Shoe Box – sau despre bucuria de a dărui

Dragi cititori, astăzi vă scriu o scrisoare mai neobișnuită. Sunt în fața monitorului și tastez aceste cuvinte, gândindu-mă la minunata zi petrecută cu un grup de tineri (membri voluntari ai Centrului creștin Caleb), 12 la număr, care au venit din Cluj, cu zeci de cadouri pentru copiii din Sighet, pentru copiii care, cel mai adesea, au cunoscut neajunsurile și nu bucuria de a primi, așa cum ar fi trebuit să fie normal pentru dezvoltarea lor armonioasă.

Deviza campaniei Shoe Box este următoarea: “Nu salvăm lumea cu o cutie de pantofi umplută cu dulciuri și jucării, dar vom învăța să prețuim perna pe care ne punem capul seara”.

Voluntarii ne-au vizitat la Centrul de Zi Micul Prinț, după care au vizitat case de tip familal din Sighet, unde au fost așteptați de aproximativ 80 de copii, copii care i-au întâmpinat cu brațele deschise și cu multă, multă nerăbdare. Dincolo de aceste cadouri, am rămas impresionată de frumoasele momente pe care musafirii noștri le-au pregătit acestor copii: colinde, jocuri și un minunat timp petrecut împreună, un cadou cu adevărat neperisabil, care va rămâne întipărit de-a pururi în inimile acestor suflete.

A fost ca o pauză de la lucru, o reconectare cu ceva profund și mișcător, și mă gândeam în sinea mea: aceasta este esența Crăciunului – timpul pe care ni-l facem pentru ceilalți, pe care ni-l dăruim, bucuria de a prețui darul vieții în toate etapele ei și că, uneori, oameni care nu se cunosc, pot conlucra pentru a oferi un zâmbet celor care au fost uitați, dați la o parte, abandonați.

Ce ne poate uni? Nimic altceva decât o forță invizibilă dar statornică, același scop de a dărui, de a te dărui din adâncimea inimii tale, din lăcașul bogăției infinite și netulburate.

Astăzi am fost un martor fericit la zâmbetele pe care copiii mai mari le-au pus pe fețele copiilor mai mici. Azi am zâmbit cu toții împreună, ne-am rugat împreună și am mulțumit.

Astăzi a fost despre fericire.

 

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)




Frații franciscani sărbătoresc…”Un altfel de Paști” (Camelia Pesek)

Sfânta Sărbătoare Pascală este, în esență, o sărbătoare a familiei. Acel moment în care membrii familiei vin ”de peste mări și țări” pentru a se bucura de Învierea Celui care, prin Jertfa Sa, ne-a făcut demni de Împărăția Cerurilor.

După o perioadă de 40 de zile de tristețe, Învierea Domnului ne umple sufletul de o bucurie imensă pe care o împărtășim cu cei dragi nouă.

Din nefericire nu toți oamenii pot să ”guste” această fericire în sânul familiei. Se știe că România este din păcate în ”top” în rândul țărilor europene în ceea ce privește numărul de copii instituționalizați. Pentru mulți dintre aceștia Paștele sau Crăciunul sunt doar niște momente festive în care meniul obișnuit este mai bogat și, în cel mai bun caz, se bucură de un cadou dăruit cu generozitate de cineva dornic să facă fapte bune.

De mai bine de 15 ani, frații Minori Capucini din Sighetu Marmației încearcă să ofere copiilor și tinerilor din sistemul de protecție socială o sărbătoare altfel. Astfel că, și în acest an, la sediul asociației s-a adunat cu mic cu mare o mulțime de copii și tineri din casele de tip familial din oraș pentru a se bucura de Paști în marea familie franciscană.

Duminică după masa, momentul festiv a început prin Sfânta Liturghie, pe ”înțelesul copiilor”. După aceea, cei mai mici dintre participanți au luat parte la o întrecere inedită: s-au pus la bătaie 20 de ouă de ciocolată, fiecare dintre ”concurenți” fiind motivat să spargă oul în cel mai scurt timp cu… capul. Întrecerea a stârnit buna dispoziție în rândul celor prezenți, iar câștigătorii au împărțit premiile extra dulci cu toată lumea. La această frumoasă sărbătoare au participat și o parte din senioarele de la Clubul de Seniori Micul Prinț, precum și grupul de voluntari Speranța în calitate de organizatori ai evenimentului.

Sărbătoarea s-a încheiat prin joc și voie bună, iar participanții de toate vârstele s-au bucurat de o altfel de duminică, una care le-a umplut sufletele de fericire și speranța unui viitor poate mai luminos decât ceea ce au trăit până acum!

Camelia Pesek