„Trebuie să renunțăm la ambițiile personale” – interviu cu viceprimarul Sighetului (autor, Ion Mariș)

Au trecut câteva luni de la alegerile locale (09 iunie 2024) și pentru a încerca să răspundem nerăbdării firești a locuitorilor Sighetului vizând „mecanismul” administrației publice locale, modul cum funcționează, am decis să-l abordez pe proaspătul viceprimar Krisztofer Levente Orosz (a depus jurământul în cadrul ședinței Consiliului Local din 05 noiembrie 2024), pentru a lua pulsul echipei din primărie care s-a format pentru actualul mandat de patru ani, ținând cont că administrarea orașului necesită și „armonie” la nivelul celor care ocupă cele mai importante funcții. Știm cu toții că marea majoritate a sighetenilor manifestă încă multă neîncredere vizavi de schimbarea vizibilă, concretă, haideți să-i spunem în limbaj formal… sustenabilă, pe care și-ar dori-o locuitorii urbei. Pe bună dreptate, locuitorii privesc cu multă circumspecție spre „administratorii” municipiului nostru, ținând cont de „istoricul” conflictual al ultimelor mandate.
Poate că primele semnale, modul în care demarează „cursa” pentru o bună administrare a cetății, ne pot oferi motive de pesimism sau – dimpotrivă – de optimism.
Cu amabilitate, dl. Orosz, a răspuns întrebărilor  – mai puține și mai… ușoare – fiind la început de drum. 🙂

Ion Mariș (I.M.): D-le Krisztofer Orosz, ați preluat de doar câteva luni funcția de viceprimar. Ce atribuții vi s-au… delegat?
Krisztofer Orosz (K.O.): Concret, am următoarele atribuții: ofițer de stare civilă, coordonarea şi supravegherea activității din arhiva primăriei, servicii de salubrizare, inventarul domeniului public şi privat, conservare şi restaurare monumente istorice şi arhitecturale, spații verzi, locuințe sociale şi alte locații din proprietatea UAT-ului.
În plus, mai sunt membru în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, Comitetul Local pentru Restituirea terenurilor dar și membru în Comisia mixtă pentru rromi din cadrul Prefecturii şi membru în Structura Consultativă Locală din cadrul DAS.
Și, nu în ultimul rând, conform Art.16 din Legea 153/2017, fac parte şi din Grupul de implementare a fondurilor nerambursabile

I.M.: Pentru că ați depășit, bănuiesc, perioada de acomodare cred că puteți să evaluați corect „problemele” cu care vă veți confrunta. Așadar, ce „provocări” ați identificat până acum?
K.O.: Perioada de acomodare mai durează, deoarece mereu apar unele situații la care trebuie să te adaptezi. Provocări sunt şi nu puține. Unele provin din situațiile apărute pe moment. Eu cred că totuşi cea mai mare provocare e să reuşim să trecem peste greutăți, indiferent de ce natură ar fi astea. Dat fiind faptul că avem multe de făcut, trebuie să ne facem calcule clare şi un plan bine gândit de acțiuni. Totul porneşte de la o bună concepție pe care trebuie să o adaptăm aşteptărilor şi nerăbdării cetățeniilor. Cred că asta este cea mai mare provocare pe lângă toate celelalte.  Chiar îmi doresc să formăm o echipă bună cu colegii din aparatul administrativ, în favoarea cetățeanului. Slavă Domnului, cu domnul primar Vasile Moldovan ne înțelegem foarte bine. Uneori când, eventual, avem păreri diferite, mereu reuşim să trecem peste asta dialogând permanent şi ajutându-ne reciproc. Soluții sunt şi noi ne străduim să le găsim. Asta contează enorm de mult. A doua mare provocare e identificarea surselor financiare. E greu să împarți 100 de lei în 30, ca să încerci să mulțumeşti mai mulți cetățeni cu diferite doleanțe. Ori când ai deja 1000 de lei este mai uşor. Dar eu zic că pas cu pas vom începe să punem lucrurile la locul lor. Şi ar mai fi o chestie de menționat la acest subiect al provocărilor. Să reuşeşti să convingi pe unii, că pentru binele nostru comun, toți trebuie să facem unele sacrificii. Dacă vrem un oraş frumos, uneori trebuie să renunțăm şi la ambițiile strict personale şi nu neaparat justificate. Dar eu şi în privința asta sunt optimist.

I.M.: Se pare – după cum ați menționat – că v-ați integrat bine în echipa primăriei Sighet, alături de primarul Sighetului. Ce vă propuneți pentru acest mandat?
K.O.: Aşa şi este. Da, m-am integrat bine, pentru că am găsit înțelegere. Asta mă ajută mult. Mi-am propus mai multe. Să muncesc pentru un oraş mai ordonat, mai curat, mai verde, mai prosper şi mai dezvoltat din toate punctele de vedere.  Eu cred că nu degeaba am aceste atribuții pe care le-am primit. Nu sunt uşoare deloc, dar aceste sarcini pe undeva mă şi onorează, nu doar mă obligă. Am venit aici cu dorința de a lăsa ceva remarcabil urmaşilor noştri. Pentru asta voi munci, ca să fim mândri de oraşul nostru. Sighetul merită mult mai mult!

I.M.: Sighetul ar trebui să atragă fonduri mai consistente față de anii precedenți având de acum doi parlamentari locali (un senator și un deputat). Din partea UDMR, în Parlamentul României a intrat d-na Brigitta Zahoránszki, la Camera Deputaților. Am aflat că a început deja să se „simtă” acest lucru și că s-au alocat bani – prin susținerea d-nei deputat Zahoránszki – pentru reabilitarea mult discutatei clădiri de patrimoniu, impropriu numită „Casa pălărierului”. Dați-ne, vă rog, câteva detalii.
K.O.: Da, aveți perfectă dreptate.  Din fericire colega noastră, sigheteanca Brigitta Zahoránszki acum ne reprezintă în Parlamentul României. Acest lucru pe undeva ne și avantajează, fapt ce s-a dovedit şi acum cu alocarea sumei de 375.000 de lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare la aşa numita „Casă a pălărierului”. Înainte să se voteze bugetul de stat, m-a sunat să discutăm despre necesitățile din oraş. După o mică analiză am ajuns la concluzia că această sumă este foarte necesară pentru a începe reabilitarea casei, motiv pentru care aceşti bani vor fi alocați începerii proiectului. Îi mulțumesc şi pe această cale că a înțeles importanța colabărării.  Ne vom strădui şi de acum să atragem fonduri, în măsura posibilităților, bineînțeles.

I.M.: Succes și sper să ne auzim cât mai des cu vești bune!
KO: Să dea bunul Dumnezeu!

Ion Mariș




Ne pasă de patrimoniul arhitectural al Sighetului?! (autor, Ion Mariș)

În urmă cu aproape patru ani, în anul 2020 – la precedentele alegeri locale, am susținut o coaliție (Coaliția pentru Maramureș) care și-a „asumat” și trei doleanțe de-ale mele (a fost condiția pentru a-i susține!) ce vizau niște propuneri punctuale, implementabile în orașul nostru, cu niște eforturi bine… focalizate.
Fără a-mi dori nicio funcție, nicio demnitate, nicio „recompensă”, am susținut acea Coaliție, acea „echipă”, crezând că promisiunile vor fi onorate și, măcar prima dintre cele trei propuneri pe care le-am avut, se va realiza.

Care a fost prima doleanță – „condiție”? Ceva foarte simplu. Mi-am dorit (și-am sperat în urmă cu aproape patru ani că este realizabil!) ca „mica” bijuterie arhitectonică sigheteană, cunoscută drept „Casa pălărierului”, să fie reabilitată și – am propus – să se amenajeze acolo o Galerie de Artă permanentă. Nu vă spun care au fost celelalte doleanțe destinate revitalizării orașului nostru pentru că nu s-a înfăptuit încă nici măcar primul obiectiv, pe care-l consider și cel mai ușor. Trebuie să precizez că „mica” bijuterie a fost construită în anul 1833 (puteți vedea asta și pe frontispiciul clădirii), dar, în primul rând, este un imobil unicat, o „mostră” de arhitectură întâlnită mai ales în zonele locuite de sași. Sighetul deține un imobil, monument arhitectural de excepție, „Casa Pălărierului” (inclus în „Lista monumentelor istorice – 2015”, Maramureș, nr. MM – II – m – B – 04692, cu denumirea „Casa cu boltă la poartă”, str. Bogdan Vodă, nr. 26) pe care îl menținem – din motive mai mult sau mai puțin credibile – într-o stare dezastruoasă, stare pe care o putem „admira” în fotografia principală (mai ales partea din spate, dinspre parcarea mare a orașului, este o ruină). Acest imobil face parte, conform clasificării naționale (și a codificării aferente), din categoria II (monumente de arhitectură), m (monument), grupa B (monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul local).

Sunt totuși unele semne pozitive, deși destul de tardive – sper, neelectorale! – că se va întreprinde ceva. Am primit informații, din surse oficiale, că această clădire nu mai are chiriași „suspecți”, este liberă de sarcini, și că în ultimele săptămâni s-au parcurs câteva etape care semnalează intenția de reabilitare. S-au făcut până acum releveele, expertiza tehnică, scanarea 3D și se va elabora o soluție/ documentație tehnică pentru reabilitarea clădirii (probabil se va întocmi – pentru acest obiectiv – Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții – DALI, care va include și un cost estimativ al reabilitării – Deviz general).
Dar, urmează partea cea mai grea și… vizibilă, reabilitarea efectivă, care presupune identificarea și alocarea resurselor financiare – conform documentației tehnice – pentru  intervenția decisivă la refacerea/ restaurarea „Casei Pălărierului”. La noi, când vorbim despre resurse financiare totul se complică și, deși în acest caz nu poate fi vorba de o valoare foarte mare, sunt foarte pesimist că vom vedea… finalul.

Până când voi vedea acest proiect finalizat (sper totuși să fie în acest an) mi-aș dori… s-auzim numai de bine!
Sunt convins că în acest an electoral – din păcate! – și binele va fi (re)condiționat!

Ion Mariș




O „mică” bijuterie abandonată a Sighetului?!… (autor, Ion Mariș)

Nu știu alții cum sunt…. dar eu, când trec prin centrul Sighetului, admir și mă gândesc la bijuteriile arhitecturale rămase (încă) în picioare în orașul nostru. Chit că, frumoasele clădiri din centrul vechi al orașului, arată – marea majoritate – deplorabil, dar, măcar în așteptarea unor vremuri mai bune, cu lideri mult mai harnici, ar fi bine să veghem la ceea ce există.

În ultima perioadă, dar și prin anii trecuți, am observat și mi-am imginat că o astfel de clădire veche ar putea găzdui o Galerie (permanentă) de Artă a orașului. Știu că discuțiile acestea au loc în general în preajma alegerilor când promisiunile sunt pe modelul „lapte și miere” plus fonduri europene cu nemiluita. Laptele și mierea n-au cum să curgă, pe malul Izei și Tisei, brusc și fără implicarea onestă a reprezentaților noștri dar și a comunității de afaceri. Cât despre fondurile europene, dacă nu au fost atrase până acum când banii erau mult mai mulți și exista o oarecare deschidere la nivel central bruxellez, teamă mi-e că după plecarea englezilor din „echipa” continentală, fondurile se vor împuțina și bătălia pe acestea va fi mai dură.

Revenind, spuneam că o clădire frumoasă, o mică bijuterie din centrul Sighetului mi-a atras atenția. Locuitorii orșului i-au spus din motive conjuncturale „casa pălărierului”. O vedeți în imagine, se află lângă magazinul Oțelu’, fiind ridicată – într-un stil aparte – de către emigrația poloneză care a ajuns în orașul nostru pe la începutul sec. XIX. Și eu rețin că, în partea din față, un domn avea un mic atelier în care confecționa pălării din paie, atelier care a rezistat mulți zeci de ani.

Apoi pălărierul a „dispărut” și casa la care mă refer a fost abandonată și uitată. Știu că acest imobil, construit în anul 1833 (după cum puteți vedea pe frontispiciul clădirii), este o clădire de patrimoniu și face parte din activele Sighetului. Mi-ar face o deosebită plăcere să văd această clădire reabilitată/ recondiționată și utilizată pentru a găzdui opere locale de artă (pictură, sculptură etc), de a fi acea galerie de artă pe care orice oraș cu blazon ar trebui s-o dețină. Inițial m-am gândit să implic – cu acordul Primăriei – Clubul Rotary pentru a găsi resursele și modalitățile de-a face din această clădire – inclusiv prin destinația ei – o atracție.

La sfârșitul anului trecut s-a lansat o nouă rundă (poate ultima?!) de depunere de proiecte prin Programul Ungaria – Slovacia – România – Ucraina (HUSKROUA), ENI CBC, 2014 – 2020. Acest program are și o componentă dedicată turismului (obiectiv tematic – TO3): Promovarea culturii locale și conservarea moștenirii istorice. Prin intermediul acestui program mi-aș fi dorit să depunem un proiect (în parteneriat cu Primăria) prin care să obținem bani pentru reabilitarea clădirii și atribuirea unei destinații cu adevărat urbane: galerie de ară. Din păcate, cu toată bunăvoința pe care am constatat-o, am înțeles că acel imobil are doi chiriași care stau bine merci fără să se preocupe absolut deloc de soarta acestei clădiri de patrimoniu și „blochează”… proprietarul (statul).

În timp ce politicienii – de absolut toate culorile – ne oferă promisiuni (deocamdată) fanteziste, pe care nu le mai crede nici măcar un copil din clasa zero, gen un nou pod peste Tisa cu X benzi, parcare subterană etc, activele pe care le deținem, comoara de lângă noi zace abandonată, poate, poate va dispărea de la sine?!… Moștenirea cultural – istorică este o bogăție pentru care suntem invidiați de multe alte comunități din alte zone dar, incultura, dezinteresul (sau interesul?!), nepăsarea, lipsa de viziune strategică și ce o mai fi, ne „pricopsesc” cu o blazare oficială suspectă.

Sunt convins că este foarte comod să nu faci nimic pentru a nu stârni discuții, dezbateri, controverse dar, dacă tot își doresc anumiți concetățeni să ne reprezinte de ce nu… „sapă unde stau”?
Cine își asumă să conducă destinele unui oraș nu o poate face doar pe promisiuni goale, sunt lucruri simple, „banale”, de maximă urgență, ce se pot rezolva cu un pic de dragoste pentru orașul în care trăim. Există niște reguli precise: se fixează obiectivul/ acțiunea/ activitatea și se asumă termenul de execuție (deadline ne place să zicem pe europenește). Dacă nu, valea și… demisia!

Da, aceste discuții le reluăm periodic, în ton cu ciclurile electorale, le spunem/ citim și atât, dar, poate, fiind din ce în ce mai puțin creduli și mai puțini (scade dramatic populația orașului!… nu mă refeream la politicieni), cei care se gândesc să administreze/ managerizeze Sighetul le vor și auzi!

Aș putea încheia creștinește cu… Doamne ajută!… dar, parafrazându-l pe Louis Pasteur cred, fără niciun dubiu, că… Cel de Sus ajută doar mințile pregătite!…
Oare avem minți suficient (de) pregătite (nu doar pe/ prin hârtii!) dispuse să se focalizeze sincer pe binele Sighetului?…
Răspuns incert, din patru în patru ani!… Din păcate!….

Ion MARIȘ




Sighetul atractiv… pentru cine? (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

În urma publicării articolului „Să facem Sighetul… atractiv!” am primit relativ destul de multe comentarii/ reacții. Au fost comentariile vizibile de pe site (www.salutsighet.ro), comentariile de pe facebook și destul de multe e-mail-uri ce mi-au fost adresate personal. Nu m-am gândit inițial când am scris articolul și nu mi-am propus să fac o analiză mai… tehnică, științifică, pur și simplu am dorit să văd cui îi pasă și ce feedback pot primi pe acest subiect. Pentru a fi consecvenți și în ton cu un comentariu (unknown) trebuie să încerc să fac ordine în… demersul meu. Și o precizare, clădirile reabilitate, galeria de artă, parcuri superbe, festivaluri etc., frumusețea unei localități privită integral și integrat aduce în sine prosperitate, poate fi o atracție turistică, o zonă de divertisment foarte căutată. Nu doar fabricile și uzinele aduc prosperitate dar, bineînțeles, o variantă (turistică) nu o exclude pe cealaltă (industrială).

Așadar, să trecem și la… detalii. În primul rând, pentru a fi foarte exact și dacă aș dori dezvoltarea subiectului, ar trebui să delimitez principalele paliere pe care se poate acționa, pentru a face Sighetul vizibil/ atractiv:

1. Cetățenii/ locuitorii orașului;
2. Investitorii existenți;
3. Investitorii potențiali;
4. Turiștii/ vizitatorii ce ajung pentru perioade mai scurte (zile) sau mai lungi (săptămâni) în Sighet.

Cam acesta ar fi – conform abordării tehnice – publicul țintă. Având în minte fixate aceste paliere, nu ne rămâne altceva de făcut decât să disecăm fiecare segment. Pentru că – după cum pe bună dreptate remarca un comentator – pe investitori (mai ales) îi interesează resursele umane (calificate), resursele naturale existente, capitalul disponibil, facilitățile fiscale etc. și nu… latura estetică. Oare?
S-o luăm, fără glumă…. pas cu pas!

1. Pentru prima categorie, poate cea mai importantă, cetățenii/ locuitorii „normali” ai Sighetului, așteptările sunt clare: salarii onorabile pentru a nu fi nevoiți (după cum pe bună dreptate remarca un cititor, dl. Ion Borodi) să-și ia lumea în cap, oraș bine întreținut, curat, servicii de sănătate moderne, infrastructura urbană rezonabilă, viață cultural – sportivă atractivă etc… Fără discuție, salariul minim, generalizat pe economie, nu menține stabilă forța de muncă. Dar, aici sunt alte aspecte pe care le vom dezvolta cu altă ocazie.

Are foarte mare dreptate miliardarul și vizionarul Elon Musk, când punctează și se întreabă, absolut normal (și noi cetățenii putem și avem dreptul să facem acest lucru): „Cred că este important să avem un viitor care să ne inspire și care să fie atrăgător. Cred că trebuie să ai motive să te trezești dimineața și să vrei să trăiești. Să trăiești pentru ce? Care-i rostul? Ce te inspiră? Ce te face să iubești viitorul?”

Parafrazându-l pe stimabilul domn Musk, eu, simplul cetățean, ce motive am să mă plimb seara prin Sighet? Unde să merg? La cumpărături la cele 8 sau 9 supermarket-uri din oraș? Să joc păcănele la cele 6 – 7 săli de jocuri? Ăsta să fie viitorul? Trist!.. Așadar, cetățeanul simplu își dorește să trăiască și pentru altceva decât pentru plata facturilor, taxelor, de la o lună la alta, și eventual să se bucure de un concediu pe bani puțini, gen “last minute”. Poate mă înșel?! În mod sigur, simplul cetățean nu are aceleași ținte cu ale… investitorilor. Evident, banii nu vin din cer, sunt rezultatul unor bune și eficiente servicii (private sau de stat) și al unor business-uri (mai mici sau mai mari) de succes.

2. Investitorii existenți sunt între ciocan și nicovală. Trebuie să se capitalizeze, să investească, să se dezvolte, au nevoie de mână de lucru foarte calificată și la prețuri ne-exagerate, de materii prime la prețuri rezonabile, dar sunt sufocați de taxe, impozite, controale, amenzi, pretenții justificate pentru salarii în pas cu prețurile pieței și standardele de trai etc. Își doresc și ei infrastructură adecvată, facilități fiscale, tratament prietenos din partea instituțiilor locale etc. Sunt și business-uri unde, din păcate, mulți angajați sunt plătiți la nivel minimal, dar, în afară de cazurile de indecentă recompensare și evaziune, investitorii corecți sunt în căutarea unui echilibru, inclusiv a profitului necesar pentru menținerea în mediul de afaceri. Prea des investitorii au parte de un echilibru… instabil. Un comentariu făcea – corect – trimitere la factorii de producție, forță de muncă locală calificată și super – calificată, natură frumoasă cu resurse din abundență…. Evident, așa gândește un investitor avizat și cu multe cunoștințe practice și teoretice. Iar autoritățile locale trebuie să răspundă cu strategii… solide. Desigur, există și business-uri ce merg și pe asumarea „controlată” a… riscului! :))

3. Investitorii potențiali – în mod sigur – țin cont mai puțin de atractivitatea „cosmetizată” a zonei/ localității fiind interesați de facilități fiscale concrete, mână de lucru ieftină, infrastructură modernă, utilități complete și la prețuri nefluctuante, deschidere din partea autorităților locale etc., urmărind – firesc – un profit sustenabil. Și-ar dori parteneri de încredere la Sighet, rapiditate în derularea implementării proiectelor pe care le-ar propune, inexistența șpăgilor… și se mai poate completa cu încredere.

4. În fine, mai este categoria de vizitatori/ turiști care tranzitează Sighetul sau petrec anumite perioade aici. Pentru ei contează frumusețea, curățenia maximă a locurilor, oferta turistică foarte atractivă (de la cazare – ce nu ține strict de administrația locală – până la divertisment bogat ce trebuie sprijinit de autorități), infrastructură fără sincope, marketing local modern, resurse umane profesioniste la centrele de informare turistică, muzee etc…. și, deloc neglijabil, comportament/ educație impecabilă a celor cu care vin în contact… și… mai sunt multe alte detalii!

Și, vizavi de observația altui cititor, da, și noi, cetățenii, trebuie să avem inițiative și șă practicăm voluntariatul, să ne gestionăm locul unde stăm, dar, se poate observa ușor că sighetenii au, în general, „acareturile” ordonate, casele le sunt curate, poate că pun și mâna acolo unde este cazul, dar să nu le cerem să se substituie autorităților, Herodotului sau… Urbanei.

Un bun prieten, sighetean, profesor la o mare universitate din Budapesta, specialist în comunicare a evocat și subliniat un adevăr foarte, foarte just, corect. Mi-a transmis că Sighetul poate fi atractiv dacă există „o viziune/ strategie unde cei mai mulți și cei mai profesioniști sigheteni își găsesc locul”. Ce simplu și cât de adevărat! Cunosc câteva persoane care au fost promovate în posturi importante fără a avea nicio valoare și, la fel de mulți sunt cei pe care-i cunosc și care au plecat neavând pile pentru a ocupa niște posturi pe care ar fi fost sigur performanți. Se cunosc multe exemple în care, având la dispoziție (doar) resursa umană, inspirată, creativă, s-au făcut „minuni”.

Un alt mesaj l-am primit de la o cunoștință din Baia Mare, care a fost implicată în diverse activități la Sighet. Mi-a transmis, concis: viitorii tineri și tinerii trebuie să aibă condiții foarte bune să se nască și să se trateze la Sighet, nu prin alte municipii, să fie stimulați să rămână acasă, să-și dezvolte pe plan local abilitățile.

Am mai reținut un mesaj ce reitera ideea că un bun manager de societate comercială, de entitate publică, de țară, are nevoie de… excelenți consilieri. Mă gândesc la cei neplătiți, desigur, mai sunt și dintre aceia care de bunăvoie ar accepta să dea gratuit sfaturi. Un singur om nu poate cunoaște totul, nu poate fi Mafalda, trebuie să ceară cu încredere de la oameni de încredere sfaturi și după ce le primește să țină cont de ele.

Da, știu, suntem excelenți la teorie și dăm cu bâta-n baltă în practică. Dar, este cazul să lăsăm teoriile pentru zile mai bune și să dovedim punctual, prin fapte, că s-au rezolvat problemele A, B, C și urmează să ne concentrăm pe proiectele x, y, z, cu deadline-uri, termene rezonabile.

Haideți să nu lungim prea mult discuțiile și să subliniem – pentru cei care vor să înțeleagă – că, pentru ca o comunitate să funcționeze este bine să avem conducători care să ne asculte cu atenție și respect nu doar să ne… audă! Să se instituie un parteneriat comunitar onest. Pentru că nu toți cetățenii spun lucruri trăznite! Există un concept foarte utilizat și în lumea bună, exploatat inteligent dă rezultate excelente: coeziunea!

Și, foarte important, conducătorii este bine să respecte valorile, valorile din comunitate confirmate nu… trucate. Cu oamenii de valoare se pot face proiecte și strategii durabile, se pot cheltui inteligent chiar bugete mici, cu lașii și yesmenii se pot sifona bani!

Știu că tot ce am scris/spus probabil nu reprezintă „nimic nou sub soare” și nimic super – creativ dar, poate fi un punct de pornire și – de ce nu? – un imbold pentru cetățenii Sighetului de-a avansa propuneri, de-a gândi și acționa pentru ca evoluția localității noastre să fie… perceptibilă.

A, era să uit! Mai există o categorie în comunitate, foarte precis focalizată: politicienii. Dar, despre ei, azi… n-am cuvinte!

S-auzim doar de bine, dragi cititori!

Ion MARIȘ