Caravana oportunităților de formare – seminar

„Caravana oportunităților de formare” – seminar de prezentare rezultate proiect

Asociația Consensual, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară – INDECO și Asociația George Ofrim, anunță organizarea Seminarului de prezentare rezultate ale proiectului  „Caravana oportunităților de formare” cod MySmis 135022, în data de 27.07.2023, ora 10:00. Evenimentul va avea loc la Pensiunea „Popasul din Deal”, loc. Ocna Șugatag, str. Unirii nr.1D, jud. Maramureș.

Obiectivul general al proiectului:  Creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, a accesului egal la programe de Formare Profesională Continuă  pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, consilierea și orientarea profesională, actualizarea cunoștintelor, aptitudinilor, competențelor forței de muncă, promovându-se căi de învățare flexibile și moderne.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Cod apel: POCU/726/6/12/Creșterea participării la programele de formare profesională continuă, cu accent pe acei adulți, cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale.

Organizarea și derularea  programelor de formare profesională continuă, adecvate nevoilor specifice ale  persoanelor angajate în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Iași, Suceava sau Botoșani, consilierea și asistența acestora în evoluția carierei profesionale, au contribuit la îmbunătățirea statutului pe piața muncii a persoanelor incluse în proiect.

Valoarea totală a proiectului este de 4.433.754,97 lei, din care 3.768.691,75 lei contribuția Uniunii Europene și 665.063,22  lei contribuție din bugetul național.

Date de contact:

Asociatia George Ofrim, [email protected], 0743 326 089
Asociația CONSENSUAL, [email protected], 0723 981 244
Asociația pentru Integrare și Dezvoltare Comunitară INDECO, [email protected]

Mirela Fotache
Expert coordonare activități




Sighet – Continuă înscrierile pentru cursuri gratuite adresate angajaților!

În Sighetu-Marmației continuă înscrierile adresate persoanelor angajate, pentru cursuri de formare profesională GRATUITE în diverse domenii.

Singurele condiții sunt ca persoanele interesate să aibă vârsta cuprinsă între 25 și 65 de ani, să aibă domiciliul în județul Maramureș, Bistrița-Năsăud sau Satu Mare și să poată face dovada angajării lor printr-o adeverință de la locul de muncă. Până în prezent, pe zona Maramureșului Istoric au fost derulate două cursuri, unul de Inspector în domeniul Sănătății și Securității în Muncă și unul de Manager de Proiect. O grupă de bucătari este deja pregătită și așteaptă să înceapă și ei cursul, iar cei interesați pot alege din lista de mai jos a cursurilor disponibile:
• Lucrător în comerț
• Organizator de evenimente
• Ospătar
• Barman preparator
• Bucătar
• Decorator vitrine
• Formator
• Instructor/preparator formare
• Competențe antreprenoriale

Cursurile sunt gratuite prin proiectul Caravana Oportunităților de Formare, al cărui beneficiar este Asociația Consensual, în parteneriat cu Asociația INDECO și Asociația George Ofrim. Obiectivul general al proiectului este Creșterea participării la învățarea pe tot parcursul vieții, a accesului egal la programe de Formare Profesională Continuă pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, consilierea și orientarea profesională, actualizarea cunoștințelor, aptitudinilor, competențelor forței de muncă, promovându-se căi de învățare flexibile și moderne.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 24 luni, în intervalul 01 aprilie 2021 – 31 martie 2023.

Principalele activități vizează consiliere profesională și tutorat, sprijin în dezvoltarea carierei, îmbunătățirea abilităților profesionale și non-profesionale ale persoanelor angajate, servicii integrate și flexibile și programe de formare profesională în diferite domenii și meserii.

Date de contact și înscrieri se pot face la:
Asociația CONSENSUAL: [email protected]
Asociația INDECO: [email protected]
Asociația George Ofrim: [email protected]

Comunicat de presă
Asociația Consensual