!

Mădălina Danci
Studentă juralism
UBB Cluj Napoca